(FOTO) Un avion de marfă DHL s-a prăbușit lângă aeroportul din Vilnius. O persoană a murit, două au fost rănite

Liber TV, 25 noiembrie 2024 11:20

O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, în jurul orei 03:30 dimineața, au declarat oficiali ai aeroportului, poliţiei şi pompierilor pentru Reuters.Avionul, operat de compania aeriană SWIFT în numele DHL, care decolase de la Leipzig, a căzut deasupra unei case, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului naţional de gestionare a crizelor. Acesta a adăugat că toate persoanele din casă au supravieţuit accidentului, scrie Agerpres. Pompierii au fost văzuţi la ora 05:30 GMT acţionând la o clădire situată la aproximativ 1,3 km nord de pista aeroportului din capitala Lituaniei. La faţa locului a fost observată, de asemenea, o prezenţă importantă a poliţiei şi a echipajelor de salvare, în timp ce mai multe străzi importante din apropiere au fost izolate.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 24 ore
17:10
Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.ANRE se va întruni, miercuri 27 noiembrie 2024, ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale.„Specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâre”, subliniază ANRE.Astfel, noul tarif ar putea să fie de 16,17 lei/m3 (fără TVA), față de actualul preț de 12,15 lei/m3.
14:20
Unele platforme online, inclusiv TikTok, ar putea fi blocate în R. Moldova, dacă se va constata că informațiile difuzate pe aceste rețele reprezintă un pericol la adresa securității naționale. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.„Sunt două modalități, una cu binișorul. Și aici de fiecare dată spuneam țărilor membre UE, în cazul R. Moldova, sau țări precum țările baltice, noi suntem țări mici și nu contăm în afacerea asta globală. Unica modalitate este să avem o voce comună alături de țările UE și nu doar, Consiliul Europei și să fie niște reguli clare în raport cu toate platformele gigantice, care au depășit dimensiunea de afacere. Ele au ajuns să fie instrumente de influență pentru democrație. Sunt instrumente folosite cinic folosite de autocrație, cum este Rusia, împotriva țărilor mici. Cu mai puțin binișorul, atunci când vom vedea că nu suntem auziți, atunci vom fi nevoiți să rezervăm dreptul de a acționa pentru a ne proteja țara. Nu exclud nici o opțiune. Dacă vom vedea că este un pericol la adresa țării noi suntem obligați să intervenim”, a declarat Igor Grosu. Ideea de a bloca unele platforme sociale în Republica Moldova în cazul în care acestea reprezintă un pericol la adresa securității naționale a apărut după ce alegerile din România au fost câștigate de Călin Georgescu, un naţionalist de extremă-dreapta practic necunoscut, care a venit de nicăieri şi a câştigat primul tur de duminică, pe baza unei campanii ample desfășurate pe TikTok.
14:00
Șefa statului a participat la cea de-a 10-a ediție a Forumul pentru Integrare Europeană în cadrul căruia a menționat că, acum, trăim un nou capitol al istoriei noastre: obiectivul aderării la Uniunea Europeană a devenit parte din Constituția Republicii Moldova.  „Este o victorie pentru democrație și pentru toți oamenii care vor să trăiască în pace, libertate și prosperitate acasă. În ultimii ani, am făcut pași mari – de la obținerea statutului de țară candidată până la deschiderea negocierilor de aderare – și am arătat că Moldova poate”, a declarat Președinta Maia Sandu. Președinta a mai subliniat că principalele priorități pe care trebuie să ne concentrăm sunt finalizarea reformei justiției, consolidarea economiei și întărirea securității. „Nu avem timp de pierdut – fiecare întârziere le dă șansa celor care vor să ne oprească din drum. Să lucrăm împreună, cu încredere și cu dragoste de țară, ca să transformăm Moldova într-un stat european, prosper și sigur”, a punctat șefa statului.
13:50
Politica din Republica Moldova este afectată de numărul mare de credite și granturi obținute de guvernarea PAS. De această părere este fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, care a candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din octombrie. Într-un video postat pe pagina sa, ea a spus că donatorii externi s-ar teme de o conducere independentă și puternică. „Din această cauză, finanțează partide manipulabile și șantajabile. Donatorii finanțează generos  guvernarea, care canalizează toți banii spre consumul curent, în special al produselor din Uniunea Europeană sau din țările de care Uniunea Europeană este interesată. Guvernarea pare că rezolvă o problemă de moment, dar în realitate devine tot mai dependentă de acest drog - creditele”, a declarat Victoria Furtună.Mai mult, Furtună spune că donatorii ar cunoaște schemele prin care sutele de milioane oferite pentru reforma justiției, achizițiile în domeniul energetic și altele, direct stimulează corupția politică, corupția mare prin care organele reformatoare nu pot lupta, fapt confirmat și de Maia Sandu.„Toate aceste dovezi de delapidări în proporții deosebit de mari de către guvernare sunt păstrate pentru momentele prin care cineva din guvernare nu respectă instrucțiunile venite de la Bruxelles. Eu vreau ca cei de la guvernare să se trezească și să realizeze că va veni și timpul lor. Din această cauză, guvernarea PAS trebuie schimbată în cel mai scurt timp, pentru ca țara să devină independentă de creditele externe. O nouă guvernare nu va putea fi șantajabilă și va avea mână liberă să investigheze modul în care au fost acordate împrumuturile și, în caz de încălcări a legislației internaționale, să le conteste și să refuze rambursarea acestora. Apropo, puteți adresa guvernării întrebări la ce etapă este dosarul aferent delapidării fondurilor europene”, a conchis Furtună.
13:10
„În campania electorală guvernarea PAS a mințit că va reduce tariful la gaz pentru consumatori”. O spune liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care avertizează că moldovenii vor plăti gaz mai scump la iarnă, deoarece nu a fost cumpărat la timp.  „Vara se putea de cumpărat cu $300-350 metru cub. Dar deja înaintea alegerilor guvernarea PAS a promis „Gazprom”-ului că sunt gata să cumpere cu $500. În timp ce  trolii lor spuneau că Usatîi minte, ei deja stabilise acest lucru.   Nu e o crimă că au mers să negocieze cu Gazprom. Dar e o crimă cum o fac! Trei ani ne-au purtat prin firme intermediare și consumatorii au achitat același gaz rusesc, doar că la preț dublu sau chiar triplu. Au scos din buzunarul oamenilor miliarde de lei. Mulți dintre cetățeni au achitat ultimii bani ca să supraviețuiască iarna. Porneau pe minute lumina și cazanul. Și nu au revenit la gazul rusesc mai ieftin înaintea alegerilor când prețul era mai mic deoarece se temeau să nu piardă electoratul pro-european, dar o fac acum când prețul e mult mai mare. Guvernarea pur și simplu nu are rușine!  PAS a avut campania #безвас. Acum vor trebui să inițieze campania #стобой. Iar pe doamna Nemerenco, ca "expert în dominație", o rog să ne spună cine a dominat de data asta: Parlicov ori Miller? O țară întreagă așteaptă!”, a declarat Renato Usatîi.
