Modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2024: Mai multe resurse pentru dezvoltarea antreprenoriatului și împădurire

Guvernul Republicii Moldova, 21 noiembrie 2024 14:00

20 noiembrie 2024, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Principalele schimbări se referă la redistribuirea mai multor resurse pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și extinderea suprafețelor împădurite.   Astfel, majorări de alocații sunt prevăzute pentru programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – 100 de milioane de lei, dar și programul național de extindere și reabilitare a pădurilor – 60 de milioane de lei. De asemenea, este prevăzută alocarea suplimentară a mijloacelor pentru angajații instituțiilor de învățământ la autogestiune - 42,4 milioane de lei, dar și pentru cei din teatre, circ și organizații concertistice - 21,4 milioane de lei.   „Trebuie să ne asigurăm ca un spațiu fiscal mai mare, ca și rezultat al creșterii economice, să meargă în investiții. Pentru ca noi, în viitor, să putem genera venituri adiționale ca să mărim pensile, salariile, alocațiile sociale”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.   În total, documentul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 1,18 miliarde de lei, până la 67,01 miliarde de lei. În același timp, cheltuielile bugetului de stat se vor diminua cu 493,4 de milioane de lei și vor însuma 82,1 miliarde de lei. Deficitul se va reduce cu 1,67 miliarde de lei și va constitui 15,1 miliarde de lei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Guvernul Republicii Moldova

Acum 6 ore
14:00
20 noiembrie 2024, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Principalele schimbări se referă la redistribuirea mai multor resurse pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și extinderea suprafețelor împădurite.   Astfel, majorări de alocații sunt prevăzute pentru programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – 100 de milioane de lei, dar și programul național de extindere și reabilitare a pădurilor – 60 de milioane de lei. De asemenea, este prevăzută alocarea suplimentară a mijloacelor pentru angajații instituțiilor de învățământ la autogestiune - 42,4 milioane de lei, dar și pentru cei din teatre, circ și organizații concertistice - 21,4 milioane de lei.   „Trebuie să ne asigurăm ca un spațiu fiscal mai mare, ca și rezultat al creșterii economice, să meargă în investiții. Pentru ca noi, în viitor, să putem genera venituri adiționale ca să mărim pensile, salariile, alocațiile sociale”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.   În total, documentul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 1,18 miliarde de lei, până la 67,01 miliarde de lei. În același timp, cheltuielile bugetului de stat se vor diminua cu 493,4 de milioane de lei și vor însuma 82,1 miliarde de lei. Deficitul se va reduce cu 1,67 miliarde de lei și va constitui 15,1 miliarde de lei.
Acum 8 ore
12:30
21 noiembrie 2024, Chișinău – Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Thomas Mayr-Harting. Discuțiile oficialilor s-au axat pe subiectele relevante pentru dosarul reglementării transnistrene și reintegrării țării.   În mod special, părțile s-au referit la situația de securitate din regiune, în contextul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar și la măsurile de integrare economică și socială a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. 
Acum 24 ore
19:30
20 noiembrie 2024, Chișinău - Prim-ministrul Dorin Recean a avut, astăzi, o întrevedere cu Shreya Basu, coordonatoare Programe de țară și locale ale Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă. Oficialii au discutat despre măsurile pentru asigurarea unei guvernări transparente și aspecte privind realizarea Planului de acțiuni pentru Guvernare Deschisă.   În cadrul dialogului, prim-ministrul Dorin Recean a mulțumit pentru sprijinul în creșterea transparenței actului de guvernare și a menționat că sporirea volumului de date deschise, care pot fi analizate de către toate părțile interesate, rezonează inclusiv cu eforturile Guvernului de a combate fenomenul corupției.   Totodată, premierul a menționat necesitatea organizării mai eficiente a datelor deja disponibile, precum și oferirea educației și instrumentelor necesare, pentru ca acestea să fie explorate în deplină măsură.    „Să fim mai deschiși înseamnă să reducem spațiul pentru dezinformare. Trebuie să facem accesibil un volum cât mai mare de date, să multiplicăm canalele de comunicare, pentru ca oamenii să poată imediat verifica veridicitatea anumitor informații din spațiul public”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.   La rândul său, Shreya Basu a apreciat capacitatea autorităților Republicii Moldova de a păstra și promova valorile democratice într-un context regional dificil. În prezent, sunt esențiale: diminuarea fenomenului de dezinformare, promovarea datelor privind bugetele și achizițiile, creșterea abilităților digitale în administrația publică, precum și îmbunătățirea în continuare a dialogului cu cetățenii și implicarea lor în stabilirea agendei guvernamentale.   De asemenea, interlocutorii au accentuat importanța unei cooperări strânse între societatea civilă, mediul academic, sectorul privat și autoritățile publice, pentru a realiza în comun obiectivele de guvernare deschisă.   Republica Moldova este membru al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă de peste un deceniu, iar în prezent este în proces de implementare al cincilea Plan de Acțiuni pentru Guvernare Deschisă, pentru anii 2023-2025. Documentul se axează pe îmbunătățirea accesului la informațiile de interes public, creșterea transparenței procesului decizional, a bugetelor și achizițiilor publice.
