R. Moldova nu a reușit să cumpere vaccinuri împotriva meningitei: cauzele, explicate de ministra Sănătății

Moldova1, 9 iulie 2025 15:10

Autoritățile R. Moldova nu au reușit să încheie nicio tranzacție privind procurarea de vaccin împotriva meningitei, deși au prevăzut aproape cinci milioane de lei pentru procurarea, în acest an, a 5.000 de doze.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 15 minute
18:40
Asociația „Forța Fermierilor” acuză autoritățile de lipsă de reacție în fața crizei agricole din sudul țării și cere intervenții urgente pentru salvarea fermierilor afectați de secetă și înghețuri. Pe de altă parte, Guvernul declară că va susține agricultorii care au nevoie și care au suferit pierderi, subliniind investițiile făcute în sector și sprijinul oferit în ultimii ani.
18:40
Cel puțin zece oameni au murit după ce un pod s-a prăbușit în statul Gujarat din vestul Indiei. Alte șase persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme, iar mai multe mașini au căzut într-un râu. Podul s-ar fi prăbușit din cauza stării deplorabile în care se afla.
18:40
Mijloacele diplomatice de soluționare a războiului din Ucraina au fost epuizate, a declarat miercuri cancelarul german Friedrich Merz, promițând să continue să sprijine lupta Kievului împotriva agresiunii ruse, relatează Reuters.
Acum o oră
18:20
Primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, precum și în întreg spațiul Schengen, pentru o perioadă de cinci ani. Informația a fost confirmată oficial de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București. „Ceea ce am văzut în spațiul public este o răfuială politică din partea Maiei Sandu, a regimului său, regimului PAS”, a reacționat Ion Ceban.
18:10
În regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență în economie până pe 9 august, inclusiv. Așa-zisul soviet suprem de la Tiraspol a aprobat, pe 9 iulie, pretinsul decret emis de liderul separatist Vadim Krasnoselski.
18:00
Noi inundații puternice în Statele Unite. De data aceasta în New Mexico, doi copii și tatăl lor au murit, iar zeci de oameni sunt dați dispăruți sau izolați de intemperii. Salvatorii avertizează cu privire la creșterea rapidă a nivelului apei în râurile din zonă. A crescut până la 110 numărul victimelor inundațiilor care au devastat Texasul, iar peste 170 de oameni sunt încă dați dispăruți. Aproximativ o treime dintre victime sunt copii.
18:00
În liceele din Republica Moldova se discută tot mai mult despre posibilitatea introducerii profilului generalist, începând cu clasa a X-a. Unii elevi și părinți sunt însă reticenți cu privire la această experiență nouă în mediul educațional. Deși Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că noul profil nu este obligatoriu și rămâne la discreția școlilor, doar câteva instituții de învățământ s-au arătat deschise pentru a adopta acest profil din septembrie curent.
Acum 2 ore
17:40
Sheriff va juca joi seara pe teren propriu cu formația kosovară FC Priștina în primul tur preliminar al Ligii Europei, a doua ca valoare competiție continentală inter-cluburi.
17:30
Uniunea Europeană a decis să extindă lista politicienilor moldoveni ce urmează să fie sancționați pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, manifestate în special prin cumpărarea de voturi și încercarea de influențare a rezultatelor prezidențialelor și referendumului din toamna trecută. O listă de sancțiuni extinse a fost aprobată miercuri, 9 iulie, de ambasadorii țărilor din UE, scrie Radio Europa Liberă.
17:30
Asociația „Forța Fermierilor” acuză autoritățile de lipsă de reacție în fața crizei agricole din sudul țării și cere intervenții urgente pentru salvarea fermierilor afectați de secetă și înghețuri. Pe de altă parte, Guvernul declară că va susține agricultorii care au nevoie și care au suferit pierderi, subliniind investițiile făcute în sector și sprijinul oferit în ultimii ani.