13:00
Pompierii IGSU au prevenit producerea unei explozii în timpul lichidării unui incendiu, după ce şase butelii de gaz și una de oxigen au fost evacuate în timpul intervenției dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 25 noiembrie 2024, la ora 07:27. Potrivit informațiilor recepționate, o casă de pe strada Ştefan cel Mare şi Sfânt 153 din orașul Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău, a fost afectată de incendiu. La fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că o casă cu suprafața de 35 m² a fost total cuprinsă de foc. Mai mult, în timpul lichidării incendiului, salvatorii IGSU au depistat șase butelii de gaz și o butelie cu oxigen în interiorul construcției afectate. Datorită intervenției operative și eficiente, aceștia au reușit evacuarea urgentă a buteliilor din interiorul construcției afectate într-un loc sigur, astfel fiind evitată producerea unei explozii. Arderea a fost localizată la ora 08:34, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 10:26. Conform datelor IGSU, în urma incendiului, focul a distrus bunuri materiale din 2 camere, iar pompierii au salvat construcția auxiliară în care se aflau 16 iepuri, precum și alte bunuri. Totodată, în timpul incendiului, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 65 de ani, s-a ales cu o plagă la picior și a fost preluat de medici la spital pentru îngrijiri specializate. În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că ipoteza preliminară a incendiului poate fi nerespectarea regulilor de exploatare a instalațiilor de încălzire  prin utilizarea buteliilor de gaz. Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite. În acest sens, IGSU vine repetat cu îndemnul către cetățeni să fie prudenți și să respecte regulile de utilizare a instalațiilor de încălzire și a celor antiincendiare în perioada rece a anului. Oamenii trebuie să fie prudenți la utilizarea instalațiilor conectate la gaze. Cetățenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, în locuri inaccesibile copiilor. Funcționalitatea acestora trebuie verificată sistematic. În vederea evitării deflagrațiilor și incendiilor, persoanele care optează pentru utilizarea buteliilor de gaz sunt atenționate de IGSU că amplasarea acestora în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea surselor de căldură, este interzisă. Buteliile care alimentează instalațiile de încălzit trebuie plasate în cutii metalice în exterior, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1476 incendii în care şi-au pierdut viaţa 82 de persoane, inclusiv 3 minori. În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
12:50
Ofițerii CNA și procurorii mun. Chișinău anunță reținerea unui bărbat din Cahul în cadrul unei cauze penale de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi primit 32 de mii de euro de la o persoană pentru a influența decizia într-un dosar penal.Potrivit materialelor acumulate, bănuitul ar fi promis că are influență asupra unor persoane publice din cadrul instituțiilor de drept în gestiunea cărora se afla o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de trafic de influență, instigare și complicitate la săvârșirea falsului informatic și confecționarea, deținerea sau folosirea documentelor oficiale false și că le poate determina să aplice învinuitei o pedeapsă non-privativă de libertate sub formă de amendă. Pentru intermediere, dar și pentru așa-zisa mituire a oamenilor legii, bănuitul ar fi pretins și primit 32 de mii de euro.În baza informațiilor denunțate, CNA a pornit o cauză penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În această dimineață, sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, s-au desfășurat percheziții la domiciliul, biroul de serviciu și în două automobile deținute de bănuit. În urma acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.Cercetările pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
12:20
La 25 noiembrie 2024, Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, anunță Veronica Dragalin în cadrul unui clip video.  Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc. La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL. Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție. În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.
12:10
Liderul PSD în Republica Moldova, Iurie Ciocan, face apel la persoanele cu cetățenie română să participe în număr mare la alegerile parlamentare din România, care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit lui Iurie Ciocan, de acest rezultat la alegeri vor depinde foarte multe lucruri.  Iurie Ciocan spune că românii din Republica Moldova trebuie să aibă reprezentare directă în Parlamentul României. „Suntem prea mulți ca să nu avem o voce care să vorbească acolo în numele nostru”, se arată în mesajul lui Iurie Ciocan. „Eu, Iurie Ciocan, cetățean român din Republica Moldova, sunt astăzi printre foarte puținii candidați din circumscripția arondată românilor din Republica Moldova și diasporă, care îmi asum acest rol. Ceilalți candidați din circumscripția noastră sunt străini de grijile și nevoile noastre. De aceea, vă îndemn, cu respect și responsabilitate, să mă susțineți la alegerile din 1 decembrie și să-mi acordați votul de încredere. Iar eu, la rândul meu, mă angajez să apăr și să promovez interesele fiecăruia dintre Dumneavoastră. Vă chem așadar duminică, pe 1 decembrie, să votați pentru PSD și pentru mine, Iurie Ciocan, care voi fi moldoveanul vostru în Parlamentul României”, a declarat candidatul Iurie Ciocan.
11:30
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că, săptămâna trecută, a avut o serie de ședințe constructive cu primarii din suburbii ale municipiului Chișinău, pentru a analiza progresul și a stabili noi direcții de dezvoltare.În acest context, edilul a subliniat că, pe parcursul ultimilor ani, din bugetul municipal a fost alocat 1 miliard de lei pentru proiectele implementate în suburbii. „Fondurile au fost destinate construcției și reabilitării școlilor și grădinițelor, centrelor de sănătate, construcției drumurilor, trotuarelor și acceselor, proiectelor de canalizare și apeduct, iluminatului public, înlocuirii transportului public, creării de noi rute și suplimentării numărului de unități de transport, precum și multor altor proiecte realizate împreună în suburbii,” a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.Primarul General a reiterat, de asemenea, că nu a făcut niciodată diferențe pe criterii politice, iar sursele financiare au fost distribuite în funcție de necesitățile fiecărei localități. „Am ascultat mereu ce își doresc locuitorii, ce posibilități au primarii și care sunt prioritățile fiecărei localități. Așa vom continua să muncim și în continuare”, a concluzionat Ion Ceban.
10:50
Președintele Parlamentului, liderul PAS, Igor Grosu, spune că cei care îl critică pe Victor Parlicov pentru vizita la Gazprom, sunt populiști, iar cu „populism nu te încălzești iarna”. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova. Potrivit speakerului, toate statele mari discută cu Federația Rusă, iar Republica Moldova, la rândul său, nu ar trebui să se izoleze și trebuie să discute cu Rusia pentru a soluționa problema aprovizionării cu gaze pentru regiunea transnistreană. ”Am văzut cu toții un val de critici -  ce caută reprezentantul Guvernului sau a statului Republica Moldova în Rusia la Gazprom? Când spui Gazprom nu te referi la o entitate economică - este un stat în stat, aceste e Kremlinul. Trebuie să comunicăm și dacă cineva își face impresia că alte case mai mari nu comunică, vin să vă informez - comunică și americanii, și englezii, și francezii, și ucrainenii - comunică cu Federația Rusă. Și trebuie să comunice și moldovenii”, a declarat Igor Grosu.Igor Grosu a declarat că vizita lui Parlicov la Sankt-Petersburg vine în contextul în care de la 1 ianuarie 2025 nu va exista o claritate privind aprovizionarea cu gaze pe malul stâng al Nistrului.„Noi avem vreo 300 de mii de cetățeni pe malul stâng, avem data limită de 1 ianuarie 2025, după care noi nu avem o claritate că va fi permis tranzitul de gaze prin Ucraina din Federația Rusă. Avem 300 de mii de oameni, maturi, copii, bătrâni, sunt întreprinderi care se încălzesc, consumă electricitate, noi consumăm electricitate care se produce pe bază de gaz. A fost corect să meargă domnul Parlicov și să discute despre datorii. A fost auditul internațional, 700 de milioane au cerut ei, s-a constat că sunt 7-8, s-a discutat despre tranzit, discuțiile cu partea ucraineană. Dacă este o problemă cu acest traseu, care este alt traseu prin care Gazprom este gata să livreze gazele. Deci, sunt linii de subiecte care trebuiesc discutate. Nu poți să stai acasă și să spui că nu mă interesează. Acesta este populism. Cu populism nu te încălzești iarna”, a mai declarat Grosu. 
