Consiliul Europei implementează peste 20 de proiecte în R. Moldova, axate pe justiție, combaterea corupției și drepturile omului
Radio Moldova,
15 septembrie 2025 10:20
Republica Moldova beneficiază în prezent de un sprijin extins din partea Consiliului Europei (CE), prin Programul Parteneriat pentru Buna Guvernare (PBG), care include peste 20 de proiecte aflate în derulare. În prezent, la nivel național sunt implementate trei proiecte majore: unul dedicat combaterii discursului de ură și a discriminării, un altul axat pe creșterea eficienței sistemului de justiție și al treilea orientat spre prevenirea și combaterea spălării banilor, a declarat șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, la emisiunea „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova 1, ediția din 14 septembrie.
• • •
Alte ştiri de Radio Moldova
Acum 10 minute
18:00
Nu amenzi, ci informații: șoferii din capitală, opriți pentru a discuta despre democrație # Radio Moldova
Democrația trebuie ocrotită. Avem ocazia să o facem în câteva săptămâni, când au loc alegeri parlamentare. Este mesajul pe care l-au transmis angajații Comisiei Electorale Centrale (CEC), de Ziua Internațională a Democrației. Alături de agenți de patrulare, ei au tras pe dreapta șoferi din capitală, nu pentru a-i amenda, ci pentru a-i informa.
18:00
Membru al Bursei de Valori București: România deschide calea pieței de capital din R. Moldova # Radio Moldova
Înființarea Bursei de Valori de la Chișinău cu ajutorul Bursei de Valori București (BVB) ar putea accelera integrarea economică a R. Moldova în Uniunea Europeană, oferind un cadru stabil pentru investiții și creștere economică, susține Cristian Pascu, membru al BVB. Într-un interviu pentru Moldova 1, Cristian Pascu a subliniat că Bursa de Valori de la Chișinău reprezintă o inițiativă strategică spre extinderea accesului la capital, atragerea investițiilor străine și integrarea pieței în ecosistemul european de capital.
18:00
Aderarea la SEPA, tot mai aproape: transferuri în euro din R. Moldova în UE, la comisioane reduse # Radio Moldova
Republica Moldova se va conecta la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) „în doar câteva săptămâni”, a anunțat luni, 15 septembrie, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul Moldova Business Week 2025.
18:00
Vuiet de motoare, viteză și mult colb la o nouă etapă spectaculoasă la campionatul național de autocross, desfășurată la Edineț. Peste 20 de piloți au concurat pentru victorii în cele 4 clase: clasa 8, clasa 12, touring și buggy. Nu au lipsit incidentele. Mașina lui Alexandru Gusev a luat foc.
Acum 30 minute
17:40
Mâncare caldă la cantină – opțiunea preferată pentru alimentația gratuită în școlile din R. Moldova # Radio Moldova
Mâncarea caldă oferită în cantinele școlare reprezintă una dintre principalele opțiuni alimentare pentru elevii din instituțiile de învățământ general din R. Moldova. Începând cu 1 septembrie 2025, toți elevii din ciclul primar și gimnazial beneficiază de alimentație gratuită.
Acum o oră
17:20
Percheziții la Orhei: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal în casele a doi bărbați # Radio Moldova
Doi bărbați din raionul Orhei păstrau acasă arme fără a deține actele necesare. Obiectele periculoase au fost găsite la domiciliile acestora în urma unor percheziții efectuate de oamenii legii, comunică Inspectoratul General al Poliției (IGP).
17:10
Condiții moderne de studiu pentru viitorii specialiști în energetică și electronică, create cu sprijinul UE # Radio Moldova
Tinerii de la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău, specializați în instalarea panourilor fotovoltaice, vor beneficia de condiții moderne de studiu datorită sprijinului Uniunii Europene (UE). Atelierul instituției, dotat cu un laborator pentru studierea și practicarea montării panourilor solare, a fost complet renovat și adaptat celor mai noi standarde din domeniu. Investițiile au depășit 75 de milioane de lei.
