Conducere nouă la Moldsilva și Agenția de Mediu. Cine a venit la cârma celor două instituții

Ziar.md, 23 ianuarie 2026 10:50

Două instituții subordonate Ministerului Mediului au conducere nouă. Mai exact, Nicolae Munteanu a fost numit șef al agenției „Moldsilva”, iar Nicu Belitei - director al Agenției de Mediu. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziar.md

Acum 30 minute
15:40
Un polițist a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru corupere pasivă, printr-o sentință pronunțată astăzi, 23 ianuarie. Instanța a stabilit o pedeapsă de șase ani de închisoare,
Acum o oră
15:10
Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de fostul primar al localității Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit de accidentarea mortală a lui Mihăiță Beșliu. Decizia este definitivă ș
Acum 2 ore
15:00
Statele Unite ale Americii (SUA) au ieșit oficial, joi, din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), după un an de avertismente din partea experților că o astfel de decizie ar putea afecta grav să
14:30
Anul 2026 vine cu măsuri concrete de sprijin pentru femeile din agricultură în Republica Moldova. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță îmbunătățirea mecanismelor de subvenționare și extinderea instrumentelor de finanțare, astfel î
14:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat, vineri, 23 ianuarie 2026, noile prețuri maxime de referință pentru principalele produse petroliere de tip standard, care vor fi aplicate în perioada 24-26 ianuarie 2026. Potrivit ANRE,
Acum 4 ore
13:50
Bărbatul reținut de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), acuzat că ar fi acționat în interesul serviciilor moldovenești, deține și cetățenia Federației Ruse, fapt care reduce semnificativ posibilitățile
13:10
Autoritățile moldovenești au demarat căutarea internațională a lui Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), și a lui Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5, după
13:10
Instanța a dispus astăzi ca fostul președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii a Moldovei (BEM), Victor Bodiu, să fie adus cu forța la ședința de judecată în dosarul „Frauda
12:30
Centrala Electrică de la Cuciurgan oprește din nou producția de energie electrică. Unul dintre blocurile energetice ale MGRES a încetat din nou să producă curent, potrivit graficului publicat de Moldelectrica, oprirea a fost înregistrată la ora 11:11. Autorit&
12:10
O delegație oficială a Parlamentului Republicii Moldova participă în perioada 26-30 ianuarie 2026 la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară la Strasbourg, în Franța. Din delegația
Acum 6 ore
11:30
În perioada 2026-2030, din porțiunile de păduri degradate, uscate sau afectate de boli se vor recolta anual aproximativ 344 de mii de metri cubi de lemn. Din acest volum, circa 287,8 mii de metri cubi de lemn vor fi livrate populației, spitalelor,
11:10
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău va avea o nouă cursă directă spre orașul Stuttgart, Germania. Noua conexiune aeriană va fi lansată începând cu 31 mai 2026 și va fi operat&
10:50
Două instituții subordonate Ministerului Mediului au conducere nouă. Mai exact, Nicolae Munteanu a fost numit șef al agenției „Moldsilva”, iar Nicu Belitei - director al Agenției de Mediu. Deciziile au fost aprobate în cadrul ședinței
10:40
Drumarii au fost mobilizați pe parcursul nopții pentru a menține drumurile naționale practicabile, în contextul condițiilor meteo dificile. Administrația Națională a Drumurilor avertizează că, pe anumite sectoare de drum, traficul se desf&
10:20
Capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, urmează să găzduiască astăzi prima reuniune a grupului de lucru trilateral Federația Rusă-SUA-Ucraina pe probleme de securitate. Consilierul principal pentru politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri U&
Acum 8 ore
09:40
Viziunea Guvernului privind reforma administrației publice locale a fost discutată joi, 22 ianuarie 2026, cu președinții Consiliilor Raionale din Republica Moldova. Consultările au avut loc la Guvern și au vizat principalele obiective și etapele implementării reformei. Secretarul
09:20
Ministerul Educației și Cercetării anunță că instituțiile publice de învățământ superior vor beneficia în anul 2026 de un pachet de finanțare de 1,1 miliarde de lei de la bugetul
08:50
Ministerul Energiei avertizează cetățenii că, în contextul ninsorilor, vânturilor puternice și depunerilor de polei prognozate pentru acete zile, este posibil să apară întreruperi temporare ale energiei electrice în unele zone ale țării. Autorităț
08:30
Pentru vineri, 23 ianuarie 2026, Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs de referință mai ridicat pentru principalele valute, care continuă trendul de apreciere față de leul moldovenesc. Astfel, euro se scumpește și ajunge la 19 lei ș
08:10
Pentru ziua de astăzi, 23 ianuarie 2026, meteorologii prognozează vreme rece pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar izolat sunt posibile precipitații slabe. Temperaturile se vor menține preponderent sub valorile normale pentru aceast&
Acum 24 ore
18:20
În ședința de astăzi, Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificări importante privind sistemul tichetelor de masă, măsuri menite să ofere mai multe beneficii și flexibilitate atât angajaților, cât și angajatorilor.
18:10
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut un discurs dur și emoționant la Forumul Economic Mondial de la Davos. El a spus că viața ucrainenilor a ajuns să semene cu filmul „Ziua cârtiței” („Groundhog Day&
18:10
Un lot de motorină de calitate îndoielnică a fost identificat în rețeaua de benzinării din Republica Moldova, ceea ce a provocat anterior îngrijorare în rândul șoferilor și a determinat autoritățile să intensifice
18:10
Și premierul Alexandru Munteanu a reacționat după ce în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, a fost găsită o dronă care conținea încărcătură explozibilă. Șeful Guvernului a spus că
17:40