10:10
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează agenția AFP, citată de Agerpres. Rusia a lovit joi Ucraina cu o rachetă balistică cu rază medie de acţiune de ultimă generaţie, fără încărcătură nucleară, şi a promis că va spori acest gen de atacuri dacă Kievul va continua să folosească rachete occidentale pentru a-i lovi teritoriul.Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat, de asemenea, că va lovi ţările care furnizează astfel de arme ucrainenilor, spunând că conflictul din Ucraina a căpătat un „caracter mondial”.Statele Unite au declarat la sfârşitul săptămânii trecute că se aşteaptă ca miile de soldaţi nord-coreeni staţionaţi în Rusia să lupte „în curând” cu forţele ucrainene.În acest context de tensiuni puternice, Consiliul NATO-Ucraina, organism creat în 2023 pentru a facilita dialogul dintre Kiev şi Alianţa Nord-Atlantică, se reuneşte marţi, la cererea Kievului.A doua zi după lansarea acestei noi arme experimentale ruse, Ucraina le-a cerut aliaţilor săi occidentali să îi furnizeze noi sisteme de apărare antiaeriană de ultima generaţie, deşi Moscova a dat asigurări că aceste rachete, numite „Oreşnik”, sunt imposibil de interceptat.Ucraina aşteaptă decizii „concrete” împotriva Rusiei, a insistat ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga.Reuniunea va reprezenta o ocazie de a discuta „situaţia actuală din Ucraina şi va include informări de la oficialii ucraineni prin videoconferinţă”, a declarat un oficial NATO.Diplomaţii Alianţei au fost totuşi precauţi cu privire la rezultatele care se aşteaptă de la această întâlnire. Ambasadorii ar urma să reafirme că această nouă armă rusească nu îi va împiedica „să continue să sprijine Ucraina”, potrivit unuia dintre ei.Această situaţie tensionată survine în momentul în care europenii se tem de o eventuală încetare a sprijinului militar american pentru Ucraina odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, şi de încheierea unui acord de pace în detrimentul Ucrainei.„Nu pot să-mi imaginez că ar fi în interesul Statelor Unite să-i permită lui Putin să iasă învingător din aceste negocieri”, a declarat luni şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
09:40
Ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu președintele Gazprom, Alexei Miller, pentru a discuta despre mai multe subiecte pentru sectorul energetic al țării. Printre principalele subiecte abordate s-au numărat soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom și organizarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt”.Ministrul Energiei a mai precizat că, în cadrul întâlnirii, au fost prezentate noile candidaturi pentru Consiliul de Administrație al Moldovagaz, propuse de Ministerul Energiei al Republicii Moldova.Aceștia sunt Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban pentru funcția de vicepreședinte, Eduard Calancea și Radu Mandraburca, pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație. În viitorul apropiat, candidaturile respective vor fi supuse procedurii repetate de votare, potrivit unui comunicat emis de Ministerul EnergieiÎntre timp, Gazprom a publicat un comunicat oficial în care a confirmat discuțiile despre continuarea livrărilor de gaze către Moldova și modalitățile de soluționare a datoriei Moldovagaz, care este deținută în proporție de 50% de Gazprom, 35,3% de autoritățile din Moldova și 13,14% de Tiraspoltransgaz.
Ieri
18:50
Candidatul PNL în alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al partidului. ”Dragi români, va mulţumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcţia de preşedinte al PNL. Partidele tradiţionale, chiar şi aşa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să ţină România unită. PNL este conştient de miza enormă a acestor zile”, a afirmat Nicolae Ciucă.Acesta susţine că PNL ”este conştient de greşelile pe care le-a făcut şi va lupta până la capăt”.”PNL nu va ceda. Noua conducere a PNL nu va fi singură, pentru că are alături o oştire minunată”, a mai afirmat Ciucă.Acesta a precizat că multe lucruri pot fi schimbate, dar nu opţiunea euroatlantică a ţării.”Am înţeles ce aţi dorit să ne transmiteţi”, le-a transmis Ciucă alegătorilor.În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Ciucă a obţinut 811.952 de voturi (8,79 %).Premierul – la acea  vreme - Nicolae Ciucă a fost ales, în aprilie 2022, preşedinte al PNL, cu 1.060 de voturi ”pentru”.
13:00
38.520 de noi locuri de muncă în sudul Moldovei, dintre care 12.040 sunt în Găgăuzia. Fosta candidată la alegerile prezidențiale, Victoria Furtună, afirmă că acest lucru nu este o fantezie, ci poate deveni o realitate dacă la conducere vor veni persoane capabile, care să își dorească să dezvolte economia Republicii Moldova. „Acestea sunt locuri de muncă reale care pot și ar trebui create! Lista fabricilor și fabricilor a fost întocmită luând în considerare următoarele criterii:1. Structura importului Republicii Moldova.2. Analiza comparativă a materiilor prime disponibile în țara din care se pot produce aceste produse finale.3. Posibilitatea de a crea alternative locale la resursele energetice cheie, ținând cont de consumul viitor de energie.4. Capacitatea de producție a fiecărei fabrici în raport cu nevoile naționale.5. Capacitatea de a crea lanțuri valorice complete care să asigure o aprovizionare constantă cu materii prime pentru fiecare industrie”, a scris Victoria Furtună pe rețelele sociale.
13:00
Volkswagen nu vede nicio şansă de a evita disponibilizările şi închiderile de fabrici pentru a reduce costurile cu 4 miliarde de euro, a declarat directorul general al mărcii într-un interviu pentru un ziar, pe fondul unei dispute crescânde cu muncitorii, transmite News.ro, care citează Reuters. Comentariile lui Thomas Schaefer adâncesc şi mai mult un conflict cu sindicatele, care au ameninţat cu greve la producătorul de automobile, din decembrie, şi au cerut companiei să prezinte soluţii în negocierile aflate în desfăşurare asupra salariilor şi capacităţii, în care exclud atât închiderea fabricilor, cât şi reducerile majore de locuri de muncă.„În cele din urmă, orice soluţie trebuie să reducă atât supracapacitatea, cât şi costurile. Nu putem pur şi simplu să lipim un leucoplast şi să continuăm să ne târâm. Asta ar reveni să ne muşte mai târziu într-un mod serios”, a declarat Schaefer pentru săptămânalul Welt am Sonntag.Schaefer a spus că majoritatea reducerilor de locuri de muncă preconizate la producătorul german de automobile, pe care grupul nu le-a cuantificat, ar putea fi făcute prin restrângere normală şi pensionare anticipată, adăugând totuşi că acest lucru nu ar fi suficient.„Pur şi simplu ar dura prea mult. Nu are rost să amânăm restructurarea până în 2035. Până atunci, concurenţa noastră ne-ar lăsa în urmă”, a spus el, adăugând că restructurarea VW ar trebui mai degrabă făcută în 3-4 ani.Pe lângă reducerile de locuri de muncă şi închiderile de fabrici, Volkswagen le-a mai cerut lucrătorilor de la unitatea VW AG, care se află în centrul conflictului actual, să suporte o reducere de salariu cu 10%.Schaefer a spus că nu există nicio speranţă în acest moment că cererea în Europa se va redresa semnificativ. El a remarcat, de asemenea, că costurile cu forţa de muncă în fabricile germane ale Volkswagen au fost aproximativ de două ori mai mari decât cele ale colegilor şi fabricile proprii ale VW din sudul şi estul Europei.El a spus că eforturile continue de economisire au avut ca rezultat un efect pozitiv asupra profiturilor de aproximativ 7,5 miliarde de euro, adăugând că sunt necesare economii de alte 4 miliarde de euro. Schaefer a spus că compania nu vede în prezent nicio posibilitate de a evita închiderea unor fabrici în Germania, adăugând posibile închideri nu doar la fabricile de vehicule, ci şi la cele de componente.
12:50
Candidatul independent Mircea Geoană s-a arătat surprins de rezultate și a spus că votul masiv împotriva sistemului actual trebuie să fie un semnal de alarmă pentru cei care fac politică tradiţională. Cu un rezultat de 6,3%, potrivit rezultatelor preliminare, Mircea Geoană a anunțat că se va retrage din politică.„De politică activă cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui într-un anumit moment (...) Cât am făcut până acum e mai mult decât suficient.”Rezultatul este unul surprinzător, având în vedere că - acum câteva luni - unele sondaje îl plasau pe Mircea Geoană în topul favoriţilor.
