Evaziune fiscală de peste 11 milioane de lei la o asociație patronală de reciclare: Schema, deconspirată de oamenii legii

Radio Moldova, 4 iulie 2025 10:50

O schemă amplă de evaziune fiscală și spălare de bani, implementată pe parcursul a patru ani, a fost deconspirată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat. În vizorul oamenilor legii se află o asociație patronală care activa în domeniul colectării și reciclării deșeurilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 5 minute
14:20
On July 4, 89 high school graduates who achieved perfect scores of 10 on the 2025 national baccalaureate exam were celebrated for their "excellent results obtained through hard work, discipline, and tenacity."
14:10
Un document care circulă pe rețelele sociale și care pretinde că președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care ar acorda polițiștilor și militarilor dreptul de a folosi forța fizică și arme de foc împotriva cetățenilor în cazul protestelor neautorizate este fals. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a respins autenticitatea așa-zisului decret, calificându-l drept „o nouă tentativă de manipulare, menită să dezinformeze opinia publică”.
Acum 15 minute
14:00
Un document care circulă pe rețelele sociale și este prezentat ca un decret semnat de președinta Maia Sandu, prin care s-ar acorda poliției și militarilor dreptul de a folosi forța fizică și arme de foc împotriva cetățenilor în diverse situații, inclusiv în cazul protestelor neautorizate, este un fals. Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a respins autenticitatea așa-zisului decret, calificându-l drept „o nouă tentativă de manipulare, menită să dezinformeze opinia publică”.
14:00
Accidentele rutiere continuă să răpească vieți. Chiar dacă Inspectoratul General al Poliției (IGP) raportează, pentru prima jumătate a anului curent, cel mai mic număr de persoane decedate în comparație cu cifrele înregistrate în ultimii zece ani, excesul de viteză și conducerea automobilelor în stare de ebrietate continuă să fie principalele cauze ale producerii accidentelor.
Acum o oră
13:40
Un băiat de 14 ani a fost transportat la Spitalul Raional Hîncești după ce motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un automobil în după-amiaza zilei de 3 iulie, în localitatea Tomai, raionul Leova. Impactul s-a produs după ce minorul, care venea de pe un drum secundar, nu a cedat trecerea și a lovit un automobil ce se deplasa regulamentar pe drumul principal, a precizat pentru Teleradio-Moldova ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Leova, Cristina Ciobanu.
13:20
Studenții Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul vor beneficia, în următorii ani, de un cămin modern, complet renovat și echipat cu toate condițiile necesare pentru un trai decent. Clădirea, neutilizată în scopuri de cazare de mai bine de 25 de ani, se află acum în proces de reabilitare. În prezent, din cele trei cămine existente în oraș, doar unul este funcțional, ceea ce generează anual probleme legate de lipsa spațiului locativ pentru tineri.
Acum 2 ore
13:10
Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat, în prima jumătate a anului curent, 19 miliarde de lei, cu 1,3 miliarde sau 7% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024. Cea mai mare pondere în structura veniturilor o are taxa pe valoarea adăugată (TVA) – circa 67,9%, urmată de accize – 25% și taxa vamală – 6,8%, arată un raport al instituției.
13:10
Președinta Maia Sandu a condamnat ferm atacul cu rachete lansat de Federația Rusă noaptea trecută asupra Kievului, care s-a soldat cu zeci de răniți. Într-un mesaj publicat pe platforma X , șefa statului a exprimat solidaritate cu poporul ucrainean și a cerut comunității internaționale să intensifice sprijinul pentru Kiev.
13:00
Republica Moldova va avea, în premieră, o porțiune de cale ferată complet electrificată, pe segmentul Ungheni–Iași, inclusiv modernizarea podului feroviar peste Prut. Proiectul este realizat în parteneriat cu România și beneficiază de sprijin financiar din partea Comisiei Europene, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).
13:00
Sprijinul Uniunii Europene poate accelera lupta împotriva corupției și modernizarea Republicii Moldova, dar este esențial ca oamenii să vadă concret beneficiile acestui parcurs, afirmă vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță. Potrivit oficialului, fondurile europene, trebuie să se reflecte în infrastructură modernizată, servicii publice mai bune și o administrație eficientă.
12:50
Clubul de fotbal AC Milan l-a transferat pe unul dintre cei mai talentați mijlocași italieni. Samuele Ricci a semnat un contract valabil pentru următoarele 4 sezoane.
12:20
Haos pe aeroporturile din Franța, unde peste 40% din zboruri vor fi anulate, pe fondul unei greve majore a controlorilor de trafic aerian. Sute de zboruri sunt deja anulate, iar peste 70 de mii de pasageri au fost afectați. Ministrul Transporturilor a criticat greva ca fiind „inacceptabilă”, mai ales că aceasta coincide cu începutul vacanței de vară.
