Recomandări de lectură de la scriitorul Titus Știrbu

TVR Moldova, 9 iunie 2025 15:40

În vacanța de vară, pentru unii copii, cărțile devin cei mai buni prieteni, iar pentru alții – o poartă spre aventuri fără sfârșit. Titus Știrbu este scriitorul care știe cel mai bine cum să-i facă pe copii să zâmbească, dar și să învețe în același timp. Scriitorul a venit cu recomandări de lecturi de vacanță și să ne povestească despre întâlnirile memorabile cu micii cititori, dar și despre ce mai scrie.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 10 minute
19:10
Spitalul din Orhei a fost parțial modernizat printr-un program guvernamental finanţat de Ministerul Sănătăţii şi fonduri europene. Au fost inaugurate două cabinete medicale dotate cu echipamente de ultimă generație – unul de tomografie computerizată și altul radiologic. Noile dotări vor permite diagnosticarea rapidă a pacienţilor cu afecţiuni grave, inclusiv oncologice.
Acum o oră
18:40
Zeci de oameni au protestat astăzi în faţa Ministerului Justiției și au cerut urgentarea judecării primarului din Boldureşti. El este acuzat că a accidentat mortal un copil cu maşina şi a fugit de la locul faptei. Dosarul se află de un an în instanță şi încă nu a fost pronunţată o sentință. Ministerul Justiției afirmă că nu poate interveni în cazuri care sunt deja pe rolul instanțelor de judecată.
Acum 2 ore
18:10
Naționala de fotbal a Republicii Moldova are de înfruntat astăzi un adversar de mare clasă. "Tricolorii" vor disputa partida cu Italia, în preliminariile Campionatului Mondial, programat în vara anului viitor. Serghei Cleșcenco a anunțat deja că trei jucători vor fi indisponibili.
17:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni o întrevedere cu Roxana Mînzatu, Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, aflată în prima sa vizită oficială la Chișinău.
Acum 4 ore
17:10
Chiar dacă ești un sportiv de performanță, oricum nu poți avea mari așteptări financiare. Dar oricum muncești, pentru că îți place ceea ce faci. Jurnalistul TVR MOLDOVA, Alexandru Leahu, l-a cunoscut pe Liviu Maluda, un luptător care vrea să ajungă pe podium, la competiții de talie mondială. Să-i aflăm și noi povestea.
16:40
A plecat din Republica Moldova cu visul de a-și transforma talentul într-un ambasador al plaiurilor sale natale. E vorba de Cezara Kolesnik, pictorița basarabeancă recunoscută în Europa, cu lucrări expuse în peste zece țări. Din 2013, trăiește la Bruxelles, unde și-a deschis un atelier. Acolo, artista nu doar pictează, ci transmite mai departe povestea ei și a Republicii Moldova, o poveste zugrăvită în zeci de lucrări ce reflectă amintiri și emoții de acasă.
16:10
Expoziția Națională "Produs Autohton", un eveniment dedicat promovării valorilor autentice moldovenești și susținerii producătorilor locali va avea loc între 22 și 24 august. Acest concept lansat astăzi, își propune să atragă aproape 50 de mii de vizitatori și să valorifice diversitatea produselor regionale din Republica Moldova. Organizatorii invită producătorii locali să depună dosarele de participare la Camera de Comerț și Industrie până pe 18 iulie.
16:10
Angajatul Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, reținut după evadarea unei condamnate, a fost plasat în arest preventiv în același penitenciar în care lucra.
15:40
În vacanța de vară, pentru unii copii, cărțile devin cei mai buni prieteni, iar pentru alții – o poartă spre aventuri fără sfârșit. Titus Știrbu este scriitorul care știe cel mai bine cum să-i facă pe copii să zâmbească, dar și să învețe în același timp. Scriitorul a venit cu recomandări de lecturi de vacanță și să ne povestească despre întâlnirile memorabile cu micii cititori, dar și despre ce mai scrie.
15:20
Compania Moldovagaz informează că volumele de gaze contractate de malul stâng al Nistrului sunt livrate fără impedimente. Precizarea este făcută de Biroul pentru Reintegrare, în contextul unor probleme legate de furnizările de gaze în regiunea transnistreană, semnalate pe rețelele de socializare, inclusiv de unii experți.
