(video) Vasile Tarlev, vizită de lucru la Strășeni, a participat la inaugurarea bustului domnitorului Ștefan cel Mare: Avem o moștenire bogată

UNIMEDIA, 16 iulie 2025 16:30

Președintele Partidului Viitorul Moldovei a efectuat o vizită de lucru la Șoldănești, astăzi. Vasile Tarlev a discutat cu membrii și simpatizanții formațiunii pe care o conduce și a participat la inaugurarea bustului domnitorului Ștefan cel Mare. „Noi avem o moștenire bogată, oameni educați și un trecut pe care trebuie să-l păstrăm cu mândrie”, a declarat politicianul.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 5 minute
21:50
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, vicepreședinte PAS, a comentat concertele organizat de Renato Usatîi în PMAN, cu participarea unor artiști renumiți din Federația Rusă. „Locația a fost una penibilă”, a declarat Bolea, în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4.
Acum 30 minute
21:30
Autoritățile din România sunt în alertă, după ce numărul cazurilor de rabie a crescut în mod alarmant. Mai mult, zona Moldovei și zonele de frontieră cu Ucraina sunt cele mai afectate, scrie Can Can.
Acum o oră
21:00
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că premierul Dorin Recean a dat acordul pentru desfășurarea concertului din PMAN, la care au evoluat interpreți din Federația Rusă. Totodată, acesta mai spune că șeful Guvernului i-a transmis să ceară voie de la șeful cabinetului lui Volodimir Zelenski pentru intrarea trupei Ruki Vverh în Moldova.
Acum 2 ore
20:40
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, este pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare din toamnă. Anunțul l-a făcut chiar demnitarul, care a dezvăluit, la Puterea a 4-a de la N4, și dacă va fi sau nu printre primii 20 de candidați din partea PAS.
20:10
Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru viitorul cadru financiar multianual 2028-2034 (CFM) „nu este suficient” pentru a face față provocărilor cu care se confruntă UE, avertizează coraportorii Parlamentului European (PE) pentru CFM și cei pentru resurse proprii, afirmând că plafonul de cheltuieli de 1,26% va impune reduceri ale programelor emblematice, în același timp cu rambursarea datoriilor, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de Comisia pentru bugete (BUDG) din PE, citat de HotNews.ro.
Acum 4 ore
19:50
Rafalele puternice de vânt din această după-amiaxă au doborât mai mulți copaci pe o stradă de la Botanica: Circulația în zonă a fost blocată, iar poliția se află la fața locului.
19:30
Momente emoționante pentru doi tineri din Găgăuzia, care au pus temelia unei noi familii în fața zecilor de mii de oameni, adunați aseară în Piața Marii Adunări Naționale, la Festivalul Absolvenților 2025. Un tânăr din sudul Moldovei l-a rugat pe prezentatorul evenimentului, Renato Usatîi, să i se permită să facă cererea în căsătorie pe scenă.
19:10
Scandal pe rețele, între doi foști premieri ai Republicii Moldova. Ion Sturza l-a acuzat, într-o postare, pe Vlad Filat, că „răspândește falsuri anti EU și propria țară”. La rândul său, Filat i-a răspuns, ironic, că „se vrea savant cu texte scrise într-un laborator ong-ist finanțat din exterior”.
18:40
Japonia se confruntă cu cea mai gravă amenințare la adresa securității de după al Doilea Război Mondial, pe fondul intensificării activităților militare în regiune ale celor trei potențiali adversari din Asia de Est – China, Rusia și Coreea de Nord, a declarat ministrul nipon al apărării, citat miercuri de CNN, scrie HotNews.ro.
18:10
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) și constată că hotărârea privind „stabilirea votării repetate, a rămas în vigoare și produce efecte juridice în continuare”. Astfel, duminică, sătenii din localitatea Boldurești vor ieși din nou la urne.
18:10
Ministerul Afacerilor Externe confirmă că a fost informat de către Ambasada Republicii Moldova la Varșovia cu privire la organizarea de către autoritățile poloneze a unui zbor charter pentru repatrierea cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei, se arată într-un comunicat.
Acum 6 ore
17:40
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) și constată că hotărârea privind „stabilirea votării repetate, a rămas în vigoare și produce efecte juridice în continuare”. Astfel, duminică, sătenii din localitatea Boldurești vor ieși din nou la urne.
17:20
Un moment special a avut loc la concertul din Piața Marii Adunări Naționale: celebrul interpret Leonid Agutin a anunțat, de pe scenă, sexul bebelușului unui cuplu din public. Totul s-a întâmplat la rugămintea viitorilor părinți, care i-au transmis artistului mesajul: „Дядя Лёня, помоги узнать пол ребёнка”, apoi au transmis interpretului un plic. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat, sub privirile miilor de spectatori, Agutin a dezvăluit că aceștia vor avea o fetiță.
17:20
Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vânt care afectează circulația pe râul Nistru.
17:00
Un șofer moldovean, în vârstă de 44 de ani, este cercetat penal pentru omor și conducere în stare de ebrietate, în urma unui grav accident rutier petrecut sâmbătă în orașul Jesolo, Italia. Potrivit presei locale, în urma coliziunii, doi soți în vârstă de 59 de ani a murit pe loc, iar alte persoane au fost rănite.