Acum 4 ore
12:10
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a debursat, în luna iunie, sute de milioane de lei prin diverse programe de sprijin pentru antreprenori, tineri și afaceri locale. Sprijinul țintit oferit de stat și partenerii de dezvoltare cetățenilor și agenților economici are scopul de a susține economia reală, a stimula investițiile și a reduce migrația, susține ODA.
12:10
Serviciile secrete occidentale avertizează că Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina. Potrivit unui comunicat comun emis vineri, 4 iulie, de Serviciul Federal de Informații al Germaniei (BND) și două servicii de informații din Țările de Jos – serviciul militar MIVD și agenția AIVD –, trupele ruse folosesc frecvent gaze lacrimogene și clorpicrină în războiul din Ucraina, scrie DW.
11:50
Organizarea summitului european la Chișinău este un eveniment istoric atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Uniunea Europeană (UE) și semnifică „transformarea relațiilor noastre din ultimii ani”, a declarat ambasadorul UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.
11:30
Uniunea Europeană a oferit R. Moldova un sprijin total de 197 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de apărare, prin Instrumentul European pentru Pace (EPF). Investițiile au dezvoltat, în ultimii patru ani, capacitățile Armatei Naționale în domenii precum medicină, geniu, logistică, transport, comunicații și tehnologii informaționale și supraveghere a spațiului aerian național.
11:30
Cel puțin nouă persoane au fost rănite vineri în urma unei explozii puternice produse la o benzinărie din cartierul Prenestino, în estul Romei. Printre victime se numără opt polițiști și un pompier, potrivit autorităților italiene. Deflagrația a avut loc la o stație de distribuție a benzinei, motorinei și gazului petrolier lichefiat (GPL) și a fost resimțită în mai multe zone ale capitalei italiene. Potrivit pompierilor, explozia a fost provocată de o cisternă care alimenta rețeaua, după ce un camion a lovit accidental o conductă de la stație, scrie Reuters.
10:50
O schemă amplă de evaziune fiscală și spălare de bani, implementată pe parcursul a patru ani, a fost deconspirată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat. În vizorul oamenilor legii se află o asociație patronală care activa în domeniul colectării și reciclării deșeurilor.
10:40
Cei 89 de absolvenți din R. Moldova care au obținut nota 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea 2025, au fost premiați, pe 4 iulie, pentru rezultate excelente obținute prin muncă, disciplină și tenacitate. Recordul a fost celebrat în cadrul unui eveniment solemn organizat la Mediacor în prezența șefei statului, Maia Sandu, a ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, precum și a părinților și profesorilor absolvenților.
10:40
Selecționata de fotbal feminin a Spaniei a debutat în forță la Campionatul European. Într-o partidă din grupa B disputată la Berna, „La Furia Roja” a surclasat cu 5:0 echipa Portugaliei.
10:30
Rusia a lansat noaptea trecută un număr record de aproximativ 540 de drone și 11 rachete balistice și de croazieră împotriva Ucrainei, au anunțat forțele aeriene ucrainene, citate de Reuters.
10:20
Ziarele și agențiile internaționale de presă relatează despre discuția pe tema războiului ruso-ucrainean, purtată ieri la telefon de liderul de la Casa Albă Donald Trump cu președintele rus Vladimir Putin. Mai multe publicații străine scriu că suspendarea livrărilor de armament american către Kiev continuă să alimenteze tensiuni și speculații în capitalele europene. În atenția presei internaționale este și summitul Uniunea Europeană - Republica Moldova care va avea loc azi la Chișinău, eveniment considerat un pas important spre integrarea europeană a statului.
Acum 6 ore
10:00
Cele două vagoane, care amintesc de condițiile în care zeci de mii de moldoveni au fost smulși de acasă și duși în Siberia sau Kazahstan de către regimul sovietic, au fost deja instalate în Piața Marii Adunări Naționale.
09:20
Fostul deputat român Cristian Rizea, care s-a ascuns timp de șase ani în R. Moldova, a fost eliberat condiționat din închisoare, în urma unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov.
09:00
Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană, organizat pe 4 iulie, reprezintă un moment fără precedent în relația dintre Chișinău și Bruxelles, marcând o etapă istorică în parcursul european al țării, declară politologul Laurențiu Pleșca. Potrivit lui, evenimentul reflectă un sprijin solid din partea oficialilor europeni și un pas decisiv în deschiderea primului cluster de negocieri cu Republica Moldova.
08:30
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu a reușit să obțină progrese în discuțiile cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, privind încetarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Afirmația a fost făcută joi, 3 iulie, în fața jurnaliștilor, pe baza militară Andrews de lângă Washington, notează DW.
