Fermierii amenință cu proteste masive dacă ADMA va fi lichidată
Punctul,
2 iulie 2025 11:30
Asociația Forța Fermierilor amenință că va organiza proteste masive în cazul în care Parlamentul va vota în lectură finală proiectul care prevede lichidarea Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii. Reprezentanții asociației precizează că proiectul prevede nu doar lichidarea ADMA, ci și a Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului, a Agenției de Investiții, a Oficiului Național … Articolul Fermierii amenință cu proteste masive dacă ADMA va fi lichidată apare prima dată în Punctul pe i.
• • •
Alte ştiri de Punctul
Acum 5 minute
11:50
FOTO // Peste 100 000 de oameni au participat aseară la „Festivalul Absolvenților 2025”, la care au evoluat MACAN, „BASTA”, Iuliana Beregoi și Andreea Bostanica. Evenimentul a fost prezentat de Renato Usatîi # Punctul
Pe 2 iulie, centrul Chișinăului a devenit locul celui mai grandios eveniment al anului — Festivalul Absolvenților 2025. Inițiatorul și sufletul serii a fost Renato Usatîi, care a invitat artiști apreciați ai momentului din Moldova și din alte țări, fiind chiar moderatorul acestui concert unic. „Am încercat să organizez acest eveniment ca să unim nu … Articolul FOTO // Peste 100 000 de oameni au participat aseară la „Festivalul Absolvenților 2025”, la care au evoluat MACAN, „BASTA”, Iuliana Beregoi și Andreea Bostanica. Evenimentul a fost prezentat de Renato Usatîi apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 10 minute
11:40
NEWS ALERT // Atacant de bandă al lui Liverpool, a încetat din viață în urma unui teribil accident rutier # Punctul
Diogo Jota, atacantul de bandă al lui Liverpool, a încetat din viață în urma unui teribil accident rutier. Informația a fost confirmată de Marca, cel mai mare cotidian spaniol de sport. Diogo Jota, atacantul de bandă al lui Liverpool, a încetat din viață în urma unui teribil accident rutier. Informația a fost confirmată de Marca, cel … Articolul NEWS ALERT // Atacant de bandă al lui Liverpool, a încetat din viață în urma unui teribil accident rutier apare prima dată în Punctul pe i.
Acum o oră
11:00
Urmărire penală încheiată cu trimiterea cauzei penale în judecată pe un caz de omor comis cu 29 de ani în urmă # Punctul
Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni cu suportul Inspectoratului de Poliție Ialoveni a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale în privința unei persoane acuzate de omor cu deosebită cruzime și folosirea documentelor oficiale false. Potrivit materialelor cauzei penale, s-a stabilit că la 07 septembrie 1996, făptuitorul, aflându-se la un … Articolul Urmărire penală încheiată cu trimiterea cauzei penale în judecată pe un caz de omor comis cu 29 de ani în urmă apare prima dată în Punctul pe i.
11:00
Doi vârstnici din Căușeni și-au văzut tâlharii condamnați la pedepse de până 6 ani închisoare. Au pătruns mascați și înarmați în casă pentru 100.000 lei # Punctul
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), trei tâlhari au fost condamnați la pedepse de până la șase ani închisoare, după o încercare de spargere în Căușeni. Cei trei sunt din Căușeni, Criuleni, Strășeni și au vârste de 23 și 28 de ani. Aceștia … Articolul Doi vârstnici din Căușeni și-au văzut tâlharii condamnați la pedepse de până 6 ani închisoare. Au pătruns mascați și înarmați în casă pentru 100.000 lei apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 2 ore
10:40
FOTO // Primăria Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate”, continuă investițiile în domeniul de gestionare a deșeurilor # Punctul
Primăria Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate”, continuă investițiile în domeniul de gestionare a deșeurilor. Compactorul, unic în Republica Moldova, care a fost procurat în urma unei licitații publice, este produs de producătorul german BOMAG FAYAT GROUP GmbH, recunoscut internațional pentru calitatea și fiabilitatea echipamentelor sale din domeniul managementului deșeurilor. Valoarea achiziției este de 11.736.000 lei … Articolul FOTO // Primăria Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate”, continuă investițiile în domeniul de gestionare a deșeurilor apare prima dată în Punctul pe i.