Ieri
11:30
20 noiembrie 2024, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Principalele schimbări se referă la redistribuirea mai multor resurse pentru dezvoltarea întreprinderilor, extinderea suprafețelor împădurite, precum și pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.   Astfel, majorări de alocații sunt prevăzute pentru programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – 100 de milioane de lei, dar și programul național de extindere și reabilitare a pădurilor – 60 de milioane de lei. Pentru proiectul de susținere a programului în sectorul drumurilor au fost direcționate 622 de milioane de lei.    De asemenea, este prevăzută alocarea suplimentară a mijloacelor pentru angajații instituțiilor de învățământ la autogestiune - 42,4 milioane de lei, dar și pentru cei din teatre, circ și organizații concertistice - 21,4 milioane de lei.   „Trebuie să ne asigurăm că un spațiu fiscal mai mare, ca și rezultat al creșterii economice, să meargă în investiții. Pentru ca noi, în viitor, să putem genera venituri adiționale ca să mărim pensile, salariile, alocațiile sociale”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.   În total, documentul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 1 180,1 de milioane de lei, până la 67 010,6 de milioane de lei. În același timp, cheltuielile bugetului de stat se vor diminua cu 493,4 de milioane de lei și vor însuma 82 114,9 de milioane de lei. Deficitul se va reduce cu 1 673,5 de milioane de lei și va constitui 15 104,3 de milioane de lei.
11:30
20 noiembrie 2024, Chișinău – Reglementarea utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor, dar și introducerea unui nou profil de studiu pentru clasele liceale sunt câteva dintre modificările care urmează a fi făcute la Codul Educației. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, un proiect de lege în acest sens.    Potrivit proiectului, elevii nu vor putea utiliza echipamente electronice de comunicație în timpul orelor, cu excepția folosirii acestora în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate precară, dar și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități.    Prin această măsură, Ministerul Educației și Cercetării își propune să crească gradul de siguranță în mediul școlar, în contextul în care utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate provoca distragerea atenției elevilor. De asemenea, va fi redus fenomenul de hărțuire cibernetică.     Condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile, dar și a altor echipamente electronice vor fi prevăzute într-un Regulament aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.    Totodată, se propune introducerea unui profil general de studiu, pe lângă cel real și umanist,   pentru școlile cu o singură clasă liceală. Măsura este necesară pentru a avea o distribuție mai echilibrată a orelor între obiectele de profil, în așa fel încât, la absolvire, elevii să poată merge la facultăți cu diferite specialități.      „Acesta este un exemplu foarte bun prin care noi ne ajustam politicile la solicitările pe care le identificăm atunci când mergem să discutăm cu oamenii în teritoriu”, a subliniat premierul Dorin Recean.   Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noile măsuri au fost propuse în urma consultărilor publice.
11:00
20 noiembrie 2024, Chișinău – Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc în Italia, vor putea solicita pensia pentru limita de vârstă, pensia de dizabilitate și alte garanții sociale. Executivul a aprobat ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Italia în domeniul securității sociale, semnat la Roma, pe data de 31 octombrie curent.   Documentul oferă cetățenilor țării noastre două beneficii de bază - combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie și un proces simplificat de solicitare a prestațiilor.   Astfel, cetățenilor moldoveni care au lucrat în ambele țări li se vor cumula perioadele de muncă pentru a se califica la pensie. Prin urmare, moldovenii cu cel puțin 15 ani de contribuții totale în ambele țări vor fi eligibili pentru pensie pe teritoriul Republici Moldova.   În același timp, procesul de solicitare a prestațiilor devine mai accesibil și mai puțin costisitor pentru cetățenii moldoveni cu dreptul la pensii italiene, care au reședința în Republica Moldova. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în Italia pentru a depune cererea. Cererile pentru pensii și alte prestații sociale vor putea fi depuse atât în Italia, cât și în Republica Moldova.    În baza Acordului, cetățenii vor avea dreptul la următoarele tipuri de prestații sociale: pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensia și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale, pensia de urmaș.    Republica Moldova a încheiat 18 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale. În prezent, acorduri similare sunt negociate cu Franța, Canada, Slovacia, Slovenia, Cipru, Albania și Ucraina.