11:20
O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, în jurul orei 03:30 dimineața, au declarat oficiali ai aeroportului, poliţiei şi pompierilor pentru Reuters.Avionul, operat de compania aeriană SWIFT în numele DHL, care decolase de la Leipzig, a căzut deasupra unei case, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului naţional de gestionare a crizelor. Acesta a adăugat că toate persoanele din casă au supravieţuit accidentului, scrie Agerpres. Pompierii au fost văzuţi la ora 05:30 GMT acţionând la o clădire situată la aproximativ 1,3 km nord de pista aeroportului din capitala Lituaniei. La faţa locului a fost observată, de asemenea, o prezenţă importantă a poliţiei şi a echipajelor de salvare, în timp ce mai multe străzi importante din apropiere au fost izolate.
11:10
Mișcarea Alternativa Națională a constituit, duminică, 24 noiembrie, Organizația Teritorială a formațiunii în UTAG, un pas important pentru dezvoltarea politică a regiunii. La eveniment a participat președintele partidului, Ion Ceban, alături de reprezentanții formațiunii politice și de membrii organizației teritoriale UTAG. Președintele organizației teritoriale, Maxim Bolgar, a fost ales cu vot unanim de cei prezenți. „Am subliniat angajamentul nostru de a dezvolta Republica Moldova într-o țară modernă și prosperă, iar Găgăuzia va beneficia de tot suportul nostru pentru o dezvoltare sustenabilă. În acest sens, la elaborarea Programului de Țară, am instituit un grup de profesioniști care vor implementa reforme și strategii dedicate exclusiv Autonomiei Găgăuze. Sunt sigur că, împreună cu cetățenii din UTAG, vom reuși să realizăm tot ce ne-am propus. Echipa Partidului MAN este formată din oameni ai faptelor. Noi vorbim puțin, dar realizăm multe. Tocmai de aceea, la Chișinău, deja am realizat sau suntem în curs de implementare a 40% din proiectele promise acum un an, în campania electorală. Ne reușește pentru că avem în spate o echipă de profesioniști care se dedică totalmente. Am reușit la Chișinău și vrem să reușim și în UTAG, dar și în toată Republica Moldova”, a declarat Ion Ceban. Potrivit edilului capitalei, toate regiunile din Republica Moldova se confruntă cu aceleași probleme: lipsa rețelelor de apeduct și canalizare, renovarea școlilor, spitalelor și grădinițelor, construirea drumurilor și trotuarelor, dar și achiziționarea transportului public modern. „Echipa Partidului MAN are viziune, o echipă profesionistă și, prin acțiuni bine gândite și soluții eficiente, putem realiza proiecte reale în toată Republica Moldova, așa cum am făcut deja în ultimii ani la Chișinău. Ne dorim să consolidăm toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie și limba vorbită. Doar împreună putem schimba parcursul dezvoltării Republicii Moldova. Vom continua să dezvoltăm structuri regionale, organizații sectoriale și profesionale, promovând o abordare profesionistă în toate inițiativele noastre. Ne propunem să devenim o forță a schimbărilor pozitive și ale faptelor reale în întreaga Republică Moldova”, a conchis Ceban. Până acum, MAN a creat organizații teritoriale în Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca și UTAG.
11:00
Premieră în politica de după revoluție. PSD şi PNL sunt la un pas de a rămâne fără candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Este prima dată în istoria post-decembristă când PSD nu va avea candidat în finală, dacă se menţin cifrele şi trendul în favoarea Elenei Lasconi. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 99,93% dintre voturi. Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Elena Lasconi l-a depăşit pe Marcel Cioalcu şi este la un pas de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, după numărarea a peste 99,93% dintre voturi. Este prima dată în istoria post-decembristă când PSD nu va avea candidat în finala prezidenţială.Autorităţile au terminat de numărat aproape toate voturile. Cu peste 2.117.755 de voturi, Călin Georgescu conduce detașat. Potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea voturilor din 99,93% din secțiile de votare, Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidențiale, este situat pe locul al treilea după Elena Lasconi, candidatul USR, care a primit 1.769.483 de voturi.
09:20
Răsturnare de situație la alegerile prezidențiale din România. Potrivit rezultatelor preliminare la procesarea a 99,9% dintre procesele-verbale, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat, fiind surpriza acestui scrutin prezidențial. El a acumulat 22,93% dintre voturile românilor. De altă parte, este bătălie pe muchie de cuțit între candidatul PSD, Marcel Ciolacu și candidata USR, Elena Lasconi. În acest moment, Ciolacu are 1.769.015 de voturi, iar Elena Lasconi are cu doar 44 de voturi mai puțin - 1.768.971.Urmează să vină rezultatele de peste Ocean, de la secțiile de vot din Canada și SUA.
Mai mult de 2 zile în urmă
00:30
Nicolae Ciucă, președintele PNL, ar urma să demisioneze de la șefia PNL în această noapte sau mâine, au declarat pentru G4Media surse liberale.Demisia e provocată de rezultatul din turul 1 al alegerilor prezidențiale, unde el s-a clasat pe locul 5, conform exit-poll-urilor CIRA și CURS.Nicolae Ciucă e cotat la 9,5% după numărarea a 70% din voturi.Mai mulți lideri PNL i-au cerut public demisia după publicarea exit-poll-urilor.
00:20
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a crescut semnificativ în sondaje în ultimele săptămâni după o strategie de promovare masivă pe Tik Tok. Rezultatele votului din România au dat peste cap toate sondajele de peste Prut, iar acum, o mulțime de oameni se întreabă cine este Călin Georgescu și cum este posibil ca un necunoscut să ajungă pe primul loc în voturile românilor. Călin Georgescu s-a născut pe 26 martie 1962 la București. A absolvit Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și are un doctorat în pedologie (știința care studiază compoziția solului).A urmat cursuri postuniversitare în securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare „Carol I”.În campania actuală pentru prezidențiale, Georgescu a folosit intensiv platforma TikTok pentru a-și face cunoscute ideile. A câștigat astfel rapid în popularitate.În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc. Nu a mai fost numit pentru această funcție.După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste. Printre cei care l-au propus se numără Dan Puric, publicația Sputnik (principalul aparat de propagandă al Federației Ruse), dar și partidul AUR (în 2020). Ruptura de AURLa începutul anului 2022, George Simion, liderul AUR, i-a oferit funcţia de preşedinte de onoare al partidului. Doi ani mai târziu, Călin Georgescu. Mai târziu, în același an, Călin Georgescu s-a ales cu un dosar penal în anul 2022, pe fondul unei declarații prin care îi elogia pe foștii lideri legionari Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu.De atunci, s-a produs tot mai adânc ruptura de AUR, partid care anterior îl propusese de două ori pentru funcția de premier.
00:10
Surpriză uriașă după numărarea voturilor din 85% din secțiile de votare la nivel național.  Călin Georgescu se află pe primul loc, devansându-l și pe liderul PSD, Marcel Ciolacu.
24 noiembrie 2024
22:00
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că revendică intrarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi susţine că manipularea a ţinut până când prima urnă cu voturi a fost deschisă. El a precizat că AUR este cea mai mare ameninţare pentru acest sistem care ar fi încălcat regulile electorale şi a adăugat că se bazează pe două milioane de votanţi.”Revendicăm în această seară intrarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale. O să vă rog să închideţi televizoarele, mai ales pe cele care dau pe un necunoscut înaintea noastră. Manipulare a putut ţine doar până aici până când prima urnă cu voturi ale românilor a fost deschisă. La ora 23 toată manipularea o să se sfârşească”, a declarat George Simion, după anunţarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor. El a făcut un apel la membrii AUR să observe dacă sunt mişcări ciudate în jurul secţiilor de votare. ”Îi rog pe toţi să observe orice mişcare ciudată din jurul secţiilor de vot şi rog fiecare reprezentant, fiecare om, fiecare membru din secţia de votare, fie că aparţine de AUR sau de alt competitor, să fie serios în apărarea votului exprimat astăzi de către români. În 1989 au ieşit în stradă strigând Vrem alegeri libere.  Asta ne dorim să se întâmple”, a declarat liderul AUR.El susţine că AUR este cea mai mare ameninţare pentru acest sistem.
