ТЕХНИКИ МАНИПУЛЯЦИИ: КАК НАМ ЗАЩИТИТЬ СЕБЯ?

Ziua de Azi, 3 iunie 2025 19:15

В мире, где информация распространяется быстро и доступна каждому, техники манипуляции распространились угрожающе, влияя на восприятие и решения людей. Поэтому становится крайне важным знать об этих техниках, чтобы выявлять и нейтрализовать их, не давая себя обмануть. STOP FALS! - кампания против ложной и тенденциозной информации, проводимая Ассоциацией независимой прессы (API), предлагает в инфографике, представленной ниже, самые распространённые техники манипуляции и практические советы по защите от них. #НетДезинформации #СообщаемФейки Мы призываем тебя также присоединиться к борьбе за правду в противостоянии с фейками. Для этого сообщай о них на платформе semnale.stopfals.md!

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziua de Azi

Acum o oră
11:00
Executivul a aprobat majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei. Banii vor fi folosiți întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere. Amintim că, recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget fără precedent de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale. Administrația de Stat a Drumurilor va publica informații despre segmentele de drum care vor fi reabilitate în baza planificării aprobate. În gestiunea instituției se află 5.993 km de drumuri naționale, inclusiv: 631 km de drumuri expres, 2.011 km de drumuri republicane și 3350 km de drumuri regionale.
Acum 2 ore
10:30
Directorul general al ASD, Sergiu Bejan, a efectuat o vizită de lucru în sudul țării pentru a monitoriza mersul și calitatea lucrărilor pe mai multe șantiere de construcție a drumurilor aflate în derulare. Vizita a început pe șantierul de construcție al drumului M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontieră cu România, sectorul de ocolire a orașului Vulcănești, km 0+000 – km 8+580. Menționăm că unul din principalele obiective ale acestui proiect este descărcarea traficului greu din localități și fluidizarea traficului de tranzit spre sudul țării, punctul vamal și portul Giurgiulești. Datorită drumului de ocolire, distanța până la Giurgiulești se reduce de la 220 km la 200 km, iar timpul de parcurgere scade cu aproximativ o oră. Traseul M3 traversează în prezent doar șase localități — Cimișlia, Chirsova, Congaz, Svetlîi, Aluatu și Chirilovca — ceea ce va permite redirecționarea traficului greu, care anterior tranzita localități precum Porumbrei, Gradiște, Iurievca, Comrat sau Vulcănești. Pe șantier, antreprenorul continuă aplicarea stratului de uzură MAS 16 și execută betonarea trotuarelor pe podul situat la km 2+965 . Un alt obiectiv vizitat este șantierul drumului național M3, ocolirea satului Slobozia Mare, sectorul km 0+000 – km 16+598, unde continuă lucrările pregătitoare și de mobilizare a șantierului. Utilajele și personalul necesar au fost deja mobilizate. De asemenea, a fost executată ridicarea topo-geodezică pe întregul obiect pentru trasarea și controlul execuției lucrărilor. Menționăm că vizita s-a încheiat pe drumul regional G141 Vulcănești – Colibași – R34, sectorul Colibași – Vulcănești, raionul Cahul. Pe acest tronson se execută lucrări de întreținere periodică, care includ reparația îmbrăcămintei rutiere pe o lungime de 8,7 km, cu o valoare de aproximativ 45,558 milioane lei. În context, precizăm că, pe acest traseu, în localitatea Colibași, în anul 2023 au fost executate lucrări de reparație periodică pe sectorul cuprins între km 15,590 și km 19,990, cu o lungime de 4,4 km și o valoare de circa 22,972 milioane lei. Astfel, lungimea totală a sectorului este de 19,990 km. Lucrările pe acest drum regional vor contribui direct la îmbunătățirea accesului și fluidizarea traficului către și dinspre satul Colibași, iar cei peste 17 mii de locuitori din zonă vor beneficia de condiții de circulație în siguranță și confort. Un alt drum regional vizitat de directorul general este G132 R35 – Baimaclia – Taraclia de Salcie – R32, din raionul Cantemir, sectorul cuprins între localitățile Chioselia și Țărăncuța.  „Monitorizăm constant proiectele de infrastructură din țară pentru a ne asigura că sunt realizate la timp, în conformitate cu normele tehnice și criteriile de calitate. Acestea contribuie la dezvoltarea rețelei rutiere și la îmbunătățirea condițiilor de circulație, atât pentru locuitorii din aceste regiuni, cât și pentru întregul sistem rutier național. Continuăm să acordăm prioritate calității și siguranței, astfel încât aceste investiții să sprijine dezvoltarea durabilă a comunităților locale și să contribuie la bunăstarea lor”, a declarat Sergiu Bejan.
10:15
Ministerul Culturii anunță finalizarea procesului de evaluare a dosarelor depuse în cadrul primului apel de propuneri al Programului Național „Acces la Cultură 2025”. În urma acestei etape,159 de proiecte culturale au fost preselectate spre implementare, în conformitate cu criteriile și obiectivele stabilite de program. Apelul a generat un interes sporit din partea comunităților din întreaga țară, fiind înregistrate aplicații din toate raioanele Republicii Moldova. Proiectele preselectate vor fi repartizate instituțiilor de implementare aflate în subordinea Ministerului Culturii, care vor colabora strâns cu beneficiarii pentru a asigura trierea propunerilor, negocierea și stabilirea bugetelor, dar și desfășurarea activităților culturale propuse. În contextul finalizării procesului de evaluare a dosarelor, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat: „Salutăm cu satisfacție numărul și calitatea inițiativelor culturale provenite din localitățile rurale ale țării, indicator al dorinței active a cetățenilor de a conserva, promova și redefini cultura în cadrul comunităților lor. Programul „Acces la Cultură 2025” reprezintă un răspuns strategic la această necesitate fundamentală, oferind o platformă prin care ideile locale sunt recunoscute, sprijinite și valorificate. Această investiție nu vizează doar evenimente culturale punctuale, ci contribuie la edificarea unei infrastructuri de colaborare și dezvoltare comunitară pe termen lung.” Ministerul Culturii va reveni în curând cu detalii despre următorul apel de propuneri, oferind astfel și altor inițiative posibilitatea de a beneficia de sprijinul oferit prin acest program național.
Acum 4 ore
09:15
Candidații la bacalaureat susțin astăzi proba de examen la limba de instruire. La aceasta participă 15 731 de elevi, dintre care 12 896 vor scrie testul la Limba și literatura română, iar 2 835 – la Limba și literatura rusă, transmite moldpres. Aceasta este cea de-a doua probă din cadrul sesiunii de bacalaureat 2025. Prima s-a desfășurat marți, 3 iunie, atunci când 3 225 de candidați, care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale, au susținut examenul la Limba și literatura română. Următorul examen va avea loc marți, 10 iunie. În centrele de bacalaureat se va desfășura proba la limba străină pentru 16 521 de candidați. Cea de-a patra probă de examen va fi organizată vineri, 13 iunie. La aceasta vor participa 17 410 candidați. Dintre aceștia, 7 664 candidați de la profilul real vor susține proba de examen la Matematică, 8 920 de candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală, 294 de candidați de la profilul sport și 546 de candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului. Proba de examen pentru disciplina la alegere va fi organizată marți, 17 iunie. La ea vor participa 16 018 candidați, dintre care 9 525 vor susține proba la Geografie, 2 213 – la Chimie, 1 571 – Istoria românilor și universală, 1 087 – la Biologie, 965 – la Informatică, 430 – la Matematică și 227 – la Fizică. Sesiunea de bacalaureat se va încheia vineri, 20 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 468 de candidați în 12 centre de bacalaureat. Sesiunea de bacalaureat 2025 se desfășoară în perioada 3-20 iunie, în 91 centre de bacalaureat. La aceasta participă peste 18 000 de candidați. Evaluarea testelor va avea loc în perioada 3-25 iunie, iar rezultatele preliminare din sesiunea de bază vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 26 iunie 2025.
09:15
Executivul a aprobat proiectul Programului de susținere a inovațiilor digitale și a startup-urilor tehnologice pentru perioada 2025–2030 – o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea afacerilor inovatoare, să stimuleze economia digitală și să creeze locuri de muncă bine plătite în țară. Scopul principal este de a sprijini startup-urile aflate la început, prin finanțare nerambursabilă, cât și prin alte forme de suport. Programul vine în completarea Strategiei de Dezvoltare Economică și a Strategiei de Transformare Digitală și pune accent pe modernizarea economiei prin tehnologie și inovație. Documentul extinde o inițiativă a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care a susținut deja 34 de startup-uri inovatoare, oferind granturi în valoare de peste 14 milioane de lei.  Doar în anul 2024, companiile tehnologice din Republica Moldova au generat venituri de peste 40 de milioane de dolari și au creat peste 1.000 de locuri de muncă – cifre care arată clar potențialul acestui sector. Programul pentru 2025–2030 aduce:  Granturi adaptate etapei de dezvoltare a startup-urilor. Până la 500.000 lei pentru startup-uri aflate în faza de idee sau prototip (pre-SEED), cu o contribuție proprie de 20% și între 700.000 și 2.000.000 lei pentru startup-uri aflate într-o etapă mai avansată (SEED), cu o contribuție proprie de până la 50%, atrăgând inclusiv investiții private. Diversificarea surselor de finanțare. Pe lângă sprijinul statului, Programul deschide uși pentru atragerea de investiții din fonduri de capital de risc și crowdfunding, inclusiv din surse internaționale. Expertiză locală în evaluarea dosarelor. „Moldova IT Park” va juca un rol central în evaluarea tehnică și sectorială a proiectelor depuse de antreprenori. Programul este inclus în Lista proiectelor investiționale ale Republicii Moldova, parte a Planului de Creștere Economică, și va beneficia de suportul Platformei de Investiții pentru Vecinătate. 
08:15
Astăzi, 6 iunie 2025, Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, împlinește 44 de ani. Cu această ocazie, redacția ziuadeazi.md îi adresează sincere felicitări și recunoștință pentru dedicarea și munca sa în slujba comunității. Născut la 6 iunie 1981 în Cahul, Nicolae Dandiș a urmat o carieră academică remarcabilă. Este licențiat în Științe Administrative și Istorie, deținător a două masterate în Managementul programelor și proiectelor europene și în Politici Publice, și doctorand în științe politice la Universitatea de Stat din Moldova. Începând cu 2005, este lector la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul. De asemenea, a fost președinte al Asociației DIALOG și al Consiliului ONG-urilor din Regiunea de Sud, precum și director al Centrului Pro-Europa din Cahul. În 2015, Nicolae Dandiș a fost ales primar al municipiului Cahul ca independent, obținând 52,29% din voturi în turul doi. A fost reales în 2019 și 2023, demonstrând încrederea continuă a cetățenilor. Sub conducerea sa, Cahul a cunoscut o dezvoltare semnificativă, devenind un exemplu de administrație modernă și transparentă. Nicolae Dandiș a fost implicat în numeroase proiecte care au vizat îmbunătățirea infrastructurii, promovarea culturii și sprijinirea societății civile. A fost un susținător activ al programului EU4Cahul, colaborând cu parteneri internaționali pentru dezvoltarea orașului. De asemenea, a fost recunoscut pentru eforturile sale în promovarea valorilor europene și a fost desemnat „Omul Anului 2022” de către Congresul Autorităților Locale din Moldova. La mulți ani!
08:15
Operatorii de transport rutier de persoane vor putea utiliza atât plăcuțe de înmatriculare galbene, cât și albe. Decizia a fost aprobată de Guvern printr-o hotărâre ce abrogă obligativitatea plăcilor cu fond galben pentru vehiculele destinate transportului public de călători, transmite IPN. Plăcuțele galbene rămân valabile până la radierea vehiculului sau până la momentul în care operatorul decide să le înlocuiască. În paralel, transportatorii pot opta pentru plăcuțe albe, iar pentru aceasta nu vor trece prin proceduri birocratice suplimentare. Plăcuțele galbene aflate în stocul Agenției Servicii Publice pot fi în continuare eliberate, la cererea operatorilor, până la 31 decembrie 2025, dar deja în limita stocului existent. Dacă un transportator solicită plăci albe în locul celor galbene, acestea din urmă vor fi restituite ASP, care va asigura depozitarea gratuită a plăcilor predate. Secretarul general al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ina Voicu, a declarat că noile măsuri au ca scop eliminarea cerințelor inutile sau învechite, ce împiedică dezvoltarea afacerilor: „Scopul principal al acestui proiect este eliberarea cerințelor inutile sau depășite, care creează obstacole în dezvoltarea afacerilor. Măsurile propuse vizează atât comerțul, cât și transportul rutier, care aduc economii anuale de peste 36 de milioane lei pentru antreprenori”. Aceeași hotărâre de Guvern aduce și simplificări pentru comerțul interior. Printre ele se numără eliminarea obligației comercianților de a prelucra date cu caracter personal în condiții deja reglementate. De asemenea, unitățile comerciale cu profil alimentar vor putea fi amplasate în case individuale de locuit, cu acordul proprietarilor și în conformitate cu prevederile legale privind siguranța alimentelor. Modificările fac parte dintr-un pachet complex de măsuri pentru facilitarea activității economice, care urmează să reducă sarcinile administrative și să creeze un cadru legal clar pentru antreprenori.