11:00
20 noiembrie 2024, Chișinău – Guvernul extinde garanțiile sociale oferite judecătorilor și procurorilor. Aceștia vor beneficia de compensarea cheltuielilor de transport tur-retur sau pentru închirierea spațiului locativ, în cazul în care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul.    Potrivit proiectului de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri, compensația se va acorda în cazul în care distanța dintre localitatea unde persoana își desfășoară activitatea și localitatea în care își are domiciliul este mai mare de 20 km. În același timp, în cazul închirierii spațiului locativ, va fi compensată suma indicată în contractul de locațiune, iar cuantumul lunar al compensației nu va depăși 4500 de lei.    În cazul în care persoana este eligibilă pentru ambele tipuri de compensație, aceasta va putea beneficia doar de una dintre ele. Formula de calcul va fi stabilită printr-o hotărâre de Guvern, care este în proces de elaborare.   „Avem judecători și procurori onești și îi îndemnăm să fie curajoși ca să putem face ordine și să asigurăm respectarea legii. În același timp, cei care încalcă legea trebuie să fie pedepsiți corespunzător și cât mai rapid”, a spus premierul Dorin Recean.    Măsura vine să stimuleze candidații la funcțiile de procurori și judecători să accepte numirea în funcție în afara Chișinăului. Astfel, vor spori capacitățile instituționale ale instanțelor judecătorești și ale procuraturilor, dar și vor fi create premise pentru îmbunătățirea calității actului de justiție.   În prezent, în categoria potențialilor beneficiari ai compensației pentru transport sau închirierea spațiului locativ se încadrează 189 de persoane. 
Mai mult de 2 zile în urmă
13:00
19 noiembrie 2024, Chișinău – Miniștrii desemnați pentru a prelua conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și a Ministerului Afacerilor Interne au depus, astăzi, jurământul de învestire. La ceremonia oficială au participat președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean.   Conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va fi preluată de vicepremierul Vladimir Bolea, activitatea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va fi gestionată de antreprenoarea Ludmila Catlabuga, iar responsabilitatea pentru domeniul afacerilor interne va reveni Daniellei Misail-Nichitin, care a deținut, până în prezent, funcția de secretară de stat.    În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean a urat bun venit în echipă noilor membri ai Cabinetului de miniștri și a accentuat aspectele pe care urmează să-și concentreze activitatea miniștrii numiți în funcție.    Este vorba despre dezvoltarea agriculturii cu valoare adăugată înaltă, revitalizarea sectorului construcțiilor, restructurarea întreprinderii Calea Ferată din Moldova, precum și sporirea performanței subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne. „Vă mulțumesc pentru dedicație și bine ați venit cu un angajament ferm să transformăm țara”, a spus premierul.   Președinta Maia Sandu a subliniat prioritățile setate în domeniile preluate de noii miniștri, menționând că în domeniul afacerilor interne este importantă accelerarea procesului de negocieri cu Uniunea Europeană și creșterea capacităților instituțiilor din subordine, astfel încât cetățenii din întreaga țară să se simtă în siguranță. Pentru agricultură și industrie alimentară, a fost menționată importanța adaptării sectorului la schimbările climatice, dezvoltarea întreprinderilor și creșterea competitivității acestora.   În același timp, președinta s-a referit la transformările ce urmează să fie făcute la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și continuarea proiectelor cu impact concret asupra oamenilor: „Programele de care este responsabil ministerul contribuie în mod cel mai direct la creșterea nivelului de viață al cetățeanului, de aceea și viteza cu care ne mișcăm și calitatea acțiunilor sunt foarte importante”.   După ceremonia de învestire, noii miniștri au fost prezentați echipelor ministerelor.
12:30
19 noiembrie 2024, Chișinău – Miniștrii desemnați pentru a prelua conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și a Ministerului Afacerilor Interne au depus, astăzi, jurământul de învestire. La ceremonia oficială au participat președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean.   Conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va fi preluată de vicepremierul Vladimir Bolea, activitatea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va fi gestionată de antreprenoarea Ludmila Catlabuga, iar responsabilitatea pentru domeniul afacerilor interne va reveni Danielei Misail-Nichitin, care a deținut, până în prezent, funcția de secretară de stat.    În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean a urat bun venit în echipă noilor membri ai Cabinetului de miniștri și a accentuat aspectele pe care urmează să-și concentreze activitatea miniștrii numiți în funcție.    Este vorba despre dezvoltarea agriculturii cu valoare adăugată înaltă, revitalizarea sectorului construcțiilor, restructurarea întreprinderii Calea Ferată din Moldova, precum și sporirea performanței subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne. „Vă mulțumesc pentru dedicație și bine ați venit cu un angajament ferm să transformăm țara”, a spus premierul.   Președinta Maia Sandu a subliniat prioritățile setate în domeniile preluate de noii miniștri, menționând că în domeniul afacerilor interne este importantă accelerarea procesului de negocieri cu Uniunea Europeană și creșterea capacităților instituțiilor din subordine, astfel încât cetățenii din întreaga țară să se simtă în siguranță. Pentru agricultură și industrie alimentară, a fost menționată importanța adaptării sectorului la schimbările climatice, dezvoltarea întreprinderilor și creșterea competitivității acestora.   În același timp, președinta s-a referit la transformările ce urmează să fie făcute la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și continuarea proiectelor cu impact concret asupra oamenilor: „Programele de care este responsabil ministerul contribuie în mod cel mai direct la creșterea nivelului de viață al cetățeanului, de aceea și viteza cu care ne mișcăm și calitatea acțiunilor sunt foarte importante”.   După ceremonia de învestire, noii miniștri au fost prezentați echipelor ministerelor.