21:30
Călin Georgescu, care a obținut 16% din voturi, fiind clasat pe al treilea loc la alegerile prezidențiale, după Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, conform rezultatelor exit-poll, a reacționat spunând că „astăzi bogații sistemului su sărăcit”.„Poporul român a trecut prin urechile acului. Bogații sistemului azi au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit. Este o trezire în conștiință uluitoare”, a declarat Călin Georgescu.
17:20
Peste 70 de mii de cetățeni din Republica Moldova au votat până la această oră la alegerile prezidențiale din România. În total, peste 626 de mii de cetățeni aflați în diaspora au votat până acum în cadrul scrutinului.În Țară, prezența la vot este de peste 40%, ceea ce reprezintă aproape 7,4 milioane de români care au votat.
14:20
Președinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a votat duminică, 24 noiembrie, la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București. La ieșirea de la urne, Elena Lasconi a declarat că a votat cu î ncrederea că „nimeni nu o să își facă bagajul să plece în altă țară”.„Am votat cu încrederea că astăzi nimeni nu o să își facă bagajul să plece în altă țară. Am votat pentru o țară în care să funcționeze instituțiile statului, în care să ai parte de o școală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat. Am votat cu încrederea că 1116 români nu au murit degeaba în 1989 și că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încredera că vom avea o Românie pentru toți, nu doar pentru unii. Simt că astăzi putem face o schimbare majoră pentru România”, a declarat Elena Lasconi.
14:20
Preşedintele român Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.El a fost întrebat ce mesaj le transmite românilor, după ce a votat pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendumul din Bucureşti."Să poftească toţi la vot!", a răspuns preşedintele Iohannis, fără a face alte declarații.El nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.Şeful statului român şi-a exercitat opţiunea electorală la o secţie de la Liceul "Jean Monnet" din Bucureşti.
14:10
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din România a votat, duminică dimineața, împreună cu familia, la o secție de votare din București. Geoană a precizat că, astăzi, „alegem între corupție și competență și patriotism”. ”Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Cred că alegerea e destul de clară. Alegem între corupție și competență și patriotism. Sper că noaptea a fost un sfetnic bun. E nevoie de participare masivă. Transmit un mesaj de încurajare pentru diaspora din Europa și America, dar și pentru masiva diasporă basarabeană. Eu am mai trecut printr-un astfel de exercițiu. Criza economică bate la ușă. Alegeți cei mai competenți candidați. Data viitoare sper să votăm digital prin blockchain. Doamne-ajută!”, a precizat Mircea Geoană, potrivit G4Media.
13:50
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.Nicolae Ciucă a fost însoţit de soţie. La final, după ce a votat, el a vorbit cu jurnaliştii adunaţi la secția de votare.„Este o zi importantă pentru România, este o zi în care eu personal am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, este o zi în care îmi pun speranţa că votul util va merge către acel candidat care poate să gestioneze responsabilităţile acestei funcţii”, a transmis Nicolae Ciucă.El i-a îndemnat pe români să vină la votare.„Sper ca azi să vină la vot cât mai mulţi români, este vorba despre viitorul copiilor noştri”, a precizat Nicolae Ciucă.
13:40
George Simion, președintele AUR, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat duminică, la secția de vot, că îi îndeamnă pe români să meargă la vot și să decidă fără manipulare.„Vreau să încurajez românii să meargă la vot. Este important. Sunt foarte, foarte bucuros că reușim să redăm speranța românilor și gândul la un viitor mai bun. Votul la Roma a fost extrem de bine organizat. Îi felicit pe cei care s-au ocupat de secțiile din diaspora. Felicit pe cei care s-au ocupat de sesizările din diaspora. Din păcate s-au constatat niște fraude și aș vrea ca aceste fraude să se rezolve astăzi, că nu poți avea buletine ștampilate dinainte și oameni care intră câte doi în cabina de vot. Am văzut acest lucru în mai multe secții din România, din mediul rural.În ce lume trăim? În lumea baronilor? În lumea primarilor care dau ei președintele? Să-i lăsăm pe români să decidă, fără manipulare, fără sondaje falsificate, ca să ridice un candidat fără șanse sau altul”, a spus George Simion.
12:00
Peste 2 milioane de români au votat până la ora 11.00 la alegerile prezidențiale. Prezența la nivel național a ajuns la 12% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.Conform statisticilor oficiale, până la ora 11.00 au votat 2.127.142 de români. Este vorba despre 1.627.582 de votanți pe liste permanente, 488.345 de votanți pe liste suplimentare și de 6.988 de votanți cu urna mobilă.Statistica mai arată că se menține tendința unei participări mult mai active în zonele urbane decât în mediul rural. Cea mai mare prezență este în sudul României în timp ce în nord aceasta este aproape la jumătate.Un român în vârstă de 100 de ani a votat sâmbătă la o secție din Munchen, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. ”Implicare, determinare, vot! O nouă lecție de participare la viața civică, la vârsta de 100 de ani – München, Germania”, este mesajul MAE, care însoţeşte fotografia românului, pe Facebook.
10:40
Premierul României Marcel Ciolacu a afirmat că a votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, pentru stabilitate și echilibru.„Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume. Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și nu în ultimul rând, am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său. Am votat pentru cât mai multe victorii ale românilor și României, cum a fost ultima victorie de acum câteva zile, aderarea complete la spațiul Schengen”, a declarat Marcel Ciolacu, la ieşirea din secţia de votare.„Am votat pentru stabilitate, pentru un echilibru și o echitate socială și, de asemenea, pentru pace. Cu toții ne dorim un trai mai bun și cu toții ne dorim să fim cum suntem noi, românii. Sunt convins că după această campanie electorală așa vom fi”, a adăugat premierul român.
09:40
Românii din Țară merg astăzi la vot pentru a-şi alege preşedintele pe următorii 5 ani. În diaspora, votarea a intrat în a treia zi şi se va încheia astăzi, ca şi în ţară.Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot. În străinătate, sunt aproape un milion de români cu drept de vot la acest scrutin.Peste 540.000 de persoane au votat până la această oră. În diaspora, peste 230 de mii de persoane și-au exercitat de vineri până acum dreptul la vot. În Republica Moldova au votat până acum peste 26 de mii de cetățeni români.Actualele alegeri marchează un moment semnificativ: România urmează să aleagă al cincilea președinte de după Revoluție. După Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, un nou capitol prezidențial se pregătește să înceapă.
23 noiembrie 2024
15:20
Astăzi, împreună cu mai mulți ambasadori acreditați la Chișinău reprezentanți ai misiunilor diplomatice și partenerii externi de dezvoltare, primarul capitalei Ion Ceban, a plantat pe bulevardul principal al capitalei copaci liquidambar. Acțiunea face parte din Campania de plantare de toamnă, desfășurată anual în Chișinău.„Avem ca obiectiv transformarea Chișinăului într-una dintre cele mai verzi capitale ale Europei și, împreună cu locuitorii orașului, depunem eforturi constante în acest sens. Îmi exprim recunoștința față de toți cei implicați pentru receptivitate și eforturile comune”, a declarat Ion Ceban.Potrivit edilului, aceste inițiative contribuie semnificativ la transformarea Chișinăului într-un oraș mai verde, sustenabil și prietenos.„Campania tradițională de plantare a arborilor, susținută de un număr tot mai mare de participanți, reprezintă un pas important în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și în consolidarea unui mediu urban mai sănătos”, a conchis Ion Ceban. Dimineață, primarul a postat fotografii alături de familia sa, cu care a plantat un copac. „Noi suntem cei care dăm exemplu copiilor noștri. Plantăm copaci pentru un oraș mai verde”, a scris Ion Ceban.
