Partidul lui Costiuc a fost înregistrat pentru parlamentarele din toamnă
TVR Moldova,
30 iulie 2025 17:40
Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, a fost înregistrat, miercuri, de Comisia Electorală Centrală pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 5 minute
16:50
/DOC/ Care sunt cele 88 de localități noi, ce vor beneficia de programul „Europa este aproape” # TVR Moldova
Alte 88 de proiecte pentru modernizarea drumurilor locale vor beneficia de finanțare din partea Guvernului. Acestea se adaugă celor 132 de proiecte din Programul „Europa este aproape”. Pentru acestea, au fost semnate deja contractele de finanțare cu primăriile localităților beneficiare.
Acum 15 minute
16:40
În spațiul public online circulă un material video falsificat, în care președinta Comisiei Electorale Centrală, Angelica Caraman, ar face declarațiii precum că CEC ar fi permis unui stat european să intervină în procesele electorale ale Republicii Moldova. Instituția atenționează că acest material este realizat cu ajutorul inteligenței artificiale și că astfel de declarații nu au fost formulate în realitate.
Acum o oră
16:00
Astăzi este o zi decisivă pentru patru cluburi de fotbal din Republica Moldova care luptă pentru prezența în cupele europene. Sheriff Tiraspol are de recuperat o diferență de două goluri în preliminariile Ligii Europei, iar Zimbru Chișinău, Petrocub Hâncești și Milsami Orhei vor încerca să-și continue parcursul în calificările din Liga Conferinței.
Acum 2 ore
15:50
La Durlești, 140 de consumatori au rămas fără curent după un furt de cabluri dintr-un transformator # TVR Moldova
Peste 140 de consumatori au rămas fără energie electrică după ce dintr-un post de transformare au fost tăiate și furate cabluri. Potrivit unui comunicat al Premier Energy Distribution, furtul de cabluri a produs un scurt circuit, iar instalația a rămas fără tensiune, fiind sistată alimentarea cu energie electrică.
15:20
Două proiecte de dezvoltare urbană vor fi implementate la Bălți. Este vorba despre amenajarea unei piețe agroalimentare moderne și de restaurarea acoperișului Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din oraș va fi restaurant. Lucrările vor fi efectuate cu bani din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu o contribuție din partea autorității locale. Contractele de finanțare fiind semnate joi, 31 iulie 2025.
15:00
David Popovici a câștigat proba de 100 de metri liber, la Mondialele de Natație din Singapore cu timpul 46.51 nou record al competiției. Finala a avut loc, joi, ora 14:32, în direct la TVR Sport.
Acum 4 ore
14:40
Igor Grosu, la Geneva: Războiul nu este o abstracție, dronele rusești survolează spațiul R. Moldova # TVR Moldova
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a solicitat sprijinul comunității europene pentru menținerea păcii și stabilității în regiune. Cererea a fost făcută la Conferința Mondială a Președinților de Parlament, desfășurată la Geneva. La același eveniment a participat și Valentina Matvienko, președinta Consiliului Federației Ruse și susținătoare a invaziei ruse în Ucraina. Discursul acesteia a fost boicotat de o parte dintre oficialii europeni.
14:10
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de omor, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Acesta nu se află la prima abatere de la lege, fiind condamnat anterior, de asemenea, pentru tentativă de omor comisă în anul 2015.
14:10
Duminică are loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie Flocea și Alexandru Baltaga # TVR Moldova
Duminică, 3 august 2025, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, are loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie (protosinghelul Iraclie Flocea) și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru (Alexandru Baltaga), vrednici slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.
13:30
Guvernul Republicii Moldova respinge speculațiile din mediul online precum că ar intenţiona să blocheze platformele Telegram și TikTok în Republica Moldova înainte de alegeri.
13:00
Contrabandă cu telefoane și ceasuri inteligente. Două persoane au ajuns în vizorul oamenilor legii # TVR Moldova
Doi cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste de 22 și 59 de ani, sunt cercetați penal pentru contrabandă cu telefoane mobile și ceasuri inteligente. Procurorii și ofițerii Serviciului Vamal anunță că pe acest caz au pus în aplicare 18 mandate de percheziție în municipiul Chișinău și în afara acestuia, desfășurate pe parcursul lunii iulie.
