Mihai Popșoi s-a întâlnit cu oficiali din Slovenia. Consolidarea relațiilor moldo-slovene și sprijinul pentru integrarea europeană, în discuții
Radio Chisinau,
24 iunie 2025 18:00
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru relații internaționale și afaceri europene din cadrul Consiliului Național al Republicii Slovenia, aflați într-o vizită oficială în Republica Moldova. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale, cu un accent deosebit pe cooperarea parlamentară. Oficialii sloveni și-au exprimat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova, reiterând angajamentul Sloveniei de a susține procesul de aderare la Uniunea Europeană.
• • •
Alte ştiri de Radio Chisinau
Acum 4 ore
21:00
„Poșta Moldovei”, „Cartuș” și „Barza Albă” – scutite de plata dividendelor la propunerea APP # Radio Chisinau
Guvernul a susținut propunerile Agenției Proprietății Publice (APP) privind scutirea de plata dividendelor pentru întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” și societățile pe acțiuni „Cartuș” și „Barza Albă”. „Statul trebuie să acționeze și pe principii de guvernanță corporativă, nu doar prin încasări de profituri, dar și ca investitor prudent”, a declarat directorul general al APP, Roman Cojuhari, transmite IPN.
20:40
Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi proiectul de lege pentru modificarea integrală a regimului accizelor, prin modificarea Titlului IV al Codului fiscal. Potrivit Ministerului Finanțelor, acesta este un pas important în procesul de modernizare a sistemului fiscal și de aliniere la legislația Uniunii Europene, în special privind regimul general al accizelor și alte acte aplicabile produselor accizabile, precum alcoolul și produsele din tutun.
20:20
CEC îndeamnă partidele politice să-și declare componența conducerii la ASP până pe 14 iulie # Radio Chisinau
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că până pe 14 iulie partidele politice sunt obligate să prezinte Agenției Servicii Publice (ASP) informații detaliate privind componența organelor lor executive centrale. Astfel, partidele trebuie să depună lista numerică și nominală a președinților, vicepreședinților și a celorlalți membri ai acestor structuri, pentru a fi înregistrate oficial. Totodată, statutul, programul partidului și lista persoanelor supuse declarării averii și intereselor personale pot fi modificate conform prevederilor statutare proprii, dar trebuie comunicate ASP în termen de 15 zile de la adoptare.
20:00
Lucrările de realizare a fundațiilor pentru pilonii Liniei electrice Vulcănești–Chișinău, finalizate în proporție de 80% (FOTO) # Radio Chisinau
Șantierul de construcție al Liniei Independenței Energetice de 400 kV Vulcănești–Chișinău se întinde pe o distanță de peste 135 de kilometri în ambele direcții, iar până în prezent au fost asamblați 224 de piloni, ceea ce reprezintă aproximativ 44% din total, în timp ce lucrările de realizare a fundațiilor sunt finalizate în proporție de 80%, adică peste 405 structuri executate. Datele au fost prezentate de Ministerul Energiei, după ce ministrul Dorin Junghietu a făcut o vizită pe șantierul de lucru.
19:40
Guvernul a decis astăzi eliberarea din rezerva de stat a unei cantități de 250 de tone de motorină către întreprinderea Calea Ferată din Moldova (CFM). Decizia a fost luată pentru menținerea activității întreprinderii și realizarea în continuare a transportului de mărfuri și pasageri, transmite MOLDPRES.
Acum 6 ore
19:25
Noul atașat adjunct român al apărării la Chișinău a fost prezentat ministrului Anatolie Nosatîi # Radio Chisinau
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut astăzi o întrevedere cu Ovidiu Năftăilă, prim colaborator al Ambasadei României în Republica Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat noul atașat adjunct român al apărării, maiorul Ionuț Aurel Chițu. La întrevedere a participat și predecesorul său, maior Alexandru Panțuru, dar și atașatul român al apărării la Chișinău, Ciprian Efimov.
19:15
Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5” # Radio Chisinau
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.