16:40
Polonia a acuzat Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn aparținând unui grup polonez în urma unui bombardament în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), marți, soldat cu cel puţin opt răniţi, relatează EFE, citat de adevarul.ro.
16:40
Tragedie în sistemul penitenciar: Brânza Mircea, angajat al Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera”, s-a stins din viață marți, 16 iulie, la vârsta de 29 de ani. Conform surselor, acesta și-ar fi pus capăt zilelor. La rândul său, reprezentanții ANP au precizat că „decesul a survenit în afara orelor de serviciu”.
16:30
Președintele Partidului Viitorul Moldovei a efectuat o vizită de lucru la Șoldănești, astăzi. Vasile Tarlev a discutat cu membrii și simpatizanții formațiunii pe care o conduce și a participat la inaugurarea bustului domnitorului Ștefan cel Mare. „Noi avem o moștenire bogată, oameni educați și un trecut pe care trebuie să-l păstrăm cu mândrie”, a declarat politicianul.
16:30
Concerte la Muzeul Satului din Chișinău, ajuns la a II-a ediție, va transforma din nou teritoriul Bisericii de Lemn într-o veritabilă oază muzicală pe 26 iulie!
16:30
Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul de agresiune între două minore, difuzat pe rețelele de socializare. „Sunt în curs de identificare elevii implicați, precum și instituțiile de învățământ din care aceștia studiază”, precizează MEC.
16:10
Un camion cu 50 de baloți de paie a ars complet lângă satul Ratuș din raionul Telenești. Incidentul s-a produs în cursul zilei de astăzi, iar flăcările au cuprins rapid întreaga încărcătură.
16:00
Cosmic.md este o fabrică din Moldova de paturi, saltele și toppere, situată pe str. Varnița 2/7, cu Showroom pe str. Petricani 17/3 din Chișinău. Compania produce atât modele standard, cât și personalizate, oferind livrare în toată Moldova, fără intermediari.
Acum 8 ore
15:50
Accidentul fatal de la Gorno din această dimineață, soldat cu doi morți, a fost filmat de o cameră de bord aflată în trafic. Imaginile dramatice arată cum un VAZ a intrat brusc pe contrasens, izbindu-se frontal de un microbuz cu pasageri.
15:30
Un caz de bullying violent între adolescente a fost surprins în mai multe filmări distribuite pe rețele. În imagini, o fată este forțată să stea în genunchi, înjurată și umilită de o colegă, în timp ce martorii - alți minori - asistă, râd și filmează scena, fără să intervină.
15:20
Campionul mondial la arte marțiale mixte, Gheorghe Balaur, va fi următorul invitat al proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDA. Revenit recent de la competiția internațională din Brazilia, sportivul ne-a oferit detalii exclusive despre parcursul său, sacrificii, motivație și planurile de viitor.
15:00
Consilierul municipal, Ion Bulgac, acuză Guvernul că a dezinformat opinia publică în legătură cu responsabilitatea concertului din PMAN, susținând că Primăria Chișinău a respectat procedurile legale privind notificarea evenimentului. „Anume amplasarea vagoanelor este ilegală. Nu pentru că nu este potrivit să fie acolo, ci pentru că cei de la Guvern s-au scărpinat într-un loc și nu declarația lor a fost prima”, a scris Bulgac.
14:50
Liderul PCRM, fostul șef de stat Vladimir Voronin, spune că Partidul Acțiune și Solidaritate nu a făcut nimic în acești ani pe integrare europeană. „Numai la-la-la, începând de la Maia Sandu și terminând cu ceilalți, bla-bla-bla”, a declarat acesta la emisiunea „Gonța Show”.
14:50
Șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, cercetat penal pentru corupție, a acționat în judecată Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI). Acesta cere returnarea a cel puțin 40 mii de dolari, despre care spune că sunt parte din economiile familiei.
14:40
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a criticat desfășurarea concertului de aseară din Piața Marii Adunări Naționale, organizat în preajma expoziției „Trenul Durerii”. „E o insultă la adresa memoriei noastre colective. Cerem Primăriei să dea explicații”, a declarat Vodă. La rândul său, Primăria Chișinău respinge învinuirile lansate acuzând, la rândul său, „manipulare politică” din partea acestuia.
14:30
Rabinul Moshе Asman i-a oferit reprezentantului special al președintelui SUA, Keith Kellogg, un cadou destinat lui Donald Trump, în cadrul unei întâlniri la Kiev, scrie adevărul.ro.
14:30
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a criticat desfășurarea concertului de aseară din Piața Marii Adunări Naționale, organizat în preajma expoziției „Trenul Durerii”. „E o insultă la adresa memoriei noastre colective. Cerem Primăriei să dea explicații”, a declarat Vodă. La rândul său, Primăria Chișinău respinge învinuirile lansate acuzând, la rândul său, „manipulare politică” din partea acestuia.
