Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România: „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
UNIMEDIA,
20 iunie 2025 10:50
Rusia nu renunță la ideea de a readuce România în sfera sa de influență, iar pentru acest obiectiv recurge la o nouă tactică. Cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și specializat în istoria fostei URSS și a comunismului european, Cosmin Popa explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, ce s-a schimbat cu adevărat în abordarea strategică a Rusiei față de România, scrie adevărul.ro.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 30 minute
17:00
(video) „Comoara” a rămas la vamă: Un moldovean de 25 de ani a vrut să intre în țară cu aproape 70 de pietre semiprețioase. Unde le-a ascuns # UNIMEDIA
69 de pietre minerale, presupus semiprețioase, au fost depistate ascunse printre haine, în bagajele unui cetățean al Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Vamal, tânărul, în vârstă de 25 de ani, se deplasa cu un Ford Transit din Polonia spre Republica Moldova.
17:00
(video) Protestatari, atacați în fața Ambasadei Iranului din Londra. Două persoane au ajuns la spital, iar Poliția a arestat șase bărbați # UNIMEDIA
Poliția a arestat șase bărbați după ce protestatarii au fost atacați în fața Ambasadei Iranului din Londra. Două persoane au fost transportate la spital, a anunțat Metropolitan Police, scrie adevărul.ro.
Acum o oră
16:40
„Dacă mă sună Friedrich Merz, răspund”: Ce spune Vladimir Putin despre eventuale negocieri cu liderii europeni pentru pacea în Ucraina # UNIMEDIA
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în timpul unei întâlniri cu agențiile internaționale de presă, miercuri, că este deschis unei discuții cu cancelarul german Friedrich Merz și n-ar refuza o întâlnire față în față cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunță DW, citat de digi24.ro.
16:30
Poșta Moldovei anunță că a suspendat temporar recepționarea tuturor trimiterilor poștale internaționale cu destinația Irak. Măsura vizează atât corespondența obișnuită, cât și coletele, precum și serviciile expres EMS.
Acum 2 ore
16:00
(video) S-a dus la restaurant cu arma: Un bărbat, reținut după ce a bătut și a amenințat cu un pistol angajatul unui local și l-a jefuit # UNIMEDIA
Un bărbat de 30 de ani a fost arestat astăzi, 20 iunie, de oamenii legii. Potrivit unui comunicat emis de Poliție, acesta a mers într-un local, ar fi lovit un angajat și l-ar fi amenințat cu o armă. Ulterior, ar fi furat 700 de lei.
16:00
O persoană a fost ucisă, iar alte 14, inclusiv salvatori, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un nou atac aerian rus în oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, anunţă vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP, citat de presa română.
15:50
(video) A mers într-un local, ar fi lovit un angajat și l-ar fi amenințat cu o armă: Un bărbat, arestat după ar fi furat 700 de lei din restaurant # UNIMEDIA
Un bărbat de 30 de ani a fost arestat astăzi, 20 iunie, de oamenii legii. Potrivit unui comunicat emis de Poliție, acesta a mers într-un local, ar fi lovit un angajat și l-ar fi amenințat cu o armă. Ulterior, ar fi furat 700 de lei.
15:30
Alertă după alertă în Moldova. Meteorologii anunță un nou cod galben pentru mâine: Recomandările autorităților # UNIMEDIA
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru sâmbătă, 21 iunie, 10:00 - 20:00, Cod Galben de intensificări ale vântului.
Acum 4 ore
15:20
Desemnarea lui Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru a fost anunțată vineri de către președintele Nicușor Dan într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Bolojan urmează să meargă acum în Parlament pentru a primi votul de învestitură, scrie hotnews.ro.
15:10
„Din Codul de la Risipeni citire - orice ministru prost merită un mandat de judecător”: Reacția lui Paniș, după anunțul că Litvinenco va fi magistrat CC # UNIMEDIA
Fostul magistrat, Alexei Paniș, ironizează numirile recente la Curtea Constituțională, printre care se găsește și candidatura lui Sergiu Litvinenco. „Din Codul de la Risipeni citire: Orice ministru prost merită un mandat de judecător”, a scris Paniș.
15:00
De la Chișinău spre Italia, cu „miere dopată”: Un moldovean, prins cu substanțe interzise la frontiera română # UNIMEDIA
Un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, este cercetat de autoritățile de peste Prut după ce a fost prins în timp ce încerca să introducă ilegal în România substanțe dopante de mare risc, ascunse ingenios într-un borcan cu miere.