Acum 6 ore
12:20
La mai bine de un an de la lansarea sistemului MIA Plăți Instant în Republica Moldova, Banca Națională a Moldovei anunță extinderea acestei metode pentru achitarea plăților către instituțiile guvernamentale (Person to Government). Astfel, pe lângă transferurile dintre persoane fizice și plățile către comercianți, cetățenii vor putea acum face plăți prin MIA și către instituțiile publice.
12:10
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus într-un interviu pentru Hotnews că îl așteaptă, „cu nerăbdare”, pe Vladimir Plahotniuc, arestat pe 22 iulie în Grecia. Politicianul prorus a menționat că oligarhul fugar ar trebui să vină în instanță să declare cum au fost făcute filmările unde îi întinde o sacoșă în care se presupune că erau între 600.000 și 1.000.000 de dolari. În prezent, la Curtea Supremă de Justiție este pe rol dosarul de înviunire a fostului președinte pro-rus în dosarul „Kuliok”.
11:40
Luptătorul de stil greco-roman Vadim Tarelunga a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de lupte rezervat sportivilor sub 17 ani, care se desfășoară în aceste zile la Atena, Grecia.
Acum 8 ore
10:40
Șeful de la vamă, Iurie Gorea, a fost trecut în arest la domiciu, după 2 luni în Penintenciarul 13 # TVR Moldova
Iurie Gorea, șeful Biroului Vamal Centru, reținuit pe 21 mai, într-o cauză penală de corupere pasivă, a fost plasat pe 30 iulie în arest la domeciliu, a confirmat pentru TVR Moldova, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru. El era încarcerat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
10:10
Rusia a lansat un atac combinat cu rachete și drone asupra Kievului, soldat cu cel puțin șase morți, printre care și un copil, și zeci de răniți, au anunțat joi autoritățile locale.
09:50
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, ar trebui să „aibă grijă la cuvintele sale” și că merge prea departe.
09:40
Vot prin corespondență: Doar 15 zile rămase pentru a-ți asigura dreptul la vot din străinătate # TVR Moldova
Cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în străinătate pe 28 septembrie pot vota prin corespondență, dar doar dacă se înregistrează până cel târziu 14 august 2025.
09:10
66 de antreprenori au primit granturi de peste 24,7 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor # TVR Moldova
66 de antreprenori din Republica Moldova au primit granturi în valoare totală de peste 24,7 milioane de lei pentru dezvoltarea, modernizarea și digitalizarea afacerilor. Fondurile sunt acordate prin diverse programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Acum 12 ore
08:50
Cu trei dosare de rezonanță la activ, Andronachi își face de cap prin Durlești, beat la volan # TVR Moldova
Află cu TVR Moldova cele mai importante evenimente care au avut loc miercuri, 30 iulie.
08:40
În fiecare an, pe 30 iulie, sărbătorim Ziua Internaţională a Prieteniei, un sentiment care ar trebui sa fie prezent în vieţile tuturor. Este şi o ocazie perfectă pentru a petrece timp cu persoanele apropiate şi de a consolida legăturile între oameni, naţiuni sau culturi.
08:40
Medaliații de la Festivalul Olimpic al Tineretului European au adus acasă distincțiile cucerite în capitala Macedoniei de Nord. Sportivii din Republica Moldova au urcat de șase ori pe podium, iar în centrul atenției a fost Climentii Ursu. Țintașul a obținut trei medalii de aur.
08:40
David Popovici atacă un nou titlul mondial la Singapore. După aurul cucerit ieri, în proba de 200 de metri, înotătorul român a obținut astăzi calificarea în finala de 100 de metri, stil liber.
Acum 24 ore
20:10
Traficului de persoane rămâne o problemă cu implicații grave la nivel global, inclusiv în Republica Moldova. Specialiştii spun că fenomenul i-a amploare, cu influențe din mediul online. Doar în ultimii cinci ani au fost identificate 935 de victime. De Ziua Mondială de Luptă împotriva Traficului de Persoane, autoritățile trag un semnal de alarma şi condamnă această formă de crimă organizată.
19:40
Zece tineri au fost identificați în cazul adolescentei umilite în curtea unei școli din Chișinău # TVR Moldova
Ministerul Educaţiei nu comunică motivul conflictului dintre adolescenta care a fost agresată şi umilită de o altă fată, pe stadionul unei şcoli, în prezenţa altor copii. Ministrul Dan Perciun susţine că autoriăţile colaborează, în prezent, cu poliţia. Acum, are loc audiere tuturor persoanelor implicate în acest caz.