Acum 24 ore
17:00
Ministerul Apărării informează că, pe parcursul lunii iunie, vor avea loc deplasări ale tehnicii militare între centrele de instruire ale Armatei Naționale din Chișinău și Cahul. Aceste mișcări sunt parte a programului anual de instruire al Armatei Naționale și nu sunt legate de situația de securitate din regiune. Pentru a evita perturbarea circulației rutiere, tehnica militară va fi deplasată în special pe timp de noapte, utilizând drumurile naționale din centrul și sudul țării. Măsura are scopul de a reduce impactul asupra traficului rutier și a asigura un flux normal al transportului civil. Activitățile sunt planificate cu anticipație și fac parte din pregătirea profesională periodică a efectivului militar. Astfel de exerciții au loc în fiecare an, contribuind la menținerea capacităților operaționale ale Armatei Naționale. Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se alarmeze la vederea tehnicii militare în trafic și le mulțumește pentru înțelegere și cooperare.
13:45
Copiii din grupa Nr. 10 de la Grădinița din municipiul Cahul, însoțiți de cadrele didactice Ajder Margarita și Adelina Adelina, au efectuat o vizită la Direcția Situații Excepționale (DSE) Cahul, în cadrul unei activități educative menite să le dezvolte spiritul civic și cunoștințele despre siguranță. Activitatea a inclus o lecție teoretică susținută de Lilia Puica, specialist al DSE, care le-a explicat micuților, pe înțelesul lor, ce înseamnă o situație de urgență și cum pot fi prevenite riscurile. Cei mici au ascultat cu interes și au adresat numeroase întrebări legate de intervențiile pompierilor și de comportamentul corect în cazuri de incendiu sau alte pericole. După partea teoretică, copiii au avut ocazia să exploreze curtea DSE și să vadă îndeaproape echipamentele speciale utilizate de pompieri, autospecialele și alte mijloace de intervenție, interacționând cu salvatorii și punând întrebări curioase despre misiunile lor zilnice. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Direcției Generale Învățământ Cahul și al Primăriei municipiului Cahul, fiind un exemplu reușit de colaborare între instituțiile locale pentru educarea celor mici în spiritul siguranței și responsabilității.
12:45
Vara aduce zile însorite, vacanțe și voie bună, dar și temperaturi ridicate care ne pot pune sănătatea în pericol. Canicula afectează în special copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice, dar oricine se poate confrunta cu insolație, deshidratare sau epuizare termică. Iată cele mai importante măsuri pe care le putem lua pentru a ne proteja în zilele caniculare: 1. Hidratează-te corect Bea cel puțin 2 litri de apă pe zi, chiar dacă nu simți sete. Evită băuturile carbogazoase, cele cu mult zahăr și alcoolul – favorizează deshidratarea. Pentru un plus de minerale, poți consuma apă cu puțină sare sau sucuri naturale diluate. 2. Evită expunerea directă la soare Stai la umbră sau în încăperi răcoroase între orele 11:00 și 17:00. Dacă trebuie să ieși, poartă haine deschise la culoare, din bumbac sau in, care lasă pielea să respire. Nu uita de pălărie, ochelari de soare și cremă cu protecție solară! 3. Menține locuința răcoroasă Ține geamurile închise și draperiile trase în timpul zilei. Aerisește dimineața devreme și seara târziu. Dacă nu ai aer condiționat, folosește un ventilator și pune un prosop ud în fața lui pentru răcire suplimentară. 4. Mănâncă ușor și sănătos Evită mesele copioase, grase și fierbinți. Consumă multe fructe și legume de sezon – pepenele, castraveții, roșiile și piersicile sunt ideale. Gătește simplu sau optează pentru mâncare crudă (salate, iaurt, supe reci). 5. Ai grijă de cei vulnerabili Verifică zilnic rudele în vârstă sau vecinii singuri – pot avea nevoie de ajutor. Nu lăsa niciodată copiii sau animalele în mașină, nici măcar pentru câteva minute! Copiii sub 3 ani trebuie feriți de expunerea prelungită la soare. 6. Recunoaște semnele insolației și acționează rapid Simptomele pot include: dureri de cap, amețeli, greață, piele fierbinte și roșie, puls accelerat. Ce faci: Du persoana la umbră sau într-un spațiu răcoros, oferă apă în înghițituri mici, aplică comprese reci pe frunte, ceafă și încheieturi, dacă starea nu se ameliorează, sună la 112. BONUS: 3 lucruri utile pentru buzunar sau rucsac, în zilele toride: sticlă de apă reutilizabilă, șervețele umede sau o batistă umedă, un evantai sau un mini-ventilator portabil. Vara e frumoasă, dar trebuie trăită cu grijă! Protejează-te, ascultă-ți corpul și bucură-te de soare în siguranță. Iar dacă vezi o persoană aflată în dificultate din cauza căldurii, oferă-i ajutor – uneori, un pahar de apă poate face diferența.
Ieri
09:30
Pe timp de caniculă, crește considerabil consumul de băuturi răcoritoare. Rețelele de comerț pun la dispoziția consumatorilor o gamă variată de astfel de produse. Dar ce alegem – varianta clasică, cu zahăr, sau una mai ușoară, cu îndulcitori? Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu informații utile pentru consumatorii care preferă băuturile cu adaos de îndulcitori artificiali. Așadar, îndulcitorii artificiali pot fi o opțiune utilă pentru persoanele care doresc să reducă aportul de zahăr și calorii din băuturile carbogazoase. Aceștia sunt aditivi alimentari, substanțe chimice obținute în laborator, cunoscuți și drept îndulcitori cu conținut scăzut de calorii (datorită conținutului minim de calorii sau chiar lipsa acestora). Îndulcitorii precum aspartamul, sucraloza, actsulfamulși zaharina sunt ingrediente utilizate pe scară largă în alimente și băuturi comercializate ca „fără zahăr” sau „dietă”.  Aceasta înseamnă că îndulcitorii, spre deosebire de zahăr, adaugă puține calorii sau deloc la alimentele și băuturile pe care le aromă. Cum sunt reglementați îndulcitorii? Îndulcitorii, ca și alte ingrediente adăugate în alimente, trebuie să fie siguri pentru consum și în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 229/2013 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari. Îndulcitori – substanțe utilizate pentru a da un gust dulce produselor alimentare sau utilizate pentru îndulcitorii de masa.  Prezența unui aditiv alimentar utilizat drept îndulcitor este autorizată în produsele alimentare compuse fără adaos de zaharuri sau cu valoare energetică redusă, în produsele alimentare compuse dietetice destinate unui regim hipocaloric și în produsele alimentare compuse cu o durată lungă de depozitare, cu condiția ca îndulcitorul în cauză să fie autorizat în unul dintre ingredientele produsului alimentar compus. Note importante despre cei mai utilizați îndulcitori  Aspartamul (E951) este un îndulcitor artificial care se obține prin combinarea a doi aminoacizi: acidul aspartic și fenilalanină. Are un gust dulce similar cu cel al zahărului, dar este de aproximativ 200 de ori mai dulce,comparând cantități egale din cele două substanțe. De aceea, este folosit în cantități foarte mici pentru a îndulci alimentele și băuturile. Sucraloza (E955) este un îndulcitor de 600 de ori mai dulce decât zahărul, derivat din zaharoză. Este considerat sigur și stabil la temperaturi ridicate, deci poate fi folosit în băuturi carbogazoase și alte alimente procesate. Acesulfamul de potasiu (acesulfam K) (E950) - de 200 de ori mai dulce decât zahărul, adesea folosit în combinație cu alți îndulcitori. Este considerat sigur în cantități moderate. Zaharina (E954) - unul dintre cei mai vechi îndulcitori artificiali, de aproximativ 300-400 de ori mai dulce decât zahărul. Are un gust ușor amar, care poate fi mascat prin combinarea cu alți îndulcitori. Ce trebuie să conțină o etichetă a produselor ce conțin îndulcitori? 1. Pentru produsele alimentare care conţin unul sau mai mulți îndulcitori - mențiunea „cu îndulcitor(i)”  trebuie să însușească  numele produsului alimentar; 2. Pentru produsele alimentare care conțin atît adaos de zahăr, cât şi unul sau mai mulți îndulcitori -  mențiunea „cu zahăr (zaharuri) şi îndulcitor(i)” trebuie să fie adăugată la denumirea produsului alimentar; 3. Pentru produsele alimentare care conţin aspartam şi/sau aspartam-acesulfam: - Menţiunea „conţine aspartam (o sursă de fenilalanină)” trebuie să apară pe etichetă în cazurile în care aspartamul/sarea aspartam-acesulfam este inclus/inclusă în lista de ingrediente doar prin referirea la numărul E. - Menţiunea „conţine o sursă de fenilalanină” trebuie să apară pe etichetă în cazurile în care aspartamul/sarea aspartam-acesulfam este inclus/inclusă în lista de ingrediente cu denumirea sa 3. Pentru produsele alimentare care conțin mai mult de 10% de polioli adăugaţi  - eticheta trebuie să conțină mențiunea „Consumul excesiv poate cauza efecte laxative.” Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomnadă:  Pentru a vă răcori în perioada caldă alegeți apa potabilă! Băuturile răcoritoare carbogazoase, pe lângă îndulcitori, conțin și alți aditivi alimentari precum coloranții și conservanții. De aceea, nu sunt recomandate copiilor! Citiți etichetele, alegeți conștient și bucurați-vă de vară consumânt alimente sănătoase!
08:45
Sanatoriul „Nufărul Alb” din municipiul Cahul a fost decorat cu Medalia de Aur în cadrul prestigiosului concurs „Marca Comercială a Anului 2024”, eveniment care premiază excelența și încrederea consumatorilor în brandurile autohtone. Reprezentanții instituției au exprimat, printr-un mesaj oficial, recunoștința profundă față de clienți, colaboratori și fondatori, subliniind că acest succes a fost posibil datorită încrederii, susținerii și loialității manifestate de-a lungul timpului. „Această distincție ne onorează și ne motivează să devenim mai buni. Vă mulțumim că ați ales să fim parte din sănătatea și echilibrul dumneavoastră”, se menționează în comunicatul emis de Sanatoriul „Nufărul Alb”. Premiul confirmă încă o dată rolul important pe care instituția îl are în domeniul sănătății și reabilitării în Republica Moldova, fiind un exemplu de profesionalism, dedicare și servicii de calitate în sfera balneologiei și tratamentelor de recuperare. Concursul „Marca Comercială a Anului” este organizat anual și reprezintă una dintre cele mai importante competiții din Republica Moldova în domeniul brandingului și recunoașterii performanței comerciale.
4 iunie 2025
16:00
Codul muncii al Republicii Moldova ar putea fi completat cu prevederi clare privind prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii în relațiile de muncă. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat pentru a alinia legislația națională la Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 190/2019, ratificată de Republica Moldova la sfârșitul anului trecut, transmite bizlaw.md Documentul introduce definiții legale pentru termenii „violență în muncă” și „hărțuire în muncă” și stabilește obligații clare pentru angajatori în vederea prevenirii, identificării și soluționării acestor comportamente. Potrivit proiectului, angajatorii vor fi obligați să elaboreze o politică internă privind prevenirea violenței și hărțuirii, să instituie proceduri confidențiale de raportare și să asigure protecția salariaților care denunță astfel de cazuri. De asemenea, angajatorii cu cel puțin 50 de salariați vor trebui să desemneze persoane sau comisii special instruite pentru investigarea sesizărilor. Vor fi reglementate expres și situațiile în care faptele de violență și hărțuire pot apărea: la locul de muncă propriu-zis, în spații auxiliare puse la dispoziție de angajator, în timpul deplasărilor de serviciu, la evenimente legate de muncă sau prin mijloace electronice. Procedura internă privind raportarea cazurilor de violență și hărțuire va trebui să asigure termene clare de soluționare, confidențialitatea persoanelor implicate și posibilitatea aplicării unor măsuri provizorii de protecție, precum modificarea temporară a programului de muncă, separarea persoanelor implicate sau acordarea de concedii.