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că drona depistată în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, a fost identificată drept un aparat de tip Shahed 2 și se afla în stare funcțională, fiind î
17:30
La unul dintre blocurile centralei termoelectrice de la Cuciurgan (MGRES) s-a produs o avarie. Din acest motiv, mai multe localități din regiunea transnistreană au rămas fără energie electrică. Pretinsele autorități de la Tiraspol au anunțat
17:20
La ședința de astăzi a Guvernului Republicii Moldova au fost aprobate mai multe numiri și rechemări în rândul ambasadorilor. În baza articolului 10, alineatul 6, din Legea privind serviciul diplomatic, au fost rechemați Ștefan Gord&
16:50
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că a avut „discuții foarte bune” cu liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția. Întâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ o
16:50
Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu iau în calcul interzicerea accesului copiilor sub o anumită vârstă la rețelele sociale. Totuși, urmează să aibă loc discuții în acest
Ieri
16:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că autoritățile nu se grăbesc să ia o decizie în privința reformei care vizează Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și
15:40
În 2025, peste 138 de milioane de lei au fost acordate cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană sub formă de prestații sociale, arată datele oficiale ale Guvernului. Această sumă reprezintă o creștere semnificativ&
15:20
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat joi, oficial, Consiliul pentru Pace, după ce a semnat documentul său constitutiv în cadrul unei ceremonii organizate la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția. Inițiativa este prezentată de administra&
15:00
Drona care a căzut în satul Crocmaz i-a lăsat pe localnici fără lumină. Unul dintre săteni le-a spus jurnaliștilor de la Studio-L că aparatul s-a aninat firele de la stâlpii de electricitate, dup&
14:40
Un nou element-cheie al infrastructurii energetice a Republicii Moldova a intrat în faza de testare. Linia Electrică Aeriană Vulcănești-Chișinău, proiect strategic pentru conectarea sudului cu centrul țării și pentru creșterea securității
14:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că retragerea țării noastre din Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu înseamnă ruperea relațiilor cu statele care fac parte din această organizație și nici pierderea beneficiilor pentru cetățeni.
14:10
Armata Națională a detașat cel de-al 24-lea contingent de militari în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. La ceremonia de detașare au participat conducerea Ministerului Apărării și a Armatei Naț
13:50
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost împușcat pe o stradă din satul Secărenii Noi, raionul Hîncești. Poliția anunță că victima a fost transportat&
13:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat astăzi, într-o conferință de presă, că autoritățile insistă pe soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, dar a recunoscut că principalul obstacol în calea avans&
13:20
Președinta Maia Sandu a comentat astăzi declarația sa privind susținerea unei potențiale uniri a R. Moldova cu România, care a provocat numeroase reacții. Șefa statului a precizat că nu a fost prima dată
13:20
Poliția confirmă că drona găsită în satul Crocmaz este activă și conține explozibil. Din raza locației sunt evacuați toți localnicii. Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției
13:10
Scumpirile la carburanți nu mai dau semne de oprire. Benzina și motorina continuă să crească. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard,
12:50
La Forumul Economic Mondial de la Davos, prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut întrevederi cu reprezentanți ai unor companii internaționale importante, printre care UniCredit, Mastercard, Goldman Sachs Global Institute și DTEK. Discuțiile au fost axate pe prezentarea oportunităților de investi&
12:50
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat la anunțul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) privind reținerea unui bărbat prezentat drept „agent al serviciilor moldovenești”. Șefa statului a respins ferm acuzațiile formulate
12:40
Vești bune pentru cetățeni. Astăzi a fost lansat oficial Portalul guvernamental integrat EVO (evo.gov.md), un punct unic de acces la sute de servicii publice digitale dedicate cetățenilor, antreprenorilor și diasporei. Platforma centralizează într-un singur loc
12:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat depistarea unei noi drone căzute pe teritoriul țării, subliniind că astfel de incidente arată clar necesitatea investițiilor urgente în capacitățile de detectare și protejare a spațiului
12:10
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat astăzi prioritățile instituției prezidențiale pentru anul 2026. În cadrul unei conferințe de presă, șefa statului s-a referit la câteva puncte esențiale pe care
11:40
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru a debloca și tracta două ambulanțe care au rămas blocate pe drumuri, din cauza ghețușului și a zăpezii. Primul caz a fost
11:40
Diplomația de la Chișinău a criticat depistarea unei noi drone căzute pe teritoriul R. Moldova. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) susține că asemenea incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrit&
11:20
Începând cu 1 aprilie 2026, piața gazelor naturale din Republica Moldova va intra într-o etapă importantă de liberalizare. Consumatorii non-casnici mari vor avea posibilitatea să își încheie contracte de furnizare la preț negociat direct cu furnizorii sau
11:10
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat despre reținerea unui bărbat pe care îl numește „agent al serviciilor speciale din Republica Moldova”. Potrivit versiunii prezentate de autoritățile ruse, acesta ar fi ajuns la Moscova
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.