18 noiembrie 2024
21:30
18 noiembrie 2024, Chișinau – Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat, astăzi, remanierile guvernamentale, menționând că Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor avea conducători noi. Deciziile au fost luate în urma discuțiilor cu deputații majorității parlamentare, partidele extraparlamentare, asociațiile de profil, analiști și experți.    „Știu că așteptările oamenilor față de Guvern sunt mari. În ultimele săptămâni am analizat, la toate nivelurile, schimbările pe care oamenii le cer. Nu este vorba doar despre schimbarea unor nume, ci despre acțiuni concrete pentru viitorul nostru ca societate și democrație”, a spus premierul Dorin Recean.    Potrivit premierului, domeniul justiției va fi gestionat de actuala ministră Veronica Mihailov-Moraru, iar procesul de vetting va continua pentru a crea un sistem de justiție veritabil, care să aplice legea corect și să lupte împotriva corupției.   „Este important să ne asigurăm că dosarele de corupție sunt examinate cu prioritate, iar acțiunile sunt ferme și bine direcționate. Justiția nu e doar despre legi, ci și despre oameni și caractere. Guvernul va veni cu o listă de garanții de securitate și financiare pentru procurorii și judecători care își vor asuma dosare complexe, pentru a-i proteja și sprijini în lupta cu infractorii”, a menționat premierul Dorin Recean.    Conducerea Ministerului Afacerilor Interne va fi preluată de Daniela Misail-Nichitin care va asigura o mai bună sinergie între subdiviziuni și o coordonare eficientă a eforturilor din partea echipelor de management: „La fel de important este procesul de negocieri cu Uniunea Europeană și unde este nevoie să valorificăm mai mult pentru sistemul afacerilor interne”.   Responsabilitatea pentru portofoliul infrastructurii și dezvoltării regionale îi va reveni vicepremierului Vladimir Bolea, care urmează să continue proiectele aflate în derulare. Printre prioritățile în acest domeniu, premierul a menționat revitalizarea sectorului construcțiilor, restructurarea financiară și operațională a Căii Ferate din Moldova, precum și îmbunătățirea procesului de selectare și atribuire a proiectelor de dezvoltare locală.    Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va fi preluată de Ludmila Catlabuga, instituția urmând să îmbunătățească comunicarea cu asociațiile de profil și să promoveze industrializarea sectorului agricol. În acest sens, premierul a menționat importanța dezvoltării unei agriculturi moderne și competitive, dar și a consolidării capacităților ministerului.   „Procesul de consultări nu se oprește aici. Discuțiile și schimbările vor continua pentru binele țării noastre și al oamenilor. Este necesar să accelerăm lucrurile în anumite domenii, iar în altele să le facem diferit”, a subliniat șeful Executivului. 
16 noiembrie 2024
15:00
16 noiembrie 2024, Mălăiești – Peste 600 de angajați ai Guvernului au plantat la Mălăiești, raionul Orhei, peste 200 de mii de puieți de stejar roșu, paltin, frasin și salcâm, pe o suprafață de peste 40 de hectare. Acțiunea face parte din campania națională „Generația pădurii”, lansată în anul 2023, care urmărește reabilitarea fondului forestier degradat și crearea de noi păduri.   În întreaga țară sunt disponibile peste 440 de locații pentru plantare în cadrul a 160 de localități, astfel încât cetățenii din diferite regiuni să poată contribui la împădurire țării noastre. Toți cei care doresc să participe la plantări o pot face și în zilele următoare, alegând terenurile din apropierea regiunii în care locuiesc.   Mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” - moldsilva.gov.md, accesând butonul „Participă la plantări toamna 2024”.    În total, în această toamnă, vor fi sădiți peste 26 de milioane de puieți de stejar, frasin, salcâm și arțar, crescuți în pepinierele Agenției „Moldsilva”. Astfel, în anul curent vor fi împădurite peste 7300 de hectare, dintre care 3300 au fost plantate în această primăvară.    Acțiunea de participare în premieră a tuturor ministerelor într-o locație comună a fost organizată la inițiativa Ministerului Mediului, cu participarea instituțiilor publice subordonate Guvernului. 
14 noiembrie 2024
11:30
14 noiembrie 2024, Chișinău - Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit, astăzi, într-o şedinţă, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, pentru a selecta câştigătorii ediției 2024. În acest an, au fost depuse 24 de dosare care vizează realizările din 2023 ale participanților în domeniile: artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport.   Șeful Executivului a subliniat aportul candidaților la dezvoltarea domeniilor în care aceștia activează, accentuând că oamenii care aduc o plusvaloare societății noastre trebuie să fie susținuți. „Este necesar să vorbim mai mult despre aceste realizări și să comunicăm cetățenilor despre valoarea noastră ca societate. Avem talente, inovații și oameni extraordinari care înregistrează performanțe importante pentru viitorul Republicii Moldova”, a spus premierul Dorin Recean.   Membrii comisiei au examinat dosarele participanților și au desemnat câștigătorii concursului prin vot secret. Lista laureaților va fi făcută publică după aprobarea acesteia în cadrul ședinței de Guvern. Ulterior, vor fi anunțate detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului.   Anual, Guvernul decernează până la zece premii care includ diploma, medalia și recompensa bănească în valoare de 100 de mii de lei.