15:30
Banca Națională a Moldovei (BNM) a primit trofeul „Debutul anului 2024” pentru proiectul inovator MIA – Plăți Instant, în cadrul Galei oficiale a concursului național „Marca Anului”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a subliniat că această distincție reflectă recunoașterea eforturilor Băncii Naționale și întregului ecosistem financiar de a moderniza infrastructura de plăți și de a oferi cetățenilor soluții digitale rapide, sigure și eficiente. „Trofeul acordat proiectului MIA confirmă că transformarea digitală este posibilă atunci când există viziune, colaborare și încredere. MIA este dovada concretă că putem crea în Republica Moldova un sistem modern de plăți care răspunde nevoilor reale ale oamenilor,” a declarat Anca Dragu, prezentă la Gala oficială. Lansat pe 12 martie 2024, proiectul MIA Plăți Instant a devenit un reper în digitalizarea serviciilor financiare din țară. Sistemul permite efectuarea transferurilor de bani în câteva secunde, non-stop, cu costuri minime sau chiar gratuite, oferind utilizatorilor confort, accesibilitate și securitate ridicată. În doar un an de la lansare, MIA a atras peste 600.000 de utilizatori activi și a facilitat peste 1 milion de tranzacții lunar. De asemenea, pentru prima dată în Republica Moldova, volumul plăților electronice a depășit retragerile de numerar de la bancomate, semnalând o schimbare importantă în comportamentul consumatorilor și creșterea încrederii în soluțiile digitale. Banca Națională mulțumește tuturor partenerilor implicați în acest proiect ambițios și își reafirmă angajamentul de a continua modernizarea sectorului financiar, în beneficiul cetățenilor și economiei Moldovei.
15:00
Kaufland Moldova a fost recompensată cu Premiul Mare pentru Reputație și Încredere în cadrul prestigioasei competiții „Marca Comercială a Anului 2024”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Evenimentul „Gala Businessului Moldovenesc”, desfășurat pe 3 iunie, a adus recunoașterea publică a angajamentului companiei față de calitatea serviciilor și implicarea socială, consolidând poziția sa de partener de încredere pentru economia și comunitatea locală. Pe lângă Premiul Mare, Kaufland Moldova a obținut cinci trofee importante: Medalia de Aur pentru „Aprecierea Consumatorului”, în urma votului direct al clienților; Mercuriul de Aur la categoria „INTER” pentru contribuția economică ca investitor; Premiul Mare la „Economia Verde” pentru promovarea unui model sustenabil de afaceri; trofeul Integrității, acordat de Centrul Național Anticorupție pentru implementarea standardelor de integritate în sectorul privat; Premiul „Locuri de Muncă Prietenoase Familiei”, oferit de UNFPA Moldova pentru politicile interne ce susțin echilibrul între viața profesională și cea familială. „Reputația și încrederea se câștigă în timp și se mențin prin acțiuni constante, nu prin promisiuni. Suntem onorați să primim această recunoaștere și le mulțumim clienților, partenerilor și echipei noastre pentru contribuția lor valoroasă. Vom continua să fim mai buni în fiecare zi și să răspundem așteptărilor celor care ne aleg zilnic,” a declarat Cristina Aramă, Director Corporate Affairs Kaufland Moldova. Concursul „Marca Comercială a Anului” recunoaște excelența companiilor care promovează standarde ridicate de calitate și contribuie semnificativ la dezvoltarea pieței locale, fiind organizat cu sprijinul AGEPI, CNA, CNSM și UNFPA. Kaufland Moldova face parte dintr-un grup internațional de retail cu peste 1.540 de magazine în Europa și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova, dedicat responsabilității sociale și ecologice, promovând platforma „Implicarea face diferența”, lansată în 2018 pentru comunicarea acțiunilor sale de responsabilitate socială.
13:15
În toamnă vor avea loc Alegerile Parlamentare 2025, iar locuitorii din Leova privesc acest scrutin cu emoții amestecate. Unii speră într-o schimbare reală, alții rămân sceptici. Ce așteptări au cetățenii din Leova de la viitorii deputați? Ce probleme îi preocupă în mod direct și ce transformări și-ar dori pentru viitorul Republicii Moldova? Am stat de vorbă cu localnicii pentru a înțelege mai bine gândurile, temerile și speranțele lor legate de acest moment important pentru țară.
Mai mult de 2 zile în urmă
10:30
Polițiștii din Cahul au depistat un caz de transport ilicit de produse din tutun, în urma unui control de rutină efectuat pe traseul Tătărești–Bucuria, în data de 3 iunie. Un autoturism de model Ford Transit, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din raionul Ștefan Vodă, a fost stopat pentru verificări. În portbagajul vehiculului, oamenii legii au descoperit 7 500 de pachete de țigări, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. Valoarea estimativă a produselor ridicate se ridică la aproximativ 322 500 de lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză urmează a fi întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, dosarul urmând să fie transmis în instanță pentru aplicarea sancțiunii legale. Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și documentarea activității ilicite.
10:15
Procesul de revizuire al curriculei școlare va dura până în anul 2027 și se va orienta către o abordare transdisciplinară, care să pregătească tinerii pentru viață și pentru provocările viitorului. Declarația îi aparține secretarului general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, Ludmila Pavlov, și a fost făcută într-un interviu acordat Agenției de presă IPN. „Este un proces continuu, care are loc o dată la cinci ani, iar în prezent suntem în plin proces de revizuire curriculară”, a precizat Ludmila Pavlov, adăugând că, alături de materialele didactice și de calitatea resurselor umane, curricula școlară constituie pilonii principali în formarea educației performante. Potrivit secretarului general adjunct al educației, ministerul se orientează spre o abordare transdisciplinară, care va presupune o analiză a implementării curriculei actuale, a greșelilor și nereușitelor. Drept reper, MEC urmează exemple de succes din UE: „Ne dorim să construim o curriculă pragmatică, axată pe competențe și abilități, așa cum este în multe țări europene.” Referitor la curricula actuală, părinții elevilor susțin că aceasta este supraîncărcată și că mulți copii, în special cei din clasele primare, se confruntă cu dificultăți din cauza volumului mare de informații. Ludmila Pavlov susține că acest aspect va fi luat în considerare în procesul de actualizare a programului școlar. „Ministerul are un dialog constant nu doar cu profesorii, ci și cu părinții și elevii”, a declarat Pavlov, susținând că principalele obiective ale ministerului sunt de a reduce supraîncărcarea informațională și de a pune un accent puternic pe formarea de competențe practice.
09:45
În perioada 6–8 iunie 2025, orașul Galați se transformă într-o adevărată galerie urbană în aer liber, cu ocazia festivalului StreetFest – „Ritmuri și culori”, parte integrantă a Zilelor Galațiului. Evenimentul promite trei zile de energie, culoare și spectacole inedite care vor acapara zonele emblematice ale orașului, de la „Elice”, pe strada Domnească, până în fața Primăriei Galați. Timp de un weekend întreg, bulevardele Galațiului vor pulsa în ritmuri urbane, devenind spații de exprimare artistică liberă și interacțiune culturală. Festivalul aduce în prim-plan un amestec de artă urbană, dans contemporan, muzică live și show-uri tehnice captivante. Atracții de neratat: Street Art Performers – Artiști vizuali și performeri vor colora orașul în timp real prin intervenții live spectaculoase. Show-uri cu foc – Serile vor fi aprinse de acrobații cu flăcări și spectacole pirotehnice. Urban Music & Street Dance – Bătăi de tobe, beat-uri moderne și dansatori de top vor da tonul petrecerii urbane. Vertical Dance & Aerial Show – Dansuri suspendate și acrobații aeriene vor ridica privirile spre cer. Proiecții pe apă – Urban Reflection – Imagini hipnotice proiectate pe luciul Dunării, într-un dans de lumini și umbre. Show aerian cu drone – Coregrafii luminoase vor colora cerul nopții deasupra Galațiului. Videomapping pe Hotelul Mercure – Fațada clădirii se va transforma într-un ecran uriaș pentru povești vizuale animate. Parada spectacolului urban – Artiști internaționali vor defila în costume impresionante, într-un spectacol stradal itinerant. Magie, circ contemporan și statui vivante – Distracție pentru toate vârstele, în fiecare colț al centrului orașului. Percuție live & păpuși uriașe – Ritmuri tribale și personaje de poveste vor da viață unei lumi fantastice. Coregrafii sincronizate – Mișcare, poveste și emoție prin dansuri urbane spectaculoase. Vezi programul complet al festivalului! Galațiul devine, pentru trei zile, un oraș plin de viață, care își invită locuitorii și oaspeții să experimenteze arta în cele mai surprinzătoare forme ale sale.
09:45
Autorităţile agricole vin cu un set de măsuri în contextul faptului că suntem în pragul perioadei de înflorire a ambroziei, iar polenul acestei plante este unul dintre cei mai agresivi alergeni. Această plantă invazivă compromite grav și terenurile agricole. Ocupă rapid spațiul dintre rânduri, sufocă culturile și concurează pentru nutrienți, apă și lumină. În lipsa intervenției, ambrozia reduce considerabil productivitatea agricolă. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) îndeamnă cetățenii, autoritățile publice locale și agricultorii să ia măsuri pentru identificarea și distrugerea ambroziei. „Se va acționa prin smulgerea plantei din rădăcină; tăiere repetată din faza de vegetație; utilizarea produselor de uz fitosanitar, conform normelor în vigoare”, explică MAIA. Expunerea la acest polen provoacă reacții severe: rinite alergice, crize de astm, conjunctivite, tuse persistentă, dificultăți respiratorii. Simptomele pot apărea la orice vârstă, chiar și la persoane fără istoric de alergii. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a solicitat implicarea activă a autorităților publice locale în realizarea măsurilor de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii în spațiile publice, pe teritoriile adiacente întreprinderilor de stat și celor private, precum și în sectoarele particulare din teritoriu deservit etc.
09:45
În fiecare an, între lunile iunie și octombrie, milioane de oameni se confruntă cu unul dintre cei mai agresivi alergeni naturali – polenul de ambrozie. Planta, extrem de invazivă, nu doar că afectează culturile agricole, dar provoacă reacții alergice severe, care pot afecta considerabil calitatea vieții. Ce este ambrozia? Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă erbacee originară din America de Nord, răspândită rapid în Europa și Republica Moldova. Se dezvoltă în special pe terenurile neîngrijite, marginea drumurilor, șantiere, câmpuri nelucrate sau între rândurile culturilor agricole. Această plantă are un potențial invaziv ridicat și o capacitate uimitoare de adaptare, eliberând în atmosferă un polen extrem de alergenic. Cum se manifestă alergia la ambrozie? Polenul de ambrozie este printre cei mai puternici alergeni din natură. Chiar și o cantitate mică de polen poate declanșa reacții alergice intense, în special la persoanele sensibilizate. Simptomele pot apărea la orice vârstă, chiar și la persoane fără un istoric alergic. Simptome frecvente: Strănut frecvent și repetitiv Congestie nazală și secreții nazale apoase Mâncărimi nazale și oculare Ochi roșii, iritați și lăcrimare excesivă Tuse uscată și persistentă Senzație de apăsare în piept Dificultăți de respirație Crize de astm (în cazuri grave) Diagnostic și testare Dacă apar simptome în perioada de înflorire a ambroziei (iulie–septembrie), este recomandat consultul unui alergolog. Medicul poate recomanda: Teste cutanate (prick test) pentru identificarea alergenului Analize de sânge pentru determinarea anticorpilor IgE specifici Tratamentul alergiei la ambrozie Tratamentul se adaptează în funcție de severitatea simptomelor și poate include: 1. Tratament medicamentos: Antihistaminice – reduc simptomele alergice (ex: loratadină, cetirizină, desloratadină) Corticosteroizi nazali – pentru inflamația persistentă (ex: mometazonă, fluticazonă) Bronhodilatatoare – în cazul pacienților cu astm Lacrimi artificiale – pentru iritațiile oculare 2. Imunoterapia specifică (desensibilizare): Este singurul tratament care poate modifica evoluția bolii pe termen lung. Consta în administrarea treptată a dozelor mici de alergen, pe o perioadă de 3–5 ani, sub formă de injecții sau picături sublinguale. Prevenție și recomandări Pe lângă tratamentul medical, este importantă și limitarea expunerii la polenul de ambrozie: Evitați ieșirile în aer liber în special dimineața, când concentrația de polen este mai mare Țineți ferestrele închise în casă și în mașină Spălați-vă des pe față și pe mâini, mai ales după ce ați fost afară Schimbați hainele după ce ați venit de afară Folosiți purificatoare de aer cu filtre HEPA Intervenții la nivel comunitar Ministerul Agriculturii și Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă autoritățile locale și cetățenii să combată ambrozia prin: Smulgerea plantei din rădăcină Tăieri repetate pe tot parcursul sezonului de vegetație Aplicarea erbicidelor autorizate, conform normelor fitosanitare Ambrozia nu este doar o buruiană care afectează terenurile, ci și un pericol real pentru sănătatea publică.Recunoașterea simptomelor și aplicarea tratamentului corespunzător pot face diferența în viața celor afectați. Iar printr-un efort colectiv de combatere, putem limita răspândirea acestei plante invazive.
