Alexandru Bunescu: „Moldova trebuie să restabilească controlul asupra sanatoriilor din Ucraina”

Noi.md, 1 octombrie 2025 06:00

Fostul șef al ÎS „Medisan” și expert, Alexandru Bunescu, atrage atenția asupra patrimoniului Republicii Moldova aflat în afara țării, care – spune el – a fost neglijat timp de trei decenii.„Sănătatea cetăţeanului pentru o societate sănătoasă. Vreau să atrag atenţie asupra patrimoniul Republicii Moldova în afara ţării, care a rămas neglijat de 3-ii decenii. Şi anume, este vorba despre sanatorii

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
09:00
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că și-ar dori să își continue activitatea în componența viitorului Executiv, subliniind că există planuri mari pentru dezvoltarea sistemului educațional.„Urmează să avem decizii în același sens. Nu am discutat încă despre garnitură, așa că nu cred că cineva vă poate da acum un răspuns precis. Dar, bineînțeles, mi-ar plăcea să continui lucrurile pe c
09:00
Un incendiu puternic a izbucnit în seara zilei de 30 septembrie 2025 într-un depozit cu materiale de construcție bituminoase de pe șoseaua Muncești nr. 801 din municipiul Chișinău.Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:03, iar pentru lichidarea arderii Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus nivel sporit de intervenție. La fața locului au fost mobilizate
09:00
Ana Călinici a fost numită în funcția de secretar general al Guvernului, înlocuindu-l pe Artur Mija, care și-a depus cererea de demisie.Ana Călinici are o carieră solidă în domeniul juridic și în administrația publică. Este licențiată în drept la Universitatea de Stat din Moldova și deține un master în Dreptul muncii, relații de muncă și industriale, obținut la Universitatea din București.
09:00
S.A. "Apă -Canal Chișinău" a venit cu precizări în legătură cu situația rîului Bîc, care și-a schimbat culoarea în albastru, notează Noi.md."Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind schimbarea culorii apei rîului Bîc în nuanțe albastre, S.A. „Apă-Canal Chișinău” face următoarele precizări:{{839511}}În prezent, cauza exactă a fenomenului nu este cunoscută. Echipele întreprin
09:00
Un sfert dintre locuitorii Republicii Moldova, adică 25,9% din populație, au vîrsta de 60 de ani și peste.În cifre absolute, acest lucru înseamnă peste 616 de mii de persoane, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS) pentru începutul acestui an, transmite IPN.Statisticile arată că femeile trăiesc mai mult decît bărbații. În 2024, diferența de speranță de viață a fost de 4 ani
Acum o oră
08:30
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au depistat, în ultimele 24 de ore, mai multe persoane care conduceau vehicule sub influența alcoolului.La Briceni, în satul Criva, a fost oprită o motocicletă fără plăcuțe de înmatriculare. La ghidon se afla un bărbat fără permis de conducere, aflat în stare de ebrietate. Testul Drager a indicat 1,03 mg/l alcool în aerul expirat
Acum 2 ore
08:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:1 octombrie — a 274-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 91 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Ier. Evmenie al Gortinei. Sf. Mc. AriadnaCe se sărbătorește în lume:
08:00
Președinta Maia Sandu a declarat, la postul public de televiziune, că evaluarea magistraților va continua pînă la capăt și că procesul nu se va opri „pînă la ultima persoană din sistem”.„Nu s-a terminat curățarea în Justiție și ea trebuie încheiată. Sunt judecători care au probleme de integritate și ei trebuie să treacă pe la comisia de evaluare. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să cred
08:00
Artur Mija, Secretarul General al Guvernului și Secretar General al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), și-a anunțat demisia din ambele funcții. Anunțul a fost făcut chiar de Mija printr-o postare pe rețelele sociale.El a precizat că, după aproape 10 ani de implicare în viața politică și în campaniile electorale ale PAS, a decis să ia o pauză pe durata următorului mandat al guvernării. M
07:30
Astăzi se așteaptă vreme posomorîtă și răcoroasă.Sinopticienii prognozează ploi.În timpul nopții și dimineții sînt așteptate înghețuri la suprafața solului cu intensitatea de –1 °C pînă la –3 °C, pe alocuri în aer de –1 °C…–2 °C.În sudul țării aerul se va încălzi pînă la +12…+14 °C, în regiunile centrale temperatura va fi de +9…+12 °C, iar în nord se vor înregistra aproximativ +7…+9 °C
07:30
