Trei semne că nu consumi suficiente proteine. Cum poți crește aportul acestora?
ZdGust,
2 iulie 2025 15:20
Potrivit specialiștilor, fiecare celulă din corpul nostru conține proteină, iar acest nutrient este vital pentru refacerea țesuturilor și dezvoltarea de celule noi. Cu toate acestea, 71% dintre americani declară că încearcă să consume mai multă proteină, arată un sondaj realizat de International Food Information Council în 2024, citat de publicația Parade. De câtă proteină avem nevoie? [...]
• • •
Alte ştiri de ZdGust
Acum 24 ore
14:40
În sesiunea de Bacalaureat 2025, peste 18500 de candidați din toată Republica Moldova au susținut examenele naționale. Dintre aceștia, doar 89 de elevi au obținut nota 10 pe linie – o performanță atinsă de mai puțin de 0,5% dintre participanți. Printre acești tineri se numără și Cristian Braga, Bianca Iordachi, Andrian Banaru și Dumitrița Delev. [...]
13:50
FLYONE, cea mai dinamică companie din Republica Moldova, anunță lansarea unei noi destinații directe: Stuttgart, Germania. Începând cu 3 iulie 2025, pasagerii vor putea zbura de două ori pe săptămână, în fiecare luni și joi, direct din Chișinău către inima sud-vestului Germaniei. Această nouă rută face parte din strategia FLYONE de a extinde rețeaua de [...]
13:20
Îți curge nasul, lăcrimezi, strănuți, ai iritații sau chiar mai rău. Cele mai frecvente 10 surse de alergii si cum ne putem proteja # ZdGust
Polenul, praful, acarienii, părul de la animale, mucegaiul, dar și unele alimente se numără printre cei mai frecvenți alergeni. Expunerea are loc, de regulă, prin inhalare, ingestie sau contact direct cu pielea. La persoanele predispuse, sistemul imunitar îi percepe ca fiind periculoși și declanșează un răspuns inflamator. Simptomele pot varia de la strănut, congestie nazală [...]
12:00
Facem multe lucruri pentru a ne simți sănătoși și puternici, dar contează și cum arătăm – iar asta înseamnă să avem grijă de partea corpului care este mereu la vedere și expusă factorilor de mediu: pielea. Nimic nu te poate face să arăți cu zeci de ani mai tânăr peste noapte, dar poți avea un [...]
11:20
Vara aceasta, savurează un sandviș simplu, dar plin de savoare: Burrata Caprese. Inspirat din celebra salată italiană, acest sandviș este o opțiune ideală pentru mic dejun. Ingredientul-vedetă? Burrata – o brânză cremoasă, cu interior moale și bogat, care aduce un plus de rafinament oricărei rețete, scrie G4Food. Pentru a prepara un sandviș Burrata Caprese pentru [...]
Ieri
17:00
Bubble tea, băutura răcoritoare originară din Taiwan, cucerește Europa. Ce conține și cum se prepară? # ZdGust
În zonele cu temperaturi ridicate, bubble tea începe să concureze cu cafeaua în ceea ce privește volumul vânzărilor, iar tot mai multe cofetării și cafenele din întreaga Europă îl includ în meniuri, transmite G4Food. Dar ce conțin aceste pahare? Ideea de bază este un ceai aromatizat cu fructe sau siropuri cu aromă de fructe, peste [...]
15:00
Noi condiții pentru agenții imobiliari: vor avea nevoie de certificat de competență profesională și contract scris cu clienții # ZdGust
Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată. Proiectul de lege privind activitatea persoanelor care activează în acest domeniu a fost votat în prima lectură de 57 de deputați. Proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari are drept scop asigurarea transparenței și protecției consumatorilor, în contextul dezvoltării pieței imobiliare în R. Moldova. În legislație vor fi stabilite condiții clare [...]
14:00
Cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 16 ani au dreptul legal de a-și schimba numele de familie și/sau prenumele, printr-o solicitare depusă la serviciul stare civilă de la domiciliu. În cazul copiilor sub 16 ani, modificarea prenumelui se poate face doar la cererea ambilor părinți, în baza articolului 56 din Codul familiei. Rectificarea [...]