10:20
Un angajat al unei companii de pază – condamnat la 3 ani de închisoare pentru rele tratamente # Punctul
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui angajat al unei companii de pază particulară, de comiterea infracțiunii de tratamente inumane ori degradante (art.166/1 din Codul penal). Inculpatul, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la pedeapsa sub formă de … Articolul Un angajat al unei companii de pază – condamnat la 3 ani de închisoare pentru rele tratamente apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
O moldoveancă, badantă în Italia, a moștenit averea bătrânului. Fiica vitregă a pensionarului a falsificat testamentul # Punctul
O moldoveancă din Italia, care lucra ca badantă pentru un bătrân din localitatea Chirigano, provincia Venezia din Veneto, a fost târâtă prin tribunale de fiica vitregă a pensionarului, acuzată fiind că l-a înșelat pe acesta să-i lase toată averea prin testament. Judecătorii au constatat însă că escrocheria a fost făcută chiar de fiica vitregă, cu … Articolul O moldoveancă, badantă în Italia, a moștenit averea bătrânului. Fiica vitregă a pensionarului a falsificat testamentul apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
Avea camuflate printre colete 500 de pachete de țigarete și intenționa să le transporte ilicit, însă vameșii i-au dejucat planurile # Punctul
În seara zilei de 2 iulie 2025, în jurul orei 20:00, ofițerii Echipelor Mobile Sud au depistat un lot de țigarete nedeclarate, în cadrul unei operațiuni de control desfășurate pe pista de ieșire din postul vamal Cahul–Oancea. Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 40 de ani, a declarat că întreg conținutul coletelor transportate este … Articolul Avea camuflate printre colete 500 de pachete de țigarete și intenționa să le transporte ilicit, însă vameșii i-au dejucat planurile apare prima dată în Punctul pe i.
10:00
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al IP Ciocana a DP Chișinău și procurorii Procuraturii mun. Chișinău-Oficiul Ciocana, au deconspirat activitatea unui grup infracțional suspectat de circulația ilegală a drogurilor. În speță, suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei mobile „Telegram”, iar altele de către … Articolul VIDEO // Captură de canabis și hașiș – o persoană reținută apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 24 ore
15:20
2 iulie 2025, Chișinău – Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. Acordul vine în sprijinul cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, care își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe … Articolul Permisele de conducere emise în Republica Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc apare prima dată în Punctul pe i.
15:20
Două tentative de transport ilegal a produselor de tutungerie au fost dejucate de către polițiștii de frontieră în colaborare cu funcționarii vamali, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Primul caz a vizat un bărbat de 58 de ani, cetățean străin, care avea în bagajul de cală 160 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii … Articolul Contrabandă de țigări stopată la Aeroportul Internațional Chișinău apare prima dată în Punctul pe i.
15:10
La data de 12 iunie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului preventiv, aplicată în privința învinuiților, cu măsura arestului la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Procuratura Chișinău a considerat această soluție ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care a declarat recurs, argumentând existența unor riscuri reale, precum … Articolul Dosarul fraudelor din cadrul unui sanatoriu din orașul Vadul lui Vodă apare prima dată în Punctul pe i.
13:30
Mişcarea palestiniană Hamas a sugerat miercuri că este deschisă unui acord de încetare a focului cu Israelul, dar a evitat să spună dacă acceptă propunerea susţinută de SUA şi anunţată de Donald Trump cu câteva ore mai devreme, insistând asupra poziţiei sale de lungă durată că orice acord trebuie să garanteze încheierea războiului din Gaza, … Articolul Hamas evită să spună dacă acceptă propunerea de pace a lui Trump apare prima dată în Punctul pe i.
13:00
Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a avut o ședință tehnică cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație # Punctul
Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a avut o ședință tehnică cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație, în care a discutat despre participarea Chișinăului la exercițiul de implementare a Indicatorilor privind Guvernanța Migrației la nivel local, realizat de OIM. „Exercițiul va permite evaluarea politicilor locale din domeniul migrației, identificarea domeniilor care necesită sprijin suplimentar și valorificarea bunelor … Articolul Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a avut o ședință tehnică cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație apare prima dată în Punctul pe i.
