Evghenia Guțul, în așteptarea sentinței

TVR Moldova, 5 august 2025 10:50

Bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, şi o fostă secretară a partidului "Șor", scos în afara legii, urmează să-şi afle astăzi pedepsele. Cele două sunt învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a formaţiunii și a unui concurent electoral susținut de fugarul condamnat Ilan Șor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 2 ore
21:00
Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziţiei anilor ’90, a afirmat marţi preşedintele României, Nicuşor Dan, după ce s-a aflat că fostul președinte s-a stins din viață.
Acum 4 ore
20:10
După condamnarea Evgheniei Guţul, interimatul funcţiei de başcan l-ar putea deţine Ilia Guzun, adjunctul acesteia, la fel un apropiat de-al fugarului Ilan Şor. Este opinia unor analişti de la Chişinău, potrivit cărora Adunarea Populară de la Comrat ar trebui să declare alegeri anticipate. Tot ei spun că, în actuala componenţă a forului decizional local al autonomiei, acest lucru este puţin probabil.
19:10
La scurt timp după pronunțarea senținței în cazul Evgheniei Guțul au apărut, la unison, și primele reacții din partea forțelor proruse de la Chișinău. Și Telegramul rusesc a explodat cu mesaje. Iar Kremlinul și propagandiștii de la Moscova au amenințat direct Chișinăul. Retorica este trasă la indigo iar experții spun că totul face parte din acelasi plan al Moscovei de a destabiliza R.Moldova.
19:00
Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul SRI din București. La Palatul Victoria a fost convocat Comitetul pentru funeralii, care decide programul funeraliilor și care a propus ca ziua de joi să fie declarată zi de doliu național. La ora 19.30 va fi ședința de guvern care va aproba această hotărâre. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte va fi depus miercuri la Palatul Cotroceni.
Acum 6 ore
18:40
Pe 16 august, începând cu ora 18:00, Casa de Cultură din Holercani va găzdui cea de-a doua ediție a concertului „Reuniți prin Muzică”, susținut de Orchestra de Seniori „Gheorghe Ticu”.
18:30
Vineri, 8 august 2025, în ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, Mitropolia Basarabiei organizează la Călărași primul eveniment liturgic de cinstire a Sfântului, după proclamarea locală a canonizării care a avut loc duminică, 3 august, la Chișinău.
18:20
22 decembrie 1989. Atunci ajungea Ion Iliescu unul dintre cei mai importanți și controversați oameni din România. A studiat la Moscova și a fost coleg cu Mihail Gorbaciov, iar în 1953 devine membru al Partidului Comunist Român. Susținut în drumul lui către succes de Ana Pauker, Ion Iliescu ajunge, după întoarcerea din Rusia, să înființeze Uniunea Asociațiilor Studenților din România. În acele vremuri, Iliescu fusese secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, iar mai apoi drumul către succes pare să fie unul ascendent. În 1967 devine ministru pentru problemele tineretului și o voce importantă a partidului.
18:00
A încetat din viaţă fostul președinte al României, Ion Iliescu. La vârsta de 95 de ani, el și-a petrecut ultimele două luni în spital. A fost internat cu probleme respiratorii, iar medicii i-au stabilit diagnosticul - cancer pulmonar.
17:20
Duminică, 3 august 2025, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, a avut loc slujba de canonizare a Sfântului Cuvios Iraclie și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru, mărturisitori ai credinței în vremuri de grea prigoană. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de binecuvântare și recunoștință, evidențiind curajul și credința neclintită a celor doi sfinți în timpul prigoanei comuniste.
Acum 8 ore
16:00
Preşedintele american Donald Trump încearcă să determine China şi India să nu mai cumpere petrol din Rusia, finanţând astfel războiul Kremlinului împotriva Ucrainei, transmite Reuters.
15:40
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit preţuri noi la carburanţi pentru miercuri, 5 august.
Acum 12 ore
14:40
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află, în continuare în stare gravă, internat la terapie intensivă.
14:20
Bașcana regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, care a fost condamnată marți, în primă instanță, la șapte ani de închisoare, a transmis un mesaj pe canalul său de Telegram, prin intermediul avocaților săi și publicat de serviciul de presă al Bașcanului și de Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia.
14:10
Bașcana regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, care a fost condamnată marți, în primă instanță, la șapte ani de închisoare, a transmis un mesaj pe canalul său de Telegram, prin intermediul avocaților săi și publicat de serviciul de presă al Bașcanului și de Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia.
