Când biroul devine un loc periculos: Anatomia hărțuirii la locul de muncă
Hărțuirea la locul de muncă nu este un incident izolat, ci o prezență insidioasă, profund resimțită. Ea se strecoară în birouri, deghizată în „glume nevinovate” și însoțită de tăceri apăsătoare. Se ascunde sub râsete forțate și în spatele ușilor închise, adesea minimizată cu remarci precum: „Ce te superi? Așa am glumit, prietenește”. Tragicul adevăr este că în Republica Moldova, una din cinci femei a trăit/trăiește această experiență. Însă, cel mai dureros, majoritatea tac. Le este teamă. Le este rușine. Și, oricât de clară ar fi legislația, ea rămâne o literă moartă dacă nu este aplicată. Deși avem, în sfârșit, o lege care nu mai lasă loc de interpretări, realitatea din teren, adesea, contrazice progresul legal. O spunem răspicat: dacă nu vorbim noi, frica și complicitatea vor continua să o acopere. Conform Studiului privind percepțiile și incidența fenomenului hărțuirii sexuale la locul de muncă, realizat în 2023 de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, aproximativ 17% dintre femeile angajate au declarat că au fost expuse la forme directe de hărțuire sexuală, precum gesturi obscene, atingeri neconsensuale sau glume cu tentă sexuală. Un procent semnificativ, de 8%, a menționat că au fost îmbrățișate fără permisiune, iar 2,2% dintre respondente au raportat experiențe grave, în care li s-au solicitat relații sexuale în schimbul unor beneficii sau favoruri la locul de muncă. Ce spune legea și cum ar trebui să funcționeze în practică Codul Muncii și Codul Penal al Republicii Moldova definesc hărțuirea sexuală ca pretinderea unui act sexual sau a unei acțiuni cu caracter sexual prin comportament fizic, verbal sau nonverbal, dacă se creează o atmosferă ostilă, umilitoare, discriminatorie. Conform Legii nr. 316/2022, aceste fapte sunt acum infracțiuni sancționate penal. Avocata și conferențiara universitară, Ludmila Spînu, explică: „Pentru comiterea hărțuirii sexuale, indiferent de locul comiterii, vor fi aplicate sancțiuni penale, adică cele mai aspre pedepse instituite în societate. Legislatorul a fost hotărât să nu lase soluții lejere, urmărind prin aceasta și un scop de prevenire a hărțuirii sexuale”. Ludmila Spînu menționează că, din punct de vedere juridic, hărțuirea sexuală presupune solicitarea explicită sau implicită a unui act sexual ori a unei acțiuni cu conotație sexuală, exprimată prin comportament fizic, verbal sau nonverbal. Esențial este că această conduită creează o atmosferă ostilă, umilitoare sau jignitoare pentru victimă. Solicitarea poate lua forma unei cereri directe, a unei insinuări sau a unui comportament de intimidare, și este adesea însoțită de un raport de putere sau de dependență – fie materială, profesională sau emoțională. În unele cazuri, făptuitorul amenință victima cu divulgarea unor informații compromițătoare, folosindu-le ca instrument de presiune. „Trebuie să fie clar: hărțuirea sexuală este considerată faptă consumată din momentul în care este formulată o astfel de solicitare, indiferent dacă actul în sine s-a produs sau nu”, subliniază avocata. Prin urmare, realizarea sau nereușita intenției agresorului nu influențează existența infracțiunii, atâta timp cât comportamentul a generat o stare de disconfort, degradare sau frică pentru victimă. Tăcerea: cel mai mare obstacol în calea justiției Un prim pas în sancționarea hărțuirii sexuale este ca victima să aleagă să vorbească. Iar aici intervine una dintre cele mai mari provocări: convingerile adânc înrădăcinate în societate. Ludmila Spînu atrage atenția că tradițiile și stereotipurile vechi, precum ideea că victima „și-a căutat-o” sau că mai bine „nu spui nimănui”, sunt printre principalele cauze ale criminalității latente pe acest subiect. Aceste mentalități afectează nu doar victimele, ci și modul în care reacționează instituțiile. „Chiar și unii reprezentanți ai organelor de drept pot deveni o piedică în procesul de documentare și sancționare, fiind ei înșiși parte a acestei societăți educate astfel”, afirmă avocata. Cu toate acestea, menționează că formările continue adresate polițiștilor și procurorilor încep să aibă efect, contribuind la o mai bună receptivitate și gestionare a cazurilor de hărțuire. Din punct de vedere legal, hărțuirea sexuală este o infracțiune cu caracter formal – ceea ce înseamnă că statul are obligația să intervină imediat ce se formulează o solicitare de natură sexuală, chiar dacă actul respectiv nu a avut loc. ,,Fără o victimă care să vorbească și să coopereze cu ancheta, acest mecanism nu poate fi declanșat. Plângerea e esențială – iar instituțiile sunt obligate nu doar să o recepționeze, ci și să încurajeze victimele să o formuleze.'', menționează Ludmila Spînu, avocată și conferențiară universitară Deși modificările legislative din ultimii ani au adus obligații clare pentru angajatori în ceea ce privește prevenirea hărțuirii sexuale, aplicarea lor practică depinde esențial de implicarea instituțiilor statului. Avocata Ludmila Spînu