Larisa Miculeț a fost numită în funcţia de consilieră a șefei statului pentru relații cu cetățenii

Ziua de Azi, 5 mai 2025 09:30

Prin decretul Președintei Republicii Moldova, doamna Larisa Miculeț a fost numită în funcția de consilieră prezidențială pentru relația cu cetățenii. Larisa Miculeț are o carieră diversă în serviciul public, cu o experiență de peste patru decenii în domeniul juridic și diplomatic. Înainte de această numire, a ocupat funcția de Ambasadoare Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Moldova în Irlanda. Larisa Miculeț este o juristă și diplomat din Republica Moldova, cu o carieră remarcabilă în serviciul public și în diplomație. Născută pe 8 noiembrie 1957 în satul Plopi, raionul Rîbnița, ea a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în 1979. În perioada 1979–2004, a activat în Procuratura Republicii Moldova, deținând funcții de conducere, inclusiv cea de șefă a Departamentului de cooperare internațională și integrare europeană. În 2006, a fost numită ambasadoare a Republicii Moldova în Israel, devenind prima femeie care a ocupat această funcție. Din 2007, a fost acreditată și în Cipru. Între 2012 și 2016, a fost reprezentant permanent adjunct al Republicii Moldova la Națiunile Unite. Ulterior, a condus Departamentul personal, legislație și litigii al Ministerului Afacerilor Externe. În 2020, a fost numită ambasadoare în Irlanda, funcție pe care a deținut-o până în martie 2025, când a fost rechemată din funcție. Pe parcursul carierei sale, Larisa Miculeț a promovat activ integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea relațiilor bilaterale cu statele în care a fost acreditată. Este fluentă în română, engleză și rusă, și a participat la programe internaționale de formare, inclusiv în cadrul programului Fulbright. De-a lungul carierei sale, a reprezentat Republica Moldova la nivel înalt în cadrul misiunilor diplomatice din Israel, Irlanda și ONU și a fost implicată activ în promovarea drepturilor omului, combaterii crimei organizate și consolidării relațiilor internaționale ale țării. În trecut, a deținut funcții de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și în Procuratura Generală, unde a activat timp de peste 25 de ani, inclusiv ca șefă a Direcției integrare europeană și cooperare juridică internațională. Este licențiată în Drept a Universității de Stat din Moldova și a beneficiat de programe de pregătire avansată, inclusiv în SUA și Germania. Deține cel mai înalt rang diplomatic - Ambasador.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum o oră
11:45
Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu procurorii PCCOCS și autoritățile din Ucraina, au reușit să depisteze un colet suspect expediat din Kazahstan, conținând pastile pentru slăbit cu efect psihotrop. Vezi VIDEO Coletul, care urma să ajungă la o femeie de 45 de ani din Republica Moldova, a fost ridicat din incinta unei filiale a Poștei Moldovei din Chișinău. La deschiderea acestuia, oamenii legii au descoperit 100 de cutii cu un total de 3030 de comprimate, toate conținând substanțe psihotrope. Potrivit autorităților, aceste pastile erau promovate ca produse pentru pierderea în greutate, însă conțineau substanțe interzise care pot provoca efecte psihotrope periculoase. Pe piața neagră din Republica Moldova, o singură cutie era comercializată cu prețuri cuprinse între 800 și 1000 de lei, ceea ce ridică valoarea totală a capturii la aproximativ un milion de lei. Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale: pentru contrabandă și circulația ilegală a drogurilor. Femeia destinatară este în prezent cercetată în stare de libertate, deoarece are în îngrijire doi copii minori. Conform legislației Republicii Moldova, infracțiunile de acest tip se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
Acum 2 ore
11:00
Pe 5 mai este marcată anual Ziua Internațională a Moașelor, o zi dedicată recunoașterii importanței acestei profesii esențiale în domeniul sănătății materne și neonatale. Cu această ocazie, IMSP Spitalul Raional Cahul a transmis un mesaj de apreciere profundă pentru cele 9 moașe care activează în cadrul instituției. Acestea sunt descrise ca fiind profesioniste cu experiență, instruite și devotate muncii lor, implicate cu trup și suflet în sprijinirea gravidelor și a nou-născuților. „Moașele ajută femeile să dăruiască viață, iar fericirea fiecărei mame trece prin mâinile lor”, se arată în mesajul publicat de Spitalul Raional Cahul pe rețelele sociale. Reprezentanții instituției le-au transmis moașelor urări de sănătate, răbdare și succes în exercitarea uneia dintre cele mai vechi și nobile profesii din lume. „Pentru calitățile profesionale, pentru că sunteți mereu alături de mamă și nou-născut în cel mai intens moment al vieții – vă mulțumim!” Ziua Internațională a Moașelor este sărbătorită în întreaga lume pentru a sublinia rolul esențial pe care aceste cadre medicale îl joacă în reducerea riscurilor la naștere, în asigurarea unei îngrijiri sigure și umane, precum și în susținerea femeilor în una dintre cele mai delicate etape ale vieții.
Acum 4 ore
10:30
Un nou caz de dispariție a unui copil mic a fost înregistrat ieri într-o localitate din raionul Cahul. O fetiță de doar 4 ani a ieșit nesupravegheată din curtea casei și a plecat de acasă. După câteva ore de căutări fără rezultat, părinții au alertat Poliția. Potrivit Inspectoratului de Poliție Cahul, oamenii legii s-au mobilizat prompt și, în doar 40 de minute de la sesizare, au găsit copilul pe o stradă din apropiere, unde se juca împreună cu alți copii. Din fericire, fetița nu a suferit traume și a fost readusă în siguranță familiei. În contextul acestui caz, autoritățile reamintesc părinților importanța supravegherii continue a copiilor, mai ales a celor de vârstă mică. Fiecare minut în care un copil lipsește de acasă poate avea consecințe grave. Poliția vine cu următorul apel: Supravegheați copiii în permanență; Discutați cu ei despre pericolele care pot apărea dacă se îndepărtează de casă sau intră în contact cu persoane necunoscute; În cazul dispariției unui copil, anunțați de urgență Poliția – timpul este esențial pentru a preveni o tragedie. Siguranța copiilor depinde de vigilența părinților.
10:15
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), a demarat Campania I de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică.  Procesul de vaccinare antirabică la vulpi se va desfășura în perioada 2 – 11 mai 2025, prin distribuție manuală de momeli vaccinale antirabice. Momelile sunt distribuite manual de către medicii veterinari din cadrul ANSA în cooperare cu colaboratorii întreprinderilor silvice și ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova. Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se recomandă restricționarea circulației libere a câinilor şi pisicilor în zonele respective, întrucât aceste animale sunt competitori pentru momeli. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează populația că, imunizarea nu este destinată animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că, vaccinul nu este dăunător pentru acestea (câini și pisici). ATENȚIE! ! Dacă găsiți o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați momeala în acel loc. ! Dacă găsiți momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, protejați mâinile cu ajutorul mănușilor și, cu ajutorul unei pungi de plastic, luați momeala și plasați-o într-o zonă împădurită. ! Dacă găsiți o momeală al cărei ambalaj (înveliș) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuși, plasați momeala într-o pungă de plastic și anunțați medicul veterinar pentru a ridica momeala respectivă. Acțiunile aferente acestui Program de eradicare a rabiei sunt cofinanțate de Uniunea Europeană și sprijinite de România, și au drept obiectiv principal diminuarea progresivă a rabiei în Republica Moldova până la obținerea statutului de țară liberă de această boală Vaccinarea antirabică a vulpilor, în Republica Moldova, s-a desfășurate și în anul 2024. Detalii despre momelile vaccinale antirabice utilizate sunt disponibile în Registrul de Stat al medicamentelor de uz veterinar: https://www.ansa.gov.md/registrul/rabadrop.html
10:00
Poliția Națională a desfășurat la nivel național operațiunea specială „ARSENAL”, cu scopul de a verifica respectarea regimului legal de deținere și utilizare a armelor. Pe parcursul acțiunii, au fost verificați 13.864 de posesori de arme, iar în urma controalelor au fost întocmite 1.011 procese-verbale pentru diverse contravenții. Printre cele mai relevante rezultate ale operațiunii se numără: 188 de arme și 661 de muniții au fost ridicate din cauza nerespectării prevederilor legale; 76 de arme și 152 de muniții au fost ridicate în urma constatării decesului posesorilor; 171 de arme și 189 de muniții au fost predate voluntar Comisiei de stat pentru evaluarea și rebutarea armelor; 44 de arme, 4.934 de muniții, 2 țevi, 2 mecanisme, 3 grenade și un focos de grenadă au fost predate benevol autorităților; 52 de arme, 2.045 de muniții, 3 grenade, 224 grame de praf de la cartușe și 9 accesorii pentru arme au fost ridicate ca fiind deținute ilegal; 5 arme, 279 de muniții, 17 proiectile în stare avansată de coroziune, 11 grenade și o mină au fost descoperite și transmise spre distrugere. Poliția Națională reamintește deținătorilor de arme despre obligația legală de a respecta regimul de păstrare și utilizare a acestora. Totodată, autoritățile îndeamnă cetățenii să colaboreze activ pentru a asigura un mediu sigur și lipsit de riscuri.
09:45
Poliția a depistat peste 4.380 de abateri de la normele rutiere înregistrate pe parcursul zilelor de odihnă, într-o amplă acțiune de monitorizare a traficului. Printre cele mai frecvente încălcări se numără conducerea în stare de ebrietate, depășirea limitei de viteză, ignorarea semnelor rutiere și lipsa reviziei tehnice sau a poliței de asigurare. În total, 48 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind prinși băuți, iar alți 2.105 conducători auto au fost sancționați pentru viteză excesivă. Totodată, 613 persoane nu au respectat indicatoarele de prioritate sau semnalele semaforului, iar 465 au oprit în locuri interzise. Alți 907 șoferi circulau fără revizie tehnică valabilă sau fără polița RCA, 164 nu purtau centura de siguranță, iar 54 au fost amendați pentru încălcarea dreptului de a conduce. De asemenea, 48 de conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor sau bicicliștilor. Agenții de patrulare au intervenit în 332 de cazuri semnalate la Serviciul Unic 112, reacționând prompt pentru menținerea siguranței rutiere. Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație și să fie responsabili în trafic, pentru a preveni accidentele și a salva vieți.
