Influencer – arestat pentru înșelarea cu peste €140.000 a persoanelor, într-o schemă falsă de investiții în importarea mașinilor
Provincial,
2 octombrie 2025 18:20
Procurorii PCCOCS anunță aplicarea arestului pentru un chișinăuian, care și-ar fi înșelat rudele și prietenii cu peste €140.000, într-o pretinsă schemă de investiții în importarea mașinilor din SUA. Schema a început să fie aplicată începând din 2021, cu ultima din cele șapte victime fiind înșelată în 2025, atunci când au și fost depuse plângerile. Potrivit […] Post-ul Influencer – arestat pentru înșelarea cu peste €140.000 a persoanelor, într-o schemă falsă de investiții în importarea mașinilor apare prima dată în Provincial.
• • •
Alte ştiri de Provincial
Acum 24 ore
11:50
Astăzi, sursele de energie de alternativă reprezintă o preocupare majoră, iar companiile ce activează în acest domeniu sunt considerate de perspectivă. Una dintre acestea este „Land Resource” SRL şi anume la respectiva companie ne vom referi în materialul de mai jos. „Land Resource” SRL este specializată în producerea şi comercializarea de biocombustibil. De asemenea, compania […] Post-ul „Land Resource” SRL – promotorul energiei alternative, care se impune prin calitate apare prima dată în Provincial.
Ieri
19:00
Începând cu ziua de vineri, 03 octombrie 2025, în capitală începe sezonul de încălzire 2025-2026 pentru consumatorii din municipiu. Conform documentului, S.A. „Termoelectrica”, de comun acord cu S.A. „Apă – Canal Chișinău”, vor asigura conectarea obiectivelor fondului locativ, a instituțiilor de învățământ și a celor medicale, conform contractelor încheiate, în baza solicitării acestora. Preturile de […] Post-ul Start sezonului termic 2025-2026 în municipiul Chișinău apare prima dată în Provincial.
19:00
În cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2025 s-au desfășurat lecții metodice în format mixt, cu participarea activă a sportivilor cu dizabilități. Programul a cuprins discipline adaptate, precum Para Judo, Para Kettlebell (haltere mici), Para Tenis de Masă și fotbal adaptat, concepute pentru a asigura accesibilitate, siguranță și promovarea performanței pentru toți participanții. La aceste lecții […] Post-ul Sportivii cu dizabilități participă la Săptămâna Europeană a Sportului 2025 apare prima dată în Provincial.
16:20
Site-ul FMF vă prezintă programul fotbalistic pentru acest weekend. Vineri, sâmbătă și duminică vom putea urmări meciurile din cadrul Ligii 7777, Liga 1, Liga 2 dar și partidele din cadrul Ligii Naționale feminine, Ligii Tineret, jocurile din Ligile de juniori și copii. Liga 7777 Etapa 15 4 octombrie, Sâmbătă Ora 15:00. FC Politehnica UTM – FC […] Post-ul FMF prezintă programul fotbalistic pentru acest weekend apare prima dată în Provincial.
16:10
Astăzi, 3 octombrie 2025, în localitate Zubrești, raionul Strășeni s-a desfășurat ceremonia oficială de inaugurare a Postului teritorial de salvatori și pompieri voluntari, o inițiativă menită să crească siguranța comunității și să consolideze capacitățile de intervenție în situații de urgență. La eveniment au participat Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, domnul Victor Grosu, conducerea […] Post-ul La Zubrești – inaugurat Postul de Salvatori și Pompieri Voluntari apare prima dată în Provincial.
15:50
La Cantemir, două persoane au fost descarcerate de salvatori în urma unui accident de circulație # Provincial
Două persoane au fost descarcerate de salvatori în urma unui accident de circulație, produs în după-amiaza zilei de 3 octombrie 2025, pe traseul R34 Cantemir–Cahul, în apropierea satului Ghioltosu, raionul Cantemir. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:22. Potrivit informațiilor înregistrate, un camion de model Volvo și un automobil de model Dacia […] Post-ul La Cantemir, două persoane au fost descarcerate de salvatori în urma unui accident de circulație apare prima dată în Provincial.