17:20
Uniunea Europeană a decis să extindă lista politicienilor moldoveni ce urmează să fie sancționați pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, manifestate în special prin cumpărarea de voturi și încercarea de influențare a rezultatelor prezidențialelor și referendumului din toamna trecută. O listă de sancțiuni extinse a fost aprobată miercuri, 9 iulie, de ambasadorii țărilor din UE, scrie Radio Europa Liberă.
17:00
Procurorul Ghennadi Epure a fost numit director adjunct al Institutului Național al Justiției. Numirea a avut loc în cadrul ședinței din 8 iulie a Consiliului instituției.
17:00
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și în Statele Unite Mexicane, Viorel Ursu, va conduce misiunea diplomatică a statului nostru din Regatul Suediei.
Acum 4 ore
16:50
Procurorul Ghennadi Epure a fost numit director adjunct al Institutului Național al Justiției. Numirea a avut loc în cadrul ședinței din 8 iulie a Consiliului instituției.
16:10
Autoritățile au reușit să cumpere, până pe 9 iulie, aproape jumătate din cantitatea de gaze naturale necesară malului drept al Nistrului pentru anul gazier 2025–2026 (1 octombrie 2025 - 30 septembrie 2026).
16:00
Autoritățile de la Chișinău condamnă evenimentul politic desfășurat la Moscova pe 6 iulie, organizat de blocul „Victorie”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, și califică manifestația drept „un act de trădare de țară”. Mesajele lansate în cadrul congresului fac parte dintr-un scenariu de subminare a statului Republica Moldova, scris „după manualul propagandei ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.
16:00
Autoritățile au reușit să cumpere, până pe 9 iulie, aproape jumătate din cantitatea de gaze naturale necesară malului drept al Nistrului pentru perioada rece a anului (octombrie 2025 – septembrie 2026).
15:40
Primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, precum și în întreg spațiul Schengen, pentru o perioadă de cinci ani. Autoritățile de la București au confirmat pentru Digi24.ro că decizia a fost luată de către oficialii români.
15:40
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat miercuri două hotărâri împotriva Rusiei, afirmând în prima că Federația Rusă a încălcat dreptul internațional în timpul conflictului din Ucraina. Este pentru prima dată când o instanță internațională recunoaște Moscova ca fiind responsabilă pentru încălcări ale drepturilor omului de la începutul invaziei pe scară largă din 2022, relatează BBC News cu referire la Associated Press.
15:30
Parlamentul European a aprobat astăzi deblocarea a 280,7 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), destinați sprijinirii a șase state europene afectate de inundațiile devastatoare din toamna anului 2024, printre care se numără și Republica Moldova.
15:10
Autoritățile R. Moldova nu au reușit să încheie nicio tranzacție privind procurarea de vaccin împotriva meningitei, deși au prevăzut aproape cinci milioane de lei pentru procurarea, în acest an, a 5.000 de doze.
15:00
Republica Moldova ar putea avea un nou procuror general până la sfârșitul lunii august, cu condiția ca procesul de selecție să decurgă conform legislației, a anunțat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după ședința Guvernului din 9 iulie.
15:00
Echipele naționale de fotbal feminin ale Germaniei și Suediei s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, care se desfășoară în Elveția. Totodată, Danemarca și Polonia sunt eliminate.
Acum 6 ore
14:50
Visul frumos al echipei Fluminense Rio de Janeiro la Cupa Mondială a Cluburilor s-a încheiat. Formația braziliană a fost învinsă de Chelsea Londra în semifinale, scor 0-2. Ironia sorții - Joao Pedro, fostul discipol al lui Fluminense, a înscris ambele goluri.
14:40
A jefuit safeul unei companii din Chișinău, provocând un prejudiciu de aproape două milioane de lei, iar banii i-a cheltuit la jocuri de noroc. Făptașul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost găsit vinovat de furt în proporții deosebit de mari și condamnat la opt ani de închisoare, pedeapsă executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
14:10
Tăierile ilegale, vătămarea arborilor și incendierea suprafețelor împădurite vor fi sancționate mult mai dur în R. Moldova. Noul Regulament privind modul și tarifele de calcul al despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea legislației silvice, aprobat pe 9 iulie de Guvern, prevede amenzi de zece ori mai mari pentru asemenea încălcări.