09:30
Campania #PădureaCurată, lansată la inițiativa @Ministerului Mediului, s-a desfășurat în toate raioanele țării, având ca scop promovarea respectului față de păduri și protejarea mediului. Echipa Ministerului Mediului a participat activ la acțiunea de salubrizare în pădurea din Durlești, demonstrând prin exemplu personal că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Totodată, în zonă au fost instalate primele indicatoare și marcaje pentru traseele turistice. Ministrul mediului a reiterat că astfel de acțiuni au scopul de a schimba comportamentul și atitudinea oamenilor față de păduri. ,,#GenerațiaPădurii nu este doar despre plantare, ci și despre a avea grijă de pădurile noastre. ,,Un om care măcar o dată a participat la o acțiune de curățenie în păduri cu siguranță este un om care niciodată nu își va permite să lase gunoi în urma sa”, a menționat Lazarencu. Mai mult, ministrul a menționat că această acțiune trebuie să devină o tradiție și oamenii să se obișnuiască ca în fiecare primăvară și toamnă să meargă să facă curat în pădurile unde se odihnesc. „Tuturor ne place să petrecem timpul în natură, iar ceea ce putem oferi noi în schimb naturii este simplu – să lăsăm curat din urma noastră. Voi face un ordin ca în ultimul weekend din luna aprilie să se desfășoare acțiunea #Pădureacurată”, a menționat ministrul. Campania #PădureaCurată s-a desfășurat simultan în toate raioanele țării. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a desfășurat acțiunea #Pădureacurată în pădurile care aparțin primăriilor, iar cele 24 de Întreprinderi Silvice au făcut curat în pădurile care sunt în gestiunea Agenției „Moldsilva”. Prin mobilizarea autorităților și a comunității, campania #PădureaCurată a demonstrat că grija pentru mediu începe cu gesturi simple, dar esențiale. Ministerul Mediului își exprimă recunoștința față de toți cei care s-au implicat și reafirmă angajamentul de a transforma această inițiativă într-o tradiție națională. Împreună, putem proteja pădurile și putem lăsa generațiilor viitoare un mediu curat și sănătos. Fiecare pas spre o pădure curată este un pas spre o Moldovă mai verde.
09:30
Prin decretul Președintei Republicii Moldova, doamna Larisa Miculeț a fost numită în funcția de consilieră prezidențială pentru relația cu cetățenii. Larisa Miculeț are o carieră diversă în serviciul public, cu o experiență de peste patru decenii în domeniul juridic și diplomatic. Înainte de această numire, a ocupat funcția de Ambasadoare Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Moldova în Irlanda. Larisa Miculeț este o juristă și diplomat din Republica Moldova, cu o carieră remarcabilă în serviciul public și în diplomație. Născută pe 8 noiembrie 1957 în satul Plopi, raionul Rîbnița, ea a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în 1979. În perioada 1979–2004, a activat în Procuratura Republicii Moldova, deținând funcții de conducere, inclusiv cea de șefă a Departamentului de cooperare internațională și integrare europeană. În 2006, a fost numită ambasadoare a Republicii Moldova în Israel, devenind prima femeie care a ocupat această funcție. Din 2007, a fost acreditată și în Cipru. Între 2012 și 2016, a fost reprezentant permanent adjunct al Republicii Moldova la Națiunile Unite. Ulterior, a condus Departamentul personal, legislație și litigii al Ministerului Afacerilor Externe. În 2020, a fost numită ambasadoare în Irlanda, funcție pe care a deținut-o până în martie 2025, când a fost rechemată din funcție. Pe parcursul carierei sale, Larisa Miculeț a promovat activ integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea relațiilor bilaterale cu statele în care a fost acreditată. Este fluentă în română, engleză și rusă, și a participat la programe internaționale de formare, inclusiv în cadrul programului Fulbright. De-a lungul carierei sale, a reprezentat Republica Moldova la nivel înalt în cadrul misiunilor diplomatice din Israel, Irlanda și ONU și a fost implicată activ în promovarea drepturilor omului, combaterii crimei organizate și consolidării relațiilor internaționale ale țării. În trecut, a deținut funcții de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și în Procuratura Generală, unde a activat timp de peste 25 de ani, inclusiv ca șefă a Direcției integrare europeană și cooperare juridică internațională. Este licențiată în Drept a Universității de Stat din Moldova și a beneficiat de programe de pregătire avansată, inclusiv în SUA și Germania. Deține cel mai înalt rang diplomatic - Ambasador.
08:45
George Simion, candidatul AUR, a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, obținând 41% din voturi, potrivit datelor aproape finale. Mai lipsește o singură secție de votare pentru centralizarea completă a rezultatelor. Simion a înregistrat un scor aproape dublu față de Nicușor Dan, candidat independent, care s-a clasat pe locul al doilea cu 21% din sufragii. Pe poziția a treia se află Crin Antonescu, candidatul alianței de guvernare, care a obținut 20% și a declarat că nu va face nicio recomandare electoratului său pentru turul al doilea. Pe locul patru se situează Victor Ponta, cu 13% din voturi. Acesta a anunțat că va sprijini unul dintre cei doi candidați rămași în cursă, dar nu a precizat deocamdată care va fi alegerea sa. Rezultatul obținut de George Simion este semnificativ și din perspectiva evoluției sale electorale. El a depășit net scorul cumulat pe care l-au avut, în primul tur al alegerilor prezidențiale precedente, el și fostul său aliat Călin Georgescu. Turul al doilea al alegerilor prezidențiale este programat peste două săptămâni și se va desfășura între George Simion și Nicușor Dan.
Acum 24 ore
14:00
Emisiunea „Poftim la Masă” revine cu sezonul al doilea, în care explorăm rețete tradiționale și poveștile celor care dau gust și sens comunităților etnice din Republica Moldova. În acest episod, ajungem la Crihana Veche, sat cu o istorie de secole, unde descoperim aromele Caucazului alături de Liza Hrețu – invitată originară din această regiune. Împreună gătim Lula kebab și adîgheiskii sîr, două rețete cu rădăcini și gusturi memorabile. Gastronomia devine pretextul perfect pentru a vorbi despre identitate, integrare și diversitate culturală. Urmărește-ne și descoperă cum tradițiile se păstrează și se împărtășesc din generație în generație, chiar aici, în sudul Moldovei.
Ieri
21:15
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat retragerea României din Programul Visa Waiver, decizie care provoacă dezamăgire la București. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile române au luat „cu regret” act de această hotărâre, calificând-o drept una politică, deși România ar fi îndeplinit toate criteriile prevăzute de legislația americană pentru includerea în program.  „Regretăm această decizie, având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waiver. Aceasta este însă o decizie politică, care reflectă prioritățile administrației americane”, se menționează în reacția oficială. Decizia vine în contextul în care autoritățile americane au intensificat politicile privind protecția frontierelor și combaterea imigrației ilegale – teme centrale pentru administrația Trump. Guvernul României solicită acum detalii tehnice din partea partenerilor americani care să explice motivele concrete ale retragerii și anunță că este pregătit să coopereze pentru consolidarea securității frontierelor Statelor Unite. Executivul de la București consideră că momentul alegerii unui nou președinte al României, în urma scrutinului din 4 și 18 mai, ar putea marca o relansare a dialogului diplomatic și o ocazie pentru reluarea demersurilor de integrare în Visa Waiver. „Cetățenii români merită același tratament ca cetățenii altor state aliate care beneficiază de acces fără viză pe teritoriul SUA. Vom continua dialogul diplomatic la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate”, afirmă Guvernul în comunicat.  Amintim că, pe 9 ianuarie 2025, administrația președintelui Joe Biden anunțase admiterea României în Visa Waiver, menționând îndeplinirea unor criterii stricte de securitate, inclusiv semnarea unor parteneriate în domeniul combaterii terorismului și al criminalității grave. Totuși, pe 25 martie, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a informat că revizuiește desemnarea României în cadrul programului și că, până la finalizarea acestui proces, implementează suspendarea temporară a autorizării electronice de călătorie (ESTA) pentru cetățenii români. 
13:15
Cu genericul „Nicăieri ca în sat la noi”, locuitorii din Crihana Veche sunt invitați duminică, 11 mai 2025, în Piața „Mihai Viteazul”, începând cu ora 13:00, să celebreze Ziua Satului. Evenimentul promite o atmosferă de sărbătoare autentică, cu un spectacol muzical-coregrafic susținut de ansamblul „Crihăneanca”, dar și cu momente speciale oferite de interpreta Maria Tincu. Organizatorii au pregătit și o tombolă cu un premiu mare – un televizor LED –, iar seara se va încheia cu tradiționala horă a satului. „Dragi Crihăneni, vă așteptăm cu drag!”, este mesajul transmis de organizatori tuturor celor care doresc să se alăture acestei zile festive.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:45
Într-o nouă ediție a emisiunii noastre, am stat de vorbă cu Daniela Aramă, medic endocrinolog din Cahul, despre unele dintre cele mai importante subiecte care influențează sănătatea noastră zilnică. Hormonii, stilul de viață echilibrat, analizele de rutină și cele mai frecvente afecțiuni endocrine au fost doar câteva dintre temele abordate în cadrul dialogului. Dr. Aramă a explicat pe înțelesul tuturor cum funcționează sistemul endocrin și ce semnale ne transmite organismul atunci când echilibrul hormonal este afectat. De asemenea, am discutat despre legătura dintre alimentație, somn, stres și sănătatea endocrină, dar și despre obiceiurile zilnice care ne pot ajuta să prevenim apariția unor probleme precum hipotiroidismul, sindromul ovarelor polichistice, tulburările de creștere sau diabetul zaharat. Un punct important al emisiunii a fost legat de analizele medicale: când este recomandat să le facem, cum le interpretăm și care sunt valorile care ar trebui să ne pună în gardă. Medicul a oferit și sfaturi practice pentru menținerea unui stil de viață sănătos, adaptat nevoilor individuale. Această emisiune aduce informații utile și actuale pentru toți cei care vor să înțeleagă mai bine rolul hormonilor în organism și să își îmbunătățească sănătatea pe termen lung.