09:30
Un gest firesc pentru carabinieri, dar esențial pentru viața unui om. Acestea sunt cuvintele care definesc intervenția rapidă și profesionistă a unui echipaj de carabinieri din municipiul Cahul, în seara zilei de 3 iunie. În timpul patrulării, carabinierii au observat o femeie căzută la sol, aflată în stare de inconștiență. Fără a ezita, aceștia au intervenit prompt, acordându-i primul ajutor și alertând imediat serviciul de urgență 112. Reacția rapidă a făcut diferența — grație acțiunii lor imediate, femeia a primit la timp asistență medicală calificată și a fost transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijirile necesare. Inspectoratul General de Carabinieri a transmis că astfel de intervenții sunt parte din datoria zilnică a forțelor de ordine, dar pentru comunitate și pentru cei aflați în nevoie, ele devin gesturi salvatoare. ,,Un gest firesc pentru carabinieri, dar esențial pentru viața unui om.'', se arată în comunicatul Inspectoratului General de Carabinieri pe Facebook.
09:30
În perioada 16-20 iunie, Moldova va deveni centrul global al cercetării și inovațiilor în viticultură și oenologie, datorită desfășurării celui de-al 46-lea Congres Mondial al Viei și Vinului. Evenimentul, organizat pentru prima dată în țara noastră, va reuni peste 150 de experți, cercetători, viticultori, enologi, producători și decidenți politici din 51 de țări membre a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).   Programul științific al congresului se va axa pe tema: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. Totodată, în cadrul evenimentului vor fi abordate peste 300 de teme de importanță mondială din sector, în cadrul a patru paneluri de discuții.  Viticultură: Practici viticole reziliente pentru ecosisteme durabile:    Cercetători din întreaga lume vor prezenta studii despre adaptarea viței de vie la schimbările climatice, protecția biodiversității și implementarea unor practici agricole sustenabile. De asemenea, se va discuta despre conservarea și îmbunătățirea biodiversității diferitor soiuri, identificarea trăsăturilor genetice asociate rezistenței la climă a viței de vie, precum și despre optimizarea randamentului și calității strugurilor prin analiza factorilor meteorologici și a practicilor de irigație.   Oenologie: Tehnologii adaptative și inovatoare în oenologia durabilă: De la utilizarea derivaților de drojdii pentru optimizarea fermentației, până la dezalcoolizarea parțială a vinurilor și aplicațiile inteligenței artificiale în analiza compușilor volatili, aceste sesiuni vor scoate la iveală soluții inovative pentru o oenologie sustenabilă. În cadrul sesiunilor, se va mai discuta despre vinuri fără sulfiți și tehnici alternative de protecție a vinului sau valorizarea subproduselor din vinificație.   Economie & Drept: Creșterea valorii - lanțuri valorice favorabile și modele de afaceri reziliente: Participanții vor discuta despre impactul certificării asupra performanței economice a vinăriilor, dezvoltarea sustenabilă a sectorului vitivinicol din Republica Moldova, precum și inovațiile în marketingul digital și comerțul global al vinurilor. Totodată, vor fi abordate teme precum impactul social media și al rețelelor digitale asupra vânzării de vinuri, marketingul adaptat pentru piețele emergente, inclusiv accesul vinurilor moldovenești pe alte piețe.   Siguranță & Sănătate: Nutriție și sănătate - împărtășire, grijă și bunăstare: Experți internaționali vor prezenta studii despre efectele consumului moderat de vin asupra sănătății, dezvoltarea alimentelor funcționale pe bază de struguri și analiza riscurilor toxice asociate micotoxinelor în produsele viticole. Sesiunile vor avea loc pe 16, 17 și 18 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău și maib park. Pe lângă aceste sesiuni, în cadrul congresului vor avea loc 13 vizite tehnice la cele mai renumite vinării din Republica Moldova și o cină festivă, desfășurată la vinăria Cricova - cel mai mare complex subteran, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense şi vinurile excelente.  Pachetele de participare pot fi procurate online, pe site-ul oficial al congresului - https://oiv2025.md/packages-available/ Evenimentul este organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din CSI care a aderat la OIV. În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani, iar congresul din Moldova deschide cel de-al doilea centenar al organizației. 
09:30
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea, împreună cu secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, a verificat, ieri, cum decurg lucrările pe două tronsoane-cheie ale infrastructurii feroviare din sudul țării: segmentul de cale ferată de la km 74, din zona satului Văleni, și șantierul stației feroviare Prut-2 de la Cantemir. Pe șantierul de la Văleni au loc lucrări de consolidare a terasamentului: sunt eliminate porțiunile de sol instabil, se demontează structurile de beton afectate, iar zona este pregătită pentru desfășurarea lucrărilor și crearea accesului pentru utilajele de șantier. În următoarea perioadă va fi finalizat proiectul tehnic, după care urmează lansarea procedurii de achiziții publice pentru selectarea companiei care va executa lucrările. Reabilitarea acestui segment este importantă pentru restabilirea unei conexiuni feroviare alternative care ocolește teritoriul Ucrainei și pentru reducerea presiunii pe drumurile naționale. La stația feroviară Prut-2, ministrul a evaluat progresul lucrărilor de modernizare pentru redeschiderea circulației feroviare pe linia Cantemir–Fălciu. La moment, se fac pregătiri pentru montarea liniilor de cale ferată, se nivelează suprafețele stației pentru accesul transportului rutier și sunt pregătite zonele pentru depozitarea mărfurilor. Acest segment feroviar leagă sudul Republicii Moldova de infrastructura feroviară românească, având un potențial enorm în diversificarea rutelor logistice și în creșterea competitivității transportului feroviar de marfă din Republica Moldova către Uniunea Europeană.
09:15
Republica Moldova îl conduce pe ultimul drum pe unul dintre cei mai mari compozitori ai săi – Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii și Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău. Maestrul s-a stins din viață în data de 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani. Pentru a-i aduce un omagiu, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a decretat ziua de 5 iunie 2025 drept zi de doliu național. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituțiile publice și cetățenii sunt îndemnați să păstreze un moment de reculegere în memoria compozitorului care a marcat profund cultura națională și universală. Programul funeraliilor Maestrului Eugen Doga (Comunicatul oficial al Ministerului Culturii)  04 iunie 2025 17:00 – Expunerea trupului neînsuflețit la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” 17:30 – Slujba de priveghi 05 iunie 2025 08:00 – 09:30 – Serviciul divin și Slujba de pomenire (Prohodul) la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla” 10:00 – Expunerea corpului neînsuflețit la Palatul Național „Nicolae Sulac” 10:15 – 12:50 – Ceremonia „In memoriam Eugen Doga” și Mitingul de doliu 12:50 – Procesiunea de rămas bun (Litia mică) 13:00 – Deplasarea cortegiului funerar către Cimitirul Central de pe str. Armenească 14:00 – Ceremonia funerară În această zi de doliu, activitățile culturale și festive sunt suspendate în toată țara, iar instituțiile mass-media sunt încurajate să-și adapteze programele în spiritul reculegerii și respectului.
3 iunie 2025
19:30
Astăzi, 3 iunie 2025, a avut loc ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul căreia au fost examinate cinci rapoarte ale Comisiei de evaluare externă privind activitatea judecătorilor. De asemenea, pe agendă s-a aflat și proiectul de aprobare a Ghidului privind comunicarea sistemului judecătoresc cu mass-media și cu publicul. Conform surselor zdg.md, CSM a decis, cu unanimitate de voturi, transferarea temporară a magistratului Andrei Scripcenco de la Judecătoria Cahul la Curtea de Apel Sud. Decizia a fost aprobată cu 11 voturi „pro” și niciun vot „împotrivă”. „Plenul CSM hotărăște: se transferă temporar în funcția de judecător la Curtea de Apel Sud, începând cu 16 iunie 2025, până la ocuparea a 9 posturi de judecător la Curtea de Apel Sud, judecătorul Andrei Scripcenco de la Judecătoria Cahul. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile”, a anunțat președintele CSM, Sergiu Caraman. Decizia vine în contextul necesității acoperirii temporare a locurilor vacante din cadrul Curții de Apel Sud și face parte din eforturile de optimizare a activității sistemului judecătoresc.
19:15
Într-o lume în care informația circulă cu rapiditate și este accesibilă tuturor, tehnicile de manipulare s-au răspândit alarmant, afectând percepțiile și deciziile oamenilor. Astfel, devine crucial să cunoaștem aceste tehnici pentru a le depista și neutraliza, asigurându-ne că nu suntem înșelați.  STOP FALS! - campania împotriva informației false și tendențioase, realizată de Asociația Presei Independente (API), prezintă în infograficul de mai jos cele mai răspândite tehnici de manipulare, oferind sfaturi practice pentru a ne proteja împotriva acestora. #NuDezinformării #RaporteazăFalsurile Te încurajăm să te implici și tu, de partea adevărului, în lupta cu falsurile. Pentru asta, raportează falsurile depistate pe semnale.stopfals.md!