Ieri
11:40
,,Un adevărat iad pentru contribuabili”. Astfel a comentat fostul premier al R.Moldova și președintele PLDM, Vlad Filat, datele prezentate de Tax Hell Index 2024, unde Republica Moldova a fost inclusă printre cele mai împovărătoare regimuri fiscale din lume, cu un scor de 8,8. Vlad Filat consideră că aceasta nu este o întâmplare, dar este rezultatul … Articolul Vlad Filat: Republica Moldova – locul 10 în clasamentul rușinii fiscale apare prima dată în Punctul pe i.
11:30
Rezultatele finale ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea de bază, după examinarea contestațiilor, au fost publicate astăzi, 2 iulie 2025, în instituțiile de învățământ. La sesiunea de examene 2025 au participat circa 30.000 de elevi. După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 9.796 de contestații din numărul total de 93.532 de note acordate în … Articolul Rezultate finale ale sesiunii de bază a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului apare prima dată în Punctul pe i.
11:30
Renato Usatîi: Moldova trebuie să devină principalul hub regional pentru reconstrucția Ucrainei după război # Punctul
Republica Moldova trebuie să devină principalul hub regional pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii ”Punctul pe azi” de la TVR Moldova. El a subliniat că țara noastră are avantaje geografice evidente, dar îi lipsește o conducere cu viziune și eficiență. ”Partidul Nostru … Articolul Renato Usatîi: Moldova trebuie să devină principalul hub regional pentru reconstrucția Ucrainei după război apare prima dată în Punctul pe i.
11:30
Asociația Forța Fermierilor amenință că va organiza proteste masive în cazul în care Parlamentul va vota în lectură finală proiectul care prevede lichidarea Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii. Reprezentanții asociației precizează că proiectul prevede nu doar lichidarea ADMA, ci și a Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului, a Agenției de Investiții, a Oficiului Național … Articolul Fermierii amenință cu proteste masive dacă ADMA va fi lichidată apare prima dată în Punctul pe i.
11:10
Autorităţile turce au reţinut 109 persoane la Izmir, inclusiv membri ai partidului de opoziţie, în cadrul unei anchete privind corupţia # Punctul
Autorităţile turce au reţinut 109 persoane, inclusiv membri ai partidului de opoziţie şi un fost primar, marţi, la Izmir, extinzând o represiune legală de luni de zile împotriva opoziţiei care s-a concentrat asupra Istanbulului, relatează Reuters. Procurorul din Izmir a ordonat reţinerea unui total de 157 de persoane la primele ore ale dimineţii, ca parte … Articolul Autorităţile turce au reţinut 109 persoane la Izmir, inclusiv membri ai partidului de opoziţie, în cadrul unei anchete privind corupţia apare prima dată în Punctul pe i.
11:00
VIDEO // „Inima Moldovei”- protest la Guvern: A înaintat prim-ministrului Recean 10 revendicări! # Punctul
Partidul Republican „Inima Moldovei” a desfășurat un protest împotriva prețurilor exorbitante la produsele alimentare, care, din cauza acțiunilor autorităților, devin tot mai puțin accesibile pentru cetățeni. Liderul partidului, Irina Vlah, a subliniat că Guvernul PAS permite importurilor să intre în țară fără restricții, ruinând producătorii moldoveni care ar putea oferi produse de calitate și accesibile … Articolul VIDEO // „Inima Moldovei”- protest la Guvern: A înaintat prim-ministrului Recean 10 revendicări! apare prima dată în Punctul pe i.
11:00
40 de morţi şi cel puţin 33 de răniţi în urma unui incendiu izbucnit la o importantă fabrică de produse chimice din India, cu exporturi în toată lumea. Producţia se va opri cel puţin trei luni # Punctul
Un incendiu care s-a produs luni la o fabrică de produse chimice din sudul Indiei s-a soldat cu moartea a 40 de persoane şi rănirea a cel puţin 33 de oameni, a anunţat miercuri compania Sigachi Industries, relatează Reuters. Sigachi produce celuloză microcristalină, un ingredient vital în fabricarea produselor farmaceutice, şi deserveşte clienţi din sectoarele … Articolul 40 de morţi şi cel puţin 33 de răniţi în urma unui incendiu izbucnit la o importantă fabrică de produse chimice din India, cu exporturi în toată lumea. Producţia se va opri cel puţin trei luni apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
Juriul din procesul lui Sean „Diddy” Combs va continua să delibereze, după ce a intrat în impas cu privire la cea mai gravă acuzaţie, respectiv cea de şantaj # Punctul
Juriul din procesul lui Sean „Diddy” Combs va continua să delibereze, după ce a ajuns la un verdict parţial, dar a intrat în impas cu privire la cea mai gravă acuzaţie cu care se confruntă mogulul hip-hop, transmite BBC. La tribunalul federal din New York, cei 12 juraţi au anunţat că au căzut de acord … Articolul Juriul din procesul lui Sean „Diddy” Combs va continua să delibereze, după ce a intrat în impas cu privire la cea mai gravă acuzaţie, respectiv cea de şantaj apare prima dată în Punctul pe i.
10:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Johann Wadephul, Ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, aflat în prima sa vizită la Chișinău după preluarea mandatului în mai 2025. Întâlnirea a reconfirmat relațiile solide de parteneriat dintre cele două țări, precum și angajamentul comun pentru promovarea păcii și securității în regiune. … Articolul Maia Sandu s-a întâlnit cu Ministrul de Externe al Germaniei aflat în vizită la Chișinău apare prima dată în Punctul pe i.
10:00
Polițiștii din Căușeni au reținut un bărbat de 40 de ani, suspectat de circulația ilegală a drogurilor în proporţii mari pe teritoriul aceleiași localități. Potrivit informațiilor, suspectul acționa în comun cu alte persoane în vederea obținerii de profit. În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii au descins cu patru percheziții la domiciliile bărbatului, în urma cărora au … Articolul Polițiștii din Căușeni au reținut un bărbat, suspectat de circulația ilegală a drogurilor apare prima dată în Punctul pe i.
09:50
Condamnat la închisoare și 200 000 lei amendă pentru șofat în stare de ebrietate și încercarea de a corupe angajații poliției # Punctul
Procuratura Bălți, oficiul Fălești anunță despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate și corupere activă. Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 … Articolul Condamnat la închisoare și 200 000 lei amendă pentru șofat în stare de ebrietate și încercarea de a corupe angajații poliției apare prima dată în Punctul pe i.
09:50
Caumpărători de „mașini din Germania” rămași fără 4.400.000 lei, într-o schemă dirijată din penitenciarul din Bălți. Vânzătorii” condamnați la pedepse de până la 12 ani închisoare # Punctul
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată procurorii PCCOCS, opt persoane au fost condamnate la pedepse de până la 12 ani închisoare, după escrocheria coordonată din penitenciarul din Bălți de peste 4.400.000 lei, privind „punerea în vânzare a mașinilor aduse din Germania.” Așadar, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), … Articolul Caumpărători de „mașini din Germania” rămași fără 4.400.000 lei, într-o schemă dirijată din penitenciarul din Bălți. Vânzătorii” condamnați la pedepse de până la 12 ani închisoare apare prima dată în Punctul pe i.
1 iulie 2025
15:40
În primele 6 luni ale anului curent, Î.M. Regia „Autosalubritate” a reparat, curățat, vopsit și dezinfectat peste 800 de containere # Punctul
În primele 6 luni ale anului curent, Î.M. Regia „Autosalubritate” a reparat, curățat, vopsit și dezinfectat peste 800 de containere, care ulterior au fost redistribuite atât la platformele comune de stocare a deșeurilor, cât și în camerele de colectare din incinta blocurilor locative. Totodată, la platforme au fost distribuite cca 280 de containere noi pentru … Articolul În primele 6 luni ale anului curent, Î.M. Regia „Autosalubritate” a reparat, curățat, vopsit și dezinfectat peste 800 de containere apare prima dată în Punctul pe i.
15:20
Bărbat din Fălești, condamnat la doi ani de închisoare pentru încălcarea ordonanței de protecție a victimelor violenței în familie # Punctul
Procuratura Fălești informează că, prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, un bărbat de 43 de ani a fost condamnat pentru comiterea a trei episoade de neexecutare a măsurilor stabilite de instanţa de judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie emisă în beneficiul fostei sale soții și a copiilor minori, în contextul unui caz de … Articolul Bărbat din Fălești, condamnat la doi ani de închisoare pentru încălcarea ordonanței de protecție a victimelor violenței în familie apare prima dată în Punctul pe i.