17:15
Exporturile de fructe din Republica Moldova au atins în 2024 un nivel record de 280 de mii de tone, cu o valoare totală de 282 de milioane de dolari, în pofida celei mai mici producții din ultimii ani, potrivit experților. Factorii care au contribuit la creșterea exporturilor includ scăderea consumului intern, producția abundentă din sezonul anterior și prețurile favorabile de pe piața internațională. Asociațiile de profil prognozează însă pentru 2025 un declin al producției și al exporturilor, din cauza înghețurilor din luna aprilie. Merele, strugurii, prunele și nucile au fost cele mai exportate fructe în anul 2024. Aproximativ 12% din economia națională a fost susținută de exporturile de fructe și legume, acest sector ocupând locul cinci, a precizat expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, România domină principalele piețe de desfacere cu o cotă de 23,5%, urmată de Federația Rusă cu aproximativ 23 la sută, Germania și Polonia cumulând peste 8%. Deși se preconizează o recoltă modestă pentru 2025, Veaceslav Ioniță consideră că prețurile avantajoase de pe piața internațională ar putea ameliora situația. Partea bună în toată această situație este că prețurile produselor noastre – în special ale fructelor exportate – au crescut promițător. Această creștere s-a datorat mai multor factori. Printre aceștia menționez din nou infrastructura, eforturile depuse și faptul că la export ajung doar fructele ambalate, ceea ce le crește valoarea cu aproximativ 30%. În rezultat, prețul producției noastre destinate exportului a crescut semnificativ în anul 2024. Sperăm ca această tendință să continue și în 2025. Anul trecut a crescut considerabil exporturile de mere, prune și cais, a declarat președintele Asociației „Moldova Fruct”, Iurie Fală, într-un interviu pentru Radio Moldova. În anul 2024, am vândut mai bine deoarece am avut o recoltă mai bună, în special la mere. Am exportat mai mult, pentru că merele se exportă pe parcursul unui an – se vând mere care provin dintr-un singur sezon. Recolta din toamna anului 2024 se vinde începând din același an și se va încheia la 31 februarie 2025. Așadar, la mere am înregistrat o creștere a exporturilor. Și la caise am avut o creștere, dar și la prune și la struguri, în ciuda faptului că aceste culturi au fost afectate de condiții climatice nefavorabile. Pe de altă parte, am observat o tendință de creștere a prețurilor. Chiar dacă la unele culturi cantitatea a scăzut, prețurile au crescut ușor, ceea ce a compensat parțial pierderile. Astfel, diferențele nu au fost atât de mari. Prognozele pentru 2025 sunt negative atât pentru producere cât și recoltă, fiind grav afectate livezile de măr, cireșe, și cais, mai afirmă Iurie Fală. Potrivit acestuia, în prezent asociația de profil stabilește pagubele înghețurilor de la sfârșitul lunii aprilie. Anul 2025 a început cu două valuri de înghețuri în perioade foarte critice. Între 7 și 11 aprilie, am avut înghețuri nocturne fără precedent, cu temperaturi negative mai multe nopți la rând. Perioada a fost lungă și a provocat daune semnificative. Atunci am estimat pierderile la caise la aproximativ 90%, la cireșe 70%, la prune 40%, iar la mere, ceva mai puțin. Însă pe 27–28 aprilie am avut un nou val de îngheț, care a provocat din nou daune în livezile noastre. În prezent, efectuăm evaluări. Amintim că, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare solicită fermierilor să-și asigure terenurile, statul oferind subvenții în acest sens, de 70 la sută din costul primei de asigurare. În anul 2024, au fost depuse 502 cereri, iar prin mecanismele de subvenționare, Agenția pentru Intervenție și Plăți în Agricultură a achitat peste 61 de milioane de lei din bugetul de stat pentru acoperirea primelor de asigurare.
16:45
Tinerii pot beneficia de stagii plătite în instituțiile publice, în cadrul unui program lansat de Guvern și Delegația Uniunii Europene. Cererile de participare la concurs pot fi depuse până pe 20 mai, transmite MOLDPRES. La Program pot aplica tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani, fie că sunt studenți sau deja absolvenți. Aceștia vor putea activa în instituții importante ale statului: Guvern, Parlament, Președinție, ministere și agenții. Stagiile durează între două și șase luni, sunt plătite, iar cei care încheie cu calificativul „foarte bine” pot fi angajați fără concurs în funcții publice. „E o oportunitate reală pentru tineri să înceapă o carieră în serviciul public – chiar și fără experiență profesională anterioară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Până acum, 268 de tineri au participat la aceste stagii. Mulți dintre ei au rămas în instituțiile unde au făcut practica și continuă să lucreze pentru binele țării, afirmă Daniel Vodă. „Tinerii din Moldova au idei, energie și dorință de schimbare. Prin acest program, deschidem larg ușa instituțiilor publice pentru ca tinerii să se implice, să învețe și să contribuie”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Cererile de participare pot fi depuse până pe data de 20 mai pe www.cariere.gov.md sau www.eu4moldova.eu.
16:15
Începând cu 2 mai 2025, Banca Națională a Moldovei lansează în circuitul numismatic moneda comemorativă „Vasile Lupu”, care completează seria „Domni ai Țării Moldovei”. Moneda este dedicată domnitorului Țării Moldovei, Vasile Lupu, care a domnit în perioada 1634–1653, fiind cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul cultural, economic și militar.  În timpul domniei lui Vasile Lupu a fost modernizat sistemul judiciar. Lansarea monedei comemorative „Vasile Lupu”, începând cu data de 2 mai 2025, va avea loc  în contextul în care la data de 4 mai 1646 a fost tipărită Pravila lui Vasile Lupu, cunoscută sub numele de carte românească de învățătură. Prin „Pravila lui Vasile Lupu”, Țara Moldovei a trecut de la dreptul nescris (obiceiul pământului) la cel scris. Acesta a fost primul cod moldovenesc de legi, alcătuit în baza prelucrării normelor de drept romano-bizantine. Moneda dedicată comemorării domnitorului Vasile Lupu reflectă recunoașterea acestor realizări esențiale pentru dezvoltarea Țării Moldovei. Moneda comemorativă este bătută în argint, are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități. Autorul designului monedei comemorative „Vasile Lupu” este R.A. Monetăria Statului, România. Moneda este ambalată în capsulă de metacrilat transparent și în cutie de prezentare, fiind însoțită de un certificat de autenticitate cu un cod QR, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre caracteristicile monedei. Certificatul de autenticitate conține semnătura guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei. Monedele comemorative se comercializează publicului larg atât de Banca Națională a Moldovei, în baza cererilor depuse online pe pagina web a BNM, la compartimentul „Monedă”, cât și prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. Băncile licențiate au dreptul de a stabili independent prețul de vânzare a monedelor jubiliare și comemorative, care nu va depăși cu trei la sută prețul stabilit de Banca Națională a Moldovei.
16:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că în perioada 3–5 mai, Republica Moldova se va bucura de temperaturi ridicate, însă atmosfera va deveni treptat instabilă. Sâmbătă, 3 mai, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil și fără precipitații semnificative. În schimb, duminică și luni sunt prognozate episoade de instabilitate atmosferică, mai ales în a doua parte a zilei, când vor fi posibile averse de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla din sud-vest, slab până la moderat, dar poate avea intensificări temporare în timpul furtunilor. Temperaturile maxime vor oscila între +21°C și +29°C, în timp ce minimele nocturne vor crește treptat de la +4…+9°C sâmbătă, până la +8…+15°C luni dimineața. Meteorologii recomandă prudență în aer liber, în special în intervalele cu instabilitate accentuată.
15:45
UNICEF Moldova a lansat procedura de achiziții publice internaționale pentru selectarea unei companii care va sprijini Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în elaborarea Programului Național de Dezvoltare a Sectorului de Aprovizionare cu Apă și Canalizare pentru perioada 2026–2030. Programul va servi drept document de planificare strategică și va alinia politicile naționale în domeniu la standardele europene și internaționale în vigoare. Transformarea sectorului de aprovizionare cu apă și canalizare din Republica Moldova va contribui direct la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor, asigurându-le accesul la apă potabilă sigură și la servicii calitative de canalizare. Program Național de Dezvoltare a Sectorului de Aprovizionare cu Apă și Canalizare urmează să fie elaborat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului privind planificarea strategică, care va include răspunsuri la cel puțin următoarele aspecte: creșterea calității serviciilor prin îmbunătățirea proceselor de reglementare a serviciilor; mecanisme de regionalizare a serviciilor; consolidarea capacităților de planificare, a proceselor bugetare și mobilizarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, respectând în același timp drepturile omului prin asigurarea accesului la apă potabilă sigură și la salubritate adecvată pentru populație, inclusiv pentru grupurile vulnerabile și comunitățile defavorizate. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 mai, ora 23.59 (GMT+3).