Acum 8 ore
08:10
Organizarea summitului UE - Republica Moldova la Chișinău reprezintă „un semnal clar” din partea Bruxelles-ului că „suntem împreună”. „Când liderii europeni vin într-o țară candidată, transmit că aici vrem să construim. Suntem împreună și avem nevoie unii de alții”, a declarat europarlamentarul român din grupul Renew Europe, Vlad Voiculescu, într-un interviu oferit lui Dan Alexe, corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles.
07:40
Când ar putea începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană; importanța summitului de astăzi R. Moldova -UE; și un nou caz de intimidare a unui jurnalist, dar și reacția ONG-urilor din Media, sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
07:30
Prima lună de vară s-a remarcat printr-un deficit accentuat de precipitații, iar meteorologii anunță că nici începutul lunii iulie nu aduce schimbări semnificative. Deși nu califică fenomenul drept secetă, Serviciul Hidrometeorologic de Stat susține că insuficiența de precipitații este de 70 la sută. Cea mai gravă situație se atestă în sudul țării. Pe lângă lipsa de precipitații, prognozele arată temperaturi de până la 35 de grade, fiind emis Cod galben de caniculă pe întreg teritoriul țării pentru ziua de vineri, 4 iulie.
07:20
Un summit al UE ținut în capitala unei țări candidate nu este o practică obișnuită. Summiturile liderilor celor 27 de state membre ale UE au loc, de obicei, la Bruxelles, capitala de facto a UE, sau, uneori, în țara care deține președinția rotativă a UE, actualmente Danemarca. Țările candidate nu găzduiesc astfel de summituri, ceea ce conferă vizitei la Chișinău a liderilor principalelor instituții europene o dimensiune excepțională. Este vorba despre președintele Consiliului European, portughezul António Costa, și șefa Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen.
Acum 24 ore
22:20
Doi lideri de partide, apropiați condamnatului Ilan Șor, au participat miercuri, 2 iulie, la manifestările de la Mănăstirea Putna, România, organizate pentru comemorarea morții domnitorului Ștefan cel Mare, scrie g4media.ro. Reprezentanții Mănăstirii Putna susțin că Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare”, și Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, nu au fost invitați la eveniment și că „aceștia au filmat la mănăstire pe ascuns”, fără a cere acordul necesar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și fără să înștiințeze Mănăstirea Putna.
21:50
Niciodată nu este târziu să înveți. Una dintre persoanele care s-a ambiționat să bată stereotipurile este Viorica Harabara de 59 de ani, care a absolvit a doua facultate. După ce a studiat pedagogia, astăzi, tot la Universitatea de Stat din Moldova, a primit diploma de licență în domeniul asistenței sociale, sector în care activează deja de câțiva ani. A susținut teza pe nota 10 și dorește să continue studiile la masterat.
21:50
În mai puțin de o săptămână, începe admiterea la studii universitare în România. Pentru al treilea an consecutiv, este organizat Târgul Universităților dedicat absolvenților. Joi, evenimentul a fost organizat la Chișinău, acolo unde tinerii au aflat despre procesul de studii din România.
21:50
Discursul agresiv, amenințările și tentativele de intimidare la adresa jurnaliștilor fac parte dintr-un scenariu mai amplu, susținut de grupări politice proruse, avertizează expertul în securitate Ștefan Bejan. Potrivit acestuia, atacurile asupra presei independente din Republica Moldova, inclusiv agresiunile fizice împotriva reporterilor, sunt coordonate de lideri de partid și fac parte din campanii de discreditare și intimidare, servind drept pârghii ale Rusiei pentru destabilizarea internă.
21:40
Europa se topește la propriu. În mai multe țări au fost înregistrate recorduri de temperatură și incendii de vegetație. În Spania, Grecia și Turcia vremea toridă și uscată a provocat mai multe incendii de vegetație. În unele regiuni, s-au înregistrat temperaturi de peste 40 de grade, iar canicula, potrivit meteorologilor, se va menține și în zilele următoare.
21:30
Autoritățile din Republica Moldova pregătesc modificări ale Codului penal pentru a oferi o protecție mai eficientă jurnaliștilor în fața intimidărilor și agresiunilor. Inițiativa vine pe fondul mai multor cazuri recente în care reprezentanți ai presei au fost amenințați sau hărțuiți în timpul exercitării meseriei. Proiectul urmează să fie elaborat în colaborare cu jurnaliștii și organizațiile media, astfel încât noile prevederi legale să răspundă nevoilor reale din teren.
21:10
24 de inițiative locale de dezvoltare a creșelor, în zece raioane din țară, vor fi finanțate printr-un program cu un buget total de 1,4 milioane de euro. În acest sens, la Chișinău a fost lansat Programul de Granturi dedicat organizațiilor societății civile (OSC) pentru dezvoltarea comunităților incluzive pentru părinții aflați în situații de vulnerabilitate.