15:00
GRAFIC // Ex-premier: 75 de sate rase de pe hartă. Guvernarea Maia Sandu – PAS scrie istorie în demolarea R.Moldova # Punctul
În Republica Moldova, satele nu mai mor de bătrânețe. Ele sunt lichidate sistematic de un guvern incompetent, cu girul tacit al unei guvernări deconectate de la realitate. Opinia aparține fostului premier al R.Moldova și liderul PLDM, Vlad Filat, care a venit cu mai multe date statistice în acest sens. În context, Vlad Filat subliniat că, … Articolul GRAFIC // Ex-premier: 75 de sate rase de pe hartă. Guvernarea Maia Sandu – PAS scrie istorie în demolarea R.Moldova apare prima dată în Punctul pe i.
14:40
Procurorii au solicitat mandat de arestare pentru un termen de nouă ani în cazul bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, vizată într-un dosar de finanțare ilegală a partidului politic „Șor”. În același dosar, procurorii au cerut și o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru Svetlana Popa, fosta secretară a formațiunii. Procesul este pe rol la … Articolul Procurorii cer nouă ani de închisoare pentru bașcana Evghenia Guțul apare prima dată în Punctul pe i.
14:20
Tragedie în satul Bădiceni, raionul Soroca. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Șoferul, un tânăr de 19 ani, nu deținea permis de conducere și a urcat beat la volan, transmite nordinfo. Potrivit oamenilor legii, în mașină se … Articolul Un bărbat din Soroca, tată a patru copii, a murit după ce a urcat băut la volan apare prima dată în Punctul pe i.
14:10
Persoanele care și-au procurat locuințe prin Programul „Prima Casă” vor plăti, începând cu 1 iulie, o dobândă mai mare la credit cu 2,12 puncte procentuale. Astfel, creșterea este de la 3,7% la 5,82%. Majorarea bate la buzunarul unor familii care și-au procurat locuințe prin acest program și susțin că nu fac față, fiind un imbold … Articolul Dobânzi mai mari la Prima Casă: Beneficiarii programului critică BNM apare prima dată în Punctul pe i.
14:10
Zinaida Popa, directoare generală interimară a CIE „Moldexpo”: Sperăm că deja în scurt timp traficul rutier pe teritoriul centrului va fi fluidizat # Punctul
Zinaida Popa, directoare generală interimară a Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo”, spune că are planuri mari vizavi de dezvoltarea instituției pe care o conduce, iar acțiunile de transformare vor demara deja în această vară. Una dintre primele acțiuni va fi control acces pe teritoriul centrului, urmare a solicitării vizitatorilor. Despre aceasta ea a vorbit în … Articolul Zinaida Popa, directoare generală interimară a CIE „Moldexpo”: Sperăm că deja în scurt timp traficul rutier pe teritoriul centrului va fi fluidizat apare prima dată în Punctul pe i.
13:40
O delegație a Primăriei Chișinău a participat la o întrevedere oficială în județul Bacău, România, la invitația Primarului orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru # Punctul
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui schimb de experiență extins, derulat de Primăria Târgu-Ocna în ultimii ani, axat pe consolidarea cooperării bilaterale și pe împărtășirea bunelor practici în gestionarea fondurilor europene. În cadrul vizitei sale, Vasile Moroi a subliniat determinarea municipiului Chișinău de a contribui activ la obiectivul strategic al Republicii Moldova: apropierea de Uniunea … Articolul O delegație a Primăriei Chișinău a participat la o întrevedere oficială în județul Bacău, România, la invitația Primarului orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru apare prima dată în Punctul pe i.
13:10
Vârsta de pensionare pentru femei crește cu jumătate de an începând cu 1 iulie. Astfel, femeile se vor pensiona la împlinirea a 61 de ani și 6 luni. Stagiul complet de cotizare la femei este egal cu cel al bărbaților și constituie 34 de ani. Șefa Direcției generale pensii și alocații din cadrul Casei Naționale … Articolul Vârsta de pensionare pentru femei crește cu jumătate de an apare prima dată în Punctul pe i.