17:10
Mâncare caldă la cantină – opțiunea preferată pentru alimentația gratuită în școlile din țară # Radio Moldova
Mâncarea caldă oferită în cantinele școlare reprezintă una dintre principalele opțiuni alimentare pentru elevii din instituțiile de învățământ general din țară. Începând cu 1 septembrie 2025, toți elevii din ciclul primar și gimnazial beneficiază de alimentație gratuită.
Acum 2 ore
17:00
Revenire la anii ’90: Rusia și China, nevoite să recurgă la barter în locul plăților bancare # Radio Moldova
Dificultățile persistente în efectuarea plăților, cauzate de sancțiunile occidentale, obligă companiile rusești să revină la practicile anilor 1990. Pentru a evita tranzacțiile bancare în colaborarea cu firmele chineze, acestea recurg la acorduri de barter, în care se fac achiziții în monede naționale pentru compensarea reciprocă, scrie publicația The Moscow Times.
16:50
„Capitala Tineretului” 2026–2027, granturi de până la 600.000 de lei și centre moderne pentru tinerii din R. Moldova # Radio Moldova
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Tineret (ANT) au lansat trei programe naționale destinate susținerii tinerilor și consolidării infrastructurii dedicate acestora. Este vorba despre „Capitala Tineretului” 2026–2027, Programul Național de Dezvoltare a Centrelor de Tineret 2030 și Programul de granturi pentru organizațiile de tineret. Bugetul total alocat pentru anul 2026 este estimat la aproximativ 20 de milioane de lei.
16:50
Primul proiect din Programul „Europa este aproape”, finalizat la Antoneuca: drum modern pentru 500 de locuitori # Radio Moldova
Satul Antoneuca din raionul Drochia, a devenit prima localitate din Republica Moldova care finalizează un proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere locale prin Programul Național „Europa este aproape”. Proiectul „Construcția străzii de acces către drumul național din s. Antoneuca” a fost implementat în perioada august – septembrie 2025 și a vizat reabilitarea a 500 de metri de drum, care face legătura directă cu principalele instituții ale satului: școala-grădiniță, oficiul de sănătate, casa de cultură, primăria și magazinele locale.
16:40
Economie verde pentru viitor: Centrul Național de Mediu lansează e-broșura Pactului Verde European # Radio Moldova
Republica Moldova își consolidează politicile de mediu, aliniindu-se obiectivelor Pactului Verde European (PVE) și avansând în implementarea reformelor esențiale pentru integrarea în Uniunea Europeană. Lansarea unei e-broșuri dedicate Pactului Verde European, realizată de Centrul Național de Mediu (CNM) cu sprijinul Fundației Soros Moldova, marchează un nou pas în creșterea transparenței și informării publicului asupra acestor politici.
16:40
Primul proiect din „Europa este aproape”, finalizat la Antoneuca – drum modern pentru 500 de locuitori # Radio Moldova
Satul Antoneuca din raionul Drochia, a devenit prima localitate din Republica Moldova care finalizează un proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere locale prin Programul Național „Europa este aproape”. Proiectul „Construcția străzii de acces către drumul național din s. Antoneuca” a fost implementat în perioada august – septembrie 2025 și a vizat reabilitarea a 500 de metri de drum, care face legătura directă cu principalele instituții ale satului: școala-grădiniță, oficiul de sănătate, casa de cultură, primăria și magazinele locale.
16:20
„PobedaLeaks”: Moldovenii de pe listele de salariați ale firmelor afiliate condamnatului Ilan Șor # Radio Moldova
Circa 800 de persoane cu nume moldovenești apar pe lista de salariați, pentru luna iunie 2025, a organizației „Eurasia”, entitate afiliată condamnatului Ilan Șor și sancționată la nivel internațional pentru acțiuni de destabilizare a situației din R. Moldova, inclusiv în context electoral.
16:20
Date biometrice și verificări rapide: EES, noul sistem electronic de control la frontieră, va fi operaționalizat treptat în România și UE # Radio Moldova
România, împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, va pune în aplicare din 12 octombrie 2025 Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un mecanism electronic modern de control la frontierele externe ale Spațiului Schengen, informează Poliția de Frontieră de peste Prut. Noul sistem va înregistra automat data și locul de trecere a frontierei pentru cetățenii țărilor terțe care călătoresc pentru șederi de scurtă durată, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova.