18:55
Israel permite reluarea zborurilor de plecare. Cetățenii R. Moldova pot părăsi țara cu zboruri comerciale # Radio Chisinau
Companiile aeriene israeliene au primit permisiunea de a opera zboruri de plecare din Israel, în condiții stricte de securitate, începând cu 23 iunie. Decizia vine după ce, timp de două săptămâni, transportul aerian a fost restricționat din cauza situației de securitate din regiune, transmite IPN.
18:35
Anatolie Nosatîi l-a prezentat la Chișinău pe noul atașat adjunct al apărării al României # Radio Chisinau
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut astăzi o întrevedere cu Ovidiu Năftăilă, prim colaborator al Ambasadei României în Republica Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat noul atașat adjunct român al apărării, maiorul Ionuț Aurel Chițu. La întrevedere a participat și predecesorul său, maior Alexandru Panțuru, dar și atașatul român al apărării la Chișinău, Ciprian Efimov.
18:20
Comisia de evaluare externă a procurorilor anunță că va organiza audieri publice pentru Marcel Dumbravan, procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, și pentru Mariana Leahu, adjuncta interimară a acestuia, comunică MOLDPRES.
18:00
Mihai Popșoi s-a întâlnit cu oficiali din Slovenia. Consolidarea relațiilor moldo-slovene și sprijinul pentru integrarea europeană, în discuții # Radio Chisinau
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru relații internaționale și afaceri europene din cadrul Consiliului Național al Republicii Slovenia, aflați într-o vizită oficială în Republica Moldova. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale, cu un accent deosebit pe cooperarea parlamentară. Oficialii sloveni și-au exprimat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova, reiterând angajamentul Sloveniei de a susține procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Acum 8 ore
17:30
Rata de promovare a ciclului gimnazial a scăzut în acest an cu circa 6% față de anul trecut, de la 94,9 la 88,78 la sută, potrivit primelor rezultate ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, afișate astăzi în toate școlile din țară.
17:10
Guvernul extinde lista beneficiarilor de suport financiar unic în valoare de 5000 de lei. Acesta va fi oferit și persoanelor cu grad de dizabilitate severă care nu primesc pensie de dizabilitate, dar beneficiază de alte tipuri de pensii: de vârstă, de urmaș sau specială.
16:50
Ursula von der Leyen, la un forum în contextul summitului NATO: Europa apărării s-a trezit în sfârșit în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei # Radio Chisinau
Europa apărării s-a trezit în sfârșit în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, marți, înaintea summitului NATO de la Haga, adăugând că Europa trebuie să-și continue eforturile în termeni de inovare și finanțare.
16:35
Primii senzori inteligenți de monitorizare a traficului au fost instalați în municipiul Chișinău, în cadrul inițiativei de modernizare a infrastructurii rutiere lansate de Centrul de Monitorizare a Traficului (CMT).
16:15
Daniel Vodă: „Guvernul a respectat cadrul legal și a acționat transparent în procesul de desemnare a celor doi judecători la CC” # Radio Chisinau
Guvernul a respectat cadrul legal și a acționat transparent în procesul de desemnare a celor doi judecători la Curtea Constituțională. Precizarea a fost făcută astăzi de purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, în contextul unor critici prezentate în spațiul public privind desemnarea candidaților, informează MOLDPRES.
15:55
Ora de Vârf | Ion Tăbârță, despre sportivii ruși care urmau să participe la așa-zisul Campionat European de Kickboxing: „Ținta a fost destabilizarea situației în contextul alegerilor parlamentare” (Audio) # Radio Chisinau
Ținta celor aproape 200 de sportivi ruși și belaruși opriți în acest week-end să intre în Rep. Moldova pentru un controversat campionat de kickboxing, a fost destabilizarea situației, în contextul alegerilor parlamentare, consideră analistul politic Ion Tăbârță. Mulți dintre aceștia au trecut militar și au fost implicați în războiul din Ucraina.