15:10
Românii sunt buni nu doar la fapte, dar și la comentarii. O postare pe facebook a Ministerului Afacerilor Interne din România, prin care șoferii sunt îndemnați să nu pornească la drum fără cauciucuri de iarnă, a devenit virală. Mai mulți internauți s-au remarcat prin comentarii ingenioase, iar unele companii nu au ezitat să se promoveze. Postarea a adunat în doar două zile peste 2700 de comentarii.
14:50
Prezență masivă a alegătorilor din Republica Moldova la scrutinul electoral din România. Peste 15 mii de cetățeni români au votat, până la această oră, în Republica Moldova la alegerile prezidențiale din România.În total, în diaspora și-a exercitat dreptul la vot peste 102 mii de cetățeni români. La alegerile prezidentiale din România, cetatenii romani din R. Moldova pot vota la cele 59 de sectii de votare in urmatorul program: - Vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 și 21:00; - Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00; - Duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00. Pentru a putea vota la alegerile prezidentiale este necesar sa aveti unul din urmatoarele documente: · Cartea de identitate · Cartea electronică de identitate · Cartea de identitate provizorie · Buletinul de identitate · Pașaportul diplomatic · Pașaportul diplomatic electronic · Pașaportul de serviciu · Pașaportul de serviciu electronic · Pașaportul simplu · Pașaportul simplu electronic · Pașaportul simplu temporar · Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)
14:40
Liderul PSD în Republica Moldova, Iurie Ciocan, care este și candidat la alegerile parlamentare din România, a votat în această dimineață la una dintre secțiile de vot deschisă pe teritoriul Republicii Moldova. Politicianul a venit la urnele de vot alături de soția sa și spune că și-a dat votul „pentru a alege o nouă cale pentru România - una sigură și prosperă”.  „Am votat pentru un om care va putea conduce România într-o lume, care s-a schimbat, într-o lume nouă care necesită politicieni noi, politicieni curajoși, politicieni puternici, care să ducă România spre prosperitate și securitate”, a declarat Iurie Ciocan. Politicianul a făcut un apel către alegători să îl susțină la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „Dragi prieteni, într-o săptămână de zile avem și alegeri parlamentare, în cadrul cărora candidez și eu din partea Partidului Social Democrat. Vă îndemn să veniți să ne susțineți la alegerile parlamentare într-un număr cât mai mare. Este important să arătăm că în Republica Moldova trăiesc români și noi contăm. Noi avem un cuvânt de spus, trebuie să fim reprezentați, iar votul nostru contează”, a conchis Iurie Ciocan. 
13:20
Artistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârstă de 69 de ani. Vestea tragică a fost făcută de dirijorul Ionel Tudor pe pagina lui de Facebook.Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani. Artistul ar fi fost internat la spitalul Universitar şi s-ar fi aflat în comă."Ai plecat, Gabi, si ai lasat muzica pop romaneasca fara una dintre cele mai mari si mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci si prieteni din tinerete! Am lansat impreuna piese care au bucurat generatii de ascultatori ("Noapte albastra", "Te rog, domnisoara, nu pleca", "Si va mai trece-o noapte", "Viata e un cazino", "Sa nu ne spunem adio", "Poate ca da, poate ca nu" etc)! Am lansat impreuna cu Joey de Alvaré primul CD din Romania! Am facut lucruri frumoase impreuna, lucruri care nu se pot uita! Am impartit multe momente ale vietii si carierei noastre impreuna!...Te vom pastra mereu in inimile noastre! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si lumina!", este postarea lui Ionel Tudor pe Facebook.
12:10
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, ÎPS Părinte Petru îi îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să fie activi și să voteze la alegerile prezidențiale din România. Potrivit Mitropolitului, pentru noi, românii din Basarabia, această chemare are o semnificație aparte. România, patria noastră, este nu doar Țara Mamă, ci și leagănul identității noastre, țara pentru care înaintașii noștri s-au jertfit și s-au rugat.”Noi, cei de aici, care ne simțim mereu o parte vie a națiunii române, trăim cu dorința reîntregirii neamului și a hotarelor sale, în duh de pace, credință și iubire. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un conducător care să continue lupta pentru idealurile pentru care au luptat înaintașii noștri, de la făuritorii Marii Uniri până la martirii Basarabiei”, a declarat Mitropolitul.Potrivit ÎPS Petru, avem nevoie de un președinte care să pună în centrul misiunii sale dragostea pentru popor și pentru Biserică, credința în Dumnezeu și respectul față de valorile naționale, fără de care România și neamul românesc nu pot dăinui.“Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Toate să le faceți cu dragoste” (1 Corinteni 16, 14). Prin urmare, participarea noastră la vot nu este doar o obligație cetățenească, ci și o mărturie a dragostei față de țară, față de viitorul copiilor și nepoților noștri. Fiecare vot este o contribuție pentru o Românie unită în hotare, dreaptă și puternică, pentru un viitor în care Basarabia să fie, din nou, România”, a mai declarat Mitropolitul.Mitropolitul Petru spune că România, țara noastră de dor, este puntea de legătură cu această familie de națiuni, iar votul nostru exprimă nu doar o opțiune politică, ci și o angajare în viitorul comun al întregii comunități.“Iubiți credincioși, vă îndemnăm ca duminică, 24 noiembrie, să mergeți la secțiile de votare, în România sau în secțiile special organizate în Republica Moldova, și să vă exercitați acest drept sfânt cu conștiința împăcată că ați făcut ceea ce ține de voi pentru binele țării și al neamului românesc, cu nădejdea că lucrarea noastră comună va da roade binecuvântate. Să ne rugăm împreună Bunului Dumnezeu să lumineze inimile și mințile tuturor românilor, să ne dăruiască unitate, pace și biruință în toate cele bune! Credem cu tărie că prin credință, dragoste și jertfelnicie, reîntregirea neamului românesc este posibilă, spre slava lui Dumnezeu și binele întregii națiuni”, se mai arată în mesajul Mitropolitul.
22 noiembrie 2024
22:00
Pretorul sectorului Centru din capitală,  Vlad Hîncu a fost ales președinte al Organizației Teritoriale a Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din sectorul Centru, Chișinău, în cadrul Adunării Generale a organizației.Ion Ceban, liderul MAN, a subliniat realizările partidului în Chișinău, inclusiv modernizarea infrastructurii și implementarea a 40% din proiectele promise. El a evidențiat rolul echipei MAN în transformarea promisiunilor în fapte.“Am demonstrat că putem face mai mult decât simple declarații – suntem o forță care livrează rezultate concrete și soluții pe termen lung. Sectorul Centru a trecut prin transformări radicale în ultimii ani. Avem sute de adrese unde am intervenit: străzi, trotuare, terenuri de joacă, curți de bloc, reparații de acoperișuri și multe altele. Noi putem realiza și furniza rezultate. Este ceea ce ne diferențiază de celelalte echipe; este o mare încredere, dar și o mare responsabilitate”, a declarat Ion Ceban.Edilul capitalei a mai spus că împreună cu o echipă de profesioniști, pregătește partidul MAN pentru alegerile parlamentare, punând accent pe fapte concrete și pe oamenii care au demonstrat deja că pot aduce schimbări semnificative. “Mișcarea Alternativa Națională va continua să se extindă în toată țara, consolidând legătura cu cetățenii și devenind astfel o forță de schimbare reală, care se bazează pe fapte și nu pe promisiuni”, a conchis Ceban.Vlad Hîncu a mulțumit pentru încrederea acordată și a reafirmat angajamentul de a continua proiectele în beneficiul cetățenilor din sectorul Centru.