15:50
Câștigătorii din acest an ai Premiului Național au fost selectați în cadrul ședinței Comisiei pentru decernarea Premiului Național, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Pentru ediția 2025 au fost prezentate 26 de dosare, ce reflectă performanțele obținute pe parcursul anului trecut în domeniile artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport. Premierul Dorin Recean a evidențiat […] Post-ul Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat laureații ediției 2025 apare prima dată în Provincial.
15:40
Un grup de lucru condus de secretarul de stat Vasile Șarban a mers în teren pentru a evalua modul de realizare a Planului de acțiuni pentru anii 2024-2025 privind implementarea Programului de îmbunătățiri funciare pentru anii 2021-2025. Scopul evaluării a fost analizarea progreselor obținute, a impactului activităților desfășurate și a modului în care instituțiile partenere […] Post-ul Progresele Programului de îmbunătățiri funciare 2024–2025, evaluate în teren apare prima dată în Provincial.
15:30
Șapte kilograme de droguri sintetice, în valoare de 4,5 milioane de lei, scoase din circuit # Provincial
Ofițerii Inspectoratului de Poliție Botanica, în comun cu procurorii, au destructurat o rețea de distribuție a drogurilor sintetice. Doi bărbați de 37 și 38 de ani, locuitori ai capitalei, au fost reținuți fiind suspectați de deținere și transportare a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari, în scop de comercializare. În timpul operațiunii speciale, suspecții […] Post-ul Șapte kilograme de droguri sintetice, în valoare de 4,5 milioane de lei, scoase din circuit apare prima dată în Provincial.
15:30
Astăzi, 3 octombrie 2025, la Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT” a avut loc Forumul municipal de tineret „Youth Talks”, organizat de Secția Tineret, Sport și Relații cu Publicul a Primăriei municipiului Bălți. Evenimentul face parte din programul EDUFEST „Orașul Bălți – oraș prietenos copiilor”, desfășurat în perioada 1 – 7 octombrie 2025. […] Post-ul “Youth Talks” – Forum municipal de tineret la Bălți apare prima dată în Provincial.
15:20
Republica Moldova și Ucraina conlucrează pentru protecția și gestionarea durabilă a bazinului fluviului Nistru # Provincial
În perioada 2-3 octombrie 2025, la Chișinău, s-au desfășurat ședințele Grupurilor de lucru Monitoring și schimb de informații și Planificare și management din cadrul Comisiei privind utilizarea durabilă și protecția bazinului fluviului Nistru. La ședință participă reprezentanții autorităților din Republica Moldova și Ucraina, membrii ai Grupului de lucru, precum și experți implicați în subiectele conexe […] Post-ul Republica Moldova și Ucraina conlucrează pentru protecția și gestionarea durabilă a bazinului fluviului Nistru apare prima dată în Provincial.
15:10
Rețea nouă de gaze în Florești: peste 800 de metri de conducte montate într-un cartier central # Provincial
Peste 800 de metri de conducte de gaze supraterane au fost montați în unul dintre cartierele ale centrului raional Florești, în cadrul Programului de investițional al întreprinderii de distribuție a gazelor „Florești-gaz” pentru anul 2025. Rețeaua precedentă a fost construită pe timpul Uniunii Sovietice, iar până în anii 2000, când localitatea a fost conectată la […] Post-ul Rețea nouă de gaze în Florești: peste 800 de metri de conducte montate într-un cartier central apare prima dată în Provincial.