13 noiembrie 2024
11:30
13 noiembrie 2024, Chișinău –  Persoanele fizice și agenții economici care afectează mediul prin activitățile desfășurate vor fi obligați să repare daunele și să se implice direct în procesul de restabilire ecologică. Un proiect de lege care vine cu prevederi mai clare pentru acest domeniu a fost aprobat, astăzi, de Cabinetul de miniștri.   Obiectivul proiectului este de a preveni și a reface daunele aduse aerului, apei sau solului în baza principiului „poluatorul plătește”. Astfel, vor fi reduse efectele negative asupra mediului și va fi atenuat procesul schimbărilor climatice. De asemenea, măsura va contribui la minimizarea impactului negativ asupra sănătății oamenilor și la creșterea gradului de conștientizare a gravității prejudiciilor aduse mediului înconjurător.   Ulterior, vor fi elaborate Metodologia pentru calcularea daunelor aduse mediului și Regulamentul privind stabilirea și aplicarea formelor de garanție financiară.   Potrivit Ministerului Mediului, în ultimii ani, poluarea mediului a atins proporții îngrijorătoare în Republica Moldova. Datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică arată că poluarea aerului este cauza a peste 11% din decese.
11:00
13 noiembrie 2024, Chișinău – Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite. Proiectul vine să consolideze protecția copiilor aflați în situații vulnerabile legate de dispute familiale și să asigure aplicarea normelor internaționale în acest sens.    Documentul stabilește o procedură clară de gestionare a cazurilor de deplasare în străinătate sau reținere ilegală a copilului. De asemenea, este prevăzută asigurarea asistenței juridice gratuite pentru persoanele afectate de deplasarea ilicită a unui copil și sporirea sprijinului legal pentru familiile în dificultate.    Instanțele vor putea lua măsuri suplimentare pentru protecția copilului, cum ar fi ridicarea pașaportului sau interzicerea temporară a ieșirii din țară, atunci când există riscuri de reținere ilicită.    În același timp, noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale, pentru a facilita localizarea, protejarea și, după caz, înapoierea în siguranță  a copiilor  în țară. Schimbul eficient de informații va face posibilă și verificarea condițiilor de vizitare a copilului atunci când aceasta are loc în afara țării.    Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la o Convenție internațională, în baza căreia deciziile instanțelor din Republica Moldova vor fi executabile în alte țări, fiind posibilă coordonarea mai eficientă și reducerea timpului de intervenție și reacție atunci când interesele copilului sunt prejudiciate.   Potrivit proiectului, deplasarea ilicită a copilului presupune scoaterea copilului cu vârsta de până la 16 ani din țara unde își are reședința obișnuită, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, fără acordul scris, legalizat notarial, al celuilalt reprezentant legal.  
11:00
13 noiembrie 2024, Chișinău - În Republica Moldova va putea fi cultivată cânepa industrială, o cultură cu numeroase beneficii pentru agricultură, economie și mediu. Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope.   Astfel, agricultorii care vor dori să cultive cânepa în scopul producerii de semințe, fibre sau ulei vor depune o cerere la Comitetul permanent de control asupra drogurilor. Fermierii vor anexa documente confirmative, între care - acte ce dovedesc deținerea legală a suprafeței de teren agricol și contractele de valorificare a producției. În același timp, agricultorii vor fi obligați să țină Registrul de evidență și trasabilitate a producției recoltate și comercializate.    Totodată, va fi admisă cultivarea doar a soiurilor înregistrate în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova, Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene sau cataloagele naționale ale țărilor membre.   „Rog toată comunitatea de afaceri, Camera de Comerț și Industrie, să promovăm utilizarea acestei oportunități, pentru că aceste materiale sunt utilizate în foarte multe industrii, inclusiv cea automobilistică. Este o oportunitate foarte bună pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, pentru fermieri, dar și pentru cei care produc componente din cânepă industrială”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.   Cânepa industrială este o cultură profitabilă și ușor de întreținut. Cu un ciclu de creștere de doar 90 de zile, permite două-trei recolte pe an. Totodată, cânepa captează cantități mari de dioxid de carbon, contribuind la combaterea schimbărilor climatice.
8 noiembrie 2024
14:00
8 noiembrie 2024, Chișinău – Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu ambasadorii Comitetului pentru Politică şi Securitate al Consiliului Uniunii Europene (COPS). Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, situația regională actuală, precum și obiectivele setate de Executiv în vederea reformării domeniilor-cheie pentru dezvoltarea țării.   Premierul Dorin Recean a apreciat sprijinul ferm al statelor membre UE pentru agenda europeană implementată de autoritățile de la Chișinău, accentuând că eforturile se vor concentra, în continuare, pe asigurarea păcii și securității, reformarea justiției și lupta împotriva corupției, creșterea economică și atragerea investițiilor străine.   În același timp, prim-ministrul a vorbit despre experiența și concluziile autorităților în urma desfășurării scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional, accentuând încercările de a influența rezultatele acestora prin dezinformare, război hibrid și scheme de cumpărare a voturilor.   „Cetățenii Republicii Moldova au făcut o alegere istorică, în ciuda interferențelor masive și acțiunilor de la Kremlin de a submina votul democratic. Vom continua să construim o țară europeană, cu instituții reziliente și să asigurăm supremația legii, pacea și prosperitatea”, a spus premierul Dorin Recean.   La rândul lor, ambasadorii au reafirmat angajamentul Uniunii Europene de a oferi țării noastre suportul necesar, inclusiv pentru accelerarea reformelor așteptate de cetățeni: „Facem parte din aceeași familie europeană și, împreună, vom continua să ajutăm Republica Moldova să sporească stabilitatea și prosperitatea țării pe calea sa europeană”.
