Carburanților se vor scumpi și mai mult în Moldova

Noi.md, 22 mai 2025 13:30

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat joi, 22 mai, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 23 mai.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 22,76 lei/litru (+8 bani), iar al motorinei standard – 18,55 lei/litru (+5 bani), transmite Noi.md.Reamintim că, de la 1 septembrie 2021, ANRE regl

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
16:00
Primăria Chișinău informează despre demararea proiectului dendrologic de plantare a noilor arbori pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, în perimetrul str. Armenească – Ismail, notează Noi.md.Lucrările sînt executate de municipalitate, prin intermediul operatorului economic contractat, iar în aceste zile se intervine la crearea alveolelor pentru 82 de arbori.Vor fi plantate trei specii: Pl
16:00
„Nu există înțelegeri concrete cu privire la o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene”. Acest lucru a fost declarat jurnaliștilor Dmitri Peskov purtătorul de cuvînt al președintelui Rusiei.Astfel, Peskov a comentat declarația președintelui finlandez Alexander Stubb cu privire la posibilitatea unor negocieri între delegațiile celor două țări la Vatican, săptămîna viitoare. {{815300}}"Deocam
16:00
Finlanda a finalizat construcția primilor 35 de kilometri dintr-un gard de frontieră înalt de 4,5 metri la granița sa estică închisă cu Rusia.Acest lucru a fost anunțat în cadrul Serviciului Poliției de Frontieră al republicii. {{815219}}Helsinki a început construcția structurii de frontieră, care va acoperi în cele din urmă 200 de kilometri din lungimea totală a frontierei de 1.344 de kil
Acum o oră
15:30
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că nu are intenția de a candida din nou la președinție, dar țara are nevoie de o nouă constituție.El a declarat despre acest lucru într-o conversație cu jurnaliștii la întoarcerea sa din Ungaria.„Nu am nicio intenție să fiu reales sau să candidez din nou. Ne interesează doar cum putem îmbunătăți reputația țării noastre. Turcia se schimbă, l
15:30
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a demarat controalele oficiale privind evaluarea nivelului de pregătire a taberelor de odihnă și intremare a copiilor și adolescenților pentru sezonul estival 2025.Astfel, inspectorii din cadrul aparatului centrual al ANSA , dar și cei din subdiviziunile teritorilae pentru siguranța alimentelor au fost delegați în Comisii intersectoriale pe
15:30
Colegiul Tehnic Agricol din Soroca beneficiază de un nou proiect investițional în valoare de 168.000 euro pentru dotarea Centrului tehnico–didactic în mecanică agricolă. Grație investiției, peste 440 de elevi de la 5 specialități vor beneficia de echipamente moderne.În această etapă, au fost deja achiziționate un tractor și o semănătoare. Sunt în proces procurarea și instalarea panourilor foto
Acum 2 ore
15:00
Reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au discutat cu membrii Comisiei economie, buget și finanțe despre necesitatea extinderii mecanismului de susținere a tinerilor specialiști, notează Noi.md.Acordarea indemnizațiilor unice pentru susținerea încadrării în cîmpul muncii a tinerilor specialiști, în prezent, este prevăzută pentru patru domenii de activitate din
15:00
De Sfîntul Nicolae, localități din țară își sărbătoresc hramul. Este un prilej de bucurie și tradiție, iar pentru ca aceste momente să se desfășoare în siguranță, Poliția va fi la datorie pentru a asigura ordinea publică și securitatea traficului rutier.În acest context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și respect față de lege: Nu urcați la volan sub inf
15:00
Un nou act de vandalism în capitală. Reprezentanții Preturii sectorului Centru anunță că sala de festivități a instituției a fost găsită acoperită cu pulbere provenite din stingătoarele de incendiu. Autoritățile precizează că în clădire nu au avut loc recent situații de incendiu.Într-o înregistrare video, pretorul sectorului Centru, Vlad Hîncu, a declarat că au fost sesizate organele de drept