Se vehiculează mai multe nume pentru funcția de prim-ministru după victoria PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Printre cei menționați se află actualul premier Dorin Recean, investitorul Vasile Tofan, ministrul Educației Dan Perciun și fostul ministru de Externe Nicu Popescu.Invitat la PRO TV, liderul PAS Igor Grosu a comentat aceste speculații:„- Dorin Recean se spune că
07:30
Leul moldovenesc a mai crescut puțin față de euro și față de dolar.Astfel, pe parcursul unei zile el a cîștigat de la moneda unică europeană circa 1 ban, iar de la dolarul american - 4,5 bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 1 octombrie un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,6008 lei pentru un euro (-0,85 bani) și 16,6886 lei pentru un dolar (-4,
Acum 4 ore
07:00
Dacă ați avut situații, cînd ați pierdut permisul de concudere, v-a fost pierdut, a fost distrus sau i-a expirat termenul de valabilitate, este bine să știți ce prevede legislația în cazul redobîndirii acestui tip de document.Agenția Servicii Publice (ASP) este autoritatea de resort în domeniul ce ține de organizarea și desfășurarea procesului de examinare pentru obținerea dreptului de a condu
06:30
Fosta membră PAS și actuală candidată independentă la alegerile parlamentare, Olesea Stamate, a comentat modul în care s-a desfășurat campania electorală în cadrul emisiunii „Ora expertizei” difuzată pe 29 septembrie la Jurnal TV, transmite Noi.md.„Campania nu s-a desfășurat în termeni de normalitate, deoarece a fost foarte multă manipulare și foarte multe mesaje care au indus oamenii în frică
06:30
Fracturile de femur sînt cele mai frecvente fracturi de șold la persoanele vîrstnice, iar pentru mulți dintre ei acestea devin o catastrofă.Despre acest lucru a vorbit medicul chirurg, ortopedul-traumatolog, directorul Departamentului Clinic Ortopedie și Traumatologie al Institutului de Medicină Urgentă, Dumitru Hîncota, în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurschi, difuzată pe
06:00
Fostul șef al ÎS „Medisan” și expert, Alexandru Bunescu, atrage atenția asupra patrimoniului Republicii Moldova aflat în afara țării, care – spune el – a fost neglijat timp de trei decenii.„Sănătatea cetăţeanului pentru o societate sănătoasă. Vreau să atrag atenţie asupra patrimoniul Republicii Moldova în afara ţării, care a rămas neglijat de 3-ii decenii. Şi anume, este vorba despre sanatorii
05:30
Trăim deja într-o post-post-democrație, unde scrutinul nu mai reprezintă o competiție între partide politice pentru cea mai bună viziune de dezvoltare a societății, ci o confruntare geopolitică, cu implicarea directă a unor actori externi.Opinia a fost exprimată de juristul Iurie Mărgineanu care a ieșit cu o reacție dură după scrutinul recent din Republica Moldova, catalogîndu-l drept un eveni
Acum 6 ore
04:30
O copilă în vîrstă de doi ani a fost desemnată zeiță vie în Nepal.Ceremonia a avut loc marți, în timpul celui mai important festival hindus din țară. Noua zeiță va fi venerată atît de hinduși, cît și de budiști, transmite mediafax.roAryatara Shakya, o fată de 2 ani și 8 luni, a fost aleasă drept noua Kumari, „zeița virgină” a Nepalului, într-o ceremonie desfășurată marți, în timpul festiva
03:30
Circulația pe traseul Transalpina din România a fost suspendată temporar marți dimineața din cauza stratului de gheață care s-a format pe carosabil, iar utilajele de deszăpezire nu pot interveni deocamdată în siguranță.Autoritățile au precizat că traseul va fi închis pînă miercuri dimineața la ora 9:00, transmite ipn.mdPe Transfăgărășan se circulă în condiții de iarnă, după ce un strat con
Acum 8 ore
02:30
În această campanie, știrile au fost mult mai „curate” comparativ cu alegerile precedente, indicînd o ușoară îmbunătățire a calității jurnalismului în context electoral.Această constatare îi aparține directoarei executive a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, care a prezentat cel de-al patrulea raport de monitorizare a mass-mediei în cadrul campaniei pentru scrutinul parlament
01:30
„Made in Moldova” nu este doar o etichetă, ci o promisiune de calitate și un motiv de mîndrie națională.O demonstrează compania Ceteronis ST, care de peste trei decenii cultivă livezi în sudul țării și exportă fructe cu gust autentic pe mesele europenilor.Centrul de ambalare din Anenii Noi al companiei a devenit un reper al calității și profesionalismului. De la bun început, secretul a fos
Acum 12 ore
01:00
O statuie veche de 4.500 de ani a unui nobil numit probabil Messi, descoperită în necropola de la Saqqara, este considerată de arheologi o capodoperă inegalabilă și fără egal în arta antică egipteană. {{837878}}Statuia egipteană antică a unui bărbat pe nume Messi, descoperită în necropola de la Saqqara, este „singurul exemplu cunoscut de acest fel din Vechiul Regat”, scrie Live Science.