7 noiembrie 2024
18:30
7 noiembrie 2024, Orhei - O Moldovă europeană, puternică și dezvoltată, în care fiecare cetățean este respectat, iar legea stă în capul mesei este obiectivul strategic al Executivului. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unei  discuții cu mai mulți locuitori ai raionului Orhei.    Șeful Executivului a vorbit cu cetățenii despre problemele cu care aceștia se confruntă, așteptările pe care le au de la guvernare și agenda europeană a țării noastre.    La rândul său, premierul Dorin Recean a accentuat necesitatea consolidării societății în procesul de integrare europeană. „Modernizăm infrastructura, creștem investițiile în educație și sănătate și construim drumuri europene. Știm că este nevoie de mai mult efort. Acum este timpul să fim uniți - doar împreună putem construi o Moldovă europeană, puternică și dezvoltată, în care fiecare cetățean să simtă schimbarea”, a spus șeful Cabinetului de miniștri.   Totodată, premierul a discutat cu primara satului Peresecina, Valentina Buzu, despre activitatea administrației publice locale, implicarea locuitorilor în proiectele de dezvoltare, dar și despre problemele ce necesită a fi rezolvate, cum ar fi alimentarea cu apă și canalizarea.    „Prin eforturi comune la nivel local și central, vom reuși să construim un viitor mai bun pentru comunitățile noastre și să dezvoltăm țara”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.   
6 noiembrie 2024
12:30
6 noiembrie 2024, Chișinău - 15 elevi și studenți vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale în anul de studii 2024 -2025. Lista beneficiarilor a fost aprobată, astăzi, de Executiv.   Potrivit proiectului, 10 studenți vor primi câte 3690 de lei lunar, pe durata unui an academic. În același timp, bursa elevilor din colegii va constitui 2860 de lei. Astfel, Guvernul fortifică sistemul de învățământ superior prin susținerea performanței și a meritocrației.   La selectarea beneficiarilor s-a ținut cont de aspecte precum media notelor, activitățile educaționale, culturale, sportive și științifice desfășurate de către tineri, dar și scrisorile de recomandare.   Amintim că, pentru anul curent de învățământ, bursele prezidențiale au fost majorate de la 1845 de lei la 3690 de lei pentru studenți și, respectiv, 2860 de lei pentru elevii din învățământul profesional tehnic. În acest an, pentru bursa Președintelui au fost depuse 72 de dosare. 
12:30
6 noiembrie 2024, Chișinău – Serviciile publice în domeniul justiției vor fi îmbunătățite, iar activitatea instanțelor va fi eficientizată prin dezvoltarea tehnologiilor digitale și a sistemelor informatice. În acest sens, Guvernul a aprobat crearea Agenției pentru Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, ca urmare a comasării prin fuzionare a Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești și Agenției Resurse Informaționale Juridice.   Înființarea agenției este esențială pentru digitalizarea proceselor judiciare și avansarea în dezvoltarea conceptului de e-justiție, centrat pe nevoile cetățenilor. În același timp, activitatea agenției se va axa pe îmbunătățirea performanței instanțelor judecătorești și reducerea duratei proceselor.   Astfel, prin implementarea soluțiilor digitale, agenția va facilita accesul la justiție, va reduce birocrația, va crea un mediu mai transparent și eficient și va facilita accesul cetățenilor la informațiile juridice și procedurale.
11:00
6 noiembrie 2024, Chișinău - Traficul la frontiera de stat Giurgiulești - Galați va fi simplificat și fluidizat. Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați, pe sensul de intrare în România.   Încheierea Acordului va facilita coordonarea controlului traficului de frontieră în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești - Galați. Prin urmare, vor fi simplificate procedurile de control și va fi redus timpul de așteptare. Acest lucru va îmbunătăți fluxul transfrontalier de persoane și mărfuri, va spori securitatea la frontieră și va consolida cooperarea moldo-română.   Totodată, reducerea timpului de așteptare și coordonare a procedurilor de control va facilita efectuarea schimbului comercial între Republica Moldova și România, ceea ce va contribui la creșterea volumului de exporturi și importuri, stimulând astfel economia națională.   Menționăm că, în prezent, este în vigoare un Acord similar în ceea ce privește controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni - Albița. 