Acum 12 ore
15:35
1000 de manuale de literatură bulgară, editate la Sofia, distribuite în 25 de instituții de învățământ din Republica Moldova # Radio Chisinau
Un lot de 1000 de manuale „Literatura bulgară” pentru clasa a IX-a a fost distribuit în 25 de instituții de învățământ din Republica Moldova, în care limba bulgară este predată ca limbă maternă. Evenimentul de distribuire a avut loc în cadrul unei ceremonii festive organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cu participarea profesorilor de limba bulgară din raioanele Taraclia, Cantemir, municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia.
15:15
Președintele oficiului teritorial Anenii Noi al fostului partid „Șor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului # Radio Chisinau
Președintele oficiului teritorial Anenii Noi al fostului partid „Șor” a fost trimis în judecată fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat.
14:55
Guvernul a prelungit până la sfârșitul anului regimul de licențiere a importurilor de grâu, porumb și floarea-soarelui # Radio Chisinau
Executivul a decis astăzi prelungirea până la 31 decembrie 2025 a regimului de licențiere pentru importurile de grâu, porumb și floarea-soarelui. Decizia a fost luată în sprijinul fermierilor autohtoni, în contextul unei piețe regionale dominate de surplusuri de producție și prețuri reduse.
14:35
Aproape 31 de milioane de lei pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava. Dorin Junghietu: „Va contribui la creșterea capacității de interconectare cu piața europeană” # Radio Chisinau
30,8 milioane de euro, contractate anterior de la Banca Europeană de Investiții pentru stația back-to-back din Vulcănești, vor fi realocate către construcția liniei electrice aeriene 400 kV Bălți - Suceava. Construcției stației back-to-back din Vulcănești nu mai este necesară după sincronizarea cu sistemul energetic european, ENTSO-E, transmite Radio Chișinău.
14:20
Volodimir Zelenski se va întâlni cu Donald Trump la Haga. Temele pe care le vor aborda cei doi lideri # Radio Chisinau
O întâlnire în marja summitului NATO, la Haga, între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump este prevăzută miercuri, a declarat marți un oficial de rang înalt de la președinția ucraineană pentru AFP.
14:00
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anunță că se află în faza avansată a negocierilor privind vânzarea Portului Internațional Liber Giurgiulești.
13:45
Prima licitație publică pentru energie regenerabilă, finalizată. Republica Moldova atrage 200 de milioane de euro pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice # Radio Chisinau
Republica Moldova va beneficia de investiții de aproximativ 200 de milioane de euro în următorii trei ani, pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice, ca urmare a primei licitații publice pentru proiecte mari de energie regenerabilă, pentru care astăzi, 24 iunie, au fost desemnați câștigătorii. Republica Moldova și-a propus ca până la sfârșitul acestui deceniu, 30 la sută din consumul de energie electrică să provină din surse regenerabile, potrivit secretarei de stat Carolina Novac, transmite Radio Chișinău.
13:25
Maia Sandu i-a felicitat pe angajații din serviciul public cu ocazia zilei profesionale: „Țara noastră are nevoie de profesioniști care cred în ea, care îi poartă grija și care contribuie la binele comun” # Radio Chisinau
Ieri, 23 iunie, în Republica Moldova a fost marcată Ziua funcționarului public. Cu această ocazie, Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe funcționarii publici cu ocazia zilei profesionale și le-a mulțumit celor care care „își fac munca cu demnitate, empatie și profesionalism”.
13:10
Guvernul a aprobat numirea lui Sergiu Litvinenco și a Domnicăi Manole în funcția de judecători la Curtea Constituțională # Radio Chisinau
Guvernul Republicii Moldova i-a desemnat astăzi, 24 iunie, pe Sergiu Litvinenco și pe Domnica Manole pentru funcția de judecători la Curtea Constituțională, decizia fiind aprobată de cabinetul de miniștri.
