„Un acord care a consfințit eșecul RM”. 33 de ani de la armistițiul în Războiul de pe Nistru

TVR Moldova, 21 iulie 2025 18:40

Astăzi se împlinesc 33 de ani de la semnarea Acordului de încetare a focului în Războiul de pe Nistru. Potrivit specialiștilor, documentul a fost în devafoarea R. Moldova și a oferit Federației Ruse un pretext pentru a-și menține trupele în regiunea transnistreană pe termen nedeterminat. Experții afirmă că Rusia va folosi în continuare regiunea separatistă transnistreană pentru a destabiliza R. Moldova, iar provocările la adresa Chișinăului se vor intensifica în prag de alegeri parlamentare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 5 minute
12:30
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, prezent la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” Șcheia din Suceava, una dintre cele mai vechi ctitorii ale Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.
Acum 30 minute
12:10
Pe 22 iulie ne întoarcem puțin în timp pentru a descoperi câteva evenimente spectaculoase din istorie. Iar dacă vă topește canicula din prezent, stați să vedeți cum a fost în 2016!
12:00
Trei persoane, dintre care doi minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova. Tragediile au avut loc recent în raionul Florești și Orhei. Primul caz a fost înregistrat pe 21 iulie în apropierea localității Trifănești, raionul Florești. Un băiat în vârstă de 12 ani a căzut în apa râului Căinar și s-a înecat. Corpul neînsuflețit al copilului a fost extras la mal de localnici până la apelarea serviciilor specializate.
Acum o oră
11:50
Trei persoane, dintre care doi minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova. Tragediile au avut loc recent în raionul Florești și Orhei.
11:40
Două persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt cercetate pentru contrabandă cu freon. Acestea se află în arest preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatelor judecătorești.
11:40
Poliția Republicii Moldova a informat că marți, 22 iulie, doi cetățeni moldoveni au fost reținuți pe Aeroportul din Atena, Grecia. Unul dintre aceștia este oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc, iar cel de-al doilea este fostul deputat al Partidului Democrat, Constantin Țuțu, potrivit surselor TVR Moldova.
Acum 2 ore
11:20
Cu puțin timp în urmă, canalele de comunicare oficială Interpol din Atena, Grecia ne-au informat că au fost reținuți doi cetățeni moldoveni. Unul dintre aceștia este Vladimir Plahotniuc, potrivit Inspectoratului General al Poliției.
11:10
Relațiile solide dintre Republica Moldova și România au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministra de Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, aflată în vizită oficială la Chișinău.
11:10
Autoritățile moldovenești au demarat o serie de acțiuni menite să întărească independența judecătorilor, să sporească transparența instanțelor judecătorești și să fortifice mecanismele de integritate, însă au ratat o serie de dosare sensibile fără finalitate și instabilitate în fruntea unor instituții-cheie, potrivit unui studiu al Centrului de Resurse Juridice din Moldova privind principalele realizări și restanțe din domeniul justiției în 2021-2025.
Acum 4 ore
10:20
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat, luni, în cadrul ședinței reprezentanților serviciilor municipale, că intenționează să o acționeze în judecată pe ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, pentru declarațiile acesteia făcute în cadrul unei emisiuni televizate. Edilul a cerut colegilor săi din departamentul juridic să analizeze posibilitatea acționării oficialului român în judecată.
09:40
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale în privința unui bărbat din raionul Cahul, învinuit de comiterea infracțiunii de pornografie infantilă.
09:40
În noaptea de 22 iulie, orașul Odesa, sud-vestul Ucrainei, a fost ținta unui atac cu drone rusești, care au provocat incendii și pagube ale infrastructurii civile. Pe moment, autoritățile regionale au confirmat că o persoană a fost rănită, potrivit primarul orașului, Ghenadi Truhanov.
09:10
09:00
Agenția Proprietății Publice anunță concurs pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”
08:30
Meteorologii au emis pentru astăzi, 22 iulie, avertizări meteorologice de temperaturi caniculare. Ziua, izolat sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, în special în zona de nord și centru a țării.
Acum 6 ore
08:10
Pe multe tarlale, culturile de porumb şi floarea soarelui deja sunt compromise, iar fermierii cer intervenţia de urgenţă a autorităţilor și activarea Celulei de Criză. Ministrul Agriculturii promite că va discuta cu fermierii şi va merge în teren pentru a evalua situaţia.
07:50
Află cu TVR Moldova cele mai importante evenimente care au avut loc luni, 21 iulie.