14:00
Despre sențința pe care a primit-o bașacanul Evghenia Guțul discutăm cu fostul ministru al Justiției, expertul în Drept Constituțional, Alexandru Tănase.
13:40
Pe mai multe străzi din Chișinău au apărut marcaje rutiere galbene, în cadrul unui nou plan de reorganizare a circulației. Măsura are ca scop reducerea ambuteiajelor și evitarea blocajelor în orele de vârf. Șoferii sunt îndemnați să fie atenți la noile delimitări, în caz contrar, riscă amenzi de până la 600 de lei.
13:20
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză Ministerul Afacerilor Interne de lipsa intervenției poliției în cazul adunărilor zgomotoase și consumului de alcool sau substanțe interzise în curțile blocurilor, mai ales pe timp de noapte. În replică, Inspectoratul General al Poliției susține că reacționează prompt la toate sesizările și că menținerea ordinii ține și de implicarea autorităților locale.
13:20
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție după ce bașkanul UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, a fost condamnată marți, 5 august, de prima instanță la șapte ani de penitenciar de tip semiînchis în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”.
12:30
Președintele României, Nicușor Dan, alături de liderul francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk, vor merge în vizită, la sfârșitul lunii august, în Republica Moldova.
12:20
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Portugheză că autoritățile locale au declarat stare de alertă națională în perioada 4–7 august 2025, ca urmare a riscului extrem de incendii de vegetație, determinat de condițiile meteorologice severe.
12:10
Instanța a condamnat-o pe bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, la șapte ani de închisoare. Decizia a fost luată acum câteva minute de către Judecătoria Centru, sediul Buiucani.
11:50
A fost lansat apelul de depunere a cererilor de solicitare a plăților directe în sectorul zootehnic, informează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
11:10
Un lucrător feroviar a fost ucis și alți patru au fost răniți în cel mai mare atac aerian lansat de Rusia de la începutul războiului asupra orașului Lozova, din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, unde doi copii au fost de asemenea răniți, au anunțat marți autoritățile, relatează Agerpres.
10:50
Bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, şi o fostă secretară a partidului "Șor", scos în afara legii, urmează să-şi afle astăzi pedepsele. Cele două sunt învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a formaţiunii și a unui concurent electoral susținut de fugarul condamnat Ilan Șor.
10:40
Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a semnat un Memorandum de Înțelegere cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, șeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan, privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice.
10:10
Rusia nu se mai consideră legată de respectarea moratoriului privind desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, a transmis luni Ministerul rus de Externe.
Acum 24 ore
09:40
Un avocat este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți, fiind bănuit de trafic de influență și primirea de bunuri în proporții deosebit de mari. Acesta ar fi pretins și primit în total 57.000 de euro pentru a influența decizii judiciare și soluționarea unui dosar penal.
09:10
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează populația asupra riscurilor asociate temperaturilor caniculare prognozate pentru marți, 5 august 2025. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33 -35 grade Celsius în mai multe regiuni ale țării.
08:40
Pentru că au apărut deja pepenii pe tarabe, propunem o reţetă de smoothie, dulce și aromat, de vară. Făcut cu lapte vegetal natural din nuci şi piersici, poate fi savurat atât ca desert, cât şi la micul dejun.
08:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru marți, 5 august, o zi cu vreme instabilă în nordul Republicii Moldova.
Ieri
20:40
Sheriff Tiraspol este lider în prima ligă de fotbal a Republicii Moldova. "Viespile" a înregistrat aseară un succes convingător, la fel ca Petrocub Hîncești. Scorul etapei a fost reușit de Zimbru Chișinău, care s-a impus cu 7 la 0 în fața nou-promovatei, Politehnica UTM.
20:10
Naționala de fotbal pe plajă a Republicii Moldova a încheiat fără nicio victorie preliminariile din Euro Beach Soccer League. După înfrângerile la limită în fața Danemarcei și a Poloniei, "tricolorii" au fost distruși de Spania, cu o diferență de șapte goluri.
19:40
A început a doua etapă de admitere la liceele din Chișinău. Absolvenții ciclului gimnazial care nu au reușit să depună dosarul în prima etapă, o pot face în cea de-a doua, desfășurată în perioada 4-7 august. Procesul de admitere are loc online, pe platforma escoala.chisinau.md.
