Proiectul Legii cu privire la mediere și statutul mediatorului, contestat anterior, din nou în discuții

PulsMedia, 5 septembrie 2025 16:50

Ministerul Justiției a desfășurat o nouă rundă de consultări publice pe marginea proiectului Legii cu privire la mediere și statutul mediatorului, adoptat în ultima sesiune parlamentară în prima lectură.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de PulsMedia

Acum 10 minute
19:30
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, procurorii Anticorupție și polițiștii din BPDS ”Fulger” au descins, în această dimineață, cu percheziții în mai multe locații, pe faptul coruperii electorale, finanțării ilegale a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Acum 2 ore
18:30
Fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, reținut recent într-un dosar penal pentru spălare de bani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.
17:50
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința din 5 septembrie, înregistrarea Partidului Moldova Mare în cursa electorală. Hotărârea a fost adoptată cu rezerva revocării, în cazul în care lista nu va corespunde cerințelor prevăzute de Codul Electoral. Totodată, a fost confirmată trezoriera formațiunii și a fost înregistrat simbolul politic.
Acum 4 ore
17:30
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a condus o motocicletă în stare de ebrietate prin localitatea Ruseştii Noi, raionul Ialoveni. Potrivit sentinței jumătate de pedeapsă va fi executată în închisoare, iar a doua jumătate de pedeapsă a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 1 an.
17:20
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a condus o motocicletă în stare de ebrietate prin localitatea Ruseştii Noi, raionul Ialoveni. Potrivit sentinței jumătate de pedeapsă va fi executată în închisoare, iar a doua jumătate de pedeapsă a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 1 an.
17:10
Președintele Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), Boris Foca, și Vlad Cebotari, unul dintre fondatorii și liderii formațiunii, au avut astăzi o întrevedere, la sediul formațiunii, cu doamna Kim Zapfel, șefa Secției politică și economie a Ambasadei SUA în Republica Moldova, și cu doamna Carolina Podorghin, analist politic în cadrul misiunii diplomatice americane.
17:00
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că nu va tolera coruperea electorală și protestele organizate pe bani sau la comanda cuiva.
16:50
Ministerul Justiției a desfășurat o nouă rundă de consultări publice pe marginea proiectului Legii cu privire la mediere și statutul mediatorului, adoptat în ultima sesiune parlamentară în prima lectură.
Acum 6 ore
13:50
În unitatea de comerț de pe strada Voluntarilor, unde aseară s-a produs un incendiu, a explodat o butelie de gaz. Deși inițial se anunța că este vorba despre o cafenea, astăzi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că a fost afectată o clădire în care funcționau un magazin și o frizerie.
Acum 8 ore
13:40
Polițiștii de frontieră au dejucat tentativa a doi cetățeni străini de a traversa ilegal frontiera de stat, în zona localității Leușeni, raionul Hîncești.
Acum 12 ore
11:40
Vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Victor Micu, fost președinte al CSM, consideră că justiția a fost subordonată politic guvernării PAS și că abia acum putem vorbi despre noțiunea de așa-zis stat capturat. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune afiliat guvernării.
11:00
Ministerul Justiției din Grecia a acceptat extrădarea în R.Moldova a fostului lider al Partdiului Democrat, Vladimir Plahotniuc
10:30
UPDATE // Poliția Națională a confirmat tragedia și a menționat că minorul de 14 ani ar fi luat motocicleta fratelui său mai mare, fără permisiunea acestuia, cumpărată acum câteva zile.
10:30
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, îi recomandă Irinei Vlah, președinta Partidului „Inima Moldovei”, să nu se victimizeze politic, în contextul acuzațiilor lansate de aceasta precum că perchezițiile efectuate la colegii ei de partid sunt o formă de represiune din partea autorităților.
10:20
Președintele Parlamentului, liderul și candidatul PAS, Igor Grosu, a avut o reacție, după ce oligarhul fugar Ilan Șor a apărut, alături de un reprezentat al PSB – bancă rusească acuzată că ar fi implicată în coruperea alegătorilor din Moldova – într-o videoconferință cu președintele rus Vladimir Putin.