12:20
Chimia din spatele mierii de albine: de ce se păstrează mierea intactă atât de mult timp și nu fermentează # ZdGust
Mierea este un îndulcitor natural, iar bacteriile adoră să se hrănească cu zahăr. Cu toate acestea, mierea este remarcabil de rezistentă la alterare. Care este, așadar, secretul capacității sale de a învinge microbii? Iată explicațiile care stau la baza acestui fenomen, potrivit BBC. Majoritatea deliciilor puse la borcan au un termen de valabilitate limitat – sunt [...]
10:20
Agenția Servicii Publice (ASP) are disponibil serviciul online care permite cetățenilor să verifice rapid și simplu dacă un anumit număr de înmatriculare este disponibil, dar și cât costă. Serviciul are caracter informativ și este destinat tuturor celor care doresc să afle, în timp real, dacă combinația dorită de litere și cifre poate fi utilizată pentru [...]
09:40
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferă un ajutor financiar neimpozabil, acordat pe o perioadă cuprinsă între 5 și 9 luni, persoanelor aflate în evidență ca șomeri care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de legislație. Măsura are drept scop sprijinirea celor rămași fără loc de muncă și încurajarea reintegrării acestora pe piața muncii într-un [...]
Mai mult de 2 zile în urmă
17:30
În localitatea Copceac au fost înregistrate mai multe focare sporadice de lăcustă, avertizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-un comunicat. Potrivit instituției, au fost aplicate măsurile de combatere a dăunătorilor, lanurile fiind prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare. Totuși, ANSA vine cu mai multe recomandări pentru cetățeni. Insecta a fost depistată de către deținătorii [...]
15:20
Recunoașterea permisului moldovenesc în Irlanda: Guvernul a desemnat echipa pentru negocieri oficiale # ZdGust
Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi, 2 iulie 2025, inițierea negocierilor pentru semnarea unui acord cu Irlanda privind preschimbarea permiselor de conducere, fără obligativitatea examenului auto. Documentul urmează să fie negociat de o delegație oficială desemnată printr-o hotărâre aprobată astăzi de Executiv. Acordul vine în sprijinul cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, care își vor putea [...]
15:20
Potrivit specialiștilor, fiecare celulă din corpul nostru conține proteină, iar acest nutrient este vital pentru refacerea țesuturilor și dezvoltarea de celule noi. Cu toate acestea, 71% dintre americani declară că încearcă să consume mai multă proteină, arată un sondaj realizat de International Food Information Council în 2024, citat de publicația Parade. De câtă proteină avem nevoie? [...]
14:00
CHIȘINĂU, 5 iulie 2025 – Teatrul Verde devine gazda unei experiențe artistice de excepție: spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”, în interpretarea unora dintre cei mai renumiți balerini ai Europei, acompaniați live de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru. Spectacolul „Lacul Lebedelor” – între clasic și inovație „O [...]
13:30
Vrei să știi câte persoane din țară poartă același nume și prenume ca tine? Acum poți afla instant, gratuit. Serviciul online al Registrului de Stat al Populației (RSP) îți permite să cauți omonimi direct în baza lor de date. Cum funcționează? Tot ce trebuie să faci este să introduci numele, prenumele sau ambele în câmpurile [...]
11:50
Peste 82% de elevi au promovat examenul de calificare profesională în baza testelor unice la sesiunea 2025 # ZdGust
Elevii care au studiat la patru programe de formare profesională tehnică – merceologie, contabilitate, turism, planificarea și administrarea afacerilor – au aflat rezultatele preliminare ale examenului de calificare profesională în baza testelor unice, sesiunea 2025, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Rata de promovare a examenului, înainte de desfășurarea contestațiilor, este de 82,87%. Rezultatele preliminare ale examenului au fost [...]
10:30
Tabelul de mai jos îți arată rapid în ce țări ai nevoie de viză, în funcție de tipul pașaportului — diplomatic, de serviciu sau simplu — și unde poți călători doar cu buletinul de identitate. Tara Pasaport diplomatic Pasaport de serviciu Pasaport ordinar Buletin de identitate Mențiuni A Afganistan Viza este necesara Viza este necesara [...]
09:20
Pentru a stimula investițiile în industriile strategice, autoritățile din Republica Moldova au pus în aplicare un mecanism de ajutor de stat care prevede finanțare nerambursabilă și scutiri fiscale. Până în 2027, obiectivul este sprijinirea a cel puțin 150 de proiecte investiționale, cu un buget total de 2 miliarde de lei. Printre cele mai recente inițiative [...]