14:40
De 3 ani, Universitatea Vârstei a Treia demonstrează: vârsta nu este o barieră pentru educație. În anul academic (2025-2026) peste 140 de seniori 60+ din Chișinău, Bălți și Cahul au ales să devină din nou studenți, la Universitatea Vârstei a Treia (UV3). Programul este susținut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNFPA […] Post-ul Seniorii din Chișinău, Bălți și Cahul încep un nou an universitar la UV3 apare prima dată în Provincial.
14:40
CCRM a găzduit misiunea de asistență tehnică în domeniul auditului IT, desfășurată în parteneriat cu Curtea de Conturi a Olandei # Provincial
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2025, la Chișinău s-a desfășurat o misiune de asistență tehnică dedicată consolidării capacităților Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) în domeniul auditului tehnologiilor informaționale (TI), realizată de experții Curții de Conturi a Țărilor de Jos. Misiunea a avut drept scop consolidarea capacităților CCRM în efectuarea auditurilor TI cuprinzătoare, în […] Post-ul CCRM a găzduit misiunea de asistență tehnică în domeniul auditului IT, desfășurată în parteneriat cu Curtea de Conturi a Olandei apare prima dată în Provincial.
14:20
Pentru a fi mai rezilienți și mai competitivi, fermierii au nevoie de facilități moderne pentru păstrarea și procesarea produselor agricole. Statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, obținut la 23 iunie 2022, a determinat accelerarea pregătirilor pentru aderare, iar dezvoltarea infrastructurii post-recoltare este un pas important în această direcție. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, fiind […] Post-ul Moldova își modernizează lanțurile agroalimentare în perspectiva aderării la UE apare prima dată în Provincial.
13:40
Atenție șoferi: suspendarea traficului rutier în perimetrul PMAN, în contextul desfășurării Sărbătorii „Ziua Națională a Vinului” # Provincial
Primăria Municipiului Chișinău reamintește că în perioada: 03 octombrie 2025, ora 16:00 – 06 octombrie 2025, ora 06:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Maria Cebotari, dar și pe str. Mitropolit G. Bănulescu –Bodoni, tronsonul cuprins între str. Columna și str. […] Post-ul Atenție șoferi: suspendarea traficului rutier în perimetrul PMAN, în contextul desfășurării Sărbătorii „Ziua Națională a Vinului” apare prima dată în Provincial.
13:10
Administraţia Națională a Drumurilor anunță lansarea licitației pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Coridorului 8, în cadrul contractului de lucrări, finanțat de Banca Mondială și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova. Lucrările sunt divizate în două loturi, după cum urmează: Lot 1: Drumul G88: Cornești – Boghenii Noi – Năpădeni – M5, km 0+000 – km […] Post-ul AND lansează licitația pentru lucrările pe Coridorul 8 apare prima dată în Provincial.
12:40
Scuarul de lângă parcul „Selecția” din Bălți – transformat într-o zonă modernă de recreere # Provincial
Primăria municipiului Bălți anunță finalizarea amenajării unei noi zone de recreere în scuarul de lângă parcul „Selecția”. În cadrul proiectului, au fost instalate leagăne, bănci confortabile și mobilier urban modern, care oferă un spațiu primitor și plăcut pentru relaxare și socializare. Această inițiativă face parte din eforturile continue ale Primăriei de a îmbunătăți infrastructura urbană […] Post-ul Scuarul de lângă parcul „Selecția” din Bălți – transformat într-o zonă modernă de recreere apare prima dată în Provincial.
12:10
Un proiect investițional de renovare a acoperișului Centrului de Sănătate Găvănoasa din raionul Cahul a fost finalizat recent cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Costul total al proiectului este de 537 de mii de lei, dintre care 287 de mii e contribuția CNAM, iar 250 de mii au fost alocați de primăria comunei […] Post-ul Acoperiș renovat la Centrul de Sănătate Găvănoasa cu sprijinul CNAM apare prima dată în Provincial.