15:15
 Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că a început achitarea compensațiilor pentru întreprinderile agricole, în cadrul Programului de compensare a creșterii prețului la energia electrică. În luna aprilie, AIPA a recepționat de la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) lista cererilor acceptate pentru compensare, care au fost procesate în perioada 21 februarie – 24 aprilie 2025. Urmare a procesării acestora, sunt în curs de executare ordinele de plată pentru 780 de cereri, în valoare totală de 11,39 milioane de lei. Sumele vor fi distribuite către 563 de beneficiari unici. Compensația oferită reprezintă 50% din diferența de preț reglementat, în urma majorării tarifelor la energia electrică. Compensația parțială a diferenței de preț reglementat la energia electrică se acordă începând cu data de 19 februarie – și până la data de 31 decembrie 2025, în limita bugetului disponibil. Mai multe informații privind compensațiile acordate pot fi consultate pe site-ul AIPA, la rubrica „Compensarea creșterii la energia electrică”: https://aipa.gov.md/ro/suport-financiar.
15:00
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat un set de 10 videouri dedicate elevilor de clasa a IX-a, în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”. Subiectele sunt explicate de profesorii de matematică Alex Leahu, Irina Ciobanu și Ion Grecu, scrie diez.md. Fiecare dintre cele 10 videouri include explicații clare ale conceptelor de bază, exemple rezolvate pas cu pas și recomandări pentru evitarea celor mai frecvente greșeli. Lecțiile acoperă o varietate de subiecte – de la procente, puteri și radicali, până la ecuații, inecuații, rapoarte algebrice și elemente de geometrie plană. „Ne dorim ca toți elevii să aibă acces la resurse de calitate, indiferent de locul în care trăiesc sau de sprijinul pe care îl au acasă. Aceste videouri sunt concepute tocmai pentru a face matematica mai accesibilă, mai clară și mai prietenoasă”, a declarat Lilia Ivanov, directoarea ANCE. Videourile sunt disponibile gratuit pe YouTube, pe canalele Ministerului Educației și PNUD Moldova. Playlisturile sunt disponibile aici. Pe lângă aceste materiale video, începând cu 8 mai, vor fi organizate patru lecții online, susținute de profesorul Alex Leahu. Ele vor avea loc în fiecare joi din luna mai (8, 15, 22, 29 mai), de la ora 14:00, și vor fi transmise live pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale MEC și PNUD. Elevii vor putea adresa întrebări în direct și primi explicații personalizate. Lansată în martie, campania implică și peste 600 de elevi voluntari din clasele a XI-a și a XII-a, care își ajută colegii mai mici să se pregătească pentru examenul la matematică. Totodată, MEC a lansat o platformă, unde elevii pot accesa teste, orare și alte materiale utile. Pentru elevii care se confruntă cu dificultăți la matematică, autoritățile au inițiat un program remedial, care include lecții gratuite predate de unii dintre cei mai buni profesori din țară. Inițiativa urmărește să reducă inechitățile din sistemul educațional și să ofere șanse egale tuturor elevilor.
14:45
Începând cu vineri, 2 mai, plățile unice în valoare de 1500 de lei și 5000 de lei, acordate în cadrul pachetului de suport „Ajutor pentru familii de Paști”, sunt disponibile pentru beneficiari, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Sprijinul financiar va ajunge la peste 230.000 de familii. Plățile vor fi transferate pe cardul social existent, utilizat deja de beneficiari pentru alte prestații sociale, sau pe un alt card bancar identificat de Guvern. În cazul în care beneficiarii nu dețin un card social sau bancar, aceștia vor putea ridica banii de la oficiile poștale. De asemenea, pentru cetățenii aflați peste hotare, plata va fi disponibilă până la sfârșitul anului. „Aceste plăți au fost posibile datorită sprijinului generos al Uniunii Europene. Ajutorul total pentru Paște este în valoare de 470 milioane de lei, bani alocați prin proiectul „Bugetul +Plus”. Din această sumă, 1500 de lei vor fi acordați pentru peste 203.000 de familii care au copii până la cinci ani, în timp ce 5000 de lei vor primi 11.500 de familii cu copii cu dizabilități și 20.976 de familii care întrețin adulți cu dizabilități severe”, a declarat Alexei Buzu. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Centrul de Apel al Casei Naționale de Asigurări Sociale la numărul 022 257 777.
14:15
În urma nemulțumirilor exprimate de locuitorii municipiului Cahul și ai localităților deservite pe rețelele de socializare cu privire la calitatea apei și prioritățile de investiții, S.A. „Apă-Canal Cahul” a emis un comunicat oficial pentru a clarifica situația. „Locuitorii din Cahul și satele învecinate continuă să aibă apă murdară, ruginită din țevi vechi, în timp ce administrația SA Apa Canal se ocupă de... amenajarea terenului administrației. Se pare că APA curată nu este o prioritate pentru ei. Prioritatea lor sunt trotuarele, gardurile, birourile și fațadele” se scrie în mesajele publice. Administrația companiei a respins categoric acuzațiile tendențioase și denigratoare apărute în spațiul online, menâionând că tarifele pentru serviciile de apă și canalizare sunt stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în baza unor calcule transparente și verificate, reflectând costurile reale de operare. În comunicat se menționează că fondurile colectate din tarife și alocațiile primite sunt direcționate majoritar către investiții în infrastructură, incluzând înlocuirea rețelelor vechi, întreținerea echipamentelor și intervențiile de urgență. S.A. „Apă-Canal Cahul” precizează că în ultimii ani s-au realizat lucrări semnificative de înlocuire a conductelor și reparații la nivelul pompelor și stațiilor de epurare. Referitor la imaginile distribuite online care ilustrează apă murdară, compania a declarat că nu poate confirma veridicitatea acestora, adăugând că nu au fost înregistrate sesizări recente la dispecerat privind această problemă. Cu toate acestea, conducerea asigură că orice informație apărută public este tratată cu seriozitate, fiind demarate verificări imediate pentru identificarea și eliminarea cauzelor disconfortului. „Problemele legate de calitatea apei sunt cunoscute și asumate”, se arată în comunicat, recunoscându-se dificultatea înlocuirii rapide a conductelor vechi. Totuși, se subliniază eforturile constante de modernizare a rețelelor și apelul la sprijinul autorităților locale și al partenerilor externi pentru accelerarea investițiilor. În ceea ce privește lucrările de reamenajare a sediului administrativ, S.A. „Apă-Canal Cahul” a explicat că acestea reprezintă o necesitate pentru asigurarea unor condiții de lucru decente angajaților, fără a afecta ritmul investițiilor în infrastructura de apă și canalizare, care rămâne prioritară. Conducerea companiei a transmis un mesaj de deschidere către dialog și critică constructivă, îndemnând locuitorii să transmită sesizările direct la numărul de telefon 0299 22000 pentru o reacție promptă a echipelor de intervenție.
13:45
La solicitarea procurorilor PCCOCS, prin colaborarea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale a Centrului Național Anticorupție, în privința a 15 membri din Chișinău și Cahul ai unui grup criminal organizat, învinuiți de contrabandă și spălare de bani, au fost aplicate sechestre în valoare de peste 23.500.000 lei pe casele, terenurile și mașinile acestora și rudelor lor interpuse. În comunicatul făcut de CNA,  Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Inspectoratul Național de Investigație Poliția  cu Europol și Interpol, membrii grupului criminal organizat ar fi adus în Moldova prin contrabandă mai multe bunuri, după ce au dat spargeri începând din 2017 în case și magazine de bijuterii în state precum Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria. Ar fi fost sustrase: inele cu pietre prețioase, cercei, brățări, lanțuri, pandantive, monede, pietre prețioase de diferite dimensiuni, ceasuri de lux, arme, biciclete și alte bunuri. Mai apoi, cu scopul ca să le piardă urma, acestea erau vândute pe piața neagră, iar banii erau spălați prin cumpărarea altor bunuri (case, inclusiv cu valoarea de peste 2.500.000 lei), apartamente, terenuri, mașini de lux (inclusiv Mercedes GLE, BMW). Cei 15 învinuiți au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani, printre care sunt 3 femei, inclusiv rude apropiate ale unor învinuiți pe care au fost înregistrate unele din bunurile cumpărate cu banii din vânzarea obiectelor furate în afara țării. Potrivit datelor furnizate de statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Europol și Interpol, o parte din învinuiți și-au ispășit anterior pedepsele cu închisoarea (pentru tâlhărie, furt în grup, jaf, deținerea de documente false) în Franța, Germania și Austria. Acum, odată ce la solicitarea procurorilor PCCOCS judecătorul de instrucție a dispus aplicarea sechestrelor, după trimiterea dosarului penal în judecată, bunurile sechestrate ar putea fi supuse confiscării în folosul statului. Urmărirea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. ARBI precizează că procesul de recuperare a bunurilor infracționale va fi finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.
12:00
Guvernul Republicii Moldova lansează o nouă inițiativă menită să reducă povara administrativă și să sprijine activitatea antreprenorilor, în special a celor din mediul rural. Comercianții vor putea utiliza, în premieră, case de marcat virtuale și bonuri fiscale electronice (eBon) – o soluție digitală modernă, accesibilă și eficientă. Noua măsură propusă elimină barierele care, până acum, limitau utilizarea caselor de marcat virtuale, contribuind la reducerea costurilor pentru întreprinderile mici și mijlocii și la simplificarea conformării fiscale. Aplicațiile pot fi instalate pe telefon, tabletă sau computer, iar bonurile fiscale se emit automat și pot fi transmise clienților prin e-mail sau SMS. La cerere, bonul poate fi tipărit. „Această soluție digitală oferă beneficii reale pentru antreprenori: costuri mai mici, proceduri simplificate și mai multă transparență. Fie că vorbim de o mică afacere de familie dintr-un sat sau de o companie din oraș, toate pot beneficia de această transformare digitală,” a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării. Principalele obiective ale acestei inițiative sunt: Reducerea costurilor operaționale – economii anuale de mii de lei pentru afaceri mici și până la milioane pentru companiile mari; Soluții digitale accesibile – aplicații ușor de utilizat, care reduc efortul administrativ și riscul de sancțiuni; Sprijin pentru digitalizarea în mediul rural – comercianții din sate vor avea acces la aceleași instrumente moderne ca cei din orașe; Creșterea transparenței și reducerea birocrației – prin înlocuirea echipamentelor învechite cu soluții electronice moderne. Costurile pentru un aparat de casă virtual vor fi de aproximativ 75 de lei pe lună – o sumă mult mai mică comparativ întreținerea caselor de marcat tradiționale. Guvernul va continua să promoveze reforme care aduc beneficii directe cetățenilor și antreprenorilor, reduc birocrația și susțin utilizarea tehnologiilor moderne în toate colțurile țării. Proiectul de lege care reglementează utilizarea caselor de marcat virtuale și a bonurilor electronice va fi transmis Parlamentului spre aprobare. Măsura face parte din strategia Guvernului de accelerare a digitalizării economiei și de sprijin activ pentru transformarea mediului de afaceri din Republica Moldova.
