Conflict bisericesc: Mitropolia Basarabiei respinge întoarcerea diaconului Maxim Sturza în clerul subordonat Moscovei
Mitropolia Basarabiei a transmis sâmbătă, 19 aprilie, un comunicat oficial prin care califică drept „nevalidă și profund vătămătoare pentru ordinea bisericească” așa-numita „reprimire” a diaconului Maxim Sturza în rândul clerului Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei.Potrivit Arhiepiscopiei Chișinăului, diaconul Sturza fusese deja demis din toate funcțiile și oprit de la săvârșirea celor sfinte încă din 17 martie 2025, din cauza unor „abateri grave de ordin disciplinar, administrativ și moral”. Acesta ar fi manifestat, printre altele, „atitudini sfidătoare față de autoritatea arhierească, instigări la dezbinare și calomnierea clerului”.Mitropolia Basarabiei subliniază că pe numele lui Maxim Sturza fusese declanșată o cercetare canonică în cadrul Consistoriului Eparhial, în timpul căreia orice activitate liturgică îi era interzisă, inclusiv în afara eparhiei. Orice „transfer” canonic sau înfiere într-o altă eparhie era posibil doar cu acordul scris al unei alte structuri canonice din Patriarhia Română și doar până la data de 18 aprilie – termen ignorat de fostul diacon, susține Arhiepiscopia.Aceasta contrazice ferm afirmațiile Mitropoliei Moldovei potrivit cărora Sturza ar fi fost „primit” cu acordul canonic emis pe 15 aprilie. Mitropolia Basarabiei susține că nu există nicio dovadă oficială că diaconul ar fi depus solicitarea în termenul legal, iar dosarul său a intrat deja în competența instanței canonice.„Înscrierea sa într-o altă eparhie, în plin proces de cercetare disciplinară și în absența unei decizii canonice, este nestatutară, nevalidă și profund vătămătoare pentru ordinea bisericească”, se arată în comunicatul transmis. Totodată, Arhiepiscopia reamintește că oprirea de la slujire a lui Sturza rămâne în vigoare și nu poate fi ridicată decât de Chiriarhul sub a cărui jurisdicție se află, după încheierea anchetei.Mitropolia Moldovei anunțase în dimineața zilei de 19 aprilie că diaconul Maxim Sturza „a fost reprimit în sânul Bisericii canonice” și urmează să fie reintegrat treptat în viața liturgică, după o perioadă de „reeducare canonică și duhovnicească”. Totodată, fostul diacon a transmis un mesaj de mulțumire în care evocă „o vreme de grea durere și întunecare lăuntrică” și vorbește despre „o înviere” personală odată cu revenirea sa sub „acoperământul Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove”.Mitropolia Basarabiei condamnă însă gestul drept o încercare de „eludare a procesului statutar și de evitare a răspunderii ecleziale”, afirmând că Biserica „nu este un refugiu de conjunctură, ci un Trup viu al lui Hristos” întemeiat pe adevăr, ordine și pocăință.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.