13:00
Azerbaidjanul arestează jurnalişti de la o agenţie de stat rusă, în timp ce tensiunile cu Moscova cresc # Punctul
Autorităţile din Azerbaidjan au arestat luni doi jurnalişti de la filiala locală a unei agenţii de ştiri de stat din Rusia, într-o acţiune ce riscă să alimenteze şi mai mult tensiunile cu Moscova în urma arestării în Rusia a unor etnici azeri suspectaţi de infracţiuni grave, relatează Reuters. Ministerul de Interne al Azerbaidjanului a afirmat … Articolul Azerbaidjanul arestează jurnalişti de la o agenţie de stat rusă, în timp ce tensiunile cu Moscova cresc apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite # Punctul
Președintele Partidul Nostru, Renato Usatîi, propune ca pensionarii și persoanele cu dizabilități să aibă dreptul de a desfășura activități comerciale în baza unei patente gratuite. Despre aceasta el a vorbit în cadrul emisiunii ”Punctul pe azi” la TVR Moldova. „Sărăcia în Moldova continuă să crească. În ultimii ani, tot mai mulți oameni trăiesc la limita … Articolul Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Un grup de experți internaționali se află într-o vizită de lucru la S.A. „Apă-Canal Chișinău” # Punctul
Un grup de experți internaționali, care colaborează cu operatorul regional de apă și canalizare„RAJA S.A. Constanța”, România, se află într-o vizită de lucru la S.A. „Apă-Canal Chișinău”. Vizita are loc pentru consolidarea colaborării și schimbul de bune practici în furnizarea serviciilor de apă și canalizare, având ca scop identificarea soluțiilor de îmbunătățire a calității acestora … Articolul Un grup de experți internaționali se află într-o vizită de lucru la S.A. „Apă-Canal Chișinău” apare prima dată în Punctul pe i.
Mai mult de 2 zile în urmă
11:30
Parchetul ICCJ – 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şl moldoveni # Punctul
Peste 200 de percheziţii au loc marţi dimineaţă la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice, într-un dosar vizând o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o primărie, a obţinut documente de identitate româneşti false pentru persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina si Republica Moldova, … Articolul Parchetul ICCJ – 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şl moldoveni apare prima dată în Punctul pe i.
11:30
Loturi comerciale de mărfuri, transportate cu abateri de la legislația vamală, depistate de ofițerii Serviciului Vamal # Punctul
Serviciul Vamal continuă acțiunile de prevenire și combatere a tentativelor de fraudare a legislației vamale, prin monitorizarea constantă a fluxurilor de mărfuri și mijloacelor de transport. Astfel, în cadrul unor operațiuni desfășurate în municipiul Chișinău și în nordul țării, ofițerii Departamentului antifraudă și conformare au identificat două loturi comerciale de mărfuri transportate cu abateri. În … Articolul Loturi comerciale de mărfuri, transportate cu abateri de la legislația vamală, depistate de ofițerii Serviciului Vamal apare prima dată în Punctul pe i.
10:40
„Salvăm de PAS”. Partidul Republican „Inima Moldovei”: Cetățenii plătesc tarife exagerate… # Punctul
Campania „Salvăm de PAS” a Partidului Republican „Inima Moldovei” este în plină desfășurare. Irina Vlah, liderul partidului, a declarat că echipa partidului s-a implicat în soluționarea problemelor oamenilor, pentru că poporul nu trebuie să sufere din cauza nepăsării și inacțiunii autorităților. Partidul a oferit informații despre probleme și implicarea echipei în două raioane. „La Glodeni, … Articolul „Salvăm de PAS”. Partidul Republican „Inima Moldovei”: Cetățenii plătesc tarife exagerate… apare prima dată în Punctul pe i.
10:40
Ofițerii Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în comun cu procurorii Procuraturii Chișinău, au reținut o femeie de 32 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de șantaj în proporții considerabile. Potrivit probatoriului administrat, femeia, acționând în complicitate cu un bărbat de 33 de ani, ar fi exercitat presiuni asupra unui bărbat de 45 de ani, solicitându-i … Articolul Femeie bănuită de comiterea infracțiunii de șantaj în proporții considerabile, reținută apare prima dată în Punctul pe i.
10:30
Mai au o șansă: cei care au picat bacalaureatul se pot înscrie la o nouă sesiune pe 4-5 iulie # Punctul
Candidații care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de bază pot depune cereri pentru sesiunea suplimentară în zilele de 4 și 5 iulie, la centrele de bacalaureat, transmite IPN. Sesiunea suplimentară pentru absolvenții de liceu va avea loc între 14 și 21 iulie, iar pentru elevii de gimnaziu între 8 și 11 iulie. … Articolul Mai au o șansă: cei care au picat bacalaureatul se pot înscrie la o nouă sesiune pe 4-5 iulie apare prima dată în Punctul pe i.