1 iulie 2025
16:50
Zece lucruri de știut despre veganism la vârsta copilăriei. Ce spun experții despre beneficii și riscuri # ZdGust
Veganismul este în creștere în anumite părți ale lumii. Deși datele globale sunt limitate, în 2018 se estima că aproximativ 3% din populația lumii era vegană, scrie G4Food. În SUA, un sondaj Gallup din 2023 arăta că 1% dintre respondenți urmau o dietă vegană. În Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de The Vegan Society, [...]
15:40
Un nou record de energie regenerabilă: aproape jumătate din energia electrică consumată duminică, acoperită din surse regenerabile interne # ZdGust
Ponderea energiei electrice provenite din surse regenerabile interne (fotovoltaice, eoliene și hidro) în consumul total de energie electrică a depășit valoarea de 48%, pe 29 iunie. În unele intervale orare sursele regenerabile generau peste 82% din energia consumată. Această performanță a fost posibilă din cauza creșterii capacităților de generare din surse regenerabile, a unui consum [...]
14:40
„The Devil Wears Prada 2 — acum în producție”, a anunțat studioul 20th Century Studios pe Instagram. Anne Hathaway și Stanley Tucci, vedetele filmului original din 2006, au distribuit postarea, iar potrivit revistelor de specialitate Variety și Deadline, Meryl Streep și Emily Blunt revin și ele în noul film, relatează Fashion United, transmite G4Media. Anunțul de pe Instagram a inclus [...]
13:10
Un somn agitat, întrerupt de treziri frecvente, sau senzația de epuizare care persistă chiar și după o noapte întreagă în pat sunt semne că nu ai o bună igienă a somnului. Termenul se referă la ansamblul de factori comportamentali și de mediu care susțin un somn stabil, profund și neîntrerupt. Printre aceștia se numără rutina zilnică, [...]
11:10
Indiferent dacă o faci acasă sau cumperi o pâine din magazin, beneficiile pâinii cu maia sunt numeroase, potrivit prevention.com. „Maiaua tradițională este făcută doar din făină, apă, sare și un starter de maia, care conține bacterii și drojdii care apar în mod natural. Compoziția microbiană a fiecărui starter este unică, contribuind la aromele distincte ale pâinii,” spune Stephani [...]
30 iunie 2025
18:20
15 blocuri locative mici, din șase orașe, vor beneficia de audituri energetice gratuite: au fost semnate Memorandumuri de Înțelegere # ZdGust
15 blocuri locative mici din diferite regiuni ale R. Moldova vor beneficia în următoarele săptămâni de audituri energetice gratuite, în baza cărora vor putea ulterior să implementeze măsuri de reabilitare energetică. În prezent, conform Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), este în desfășurare procesul de semnare a Memorandumurilor de Înțelegere cu Asociațiile de Proprietari din [...]
17:10
Cele mai potrivite animale mici pentru copii. Ce trebuie să știi înainte de a transforma dorința copilului într-o responsabilitate pe termen lung # ZdGust
Alegerea unui animal de companie pentru copilul tău este o decizie importantă care presupune mai mult decât simpla atracție pentru un animal drăgălaș. Durata de viață, nevoile de îngrijire, nivelul de interacțiune dorit și disponibilitatea adultului de a ajuta la întreținere sunt factori cheie de luat în considerare, scrie petscats.ro. Unele specii sunt mai potrivite [...]
15:30
Pentru persoanele cu alergii alimentare severe, zborurile pot ridica provocări semnificative. Un studiu global publicat în 2024, la care au participat 4.704 persoane cu alergii alimentare și îngrijitorii acestora, arată că „98% au spus că o alergie alimentară adaugă un nivel suplimentar de anxietate în timpul călătoriilor cu avionul”, conform site-ului The Conversation. Cu toate acestea, experții [...]
14:20
Este vară, iar vremea caldă tinde să influențeze obiceiurile alimentare ale oamenilor, care ies mai des la restaurant și participă frecvent la evenimente. De fapt, unele studii arată că aproape jumătate dintre consumatori mănâncă mai des în oraș vara, scrie G4Food. Fie că mănânci în oraș sau gătești la grătar acasă, iată, potrivit specialiștilor de la Mayo [...]
13:00
Vitamina C, soluţie promiţătoare pentru regenerarea pielii îmbătrânite, arată un studiu recent al unor cercetători japonezi # ZdGust
Un studiu recent, realizat de cercetători din Japonia, arată că vitamina C nu se limitează doar la a proteja pielea, ci are şi capacitatea de a o regenera, prin activarea unor gene esenţiale pentru refacerea epidermei. Astfel, vitamina C ar putea deveni o soluţie eficientă pentru a limita subţierea pielii legate de îmbătrânire, oferind noi [...]