3 noiembrie 2024
12:30
3 noiembrie 2024, Chișinău - Premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să participe la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, menționând că fiecare vot decide viitorul și calea de dezvoltare a țării noastre. Șeful Executivului și-a exercitat dreptul constituțional la secția de votare din orașul Codru, municipiul Chișinău.   „Alegem liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre Uniunea Europeană și spre o viață mai bună aici, la noi acasă. Am votat pentru pace și pentru libertatea noastră de a ne construi viitorul în Republica Moldova”,  a menționat prim-ministrul Dorin Recean.   Premierul a subliniat că în condițiile în care frauda electorală amenință desfășurarea corectă a alegerilor, mobilizarea oamenilor rămâne importantă pentru a apăra, prin vot onest, libertarea și democrația. În același timp, potrivit premierului, Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții rămân implicate în asigurarea bunei desfășurări a procesului electoral și prevenirea fraudării acestuia.   „Are loc un atac din partea grupărilor criminale. Este important să ne mobilizăm la vot! Doar votul poate învinge frauda electorală. Ieșiți la vot!”, a spus prim-ministrul.    Astăzi, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot aleg președintele țării pentru un mandat de 4 ani. Informațiile suplimentare despre alegeri pot fi consultate pe pagina Comisiei Electorale Centrale www.cec.md.   
2 noiembrie 2024
11:30
2 noiembrie 2024, Chișinău – Premierul Dorin Recean a participat la ceremonia de deschidere a conferinței Moldova DevCon 2024 - eveniment regional care reunește ingineri, experți și lideri din domeniul tehnologiei informaționale.   Șeful Executivului a accentuat potențialul de dezvoltare a produselor digitale în Republica Moldova, menționând că sectorul tehnologiilor informaționale rămâne unul atractiv pentru tineri. În același timp, premierul Dorin Recean s-a referit la importanța parcului IT – activitatea acestuia a fost extinsă până în anul 2035, iar impozitul unic de 7% a fost păstrat.   „Vom depune în continuare efort pentru a oferi cât mai multă previzibilitate și perspective clare pentru cei care activează și investesc în domeniul tehnologiilor informaționale. Vom dezvolta infrastructura digitală și vom menține un cadru legal și fiscal confortabil pentru ca sectorul tech să prospere în Republica Moldova”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.   Prezentările și instruirile practice din cadrul evenimentului vizează subiecte, cum ar fi integrarea soluțiilor de inteligență artificială în sisteme de date, dezvoltarea aplicațiilor mobile, securitatea cibernetică și protecția datelor, în special, în contextul reglementărilor europene. De asemenea, mai multe companii internaționale prezintă oferte de angajare în industria tehnologiilor informaționale.   La conferință participă circa 600 de specialiști în domeniu și 20 de speakeri din 10 țări - Germania, Regatul Țărilor de Jos, Africa de Sud, Suedia, Finlanda, Croația, Serbia, Macedonia de Nord, România și Republica Moldova.  
30 octombrie 2024
11:00
30 octombrie 2024, Chișinău – Indemnizația unică oferită medicilor, farmaciștilor și specialiștilor cu studii superioare de licență în domeniul medical, care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății, va crește de la 120 de mii de lei până la 250 de mii de lei. Modificările au fost aprobate în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri. „Au fost făcute foarte multe investiții din punct de vedere tehnic în sistemul medical, iar acum investim și în resursele umane, în așa fel încât să avem medici în sate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean. Indemnizația va fi achitată în două tranșe: 120 de mii de lei - după șase luni de activitate și 130 de mii de lei - după al treilea an de activitate.  De asemenea, tinerii specialiști vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică în primii 5 ani de activitate, și nu în primii 3 ani, stabiliți anterior.  În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații vor fi incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență în medicină. Este vorba despre optometriști, asistenți medicali generaliști, tehnicieni radiologi cu studii superioare, kinetoterapeuți și alți specialiști în domeniu. Recent, Guvernul a aprobat și Regulamentul privind compensarea cheltuielilor de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul. Măsurile aprobate de Guvern urmăresc sporirea atractivității domeniului medical și menținerea tinerilor specialiști în sector, în special în zonele rurale și în regiuni. În anul 2023, în sistemul ocrotirii sănătății activau 9638 de medici și 18929 - personal medical cu studii medii. Deficitul de resurse umane este înregistrat, în special, în asistența medicală primară.  
11:00
30 octombrie 2024, Chișinău – Instituțiile de învățământ din Republica Moldova cu un număr mai mic de elevi vor fi sprijinite în atingerea standardelor educaționale înalte prin intermediul unui centralizator financiar. Acesta va fi format din câte 1% din plafonul de cheltuieli ale fiecărei instituții școlare. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens.    Suma acumulată va fi gestionată la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării, iar banii vor fi alocați școlilor țintit pentru necesități, cum ar fi reparația capitală, achiziționarea mijloacelor și serviciilor de transport, dar și asigurarea stagiilor de practică.   Instituțiile de învățământ cu un număr mic de elevi, liceele cu o singură clasă și infrastructură depășită afectează calitatea studiilor, iar scopul proiectului este de a eficientiza modul de alocare și gestionare a finanțelor, dar și de a asigura transparența și corectitudinea repartizării acestora.   Prezenta hotărâre va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2025.   