Acum 24 ore
21:10
Virgiliu Postolachi a marcat în al doilea meci consecutiv din Superliga României. Fotbalistul naționalei Republicii Moldova a expediat mingea în plasa formației FC Rapid București. Atacantul celor de la CFR Cluj a fost nevoit, însă, să părăsească terenul din cauza unei accidentări.
20:40
Blocul politic „Împreună”, format din Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist, a anunțat luni că va participa la viitoarele alegeri parlamentare în format de bloc electoral. Tot astăzi, fosta judecătoare Victoria Sănduţa a anunțat că va candida ca independent la alegerile din 28 septembrie.
20:10
La un pas de tragedie. În curtea unui bloc de pe strada Florilor din Chişinău, o creangă groasă s-a rupt dintr-un copac uscat şi s-a prăbuşit la pamant, la doar câteva clipe după ce câţiva copii au trecut pe acolo. Locatarii au cerut Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi să taie copacul, dar pentru intervenţie e nevoie de o autorizaţie de la Agenţia de Mediu.
19:50
Petrocub Hâncești și Sheriff Tiraspol au oferit un duel pe cinste în prima ligă de fotbal a Republicii Moldova, dar spectatorii nu s-au bucurat de goluri marcate. Ambele tabere s-au jucat cu ocaziile, fără să expedieze mingea în plasă.
19:40
În zona Pieței Vechi din Chișinău, unde se află Maternitatea Municipală nr. 2, se fac săpături arheologice. Au fost scose la iveală mai multe morminte medievale, iar arheologii cred că este vorba despre periferia unuia dintre cele mai vechi cimitire din oraș. Cercetările sunt făcute de specialiștii Universității „Ion Creangă", în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie și Institutul Patrimoniului Cultural.
19:30
Echipa Republicii Moldova și-a început aventura la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Sportivii și antrenorii au participat aseară la ceremonia de deschidere, iar judocanii Alexandra Chiron și Nelu Malic au purtat drapelul de stat.
19:30
Forţele armate ale Republicii Moldova vor participa alături de cele ale SUA şi României la exerciţiul anual „Scutul de Foc – 2025”, care se va desfăşura în perioada 14-18 august la centrele de instruire ale Armatei Naționale a Republicii Moldova, potrivit army.md.
19:10
Astăzi a început admiterea la colegiile şi universităţile din Republica Moldova, iar absolvenţii care au promovat examenele s-au grăbit să depună actele. De anul trecut candidaţii se pot înscrie şi online, pe platforma eadmitere.gov.md, creată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Totuşi, multi dintre ei au ales să meargă la sediile instituţiilor de învătământ pentru a-şi depune dosarele, variantă pe care au considerat-o mai sigură.
18:40
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la semnarea Acordului de încetare a focului în Războiul de pe Nistru. Potrivit specialiștilor, documentul a fost în devafoarea R. Moldova și a oferit Federației Ruse un pretext pentru a-și menține trupele în regiunea transnistreană pe termen nedeterminat. Experții afirmă că Rusia va folosi în continuare regiunea separatistă transnistreană pentru a destabiliza R. Moldova, iar provocările la adresa Chișinăului se vor intensifica în prag de alegeri parlamentare.
18:10
Aflați povestea de viață a soților Ala și Gheorghe Sîncu, care s-au apucat să cultive levănțică.
17:40
Două persoane și-au depus dosarele pentru funcția de procuror general interimar, anunță Consiliul Superior al Procurorilor. Este vorba despre Alexandru Machidon, actualul procuror general interimar, și Victor Furtuna, actual procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
17:10
Anual, la 20 iulie, marcăm Ziua Mondială a Șahului. Cu această ocazie, am zis să provocăm chișinăuienii noștri să joace cu doi copii mici. Este vorba de Tristan, opt ani, și Sofia, nouă ani, care au reușit să cucerească mai multe titluri. Să vedem cât de bine se pricep la șah oamenii noștri.
16:50
Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, spune că numărul mare de intermediari și dificultățile legate de plata pentru gaze din cauza sancțiunilor aplicate de Occident Rusiei pentru războiul împotriva Ucrainei creează o situație instabilă în ceea ce privește asigurarea cu gaze a regiunii transnistrene și constituie o amenințare pentru economia malului drept al Nistrului.
16:10
Vacanța de vară poate fi petrecută interesant, la bibliotecă. Prin intermediul Programului ,,Provocarea verii”, aflat la a 7-a ediție, copiii au parte de activități pe placul lor, la filialele Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chișinău, printre ele, Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”.