11:40
„Termoelectrica” S.A. informează consumatorii municipiului Chișinău că în corespundere cu diminuarea temperaturii aerului exterior, este dispusă să înceapă furnizarea energiei termice către toate categoriile de consumatori, și anume: instituțiile de educație timpurie, instituțiile de învățământ, instituțiile municipale din sfera medicală și socială, blocurile locative, cât și agenții economici. Conectarea la serviciile de termoficare poate avea […] Post-ul „Termoelectrica” S.A. demarează procedura de conectare la agentul termic apare prima dată în Provincial.
11:40
29 de agricultori din satul Pelinei vor beneficia de un sistem modern de irigare pentru circa 50 de hectare de teren agricol # Provincial
Agricultorii din satul Pelinei, raionul Cahul, vor avea acces la un sistem modern de irigare care va acoperi aproximativ 50 de hectare de teren agricol. Proiectul este realizat cu sprijinul Programelor IFAD în Republica Moldova și contribuie la creșterea productivității și la o gestionare eficientă a apei. Prima etapă a proiectului a fost implementată în […] Post-ul 29 de agricultori din satul Pelinei vor beneficia de un sistem modern de irigare pentru circa 50 de hectare de teren agricol apare prima dată în Provincial.
11:30
CNA investighează un fost primar și o firmă din Chișinău într-un dosar de sustragere a documentelor unui proiect public # Provincial
Centrul Național Anticorupție (CNA), sub conducerea Procuraturii Bălți, oficiul principal, desfășoară urmărirea penală într-un dosar inițiat în temeiul art. 360 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova privind ”luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor”. Cazul vizează un fost primar al unei localități din raionul Glodeni și o persoană juridică cu sediul în municipiul […] Post-ul CNA investighează un fost primar și o firmă din Chișinău într-un dosar de sustragere a documentelor unui proiect public apare prima dată în Provincial.
11:20
Astăzi, 3 octombrie, la Arena Chișinău, se dispută meciurile din penultimul act al turneului final UEFA U19 Futsal EURO 2025. Spania, Portugalia, Ucraina și Slovenia continuă lupta pentru râvnitul trofeu. Lusitanii și ibericii au obținut calificarea în semifinale de pe primele poziții ale grupelor A și B, cu câte 9 puncte, în timp ce „galben-albaștrii” […] Post-ul EURO U19 în Moldova. Semifinalele au loc astăzi, 3 octombrie apare prima dată în Provincial.
11:10
IGSU: două persoane au primit intoxicație cu monoxid de carbon, iar alta a decedat în urma unor incendii # Provincial
Două persoane au suferit intoxicație cu monoxid de carbon, iar alta și-a pierdut viața în urma unor incendii. Primul caz a fost înregistrat în după amiaza zilei de 02 octombrie 2025 într-o locuință din satul Dămășcani, raionul Rîșcani. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:45. La fața locului au fost îndreptate trei […] Post-ul IGSU: două persoane au primit intoxicație cu monoxid de carbon, iar alta a decedat în urma unor incendii apare prima dată în Provincial.
11:00
Consiliul raional Ialoveni informează că agentul economic, contractat pentru reparația capitală a drumul cu indicele L – 506, cale de acces spre satul Cigîrleni, a finalizat consolidarea acostamentelor cu piatră spartă, instalarea indicatoarele rutiere trasarea marcajului rutier longitudinal. Precizăm că, în conformitate cu Caietul de sarcini au fost executate următoarele lucrări pe o porțiune de […] Post-ul CR Ialoveni: drumul L–506 spre Cigîrleni a fost reabilitat integral apare prima dată în Provincial.
11:00
De astăzi, oficial a început perioada de încălzire pentru anii 2025–2026 în municipiul Bălți și satele Elizaveta și Sadovoe # Provincial
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a semnat astăzi, 3 octombrie, dispoziția privind începerea perioadei de încălzire 2025–2026 pe teritoriul municipiului Bălți, inclusiv în satele Elizaveta și Sadovoe. Potrivit documentului, procesul va fi realizat etapizat: prioritar vor fi racordate la căldură instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare publice, pentru a asigura condiții optime copiilor și pacienților; […] Post-ul De astăzi, oficial a început perioada de încălzire pentru anii 2025–2026 în municipiul Bălți și satele Elizaveta și Sadovoe apare prima dată în Provincial.