12:50
Activitatea freelancerilor va fi reglementă oficial în Republica Moldova, cu un impozit unic de 15% # Radio Chisinau
Persoanele care prestează servicii pe cont propriu, cunoscute drept freelanceri, vor putea activa legal după un regim fiscal simplificat, cu impozit unic de 15%. Guvernul a avizat proiectul de lege care oferă un cadru de recunoaștere și reglementare a activității economice independente a persoanelor fizice, transmite IPN.
12:30
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru ziua de mâine, 25 iunie.
12:15
Mihai Popșoi, discuție la telefon cu noua ministră de Externe a României, Oana Țoiu: „Am convenit să aprofundăm parteneriatul strategic” # Radio Chisinau
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o discuție la telefon cu noul său omolog de la București. Oficialul de la Chișinău a felicitat-o pe Oana Țoiu cu ocazia preluării mandatului de ministru al Afacerilor Externe al României și i-a urat „mult succes” în această funcție.
12:05
24 iunie – Ziua Universală a Iei românești, sărbătorită în peste 50 de țări și 300 de localități de pe șase continente # Radio Chisinau
Frumusețea autentică a cămășii tradiționale românești este marcată astăzi, 24 iunie, în Ziua Universală a Iei. Arta cămășii cu altiță a fost inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNESCO și a devenit o expresie a creativității și continuității tradiției românești din România și Republica Moldova, care reflectă rafinamentul meșteșugului transmis din generație în generație, menționează Biblioteca Națională a Republicii Moldova, citată de IPN.
11:40
Atacuri rusești în mai multe orașe din Ucraina. Zeci de persoane au murit, inclusiv un copil, după ce au fost bombardate blocuri și gospodării private # Radio Chisinau
Noaptea trecută, forțele armate ruse au atacat cu drone orașele Harkov și Sumî din Ucraina. Potrivit salvatorilor ucraineni, în urma bombardamentelor, în orașul Sumî, de sub dărâmături au fost scoase trei persoane în viață și corpul neînsuflețit al unui copil, transmite MOLDPRES.
11:25
CSM l-a desemnat pe Ion Malanciuc în funcția de judecător la Curtea Constituțională # Radio Chisinau
Ion Malanciuc a fost desemnat judecător la Curtea Constituțională la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost aprobată astăzi de CSM, cu vot unanim. Ion Malanciuc este magistrat la Judecătoria Criuleni, transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție, transmite IPN.
11:05
Are loc ședința Guvernului Republicii Moldova din 24 iunie 2025.
10:45
Nicușor Dan participă la primul său summit NATO, unde va fi prezent și Donald Trump. Președintele României va exprima sprijinul pe termen lung pentru Republica Moldova, expusă amenințării Rusiei # Radio Chisinau
Președintele României, Nicușor Dan, participă marți și miercuri la reuniunea șefilor de stat și de guvern în cadrul summitului NATO de la Haga, în Regatul Țărilor de Jos.
Acum 24 ore
10:25
Circa 66 de mii de traversări ale frontierei, în ultimele 24 de ore. Câți străini nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova # Radio Chisinau
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 66 054 de traversări.
10:10
Maia Sandu l-a felicitat pe Ilie Bolojan pentru învestirea în funcția de prim-ministru: „Vom continua cooperarea strânsă cu România, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului” # Radio Chisinau
Cabinetul de miniștri, în frunte cu prim-ministrul Ilie Bolojan, a fost învestit ieri, 23 iunie, de Parlamentul României, cu 301 voturi pentru și 9 împotrivă. În acest context, președinta Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare premierului român, menționând că Republica Moldova rămâne „un partener de nădejde” al României.
09:50
Singurul stat care încalcă statutul de neutralitate al Republicii Moldova este Federația Rusă, care păstrează militari și armament pe teritoriul țării noastre (Revista Presei) # Radio Chisinau
195 de sportivi cu afiliere la structurile de forță ruse au încercat să intre în Republica Moldova la „Campionatul” cofinanțat de Primărie, titrează Jurnal.md.
09:30
Italia a înghețat active, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari), aparținând oligarhilor ruși, de la debutul invaziei rusești în Ucraina și până în prezent, arată datele furnizate de autoritățile italiene, conform cărora cele mai recente decizii de punere sub sechestru au fost puse în aplicare la începutul acestei luni, transmite Reuters.