16:10
„Capitala Tineretului” 2026–2027, granturi de până la 600.000 de lei și centre moderne – investiții majore pentru tinerii din R. Moldova # Radio Moldova
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Tineret, a lansat trei programe naționale destinate susținerii tinerilor și consolidării infrastructurii dedicate acestora. Este vorba despre „Capitala Tineretului” 2026–2027, Programul Național de Dezvoltare a Centrelor de Tineret 2030 și Programul de granturi pentru organizațiile de tineret. Bugetul total alocat pentru anul 2026 este estimat la aproximativ 20 de milioane de lei.
16:10
ELECTORALA 2025 // Alegătorii care nu se vor putea prezenta la secțiile electorale pot solicita votarea cu urna mobilă # Radio Moldova
Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte cauze temeinice, nu se vor putea prezenta, pe 28 septembrie, la secțiile electorale, pot solicita votarea cu urna mobilă. Cererile pot fi depuse începând de luni, 15 septembrie.
Acum 4 ore
15:50
Învățământul profesional, mai aproape de cerințele de pe piața muncii: coordonatori de afaceri, în școlile din R. Moldova și Ucraina # Radio Moldova
Optsprezece instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova și Ucraina vor testa, începând cu anul curent, un nou rol – cel de coordonator de afaceri. Scopul este de a ajuta elevii să-și dezvolte competențele necesare pentru piața muncii.
15:50
Percheziții în Orhei: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal în casele a doi bărbați # Radio Moldova
Doi bărbați din raionul Orhei au ajuns în vizorul poliției pentru posesie ilegală de arme. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile lor, oamenii legii au găsit obiectele interzise, comunică Inspectoratul General al Poliției (IGP).
15:40
Oportunități de investiții la nivel local: Obligațiunile municipale câștigă tot mai mult teren # Radio Moldova
Obligațiunile municipale devin un instrument tot mai utilizat de primării pentru a finanța proiecte locale – de la drumuri și parcuri până la stații de epurare. Autoritățile și experții susțin că acestea oferă siguranță, profitabilitate și, poate cel mai important, implică direct cetățenii în dezvoltarea comunităților.
15:20
Republica Moldova și Ucraina vor testa un nou model de colaborare între instituțiile de învățământ profesional tehnic și mediul de afaceri # Radio Moldova
Un nou rol de coordonatori de afaceri va fi introdus începând cu acest an în școlile profesionale, colegii și centrele de excelență din Republica Moldova și Ucraina, pentru a sprijini elevii să-și dezvolte competențele cerute de piața muncii. Optsprezece instituții de învățământ profesional tehnic din cele două țări vor pilota această inițiativă, care urmărește consolidarea legăturilor dintre mediul educațional și cel de afaceri.
15:10
Învățământul profesional, mai aproape de cerințele de pe piața muncii: coordonatori de afaceri în școlile din Moldova și Ucraina # Radio Moldova
Optsprezece instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova și Ucraina vor testa, începând cu anul curent, un nou rol – cel de coordonator de afaceri. Scopul este de a ajuta elevii să-și dezvolte competențele necesare pentru piața muncii. Coordonatorii de afaceri vor avea misiunea de a conecta școlile cu mediul privat: vor încheia parteneriate cu companii, vor organiza stagii de practică și vor urmări ca programele de formare să fie adaptate cerințelor actuale din industrie, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
15:00
„Pod financiar”: Bursa de Valori București investește în noua Bursă de Valori de la Chișinău # Radio Moldova
Republica Moldova deschide oportunități noi întreprinzătorilor locali și investitorilor străini, în special din România, celor care vor să deschidă afaceri, prin lansarea noii Burse de Valori. Memorandumul pentru crearea Bursei a fost semnat în cadrul Moldova Business Week 2025, cel mai mare forum economic național, care a început luni, 15 septembrie, la Chișinău.