10:50
Șos. Hîncești: reparații capitale în desfășurare pe segmentul dintre str. Sihastrului și intrarea în Ialoveni # Provincial
Lucrările de reabilitare a Șos. Hîncești continuă pe tronsonul din beton, situat între str. Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni. Despre aceasta a comunicat Primăria Chișinău. În prezent, se intervine cu lucrări de colmatare a rosturilor cu mastic bituminos și plombarea suprafețelor degradate cu mortar polimeric, acțiuni esențiale pentru asigurarea durabilității carosabilului. Până în prezent, […] Post-ul Șos. Hîncești: reparații capitale în desfășurare pe segmentul dintre str. Sihastrului și intrarea în Ialoveni apare prima dată în Provincial.
10:50
Peste 400 de elevi din Trușeni beneficiază de condiții mai bune după renovarea acoperișului școlii # Provincial
Elevii și profesorii Gimnaziului Nr. 99 „Gh. Madan” din Trușeni au parte de un acoperiș renovat, datorită intervenției Primăriei Chișinău. Pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea a alocat 1.976.100 de lei. Astfel, astăzi, peste 400 de elevi care frecventează această instituție de învățământ au condiții mai bune pentru studii și dezvoltare. Anterior, în cadrul Memorandului de […] Post-ul Peste 400 de elevi din Trușeni beneficiază de condiții mai bune după renovarea acoperișului școlii apare prima dată în Provincial.
10:30
Energocom Furnizare: începând cu 6 octombrie, vor fi emise primele facturi aferente consumului de gaze naturale din luna septembrie # Provincial
Energocom Furnizare informează consumatorii de gaze naturale că, începând de luni, 6 octombrie, vor fi emise primele facturi aferente consumului din luna septembrie. Procesul de facturare rămâne neschimbat. Facturile vor ajunge la dumneavoastră prin poștă sau email, exact cum s-a întâmplat până acum. Factura pe care o veți primi are un design nou, modern, gândit […] Post-ul Energocom Furnizare: începând cu 6 octombrie, vor fi emise primele facturi aferente consumului de gaze naturale din luna septembrie apare prima dată în Provincial.
10:30
Stadionul Orășenesc din Călărași s-a transformat în epicentrul Săptămânii Europene a Sportului 2025 unde a fost organizat evenimentul #BeActive Outdoors. În cadrul acestuia peste 200 de elevi, voluntari și iubitori ai sportului au participat la probele de orientare sportivă în teren, pentru a dezvolta spiritul de echipă, abilitățile practice și gândirea strategică. „Chiar dacă suntem […] Post-ul Capitala Sportului – Călărași a găzduit evenimentul #BeActive Outdoors apare prima dată în Provincial.
10:20
Consiliul raional Ialoveni informează că agentul economic, contractat pentru reparația capitală a drumul cu indicele L – 506, cale de acces spre satul Cigîrleni, a finalizat consolidarea acostamentelor cu piatră spartă, instalarea indicatoarele rutiere trasarea marcajului rutier longitudinal. Precizăm că, în conformitate cu Caietul de sarcini au fost executate următoarele lucrări pe o porțiune de […] Post-ul Consiliul raional Ialoveni a finalizat lucrările de reparație capitală pe drumul L–506 apare prima dată în Provincial.
10:20
Parlamentul găzduiește expoziția de pictură a elevilor Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din capitală # Provincial
Parlamentul Republicii Moldova găzduiește expoziția de pictură „Motive urbane”, semnată de elevii Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău. Expoziția aduce în prim-plan viziuni diverse asupra vieții urbane, surprinzând atmosfera capitalei prin sensibilitatea și creativitatea tinerilor artiști. La evenimentul de inaugurare a expoziției au participat elevi, cadre didactice, angajați și vizitatori ai Parlamentului. […] Post-ul Parlamentul găzduiește expoziția de pictură a elevilor Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din capitală apare prima dată în Provincial.