00:30
Cea de-a 4-a Sesiune Plenară a celui de-al 20-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, va avea loc în perioada 20-23 Octombrie, la Beijing, scrie romanian.cgtn.comPreședintele Chinei, Xi Jinping, a prezidat o conferință a Biroului Politic al C.C al PCC, în cadrul căreia a fost ascultat opiniile despre propunerile privind al 15-lea Plan Cincinal. În cadrul conferinței a fost subli
00:30
Italianul Jannik Sinner l-a învins pe australianul Alex de Minaur cu 6-3, 4-6, 6-2 în semifinalele China Open și s-a calificat în cea de-a 30-a finală ATP din carieră, a noua consecutivă pe hard.Sinner este al doilea jucător, după Novak Djokovic (2012-2015), care reușește să ajungă în trei finale consecutive la Beijing, după succesul din 2023 și înfrîngerea în fața lui Carlos Alcaraz în 2024.
00:00
Șeful Pentagonului, Pete Hagset, se teme pentru siguranța sa după ce activistul conservator Charlie Kirk a fost rănit la gît și nu a supraviețuit.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a relatat ziarul britanic Daily Mail, cu referire la surse.{{835939}}În articol se menționează faptul că temerile șefului Pentagonului sînt alimentate de soția sa, care îl consideră o țintă potențială a unu
30 septembrie 2025
23:30
Pe Pămînt a început o furtună magnetică de categoria G3+, cea mai puternică din ultimele trei luni.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a anunțat pe 30 septembrie Serghei Bogaciov, directorul Laboratorului de astronomie solară al Institutului de Cercetări Spațiale al Academiei Ruse de Științe.{{839231}}„Se înregistrează o intensificare bruscă a oscilațiilor geomagnetice. Conform ultimel
23:00
Avocatul Marinei Tauber, Sergiu Moraru, susține că va contesta sentința prin care clienta sa a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare.Potrivit lui, întreaga acuzație este lipsită de temei, iar recunoașterea vinovăției – „vădit ireală și nefondată”.{{839548}}„Toată lumea înțelege că nici Tauber, nici Guțul (n.r. pe care a reprezentat-o în instanță) nu au finanțat Partidul Șor. Nu
23:00
O mască ritualică zambiană, un pandantiv din orașul antic Palmyra, o pictură a artistului plastic suedez Anders Zorn se numără printre exponatele muzeului virtual al obiectelor jefuite sau furate ce a fost inaugurat luni de UNESCO în scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la traficul de bunuri culturale. {{835456}}Această platformă interactivă, proiectată de arhitectul burk
23:00
Polonia discută o lege prin care vînzarea de alcool ar putea fi interzisă în magazine pe timpul nopții, în încercarea de a reduce consumul excesiv, violența stradală și problemele de sănătate asociate, scrie Politico. Măsura vine după ce autoritățile din Varșovia nu au reușit să adopte o interdicție similară la nivel local.După cum transmite Noi.md cu referire la Europa Press, partidele din co
22:30
Un moment inedit a fost surprins pe strada Ismail din Capitală - un cocostîrc a oprit pentru cîteva clipe traficul rutier. Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale, pasărea apare în fața unui troleibuz, care s-a oprit și a așteptat ca aceasta să traverseze, transmite unimedia.Cocostîrcul se plimba prin zonă, fiind claxonat de mașinile care circulau prin zonă.„Cuprinde-l
22:00
Corporația Boeing intenționează să creeze un nou avion cu fuzelaj îngust, care va înlocui modelul 737 MAX, relatează The Wall Street Journal.Astfel, compania încearcă să-și refacă afacerea pierdută din cauza problemelor de siguranță, scrie ziarul.{{839298}}Potrivit surselor publicației, în 2025, directorul executiv al corporației, Kelly Ortberg, s-a întîlnit cu reprezentanții unei companii
22:00