15:00
După „tricolori", Erling Haaland s-a dezlănțuit și în fața „diavolilor roșii" # Radio Moldova
Manchester City a câștigat fără drept de apel derby-ul cu marea rivală, Manchester United. „Citadinii" s-au impus pe teren propriu cu scor de neprezentare, 3:0, în cea de-a patra etapă din Premier League. Manchester City a marcat primul gol în minutul 18 prin Phil Foden, care a profitat de o pasă bună primită de la Jérémy Doku. Astfel, după primele 45 de minute, Manchester City conducea cu 1-0. Echipa pregătită de Pep Guardiola a continuat să pună presiune și după pauză.
14:50
Astăzi, 15 septembrie, a fost emisă o avertizare meteorologică Cod Galben de pericol de incendiu. Avertizarea este valabilă până lunea viitoare, adică în perioada 16–22 septembrie, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
14:30
Republica Moldova deschide oportunități noi întreprinzătorilor locali și investitorilor străini, în special din România, celor care vor să deschidă afaceri, prin lansarea noii Burse de Valori. Memorandumul pentru crearea Bursei a fost semnat în cadrul Moldova Business Week 2025, cel mai mare forum economic național, care a început luni, 15 septembrie, la Chișinău.
14:30
Rusia: „Reporteri fără Frontiere”, declarată indezirabilă pentru „propagarea clișeelor despre drepturile jurnaliștilor” # Radio Moldova
Organizația „Reporteri fără Frontiere” a fost inclusă în lista „organizațiilor indezirabile” în Federația Rusă. Drept temei, reprezentantul Procuraturii Generale de la Moscova, Alexei Jafiarov, a invocat faptul că organizația desfășura „activități sistematice pe direcția rusă, răspândind clișee occidentale despre încălcarea drepturilor la libertatea de exprimare și despre persecutarea mass-mediei independente și a jurnaliștilor”.
14:20
Rusia lovește din nou infrastructura civilă a Ucrainei: cinci morți și zeci de răniți în Donețk, Sumî, Zaporojie și alte regiuni # Radio Moldova
Cel puțin cinci civili au fost uciși și alți 43 răniți în atacurile lansate de armata rusă asupra mai multor regiuni din Ucraina în ultimele 24 de ore, au anunțat autoritățile regionale pe 15 septembrie. Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat că Rusia a lansat peste noapte 84 de drone Shahed și trei rachete S-300. Apărarea antiaeriană a reușit să doboare 59 de drone, însă 22 de aparate și trei rachete au lovit 13 locații, relatează The Kyiv Independent.
14:20
Republica Moldova deschide oportunități noi întreprinzătorilor locali și investitorilor străini, în special din România, celor care vor să deschidă afaceri, prin lansarea noii Burse de Valori. Memorandumul pentru crearea Bursei a fost semnat în cadrul Moldova Business Week 2025, cel mai mare forum economic național, care a început luni, 15 septembrie, la Chișinău.
14:10
R. Moldova: Peste 75% din fântâni sunt cu grad de poluare peste limita admisibilă, susțin experții de mediu # Radio Moldova
Aproximativ 75% din toate fântânile din Republica Moldova sunt cu grad de poluare peste limita admisibilă și nesigure pentru consum. Lipsa sistemelor de canalizare în zonele rurale, gestionarea defectuoasă a gunoiștilor și a deșeurilor provenite de la ferme, precum și utilizarea excesivă a îngrășămintelor chimice și pesticidelor în agricultură sunt principalele surse de poluare a apei din fântâni, susține expertul de mediu, Ruslan Nercașu.
Acum 6 ore
13:20
Republica Moldova a exportat, în primele șapte luni ale anului curent, mărfuri în valoare de 1.9 miliarde de dolari, cu 5.7% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. A scăzut atât valoarea mărfurilor autohtone exportate, cât și cea a reexporturilor.
13:20
Medvedev: Moscova va urmări UE și țările membre care încearcă să confiște fondurile rusești # Radio Moldova
Rusia a avertizat luni că va ataca „în toate modurile posibile” statele europene care ar încerca să valorifice activele sale înghețate, după ce au apărut informații potrivit cărora Uniunea Europeană caută noi modalități de a folosi aceste fonduri pentru sprijinirea Ucrainei.