10:10
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Roman Roșca însoțit de funcționarii Biroului politici de reintegrare, a efectuat joi, 2 octombrie, o vizită de lucru în satele Sănătăuca și Năpadova din raionul Florești. Deplasarea a avut drept obiectiv evaluarea situației curente la nivel local și identificarea soluțiilor pentru sporirea atractivității și dezvoltării durabile a comunităților din regiune. În acest […] Post-ul Roman Roșca, vizită de lucru în satele Sănătăuca și Năpadova din raionul Florești apare prima dată în Provincial.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:00
Astăzi, primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat pe pagina sa de Facebook despre demararea sezonului de încălzire. „Ieri și astăzi, împreună cu conducerea SA «CET-Nord», am analizat toate măsurile posibile pentru a lansa cât mai rapid sezonul de încălzire în Bălți. Chiar de astăzi căldura va fi livrată către mai multe grădinițe, pentru ca […] Post-ul Alexandr Petkov: Începând de mâine dăm start sezonului de încălzire în tot Bălțiul apare prima dată în Provincial.
19:00
În raionul Telenești, octombrie începe cu utilajele și echipele de muncitori pe drumul regional G65, unde lucrările de reparație a îmbrăcămintei rutiere continuă. Pe șantier a fost finalizată așternerea stratul de beton asfaltic tip BAD 22,4. Urmează lucrări de așternere a stratului de uzură, aplicarea marcajului rutier, montarea indicatoarelor rutiere și consolidarea acostamentelor. Până în […] Post-ul Lucrările de reparație pe drumul regional G65 din raionul Telenești avansează apare prima dată în Provincial.
18:50
Acorduri de cooperare semnate pentru îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în Rîșcani și Soroca # Provincial
Reprezentanții Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) au semnat, astăzi, acorduri de cooperare cu autoritățile publice locale din orașele Rîșcani și Soroca, precum și cu operatorii locali de servicii de apă și canalizare: S.A. „Regia Apă-Canal Soroca” și S.R.L. „Gospodăria Comunală Rîșcani”. Aceste acorduri fac parte din Subcomponenta 2.2 „Îmbunătățirea performanței operatorilor de […] Post-ul Acorduri de cooperare semnate pentru îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în Rîșcani și Soroca apare prima dată în Provincial.
18:40
Peste 14 mii de copii din instituțiile din învățământ au fost instruiți în domeniul bazelor securității vieții # Provincial
Peste 14 mii de copii din instituțiile din învățământ au fost instruiți în domeniul bazelor securității vieții din întreaga țară. În această săptămână, mai mulți copii din grădinițe, școli, gimnazii și licee au participat la exerciții practice de evacuare și lecții educative privind comportamentul corect în situații de urgență. În cadrul acestor instruiri, copiii din […] Post-ul Peste 14 mii de copii din instituțiile din învățământ au fost instruiți în domeniul bazelor securității vieții apare prima dată în Provincial.
18:40
CEC a modificat hotărârea cu privire la lista partidelor politice care pot participa la alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 # Provincial
Comisia Electorală Centrală (CEC) a modificat hotărârea cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile locale noi în unele localități din 16 noiembrie 2025. Astfel, poziția nr. 6, unde se regăsește Partidul Politic Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI”, a fost revocată. Decizia a fost aprobată urmare a informării de către Ministerul Justiției […] Post-ul CEC a modificat hotărârea cu privire la lista partidelor politice care pot participa la alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 apare prima dată în Provincial.