15:45
Internetul nu mai este demult un spațiu rezervat doar oamenilor reali, milioane de conturi fiind controlate de programe automate precum boții. Departe de a fi doar niște programe inofensive de calculator, boții formează o armată invizibilă care poate răspândi informații false, manipula opinia publică, amplifica artificial unele narațiuni sau manipula emoțiile internauților. Utilizatorii pot întâlni boți care par conturi reale, însă aceștia sunt programați să simuleze activități umane. Iată de ce este foarte important să știm ce sunt boții, cum funcționează și cum să nu le cădem în plasă.  Unele postări de pe Facebook ale portalului Stopfals.md reușesc să adune zeci și sute de comentarii. De exemplu, postarea despre cum mai multe canale de Telegram, cunoscute pentru răspândirea propagandei ruse, au fost invadate de boți cu comentarii la teme care nu au legătură cu subiectul postării. „Majoritatea parlamentară transformă Moldova într-un teren de testare pentru experimentele occidentale. Unde sunt tradițiile noastre? Unde este memoria noastră despre război?” (în original: «Парламентское большинство превращает Молдову в полигон для экспериментов Запада. Где наши традиции? Где наша память о войне?»), scrie contul Livia Lăcătuș, cu fotografie de profil o cupă preluată de pe internet și zero postări. Același mesaj este lăsat și de conturile fără postări Gabriela Hariton și Barbu Bădărău. „Guvernul actual nu face decât să ne distrugă țara. În loc să investească în economie, se ocupă de parade LGBT. Unde sunt banii noștri?”, scrie contul Лилиана Матея, mesajul fiind repetat și de conturile fără activitate Ionel Buzu și Bogdan Ursachi. „Autoritățile au uitat de veterani, dar își amintesc de LGBT. Aceasta nu este doar indiferență - aceasta este trădare” (în original: «Власти страны забыли о ветеранах, но помнят о ЛГБТ. Это не просто безразличие — это предательство»), scriu alte câteva conturi (Larisa Caraș, Платон Ермаков, Дойна Аврам, Liliana Matei, Ovidiu Nour), mesajul fiind însoțit de un link către o postare a canalului de Telegram Запрещенный Канал (trad. - Canalul interzis), în care este citat oligarhul fugar, Ilan Șor, despre marșul comunității LGBT din 15 iunie.   Această serie de comentarii reprezintă un exemplu clasic de comportament botic și de operațiune de influență online. Comentariile copiate cuvânt cu cuvânt sunt repetate de utilizatori diferiți, cu poze de profil generice și zero postări. Mesajele sunt postate în masă, în interval de timp apropiat, ceea ce indică spre o activitate sincronizată, menită să dea impresia că opinia din comentarii ar fi pe larg susținută. În mesaje sunt folosite aceleași narațiuni, prezentate distorsionat: LGBT, guvernul, tradițiile, 9 mai. Prin inundarea spațiului public cu aceste teze de propagandă se urmărește eclipsarea vocilor reale, atenția fiind direcționată către idei promovate de anumite părți interesate sau teme false ori distorsionate. Repetarea obsesivă a acelorași narațiuni și sincronizarea publicării sunt semne specifice ale rețelelor de boți. În cazul menționat mai sus, includerea linkurilor spre postarea în care este citat Ilan Șor amplifică falsurile despre comunitatea LGBT. Așadar, scopul acestor acțiuni caracteristice boților nu este exprimarea unei opinii reale, ci manipularea percepției publice, polarizarea societății și răspândirea propagandei și a dezinformării. Pagina Stopfals.md, administrată de Asociația Presei Independente (API), nu este singura organizație vizată de atacuri ale boților. În ultima perioadă, paginile unor redacții ca Newsmaker.md, Esp.md, Știri.md, și Bas-tv au fost vizate de un val coordonat de comentarii ale boților care promovează mesaje specifice propagandei ruse. Ce sunt și cum funcționează boții? Boții sunt programe automate create pentru a îndeplini sarcini repetitive și a imita comportamentul uman pe internet. Ei pot posta comentarii, distribui știri, da like-uri și răspunde la mesaje, de multe ori fără ca utilizatorii reali să își dea seama că au de-a face cu un robot și nu cu o persoană. Deși unii boți au scopuri legitime, cum ar fi transmiterea automată de informații utile, mulți sunt folosiți în campanii de dezinformare, manipulare a opiniei publice, amplificare artificială a unor narațiuni sau creare falsă a unei percepții de consens. Odată „porniți”, boții generează comentarii în așa fel încât algoritmul rețelelor de socializare crede că este o postare populară, ceea ce îi crește șansele să fie văzută de persoane reale, după cum arată un raport al Universității de Stat din Michigan. Boții analizează informațiile și generează răspunsuri, uneori învățând din interacțiuni. Cei mai avansați folosesc tehnologii precum rețele neuronale și modele de învățare automată (machine learning) pentru a înțelege și a genera limbaj uman natural. În perioade de tensiune socială, alegeri sau crize majore, boții pot distribui în masă informații false, pot genera reacții artificiale la postări sau pot ataca persoane publice și instituții. Uneori, armate întregi de boți sunt coordonate pentru a da impresia că o anumită opinie este majoritară, creând presiune asupra utilizatorilor reali și influențându-le alegerile, întrucât în unele cazuri, un utilizator obișnuit ajunge să creadă că „toată lumea gândește așa”, fără să realizeze că este de fapt victima unei campanii orchestrate. În 2024, compania de securitate cibernetică Cyabra estima că între 4% și 6% din conturile și paginile de pe rețelele de socializare sunt false, iar cu miliarde de utilizatori activi lunar, asta se traduce într-un număr uimitor de conturi false. Când un anumit subiect devine important, boții funcționează în felul următor: Distribuie aceleași informații pentru a crea impresia de popularitate. Boții pot posta sau redistribui același mesaj de multe ori, din conturi diferite, pentru a face un subiect să pară popular sau susținut de mulți oameni, chiar dacă nu este așa. Atacă persoane publice sau instituții. Unii boți sunt programați să trimită mesaje negative, insulte sau critici coordonate împotriva unor politicieni, jurnaliști sau organizații, pentru a le discredita în ochii publicului. Lansează zvonuri și teorii ale conspirației. Astfel de boți răspândesc informații false sau înșelătoare, menite să creeze confuzie, neîncredere sau panică în rândul oamenilor. Manipulează trendurile de pe rețelele sociale. Prin folosirea masivă a anumitor cuvinte-cheie sau hashtaguri, boții pot influența ce subiecte apar în secțiunile de „trending”, atrăgând atenția și direcționând discuțiile publice. Cine îi creează și care sunt principalele tipuri de boți? Boții sunt creați de programatori și specialiști în inteligența artificială (AI), care lucrează în companii de tehnologie sau în laboratoare de cercetare. Acești specialiști folosesc limbaje de programare precum Python sau JavaScript și antrenează modelele AI pe cantități mari de date pentru a le face cât mai utile și precise. Boții pot avea scopuri utile sau dăunătoare. De exemplu, ChatGPT (de la OpenAI), Siri (Apple) sau Alexa (Amazon) ajută oamenii să găsească informații, să învețe sau să își organizeze activitățile, boții de customer support (serviciul clientelă) răspund automat clienților pe site-urile de cumpărături, iar boții educaționali sunt folosiți în aplicații de învățare sau în școli pentru a sprijini elevii. La polul opus se găsesc boții de dezinformare, creați pentru a răspândi știri false, zvonuri sau teorii ale conspirației, boți de influență politică, care atacă persoane publice sau creează impresia falsă că o idee este populară, dar și boți care manipulează trendurile, umflând artificial anumite hashtaguri pe rețelele sociale pentru a atrage atenția asupra unor mesaje manipulative. Cum să te ferești de ei? Boții pot păcăli multă lume, dar cu puțină atenție și spirit critic, te poți proteja ușor. Iată câteva măsuri simple pe care le poți lua pentru a te proteja de influența lor în mediul online: Verifică activitatea contului. Un cont care postează obsesiv, nu are informații personale reale, interacțiuni, istoric de postări, fotografii și pare să distribuie aceleași mesaje peste tot este, probabil, un bot sau un cont fals. Verifică sursa informațiilor. Dacă o știre este promovată de conturi suspecte sau necunoscute, caută confirmarea din surse credibile. Nu distribui impulsiv. Înainte să dai share unui mesaj emoțional sau șocant, analizează-l critic. Boții pot trimite inclusiv link-uri care duc spre site-uri periculoase. Pentru a te proteja, evită să deschizi link-uri trimise de necunoscuți sau conturi suspecte. Folosește instrumente de detectare. Există platforme și extensii care pot analiza conturi și identifica probabilitatea ca acestea să fie boți. Raportează conturile suspecte. Rețelele sociale au opțiuni de raportare a conturilor false sau abuzive, astfel poți bloca și raporta conturile suspecte, în acest fel ajuți și alte persoane să fie protejate. În fața unei armate invizibile precum boții, vigilența este singura noastră apărare, iată de ce fiecare utilizator trebuie să învețe să fie atent, critic și responsabil. Victoria Borodin
15:15
Polițiștii din Comrat au fost sesizați despre depistarea unui cadavru în stare de putrefacție într-o casă părăsită din satul Avdarma. Ca urmare a investigațiilor, a fost stabilită identitatea persoanei decedate, un bărbat de 58 de ani, din aceiași localitate, susțin sursele PulsMedia. În cadrul examinării de către medicul legist, pe corpul  cadavrului s-a constatat fracturi ale oaselor, dar și a cutiei toracice.  Astfel, poliția a demarat o anchetă penală  în condiții ce indica suspiciuni de omor. Minorul de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt în desfășurare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmând a fi stabilite circumstanțele  în care a fost comisă fapta. Conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 10 la 15 ani de închisoare.
14:30
În conformitate cu Legea R.Moldova nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Hotărîrea Guvernului R.Moldova nr.484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală; în baza art.43 pct.3) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de administrator al Întreprinderii Municipale Cahul ,,Piața Centrală”, aprobat prin Decizia Consiliului Municipal Cahul nr.2/2(12/2) din 19.03.2021 ,,Cu privire la aprobarea Statutului Întreprinderii Municipale Cahul ,,Piața Centrală” și a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de administrator al Întreprinderii Municipale Gospodăria Cahul ,,Piața Centrală” și a Deciziei Consiliului Municipal Cahul nr.3/12(15/12) din 13.03.2025 ,,Cu privire la modificarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de administrator al Întreprinderii Municipale Cahul ,,Piața Centrală”, aprobat prin decizia Consiliului municipal Cahul nr.2/2(12/2) din 19.03.2021”, Sediul Întreprinderii: municipiul Cahul, str.31 August, nr.13g. Genul de activitate al ÎM Cahul ,,Piața Centrală”: prestarea serviciilor cu plată agenților economici și persoanelor fizice pentru vînzarea, păstrarea produselor agroalimentare și mărfurilor de larg consum. Cerințe față de candidat Candidatul la funcția de administrator al ÎM Cahul ,,Piața Centrală” va întruni următoarele cerințe: Cunoaște limba română; Deţine studii superioare sau echivalentul lor; A activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani Nu a împlinit vîrsta necesară obțineriii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă Nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; Nu este privat/ă de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; Nu este condamnată, prin hotărîre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale. Atribuții conduce activitatea şi asigură funcţionarea eficientă a întreprinderii municipale; reprezintă interesele întreprinderii în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, cu autorităţile publice, cu organele de drept și acordă astfel de împuterniciri altor reprezentanţi ai întreprinderii; asigură executarea deciziilor fondatorului şi ale consiliului de administraţie al întreprinderii municipale; asigură efectuarea auditului situaţiilor financiare anuale şi încheie contractul de audit cu entitatea de audit, selectată de consiliul de administraţie; prezintă consiliului de administraţie informaţia despre rezultatele controalelor efectuate de organele abilitate, inclusiv deficiențele depistate, precum şi planul de acţiuni privind corectarea abaterilor și înlăturarea deficiențelor identificate; prezintă trimestrial consiliului de administraţie darea de seamă privind rezultatele activităţii întreprinderii municipale; prezintă fondatorului şi consiliului de administraţie darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderii municipale, raportul comisiei de cenzori şi raportul auditorului; prezintă consiliului de administraţie proiectul devizului de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii, proiectul statelor de personal pentru anul următor celui gestionar; prezintă spre coordonare consiliului de administraţie propuneri de repartizare a profitului net anual al întreprinderii municipale; încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în bănci, angajează personalul întreprinderii municipale; asigură elaborarea planului de afaceri şi îl prezintă spre aprobare fondatorului; asigură integritatea, folosirea eficientă şi dezvoltarea bunurilor întreprinderii; aprobă, după coordonarea cu fondatorul, nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate, cu excepţia celor stabilite de actele normative în vigoare; indeplinește alte atribuții conferite de lege și de Statutul Întreprinderii. Termen de contractare Administratorul întreprinderii municipale se numește pe un termen de 5 ani, conform legislației în vigoare. Lista documentelor necesare pentru participare la concurs Persoanele interesate pentru ocuparea funcţiei de administrator al ÎM Cahul ,,Piața Centrală”, pot depune personal sau prin reprezentant, prin poştă sau prin e-mail (cu condiția că candidații vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare), cerere de participare la concurs și dosarul complet care să conțină următoarele documente: Scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii; curriculum Vitae (CV); copia buletinului de identitate; copia diplomei de studii; referințe profesionale (nu mai puțin de 2); cazier judiciar; declarația privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de administrator al Întreprinderii, conform anexei nr.4 la Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de administrator al Întreprinderii Municipale Cahul ,,Piața Centrală”(se anexează). copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/ specialitate. Notă: Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. Dosarul candidatului se va prezenta într-un singur exemplar. Fiecare filă se numerotează, iar numărul total de file se vor consemna în cuprins. Cuprinsul va fi în două exemplare, un exemplar se restituie sub semnătură persoanei care a depus dosarul. Data limită la care poate fi depus Dosarul de concurs: 19.06.2025, ora 16.30 Locul depunerii dosarului: Depunerea Dosarului de participare la concurs va fi la Ghișeul Unic al Primăriei municipiului Cahul, etajul I. Persoana de contact: Bînzari Natalia, specialistă principală (serviciul resurse umane), Primăria municipiului Cahul, biroul 314. Telefon de contact: 0-299-2-36-55; e-mail: primariacahul@gmail.com. Adresa poştală: R.Moldova, MD 3909, municipiul Cahul, Piaţa Independenţei nr.6 Bibliografia Concursului: Constituția Republicii Moldova; Legea nr.246/2017, cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală; Hotărîrea Guvernului R.Moldova nr.484/2019, pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală; Hotărîrea Guvernului R.Moldova nr.743/2002 ,,Cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară"; Legea nr.148/2023 privind accesul la informațiile de interes publicul la informație; Legea nr.133/2016 cu privire la declararea averii şi intereselor personale; Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală; Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă; Legea nr.231/2010 cu privire la comerţul interior; Codul Fiscal al R.M (Titlul VI - Taxe locale); Legea nr.105/2003, privind protecția consumatorilor; Legea nr.93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător; Hotărîrea Guvernului nr.206/2023 cu privire la aprobarea regulamentelor și a regulilor din comerțul interior și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului; Concursul pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii Municipale Cahul „Piaţa Centrală", va fi desfăşurat în conformitate cu Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcției respectiv
14:30
S-a stins din viață marele compozitor moldovean Eugen Doga. Anunțul trist a fost făcut astăzi, 3 iunie, de deputatul PAS Natalia Davidovici, pe pagina sa oficială de Facebook. Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra, din regiunea Transnistria a Republicii Moldova. A fost unul dintre cei mai importanți creatori de muzică ai Moldovei, recunoscut la nivel național și internațional, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992. A studiat la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” și Conservatorul de Stat din Chișinău, apoi la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”. A început cariera ca violoncelist și a devenit profesor, apoi un compozitor prolific, cu lucrări în muzică de estradă, de film și balet. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără cântece precum „Curcubeul alb”, „Primăvara omenirii” și muzica pentru peste 200 de filme, inclusiv „Lăutarii” și „Șatra”. A contribuit și la muzica filmelor de animație moldovenești, cum ar fi „Maria Mirabela”. Pe lângă activitatea artistică, Eugen Doga a avut o implicare politică importantă: a fost deputat în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldovenești, în primul Parlament al Republicii Moldova și a pledat pentru integritatea teritorială a țării în contextul conflictului transnistrean. În semn de apreciere pentru contribuțiile sale, strada Alexandru Diordiță din Chișinău a fost redenumită în strada Eugen Doga. A fost distins cu numeroase ordine și premii, inclusiv Ordinul Republicii Moldova, Ordinul „Steaua României” și premii de stat atât în Moldova, cât și în Uniunea Sovietică. Eugen Doga a fost un simbol al culturii moldovenești, iar moștenirea sa va rămâne vie în inimile celor care iubesc muzica și arta.