24 octombrie 2024
13:30
24 octombrie 2024, Chișinău – Prim-ministrul Dorin Recean a participat la conferința de  închidere a proiectului „EU4Business: Connecting Companies” (EU4BCC). Acesta vizează aprofundarea și consolidarea relațiilor comerciale dintre Uniunea Europeană, statele sale membre și țările din Parteneriatul estic (PaE) – Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.    Șeful Executivului s-a referit la cele 160 de afaceri locale din țara noastră care s-au dezvoltat cu suportul UE, menționând că autoritățile vor continua să construiască un mediu de afaceri puternic, valorificând oportunitățile oferite de UE.   „Antreprenorii noștri valorifică avantajele pieței unice europene: acces la finanțare, peste 450 de milioane de consumatori, eliminarea tarifelor și reglementărilor, precum și standarde de calitate ridicate. Aceste beneficii  ne ajută să creștem  acasă o economie dezvoltată, un mediu de afaceri competitiv și mai multe locuri de muncă bine plătite. Prioritatea noastră este să continuăm ferm pe calea integrării europene, construind împreună un viitor prosper”, a spus premierul Dorin Recean.   Într-un format hibrid, conferința de închidere „EU4Business” a reunit aproximativ o sută de participanți și a rezumat activitățile programului. Proiectul a fost lansat în luna decembrie 2019, fiind cofinanțat de UE și implementat de Eurochambres.
23 octombrie 2024
11:30
23 octombrie 2024, Chișinău – 12 sportivi cu performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara acestui an vor fi remunerați cu premii bănești. De asemenea, de remunerare vor beneficia antrenorii, medicii și maseurii sportivilor.  Hotărârea respectivă a fost aprobată de  Cabinetul de miniștri.    Câte 2,6 milioane de lei vor primi Anastasia Nichita și Ion Basoc, care au obținut medalii de argint la lupte feminine și para judo. Sportivii Denis Vieru și Adil Osmanov, deținătorii medaliei de bronz la judo, vor fi remunerați cu câte 2 milioane de lei. De aceeași sumă vor beneficia Serghei Tarnovschi și Oleg Crețul, care s-au clasat pe poziția a treia la probele canoe și para judo.   Deținătorul locului patru la proba haltere, Marin Robu, va fi remunerat cu 600 de mii de lei. Câte 300 de mii de lei vor primi Daniela Cociu, Maria Olărașu, Larisa Marinenkova și Valentin Petic. Sportivii s-au clasat respectiv pe poziția a șaptea la canoe, para powerlifting și lupte greco-romane. De un premiu de 200 de mii de lei va beneficia Gheorghe Spînu, care a ocupat poziția opt la proba de para atletism în cadrul Jocurilor Paralimpice de vară.   Antrenorii vor fi remunerați cu sume echivalente cu cele ale sportivilor, iar medicii și maseurii – cu sume cuprinse între 20 și 260 de mii de lei. În total, din fondul de rezervă, vor fi alocate peste 33 de milioane de lei.   „Vreau să-i felicit și să le mulțumesc olimpicilor, familiilor lor, dar și antrenorilor, care, sunt sigur, se simt mândri pentru această performanță. Sper că aceasta este și va fi și o încurajare pentru cei care, astăzi, sunt pe locul 7, 8, dar au  perspectiva de a se ridica în clasamente”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.   Jocurile Olimpice de vară s-au desfășurat, la Paris, în perioada 26 iulie – 11 august, iar ediția Jocurilor Paralimpice a avut loc între 28 august și 9 septembrie. În premieră, în acest an, Republica Moldova a obținut 6 medalii.  
11:30
23 octombrie 2024, Chișinău - Toate dosarele penale și contravenționale vor fi disponibile pe o platformă digitală, ceea ce va facilita schimbul de informații între autorități și va automatiza procesele juridice și administrative. O hotărâre privind implementarea Sistemului Informațional „e-Dosar” a fost aprobată, astăzi, de Executiv.   Sistemul digital va contribui la reducerea semnificativă a fluxului de acte întocmite pe suport de hârtie. Astfel, procesul va fi digitalizat, timpul de procesare a dosarelor va fi redus, iar activitățile realizate manual vor fi înlocuite cu utilizarea tehnologiilor moderne.     Prin implementarea „e-Dosar” va putea fi urmărită executarea deciziilor aplicate, statistica infracțiunilor și accidentelor rutiere și alte informații relevante pentru organele de urmărire penală, agenții constatatori și autorități cu competențe în examinarea cauzelor. În același timp, sistemul va oferi posibilitatea de accesare a tuturor informațiilor în timp real, contribuind la creșterea gradului de transparență în procesul de gestionare a cauzelor.   „Odată ce sistemul va fi implementat cap-coadă, se va reduce și din corupție, în mod special în ceea ce privește imposibilitatea de substituire a probelor la dosarele penale. Acest lucru este foarte pertinent”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.   
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.