15:00
Băutura populară care lasă copiii inconștienți. O fetiță de doi ani din Scoția, în comă după ce a consumat răcoritoarea congelată # UNIMEDIA
Experții au emis un avertisment alarmant cu privire la pericolele ascunse ale unui aditiv puțin cunoscut dintr-o băutură populară pentru copii. O fetiță de doi din Scoția a ajuns în comă la spital, după ce a băut răcoritoarea congelată, scrie adevărul.ro.
14:50
Iranul a trimis Un mesaj sfidător Israelului, în contextul în care Israelul a amenințat că va „lovi toate instalațiile nucleare” ale acestei țări, la șapte zile după bombardamente intense asupra infrastructurii de îmbogățire a uraniului, dar și a capacităților de lansare de rachete. De partea cealaltă, Israelul a promis că va răzbuna atacul cu rachete asupra spitalului Soroka din Beersheba, relatează Daily Mail, potrivit adevarul.ro.
14:40
Procuratura a pornit un dosar penal pe cazul copiilor maltratați de o educatoare la grădinița din Tînțăreni: Mai mulți martori, printre care și femeia acuzată, audiați # UNIMEDIA
Procuratura Generală anunță a fost deschis dosar penal pe cazul copiilor agresați la o grădiniță din localitatea Țînțăreni, raionul Anenii Noi, iar mai mulți martori au fost audiați. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru.
14:20
„Un om bun, înțelept și puternic”. Chiril Darmancev, deputat în primul Parlament și ex președinte al raionului Taraclia a decedat # UNIMEDIA
Chiril Darmancev, deputat în primul Parlament și ex-președinte al raionului Taraclia, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani. Anunțul trist a a fost făcut de către fiul său, Pavel Darmancev într-o postare pe Facebook.
14:00
Delia Matache, de urgență la spital: Artista nu a mai suportat durerile și a cerut imediat ajutorul medicilor. Cu ce probleme se confruntă # UNIMEDIA
De ceva timp, Delia se confruntă cu probleme de sănătate care i-au dat rutina zilnică peste cap. Aceasta se confruntă cu unele simptome din ce în ce mai des, lucru ce a determinat-o să meargă la spital, scrie protv.ro.
13:50
Judecătoarea Ana Panov, fosta șefă interimară a Curții de Apel Chișinău, evaluată pozitiv de Vetting, a luat „NU” de la CSM: Magistrata, trimisă la reevaluare # UNIMEDIA
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătoarei Ana Panov de la Curtea de Apel Centru, promovare. Decizia a fost luată de membrii CSM în cadrul ședinței de astăzi.
13:50
Vântul ar putea lăsa pe întuneric localități din țară: „Nu atingeți cabluri rupte”. Specialiștii, cu avertizări despre pericolele pe timpul codului galben # UNIMEDIA
Premier Energy avertizează despre posibile rupturi de conductoare, avarii și întreruperi de curent, în legătură cu alerta de vânt puternic, valabilă astăzi. În acest sens, instituția a venit cu mai multe recomandări.
13:30
(video) Îmbrăcați la patru ace, în costume și cravate, Ceban, Stoianoglo, Chicu și Tkaciuk au depus actele la CEC pentru a înregistra Blocul „Alternativa” # UNIMEDIA
Blocul Alternativa a depus vineri, 20 iunie, dosarul de înregistrare oficială la Comisia Electorală Centrală (CEC). Liderii formațiunii – Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu – au declarat că oferă o alternativă „responsabilă și realistă”, într-un moment pe care îl consideră decisiv pentru viitorul Republicii Moldova.
13:30
Lovitură pentru beneficiarii programului „Prima casă”. Expert: Rata dobânzii la credit va crește cu 2,12 puncte procentuale, din iulie # UNIMEDIA
Beneficiarii programului „Prima Casă” ar putea plăti rate mai mari la credite ipotecare, după ce dobânda va crește cu 2,12 puncte procentuale, începând cu 1 iulie 2025. Ajustarea vine în urma noii rate de referință publicate de BNM, reflectând creșterea costului banilor pe piață. Astfel, o familie cu un credit de 1 milion de lei ar putea achita lunar cu aproximativ 1.400 de lei mai mult, avertizează expertul Stas Madan.
13:30
(video) „Noi suntem doar cu sala. Cu nunta e Federația Internațională” Un nou scandal în sport: MEC interzice un Campionat european, organizat de Primărie # UNIMEDIA
Ministerul Educației și Cercetării interzice organizarea unui eveniment sportiv prezentat drept „Campionat European de Kickboxing”, desfășurat cu sprijinul Primăriei Chișinău. „Activitatea nu a fost autorizată conform legislației în vigoare și contravine flagrant interesului public și principiilor democratice”, se arată în comunicatul MEC. În acest sens, Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, a venit cu explicații la ședința de astăzi, 20 iunie, a Consiliului Municipal Chișinău.