11:15
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Cahul anunță mai multe percheziții într-un dosar de escrocherie în care sunt vizați fostul  primar al unei localități din raionul Cahul și administratorul unei companii. Aceștia sunt bănuiți de prejudicierea bugetului de stat cu peste 630 de mii de lei. Potrivit materialelor cauzei, administratorul companiei, acționând în comun cu fostul primar al satului Taraclia de Salcie, ar fi falsificat și prezentat către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) documente privind pagubele cauzate de secetă pentru anii 2022-2023 pentru mai multe terenuri pe care nu le administra de facto. Drept urmare, acesta a primit subvenții din fondul de subvenționare al AIPA în sumă de peste 630 de mii de lei, fapt prin care a cauzat daune considerabile bugetului de stat. În vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și automobilele bănuiților, aceștia urmând a fi escortați la CNA pentru audieri. Amintim că, toate acțiunile de urmărire penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii Cahul. Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
10:00
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că, pe parcursul lunii mai 2025, va continua acțiunile de control fiscal operativ pentru prevenirea și combaterea cazurilor de neutilizare a aparatelor de casă și de control la încasările în numerar, precum și a altor abateri de la legislația fiscală. Controalele vor viza mai multe domenii de activitate economică, printre care: comerțul cu amănuntul în magazine, vânzarea peștelui viu, serviciile de întreținere și reparații auto, schimbul valutar, transportul rutier de pasageri comerțul online. Pe lângă aceste sectoare prioritare, verificări vor fi realizate și în baza petițiilor, sesizărilor sau informațiilor apărute în mass-media, acolo unde există indicii de neconformare fiscală. Rezultatele controalelor din aprilie 2025 Luna trecută, SFS a efectuat 451 de controale fiscale prin verificare operativă, dintre care în 332 de cazuri au fost depistate încălcări. Acestea au generat sancțiuni fiscale de 927.000 de lei și sancțiuni contravenționale în valoare de 345.300 de lei. Acțiunile fiscale vizează asigurarea respectării obligației de a emite bonuri fiscale, de a declara toate veniturile obținute și de a deține acte de proveniență pentru mărfurile comercializate. Recomandări pentru contribuabili Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte reglementările fiscale și să desfășoare activitatea economică în mod transparent, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu economic echitabil și sustenabil. Impozitele și taxele achitate urmare a declarării tuturor tranzacțiilor permit servicii medicale de calitate, pensie decentă, învățământ eficient, asistență socială, infrastructură europeană. Solicitați bonul fiscal! Se recomandă tuturor cetățenilor să solicite bonul fiscal care confirmă cumpărarea produsului sau prestarea serviciului și să raporteze cazurile de încălcări fiscale prin intermediul Centrului unic de apel al SFS - apel gratuit la numărul 0 8000 1525.
1 mai 2025
13:00
Începând cu 1 mai curent, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minima majorată, în valoare de 3 300 de lei, informează MOLDPRES. Măsura vizează persoanele care au desfășurat o activitate de muncă îndelungată în domenii precum educația, agricultura, asistența socială și alte sectoare ale economiei, dar care beneficiază de pensii mici din cauza veniturilor reduse avute de-a lungul carierei. Potrivit autorităților, noua reglementare contribuie la consolidarea echității sociale și la asigurarea unui trai decent pentru persoanele în vârstă. De asemenea, aceasta reflectă angajamentul Guvernului de a susține cetățenii care au contribuit activ la dezvoltarea societății pe parcursul vieții lor profesionale. Beneficiarii de pensii din această categorie vor putea fi identificați în Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Respectiv, pensiile acestora vor fi majorate din oficiu, fără ca persoanele să depună cerere la casele teritoriale de asigurări sociale. Datele furnizate de CNAS arată că în Republica Moldova sunt 30 611 persoane cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, care primesc o pensie de până la 3 300 de lei. În ultimii trei ani, în Republica Moldova creșterea alocațiilor în fondul de pensii a depășit 13,9 miliarde de lei. La 1 aprilie, pensiile au fost indexate cu 10%, pensia minimă crescând de la 1 888 de lei la 3 055 de lei, iar pensia medie s-a dublat, ajungând la 4 407 lei. De asemenea, în sezonul rece, cei mai vulnerabili pensionari au primit, lunar, între 800 și 1400 de lei.
10:30
Astăzi, 1 mai, elevii din întreaga țară se bucură de o zi liberă, marcată cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, sărbătoare legală în Republica Moldova. Este o pauză binevenită în mijlocul semestrului de primăvară, oferindu-le ocazia să se odihnească sau să petreacă timp cu familia. Totuși, începând de mâine, 2 mai, elevii vor reveni în bănci, conform orarului obișnuit. Ziua de joi nu a fost declarată liberă la nivel național, astfel că procesul educațional își reia cursul normal în toate instituțiile de învățământ general. Ministerul Educației a confirmat că, în acest an, doar ziua de 1 mai este nelucrătoare pentru elevi și profesori, iar eventualele modificări de program rămân la discreția administrației fiecărei școli, în funcție de deciziile locale. Vezi și: 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii: între semnificație, tradiție și relaxare Părinții și elevii sunt îndemnați să verifice anunțurile interne ale instituției de învățământ pentru eventuale ajustări ale orarului.
10:30
Ziua de 1 Mai vine cu o vreme ideală pentru ieșiri în aer liber: soare din plin, temperaturi maxime de până la 22°C și fără precipitații. Cu toate acestea, meteorologii avertizează că vântul va sufla în rafale de până la 18 m/s, așa că este bine să fiți precauți dacă planificați activități în natură. Pentru 2 mai, vremea rămâne stabilă și plăcută în timpul zilei, cu temperaturi între 17 și 22°C, însă dimineața aduce un posibil disconfort termic – înghețuri la sol de până la -2°C, avertizează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Nopțile vor fi răcoroase în ambele zile, cu minime cuprinse între 3 și 8°C. Autoritățile reamintesc că, în contextul picnicurilor de 1 Mai, focul deschis este interzis în spații neamenajate, iar utilizarea lichidelor inflamabile trebuie evitată. Se recomandă utilizarea zonelor de grătar autorizate, dotate cu apă sau nisip pentru stingere. Părinții sunt sfătuiți să supravegheze copiii, în special în apropierea focului și a apelor. Totodată, colectarea și eliminarea corectă a deșeurilor este esențială pentru a păstra zonele de agrement curate.
09:15
Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își unesc eforturile pentru a preveni și combate imigrația ilegală, printr-un Acord de readmisie ratificat astăzi de Parlamentul de la Chișinău, scrie MOLDPRES Documentul stabilește proceduri clare, rapide și eficiente pentru identificarea și returnarea în siguranță a persoanelor aflate în situație de ședere ilegală pe teritoriul ambelor state. Totodată, ambele părți se angajează să respecte și să garanteze drepturile fundamentale ale persoanelor, în conformitate cu obligațiile internaționale asumate. Acordul a fost semnat la Chișinău la data de 20 noiembrie 2024, iar ratificarea acestuia marchează un pas important în consolidarea cooperării bilaterale în domeniul migrației. Până acum, Republica Moldova a semnat acorduri de readmisie cu șase alte țări: Ucraina, Georgia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Danemarca și Cehia.
07:15
În fiecare an, pe 1 Mai, milioane de oameni din întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Muncii, o sărbătoare dedicată solidarității între lucrători, drepturilor sociale și eforturilor colective depuse pentru un trai decent. De-a lungul timpului, această zi a căpătat valențe multiple – de la proteste pentru condiții mai bune de muncă, până la un simbol al relaxării și timpului petrecut în natură. De unde vine semnificația zilei de 1 Mai? Originea Zilei Internaționale a Muncii se regăsește în mișcările sindicale din Statele Unite ale Americii, în special în protestele de la Chicago din anul 1886, când muncitorii au cerut ziua de muncă de 8 ore. În urma acestor manifestații, unele dintre ele soldate cu victime, 1 Mai a fost recunoscut treptat ca zi dedicată muncitorilor în multe țări de pe glob. Astăzi, este o zi legală de odihnă în peste 80 de țări și rămâne un prilej de reflecție asupra condiției lucrătorilor, dar și a progreselor făcute în domeniul drepturilor muncii. Cum este marcată ziua de 1 Mai în Republica Moldova În Republica Moldova, 1 Mai este în primul rând o zi liberă, în care oamenii aleg să se bucure de natură, să iasă la iarbă verde, să organizeze picnicuri sau grătare în familie sau cu prietenii. Tradiția ieșirilor în aer liber este una puternic împământenită, iar zonele de agrement devin, an de an, principalele puncte de atracție în această zi. Autoritățile vin anual cu apeluri la responsabilitate, îndemnând cetățenii să respecte regulile de siguranță, fie că e vorba de aprinderea focurilor, de supravegherea copiilor sau de păstrarea curățeniei în spațiile verzi. Poliția Națională și Inspectoratul pentru Situații de Urgență desfășoară acțiuni de patrulare și prevenire, pentru ca această zi să fie una sigură și lipsită de incidente. Între relaxare și reflecție Chiar dacă pentru mulți 1 Mai este o ocazie de evadare din cotidian, rămâne important să nu uităm esența acestei zile – recunoașterea importanței muncii, a celor care contribuie zilnic la dezvoltarea societății, indiferent de domeniul lor de activitate. Este o zi în care putem spune „mulțumesc” lucrătorilor – de la profesori, medici și agricultori, până la muncitori în construcții, curieri sau angajați în retail – care, prin eforturile lor, mențin funcțională societatea.