13:10
Rusia își modifică tacticile de atac pe fondul expansiunii producției de drone de atac # Radio Moldova
Trupele rusești au lansat asupra Ucrainei peste 34.000 de drone de atac și momeli aeriene în acest an, ceea ce este de aproape nouă ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Din toate dronele folosite de Rusia pentru atacuri de la începutul anului, 88% au fost doborâte sau neutralizate, comparativ 93% în aceeași perioadă din 2024. Cel mai mare număr de drone lansate de armata rusă a fost înregistrat în a doua săptămână a lunii iulie — peste 2.000 de unități, un record absolut de la începutul războiului.
12:50
Patru persoane, rănite în rezultatul unui accident rutier produs la Chișinău. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe # Radio Moldova
Patru persoane au ajuns la spital în dimineața zilei de luni, 15 septembrie, în rezultatul unui grav accident rutier produs în sectorul Botanica al capitalei.
12:40
Vinurile moldovenești cuceresc Bucureștiul: sute de sortimente, apreciate de vizitatori # Radio Moldova
Peste 300 de vinuri moldovenești au fost prezentate la București, în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Vinului Moldovenesc. Evenimentul a reunit 49 de crame din Republica Moldova, care și-au adus colecțiile pentru a ilustra diversitatea și autenticitatea vinurilor autohtone, spre bucuria vizitatorilor.
12:40
ELECTORALA 2025 // Salariu minim de 15.000 de lei, spațiu economic unic cu România și reformarea BNM: ofertele economice ale concurenților de la parlamentare (Partea II) # Radio Moldova
Ofertele economice ale concurenților la alegerile parlamentare din 28 septembrie includ de la politici fiscale prietenoase pentru IMM-uri și hub-uri logistice până la investiții în energie regenerabilă, agricultură modernă sau proiecte turistice ambițioase. Unele formațiuni mizează pe diaspora ca investitor strategic, altele - pe implicarea statului în industrie și infrastructură. Teleradio-Moldova prezintă principalele prevederi, care se referă la domeniul economiei, din programele electorale prezentate de ceilalți 11 concurenți de la scrutinul parlamentar.
12:40
Promo-LEX semnalizează raportorii ONU privind situația critică a deținutului Vadim Pogorlețchi # Radio Moldova
Asociația Promo-LEX a expediat un Apel Urgent către trei raportori speciali ai Organizației Națiunilor Unite (ONU), atrăgând atenția asupra situației critice a lui Vadim Pogorlețchi, jurnalist și apărător al drepturilor omului, deținut ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova din august 2022.
12:20
ELECTORALA 2025 // Dublarea PIB-ului, hub-uri IT, creșterea exporturilor sau naționalizarea Moldovagaz: ofertele economice ale concurenților de la parlamentare (Partea I) # Radio Moldova
Partidele politice, blocurile electorale și candidații independenți au intrat în campania pentru alegerile parlamentare cu planuri mari, pe hârtie, pentru dezvoltarea sau relansarea economiei Republicii Moldova. De la digitalizare, industrializare și investiții masive în infrastructură până la măsuri de sprijin pentru IMM-uri, agricultură și diasporă, majoritatea concurenților electorali propun soluții pentru a crea locuri de muncă, cadru fiscal stabil și a crește nivelul de trai al cetățenilor. În prima parte, Teleradio-Moldova prezintă ofertele electorale din domeniul economiei a 12 concurenți electorali de la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
12:20
Kremlinul și Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au făcut schimbări majore în rândul generalilor și „curatorilor” responsabili de Republica Moldova. Adjunctul șefului Serviciului V al FSB, generalul Dmitri Miliutin, a fost demis, iar în locul său a fost numit generalul Albert Stepîghin, fost șef al Serviciului II al FSB. Schimbările vin după ce, în vara anului trecut, și șeful Serviciului V, Serghei Beseda, a fost înlăturat și transferat în aparatul directorului FSB, locul său fiind preluat de Alexei Komkov.