Acum 6 ore
13:20
(video) Ședința CSM: Doi judecători de la Curtea de Apel Centru, dați afară din sistem după ce au picat Vetting-ul. Ana Panov, trimisă la reevaluare # UNIMEDIA
Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit astăzi în ședință. Pe ordinea de zi au figurat trei subiecte.
13:20
(video) Scandal de o oră, pauză și amânare la CMC: PAS a părăsit sala. Ceilalți aleși au rămas fără cvorum # UNIMEDIA
Scandal la ședința Consiliului Municipal, la care urma să se examineze, din nou, bugetul municipal. Aleșii scandează „demisia, Ion megafon” și tropăie din picioare, solicitând să fie supus votului bugetul municipal. „Colegi, calmați-vă și luați loc. Bugetul trebuie ajustat, după ce s-au sustras 100 milioane lei”, a precizat primarul Ion Ceban.
13:20
(video) Altercații, îmbrânceli și țipete la CMC: „Mai aveți să urlați ca nebunii?!”. Melnic, scos în șuturi din sală # UNIMEDIA
Scandal cu altercații și țipete la ședința Consiliului Municipal Chișinău. „Mai aveți să urlați ca nebunii?”, striga primarul capitalei, Ion Ceban. Consilierul PAS, Ion Melnic, a fost scos în șuturi din sala de ședințe. „Chemați un psihiatru”, striga alt ales.
13:10
La un pas de tragedie: O fetiță de 11 luni, salvată de medici după ce a băut peroxid de hidrogen # UNIMEDIA
O fetiță de doar 11 luni din raionul Slobozia a ajuns de urgență la spital după ce a ingerat peroxid de hidrogen. Potrivit informațiilor, la momentul dat starea fetiței este stabilă.
13:00
Irina Vlah, întrevedere la Sankt Petersburg cu prim-viceministrul Energiei: Partea rusă e gata de dialog. Avem șana la un tarif decent la gaz # UNIMEDIA
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a anunțat că, în cadrul Forumului de la Sankt Petersburg, a participat la negocieri cu prim-adjunctul ministrului Energiei din Federația Rusă, Pavel Sorokin, în cadrul cărora s-a discutat despre livrări directe de gaz în Moldova – „fără intermediari ai PAS și fără adaosuri exagerate”.
12:50
După un scandal de mai bine de o oră la Consiliul Municipal Chișinău, în care consilierii PAS cereau să fie pus spre dezbatere bugetul capitalei, iar primarul a refuzat pe motiv că documentul trebuie ajustat - aleșii partidului de guvernare au părăsit sala. „Fug turiștii, fug turișii!”, le-au strigat în urmă colegii din MAN.
12:40
(live) Scandal de o oră, apoi pauză la CMC: PAS a părăsit sala. Ceilalți aleși nu au cvorum # UNIMEDIA
Scandal la ședința Consiliului Municipal, la care urma să se examineze, din nou, bugetul municipal. Aleșii scandează „demisia, Ion megafon” și tropăie din picioare, solicitând să fie supus votului bugetul municipal. „Colegi, calmați-vă și luați loc. Bugetul trebuie ajustat, după ce s-au sustras 100 milioane lei”, a precizat primarul Ion Ceban.
12:40
(video) Îmbrăcați la patru ace, în costume și cravate, Ceban, Stoianolgo, Chicu și Tkaciuk au depus actele la CEC pentru a înregistra Blocul „Alternativa” # UNIMEDIA
Blocul Alternativa a depus vineri, 20 iunie, dosarul de înregistrare oficială la Comisia Electorală Centrală (CEC). Liderii formațiunii – Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu – au declarat că oferă o alternativă „responsabilă și realistă”, într-un moment pe care îl consideră decisiv pentru viitorul Republicii Moldova.
12:30
(live) Ședința CSM: Doi judecători de la Curtea de Apel Centru, dați afară din sistem după ce au picat Vetting-ul. Ana Panov, trimisă la reevaluare # UNIMEDIA
Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit astăzi în ședință. Pe ordinea de zi au figurat trei subiecte.
12:30
În atenția călătorilor: Bacul de la Molovata și-a sistat temporar activitatea din cauza vântului # UNIMEDIA
Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vânt care afectează circulația pe râul Nistru.