13:30
Rețeaua criminală condusă de organizatorul reținut se afla în vizorul Poliției de Frontieră din anul 2022. Membrii acesteia-și căutau clienții din Ucraina prin aplicația mobilă Telegram și-și ofereau serviciile contra sumelor de 4000-10000 dolari SUA, încasați în criptomonede Binance. Mai apoi, aceștia călătoreau din diferite orașe ale Ucrainei (Harkov, Ujgorod și altele) spre Moldova, ghidați prin aplicațiile mobile Telegram și Whatsapp de către membrii rețelei infracționale.  Ulterior, cei aproape 70 de migranți ucraineni cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani erau ajutați ilegal să traverseze hotarul prin segmentul regiunii din stânga Nistrului necontrolate de autoritățile de la Chișinău – în unele cazuri la ore de după miezul nopții, inclusiv prin folosirea mașinilor cu numere de Italia.  Urmare măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și de urmărire penală în cadrul operațiunii au fost reținuți organizatorul grupului criminal organizat și complicele acestuia – originari din Tighina și Tiraspol, cu vârste de 33 și 37 de ani. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au fost plasați în arest preventiv pentru 20 și 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău. Anterior, urmare a unui alt dosar penal trimis în judecată de către procurorii PCCOCS, Judecătoria Chișinău a pronunțat o sentință de condamnare în privința organizatorului și a unui alt complice pentru fapte similare, în ianuarie 2025. Ceva mai devreme, în 2023, acesta a fost condamnat și prin sentința Judecătoriei Căușeni, pentru alte fapte de organizare ilegală a migrației, cu falsificarea certificatelor de vaccinare împotriva virusului COVID-19.  Investigațiile penale continuă și în privința altor membri ai grupului infracțional, fiind investigate peste 40 de cauze penale, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Poliția de Frontieră rămâne dedicată misiunii sale de prevenire și combatere a migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, intensificând măsurile de supraveghere și colaborând cu partenerii internaționali pentru a asigura un control eficient al frontierei. Cetățenii sunt încurajați să raporteze orice activitate suspectă observată în zona de frontieră, contribuind astfel la consolidarea securității naționale.
13:00
Banca Națională a Moldovei (BNM) aduce în atenția opiniei publice subiectul legat de intensificarea tentativelor de manipulare în spațiul online, inclusiv prin utilizarea abuzivă a imaginii unor înalți demnitari ai statului, inclusiv ai BNM, în scopul promovării unor pretinse oportunități financiare. Aceste materiale, uneori realizate cu ajutorul tehnologiilor de tip deepfake (video trucate, generate cu sprijinul inteligenței artificiale), sunt distribuite pe rețelele sociale și pot transmite în mod fals ideea că autoritățile ar promova investiții garantate sau câștiguri sigure. Banca Națională subliniază că nu este implicată în promovarea vreunei platforme de investiții și nu oferă garanții pentru produse financiare accesibile publicului larg. Astfel de asocieri sunt nefondate și urmăresc inducerea în eroare a populației. Dezinformarea în spațiul digital, inclusiv prin falsificarea declarațiilor sau aparițiilor unor demnitari, poate avea un impact negativ atât asupra securității financiare a cetățenilor, cât și asupra încrederii în instituțiile publice. În acest context, BNM îndeamnă publicul să manifeste prudență în fața conținuturilor virale care promit câștiguri rapide și să nu ofere date personale sau bancare în urma unor mesaje sau videoclipuri care nu provin din surse oficiale.  Banca Națională încurajează informarea exclusiv din surse sigure și verificate. Toate comunicările oficiale ale instituției pot fi consultate pe pagina web www.bnm.md De asemenea, BNM a publicat anterior recomandări utile pentru identificarea și evitarea fraudelor cu pretext investițional, disponibile la acest link: https://www.bnm.md/ro/content/bnm-informeaza-cetatenii-cum-sa-evite-schemele-de-frauda-cu-pretext-investitional-0 Banca Națională tratează cu seriozitate riscurile legate de răspândirea informațiilor false, fiind preocupată ca cetățenii să nu fie induși în eroare. Protejarea interesului public, într-un context digital tot mai vulnerabil, necesită nu doar efortul autorităților, ci și implicarea fiecărui cetățean. Prin informare corectă, verificarea surselor și evitarea distribuirii conținuturilor înșelătoare, contribuim împreună la o societate mai rezilientă și mai bine protejată în fața manipulării.
11:00
Serviciul Fiscal de Stat, în exercitarea atribuțiilor sale legale, continuă să întreprindă măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului de neutilizare a echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar și a altor încălcări ale legislației în vigoare. În perioada lunii iunie 2025, vor fi desfășurate în continuare acțiuni de control fiscale prin metoda verificării operative, care se vor axa asupra următoarelor categorii de activitate economică: Comerțul cu amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor, în special în magazine (inclusiv produse din tutun); Prestări servicii în domeniul HoReCa;  Activitate în domeniul de agrement;  Prestări servicii de reparație în ateliere;  Transportul rutier de pasageri; Comerț prin intermediul platformelor on-line. Subsidiar, vor fi efectuate controale fiscale operative în rezultatul examinării petițiilor, sesizărilor, reclamațiilor, informațiilor din mijloacele de informare în masă, etc. la contribuabilii activitatea cărora întrunește riscuri de neconformare fiscală.  Rezultatele preliminare ale controalelor fiscale desfășurate în mai 2025 În perioada lunii mai 2025 au fost efectuate 518 de controale fiscale prin metoda de verificare operativă, fiind stabilite încălcări ale legislației în 385 de cazuri, în rezultatul cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 1062,0 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 347,1 mii lei. Acțiunea demarată a avut scop monitorizarea activității contribuabililor în vederea respectării eliberării bonurilor fiscale la decontările cu numerar, declarării tuturor veniturilor, precum și a deținerii documentelor de proveniență a mărfurilor expuse spre comercializare. Recomandări pentru contribuabili Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte reglementările fiscale și să desfășoare activitatea economică în mod transparent, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu economic echitabil și sustenabil. Impozitele și taxele achitate urmare a declarării tuturor tranzacțiilor permit servicii medicale de calitate, pensie decentă, învățământ eficient, asistență socială, infrastructură europeană. Solicitați bonul fiscal! Se recomandă tuturor cetățenilor să solicite bonul fiscal care confirmă cumpărarea produsului sau prestarea serviciului și să raporteze cazurile de încălcări fiscale prin intermediul Centrului unic de apel al SFS - apel gratuit la numărul 0 8000 1525.
10:30
Astăzi, 3 iunie, este marcată Ziua Mondială a Bicicletei – un prilej de a promova mobilitatea durabilă, sănătatea și bucuria de a te deplasa în aer liber. Cu această ocazie, Poliția Republicii Moldova a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei care aleg bicicleta drept mijloc de transport ecologic, dar și un set de recomandări esențiale pentru o deplasare în siguranță. „Indiferent dacă alegi bicicleta din pasiune, pentru sănătate sau pentru că este o soluție practică în oraș, îți mulțumim pentru că contribui la un mediu mai curat și la un trafic mai puțin aglomerat”, se menționează în mesajul poliției. Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, bicicliștilor le sunt adresate următoarele recomandări: Circulați cu grijă și responsabilitate. Bicicleta este un vehicul, iar în trafic, toți avem obligații. Echiparea corespunzătoare este esențială. Se recomandă purtarea căștii de protecție, utilizarea mijloacelor de semnalizare sonoră și a luminilor reflectorizante. Respectați regulile de circulație, acordați prioritate pietonilor și opriți la semafoare. Fiți atenți la ceilalți participanți la trafic și mențineți o conduită preventivă. Totodată, Poliția Națională informează că dispune în prezent de 32 de biciclete, utilizate de echipaje în patrularea zonelor greu accesibile, în vederea asigurării ordinii publice și intervenției rapide în comunități. Ziua Mondială a Bicicletei a fost proclamată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2018 și este sărbătorită anual pe 3 iunie. Aceasta promovează bicicleta ca simbol al mobilității sustenabile și al incluziunii sociale. „Fie că ești în drum spre serviciu, într-o plimbare prin parc sau într-o aventură pe două roți, îți dorim drumuri sigure și fără incidente”, este îndemnul Poliției către toți bicicliștii din țară.
10:00
La finalul anului școlar, Raionul Cantemir a celebrat performanța și dedicația elevilor și profesorilor în cadrul tradiționalului eveniment „Gala Olimpicilor”. Organizat de Direcția Generală Învățământ Cantemir, cu sprijinul autorităților locale și al comunității educaționale, evenimentul a fost un prilej de recunoaștere publică a celor mai buni elevi din raion. Pavel Culicovschi, președintele Raionului Cantemir a oferit diplome, premii bănești și felicitări celor 134 de elevi care s-au remarcat la olimpiadele și concursurile raionale și republicane. Alături de ei, profesorii care i-au ghidat au primit recunoștință și aplauze pentru implicare și profesionalism. „Celebrăm excelența, munca și pasiunea elevilor noștri! Gala Olimpicilor este un moment de satisfacție sufletească, care valorifică efortul și reușitele unei întregi comunități”, a declarat domnul Culicovschi în cadrul ceremoniei. În acest an au fost organizate 13 olimpiade școlare, la care au participat 326 de elevi. Cei mai buni dintre aceștia au fost premiați pentru rezultatele lor. Un moment aparte a fost dedicat olimpicilor care au obținut media maximă pe parcursul anilor de liceu și celor care au reprezentat cu succes raionul în competiții naționale precum EuroQuiz 2025, unde Cantemir s-a remarcat prin cea mai mare participare din întreaga republică – 32 de echipe înscrise. Evenimentul a evidențiat nu doar performanțele academice, ci și cele artistice și sportive, punând în lumină o generație de tineri talentați și motivați, susținuți de dascăli devotați și părinți implicați. Un mesaj special de apreciere a fost adresat doamnei Tatiana Cechir, șefa Direcției Generale Învățământ Cantemir, recunoscută pentru viziunea sa și sprijinul constant acordat educației din raion. „Gala Olimpicilor nu este doar o festivitate, ci o sărbătoare a muncii, a talentului și a perseverenței. Este dovada vie că, prin colaborare și sprijin reciproc, putem construi o comunitate educațională puternică și dedicată performanței”, a subliniat în încheiere Președintele Raionului.