19:10
Nicușor Dan: România va sprijini R. Moldova cu expertiză tehnică în domeniul securității cibernetice # TVR Moldova
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România va sprijini Republica Moldova cu expertiza sa tehnică în domeniul securității cibernetice. Decizia vine la solicitarea autorităților de la Chișinău, în contextul riscului de imixtiune rusă în alegerile parlamentare de pe 28 septembrie. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni in care preşedintele României a precizat că alegerile din toamnă sunt importante pentru Europa. El a precizat că a discutat cu presedintele Maia Sandu în cadrul vizitei sale la Chişinău despre atacurile din partea Federaţiei Ruse.
18:50
Vladimir Andronachi, vizat în trei dosare, prins beat de poliție după ce a provocat un accident # TVR Moldova
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, vizat în trei dosare de rezonanță, pe 21 aprilie 2025, a fost prins beat de poliție după ce a intrat cu un vehicul într-un gard de metal în orașul Durlești, potrivit zdg.md, fapt confirmat pentru TVR Moldova de Inspectoratul General al Poliției. O femeie, care era pasageră, s-a ales în urma impactului cu leziuni și fracturi ale coastelor și a fost transportată de urgență la spital.
18:40
Expert: Scopul real al actorilor proruși este subminarea încrederii în instituțiile statului # TVR Moldova
Experţii de la Chişinău avertizează că instituțiile statului trebuie să treacă de la vorbe la fapte pentru a combate ameninţările hibride. Există instrumentele legale pentru a opri coruperea alegătorilor și propaganda prorusă.
18:10
În Chișinău, pavajul de 5 mil. de lei de fața Colegiului „Ștefan Neaga” s-a deteriorat într-o lună # TVR Moldova
Pavaj de milioane, degradat într-o lună. Vorbim despre trotuarul din fața Centrului de Excelență "Ștefan Neagă" din Chișinău, reparat recent cu aproape 5 milioane de lei din bugetul municipal. Locuitorii din zonă spun că reabilitarea porţiunii de drum s-a fost făcut de mântuială, iar autoritățile promit că pavajul va fi reparat de firma care a realizat aceste lucrări.
18:00
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a depus miercuri, 30 iulie, la Comisia Electorală Centrală cererea de înregistrare pentru a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Lista include 53 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
17:40
Pavaj de milioane, degradat într-o lună. Vorbim despre trotuarul din fața Centrului de Excelență "Ștefan Neagă" din Chișinău, reparat recent cu aproape 5 milioane de lei din bugetul municipal. Locuitorii din zonă spun că reabilitarea porţiunii de drum s-a fost făcut de mântuială, iar autoritățile promit că pavajul va fi reparat de firma care a realizat aceste lucrări.
17:40
Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, a fost înregistrat, miercuri, de Comisia Electorală Centrală pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
17:10
În contextul condițiilor climatice actuale, favorabile înmulțirii accelerate a populațiilor de lăcuste, și ținând cont de focarele deja semnalate în regiunile sudice ale Ucrainei, autoritățile din Republica Moldova avertizează asupra riscurilor iminente pentru agricultură.
17:10
Peskov a răspuns la acuzațiile Maiei Sandu privind implicarea Rusiei în alegerile din toamnă # TVR Moldova
Federația Rusă neagă imixtiunea sa în alegerile parlamentare din acest an din R. Moldova. Purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, Dmitri Peskov, a calificat declarațiile președintei R. Moldova, Maia Sandu precum că Moscova planifică o „ingerinţă fără precedent" la parlamentarele din această toamnă drept nefondate.
Ieri
16:50
Se scumpește apa în mai multe localități din Republica Moldova: ANRE a aprobat noile tarife # TVR Moldova
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pe 29 iulie, în cadrul unei ședințe publice, noile tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate pentru anul 2025 în mai multe localități ale Republicii Moldova.
16:40
Se scumpește apa în mai multe localități Republica Moldova: ANRE a aprobat noile tarife # TVR Moldova
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pe 29 iulie, în cadrul unei ședințe publice, noile tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate pentru anul 2025 în mai multe localități ale Republicii Moldova.
16:40
Tânăr de 24 de ani, reținut la Bălți pentru șantaj: cerea 7.000 de euro de la un adolescent # TVR Moldova
Polițiștii și procurorii din municipiul Bălți au reținut un bărbat în vârstă de 24 de ani, suspectat de comiterea infracțiunii de șantaj în proporții considerabile.