Președintele Chinei, Xi Jinping și alți lideri de partid și de stat au participat, marți dimineața, în Piața Tian'anmen din Beijing, la o ceremonie de depunere a coșurilor de flori la eroii naționali, scrie romanian.cgtn.comEvenimentul a fost organizat pentru a marca a 12-a Zi a Martirilor Chinei, cu o zi înainte de Ziua Națională a Chinei.Alți lideri prezenți au fost Li Qiang, Zhao Leji,
21:30
Apele rîului Bîc s-au colorat în albastru. Fenomenul a fost observat la 30 septembrie, pe un segment din zona sectorului Rîșcani al capitalei. {{839511}}Din imaginile care au apărut în spațiul public se observă că apele rîului și-au schimbat culoarea în albastru. AGORA a contactat Apă-Canal Chișinău. Instituția ne-a comunicat că specialiștii au intervenit la fața locului pentru an
21:30
Activitatea fizică este una dintre principalele componente ale unui stil de viață sănătos, ce joacă un rol esențial în menținerea pe termen lung a sănătății și bunăstării fizice și mentale.Varietatea mare de efecte benefice asupra sănătății pe care activitatea fizică le poate avea, de exemplu,asupra sistemului cardiovascular, coloanei vertebrale și articulațiilor, este bine dovedită științific
21:30
Trei persoane, reținute în ziua alegerilor avînd asupra lor substanțe inflamabile și materiale pirotehnice și bănuite că ar fi intenționat să provoace destabilizare în capitală, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, potrivit unui comunicat al Poliției Naționale. {{839554}}Doi dintre suspecți sînt frați și ar fi acționat la indicațiile unor reprezentanți ai administrației se
21:00
Asociația profesorilor francezi a depus o plîngere împotriva prim-ministrului Sébastien Lecornu pentru ceea ce ei consideră a fi o afirmație falsă cu privire la diploma sa de master în drept public.Sindicatul Naţional al Agenţilor Publici ai Educaţiei Naţionale (SNAPEN) a depus o plîngere împotriva prim-ministrului Sébastien Lecornu pe care-l acuză de faptul că a lăsat să se creadă că deţine u
21:00
Recepția pentru marcarea celei de-a 76-a aniversări de la proclamarea Republicii Populare Chineze a avut loc, marți seara, în Marea Sală a Poporului din Beijing, eveniment la care președintele Chinei, Xi Jinping, a luat cuvîntul, scrie romanian.cgtn.comXi Jinping a subliniat că realizarea marii reîntineriri a națiunii chineze reprezintă o cauză deosebit de importantă și fără precedent. „Năzui
20:30
YouTube, platforma video deținută de Google, a acceptat să plătească 24,5 milioane de dolari pentru a încheia un proces intentat de președintele Donald Trump, după ce contul său a fost blocat în urma atacurilor de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.Potrivit documentelor depuse luni în instanță, din suma totală, 22 de milioane de dolari vor fi folosiți de Trump pentru contribuții la Trust for the
20:30
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna octombrie, în valoare de 73 de milioane de lei, va fi transferată beneficiarilor conform unui calendar precis, transmite Noi.md.Potrivit CNAS, plățile prin intermediul instituțiilor bancare vor începe pe 2 octombrie pentru pensii și alocații sociale. Alocațiile nominale și lunar
Acum 24 ore
20:00
Două legende ale boxului modern — Saul „Canelo” Alvarez și Terence „Bud” Crawford — merg pe drumuri diferite. Unul este nevoit să-și pună cariera pe pauză, celălalt continuă să surprindă lumea și să cucerească noi culmi.Canelo face o pauză: o operație este inevitabilăRevenirea lui Saul „Canelo” Alvarez în ring este amînată pe o perioadă nedeterminată. Legendarul mexican, care a cucerit pat
20:00
Ministrul Culturii din Franța, Rachida Dati, care și-a dat demisia, va fi judecată în septembrie 2026 pentru abuz de putere și fapte de corupție.În iulie anul trecut, judecătorii de instrucție din Paris au decis să trimită cazul demisiei ministrului Culturii la tribunalul penal. Olivier Pardo, unul dintre avocații Rashidei Dati, și-a anunțat intenția de a contesta această decizie.Cazul a f