12:20
Patru persoane, rănite în rezultatul unui accidnet rutire la Chișinău. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe # Radio Moldova
Patru persoane au ajuns la spital în dimineața zilei de luni, 15 septembrie, în rezultatul unui grav accident rutier produs în sectorul Botanica al capitalei.
Acum 8 ore
12:00
Percheziții pe întreg teritoriul R. Moldova: zece persoane, reținute pentru finanțare ilegală a partidelor și coruperea alegătorilor # Radio Moldova
Zece persoane au fost reținute pentru 72 de ore în urma unor acțiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți, într-un dosar complex ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea banilor și coruperea alegătorilor în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
11:50
Superliga românească de fotbal: FCSB a pierdut două puncte pe terenul ultimei clasate # Radio Moldova
FCSB își continua parcursul oscilant în Superliga românească de fotbal. Într-un meci din etapa a 9-a, campioana en titre a remizat, scor 1:1, în deplasare cu ultima clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Bucureștenii au deschis scorul în minutul 55 prin Malcom Edjouma. Francezul a înscris după un corner executat de Florin Tănase.
11:40
Percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova: zece persoane, reținute pentru finanțare ilegală și coruperea alegătorilor # Radio Moldova
Zece persoane au fost reținute pentru 72 de ore în urma unor acțiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți, într-un dosar complex ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea banilor și coruperea alegătorilor în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
11:40
Persoanele prinse că au dat foc ierbii, deșeurilor vegetale pe câmp sau în gospodării au fost amendate cu peste 1.2 milioane de lei, de la începutul anului curent, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
11:30
Echipa națională a Germaniei este noua campioană europeană la baschet masculin. În finala de la Riga, nemții au învins reprezentativa Turciei cu scorul de 88-83. Germania a fost condusă la pauza mare, însă a reușit să revină și să cucerească al doilea titlu de campioană europeană.
11:30
Prioritățile R. Moldova în perioada deținerii Președinției Consiliului Europei, prezentate de șeful Oficiului CE la Chișinău # Radio Moldova
R. Moldova se pregătește să preia, începând cu luna noiembrie 2025, Președinția Comitetului Miniștrilor de Externe al Consiliului Europei (CE). Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, este convins că R. Moldova „va gestiona foarte bine” activitățile pe care și le-a propus până în luna mai 2026.
11:20
Plăcinte și sarmale „ca la mama acasă”: o familie din Drochia a revenit din străinătate pentru a-și împlini visul # Radio Moldova
O familie din orașul Drochia a reușit să pună pe roate o afacere de succes, bazată pe gustul autentic al bucatelor tradiționale moldovenești. După ani petrecuți peste hotare, s-au întors acasă cu un singur gând: să investească în ceva care le aduce bucurie și are gust de copilărie. Astăzi, le propun clienților plăcinte rumene, sarmale, zeamă și alte delicii pregătite „ca la mama acasă”, doar din produse naturale, crescute sau cumpărate de la gospodari locali.
11:20
La Serviciul Medical al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost inaugurată o stație modernă de producere a oxigenului, destinată să asigure aprovizionarea continuă și sigură a spitalului cu acest element vital. Proiectul, realizat cu sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), are ca obiectiv consolidarea rezilienței sistemului medical, reducerea dependenței de furnizori externi și creșterea siguranței pacienților.
10:50
Peste 4.4 mii de ucraineni au solicitat cetățenia Republicii Moldova începând cu 24 februarie 2022, data invaziei la scară largă a Federației Ruse în Ucraina. Până la sfârșitul lunii iulie curent, cetățenia moldovenească a fost obținută de 2.630 de ucraineni.
10:50
Revista presei internaționale // Trump cere Uniunii Europene aplicarea de sancțiuni dure împotriva Rusiei; Exerciții militare NATO versus Rusia # Radio Moldova
Presa internațională relatează despre exercițiile militare care au loc în flancul estic al NATO după pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei. Mai multe publicații scriu despre manevrele care se desfășoară în paralel în Belarus. Creșterea popularității extremiștilor în Europa e un alt subiect abordat de presa internațională.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.