Prim-ministrul Dorin Recean, la Orhei: „Doar prin eforturi comune vom reuși să construim un viitor mai bun pentru comunitățile noastre și să dezvoltăm țara”
7 noiembrie 2024, Orhei - O Moldovă europeană, puternică și dezvoltată, în care fiecare cetățean este respectat, iar legea stă în capul mesei este obiectivul strategic al Executivului. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unei discuții cu mai mulți locuitori ai raionului Orhei. Șeful Executivului a vorbit cu cetățenii despre problemele cu care aceștia se confruntă, așteptările pe care le au de la guvernare și agenda europeană a țării noastre. La rândul său, premierul Dorin Recean a accentuat necesitatea consolidării societății în procesul de integrare europeană. „Modernizăm infrastructura, creștem investițiile în educație și sănătate și construim drumuri europene. Știm că este nevoie de mai mult efort. Acum este timpul să fim uniți - doar împreună putem construi o Moldovă europeană, puternică și dezvoltată, în care fiecare cetățean să simtă schimbarea”, a spus șeful Cabinetului de miniștri. Totodată, premierul a discutat cu primara satului Peresecina, Valentina Buzu, despre activitatea administrației publice locale, implicarea locuitorilor în proiectele de dezvoltare, dar și despre problemele ce necesită a fi rezolvate, cum ar fi alimentarea cu apă și canalizarea. „Prin eforturi comune la nivel local și central, vom reuși să construim un viitor mai bun pentru comunitățile noastre și să dezvoltăm țara”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.
Alte ştiri de Guvernul Republicii Moldova
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.