16:20
Mitropolia Basarabiei este ținta unei noi acțiuni propagandistice agresive și denigratoare. În toate sectoarele municipiului Chișinău, indivizi organizați au distribuit, miercuri, broșuri în care se conțin acuzații calomnioase împotriva Patriarhiei Române, iar Mitropolia Basarabiei este prezentată drept „schismatică”, potrivit doxa.md.
16:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pe 29 iulie, în cadrul unei ședințe publice, noile tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate pentru anul 2025 în mai multe localități ale Republicii Moldova.
16:10
Aplicația „Hai TV”, ce transmitea posturi rusești interzise, a fost blocată în Republica Moldova # TVR Moldova
Platforma de streaming „Hai TV”, ce conține posturi TV rusești a fost blocată începând de miercuri, 30 iulie, pe teritoriul R. Moldova. Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
15:40
Guvernul modifică Programul Național de Imunizări: Vaccinul meningococic va fi introdus etapizat # TVR Moldova
Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 30 iulie 2025 modificări la Programul Național de Imunizări (PNI) pentru anii 2023–2027, menite să asigure acces echitabil la vaccinuri moderne, o eficiență sporită în administrarea acestora și prevenirea bolilor transmisibile cu impact major asupra sănătății populației.
15:20
„Situație nefavorabilă”. Transnistria atestă în continuare un număr mare de infecții intestinale # TVR Moldova
Potrivit așa-zisului Centru pentru Igienă și Epidemiologie din regiunea transnistreană, situația epidemiologică legată de infecțiile intestinale acute pentru săptămâna trecută, 21-27 iulie, rămâne nefavorabilă. Responsabilii de domeniul sănătății publice au constatat contaminarea apei cu materii fecale în mai multe raioane.
15:20
Cetățenii R. Moldova cu stagiu de muncă în Italia pot beneficia de pensie, din 1 septembrie # TVR Moldova
De la 1 septembrie, cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Italia și au plătit contribuții sociale vor putea depune cererea de pensionare la Casa Națională de Asigurări Sociale din Republica Moldova, fie la instituția similară din Italia. Vor fi cumulate perioadele de muncă realizate în Republica Moldova și în Italia. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
15:10
În Transnistria, situația epidemiologică privind infecțiile intestinale rămâne nefavorabilă # TVR Moldova
Potrivit așa-zisului Centru pentru Igienă și Epidemiologie din regiunea transnistreană, situația epidemiologică legată de infecțiile intestinale acute pentru săptămâna trecută, 21-27 iulie, rămâne nefavorabilă. Responsabilii de domeniul sănătății publice au constatat contaminarea apei cu materii fecale în mai multe raioane.
15:00
Un agent economic a fost vizat de percheziții, efectuate în cadrul unei cauze penale pornite în luna iulie 2025 în baza unor bănuieli de evaziune fiscală.
14:40
14:40
Alţi 22 de pompieri din Republica Moldova au plecat, în această dimineaţă, în Grecia pentru a-şi ajuta colegii la stingerea incendiilor de vegetaţie. Timp de două săptămâni, ei vor fi implicată în activităţi de monitorizare, patrulare şi de intervenţie în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Este al doilea grup de pompieri basarabeni care participă, în acest an, într-o misiune în Republica Elenă.
14:10
Un incendiu puternic s-a declansat la o fermă de creştere a găinilor din satul Bleșteni, raionul Edineț. La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri care au reuşit să salveze aproape 36 de mii de păsări.
13:50
Percheziții CNA într-un dosar de corupere activă în proiectul guvernamental „Satul European” # TVR Moldova
Un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector al Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al INST sunt cercetați de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupere activă. Miercuri, 30 iulie, CNA a desfășurat percheziții într-un dosar privind darea în exploatare a unui rețele de canalizare de 10 milioane de lei în satul Bilicenii Vechi, Sângerei.
13:40
Aprobat de Guvern: 56 de iazuri și lacuri din R. Moldova vor fi protejate printr-un regim special # TVR Moldova
56 de iazuri și lacuri de acumulare din Republica Moldova vor intra sub regim special de protecție și vor primi statut de „importanță națională”, în baza criteriilor aprobate de Executiv. Astfel, resursele strategice vor fi gestionate mai eficient, acestea fiind surse pentru irigare și alimentare cu apă potabilă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.