12:30
Cazul sfâșietor al unei fetițe cu leucemie: Micuța a fost salvată de războiul din Ucraina, dar a murit în bombardamentele din Israel, acolo unde urma un tratament medical # UNIMEDIA
O fetiță în vârstă de doar 7 ani, originară din Ucraina, și-a găsit sfârșitul în Israel, acolo unde se afla pentru a primi un tratament împotriva leucemiei. Spitalul în care era internată a fost bombardat de forțele iraniene, iar micuța nu a avut nicio șansă de supraviețuire, scrie protv.ro.
12:30
Magistrata, vizată în 6 dosare la CtEDO, printre care și „Cosovan”, a fost dată afară din sistem: Oxana Robu nu a trecut de Vetting, nici de CSM # UNIMEDIA
Judecătoarea de la Curtea de Apel Centru, Oxana Robu, vizată în șase cauze contra Republici Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a fost dată afară din sistem după ce a picat Vetting-ul. Decizia a fost luată de membrii CSM în cadrul ședinței de astăzi.
12:30
(live) Scandal monstru la CMC: „- Ion megafon! Nu intimdați consilierii! - Treceți la loc. Bugetul trebuie ajustat, că s-au sustras 100 mil. lei” # UNIMEDIA
Scandal la ședința Consiliului Municipal, la care urma să se examineze, din nou, bugetul municipal. Aleșii scandează „demisia, Ion megafon” și tropăie din picioare, solicitând să fie supus votului bugetul municipal. „Colegi, calmați-vă și luați loc. Bugetul trebuie ajustat, după ce s-au sustras 100 milioane lei”, a precizat primarul Ion Ceban.
12:20
(video) Accident mortal la Telenești: Un biciclist, spulberat de o Toyota, în timp ce traversa strada regulamentar # UNIMEDIA
Un biciclist a fost lovit mortal de o Toyota, în timp ce traversa strada regulamentar. Potrivit unui comunicat emis de Poliție, accidentul a avut loc astăzi, 20 iunie, în satul Sărăteni din raionul Telenești.
12:20
ANI și-a anulat 112 sancțiuni, în baza unei legi adoptată încă în martie. Printre cei vizați, fosta primăriță de Călugăr. Renato Usatîi: Justiția întârziată tot abuz rămâne # UNIMEDIA
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi denunță „un nou abuz comis de guvernarea PAS”. În ajunul alegerilor parlamentare, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anulat 112 sancțiuni impuse diferitor categorii de persoane din toată țara, în baza unei legi adoptate în luna martie de majoritatea PAS din Parlament.
12:00
Caz șocant la Soroca: O femeie de 36 de ani și-ar fi întrerupt sarcina cu medicamente veterinare, iar pruncul l-a aruncat într-o fântână # UNIMEDIA
O femeie de 36 de ani din Soroca este cercetată penal după ce și-ar fi întrerupt sarcina cu medicamente veterinale, iar fătul l-a aruncat într-o fântână aflată în apropierea gospodăriei sale.
11:50
„Ca și cum au anunțat deschiderea unei noi cafenele”. Tănase, după ce guvernarea PAS a prezentat noii judecători CC pe Facebook: O Curte monocoloră e doar o armă de moment # UNIMEDIA
Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale, a venit cu un comentariu, după ce Guvernul și Parlamentul a anunțat decizia de a reînnoi mandatele actualei componențe a Înaltei Curții pe facebook, fără concursuri publice și fără o minimă transparență. „Dincolo de forma superficială a comunicării, fondul este următorul: de această dată, puterea politică a decis să renunțe la teatrul obișnuit al „concursurilor publice” și să-și asume direct numirile. Cinic vorbind, e un pas înainte”, a scris Tănase.
11:50
Irina Vlah, adresare către ambasadori: „Banii publici sunt folosiţi de PAS în scop electoral sub o camuflată campanie guvernamentală de informare” # UNIMEDIA
Irina Vlah, preşedintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a lansat un apel către reprezentanţii corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, pornind „de la situaţia concretă care este în Republica Moldova cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare”.
11:30
(live) CSM, în ședință: O judecătoare de la Curtea de Apel Centru, vizată în 6 dosare la CtEDO, dată afară din sistem # UNIMEDIA
Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi figurează trei subiecte.
11:30
Ultima oră! Scumpiri exorbitante la pompă: Prețul motorinei crește cu încă 33 de bani, în următoarele trei zile. Cât va costa benzina # UNIMEDIA
Criza din Orientul Mijlociu începe se resimte și în buzunarele consumatorilor din Republica Moldova. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți pentru perioada 21–23 iunie 2025, generată de conflict.