09:20
Hackeri legaţi de Iran au ameninţat că vor dezvălui mai multe e-mailuri furate din cercul preşedintelui american Donald Trump, după ce au distribuit presei un lot anterior înainte de alegerile americane din 2024, relatează Reuters. În discuţiile online cu Reuters de duminică şi luni, hackerii, care poartă pseudonimul ”Robert”, au declarat că deţin aproximativ 100 … Articolul Hackeri legaţi de Iran ameninţă că vor dezvălui e-mailurile colaboratorilor lui Trump apare prima dată în Punctul pe i.
09:10
CNA și procurorii mun. Bălți au intervenit într-un caz de corupție sistemică la IP Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate # Punctul
Centrul Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu Procuratura municipiului Bălți, a desfășurat acțiuni în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de corupție săvârșite de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț. Cauza a fost inițiată în baza bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă, în care este vizat șeful și patru angajați ai Serviciului … Articolul CNA și procurorii mun. Bălți au intervenit într-un caz de corupție sistemică la IP Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate apare prima dată în Punctul pe i.
30 iunie 2025
14:40
Procuratura Orhei, Oficiul Principal, informează că la demersul procurorilor, la data de 30 iunie 2025, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă – arestul preventiv pentru 30 de zile față de bărbatul care la 16 mai 2025 a evadat din Penitenciarul nr.8 – Bender. Potrivit materialelor anchetei, în perioada de după evadare, acesta ar fi … Articolul Persoana evadată din Penitenciarul Bender – arestată preventiv pentru 30 de zile apare prima dată în Punctul pe i.
14:10
Preşedintele ceh dezvăluie ce i-a cerut NATO lui Trump la dineul informal găzduit de regele Ţărilor de Jos # Punctul
La dineul cu uşile închise al liderilor NATO de săptămâna trecută, găzduit de regele olandez Willem-Alexander, liderii europeni i-au cerut insistent lui Donald Trump să fie mai dur cu Rusia, dar preşedintele american a rămas ezitant, a dezvăluit preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu acordat duminică postului CNN Prima NEWS. „Am vorbit cu el foarte … Articolul Preşedintele ceh dezvăluie ce i-a cerut NATO lui Trump la dineul informal găzduit de regele Ţărilor de Jos apare prima dată în Punctul pe i.
13:10
Republica Moldova a început screeningul bilateral cu Uniunea Europeană pe Capitolul 27: Mediu și Schimbări Climatice # Punctul
Astăzi, delegația Ministerului Mediului se află la Bruxelles, unde are loc analiza Capitolului 27 din cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dedicat mediului înconjurător și schimbărilor climatice. Este un capitol complex, care cuprinde peste 200 de acte legislative europene și acoperă o arie extinsă de politici publice. Pe parcursul următoarelor cinci zile, echipa Ministerului … Articolul Republica Moldova a început screeningul bilateral cu Uniunea Europeană pe Capitolul 27: Mediu și Schimbări Climatice apare prima dată în Punctul pe i.
12:00
Irina Vlah anunță crearea unei comisii speciale: Există suspiciuni că alegerile prezidențiale au fost falsificate în străinătate # Punctul
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1, a anunțat că, după alegerile parlamentare din 28 septembrie curent, va fi creată o comisie specială care va verifica toate buletinele de vot din străinătate de la alegerile prezidențiale de anul trecut, deoarece există suspiciuni în privința falsificării votului. … Articolul Irina Vlah anunță crearea unei comisii speciale: Există suspiciuni că alegerile prezidențiale au fost falsificate în străinătate apare prima dată în Punctul pe i.
11:40
Cu sprijinul PNUD și al Ministerului Finanțelor din Slovacia, Moldova continuă să susțină finanțarea durabilă. În iunie 2025, peste 20 de funcționari publici din Ministerul Finanțelor și alte instituții și-au consolidat capacitățile în implementarea exercițiului de raționalizare a cheltuielilor publice. Acest pas va contribui la optimizarea resurselor, asigurarea sustenabilității fiscale și avansarea finanțării Obiectivelor de … Articolul PNUD sprijină Moldova în consolidarea finanțării durabile apare prima dată în Punctul pe i.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.