14:30
Partidul MAN începe elaborarea Programului de Țară, anunță liderul MAN, Ion Ceban. În cadrul unei conferințe de presă, edilul capitalei a declarat că la baza programului său se vor afla interesele cetățenilor din țară și de peste hotare, interesele țării și dezvoltarea continuă a fiecărui domeniu, astfel încât, în următorii ani, „să progresăm și să evităm stagnarea sau degradarea proceselor”.  Ion Ceban anunță că vor fi create grupuri pe fiecare domeniu pe care MAN l-a planificat în Programul de Țară: justiție, economie și fiscalitate, afaceri externe, apărare și securitate națională, educație și cercetare, sănătate, muncă și demnitate socială, Mediul sănătos și proiecte de eficiență energetică, Infrastructură de transport, Agricultură, Dezvoltare locală și regională, Reintegrarea țării și relațiile cu partea stângă a Nistrului, Autonomia găgăuză și relațiile noastre cu această regiune parte componentă a RM, Finanțe publice, Fonduri europene, Tineri și demografie, Cultură și patrimoniu. „Vom implica specialiștii din echipa noastră, care sunt profesioniști în toate domeniile, vom apela la experți externi și la oameni din toate sferele de activitate din întreaga țară. Vom dezbate fiecare capitol din PROGRAMUL DE ȚARĂ, pe care ni-l propunem să-l realizăm împreună cu oamenii și pentru oameni. Acest program, după ce va fi elaborat, va fi supus dezbaterilor și consultărilor publice. Vrem să devină strategia de dezvoltare a țării, pe care să ne bazăm cu toții împreună”, a declarat Ion Ceban. Mai mult, liderul MAN spune că Republica Moldova are nevoie de un nou model economic, de atragerea investițiilor, de implementarea proiectelor, de investiții de calitate în educație, sănătate, dezvoltarea serviciilor sociale pentru toți, reforme în agricultură, în administrația publică locală și de accesul cetățenilor la o justiție echitabilă, într-un stat de drept.  „Ceea ce se întâmplă în ultimii ani la nivel național nu poate fi numit altfel decât stagnare a dezvoltării țării, accentuarea intereselor politice înguste și capturarea tuturor structurilor statului sub un singur partid. Ne îngrijorează faptul că oamenii pleacă masiv peste hotare împreună cu familiile lor, iar noi nu dorim ca localitățile noastre să devină depopulate. Dacă nu ne trezim și nu ne unim împreună cu cetățenii pentru a începe munca, situația va deveni mult mai alarmantă”, a mai adăugat Ceban.Ion Ceban a enumerat și câteva motive care au determinat mobilizarea MAN. Potrivit acestuia, guvernarea actuală este cea mai incompetentă și secretoasă din istoria țării.„Nu există transparență, iar toți banii împrumutați de Republica Moldova în ultimii 4 ani au fost îngropați în scheme și ascunși prin starea de urgență. Deficitul bugetului de stat pentru 2024 constituie 15,6 miliarde lei, echivalentul a două bugete ale municipiului Chișinău. Investițiile capitale în ultimii doi ani au fost în descreștere. Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din regiune, depășind semnificativ nivelurile din țările vecine. În pofida prevederilor legale privind ajustarea pensiilor în funcție de inflație, măsurile adoptate nu au fost suficiente pentru a compensa creșterea prețurilor”, a enumerat Ion Ceban.Potrivit primarului general al mun. Chișinău, incompetența trebuie urgent înlocuită cu profesionalism și maturitate politică. „Vreau ca fiecare să-și pună întrebarea: ce concret au făcut bun cei de la guvernare în ultimii 3 ani și jumătate? Veți constata că... NIMIC”, a conchis Ion Ceban.
14:00
„Remanierile în Guvern au fost o prostie care nu poate fi înțeleasă și care nu are răspunsuri adecvate”. Declarația aparține fostului prim-ministru Vlad Filat și a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Canal5. Liderul PLDM spune că, de fapt, nu au avut loc remanieri.  „Din punctul meu de vedere nu au avut loc remanieri. A fost exclus doar Andrei Spînu din actul guvernării și din PAS de către Recean și gașca(Sieg, Pistrinciuc, Culiminschi, Groza) din jurul președintei”, a declarat Vlad Filat. Filat mai spune că singurul om care a avut capacitate managerială în acest Guvern și partid era Andrei Spînu. „Consecințele plecării lui și a oamenilor lui se vor resimți. Remanierile sunt o procedură tehnică. Cei de la Guvern au foarte mult timp liber. Dacă munceau, iar de muncă este atât de mult, atunci nu aveau timp o săptămână să dedice ore întregi unei proceduri tehnice”, a conchis Vlad Filat.
13:50
„Tragerea la răspundere a partidului de la guvernare pentru uzurparea puterii în stat este inevitabilă și este doar o chestiune de timp”. O spune fosta candidată la prezidențiale, Victoria Furtună, în cadrul unei emisiuni. Fostul procuror al Procuraturii Anticorupție a criticat repetat guvernarea PAS, spunând că tot ceea ce a făcut a fost să încalce legislația cu scopul de a se menține la putere cu orice preț. „Tot ceea ce face guvernare este pentru a se menține la putere. Asta se numește uzurparea puterii în stat, ceea ce este stipulat și în Codul Penal, în articolul 339, care prevede închisoare timp de 25 de ani. Se întâmplă atunci când un partid vine la putere și încalcă legea doar pentru a rămâne la conducere. Tot ce au făcut ei în acest timp în ceea ce privește reforma justiției, modificarea Codului Electoral, referendumul, încălcarea drepturilor omului privind votul pentru un anumit candidat, cenzura - toate acestea constituie elemente ale uzurpării puterii în stat. Vă asigur că toate aceste încălcări vor fi cercetate conform Codului Penal”, a declarat Victoria Furtună.