11:30
(video) Scaunul lui Ciochină de la Primăria Boldurești se clatină? Cernăuțeanu: A fost deschisă o cauză penală pe falsificarea semnăturilor # UNIMEDIA
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că a fost deschisă o cauză penală pentru falsificarea semnăturilor în legătură cu alegerile locale noi din satul Boldurești, raionul Nisporeni. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la PRO TV.
Acum 8 ore
11:20
Ultima oră! Scumpiri exorbitante la pompă: Motorina crește cu încă 33 de bani, în următoarele trei zile. La ce preț ajunge benzina # UNIMEDIA
Criza din Orientul Mijlociu începe se resimte și în buzunarele consumatorilor din Republica Moldova. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți pentru perioada 21–23 iunie 2025, generată de conflict.
11:10
Volodimir Zelenski a numit un nou comandant-şef al forţelor terestre ucrainene: Cine e Ghenadii Șapovalov # UNIMEDIA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit joi pe generalul Ghenadii Șapovalov în funcția de comandant al forțelor terestre, după demisia predecesorului său în urma unui atac sângeros al Rusiei asupra unui teren de antrenament, relatează presa română, cu referire la AFP.
11:00
Interlopul Iurie Radulov, alias Babior, eliberat din pușcărie prin amnistie și comutare, ar fi vrut să scape de extrădare, fugind în Rusia. Șeful IGP: A cerut și o nouă cetățenie # UNIMEDIA
Iurie Radulov, cunoscut și sub numele de „Babior”, condamnat la închisoare pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a încercat să fugă în Rusia. Despre aceasta a anuțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii „În PROfunzime”.
11:00
(video) „Regret enorm că nu am plecat din RM”. Vlad Codreanu, la „Tinerii care împing Moldova înainte”. Detalii din culisele intervențiilor chirurgicale, sacrificii pentru familie, muzică și iubire # UNIMEDIA
Protagonistul noii ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, este interpretul Vlad Codreanu. Am vorbit despre tot parcursul său, de la clipele copilăriei până la prezent. Vlad ne-a povestit despre transformările recente prin care a trecut: pierderea în greutate, intervențiile chirurgicale complexe, complicațiile apărute pe parcurs și decizia de a alege o clinică din străinătate. Artistul mărturisește că, după toate aceste experiențe, se simte „o altă persoană”, mai inspirat, mai determinat și cu o ambiție reînnoită. A dezvăluit, totodată, și câteva regrete, dar și momentele dificile care l-au ținut acasă, în Republica Moldova.
10:50
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România: „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică” # UNIMEDIA
Rusia nu renunță la ideea de a readuce România în sfera sa de influență, iar pentru acest obiectiv recurge la o nouă tactică. Cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și specializat în istoria fostei URSS și a comunismului european, Cosmin Popa explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, ce s-a schimbat cu adevărat în abordarea strategică a Rusiei față de România, scrie adevărul.ro.
10:40
(video) Spînu recunoaște că l-a recomandat în funcție pe Gorea, șeful de la Vamă prins cu 40 mii $ mită: Să nu ne ascundem după deget, îmi e cumătru # UNIMEDIA
Fostul ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spinu, recunoaște că l-a „recomandat” personal în funcție pe Iurie Gore, șeful Biroului vamal Centru, prins cu mită de 40 de mii de dolari în luna mai. „Mi-a botezat copilul mai mic, acum 9 ani. Pentru mine este complicat, este o persoană pe care o cunosc și cât de tare aș vrea să ascund asta, nu pot. Când cunoști o persoană de 10-15 ani, oricum există niște atașamente”, a declarat Spînu, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la tv8.
10:30
Judecătorul Dorin Dulghieru de la Curtea de Apel Centru, dat afară din sistem după ce a picat Vetting-ul: A fost lipsit și de indemnizația unică de concediere # UNIMEDIA
Judecătorul de la Curtea de Apel Centru, Dorin Dulghieru, a fost dat afară din sistem după ce a picat Vetting-ul. Decizia a fost luată de membrii CSM în cadrul ședinței de astăzi.
10:30
Fondatorul Telegram își va împărți averea de 17 miliarde de dolari celor 106 copii ai săi. Decizia luată de Pavel Durov # UNIMEDIA
Pavel Durov, cofondatorul controversat al platformei de mesagerie Telegram, și-a anunțat decizia de a-și împărți averea între copiii săi - cel puțin 106 la număr. Conform People, miliardarul în vârstă de 40 de ani a dezvăluit acest lucru într-un interviu acordat publicației franceze Le Point, scrie libertatea.ro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.