16:10
Ministra afacerilor externe al României, Oana-Silvia Țoiu, va întreprinde marți, 22 iulie, o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.
15:40
Canicula îi face pe mulţi oameni să cumpere şi să instaleze un aparat de aer condiţionat. Dispozitivele care aduc un pic de răcoare sunt acum la mare căutare. Uneori, clienţii trebuie să aştepte și o lună până îți văd aparatul montat in casă.
15:40
România ajută Ucraina, în mod constant, de când a început războiul, și cu echipament și cu muniție, a declarat duminică ministrul Apărării Naționale al României, Ionuț Moșteanu, într-o schimbare de paradigmă a comunicării pe acest subiect după ce ani la rândul autoritățile de la București au preferat o comunicare discretă pentru a nu alimenta curentul extremist și a nu furniza detalii tactice Rusiei.
15:20
Blocul Împreună, rămas doar cu Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist, și-a anunțat participarea la alegerile parlamentare, sub forma unui bloc electoral.
15:10
Președintele României, Nicușor Dan, ar putea avea în curând o întâlnire bilaterală cu președintele SUA, Donald Trump. Şeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, spune că Trump a trimis o invitație formală în acest sens.
14:40
Patruzeci și unu de militari din Republica Moldova și-au luat rămas bun de la cei dragi înainte de a porni într-o nouă misiune internațională de menținere a păcii. În următoarele șase luni, ei vor fi dislocați în Kosovo unde vor patrula în zona de securitate și vor păzi depozite de armament.
14:40
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că intenționează să o acționeze în judecată ministra de Externe a României, Oana Țoiu, pentru declarațiile făcute la o emisiune televizată, în care îl vizează pe Ion Ceban și interdicția aplicată acestuia de a intra pe teritoriul statului român.
13:40
Roman Roşca, deputat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, va prelua funcţia de vicepremier pentru Reintegrare în locul lui Oleg Serebrian potrivit prim-ministrului Dorin Recean. Șeful Executivului a precizat că Roman Roşca trebuie să continue eforturile de reintegrare a țării. Experţii în acest domeniu au salutat această numire.
13:20
Cetățenii Republicii Moldova care au activat oficial în Republica Slovacă vor putea primi pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat. Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale.
13:00
Un pas important spre un trai mai bun va fi făcut în raionul Leova, unde infrastructura de apă și sanitație va fi îmbunătățită semnificativ în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, o inițiativă a Echipei Europa.
12:50
Tot mai mulți basarabeni aleg să-și cumpere un apartament la București în loc de Chișinău.
12:40
Autoritățile încă nu știu ce a declanșat cazul de agresiune în grup asupra unei eleve și nici cum a fost posibil ca atât de mulți copii, din cel puțin cinci instituții de învățământ, să se afle în același loc, spune ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.
12:30
Autoritățile încă nu știu ce a declanșat cazul de agresiune în grup asupra unei eleve și nici cum a fost posibil ca atât de mulți copii, din cel puțin cinci instituții de învățământ, să se afle în același loc, spune ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.
Ieri
11:50
Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că a înaintat Președintei Maia Sandu propunerea de a-l numi pe Roman Roșca în funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare.
11:50
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, insistă pe faptul că instituția pe care o conduce nu are competența să interzică concerte cu artiști care îl elogiază pe Putin în Piața Marii Adunări Naționale. Această c0mpetență este, în opinia sa, atributul autorităților locale. Primăria Chișinău a spus săptămâna trecută că este doar informată despre organizarea unor evenimente pe teritoriul municipiului, și nu are dreptul să interzică asemenea evenimente.
11:40
Ministerul Educației și Cercetării anunță că rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au fost afișate luni, 21 iulie, în centrele raionale și municipale de examene.
11:20
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de caniculă pentru ziua de 21 iulie, valabil în special pentru sudul Republicii Moldova.
10:40
Părinții elevilor din clasele I până la IX vor beneficia, în această toamnă, de un ajutor financiar unic în valoare de 1.000 de lei oferit de stat pentru a sprijini familiile la începutul anului de studii conform unei hotărâri a guvernului
10:30
Un grav accident rutier s-a produs duminică seară, în jurul orei 18:00, în satul Drochia, același raion. O mașină de marca Dacia, condusă de un bărbat în vârstă de 37 de ani, s-a izbit violent de un transformator electric de pe marginea drumului după ce ar fi pierdut controlul vehiculului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.