13:40
Peste o sută de microbuze au claxonat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul unui protest organizat de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA). Transportatorii au ieșit în stradă pentru a cere Guvernului aprobarea metodologiei de calcul a tarifelor, retragerea proiectelor privind sistemele e-Bilet și e-GPS, dar și renunțarea la obligativitatea de a adapta toate vehiculele pentru persoanele cu mobilitate redusă. Pe de altă parte, Executivul declară că solicitările transportatorilor nu pot fi acceptate în lipsa unor îmbunătățiri semnificative în calitatea serviciilor oferite pasagerilor.
13:10
Decizia SUA de a relua livrările de arme către Ucraina este esențială pentru menținerea unui echilibru de forțe într-un război cu implicații globale, iar Ucraina depinde nu doar de arme, ci și de consecvența aliaților săi, susține expertul în infrastructuri critice, Alexandru Georgescu.
Acum 8 ore
12:50
Lista statelor în care permisele de conducere moldovenești sunt recunoscute se extinde, fiind completată cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Guvernul a aprobat, pe 9 iulie, semnarea unui Memorandum de înțelegere cu executivul britanic, care prevede preschimbarea reciprocă a permiselor auto fără susținerea examenelor.
12:30
Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Nistru, în seara zilei de 8 iulie, în apropierea satului Varnița, raionul Anenii Noi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), băiatul a dispărut în timp ce se scălda, iar cazul a fost semnalat salvatorilor la ora 19:58.
12:30
La aproape două luni de la incendiul care a distrus mansarda unui bloc de locuit din orășelul Durlești, suburbie a capitalei, ofițerii anticorupție au desfășurat, pe 9 iulie, percheziții la proprietarul companiei de construcție. Centrul Național Anticorupție. (CNA) anunță că de la fața locului au fost ridicate probe relevante pentru anchetă.
12:20
Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Nistru, în seara zilei de 8 iulie, în apropierea satului Varnița, raionul Anenii Noi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), băiatul a dispărut în timp ce se scălda, iar cazul a fost semnalat salvatorilor la ora 19:58.
12:10
Termenul de utilizare a fondurilor în cadrul Proiectului „Moldova drumuri III” va fi extins până în decembrie 2028. Cabinetul de miniștri a aprobat ratificarea Acordului de modificare a contractului de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, pentru a permite finalizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a două sectoare esențiale din sudul țării.
12:00
Lista celor 35 de proiecte care vor fi finanțate în cadrul ediției din acest an a Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3” a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri. Valoarea totală a contribuției statului se ridică la 10 milioane de lei, după ce Executivul a majorat suma alocată pentru fiecare proiect de la 250.000 la 350.000 de lei.
11:50
Lista celor 35 de proiecte care vor fi finanțate în cadrul ediției din acest an a Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3” a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri. Valoarea totală a contribuției statului se ridică la 10 milioane de lei, după ce Executivul a majorat suma alocată pentru fiecare proiect de la 250.000 la 350.000 de lei.
11:40
Cincisprezece instituții de învățământ din Republica Moldova vor beneficia de lucrări ample de renovare pentru a spori eficiența energetică, în baza unui acord de grant în valoare de 5 milioane de euro. Proiectul de hotărâre privind semnarea Acordului dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a fost aprobat de Cabinetul de miniștri în ședința din 9 iulie.
11:30
15 instituții de învățământ din Republica Moldova vor beneficia de lucrări ample de renovare pentru a spori eficiența energetică, în baza unui acord de grant în valoare de 5 milioane de euro. Proiectul de hotărâre privind semnarea Acordului dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a fost aprobat de Cabinetul de miniștri în ședința din 9 iulie.