20:00
În perioada 15–28 septembrie, în toate sectoarele municipiului Chișinău au fost realizate lucrări de salubrizare și evacuare a deșeurilor, preponderent vegetale, transmite Noi.md.Potrivit unui anunț al Direcției Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Primăriei capitalei, 350 de lucrători zilnic au asigurat curățenia curților blocurilor, terenurilor de joacă și sportive, stațiilor de așteptar
19:30
Renato Usatîi a dat asigurări că toate proiectele discutate cu oamenii în timpul campaniei electorale vor fi realizate pînă la 15 decembrie. De asemenea el a anunțat crearea unei adrese speciale de e-mail la care cetățenii pot trimite plîngerile și solicitările lor. Usatii a mulțumit alegătorilor, echipei, observatorilor și susținătorilor.„Vă mulțumesc încă o dată pentru sprijinul acordat Part
19:30
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în ședința publică din 30 septembrie 2025, a aprobat ajustări importante privind tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Soroca, precum și pentru serviciile auxiliare prestate de S.R.L. „Florești-gaz”.ANRE a examinat solicitarea operatorului S.A. „Regia Apă-Can
19:30
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a contribuit la renovarea cazangeriei Centrului de Sănătate Balatina din raionul Glodeni, notează Noi.md.Investiția totală a fost de aproape 159 de mii de lei, dintre care 109 mii de lei au fost alocați de CNAM din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Contribuția Consiliului Raional Glodeni a consti
19:00
Blocul Electoral Patriotic a declarat că, în timpul alegerilor parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025, voința cetățenilor a fost sfidată prin ingerința funcționarilor, utilizarea abuzivă a resurselor administrative și multiple încălcări grave ale legislației, iar Blocul Electoral Patriotic continuă lupta pentru drepturile cetățenilor, pentru Adevăr și pentru Justiție și va obține adevărul
19:00
Republica Moldova va pune în circulație noi modele de permise de conducere. Subiectul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali și urmează să fie propus spre consultări publice.În prezent, precizează autoritățile, în Republica Moldova sînt puse în circulație patru modele de permise de conducere:permis de conducere de modelul anului 1995;permis de conducere de modelul anulu
18:30
Țara aceasta va deveni o poveste de succes – nu pentru că PAS o va salva, ci pentru că este aproape momentul cînd se va face curățenie în politică.Această opinie a fost exprimată de fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, într-un mesaj apărut pe rețelele de socializare, în care acesta critică dur atît Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru modul în care a gestionat scrutinul, c
18:30
Economistul și liderul Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Denis Roșca, a comentat declarațiile președintei Maia Sandu, care a afirmat că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană.„Republica Moldova, sau partea istorică de unde ne tragem noi, a avut 524.000 km². Asta înseamnă mai mult decît Germania și mai mult decît Spania, doar puțin mai puțin de
18:00
Cei doi cetățeni din stînga Nistrului, reținuți duminică seara, ar fi fost plătiți ca să incendieze instituțiile statului în timpul dezordinelor în masă.Declarația a fost făcută de procurorul Sergiu Zeamă, responsabil de dosar. Pentru suspecți a fost cerut mandat de arest pentru 30 de zile.{{839452}}Pentru acțiunile de destabilizare, indivizii ar fi primit între 100 și 1000 de dolari, tran
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.