30 aprilie 2025
19:15
La doar 25 de ani, Gleb Babii – fondatorul și CEO-ul Aspect Health – a impresionat juriul și publicul în cadrul finalei Competiției Naționale de Pitching, parte a Moldova Startup Summit 2025. Cu o idee revoluționară în domeniul healthtech, tânărul antreprenor va reprezenta Republica Moldova la finala mondială a Startup World Cup din San Francisco, acolo unde va concura pentru marele premiu de 1.000.000 de dolari. Startup-ul său, Aspect Health, propune o soluție inovatoare pentru sănătatea hormonală feminină, combinând inteligența artificială, tehnologia purtabilă și coachingul personalizat pentru a oferi femeilor instrumente concrete de monitorizare și echilibrare a sănătății. Prin acest proiect, Gleb Babii nu doar că a câștigat finala națională, dar a devenit și primul moldovean nominalizat în prestigiosul top global Forbes Under 30, categoria Healthcare. „Când ești la început, nu dispui de resurse mari pentru promovare, iar astfel de evenimente îți oferă exact acel spațiu de vizibilitate de care ai nevoie. Pentru mine, este cu atât mai valoros faptul că această oportunitate apare chiar în Moldova. Fondatorii din regiunea noastră se confruntă adesea cu dificultăți în a ajunge în fața investitorilor internaționali, iar eu nu fac excepție. De aceea sunt extrem de recunoscător să pot discuta cu oameni-cheie din industrie și, mai ales, să am șansa de a reprezenta Moldova pe scena principală de la San Francisco”, a declarat Gleb Babii, fondator & CEO, Aspect Health Aspect Health este un startup dedicat sănătății hormonale feminine creat în urmă cu câțiva ani. Prin combinarea tehnologiilor de ultimă generație cu inteligența artificială și coachingul personalizat, soluția oferă programe unice, adaptate fiecărei femei. Cu ajutorul dispozitivelor purtabile sunt oferite date personalizate în timp real, care ajută femeile să înțeleagă și să gestioneze dezechilibrele hormonale.
19:00
Trei exerciții majore de simulare și testare a planurilor de contingență pentru situații de urgență au fost organizate în cadrul cursului SimEx la Spitalul Raional Cahul. La instruire au participat 30 de cadre medicale ale instituției, care au fost antrenate în scenarii ce presupun intervenția rapidă și coordonată în cazuri cu victime multiple. Scopul acestor exerciții este de a evalua și îmbunătăți capacitatea de reacție a instituțiilor medicale în situații critice, consolidând coordonarea internă, schimbul operativ de informații și pregătirea personalului pentru asumarea responsabilităților în caz de criză. Prin astfel de simulări, spitalele devin mai pregătite să salveze vieți și să asigure protecția pacienților în condiții de stres ridicat. Exercițiile au fost organizate de Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, în parteneriat cu Biroul Regional OMS pentru Europa și Ministerul Sănătății, cu sprijinul Elveției, în cadrul proiectului „Consolidarea asistenței medicale de urgență în Republica Moldova”.
14:45
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat demararea finanțării primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna mai, în valoare totală de 110 milioane de lei. Potrivit instituției, pensiile și alocațiile sociale distribuite prin intermediul instituțiilor bancare vor fi achitate începând cu 5 mai. În data de 8 mai urmează să fie transferate alocațiile nominale de stat și cele lunare, iar pe 13 mai va fi finanțat ajutorul social. Indemnizațiile unice la naștere, cele pentru creșterea copilului, a gemenilor și cele paternale vor fi plătite pe 2, 8, 15 și 21 mai. Tot în datele de 8, 15 și 21 mai vor fi achitate și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și cele de maternitate. CNAS încurajează părinții să își deschidă un card social, care permite accesarea sumelor în orice colț al lumii. Instituția anunță că depune eforturi constante pentru a îmbunătăți accesul la informații și serviciile oferite contribuabililor din sistemul de asigurări sociale de stat.
14:15
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, marcată pe 1 mai, Poliția Națională îndeamnă cetățenii să se bucure de această zi liberă în siguranță și cu responsabilitate. Oamenii legii reamintesc că multe dintre incidentele grave se produc pe fondul consumului de alcool și avertizează: dacă ați consumat alcool, nu urcați la volan. Poliția pune accent pe importanța supravegherii copiilor în permanență, mai ales în zonele aglomerate sau în timpul activităților în aer liber. Pentru cei care intenționează să călătorească cu mașina, sunt recomandate următoarele măsuri de siguranță: verificarea stării tehnice a autovehiculului; utilizarea centurii de siguranță; evitarea folosirii telefonului în timpul condusului; respectarea vitezei legale și a semnelor de circulație. Totodată, în locurile publice aglomerate, oamenii sunt sfătuiți să acorde atenție bunurilor personale, să evite conflictele și să păstreze ordinea și liniștea publică. Poliția Națională va fi prezentă în teren pe parcursul întregii zile pentru a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor. În caz de urgență, apelați numărul unic 112.
14:15
În curând, în toate localitățile din Moldova, comercianții care au aparate de plată în magazine vor putea să elibereze bani în numerar direct de pe cardul solicitantului. În scopul creșterii incluziunii financiare și promovării economiei fără numerar, Guvernul Republicii Moldova adoptă o nouă măsură care permite persoanelor fizice să retragă numerar de pe cardurile bancare direct din unitățile comerciale ce dețin terminale POS din toată țara. Această inițiativă vine ca răspuns la solicitările comunității de afaceri și are scopul de a facilita accesul cetățenilor la numerar, chiar și în localitățile unde nu există bancomate. Astfel, orice persoană care deține un card bancar, va putea face o cumpărătură în magazin și solicita retragerea de pe card a maximum 1000 de lei per tranzacție, cu o limită lunară de 100.000 de lei. „Măsura adoptată contribuie semnificativ la incluziunea financiară și ajută la crearea unui sistem mai accesibil și eficient pentru toți cetățenii, în special pentru cei din zonele rurale. Aceasta va sprijini și dezvoltarea economiei fără numerar și va motiva populația să utilizeze instrumentele electronice de plată, contribuind la o tranziție ușoară spre plăți mai sigure și mai eficiente,” a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării. Prin această modificare legislativă, agenții economici vor putea să transforme numerarul încasat în tranzacții electronice trasabile, contribuind astfel la reducerea economiei tenebre și la o mai mare transparență a fluxurilor financiare. În plus, comercianții vor beneficia de servicii complementare care le vor stimula afacerea și vor contribui la dezvoltarea infrastructurii de POS terminale în localitățile rurale. Principalele obiective ale acestui proiect includ: Creșterea încrederii populației în instrumentele electronice de plată Dezvoltarea infrastructurii de POS terminale în localitățile rurale Reducerea costurilor de gestionare a numerarului pentru agenții economici Combaterea economiei tenebre prin asigurarea trasabilității tranzacțiilor electronice Măsurile vor intra în vigoare doar după ce proiectul de lege de modificare a actelor normative va fi aprobat de Parlamentul Republicii Moldova. Guvernul va continua să implementeze reforme care să sprijine creșterea economiei digitale și să aducă beneficii directe cetățenilor, stimulând adoptarea noilor tehnologii în toate domeniile economiei.
13:45
Bărbatul care a evadat recent din Penitenciarul din Taraclia a fost reținut de organele de drept la scurt timp după fuga sa. Acesta a fost găsit ascunzându-se într-o locuință din localitatea Tomai, raionul Ceadîr-Lunga. Menționăm că deținutul aflat în executarea pedepsei în regim semiînchis a evadat luni seara, 28 aprilie, în jurul orei 19:45, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor. Bărbatul fusese condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) din Codul penal – tâlhărie – prin sentința Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, pronunțată la 29 iunie 2021. Condamnatul executa pedeapsa în sectorul de resocializare al unui penitenciar de tip semiînchis și beneficia de regim flexibil, având dreptul de a se deplasa fără escortă, cu brățară electronică de monitorizare, pentru a merge la muncă în afara închisorii, în orașul Taraclia. Cu toate acestea, în seara de luni, bărbatul nu s-a prezentat la locul de muncă, fapt ce a declanșat o reacție rapidă din partea autorităților. Administrația penitenciarului, în colaborare cu subdiviziunile de poliție, a instituit imediat stare de alertă și a demarat operațiuni de căutare. Potrivit ANP, în prezent sunt desfășurate acțiuni specifice în zonele unde există indicii că s-ar putea afla deținutul. Au fost instalate filtre de control în mai multe localități. Autoritățile spun că nu au anunțat imediat publicul despre caz pentru că acest lucru putea încurca căutările și l-ar fi ajutat pe deținut să fugă.