subliniază că aceste modificări oferă un cadru solid de protecție a inviolabilității sexuale, a libertății psihice și a demnității persoanei. Însă doar atunci când reprezentanții organelor de drept își îndeplinesc cu responsabilitate sarcinile de investigație și intervin prompt, legislația își atinge scopul. ,,Vorbim despre un mecanism deja existent, aplicabil oricărui tip de criminalitate – nu trebuie reinventat, doar pus în aplicare.'' - Ludmila Spînu, avocată și conferențiară universitară Ești victimă? Iată ce trebuie să știi și ce poți face! Dacă ai fost supusă hărțuirii sexuale, este esențial să știi că legislația națională îți oferă protecție reală. Aceste fapte sunt sancționate penal – cu cele mai severe pedepse prevăzute de lege. Acționează! Poți depune o plângere direct la poliție sau la procuratură. Este dreptul tău fundamental și nu trebuie să te temi că nu vei fi ascultată. Caută sprijin legal! Ai dreptul la un avocat, ales sau desemnat de stat. Republica Moldova oferă inclusiv asistență juridică gratuită. Adună dovezi! Fiecare detaliu, mesaj (text, email), înregistrare audio/video sau martor poate face diferența în procesul de investigație. Notează tot! Ai curajul să vorbești! Nu ești singură. Fără vocea ta, mecanismul legal rămâne doar pe hârtie. ,,Este nevoie de curaj să denunțați asemenea fapte ilicite, comise în orice context, inclusiv la locul de muncă, și să luați legătura cu un avocat, care să vă ghideze în pașii necesari.'' - Ludmila Spînu, avocată și conferențiară universitară Și încă ceva important: Nu transforma biroul într-un spațiu de umilință „A fost doar o glumă”, „Te-ai supărat degeaba. Era un compliment”. Aceste justificări acoperă zilnic forme subtile, dar persistente, de hărțuire sexuală la locul de muncă. Chiar dacă nu par grave, ele contribuie la un climat profesional profund ostil și inegal. Nu este vorba despre umor, ci despre putere – despre cine are voie să existe liber și respectat într-un spațiu profesional și cine este redus la tăcere. Potrivit unui raport al Organizației Internaționale a Muncii (ILO, 2022), aproape una din cinci persoane la nivel global a fost victima unei forme de violență sau hărțuire la locul de muncă, iar în majoritatea cazurilor victimele sunt femei. Același raport indică faptul că 8,5% (echivalentul a 277 de milioane de persoane) au experimentat violența fizică și hărțuirea în viața lor profesională. În Moldova, statisticile par să reflecte o imagine similară. Glumele cu tentă sexuală, remarcile despre aspectul fizic, insinuările „amuzante” – toate acestea par nevinovate, dar au un efect cumulativ dăunător. Studiile arată că umorul sexist este una dintre cele mai răspândite forme de micro-agresiune de gen, iar efectele sale psihologice sunt comparabile cu alte forme de violență. O cercetare a European Institute for Gender Equality (EIGE) confirmă că umorul sexist contribuie la normalizarea inegalității de gen, iar femeile expuse frecvent la astfel de comportamente dezvoltă niveluri mai ridicate de anxietate, o performanță scăzută și, adesea, ajung să abandoneze locul de muncă. În Moldova, cultura lui „am glumit” se intersectează periculos cu stereotipuri de gen adânc înrădăcinate. Femeile sunt condiționate să nu reacționeze, să „nu exagereze”, să nu iasă în evidență. Astfel, umorul devine un mecanism eficient de control social – o formă de hărțuire greu de denunțat, dar constant resimțită. O altă problemă majoră o reprezintă micro-agresiunile: discriminarea zilnică, mascată în „normalitate”. Aceste gesturi, observații sau comportamente subtile, repetate în timp, sapă adânc în încrederea și valoarea profesională a unei persoane. Ele nu țipă, nu lovesc, dar ucid încet spațiul de siguranță psihologică. Exemplele sunt nenumărate. Femeile sunt întrerupte frecvent în ședințe, ideile lor sunt ignorate până când sunt reformulate de un coleg bărbat. Li se fac observații nepotrivite despre ținută, tonul vocii sau starea emoțională – indicatori clasici ai evaluării prin lentila stereotipurilor de gen. Sunt trecute cu vederea la promovări sau în luarea deciziilor strategice, sub presupunerea că „nu vor rezista presiunii”. Toate acestea reflectă o cultură a excluderii cotidiene, ale cărei efecte se acumulează și duc la anxietate, burnout sau renunțare la un parcurs profesional promis. Conform unui raport al UN Women (2021), lipsa de acțiune în fața micro-agresiunilor crește probabilitatea escaladării spre forme mai grave de hărțuire și discriminare. Tăcerea menține hărțuirea invizibilă. Însă vocea victimelor, susținută de legi clare și instituții vigilente, o poate opri. Fiecare gest de curaj contează. Fiecare reacție instituțională – sau lipsa ei – face diferența. Avem legea. Acum, avem nevoie de aplicare, solidaritate și voință colectivă. Hărțuirea sexuală nu e o glumă deplasată. Nu e o scăpare. E o infracțiune. Și Moldova are, în sfârșit, mijloacele legale să o oprească. Întrebarea este: chiar o face?
Alte ştiri de Ziua de Azi
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.