19:10
Doar în ultima săptămână, în municipiul Chişinău au fost înregistrate cinci cazuri de tuberculoză, inclusiv la un copil. Medicii monitorizează inclusiv persoanele care au fost în contact cu bolnavii. Tot în Chișinău, în ultimele șapte zile, au fost confirmate trei cazuri noi de rujeolă.
18:40
Aeroportul Internațional "Eugen Doga" Chișinău va trece la un nou nivel de confort. Terminalul va fi extins, zona de check-in va fi reorganizată, iar pasagerii vor avea la dispozitie o terasă acoperită, spații moderne și chiar cabine de duș. Renovarea va costa peste 700 de milioane de lei și va fi finanțată exclusiv din veniturile aeroportului.
18:10
Pădurile și dealurile din Republica Moldova sunt deseori adevărate farmacii ale naturii. Cei care au încredere în forța plantelor străbat locurile de unde culeg cu grijă ierburile cu puteri vindecătoare. Iar toate acestea ajung, în pieţe la prețuri simbolice.
18:00
Un incendiu de vegetație a izbucnit azi după amiază în localitatea Floreni, raionul Anenii Noi. Potrivit localnicilor, s-a aprins o pădure tânără de salcâmi, iar flăcările au ajuns la doar câțiva metri de case.
17:40
Pompierii din Republica Moldova, din cel de-al doilea contingent, disclocaţi în Grecia în data de 1 august, au fost deja mobilizați într-o misiune de stingere a unui incendiu.
17:10
O mare parte dinre marcajele rutiere din Chişinău sunt invizibile. Şoferii, pietonii şi instructorii auto spun că se orientează greu pe străzile pe care a dispărut vopseaua. Autoritățile sustin că se fac periodic lucrări de vopsire dar realitatea din teren e alta. Experţii în siguranţa rutieră susţin că lipsa marcajelor duce la un comportament inadecvat al şoferilor, dar mai ales la accidente.
16:40
Campania "Matematica de la egal la egal", lansată în luna martie a acestui an, a ajuns la final. Astăzi, au fost aplaudaţi cei mai activi dintre cei peste şase sute de voluntari implicaţi în acest demers. Potrivit organizatorilor, campania şi-a atins scopul, iar majoritatea elevilor de gimnaziu au reuşit să promoveze examenele.
16:10
Un primar, un agent economic, un fost polițist și un avocat sunt cercetaţi de ofiţerii Anticorupţie, pentru corupere şi trafic de influenţă. Ei au aranjat o licitație publică pentru inchirierea unui teren de 27 ha cu zăcăminte de substanțe minerale.
15:20
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a patru persoane cu vârste cuprinse între 29 și 42 de ani, implicați în circulația drogurilor pe teritoriul raionului Taraclia.
15:20
Un bărbat în vârstă de 36 ani, anterior condamnat, riscă să își petreacă următorii 16 ani în închisoare pentru violență în familie, soldată cu decesul victimei.
14:50
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat luni, 4 august, hotărârea de retragere a licenței eliberată SA „Moldovagaz” pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. De asemenea, a fost aprobată revocarea obligațiilor de serviciu public impuse SA „Moldovagaz”. Obligațiile de serviciu public al furnizării gazelor revine S.A. „Energocom”.
14:30
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 8 august este data limită pentru depunerea cererilor în cadrul apelului V de solicitare a subvenției pentru plata directă în sectorul zootehnic.
14:30
Marina Tauber, pentru care procurorii cer 13 ani de puşcărie, îşi va afla sentinţa în data de 30 septembrie. Aceasta este învinuită de acceptarea finanţării ilegale a fostului Partid "Şor" din partea unui grup criminal, falsificarea unor rapoarte financiare şi imixtiune în justiţie. După cum ne-a obișnuit, Marina Tauber nu s-a prezentat nici astăzi în instanță.
13:50
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit preţuri noi la carburanţi pentru marți, 5 august.
13:40
Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat se reunește la ora 14.00 pentru a stabili detaliile înmormântării fostului președinte al României Ion Iliescu. Este un ceremonial rezervat actualilor şi foştilor şefi de stat, scrie TVR Info.
13:10
Apar dovezi că Ungaria ajută Rusia să ocolească sancţiunile europene şi că este o poartă a Moscovei în NATO.
12:10
În contextul codului galben de temperaturi ridicate, Ministerul Sănătății îndeamnă populația să ia măsuri simple de protejare împotriva efectelor caniculei.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.