09:10
Dor de izvor | Cătălin Maximiuc: „Anul acesta fac 25 de ani la Radio România Internațional” (Audio) # Radio Chisinau
„Dor de izvor”, emisiune realizată de Maria Mocanu.
08:55
Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat pentru astăzi un curs valutar oficial de 19 lei și 71 de bani pentru euro și de 17 lei și 20 de bani pentru dolar, informează MOLDPRES.
08:40
Donald Trump a anunțat „încetarea completă și totală a focului” între Israel și Iran # Radio Chisinau
Președintele american Donald Trump a anunțat într-o postare pe rețeaua Truth Social că a fost convenită o încetare a focului între Israel și Iran. Încetarea focului ar fi de 12 ore și ar urma să înceapă marți dimineață. Trump sugerează că acest armistițiu „complet și total” între Israel și Iran va intra în vigoare și „va pune capăt oficial războiului de 12 zile” dintre cele două țări. Marți dimineață, presa de stat iraniană a anunțat că o încetare a focului a fost „impusă inamicului” după răspunsul militar al țării la „agresiunea SUA”.
08:25
Cer variabil, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius și posibile ploi, însoțite de descărcări electrice # Radio Chisinau
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță pentru ziua de astăzi, 24 iunie, cer variabil în întreaga țară, însă pe parcursul zilei izolat vor cădea ploi de scurtă durată.
08:10
FOTO | Circa 10 mii de cetățeni au participat la Marșul Suveranității. Maia Sandu: „Republica Moldova trebuie să rămână a cetățenilor săi, nu a altor imperii” # Radio Chisinau
Cu prilejul marcării a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, aseară a avut loc „Marșul Suveranității” – un eveniment dedicat reafirmării valorilor fundamentale ale statului nostru: libertatea, demnitatea și dreptul de a decide în mod suveran propriul destin. Președinția, care a inițiat evenimentul, susține că la marș au participat aproximativ 10.000 de persoane.
Ieri
21:05
FOTO | Medici din Republica Moldova și din România au efectuat o serie de operații avansate la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” # Radio Chisinau
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a găzduit recent o serie de intervenții laparoscopice avansate, realizate în colaborare de către medici urologi din Republica Moldova și România
20:45
Peste 4.400 de șoferi au fost sancționați de polițiști în weekend, pentru nerespectarea regulilor de circulație # Radio Chisinau
Peste 4400 de abateri rutiere au fost depistate de polițiști pe traseele țării, în weekendul din 21-22 iunie curent. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cele mai frecvente încălcări – 2138, vizează depășirea limitei de viteză stabilită pe sectorul de drum.
20:25
Iranul a lansat mai multe rachete către baze militare americane din Orientul Mijlociu # Radio Chisinau
Cel puțin 10 rachete au fost lansate spre Qatar și cel puțin o rachetă a fost lansată spre Irak, potrivit unui oficial israelian.
20:20
LIVE | Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție a membrilor Guvernului României # Radio Chisinau
Membrii noului cabinet de miniștri al României depun jrământul de învestitură.
20:05
Șeful Securității ucrainene anunță dejucarea unei tentative de asasinat asupra lui Volodimir Zelenski pe aeroportul polonez Rzeszów # Radio Chisinau
Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk, a anunțat că o tentativă de asasinat asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost dejucată la aeroportul din Rzeszów.
19:45
Comisia Vetting se extinde. Va avea mai mulți membri și reguli mai stricte de funcționare # Radio Chisinau
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a adoptat un nou regulament de organizare și funcționare, în contextul modificărilor legislative recente privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, comunică MOLDPRES.
19:25
Guvernul Bolojan a fost învestit de Parlamentul României, cu 301 voturi pentru și 9 împotrivă # Radio Chisinau
Guvernul Ilie Bolojan a fost votat de Parlamentul de la București cu 301 voturi pentru și 9 voturi contra.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.