09:45
Prenumele Constantin provine din limba latină, de la cuvântul „Constantinus”, derivat din „constans”, care înseamnă „ferm”, „statornic”, „constant” sau „hotărât”. Este un nume asociat cu stabilitatea, tăria de caracter și fidelitatea față de principii. În istoria creștinismului, cel mai cunoscut purtător al acestui nume este Împăratul Constantin cel Mare, primul împărat roman care a legalizat creștinismul (prin Edictul de la Milano, în anul 313) și a contribuit la răspândirea acestuia. El este considerat „întocmai cu apostolii” pentru rolul său în promovarea credinței creștine. Prenumele Elena își are originea în limba greacă, din „Helene”, care înseamnă „făclie”, „strălucire” sau „luminoasă”. În tradiția creștină, numele este asociat cu Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. Ea este cunoscută pentru descoperirea Sfintei Cruci în Ierusalim și pentru implicarea sa activă în construirea de biserici și sprijinirea creștinismului. Prenumele Elena simbolizează lumina, speranța și credința, fiind unul dintre cele mai răspândite și îndrăgite nume feminine în cultura ortodoxă. Conform e-services.md în Republica Moldova există 27809 de persoane cu prenumele „CONSTANTIN” și 97434 de persoane cu prenumele „ELENA”.
09:45
Astăzi, 3 iunie 2025, a început sesiunea de bacalaureat pentru absolvenții de liceu din Republica Moldova. Prima probă este susținută de elevii alolingvi, care au studiat la disciplina Limba și literatura română. Examenul a început la ora 09:00, iar accesul în sălile de examinare a fost permis doar în baza unui act de identitate. Potrivit datelor oficiale, în sesiunea curentă sunt înscriși peste 18.500 de candidați, dintre care 2.065 sunt restanțieri din sesiunile anterioare. Următoarele probe din calendarul sesiunii de bacalaureat sunt programate după cum urmează: Joi, 6 iunie: proba la Limba de instruire; Marți, 10 iunie: proba la Limba străină; Vineri, 13 iunie: proba la disciplina de profil, Matematică pentru elevii de la profilul real și Istoria românilor și universală pentru cei de la profilul umanist; Marți, 17 iunie: proba la alegere, unde candidații pot opta pentru una dintre următoarele discipline: Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Matematică, Istoria românilor și universală sau Informatica; Vineri, 20 iunie: proba la Limba maternă (bulgară, găgăuză sau ucraineană). Examele se desfășoară în 91 de centre de bacalaureat din întreaga țară. Evaluarea lucrărilor va avea loc în perioada 3–25 iunie, iar rezultatele preliminare vor fi afișate în centrele de examen pe data de 26 iunie. În comparație cu anii precedenți, numărul candidaților rămâne relativ constant. În 2024 au fost înscriși 18.752 de elevi, în 2023 – 19.064, iar în 2022 – 18.603. Ministerul Educației și Cercetării, alături de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, coordonează procesul de desfășurare a sesiunii de bacalaureat, în vederea asigurării transparenței și corectitudinii examenelor.
09:30
Astăzi, 3 iunie 2025, creștinii ortodocși care urmează calendarul de stil vechi îi cinstesc pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, doi dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii. Această sărbătoare este una plină de semnificație religioasă și tradiții populare, marcând rolul lor esențial în istoria creștinismului. Cine au fost Sfinții Constantin și Elena Constantin cel Mare a fost primul împărat roman care a legalizat creștinismul prin Edictul de la Milano (313 d.Hr.). Tot el a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325, punând bazele credinței creștine ortodoxe așa cum o știm astăzi. Elena, mama sa, este cunoscută pentru evlavia și implicarea sa activă în viața religioasă. Ea a fost cea care a descoperit, potrivit tradiției, Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos, în timpul unei călătorii la Ierusalim. Pentru meritele lor, Biserica Ortodoxă i-a numit „întocmai cu Apostolii”, un titlu rar și onorific acordat doar celor care au contribuit la răspândirea creștinismului. Semnificația sărbătorii Această zi este una de rugăciune, reflecție și recunoștință pentru libertatea credinței creștine. Credincioșii participă la Sfânta Liturghie, aprind lumânări pentru sănătate și își serbează onomastica (cei cu numele Constantin, Elena, dar și alte derivate: Costel, Costin, Ileana, Lenuța etc.). Tradiții și obiceiuri populare În cultura populară, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este asociată cu numeroase tradiții, unele păstrate cu strictețe în satele din Moldova, Țara Românească și sudul Basarabiei: Protecție pentru ogoare și animale: Se spune că de Sfinții Constantin și Elena păsările cerului nu mai ouă, semn că începe perioada de odihnă a pământului. Țăranii nu muncesc în această zi, pentru a nu atrage grindina și dăunătorii asupra recoltei. Ziua ciobanilor: În unele zone, păstorii își aleg „baciul” pentru vara ce vine și stabilesc locul unde va fi așezată stâna. Nu se lucrează pământul: Tradiția spune că nu este bine să se are, să se semene sau să se prășească, pentru a nu atrage pagube în gospodărie. Aprinderea focurilor ritualice: În trecut, se aprindeau focuri la marginea satelor pentru alungarea spiritelor rele și protejarea animalelor. Ce este bine să faci în această zi Să mergi la biserică și să te rogi pentru sănătate, liniște și înțelepciune; Să aprinzi o lumânare pentru cei vii și cei adormiți din familie; Să fii alături de cei dragi și să îți arăți recunoștința față de părinți și înaintași; Să dai de pomană celor nevoiași în memoria celor plecați. Ce nu este bine să faci Să muncești pământul, să speli, să coși sau să faci treburi grele în gospodărie; Să refuzi ajutorul cuiva sau să respingi un gest de împăcare; Să te cerți sau să porți ură – este o zi de liniște și împăcare. Ziua Sfinților Constantin și Elena este și un prilej de bucurie pentru cei care își serbează onomastica. În Republica Moldova și România, este una dintre cele mai frecvente sărbători de nume.
09:30
Prenumele Constantin provine din limba latină, de la cuvântul „Constantinus”, derivat din „constans”, care înseamnă „ferm”, „statornic”, „constant” sau „hotărât”. Este un nume asociat cu stabilitatea, tăria de caracter și fidelitatea față de principii. În istoria creștinismului, cel mai cunoscut purtător al acestui nume este Împăratul Constantin cel Mare, primul împărat roman care a legalizat creștinismul (prin Edictul de la Milano, în anul 313) și a contribuit la răspândirea acestuia. El este considerat „întocmai cu apostolii” pentru rolul său în promovarea credinței creștine. Prenumele Elena își are originea în limba greacă, din „Helene”, care înseamnă „făclie”, „strălucire” sau „luminoasă”. În tradiția creștină, numele este asociat cu Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. Ea este cunoscută pentru descoperirea Sfintei Cruci în Ierusalim și pentru implicarea sa activă în construirea de biserici și sprijinirea creștinismului. Prenumele Elena simbolizează lumina, speranța și credința, fiind unul dintre cele mai răspândite și îndrăgite nume feminine în cultura ortodoxă. Conform e-services.md în Republica Moldova există 27809 de persoane cu prenumele „CONSTANTIN” și 97434 de persoane cu prenumele „ELENA”.
09:15
În doar trei luni de la lansare, 70 de afaceri agricole din întreaga țară au fost finanțate prin Programul Facilitatea de Creditare în Agricultură (FCA). Valoarea totală a finanțărilor aprobate depășește 66 milioane de lei. Sprijinul include: 8,81 milioane de lei sub formă de granturi nerambursabile, fără dobândă (1,22 milioane în luna mai); 57,26 milioane de lei în împrumuturi rambursabile (8,82 milioane în luna mai). Amintim că, FCA le oferă agricultorilor posibilitatea de a accesa credite cu dobândă fixă de 5,1% anual, componente de grant de până la 30% din valoarea finanțării și termene flexibile de rambursare de până la 5 ani. Beneficiarii pot utiliza aceste fonduri pentru achiziționarea echipamentelor agricole, investițiilor în procesarea post-recoltare și alte necesități operaționale. Programul Facilitatea de Creditare în Agricultură (FCA) a fost lansat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor și Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE).
09:00
Procesul de depunere a cererilor pentru subvenții complementare, gestionat de AIPA, este în desfășurare și va continua până la 30 septembrie 2025. Până acum, peste 120 milioane lei au fost solicitați de beneficiari din toată țara, în baza a 427 de cereri depuse. Cele mai multe cereri au fost depuse de către fermierii din raionul Cahul – 39,  urmat de Edineț cu 36 de cereri. Din cele 9 masuri de subvenționare complementară, măsura Subvenționarea primelor de asigurare în agricultură, este în topul solicitărilor cu 214 cereri, iar valoarea subvențiilor solicitate constituie 84,87 mil. lei. Lista solicitantilor pentru subvenții complementare din anul curent, poate fi vizualizată, accesând linkul următor: https://aipa.gov.md/ro/lista-solicitantilor Reamintim că, plata complementară este o formă de subvenție acordată de AIPA pentru suportarea costurilor curente sau pentru suportarea pierderilor de venit, acordată într-o singură tranșă. Perioada de depunere a cererilor pentru plata complementară este din 1 februarie până la 30 septembrie 2025.
07:45
Poliția de Frontieră a anunțat că, astăzi, 03 iunie 2025, în intervalul orar 06:00–10:00, activitatea Punctului de Trecere a Frontierei „Leova–Bumbăta” va fi suspendată temporar. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor tehnice de verificare și consolidare a podului care leagă Republica Moldova de România prin acest punct. Potrivit comunicatului oficial, aceste lucrări sunt esențiale pentru menținerea siguranței infrastructurii de transport și asigurarea condițiilor optime pentru participanții la traficul transfrontalier. Pentru a evita eventualele întârzieri sau neplăceri, autoritățile le recomandă tuturor celor care intenționează să traverseze frontiera în această perioadă să opteze pentru puncte alternative de trecere, precum: PTF Cahul–Oancea, PTF Leușeni–Albița, PTF Giurgiulești–Galați „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și le mulțumim călătorilor pentru înțelegere și cooperare. Siguranța și confortul cetățenilor rămân prioritățile noastre”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră. Traficul prin PTF „Leova–Bumbăta” urmează să fie reluat în regim normal după ora 10:00, în funcție de finalizarea lucrărilor programate. Pentru informații în timp real privind starea punctelor de trecere a frontierei, călătorii pot accesa site-ul oficial al Poliției de Frontieră.
2 iunie 2025
15:45
Biroul Național de Statistică informează că, în unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, în trimestrul I 2025: câștigul salarial mediu lunar brut a constituit 14567,5 lei, fiind în creștere cu 10,6% față de trimestrul I 2024 și mai mic cu 3,0% față de trimestrul IV 2024; indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), față de trimestrul I 2024, a fost de 101,7%, astfel, câștigul salarial s-a majorat în termeni reali cu 1,7%; numărul mediu al salariaților, comparativ cu trimestrul I 2024, a crescut cu 1,3%. Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul I 2025, s-au înregistrat în activitățile: informații și comunicații – 33818,7 lei; activități financiare și de asigurări – 26258,3 lei; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 22219,1 lei. Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în: agricultură, silvicultură și pescuit – 9244,3 lei; activități de cazare și alimentație publică – 9940,6 lei; artă, activități de recreere și de agrement – 10830,0 lei. Comparativ cu trimestrul I 2024, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în: activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 30,8%; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 20,0%; industria extractivă – cu 18,7%. Comparativ cu trimestrul IV 2024, câștigul salarial s-a micșorat cu 3,0%. Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în activitățile: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 8,6%; agricultură, silvicultură și pescuit – cu 8,2%; informații și comunicații – cu 7%. Creșteri ale câștigului salarial, comparativ cu trimestrul IV 2024, s-au înregistrat în activitățile: activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 9,3%; învățământ – cu 0,7%. În sectorul bugetar, în trimestrul I 2025, câștigul salarial mediu lunar a constituit 12810,5 lei (cu 13,2% mai mult față de trimestrul I 2024), iar în sectorul real – 15178,0 lei (cu 9,8% mai mult față de trimestrul I 2024). Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) în trimestrul I 2025, față de trimestrul I 2024, a fost de 101,7%. Numărul mediu al salariaților în trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul I 2024, a crescut cu 1,3%. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în: activități de cazare și alimentație publică – cu 17,4%; construcții – cu 10,1%; industria extractivă – cu 9,8%. Cele mai mari descreșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul I 2025, față de trimestrul I 2024, s-au înregistrat în activitățile: transport și depozitare – cu 5,0%; alte activități de servicii (secțiunea S din CAEM 3, inclusiv activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 4,7%; industria prelucrătoare – cu 4,6%. Comparativ cu trimestrul IV 2024, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,7%. Cele mai mari creșteri ale numărului mediu de salariați s-au înregistrat în activitățile: activități de cazare și alimentație publică – cu 11,6%; activități profesionale, științifice și tehnice – cu 4,8%; informații și comunicații – cu 3,4%. Cele mai mari descreșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul I 2025, față de trimestrul IV 2024, s-au înregistrat în: agricultură, silvicultură și pescuit – cu 2,9%; transport și depozitare – cu 2,5%; industria prelucrătoare – cu 2,5%.