18:40
Geniștii Armatei Naționale au executat pe parcursul lunii septembrie 10 misiuni de deminare, în cadrul cărora au fost depistate și nimicite 24 de obiecte explozive. În perioada menționată, echipele de geniști au intervenit în localitățile din raioanele Criuleni, Ștefan Vodă, Ialoveni, Căușeni, Anenii Noi și Strășeni. Cea mai amplă misiune de deminare a fost îndeplinită […] Post-ul Misiuni complexe de deminare în șase raioane: 24 de obiecte explozive neutralizate apare prima dată în Provincial.
18:20
Influencer – arestat pentru înșelarea cu peste €140.000 a persoanelor, într-o schemă falsă de investiții în importarea mașinilor # Provincial
Procurorii PCCOCS anunță aplicarea arestului pentru un chișinăuian, care și-ar fi înșelat rudele și prietenii cu peste €140.000, într-o pretinsă schemă de investiții în importarea mașinilor din SUA. Schema a început să fie aplicată începând din 2021, cu ultima din cele șapte victime fiind înșelată în 2025, atunci când au și fost depuse plângerile. Potrivit […] Post-ul Influencer – arestat pentru înșelarea cu peste €140.000 a persoanelor, într-o schemă falsă de investiții în importarea mașinilor apare prima dată în Provincial.
14:50
Centralele electrice eoliene vor fi instalate conform unor reguli clare, aprobate printr-un ordin al Ministerului Energiei # Provincial
Centralele electrice eoliene vor putea fi amplasate în conformitate cu metodologia aprobată de Ministerul Energiei, ce prevede condiții inițiale de amplasare, distanțele minime de la marginea localităților și obiecte de infrastructură, dar și cerințe față de demontarea turbinelor și refacerea terenurilor agricole. Metodologia stabilește, în baza Legii privind fondul ariilor naturale protejate, că centrale electrice […] Post-ul Centralele electrice eoliene vor fi instalate conform unor reguli clare, aprobate printr-un ordin al Ministerului Energiei apare prima dată în Provincial.
14:20
Măsuri pentru gestionarea apelor pluviale în sectorul Berești-Vasilica din Ungheni: străzi inspectate și proiecte în pregătire # Provincial
Primarul Vitalie Vrabie a inspectat străzile din sectorul Berești-Vasilica pentru a evalua starea acestora, dar și pentru a vedea soluțiile pentru direcționarea apelor pluviale, dat fiind faptul că în acea zonă relieful este deluros. Împreună cu administratorul SRL „Servicii Comunale Ungheni”, Igor Casian, au notat problemele existente, astfel ca, ulterior, specialiștii să stabilească soluțiile. Urmează […] Post-ul Măsuri pentru gestionarea apelor pluviale în sectorul Berești-Vasilica din Ungheni: străzi inspectate și proiecte în pregătire apare prima dată în Provincial.
13:20
Fotbal feminin. Cupa Moldovei. Rezultatele meciurilor tur din cadrul etapei preliminare # Provincial
Ieri, au avut loc meciurile tur din cadrul etapei preliminare ale Cupei Moldovei la fotbal feminin. În sezonul 2025/26, 5 echipe din campionatul național: Real Succes-ȘS-11, FC Zimbru, RSDUȘOR Nistru-Cioburciu și Agarista-CSF Anenii Noi 2020, SS-4 Tiraspol luptă pentru trofeul competiției. Programul turului preliminar îl găsiți aici: RSDUȘOR Nistru-Cioburciu – Real Succes-ȘS-11 0-2 A marcat: Stela-Aleina […] Post-ul Fotbal feminin. Cupa Moldovei. Rezultatele meciurilor tur din cadrul etapei preliminare apare prima dată în Provincial.
12:00
Municipiul Ungheni – pe harta proiectelor transfrontaliere și europene privind răspunsul la amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) # Provincial
Astăzi, 2 octombrie, la Gara Internațională din Ungheni a fost lansat oficial un exercițiu internațional – „Border Shield 25”, finanțat de Uniunea Europeană și aprobat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Peste 130 de reprezentanți din 10 țări, inclusiv din UE, precum și organizații internaționale, reprezentanți și diverși experți ai UE au venit la […] Post-ul Municipiul Ungheni – pe harta proiectelor transfrontaliere și europene privind răspunsul la amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) apare prima dată în Provincial.