Acum 6 ore
15:10
Se anunţă zile fierbinţi și ar trebui să fim pregătiți să le ţinem piept. Medicii ne recomandă să ne ferim de razele directe ale soarelui, să ne hidratăm şi să ne alimentăm corect şi să purtăm haine în culori deschise, din stofe naturale. Folosirea cremelor cu factor de protecţie este la fel de importantă.
14:40
După 40 de ani de muncă la grădiniță, Vera Botezat a decis să revină la pasiunile din copilărie, pentru că îi sunt foarte dragi tradițiile noastre frumoase. Face lucrări originale, lucrează la un muzeu din Strășeni, iar la sărbători cântă într-un ansamblu din localitate. Să-i aflăm povestea, dintr-un reportaj realizat de jurnalistul TVR MOLDOVA Anatol Fornea.
14:20
Tot mai des vorbim despre sănătate, dar când e vorba de cea a bărbatului o facem mai cu pudoare. Deși e la fel de importantă, mai ales că statisticile sunt îngrijorătoare. Despre cauze, prevenție și soluții pentru unele afecțiuni, a vorbit Ion Dumbrăveanu, urolog-androlog, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, în cadrul emisiunii „Telematinal” de la TVR MOLDOVA.
14:10
Ucraina a fost vizată noaptea trecută de unul dintre cele mai intense atacuri aeriene de la începutul invaziei ruse la scară largă.
13:50
Poți să te inspiri să citești cărți văzând pe cineva care face asta, dar la fel pot să te motiveze întâlnirile cu oamenii care le scriu. Recent, scriitoarea Maria Șleahtițchi a avut o întâlnire de suflet cu elevii și profesorii de la școala din satul ei natal - Ștefănești, Florești. Alături de Maria Șleahtițchi au participat la acel eveniment și poeta Marcela Benea, precum și poetul și eseistul Arcadie Suceveanu. Despre importanța acestor întâlniri a vorbit echipa „TeleMatinal” cu Maria Șleahtițchi.
13:30
Zeci de oameni s-au adunat astăzi în faţa Ministerului Justiției de la Chişinău să ceară urgentarea judecării primarului din Boldureşti, acuzat că a accidentat mortal un copil cu maşina şi a fugit de la locul faptei.
Acum 8 ore
13:10
Suntem în sezonul vacanțelor și al călătoriilor, iar dacă avem animale de companie care mereu au nevoie de afecțiunea noastră, ne întrebăm: „Ce facem cu ele?” Sunt două variante: fie le lăsăm în grija cuiva, fie le organizăm și lor o vacanță.
12:50
Demnitarul este invitatul jurnalistului Mădălin Necșuțu şi se va referi la constructia celor patru poduri între Romania şi Republica Moldova, sprijinul UE de 1,9 miliarde de euro şi fondurile pentru infrastructură.  Alte subiecte ale discuției vor fi situația de la Aeroportul Internaţional Chişinău, Căile Ferate, relaţia Republicii Moldova cu România şi UE etc. Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook da...
12:40
Protestele din oraşul american Los Angeles continuă, pe măsură ce se intensifică operaţiunile agenţilor de la serviciul de combatere a migraţiei ilegale. Mii de oameni au ieşit din nou pe străzi, în încercarea de a opri deportările la care recurge administraţia de la Casa Albă. Pe fondul acestor tensiuni, preşedintele Donald Trump a ordonat intervenţia Gărzii Naţionale pentru a potoli demonstranţii. Guvernatorul Californiei a denunţat acţiunea lui Trump, pe care a calificat-o instigatoare la noi tensiuni.
12:20
Deputata neafiliată Olesea Stamate propune o serie de modificări la Legea Curții Constituționale, printre care includerea unor noi criterii de eligibilitate pentru următorii judecători. Aceasta își dorește ca magistrații să nu fie membri ai vreunui partid politic și nici să fi deținut funcții politice în ultimii trei ani.
12:20
Ministerul Justiției susține că nu poate interveni în cauze aflate pe rol ca reacție la protestul organizat în fața instituției legat de procesul primarului de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a accidentat mortal un copil și a fugit de la locul faptei.
12:10
Borsec, celebra stațiune din inima munților, își întâmpină vizitatorii cu aer curat, ape minerale și tratamente naturale recunoscute de generații. Colega noastră Betty Turculeț a fost acolo și ne spune de ce Borsec rămâne un refugiu pentru cei care caută sănătate, liniște și o legătură autentică cu natura.