15:30
La data de 30 mai 2025, la Cahul, a avut loc o discuție publică organizată în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare privind corupția electorală și impactul acesteia asupra democrației în Republica Moldova – „Votează liber și raportează corupția electorală!” Evenimentul a reunit studenți, reprezentanți ai partidelor politice, ai Poliției, autorități locale și cetățeni interesați de subiectul integrității procesului electoral. Campania este implementată de Asociația Promo-LEX, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Inspectoratul General al Poliției. Scopul campaniei este de a crește gradul de reziliență al alegătorilor față de corupția electorală, prin informare, sensibilizare și implicare civică în 12 raioane ale țării.  Valeriu Vodă, șeful Sectorului de Poliție nr. 5 din cadrul IP Cahul, a prezentat informația privind numărul persoanelor implicate în astfel de practici în raionul Cahul: „La moment, vizate persoane, avem 140 de persoane, pe raionul Cahul, care au beneficiat sau s-au inclus în procesul acesta de corupție electorală. Avem întocmite 201 procese verbale contravenționale, evident că sunt și aplicate și amenzile, însă avem contestate 183. Pe aliniatul 3, 47 , aliniatul care ar scuti de pedeapsă în cazul conlucrării cu organele de drept, avem 3 procese verbale contravenționale.” Despre importanța subiectului abordat, Ilie Gîrneț, lector universitar la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, a menționat: „Evenimentul de astăzi a fost unul foarte important, pentru cetățenii Republicii Moldova. Acest fenomen este unul negativ care influențează, destul de grav societatea din Republica Moldova, și care trebuie diminuat la maxim”  La eveniment au participat și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare. Zinaida Armanu, președinta OT Cahul a Mișcării Alternativa Națională, a evidențiat relevanța acestor discuții în comunitate: „Vreau să vă spun că acest eveniment pentru noi și pentru cetățeni este foarte util. Aș dori ca Promo-LEX, mai frecvent să vină cu așa informații, atât în public cât și pentru personal.” „Este exemplu de campanie pe care o organizăm în parteneriat cu colegii de la Promo-LEX și Inspectoratul General de Poliție. Este unul din exemple cum autoritățile încearcă în primul rând să informeze alegătorii, cetățenii Republicii Moldova, despre efectele nocive ale situațiilor de corupere a alegătorilor. Care sunt sancțiunile posibile, pentru că doar în acest fel, odată fiind informat cetățeanul, are să facă o alegere conștientă, să ia mită de 1000 de lei știind că este posibilă o sancțiune de peste 20 mii de lei. Cel mai bine să nu o facă și cel mai important să o raporteze. Comisia Electorală Centrală, acolo unde a avut probe evidente că au fost întocmite procese verbale contravenționale în privința alegătorilor, inclusiv funcționari electorali. Noi nu am ezitat să aplicăm sancțiuni și am expus aceste persoane din componența organelor electorale” a declarat Pavel Postica, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale.  Din perspectiva administrației publice locale, Sergiu Rența, consilier municipal și raional, a vorbit despre experiențele directe din campaniile electorale și impactul corupției asupra întregii Societăți.  „Ceea ce ține de corupția electorală, am văzut-o și am simțit-o și pe pielea noastră ca și concurenți electorali, cum ar fi. Aceasta trebuie diminuată, trebuie cumva contracarată, că într-adevăr astăzi ți-ai vândut votul și mâine îți asumi consecințele, dar te va afecta pe tine și întreagă societate. Oamenii sunt diferențiați, unii țin cu partid, altul cu altul, și dacă liderul spune că e ok așa, trebuie de mers așa și că pentru el e bine și nu e o corupție. Oamenii care văd altfel socot că e o corupție, și de aceea, cât mai multă informație ar trebuie diseminată în societate, la oameni, spoturi, anume pe partea de corupție” a declarat Sergiu Rența.  În încheiere, Nicolae Panfil, director de programe la Promo-LEX, a menționat faptul cât este de important ca alegătorii să fie pregătiți pentru un nou scrutin, fără influențe nelegitime. „Am văzut că în alegerile precedente, a fost un fenomen masiv, avem un alt scrutin în toamnă, și în acest context, desfășurăm această campanie, pentru a informa cetățenii, pentru a-i ajuta să se protejeze în următoarea perioadă de astfel promisiuni sau situații în care cineva ar putea să le ofere bunuri, servicii sau bani pentru a-și exercita votul într-un anumit fel. Cel mai important mesaj pe care am încercat să-l transmitem astăzi, este că de fapt cetățenii sunt liberi să-și exercite votul individual, liber, neinfluențat. Trebuie să înțelegem că dacă dorim să avem un stat democratic, trebuie să contribuim Toși la protejarea democrației, inclusiv să desfășurăm astfel de activități de informare și educare” a declarat Nicolae Panfil. Precizăm că corupția electorală înseamnă influențarea ilegală a voinței alegătorilor prin oferirea de bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, în schimbul votului într-un anumit fel sau al neparticipării la vot. Aceasta poate fi comisă de candidați, partide, persoane fizice sau juridice și afectează grav corectitudinea alegerilor. Alegătorii care acceptă mită riscă amenzi între 25.000 și 37.500 lei, iar cei care oferă mită pot ajunge la închisoare. Dacă mita este oferită de persoane juridice sau în interesul unui grup criminal, sancțiunile sunt și mai severe.
14:45
Procesul de solicitare a certificatelor de origine preferențială devine mai rapid, mai eficient și mai transparent, iar interacțiunea cu autoritatea vamală se realizează exclusiv prin intermediul mesageriei interne a sistemului. Aceste îmbunătățiri sunt posibile datorită lansării pe mediul de producție a versiunii modernizate a Sistemului Informațional „Certificate de Origine Mărfuri”, integrat în platforma „ASYCUDA World”, începând de astăzi, 2 iunie 2025. Noua versiune permite depunerea cererii, transmiterea, analizarea și arhivarea digitală a tuturor documentelor, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea timpului de procesare, a volumului de muncă administrativă și a riscului de erori. Cererile sunt depuse exclusiv în format electronic, fără necesitatea prezentării documentelor justificative pe suport de hârtie. Schimbarea aduce beneficii directe pentru operatorii economici. Eliminarea completă a documentelor fizice și digitalizarea integrală a procesului oferă acces imediat la informațiile necesare și permit monitorizarea în timp real a stării cererilor. Astfel, noul sistem răspunde concret cerințelor mediului de afaceri, oferind o soluție tehnologică modernă, centrată pe eficiență și predictibilitate. Modernizarea are la bază obiectivul strategic de digitalizare integrală a procesului de eliberare a certificatelor de origine, în conformitate cu „Normele tehnologice privind digitalizarea procesului de eliberare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor”, aprobate la nivel național. Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, menționează: „Digitalizarea proceselor vamale este o prioritate strategică, iar trecerea la un sistem complet electronic pentru solicitarea certificatului de origine preferențială va aduce un real beneficiu mediului de afaceri, fiind redus semnificativ timpul de procesare, eliminate complet documentele pe hârtie și asigurată transparență maximă, aliniind Serviciul Vamal la cele mai bune practici internaționale.” Prin această inițiativă, Serviciul Vamal reconfirmă angajamentul său de a moderniza procesele operaționale, de a sprijini dezvoltarea unui comerț internațional competitiv și de a consolida parteneriatul cu comunitatea de afaceri din Republica Moldova.
12:15
De Ziua Internațională a Copilului, a fost lansat concursul național „EU & bunicii mei”, o inițiativă care aduce împreună elevii de gimnaziu (clasele V–VIII) și bunicii lor, pentru a descoperi – prin activități creative, joc și dialog – mai multe despre trecutul, prezentul și viitorul Europei. Concursul se va desfășura la sfârșitul lunii august, în trei regiuni ale țării: 28 august – Bălți (regiunea Nord), 29 august – Cahul (regiunea Sud), 30 august – Chișinău (regiunea Centru). Fiecare echipă va fi formată din 2 nepoți și 2 bunici, care pot fi din aceeași familie sau din familii diferite. Participanții vor trece prin runde interactive care includ întrebări despre cultura și valorile europene, jocuri de echipă și activități intergeneraționale. Câștigătorii din Cahul, alături de câte o echipă din Bălți și Chișinău, vor fi desemnați de un juriu local și vor avea șansa de a merge într-o vizită într-o capitală europeană. Scopul acestui demers este de a aduce Europa mai aproape de fiecare familie din Moldova. „Integrarea europeană nu înseamnă doar politici și reforme, ci în primul rând oameni, valori comune, solidaritate și un viitor mai bun pentru toate generațiile”, spun organizatorii. Înscrierile sunt deschise până pe 1 iulie, iar formularul de participare este disponibil online: https://shorturl.at/fwvap
10:30
La data de 27 mai 2025, la Cahul a avut loc prima ediție a evenimentului „Seara Artei în Cahul”, dedicat absolvenților Cursului de pictură „Picasso” – o inițiativă care sprijină dezvoltarea artistică a tinerilor talentați din municipiu. Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească Pro Art Deco, cu sprijinul sponsorilor și partenerilor Modern Cahul și Ecaterina Bondareva. Participanții și invitații au avut parte de o seară plină de culoare, creativitate și emoție, în care lucrările cursanților au fost prezentate publicului larg. Organizatorii au mulțumit tuturor celor care au susținut acest proiect artistic, în mod special primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, pentru sprijinul acordat, dar și Restaurantului Storys Cahul pentru implicarea activă în organizare. „Mulțumim tuturor celor care au crezut în noi! Cursanților le dorim mult spor și multă inspirație în continuare – să creeze cu suflet și curaj!”, au transmis organizatorii.
10:15
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a câștigat titlul Miss World 2025 în cadrul finalei desfășurate sâmbătă, în Hyderabad, India. Tânăra de 21 de ani s-a impus într-o competiție cu 108 participante din întreaga lume. Locul al doilea a fost ocupat de Hasset Dereje Admassu din Etiopia, iar Miss Polonia s-a clasat pe poziția a treia. Opal s-a născut pe 30 septembrie 2003 în Phuket, într-o familie de hotelieri. Este studentă la Relații Internaționale și își dorește o carieră diplomatică. Vorbește fluent thailandeza, engleza și chineza, iar printre pasiunile ei se numără psihologia, antropologia și cântatul la ukulele – chiar cu mâna stângă. La doar 16 ani, a lansat campania „Opal For Her”, inspirată de o experiență personală legată de sănătatea femeilor. Inițiativa are ca scop educarea și sprijinirea femeilor în problemele medicale. „Cred că odată cu titlul de Miss World, pot avea un impact și mai mare și pot susține proiecte importante pentru comunitate”, a declarat Chuangsri în fața juriului. Coroana i-a fost înmânată de câștigătoarea din 2024, Krystyna Pyszková. Evenimentul a fost prezentat de Miss World 2016, Stephanie del Valle, și de prezentatorul indian Sachiin Kumbhar. India a fost gazda competiției pentru al doilea an consecutiv, fiind și țara cu șase titluri Miss World câștigate de-a lungul timpului, printre care Aishwarya Rai și Priyanka Chopra.
10:15
La data de 6 iunie 2025, în incinta Consiliului Raional Cahul, va avea loc evenimentul AgroFin Moldova 2025, o platformă dedicată fermierilor din regiunea de sud a Republicii Moldova, începând cu ora 09:30. Evenimentul își propune să faciliteze un dialog direct între producătorii agricoli, instituțiile financiare, băncile comerciale și partenerii de dezvoltare. În cadrul discuțiilor vor fi prezentate oportunitățile actuale de finanțare pentru sectorul agricol, programele de sprijin disponibile, dar și provocările cu care se confruntă agricultorii în accesarea resurselor financiare. Participarea este gratuită, iar fermierii sunt încurajați să ia parte la acest schimb de informații pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol în regiune.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.