12:45
Șantierul de construcție a Liniei independenței energetice Vulcănești-Chișinău se extinde pe o distanță ce reprezintă cca 70% din lungimea totală a LEA, cu un număr de peste 130 de piloni asamblați și cca 340 de fundații. Lucrările sunt în plină desfășurare în mai multe localități simultan din raioanele Cimișlia, Taraclia, Leova și UTA Găgăuzia. Totodată, la Stația Electrică Chișinău au fost finalizate lucrările de construcție a fundațiilor, fiind în derulare asamblarea structurile metalice pentru echipamentele electrice. În conformitate cu planul de lucru, Linia va fi finalizată și racordată la infrastructura ÎS Moldelectrica, prin Stația electrică Vulcănești și Stația electrică Chișinău până la sfârșitul anului curent. Linia Electrică Aeriană de 400 kV va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de piloni și 1500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a 8 raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA de putere, ceea ce ar putea satisface necesitatea a 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim. Acest proiect este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, cu suportul Grupului Banca Mondială (World Bank Group Moldova). Beneficiarul Proiectului este Moldelectrica și consumatorii de energie electrică.
12:15
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul privind stabilirea unor norme pentru aplicarea funcțiilor rețelei de management al traficului aerian. Documentul are drept scop crearea unui spațiu aerian operativ și integrat, în conformitate cu standardele Uniunii Europene în domeniul aviației civile. Regulamentul va facilita aplicarea funcțiilor de management al traficului aerian pentru asigurarea unui sistem de transport aerian durabil, performant, optim și compatibil cu standardele internaționale. Implementarea noilor norme va permite: furnizarea continuă a serviciilor de management al fluxului de trafic aerian, pentru supravegherea și coordonarea neîntreruptă a acestora; asigurarea conectivității cu rețeaua europeană, contribuind la integrarea țării în spațiul aerian comun; utilizarea eficientă a capacității aeriene și o planificare optimă, ceea ce va duce la reducerea costurilor de zbor și creșterea confortului pasagerilor; delegarea clară a responsabilităților pentru toate părțile implicate în gestionarea traficului aerian.
11:45
Mai multe clase-model de limba română și limba bulgară din instituții de învățământ din raionul Taraclia au fost echipate cu mobilier modern, echipamente digitale și materiale didactice interactive. În raionul Taraclia activează două clase-model de limba română: una la Liceul Teoretic din orașul Tvardița și cealaltă la Liceul Teoretic „Hristo Botev” din satul Valea Perjei. În cadrul proiectului, în valoare totală de 300.000 de lei, spațiile educaționale au fost dotate cu mobilier nou, table interactive, imprimante și materiale didactice precum dicționare de sinonime și antonime, portrete ale autorilor români, hărți lingvistice și literatură de specialitate. De dotări au beneficiat și clasele model de limbă bulgară, deschise în patru instituții din regiune: Liceul Teoretic „Hristo Botev” din satul Valea Perjei, Liceul Teoretic din orașul Tvardița, Liceul Teoretic „Paisii Hilendarski” din satul Corten și Gimnaziul „Ivan Inzov” din orașul Taraclia. Clasele au fost dotate cu mobilier modern, table interactive, calculatoare, imprimante multifuncționale și materiale didactice, inclusiv cărți de literatură bulgară, portrete ale scriitorilor și personalităților istorice bulgare, hărți și dicționare româno-bulgare. Proiectul, în valoare de 24.000 de euro, a fost susținut de Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ambasada Republicii Bulgaria la Chișinău, precum și de organizații nonguvernamentale bulgare, precum Societatea Științifică a Bulgariștilor din Republica Moldova și Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova. Prezent la evenimentul de lansare, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a subliniat importanța acestor inițiative pentru dezvoltarea competențelor lingvistice ale elevilor aparținând minorităților etnice. La evenimentul festiv au mai participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai administrației raionului Taraclia, membri ai comunității locale, ai organizațiilor obștești, precum și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Bulgaria în Republica Moldova.
11:45
Astăzi, funcționarii vamali din Aparatul Central și din cadrul Birourilor Vamale Nord, Centru și Sud poartă blugi – un simbol al solidarității și al implicării civice într-o cauză care cheamă la respect, echitate și conștientizare socială. „Funcționarii vamali se alătură acestei inițiative cu convingerea că responsabilitatea socială se manifestă nu doar prin cuvinte, ci și prin gesturi care inspiră”, susține Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal. În ultima zi de miercuri a lunii aprilie este marcată campania internațională „Denim Day”, în cadrul căreia purtarea blugilor devine un gest de susținere față de victimele violenței și de afirmare a solidarității sociale.
11:15
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, PNUD și UNICEF, lansează un set de 10 videouri educaționale pentru elevii de clasa a IX-a care se pregătesc pentru examenul la matematică. Inițiativa este parte a campaniei „Matematica de la egal la egal” și este susținută de Uniunea Europeană și Norvegia. Fiecare lecție video include explicații clare ale conceptelor-cheie, exemple rezolvate pas cu pas și sfaturi practice pentru evitarea greșelilor frecvente. Temele abordate acoperă o gamă largă de subiecte – de la procente, puteri și radicali, până la ecuații, inecuații, rapoarte algebrice și elemente de geometrie plană. „Ne dorim ca toți elevii să aibă acces la resurse de calitate, indiferent de locul în care trăiesc sau de sprijinul pe care îl au acasă. Aceste videouri sunt concepute tocmai pentru a face matematica mai accesibilă, mai clară și mai prietenoasă,” susține Lilia Ivanov, directoare ANCE. Videourile sunt disponibile online pe canalele de youtube ale MEC și PNUD Moldova, și pot fi utilizate pentru recapitulare, pregătire individuală sau clarificarea unor noțiuni dificile: https://www.youtube.com/playlist?list=PLOE5a-KRRCwgaFUaP5-fsfkAWdXHvCXrO. Pe lângă aceste materiale video, Ministerul Educației și PNUD Moldova vor organiza, începând cu 8 mai, patru lecții online interactive, susținute de profesorul Alex Leahu. Lecțiile vor avea loc în fiecare joi din luna mai (8, 15, 22 și 29 mai), de la ora 14:00, și vor fi transmise pe paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale Ministerului și PNUD Moldova. Elevii vor putea adresa întrebări în direct și vor putea beneficia de răspunsuri și explicații personalizate. „Campania ‘Matematica de la egal la egal’ demonstrează cum parteneriatele pot produce soluții inovatoare. Este un exemplu clar de cum putem transforma provocările în oportunități pentru toți copiii, nu doar pentru cei cu performanțe înalte”, susține Ana Moraru, manageră de proiect la PNUD Moldova. Campania „Matematica de la egal la egal” a fost lansată în luna martie curent. Aceasta presupune implicarea directă a elevilor de liceu în calitate de mentori pentru colegii lor care absolvesc gimnaziul. Un număr total de peste 600 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a participă voluntar pentru a-i ajuta pe elevii din gimnaziu să se pregătească de examen. Totodată, Ministerul a lansat platforma www.ajutauncoleg.md, unde elevii pot găsi informații utile despre orarul și organizarea examenelor, teste pentru exersare și alte materiale de sprijin. În paralel, a fost inițiat și un program remedial adresat celor 6.000 de elevi care întâmpină dificultăți la matematică. Aceștia vor beneficia de lecții gratuite cu unii dintre cei mai buni profesori din țară, ca parte a angajamentului de a reduce inechitățile din sistemul educațional.
09:30
Un deținut aflat în executarea pedepsei în regim semiînchis a evadat luni seara, 28 aprilie, în jurul orei 19:45, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor. Bărbatul fusese condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) din Codul penal – tâlhărie – prin sentința Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, pronunțată la 29 iunie 2021. Condamnatul executa pedeapsa în sectorul de resocializare al unui penitenciar de tip semiînchis și beneficia de regim flexibil, având dreptul de a se deplasa fără escortă, cu brățară electronică de monitorizare, pentru a merge la muncă în afara închisorii, în orașul Taraclia. Cu toate acestea, în seara de luni, bărbatul nu s-a prezentat la locul de muncă, fapt ce a declanșat o reacție rapidă din partea autorităților. Administrația penitenciarului, în colaborare cu subdiviziunile de poliție, a instituit imediat stare de alertă și a demarat operațiuni de căutare. Potrivit ANP, în prezent sunt desfășurate acțiuni specifice în zonele unde există indicii că s-ar putea afla deținutul. Au fost instalate filtre de control în mai multe localități. Bărbatul căutat are o înălțime de aproximativ 188–190 cm, păr brunet, constituție medie și fața rotundă, fără barbă. În momentul dispariției, purta o geacă gri cu inserții negre și pantaloni albaștri închiși, strâmți la gleznă. Cei care au informații despre unde s-ar putea afla sunt rugați să sune la 112, la unitatea de gardă a ANP – 078777403, sau la Penitenciarul nr. 1 din Taraclia – 078774216. Autoritățile spun că nu au anunțat imediat publicul despre caz pentru că acest lucru putea încurca căutările și l-ar fi ajutat pe deținut să fugă.
09:15
Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor că astăzi este ultima zi în care persoanele fizice pot depune Declarația privind impozitul pe venit pentru anul 2024. Termenul limită expiră la sfârșitul zilei, iar nerespectarea acestuia poate atrage sancțiuni conform legislației fiscale în vigoare. Cine trebuie să depună Declarația? Obligația de a depune Declarația fiscală revine persoanelor fizice care: au obligații de achitare a impozitului pe venit, inclusiv din creșteri de capital; au beneficiat de scutirea personală conform art. 33 alin. (1) din Codul fiscal și au obținut venituri impozabile anuale mai mari de 360 000 de lei, cu excepția celor menționate la art. 901; solicită restituirea impozitului achitat în plus; doresc să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către organizații eligibile; își schimbă domiciliul permanent din Republica Moldova în alt stat. Cum poate fi depusă Declarația? Declarația poate fi depusă în două moduri: - online, prin serviciul „Declarație electronică” disponibil pe site-ul www.sfs.md; - fizic, la Direcțiile deservire fiscală din toată țara, care astăzi vor activa cu program extins, între orele 7:30 – 19:00, pentru a facilita procesul de depunere. Achitarea impozitului Achitarea impozitului pe venit se poate face rapid și sigur prin: - serviciul guvernamental MPay; - platforma „Cabinetul personal al contribuabilului”, secțiunea „Achitarea online a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”.