11:20
CNA și procurorii desfășoară percheziții în Chișinău și Strășeni într-un caz de abuz de serviciu # Provincial
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi percheziții în capitală și raionul Strășeni, în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul comiterii infracțiunii de abuz de serviciu. Investigațiile vizează foști factori de decizie ai Societății pe Acțiuni „Edilitate”, care, în perioada 2024–2025, ar fi pus în aplicare […] Post-ul CNA și procurorii desfășoară percheziții în Chișinău și Strășeni într-un caz de abuz de serviciu apare prima dată în Provincial.
10:50
Călărași: 3,2 milioane lei pentru modernizarea străzii Nicolae Testemițanu în cadrul proiectului „MĂ IMPLIC” # Provincial
În aceste zile, Primăria Călărași a găzduit reprezentanții Proiectului „MĂ IMPLIC”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting. “Împreună cu partenerii din cadrul proiectului am participat la sesiunea de analiză și definitivare a Regulamentului serviciului intercomunitar de transport local de pasageri și bagaje. Tot în acest context, am […] Post-ul Călărași: 3,2 milioane lei pentru modernizarea străzii Nicolae Testemițanu în cadrul proiectului „MĂ IMPLIC” apare prima dată în Provincial.
10:40
Doi chișinăuieni – arestați, după ce au primit bani ca să excludă 21 puncte de penalizare pentru încălcări la conducerea mașinii # Provincial
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SPIA al MAI, anunță reținerea în flagrant doi bărbați învinuiți de trafic de influență. Potrivit materialelor cauzei, un bărbat în vârstă de 38, acționând în complicitate cu un alt bărbat cu vârsta de 21 de ani – ambii din Chișinău, au pretins și primit sume de bani de la […] Post-ul Doi chișinăuieni – arestați, după ce au primit bani ca să excludă 21 puncte de penalizare pentru încălcări la conducerea mașinii apare prima dată în Provincial.
10:00
Un număr record de 426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe, în anul curent de studii, marcând cea mai mare participare la îndemnul Ministerului Educației și Cercetării de a se alătura sistemului educațional. Anul trecut, în instituțiile de învățământ s-au angajat 404 tineri, în 2023 – 365, iar în 2022 – 296. […] Post-ul 426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe, în anul curent apare prima dată în Provincial.
10:00
Pe 30 septembrie 2025, în orașul Leova a fost inaugurat Serviciul de Spălătorie Socială și Igienă Personală, un proiect de suflet destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile – vârstnici singuratici, persoane cu dizabilități, familii cu venituri reduse – atât din orașul Leova, cât și din localitățile amalgamate. Potrivit primarului, acest serviciu oferă acces gratuit la condiții decente […] Post-ul (FOTO) În orașul Leova – inaugurat Serviciul de Spălătorie Socială și Igienă Personală apare prima dată în Provincial.
09:40
Grassroots Week. Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Chișinău a câștigat turneul „Erasmus Scale Cup” # Provincial
Prima ediție a turneului pentru copii „Erasmus Scale Cup” 2025 și-a desemnat câștigătoarea astăzi, 1 octombrie, la Socca Arena din comuna Ciorescu. Patru echipe ale instituțiilor de învățământ – IP LT „Alexandru cel Bun” (Sîngera, Chișinău), IP LT „Mihai Viteazul” (Chișinău), IP LT „N. Gogol” (Chișinău) și IP LT „Mihai Eminescu” (Cimișlia) – au luptat […] Post-ul Grassroots Week. Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Chișinău a câștigat turneul „Erasmus Scale Cup” apare prima dată în Provincial.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.