11:40
Spațiul în care cei mici cresc ar trebui să le reflecte personalitatea, să le stimuleze creativitatea și să le ofere un mediu sigur și cald. Fiecare element ales trebuie să contribuie la crearea unui univers propriu, în care copilul nu doar doarme, ci și învață, se joacă sau citește. „Crearea unei camere pentru copii este [...]
10:50
Lotul olimpic al R. Moldova a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz în cadrul Olimpiadei Balcanice de Fizică care s-a desfășurat în Ohrid, Macedonia de Nord, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Medaliat cu aur este Alex Secrieru, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, medalii de [...]
09:50
Semințele de chia sunt benefice pentru sănătatea intestinelor și a inimii. Totuși, potrivit healthshots.com, specialiștii în nutriție spun că este important să le consumi corect, deoarece există unele alimente pe care ar trebui să le eviți în combinație cu semințele de chia. Când vine vorba de semințe sănătoase, te gândești imediat la semințele de chia. Datorită conținutului [...]
29 iunie 2025
17:10
Foame sau sete? Cum îți dă creierul semnale înșelătoare pe caniculă și ce alimente te pot hidrata # ZdGust
Odată cu temperaturile ridicate, deshidratarea devine una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate. De multe ori, deshidratarea poate fi confundată cu foamea, scrie G4Food. Creierul nostru poate confunda foamea cu setea. Deshidratarea ne face să simțim nevoia de apă, dar în creierul nostru – mai exact în hipotalamus – are loc o confuzie, pentru că adesea foamea este confundată cu [...]
15:50
Câștigătorii Decanter World Wine Awards 2025 au fost dezvăluiți, iar Franța a triumfat, transmite CNN, transmite G4Media. Franța a luat acasă 3.200 de medalii în total (cu 1.000 mai multe decât cel mai apropiat concurent) și 14 Best in Shows, iar faimoasa șampanie a câștigat singură 27 de distincții. Italia a câștigat 2.204 premii și [...]
14:20
Rochia prințesei Diana vândută la licitație: cât a costat și ce sume au adus alte piese regale # ZdGust
O rochie florală pe care prințesa Diana a purtat-o pentru a vizita copiii din spitale s-a vândut cu 520.000 de dolari, în cadrul unei licitații din California la care au fost scoase la vânzare peste 100 de obiecte care au aparținut fostei prințese de Wales, transmite CNN, transmite G4Media. Purtată în public în mai multe rânduri [...]
12:50
Florile de lavandă pe care le culegem de pe câmp pot fi utilizate atât în scop decorativ, cât și în scop culinar. Specialiștii recomandă ca, odată ajunse acasă, florile să fie împărțite în buchete de câte 70 până la 80 de fire care se agață cu florile în jos, într-un loc uscat răcoros și ferit [...]
11:30
Soprana Tatiana Costiuc: „Noi, muzicienii, suntem un soi de doctori. Tratăm sufletele oamenilor, alinăm dureri” # ZdGust
Tatiana Costiuc este una dintre cele mai apreciate voci lirice din R. Moldova. Repertoriul său vast i-a purtat vocea în săli prestigioase din țară și din străinătate, iar mai mulți compozitori i-au dedicat creații originale, ea devenind prima interpretă a unor lucrări ce îi poartă amprenta artistică. Dincolo de aplauzele scenei, este și lectoră universitară, [...]
10:20
În Republica Moldova, bucatele transmise din generație în generație nu sunt doar moșteniri culinare, ci și parte din patrimoniul național protejat. Prin certificarea ca Specialitate Tradițională Garantată (STG), rețetele autentice cu specific local sunt recunoscute oficial de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Printre ele se numără și „Plachia de pește”, gătit din pește [...]
28 iunie 2025
16:40
Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a anunţat vineri, pe reţeaua X, lansarea unui concurs internaţional de arhitectură pentru vastul proiect de renovare şi transformare a prestigiosului muzeu Luvru, prezentat în ianuarie de Palatul Élysée, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres, transmite G4Media. „Sunt mândră să anunţ lansarea concursului internaţional de arhitectură pentru [...]