12:10
Tatăl lui Elon Musk, proprietarul Tesla și SpaceX, Errol Musk, a zburat la Moscova pentru a participa la „Forumul viitorului 2050”, organizat de Institutul Tsargrad, scrie Meduza.io.
12:00
Programele educaționale de vară presupun exerciţii de dezvoltare și recreere, ateliere de creaţie, concursuri distractive şi socializare. Activităţile de petrecere a timpului liber în timpul vacanţei de vară, programele taberelor şi evenimentele distractiv - cognitive organizate pentru copii sunt subiectele emisiunii „Obiectiv Comun” de astăzi.
11:40
Donald Trump şi-ar dori o paradă militară şi o va avea. Trenurile încărcate cu tancuri se îndreaptă spre Washington unde, pe 14 iunie, va avea loc o paradă militară cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la înfiinţarea armatei.
11:20
ACTUALIZARE: Aeroportul Internațional Chișinău informează că problema tehnică apărută la nivelul sistemelor informaționale a fost soluționată, iar în prezent acestea sunt în proces de restabilire treptată. Activitatea Aeroportului Internațional Chișinău se desfășoară cu anumite limitări temporare, însă personalul lucrează pentru revenirea la condiții normale de operare în cel mai scurt timp posibil.
11:20
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală care urmăreşte să restabilească pe deplin poziţia Rusiei în rândul principalelor puteri maritime ale lumii, a declarat consilierul Kremlinului Nikolai Patruşev într-un interviu publicat luni de ziarul Argumentî i Faktî şi citat de Reuters.
Acum 12 ore
11:10
Doi bărbați din Tiraspol și o femeie, soția unuia dintre aceștia, cetățeană a Ucrainei, au fost condamnați pentru că au ajutat 90 de bărbați apți de luptă din Ucraina să scape de mobilizare în țara lor și să fugă în străinătate. Condamnații au fost obligați să achite amenzi de câte 40.000 de lei și au fost lipsiți de venitul lor din activitatea ilegală în valoare de 500.000 de lei. În plus, oamenii legii au menținut în această cauza penală sechestru pe 20 de milioane de lei în criptovalută.
11:10
La Strășeni există o biserică veche, ce impresionează atât prin arhitectură, cât și prin istoria sa. Se zice că ctitorul ei a fost preotul Vasile Baltaga, bunicul Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, iar arhitectul Alexei Șciusev e cel care a proiectat-o. Colegul nostru Anatol Fornea vizitat această biserică și ne invită să urmărim un reportaj.
10:50
O femeie în vârstă de 33 de ani și o fetiță de 11 ani au suferit arsuri de gradul I și II, în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze de la o butelie. Cazul a avut loc în seara zilei de duminică, 8 iunie, într-un garaj de pe teritoriul Asociației de garaje nr. 336 din municipiul Bălți.
10:40
Zeci de simpatizanţi ai Opoziţiei din Bulgaria au protestat în capitala Sofia, faţă de renunţarea la moneda naţională, leva, şi aderarea la euro. Bulgaria va adopta oficial euro de la 1 ianuarie anul viitor, după ce oficialii Uniunii Europene au aprobat cererea autorităţilor de la Sofia. Proteste asemănătoare au mai avut loc la Burgas şi Varna.
10:40
Doi bărbați din Tiraspol și o femeie, soția unuia dintre aceștia, cetățeană a Ucrainei, au fost condamnați pentru că au ajutat 90 de bărbați apți de luptă din Ucraina să scape de mobilizare în țara lor și să fugă în străinătate.
10:10
Papa Leon al XIV-lea a criticat, la Liturghia de duminică, mișcările politice naționaliste, numindu-le „nefericite”. Suveranul pontif nu a numit o țară sau un lider anume. Leon, primul papă american, s-a rugat ca Dumnezeu să „deschidă granițele, să dărâme zidurile și să risipească ura”.
10:00
Echipa națională de fotbal a Portugaliei a câștigat Liga Națiunilor UEFA. În finala de la Munchen, lusitanii au învins reprezentativa Spaniei în seria penalty-urilor. Timpul regulamentar s-a încheiat cu scorul de 2-2, potrivit Moldova 1.
09:50
Aeroportului Internațional Chișinău a informat, luni dimineață, că anumite sisteme informaționale sunt temporar indisponibile din motive tehnice și, drept consecințe, unele servicii aeroportuare pot înregistra întârzieri sau funcționări limitate.