13:50
Deși sistemul bancar al Republicii Moldova oferă dobânzi competitive pentru agenții economici, 90% din creditele noi accesate de către aceștia compensează creditele vechi. Chiar și cele 10% care sunt credite noi, ca volum sunt mai mici decât depozitele agenților economici din bănci. „Agenții economici au mai multe depozite bancare, decât au luat credite bancare. Acest lucru înseamnă că economia noastră are o problemă foarte mare, care nu a mai fost înregistrată vreodată”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 22 noiembrie, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”. Analizând volumul creditelor noi accesate, de la bănci, de către persoanele juridice, expertul a spus că în  2000 acesta era de 2,8 miliarde de lei (mild/lei), în 2005 – 12,3 mild/lei; 2015 – 21,5 mild/lei; 2020 – 23,6 mild/lei; 2023 – 37,5 mild/lei; iar în 2024, primele nouă luni – 31,6 mild/lei. „În cele trei trimestre, volumul creditelor contractate de către companiile moldovenești au atins un record fără precedent în istoria țării – 31,6 mild/lei. În valoare anuală, a depășit cifra de 42,2 mild/lei. Așa ceva nu a fost niciodată. Până în 2010, creditarea a ajuns la 21 mild/lei. Apoi, zece ani, creditarea nu a depășit 23 mild/lei anual. A crescut, din 2020 și până la jumătatea lui 2022, la 36 mild/lei. De atunci și până la începutul anului curent, s-a stat la nivelul de 37 mild/lei, iar de la începutul anului avem o accelerare”, a spus expertul. Despre modificarea soldului creditelor bancare, accesate de către persoanele juridice, expertul a declarat că în 2020 s-au luat credite noi de 23,7 mild/lei, iar suma creditelor vechi întoarse a fost de 20,6 mild/lei. În 2021, suma creditelor noi luate a totalizat 28,9 mild/lei, iar a creditelor vechi întoarse – 24,8 mild/lei. În 2022: credite noi luate – 36,4 mild/lei, iar creditele vechi întoarse – 31,6 mild/lei. 2023: credite noi – 37,5 mild/lei, iar credite vechi întoarse – 37,3 mild/lei. În 2024, în primele nouă luni: credite noi – 31,6 mild/lei, iar credite vechi întoarse – 27 mild/lei. „90% din creditele noi  luate practic acoperă întoarcerea creditelor vechi. Din 2020 și până în prezent, mediul de afaceri a luat credite noi de 157,5 mild lei și au întors credite vechi de 141,3 mild lei. Creditarea reală a fost de 16,2 mild/lei”, a declarat expertul. Cu referire la creditarea netă a mediului de afaceri de către bănci, Veaceslav Ioniță a menționat că agenții economici, au luat în trimestrul trei din 2024 credite în valoare de 11,9 mild/lei, au întors credite vechi de 10 mild/lei și au făcut depozite bancare de 2,8 mild/lei. Astfel, creditarea netă a fost negativă. „Au luat credite de 11,9 mild/lei, au întors băncilor pentru creditele vechi 10 mild/lei și au făcut depozite la bănci de 2,8 mild/lei. Ei au luat din bănci 11,9 mild/lei, dar au dus la bănci 12,8 mild/lei. Creditarea netă a fost negativă. Cifra impresionantă de 11,9 mild/lei, din trimestrul trei, nu spune nimic dacă nu ne uităm la depozitele pe care le-au făcut agenții economici. Din cele 19 trimestre, din 2020 și până în prezent, în 12 trimestre creditarea netă a agenților economici a fost negativă. Ei au dus mai mulți bani la bănci decât au luat credite. Indicatorul care ne arată situația din economie nu este volumul de credite noi luate, nu este soldul creditelor noi luate, dar este creditarea netă”, a declarat Veaceslav Ioniță. Analizând creditarea netă a mediului de afaceri de către sistemul bancar, de-a lungul timpului, economistul a menționat că în 2000 a fost de 1,1 mild/lei; în 2005 – 4,1 mild/lei; 2010 – 12,4 mild/lei; 2012 – 18,8 mild/lei; 2015 – 17 mild/lei; 2020 – 0,5 mild/lei; 2022 – 2,4 mild/lei; 2023 – minus 8,2 mild/lei; iar în 2024, trimestrul trei – minus 9,4 mild/lei. „Până în 2012, creditarea netă a fost în creștere. Agenții economici, anual, luau mai multe credite, decât făceau depozitele. După 2012/2013 a fost o scădere continuă a creditării nete a businessului. În 2021 a fost înregistrat un fenomen fără precedent în istoria țării. Creditarea netă a fost negativă. Volumul creditelor luate a fost mai mic cu 700 mil/lei decât volumul depozitelor făcute. În acest an, creditarea netă a ajuns la un nivel mic. Agenții economici țin în bănci cu 9,4 mild/lei mai mult decât au luat credite. Avem acest indicator arată că problema nu este în sistemul bancar, dar în mediul de afaceri, care este unul foarte sensibil și foarte slab. Se teme să facă investiții și acest lucru se vede clar pe creditarea netă a businessului”, a menționat economistul.Întreaga analiză o puteți citi AICI.
13:20
Vești triste pentru moldoveni. Deși s-a anunțat anterior o posibilă micșorare a tarifelor la gaz, ministrul Energiei, Victor Parlicov, spune că acest lucru nu este posibil. „Dacă vorbim strict de tarife, atunci când ANRE a făcut prognozele nu se aștepta nimeni la asemenea prețuri”, spune ministrul Energiei.  „Toate prognozele care erau la mijlocul anului erau […] The post (VIDEO) Victor Parlicov admite că prețul la gaz nu va fi micșorat în scurt timp: „Au greșit atunci când au prognozat o posibilă reducere a tarifelor la gaz” first appeared on Liber TV.
13:10
Start vot! Toate secțiile de votare din Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale din România și-au deschis ușile pentru alegători. Cetățenii români din dreapta Prutului își vor putea exercita dreptul la vot timp de trei zile: vineri, sâmbătă și duminică. În context, liderul PSD România din Republica Moldova, candidat la alegerile parlamentare, Iurie Ciocan, a îndemnat oamenii să iasă masiv la vot.  „Dragi români, ieșim în număr mare și alegem un președinte căruia îi pasă de noi și poate să ne reprezinte interesele. Acest președinte este liderul PSD, Marcel Ciolacu. Votul pentru el înseamnă o investiție sigură în viitorul României și al Republicii Moldova. Vineri, sâmbătă și duminică alegeți calea sigură pentru toți românii. Doamne ajută!”, se arată în mesajul lui Iurie Ciocan.La alegerile prezidențiale din România, cetățenii români din R. Moldova pot vota la cele 59 de sectii de votare in urmatorul program:– Vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 și 21:00;– Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00;– Duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.Lista secțiilor de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova poate fi văzută aici. 
12:30
Pe 1 decembrie, Târgul de Crăciun își deschide porțile într-o atmosferă de basm, oferind vizitatorilor o experiență unică, plină de veselie și tradiții, dar și o serie de activități pentru întreaga familie, anunță primarul general al capitalei, Ion Ceban. Începând cu ora 17:00, capitala va îmbrăca straie de sărbătoare, vor fi aprinse luminițele și va fi inaugurat Pomul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale.  „Vă așteptăm la un eveniment cultural deosebit, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți: Orchestra Moșilor Crăciun, Capela corală academică „Doina”, Ansamblul de violoniști „Divertisment”, Corala „Vocile Primăverii”, Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus. De la sărbătoare nu vor lipsi și mai multe colective artistice de copii şi dansatori”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.  Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie și va include numeroase standuri cu produse tradiționale, dar și cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele. Vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.  Printre atracțiile principale ale Târgului se numără de asemenea: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.    
10:50
Ministrul Energiei, Victor Parlicov pleacă luni, 25 noiembrie, la Sankt-Petersburg pentru discuții cu reprezentanții Gazprom. Acest lucru a stârnit discuții aprinse în societate, acuzând partidul de guvernare, care se declară pro-european, de lipsă de consecvență. În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, ministrul Parlicov a explicat că aceste discuții sunt necesare pentru că, în caz contrat, „ratezi posibilitatea de a rezolva o problemă”. „Eu înțeleg că este sensibilă cumva însăși vizita la Sankt-Petersburg și însăși vizita în Federația Rusă, care este țară agresor în cazul Ucrainei, dar acestea sunt opțiunile: ori mergi și discuți, ori nu mergi și nu discuți. Dacă nu discuți, în opinia mea, ratezi o posibilitatea de a rezolva o problemă”, a declarat Victor Parlicov.Ministrul Energiei a mai explicat că unul dintre motivele principale pentru care pleacă la discuții cu Gazprom este „păstrarea securității regionale prin asigurarea că regiunea transnistreană va avea gaze după 1 ianuarie”.„Toată lumea cunoaște că regiunea transnistreană este dependentă total de aceste gaze. Dacă nu există furnizarea de gaze în regiunea transnistreană, de facto gratuit – din partea Gazprom, regiunea nu este funcțională. Noi avem un context, și cetățenii noștri sunt acolo, pe de altă parte prăbușirea social-economică a regiunii în situația în care este acolo, și armament este acolo, și armată rusească, și muniții creează riscuri de securitate cu mult mai mari la nivel regional. Noi suntem interesați, suntem pentru menținerea furnizării de gaze în regiunea transnistreană cel puțin în această perioadă ca să ținem spiritele calme”, a mai precizat Parlicov.Pe 20 noiembrie, Parlicov a anunțat că a fost invitat de reprezentanții concernului rus Gazprom la discuții, la Sankt-Petersburg. Subiectul prioritar al discuțiilor, a comunicat Parlicov, va fi furnizarea de gaze naturale către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit prin Ucraina.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.