14:50
O vitamină cu funcții multiple, vitamina A este un micronutrient esențial pentru bunăstarea organismului nostru. Este liposolubilă și poate fi absorbită numai în prezența unui vehicul gras. Ce înseamnă acest lucru? Că, dacă nu vă asezonați legumele cu un rând frumos de ulei de măsline extravirgin, absorbiți doar o parte din bogăția sa. Cu toate [...]
13:10
Căpșunile sunt printre cele mai iubite fructe ale verii, cu gustul lor dulce-acrișor și aroma îmbietoare. Bogate în vitamine și antioxidanți, căpșunile merită păstrate pentru a ne bucura de ele tot anul. Congelarea este una dintre cele mai simple metode de conservare, dar este important să fie făcută corect pentru a menține cât mai bine [...]
11:40
Au fost identificate noi cazuri de plasare pe piață a unor produse neconforme care ar putea prezenta riscuri pentru sănătatea populației, în urma verificărilor desfășurate de către inspectorii Agenției Naționale pentru Sănătate Publica (ANSP) în perioada 19 – 26 iunie. În mai multe magazine au fost depistate produse cosmetice aflate în comercializare care conțin substanțe incluse [...]
10:10
Dacă ești în căutarea unei idei rapide pentru un mic dejun echilibrat sau o gustare hrănitoare, tartina cu humus, avocado, salată și semințe poate fi alegerea perfectă, scrie G4Food. Pentru început, se aleg felii de pâine integrală sau cu semințe, care se prăjesc ușor, cât să capete o crustă crocantă, dar să rămână moi la [...]
27 iunie 2025
17:40
Spaghetti cu trei tipuri de roșii – un preparat simplu, rapid și savuros, perfect pentru o cină ușoară în serile călduroase de vară. De ce trei feluri de roșii? Spre deosebire de un sos clasic, această rețetă combină trei varietăți diferite, fiecare aducând o textură și o aromă specială. Rezultatul este un sos bogat în [...]
16:50
Salariații vor putea beneficia de tichete de vacanță pentru accesarea serviciilor turistice oferite în R. Moldova. Un proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în R. Moldova a fost votat de către Parlament. Tichetul de vacanță reprezintă un bilet sau card cu valoare nominală, emis în formă electronică sau pe [...]
15:40
Ultimul weekend din iunie se anunță bogat în evenimente care aduc împreună muzica, teatrul, networkingul, vinul, umorul și experiențele în natură. De la operă clasică și spectacole pentru copii, la petreceri pe rooftop și degustări rafinate, Chișinăul și împrejurimile sale oferă oportunități diverse pentru toate gusturile. Iată ce merită să treci în agendă. BLOOM CALL: [...]
14:30
Oxford şi Cambridge coboară în clasamentele globale. 54 dintre cele 90 de universități britanice au scăzut în clasament # ZdGust
Universităţile de top din Marea Britanie, inclusiv Oxford şi Cambridge, au înregistrat o scădere semnificativă în prestigiosul clasament QS World University Rankings 2025, stârnind îngrijorări serioase privind capacitatea regiunii de a atrage talente internaţionale şi de a susţine inovaţia, transmite CNBC, citată de News.ro., transmite G4Media. În noua ediţie a clasamentului, Oxford a coborât pe [...]
11:50
Educația copiilor cu dizabilități în Republica Moldova: ce opțiuni există și cum o alegem pe cea mai potrivită? # ZdGust
În Republica Moldova, copiii cu dizabilități au acces la diverse forme de educație, însă succesul incluziunii lor depinde de evaluarea corectă a potențialului acestora, de adaptarea mediului școlar la nevoile individuale pe care le au și de colaborarea strânsă dintre părinți, cadre didactice și specialiști. De asemenea, un model educațional adaptat nevoilor copilului poate face [...]
11:00
În Republica Moldova, bucatele transmise din generație în generație nu sunt doar moșteniri culinare, ci și parte din patrimoniul național protejat. Prin certificarea ca Specialitate Tradițională Garantată (STG), anumite rețete autentice, cu specific local sunt recunoscute oficial de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Printre ele se numără și „Plăcinta Miresei”, o plăcintă tradițională [...]
09:50
Laptele de migdale este benefic, mai ales pentru persoanele cu intoleranță la lactoză. Totuși, potrivit healthshots.com, există mai multe efecte secundare ale consumului de lapte de migdale în cazul în care este consumat exagerat. Fie că ai intoleranță la lactoză, ești vegan sau pur și simplu te-ai săturat de laptele de vacă, există alternative sănătoase care [...]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.