21:00
Doi lideri de partide, apropiați condamnatului Ilan Șor, au participat miercuri, 2 iulie, la manifestările de la Mănăstirea Putna, România, organizate pentru comemorarea morții domnitorului Ștefan cel Mare, scrie g4media.ro. Reprezentanții Mănăstirii Putna susțin că Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare”, și Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, nu au fost invitați la eveniment și că „aceștia au filmat la mănăstire pe ascuns”, fără a cere acordul de filmare necesar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și fără să înștiințeze Mănăstirea Putna.
20:50
O nouă convorbire telefonică a avut loc între președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump și președintele rus, Vladimir Putin, informează BBC. Potrivit unui asistent al lui Putin, discuția a durat mai mult de o oră, informează Euronews.
20:30
O nouă convorbire telefonică a avut loc între președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump și președintele rus, Vladimir Putin, informează BBC. Potrivit unui asistent al lui Putin, discuția a durat mai mult de o oră, informează Euronews.
20:30
La manifestările de miercuri, 2 iulie, de la Mănăstirea Putna, România, organizate pentru comemorarea morții domnitorului Ștefan cel Mare, au participat doi dintre liderii proruși din Republica Moldova, scrie g4media.ro. Reprezentanții Mănăstirii Putna au avenit cu o reacție, în care menționează că „aceștia au filmat la mănăstire pe ascuns, fără a cere acordul de filmare necesar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și fără să înștiințeze Mănăstirea Putna”.
20:30
Republica Moldova rămâne hotărâtă să continue parcursul său european, iar acest lucru va fi confirmat la summitul ce urmează să aibă loc vineri la Chișinău. Declarații în acest sens au fost făcute de Mihai Mogîldea, expert al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). El a subliniat că succesul procesului de aderare depinde de existența unei guvernări care să susțină clar și ferm integrarea europeană drept prioritate de guvernare.
20:00
La manifestările de miercuri, 2 iulie, de la Mănăstirea Putna, România, organizate pentru comemorarea morții domnitorului Ștefan cel Mare, au participat doi dintre liderii proruși din Republica Moldova, scrie g4media.ro. Reprezentanții Mănăstirii Putna au avenit cu o reacție, în care menționează că „aceștia au filmat la mănăstire pe ascuns, fără a cere acordul de filmare necesar din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și fără să înștiințeze Mănăstirea Putna”.
19:20
Familiile care dețin case individuale vor putea accesa finanțare prin „Casa Verde”, pentru a-și eficientiza consumul de energie. Programul, susținut de partenerii europeni, a fost lansat astăzi. Gospodăriile casnice sunt eligibile dacă îndeplinesc anumite condiții.
19:10
O nouă convorbire telefonică este anunțată între președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump și președintele rus, Vladimir Putin, informează BBC.
19:00
Papa Leon al XIV-lea reînvie o tradiție veche de secole. Suveranul pontif își va petrece vacanța la Castelul Gandolfo, iar locuitorii orașului de pe malul Lacului Albano speră la un impuls turistic după ce regretatul Papă Francisc a evitat să-și ia o pauză de vară. Cele două săptămâni de vacanță vor începe duminică.
19:00
Luptătorul de muaythai Artiom Livădari, campion la Jocurile Europene în 2023 și campion mondial anul trecut, este în căutarea unei noi performanțe de răsunet. Compatriotul nostru se pregătește să evolueze în premieră la Jocurile Mondiale. Aceasta deși abia s-a refăcut după o accidentare.
18:30
R. Moldova va beneficia de 3,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru modernizarea conexiunii feroviare Ungheni - Iași, inclusiv reabilitarea unei linii duble și a unei linii simple. Proiectul prevede electrificarea, în premieră, a unei linii feroviare din Republica Moldova, ceea ce va elimina un important blocaj de infrastructură la graniță, va reduce timpul de deplasare între cele două state și va crește considerabil capacitatea de transport feroviar transfrontalier.
18:10
Deținuții politici din Rusia au transmis o scrisoare deschisă liderilor mondiali prin intermediul agenției Reuters. Autorii scrisorii au cerut crearea condițiilor pentru eliberarea tuturor persoanelor persecutate în Rusia din motive politice.
17:50
Federația Rusă pierde teren important în țările ex-sovietice și Caucazul de Sud, iar Vladimir Putin este tot mai puțin recunoscut ca un lider influent de către capitalele europene și Casa Albă. În această nouă realitate geopolitică, Kremlinul ripostează prin acțiuni hibride, folosind diaspora și presiuni diplomatice, însă țări precum Ucraina, R. Moldova, Georgia și Armenia continuă să sfideze influența rusă, a subliniat experta în relații internaționale Angela Grămadă, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.