09:40
Vara, părinții caută încălțăminte cât mai comodă și practică pentru cei mici. Să urmărim niște recomandări de la medicul ortoped Florin Grin.
09:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ‘murdar și politic’ în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.
08:40
Vacanțele în familie sunt momente prețioase de relaxare și descoperire, dar organizarea ... e mai complicată, pentru că nu orice destinaţie este recomandată de specialişti în acest sens. Despre alegerea destinației potrivite, echilibrarea nevoilor celor mici cu cele ale adulților și asigurarea confortului întregii familii, discutăm în continuare cu Dorina Zdorovețchi, administratoarea unei agenții de turism.
08:20
Generalul Virgil Bălăceanu, fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, estimează că Armata ucraineană va repeta operațiuni de tipul celei „Pânză de păianjen”, dar „într-o altă gamă”. Ofițerul a subliniat că Armata Federației Ruse rămâne vulnerabilă”.
08:10
Cei mai frumoşi, rapizi şi puternici cai din Republica Moldova au putut fi admiraţi, în acest weekend, la Campionatul Naţional de Hipism, care a avut loc în localitatea Grătieşti, din municipiul Chişinău. Cursa a adunat zeci de participanţi şi iubitori de cai, care au urmărit cu entuziasm toate probele şi şi-au încurajat preferaţii.
07:40
Producătorul auto francez Renault va începe producția de drone în Ucraina, a relatat France Info, marcând o colaborare semnificativă între sectoarele auto și cel al apărării. Renault va colabora cu o mică companie franceză de apărare pentru a echipa liniile de producție pe teritoriul ucrainean, dronele urmând să deservească atât forțele militare ucrainene, cât și pe cele franceze, potrivit kyivindependent.com
Acum 24 ore
22:40
Angela Grămadă, președinta Asociației Experților pentru Securitate și Afaceri Globale din România, s-a declarat sceptică față de faptul că autoritățile de la Chișinău ar fi pregătite să pună pe masă la Odesa problema transnistreană într-un mod foarte clar și tranșant în actualul context de criză de securitate la nivel de regiune. În opinia expertei, Bucureștiul nu va prelua soluționarea conflictului transnistrean fără mandat de la Chișinău.
19:50
Festivalul Turistic Național "Duminica Mare" a devenit deja o tradiție a satului Domulgeni, raionul Floreşti. Sărbătoarea adună zeci de oaspeți din toată ţară şi turişti. Ediţia din acest an nu a fost o excepţie.
Ieri
19:10
Un concert spectaculos, care a adunat 1000 de copii de toate etniile din regiunile Republicii Moldova a emoţionat oamenii care au trecut, ieri, prin centrul Chişinăului. De pe scările Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu", micii artişti au cântat la unison şi au transmis un mesaj profund: vrem să trăim în pace şi prietenie, iar drepturile să ne fie respectate.
18:40
E duminica Rusaliilor, o sărbătoare importantă în calendarul creştin ortodox. Pe la porţi şi în case, oamenii şi-au pus ramuri de tei şi de nuc şi au aşternut pe jos un covor din plante - mentă sau corovatic. Mulţi credincioşi şi-au început ziua la biserică, la sfânta liturghie.
18:40
Un eveniment exclusivist, dedicat celor interesaţi de investiţiile imobiliare din România, a avut loc aseară, la Chişinău. Peste 200 de participanţi au avut ocazia să descopere cele mai inovatoare şi promiţătoare proiecte din zona de nord a Bucureştiului, precum şi informaţii despre perspectivele pieţei imobiliare.
17:10
La Academia Națională de Șah, cei mici învață să joace șah și să evolueze în acest sport. La o lecție de șah a fost și colegul nostru Anatol Fornea, care a și realizat un reportaj de acolo.
16:10
E frumos atunci când într-o familie toți au aceleași interese și aceleași pasiuni. Colegul nostru Alexandru Leahu a cunoscut un cuplu care sunt sportivi de performanță la taekwando, iar în timpul liber sunt și antrenori, iar pe lângă asta cresc trei copiii.
16:00
Marți, 10 iunie, Președintele României Nicușor Dan efectuează prima sa vizită în Republica Moldova. Acesta va fi primit de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
15:10
Când suntem tineri, vrem să călătorim mult și peste tot. Şi dacă atunci când organizăm o vacanță în doi sau cu gaşca de prieteni e simplu, de cum apar copiii, totul devine altfel. Cum planificăm o vacanță plăcută pentru toată familia, aflăm în continuare.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.