10:20
Un copil a murit, după ce s-a izbit cu o motocicletă într-un copac. Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:00, pe traseul Ivanovca- Cățăleni, din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD.
09:10
În perioada 02-03 septembrie 2025, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova, au desfășurat nouă percheziții la domiciliile și în automobilele unor persoane vizate într-un dosar penal privind crearea și conducerea unei organizații criminale.
08:30
Noi percheziții pe faptul coruperii electorale, finanțării ilegale a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Acum 24 ore
20:40
Potrivit informațiilor furnizate de BILD, joi, la prânz, în cartierul Berlin-Wedding, o mașină a intrat într-un grup de persoane.
20:30
Fostul preşedinte peruan Alejandro Toledo a fost condamnat miercuri la 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru luare de mită de la grupul brazilian din sectorul construcţiilor Odebrecht.
20:00
Președintele american Donald Trump le-a transmis joi liderilor europeni că țările lor trebuie să înceteze să mai cumpere petrol rusesc, argumentând că acest comerț ajută Moscova să finanțeze războiul din Ucraina.
Ieri
19:40
Un incendiu puternic, urmat de o explozie, a izbucnit în seara zilei de 4 septembrie 2025, pe strada Voluntarilor 4 din municipiul Chișinău.
19:20
În ședința din 2 septembrie 2025, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concurs public pentru selectarea a doi membri și a unui membru supleant în Colegiul de disciplină și etică din rândul reprezentanților societății civile.
19:00
Un iaht de lux în valoare de aproape 1 milion de dolari s-a scufundat în largul coastelor Turciei la doar 15 minute după ce a fost lansat la apă, forțând pasagerii și echipajul să sară peste bord pentru a-și salva viața.
18:40
Un accident grav a avut loc joi dimineața în centrul Londrei, în apropierea stației Victoria. Potrivit publicației britanice SkyNews, un autobuz a lovit mai mulți pietoni pe Victoria Street, o arteră aglomerată din capitala britanică.
18:30
Ministrul Agriculturii și Securității Alimentare al Statului Israel, Avi Dichter, a vizitat cramele Cricova. Complexul subteran al vinului se întinde pe o rețea de 120 de kilometri de galerii săpate în calcar, la o adâncime de până la 80 de metri. Aici se află o colecție națională de peste 1,3 milioane de sticle, printre care se numără vinuri rare. Străzile din labirint poartă numele soiurilor de vin păstrate în compartimentele alăturate, cum sunt Cabernet, Fetească sau Sauvignon.
18:20
În această dimineață, o femeie însărcinată, de 28 ani, care era transportată de urgență către spital a născut al șaptelea copil în autoambulanță.
18:10
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea turului III al Concursului național de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pe funcții didactice vacante, ediția 2025.
18:00
Președintele Donald Trump a reacționat dur miercuri în Biroul Oval, spunând unui reporter să-și găsească un alt loc de muncă după ce a fost întrebat de ce nu a luat nicio măsură împotriva președintelui rus Vladimir Putin, în ciuda războiului continuu din Ucraina.
17:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor internaționale care vor monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO).
17:30
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a transmis joi, 4 septembrie curent, un mesaj de susținere și apreciere angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău. Oficiala europeană a subliniat importanța muncii depuse de instituție în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a declarat că ritmul negocierilor poate fi accelerat datorită calității activității desfășurate.
17:20
Un incident a avut loc la o grădiniță din Sydney, Australia, unde un bunic a luat din greșeală un alt copil în loc de nepotul său. Încurcătura a fost descoperită abia când mama băiețelului a venit să-l ia acasă și a realizat că fiul ei lipsea, relatează Daily Mail.
17:10
Aproximativ 30 de judecători și procurori au participat la o nouă sesiune de instruire profesională dedicată examinării și soluționării litigiilor electorale, organizată în perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie 2025. Evenimentul a fost desfășurat de Comisia Electorală Centrală (CEC), în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Oficiul Consiliului Europei la Chișinău.
17:00
Constantin Țuțu nu a mai ajuns în Republica Moldova. Democratul nu s-a aflat la bordul avionului care a decolat din Atena și a aterizat astăzi pe Aeroportul Internațional Chișinău.