11:30
Bunurile obținute ilegal și confiscate de stat vor putea fi folosite în beneficiul comunității, inclusiv pentru proiecte sociale, educaționale sau medicale. Potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, Legea privind perfecționarea mecanismului de confiscare a bunurilor infracționale, avizată pe 9 iulie de Guvern, oferă autorităților pârghii mai eficiente pentru recuperarea bunurilor și instituie un cadru clar pentru valorificarea acestora în interes public.
11:20
Moartea ministrului rus al Transporturilor, Roman Starovoit, la puțin timp după ce fusese demis de Putin, reprezintă un avertisment macabru pentru elita politică de la Moscova, scrie BBC. Starovoit, care a fost găsit mort într-un parc din afara Moscovei având o rană în cap prin împușcare, era implicat într-o anchetă în legătură cu deturnarea de fonduri destinate consolidării frontierei cu Ucraina, au declarat două surse pentru Reuters.
11:20
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul II–III pe suprafața corpului, în urma unei deflagrații de gaz produse într-o locuință din satul Sireți, raionul Strășeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz de la o conductă conectată în necorespunzător la un aragaz.
Acum 12 ore
10:50
Aproximativ 2.300 de persoane au murit din cauze legate de căldură în 12 orașe europene în timpul valului sever de caniculă care s-a încheiat săptămâna trecută, potrivit unei analize științifice publicate miercuri, citate de Reuters.
10:40
După valul de caniculă înregistrat în ultima perioadă, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis, pe 9 iulie, Cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteorologică intră în vigoare miercuri, la ora 16:00, și va fi valabilă până joi, 10 iulie, la ora 08:00.
10:40
A jefuit safeul unei companii din Chișinău, provocând un prejudiciu de aproape două milioane de lei, iar banii i-a cheltuit la jocuri de noroc. Făptașul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost găsit vinovat de furt în proporții deosebit de mari și condamnat la opt ani de pușcărie, pedeapsă executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
10:30
După valul de caniculă înregistrat în ultima perioadă, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea meteorologică intră în vigoare miercuri, la ora 16:00, și este valabilă până joi, la ora 08:00.
10:10
Aborda persoane vârstnice și le promitea „adaosuri la pensie”, dacă vor vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut. O femeie de 44 de ani din raionul Drochia a fost amendată cu 50.000 de lei, fiind găsită vinovată de coruperea alegătorilor.
09:50
Partidele politice din R. Moldova sunt obligate să prezinte la Agenția Servicii Publice (ASP), până pe 14 iulie, informații privind lista numerică și nominală a președinților, vicepreședinților și membrilor organelor executive centrale ale formațiunilor. Comisia Electorală Centrală (CEC) susține că partidele politice care, până la începerea perioadei electorale, adică 14 iulie, nu vor prezenta ASP aceste informații nu vor putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
09:50
În ultimele zile, aerul din Chișinău și Bălți a fost mai poluat decât de obicei. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, a lipsei vântului și a radiației solare puternice, în aer s-au acumulat mai multe substanțe nocive, precum dioxidul de azot, monoxidul de carbon, praful și alți poluanți, informează Agenția de Mediu. Potrivit specialiștilor, aceste condiții favorizează formarea smogului, mai ales în zonele urbane, unde asfaltul încins și lipsa vegetației agravează situația.
09:00
Franța și Regatul Unit trebuie să „lucreze împreună” pentru a „proteja ordinea internațională” rezultată după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat președintele francez Emmanuel Macron în fața Parlamentului britanic, potrivit AFP.
09:00
Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite în urma unui atac cu drone ucrainene desfășurat în noaptea de marți spre miercuri asupra orașului Kursk, din vestul Rusiei, aflat în apropierea graniței cu Ucraina. Printre victime se numără și un soldat al Gărzii Naționale, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinștein, notează AFP.
08:30
Singurul organism independent din Rusia de monitorizare a alegerilor a anunțat marți că se închide, după decizia din luna mai a unei instanțe de a-l condamna la 5 ani de închisoare pe copreședintele organizației, găsit vinovat de colaborare cu o „organizație indezirabilă”, relatează Hotnews.ro cu referire la Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.