09:15
Ministerul Mediului continuă tradiția și anunță lansarea unei noi ediții a campaniei „Pădurea Curată”, care va avea loc pe data de 3 mai 2025. Acțiunea de salubrizare a pădurilor este organizată în parteneriat cu Agenția „Moldsilva” și Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Prin această inițiativă, cetățenii sunt invitați să participe activ la protejarea naturii și la menținerea pădurilor curate. Campania are un dublu scop: protejarea mediului înconjurător și promovarea unui comportament responsabil față de natură și comunitate. Participanții contribuie astfel nu doar la un spațiu verde mai curat pentru oameni, ci și la conservarea habitatului natural al numeroaselor viețuitoare. Doritorii se pot alătura campaniei indiferent dacă participă individual, în familie sau în grupuri de prieteni. Informații privind locațiile de desfășurare a acțiunii pot fi consultate pe site-ul Agenției „Moldsilva” (www.moldsilva.gov.md), secțiunea „Participă la salubrizare #PădureaCurată”, sau pe site-ul Inspectoratului pentru Protecția Mediului (www.ipm.gov.md), la rubrica „Contacte – Subdiviziuni teritoriale”. Autoritățile încurajează implicarea cât mai multor persoane și menționează că doar prin eforturi comune se poate construi un viitor mai verde. Pe 3 mai, toți cei care iubesc natura sunt așteptați să contribuie la o „Pădure Curată”.
29 aprilie 2025
17:15
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) anunță deschiderea a cinci noi farmacii în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”, extinzând astfel accesul la servicii farmaceutice pentru locuitorii din mediul rural. Noile puncte farmaceutice au fost inaugurate în localitățile Tătărești (Cahul), Sadic (Cantemir), Chircăiești (Căușeni), Viișoara (Glodeni) și Slobozia-Cremene (Soroca). Prin aceste deschideri, peste 9.000 de persoane au acum acces la medicamente compensate, rețete electronice și consiliere farmaceutică în proximitatea locuinței. De la începutul anului 2025, au fost deschise 27 de farmacii în 25 de raioane, toate subvenționate prin inițiativa AMDM. Scopul proiectului este de a reduce inegalitățile între zonele urbane și rurale în ceea ce privește accesul la servicii farmaceutice esențiale.
16:15
Astăzi, 29 aprilie 2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de modificare a legislației esențial pentru transformarea economiei digitale a țării și modernizarea proceselor de administrare a afacerilor, fără necesitatea prezenței fizice la ghișeele autorităților. În premieră, activitatea nomazilor digitali a fost legalizată, barierele pentru utilizarea aparatelor de casă virtuale și eBon au fost eliminate și de acum înainte IMM-urile se pot integra cu platformele internaționale de plată.  Republica Moldova introduce un mecanism legislativ pentru atragerea nomazilor digitali, profesioniști calificați care lucrează la distanță pentru companii din afară sau administrează afaceri utilizând tehnologia digitală. Acest proiect face parte din strategia țării de a stimula economia digitală și de a atrage profesioniști bine plătiți din afaceri internaționale. Nomazii digitali vor contribui cu aproximativ 186.000 lei anual prin taxe de cazare, consum local și impozite, iar regimul fiscal mai atractiv după 183 de zile de ședere va crește atractivitatea Moldovei ca destinație pentru profesioniști din diverse domenii. „Nomazii digitali aduc expertiză internațională, contribuind la transferul de know-how și stimulând inovația în domenii cheie, cum ar fi industria digitală, sectorul creativ, turismul și comunicațiile electronice. Estimăm că, anual, 1.500 de nomazi digitali vor veni în Moldova, având un impact economic semnificativ asupra țării de circa 280 milioane lei anual”, a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării. Pe lângă reglementările pentru nomazii digitali, proiectul include și măsuri care vizează eliminarea barierelor pentru utilizarea aparatelor de casă virtuale și bonul fiscal electronic (eBon), ceea ce înseamnă reducerea costurilor pentru IMM-uri și ușurarea conformării fiscale, inclusiv în zonele rurale și pentru comerțul online. De asemenea, aceasta va contribui la eliminarea riscurilor de amenzi pentru antreprenori care sunt în continuare obligați să ofere bon fiscal pe hârtie. De asemenea, prin modificările de astăzi, vor fi promovate plățile fără numerar și comerțul electronic pentru că va facilitată integrarea IMM-urilor cu platformele internaționale de plată, precum Stripe, PayPal și Revolut și ridică pragurile pentru repatrierea valutei generate prin comerțul electronic. Prin acest pachet de modificări, agenții economici din zonele rurale care dețin terminale POS și înregistrează numerar în casă vor putea oferi cetățenilor posibilitatea de a retrage sume de până la 1000 de lei. Această măsură contribuie la creșterea incluziunii financiare și reduce necesitatea deplasării către un bancomat din regiune. Proiectul asigură perfecționarea accesului antreprenorilor la servicii publice de înregistrare și dezvoltare a afacerilor. Și anume, se va extinde modelul Centrelor unificate de prestare a serviciilor publice, incluzând oficiile prestatorilor de servicii de plată, operatorilor telecom și poștali, notarilor publici și altele. În plus, procesul de înregistrare a companiilor va fi simplificat, prin utilizarea mai productivă a schimbului automatizat de date între instituții. „Această reformă creează premise solide pentru creșterea competitivității Republicii Moldova, atragerea de investiții străine, digitalizarea serviciilor publice pentru afaceri și reducerea birocrației, care va contribui esențial la o economie bazată pe valoare adăugată și inovație”, a spus Doina Nistor. Guvernul Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unui ecosistem digital modern, accesibil și transparent, care va sprijini atât antreprenorii locali, cât și profesioniștii străini care aleg să contribuie la creșterea economică a țării.
15:45
În perioada 22–25 aprilie 2025, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a raportat încasări de circa 2,5 miliarde lei la Bugetul Public Național, conform datelor operative. Pentru promovarea conformării voluntare, autoritatea fiscală a efectuat 154 de vizite fiscale la 140 de contribuabili, accentuând importanța colaborării directe, în detrimentul controalelor rigide. În aceeași perioadă, SFS a emis 37 de decizii privind încălcarea legislației fiscale, stabilind obligații suplimentare de plată în sumă totală de 9,8 milioane lei. Totodată, au fost aplicate amenzi în valoare de 34,3 mii lei, în urma a 25 de procese-verbale întocmite prin verificări operative. În ceea ce privește colectarea forțată a datoriilor, SFS a reușit să încaseze 22,05 milioane lei de la contribuabili restanțieri, prin metode de executare silită. De asemenea, în această perioadă au fost preluate la evidență 20 de dosare cu bunuri confiscate în valoare de 103,24 mii lei. Din valorificarea acestora, în bugetul de stat au fost transferate 75,2 mii lei.
14:45
Proiectele de eficiență energetică vor fi implementate mai ușor, iar valorificarea surselor de energie regenerabilă va crește. În acest scop, Guvernul a aprobat mai multe modificări la Legea cu privire la eficiența energetică.  Astfel, Centrul Național pentru Energie Durabilă va putea acorda garanții financiare și achita rata dobânzii pentru creditele acordate asociațiilor de proprietari în condominiu și proprietarilor de case individuale, pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică sau de valorificare a surselor de energie regenerabilă.  Totodată, a fost extins numărul de companii de construcții care pot realiza proiecte de eficiență energetică. În cazul auditurilor energetice, dreptul de prestare a acestui tip de servicii va fi oferit tuturor întreprinderilor, indiferent de forma juridică, inclusiv organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor științifice. Până în prezent, auditurile puteau fi efectuate doar de societățile comerciale.  De asemenea, este anulată obligația de efectuare a auditului energetic pentru clădirile cu o suprafață mai mică de 250 de metri pătrați. Acesta rămâne obligatoriu la realizarea proiectelor finanțate total sau parțial din bugetul de stat. În cazul clădirilor cu suprafață mai mare, auditul poate fi înlocuit cu certificatul de performanță energetică.  Modificările aprobate vor avea un impact pozitiv și asupra furnizorilor de energie termică. Începând cu anul 2025, aceștia sunt scutiți de contribuțiile achitate în cadrul schemei de obligații în domeniul eficienței energetice, fapt care va crea premise pentru diminuarea tarifelor pentru energia termică.  În Republica Moldova, implementarea politicii în domeniul eficienței energetice și promovării utilizării energiei din surse regenerabile este asigurată de către Centrul Național pentru Energie Durabilă.
14:15
În ultimele 72 de ore, Poliția Republicii Moldova a gestionat 2.227 de apeluri primite la Serviciul 112 și a monitorizat un flux de 866.940 de persoane. În acest interval, autoritățile au documentat multiple incidente, inclusiv șase infracțiuni, 15 furturi, 55 de cazuri de violență în familie și 17 accidente rutiere. Unul dintre cele mai grave accidente a avut loc în dimineața zilei de ieri, 28 aprilie 2025, în jurul orei 05:29, în localitatea Halahora de Sus, raionul Briceni. Un șofer de 30 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, un pasager, bărbat de 33 de ani, a decedat pe loc, iar o femeie de 35 de ani a fost transportată la spital. Testul alcoolscopic a arătat că șoferul avea o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost reținut pentru 72 de ore. Tot în această perioadă, polițiștii au înregistrat 4.373 de contravenții rutiere. Dintre acestea, 2.069 au fost pentru depășirea limitei de viteză, iar 64 de șoferi au fost depistați în stare de ebrietate la volan. Poliția reiterează importanța respectării regulilor de circulație și a comportamentului responsabil pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.