14:10
Liderul PCRM, fostul șef de stat Vladimir Voronin, spune că Partidul Acțiune și Solidaritate nu a făcut nimic în acești ani pe integrare europeană. „Numai la-la-la, începând de la Maia Sandu și terminând cu ceilalți, bla-bla-bla”, a declarat acesta la emisiunea „Gonța Show”.
14:10
Într-un context economic dinamic, în care cash flow-ul rapid poate face diferența între stagnare și creștere, factoringul devine un instrument esențial pentru companiile care vor să-și eficientizarea capitalulul circulant. Acum, datorită serviciului e-Factoring de la OTP Bank, accesul la lichidități devine mai rapid, mai transparent și mai intelligent.
14:00
De 7 ani, Philip Morris Moldova investește constant în construirea unui viitor fără fum, aducând inovația mai aproape de consumatori și contribuind la transformarea pieței locale. Consecventă în misiunea sa, compania își consolidează investițiile pe piața locală prin lărgirea portofoliului de produse inovaționale, extinderea echipei și implementarea programelor de mediu. Directorul Philip Morris Moldova, Elena Naumenko, susține că noile investiții reprezintă angajamentul companiei de a continua parcursul fără fum, dar și de a contribui la dezvoltarea pieței locale.
Acum 12 ore
13:50
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Alerta va intra în vigoare în intervalul 16 iulie (ora 14:00) – 17 iulie (ora 05:00).
13:40
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că situația din jurul regiunii transnistriene reprezintă un motiv de preocupare deosebită pentru Rusia, după ce Serviciul de Informații Externe a acuzat NATO că intenționează să implice Republica Moldova într-un posibil război, scrie adevarul.ro.
13:40
Sărbătoare mare în familia expertului economic Veaceslav Ioniță. Fiica sa, Loriana, s-a căsătorit. Tânăra mireasă a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini din ziua nunții.
13:30
Uniunea Europeană nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza Slovaciei care a blocat măsurile cerând mai multe garanții că nu va fi afectată de planul de eliminare treptată a gazului rusesc. Guvernul respinge propunerea imbecilă a Comisiei Europene de a opri fluxul de gaz rusesc din 2028, a declarat premierul Fico, scrie observatornews.ro.
13:30
O nouă lege finlandeză care interzice cetățenilor ruși și belaruși să cumpere proprietăți imobiliare a intrat în vigoare la 15 iulie, ca parte a unui efort mai amplu de a consolida securitatea națională a Finlandei pe fondul poziției tot mai agresive a Rusiei în regiune, scrie digi24.ro.
13:20
„Parlamentul PAS a decedat, s-a terminat. Amin, faceți cruce” — a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin, despre actuala majoritate parlamentară, pe care o consideră epuizată politic.
12:50
Autoritățile poloneze au expulzat din țară un total de 40 de persoane, dintre care 27 cetățeni ai Georgiei și 13 ai Republicii Moldova, ca urmare a unei operațiuni coordonate între Poliția de Frontieră și agenția europeană Frontex, scrie presa locală.
12:40
Republica Moldova, sub guvernarea PAS, este cu adevărat un stat capturat, în care vocea cetățenilor, inclusiv cea a avocaților aflați în grevă, este ignorată. Concluziile au fost făcute de președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii”, de la Exclusiv TV.
12:30
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că situația din jurul regiunii transnistriene reprezintă un motiv de preocupare deosebită pentru Rusia, după ce Serviciul de Informații Externe a acuzat NATO că intenționează să implice Republica Moldova într-un posibil război, scrie adevarul.ro.
12:00
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Comuniștilor (PCRM), Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul Viitorul Moldovei se află în plin proces de consultări și pregătire a documentației necesare pentru înregistrarea blocului electoral comun la alegerile parlamentare din 28 septembrie, afirmă liderul socialist, Vladimir Voronin. „Se lucrează, discutăm, dar avem probleme artificiale, create de ASP și CEC”, a menționat politicianul la emisiunea „Gonța Show”.
12:00
Carburanții se vor scumpi mâine, 17 iulie 2025, potrivit noilor prețuri stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
12:00
Maxim Morosan, consilier municipal la Bălți, președintele Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, afirmă că guvernarea actuală a declarat război propriului popor și bisericii.
11:40
Piața Marii Adunări Naționale a devenit neîncăpătoare marți, când a avut loc cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului Absolvenților-2025, moderat de Renato Usatîi. Seara a fost plină de muzică de calitate și surprize pentru spectatori, dar și pentru artiști, conform ru1.md.
11:20
Protestul organizat astăzi de Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost vizat de intervenția autorităților. Potrivit organizatorilor, oamenii legii ar fi încercat să oprească manifestația „la indicația bandei galbene”.
11:10
Portul Anvers-Bruges, unul dintre cele mai mari hub-uri de transport auto din lume, a devenit o parcare uriaşă, cu mii de automobile, camionete, camioane şi utilaje grele, destinate exportului către SUA, rămase pe loc, în contextul noilor tarife comerciale impuse de preşedintele american Donald Trump, transmite The Guardian, potrivit digi24.ro.
11:10
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că Energocom a achiziționat circa 50% din stocul de gaze pentru perioada 2025-2026, la un preț „foarte bun”, dar pe care la moment refuză să îl facă public.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.