16:50
Ofițerii INI și cei ai BPDS „Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale și procurorilor PCCOCS, au desfășurat peste 40 de percheziții în mai multe localități ale țării. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
16:50
Uniunea Europeană va deschide procedurile de preaderare a Republicii Moldova după alegerile parlamentare din 28 septembrie. Declarația îi aparține președintelui Consiliului European, Antonio Costa, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, susținută la București împreună cu președintele român, Nicușor Dan, transmite IPN.
16:30
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat la Nisporeni că formațiunea sa va promova în viitorul Parlament reducerea numărului de deputați de la 101 la 51 și lichidarea consiliilor raionale. Potrivit acestuia, economiile realizate, estimate la sute de milioane de lei, vor fi direcționate către proiecte de dezvoltare a localităților.
16:30
Un biciclist a ajuns la spital în stare inconștientă după ce a fost lovit de o mașină, astăzi, 4 septembrie, în apropierea localității Chetrosu, raionul Anenii Noi.
16:20
Fugarul Ilan Șor a apărut într-o videoconferință cu președintele rus Vladimir Putin, unde i-a raportat liderului de la Kremlin detalii despre activitatea companiei sale „A7” și colaborarea cu banca rusă Promsvyazbank – PSB.
16:00
Ofițerii Direcției Investigații Sud a INI au documentat, pe parcursul lunii august, activitatea infracțională a unei persoane din raionul Cahul, bănuită de păstrarea și consumul de substanțe narcotice.
16:00
Compania aeriană low-cost Wizz Air își extinde operațiunile pe piața din Republica Moldova și anunță deschiderea a șase rute noi de la Chișinău, potrivit declarației CEO-ului și co-fondatorului, József Váradi.
15:50
Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea integrității financiare și etice a domnului Sergiu Russu, adjunct al Procurorului General, și a stabilit că acesta corespunde criteriilor legale prevăzute de Legea nr. 252/2023. Pe baza rezultatelor, Comisia a emis Raportul de evaluare cu propunerea de promovare a evaluării externe.
15:50
300 de animale au fost salvate de pompieri dintr-un incendiu izbucnit în noaptea de 04 septembrie 2025 într-o gospodărie din satul Sîngureni, raionul Rîșcani.
15:40
Un procuror din Călărași, acuzat că a pretins 300 de euro pentru a nu ataca cu recurs o hotărâre judecătorească, a primit o pedeapsă mai aspră după ce Curtea de Apel Centru a admis, pe 3 septembrie, apelul procurorilor împotriva sentinței inițiale pronunțate de Judecătoria Strășeni la 30 decembrie 2024.
15:30
O moldoveancă în vârstă de 49 de ani, angajată de câteva zile în Italia ca îngrijitoare a unei vârstnice cu dizabilități, a fost arestată și dusă la închisoarea pentru femei Secondigliano din Napoli. Ea este acuzată de rele tratamente, tâlhărie, furt, amenințări și ultraj.
15:30
Partidul Acțiune și Solidaritate are 104 de candidați pentru alegerile parlamentare de pe 28 septembrie. În lista electorală se regăsesc mai mulți miniștri, deputați și funcționari din actualul Executiv și Legislativ, dar și personalități publice.
15:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Discuțiile s-au concentrat pe pașii concreți pe care țara noastră îi face în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv evaluarea legislației naționale în raport cu acquis-ul comunitar.
15:20
Făptașii care l-au bătut grav pe bărbatul în centrul Capitalei, de Ziua Independenței, 27 august, s-au predat benevol vineri, 29 august, polițiștilor. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de ofițera de presă a Poliției municipiului Chișinău, Cristina Talpă.
14:20
Ofițerii Direcției Investigații Centru, împreună cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul angajaților BPDS „Fulger” și în conlucrare cu procurorii PCCOCS, au documentat și reținut trei cetățeni ai Ucrainei, bănuiți că ar fi obținut ilegal sume considerabile de bani prin scheme de escrocherie.
12:20
Patru persoane – trei bărbați cu vârste de 22, 49 și 56 de ani, cetățeni străini, și o femeie de 55 de ani – au fost reținute de polițiști pentru 72 de ore, fiind suspectate de păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari pe teritoriul capitalei.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.