14:30
Participantă la Jocurile Olimpice de la Paris, sportiva moldoveancă Anna Dulce a cucerit medalia de argint la ISSF Junior World Cup Pistol U-21, care se desfășoară în perioada 19-27 mai la Zuhl (Germania).Potrivit Media Sport, în finală compatrioata noastră a afișat al doilea rezultat din 8 participante, acumulînd un total de 237,3 puncte.Pentru a ajunge pe locul 1, care a fost cîștigat de
14:30
Aplicația de mesagerie Telegram a înregistrat primul său profit anual, totalizînd 540 de milioane de dolari în 2024, informează Financial Times, citînd o prezentare pentru investitori.Prin comparație, cu un an înainte, compania a înregistrat pierderi de 173 de milioane de dolari.{{814837}}Veniturile Telegram au crescut de la 343 milioane de dolari la 1,4 miliarde de dolari. Potrivit docume
14:30
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită în raionul Edineț, unde a inspectat două plantații forestiere tinere – soluții pentru siguranța comunităților rurale și reducerea vulnerabilității climatice.La Burlănești, o pădure de 7 hectare a fost plantată în apropierea unei stînci. Noua pădure va avea un rol esențial în protejarea localității împotriva curenților reci și a eroziuni
14:30
Poliția din Washington a reținut un suspect în cazul focurilor de armă de la Muzeul Evreiesc, soldate cu moartea a doi angajați ai Ambasadei Israelului, relatează presa americană cu referire la șefa poliției din oraș, Pamela Smith.Suspectul în uciderea diplomaților este Elias Rodriguez, în vîrstă de 30 de ani, din Chicago. Acesta a fost văzut plimbîndu-se prin fața muzeului înainte de atac. El
14:30
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a inițiat un control în domeniul construcțiilor, în urma incendiului produs la Durlești, pentru a verifica respectarea cerințelor de calitate pe tot parcursul procesului de construire a blocului – de la concepere și proiectare, până la execuție și exploatare.Potrivit INST, controlul include o evaluare detaliată a respectării normelor pr
14:30
Mai multe asociații de fermieri francezi au anunțat blocarea drumurilor din jurul Parisului începînd de luni, cerînd relaxarea presiunii de reglementare asupra industriei lor.Informația este lucru este relatată de BFMTV, scrie Adevărul European.Două sindicate ale agrarienilor au anunțat planuri de proteste pentru a cere o relaxare a presiunii de reglementare asupra industriei - de luni, 26
14:30
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a venit cu precizări în legătură cu informația difuzată de Procuratura Generală privind condamnarea unei persoane pentru escrocherie prin intermediul unei presupuse scheme de investiții pe piața de capital, notează Noi.md.Pretinsele activități menționate în cadrul cauzei penale nu au fost realizate prin intermediul Bursei de Valori a Moldovei sau pr
Acum 4 ore
14:00
În sezonul 2024/25, Sheriff nu a suferit nicio înfrîngere în Superliga (11 victorii și 3 remize în Faza 1 și cîte 5 victorii și remize în Faza 2), însă a terminat campionatul Moldovei pe locul al doilea, la un punct în urma echipei Milsami.Acesta este al șaptelea caz de acest fel din istoria fotbalului european, cînd o echipă, fără a pierde vreun meci pe parcursul întregului sezon, pierde trof
14:00
Canada a purtat discuții la nivel înalt cu Statele Unite despre o eventuală participare la Golden Dome, sistemul de apărare antirachetă dorit de președintele american Donald Trump, a declarat miercuri prim-ministrul Mark Carney.„Avem capacitatea, dacă dorim, de a participa la Golden Dome prin investiții în parteneriat cu Statele Unite. Acesta este un lucru pe care îl luăm în considerare și pe
14:00
Curtea Constituțională (CC) a informat Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre faptul că pe 16 august 2025 expiră mandatul a cinci judecători ai Înaltei Curți, împlinindu-se termenul constituțional de 6 ani.Potrivit articolelor 136 alin. (2) din Constituție și 9 alin. (2) din Legea cu privire la CC, doi judecători sînt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi
14:00
În ședința plenară din 22 mai 2025, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins rapoartele privind promovarea evaluării externe în cazul a două judecătoare de la Curtea de Apel Centru – Angela Bostan și Olga Cojocaru – și a dispus reevaluarea acestora de către Comisia vetting.În cazul judecătoarei Angela Bostan, decizia de reevaluare a fost luată „în urma necesității unei analize supli
14:00
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dispus măsuri de securitate sporite la toate misiunile diplomatice ale țării sale, după asasinarea a doi diplomați israelieni la Washington.„Am dispus intensificarea măsurilor de securitate în misiunile israeliene din întreaga lume, precum și a securității reprezentanților statului”, a declarat prim-ministrul, declarațiile căruia au fost făcute publice
13:30
În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputatul BCS Adrian Albu a rostit un discurs în contextul prezentării de către prim-ministru a Acordului pentru Planul de Creștere a Moldovei care prevede un pachet financiar de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova.Deputatul Albu a recunoscut necesitatea accesării de credite, dar a atras atenția asupra modului în care acestea sînt gestionat
13:30
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat joi, 22 mai, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 23 mai.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 22,76 lei/litru (+8 bani), iar al motorinei standard – 18,55 lei/litru (+5 bani), transmite Noi.md.Reamintim că, de la 1 septembrie 2021, ANRE regl
13:30
Cazul a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, după ce au stopat pentru verificare un autocar de model „Setra”, în apropierea localității Lăpușna, r-nul Hîncești.Autocarul se deplasa din Italia, fiind condus de un bărbat în vîrstă de 46 de ani, cetățean al Republicii Moldova.În urma controlului vamal efectuat, în remorca acestuia, cît și în compartimentul marfa
13:30
Locuitorii unei străzi din Căușeni se plîng că de ani buni fac sesizări la primărie pentru a le fi reparată strada, dar că nimeni nu îi aude.Este vorba despre localnicii unei străzi din centrul orașului Căușeni, care la fiecare ploaie se pomenesc cu ulița plină cu apă. Strada este foarte aglomerată, spun oamenii, care afirmă că aceasta unește școala cu o parte a urbei.{{815342}}Aceștia afi
13:30
În cadrul dezbaterilor parlamentare privind acordul de sprijin financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Eduard Smirnov, a criticat actuala guvernare și partenerii europeni.Smirnov a menționat că, de la obținerea independenței, Republica Moldova a trecut prin două perioade în care, potriv
13:30
Republica Moldova va fi prima țară pe care o va vizita Nicușor Dan în calitate de președinte al României. Anunțul a fost făcut într-un interviu acordat presei române, în care președintele ales a subliniat că își dorește o apropiere simbolică și practică de Chișinău.„Republica Moldova, Bruxelles sau Washington, în funcție de necesități. Mi-aș dori foarte mult Republica Moldova, pentru că este s
13:30
Igor Grosu, președintele Parlamentului, a fost întrebat astăzi de jurnaliști ce părere are despre cazul de corupție din cadrul Serviciului Vamal și dacă crede că este oportună demisia șefului instituției, Alexandru Iacub, notează Noi.md."Noi așteptăm ca Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura să-și facă treaba, pe care și-o fac, de altfel, foarte bine. Să-i lăsăm să documenteze foar
13:30
Angajații Poliției de Frontieră au destructurat o rețea infracțională specializată în facilitarea migrației ilegale a cetățenilor din Asia către Uniunea Europeană. Printr-o intervenție promptă și coordonată, patrulele de frontieră au reușit reținerea a patru persoane, dintre care două cetățeni din Sri Lanka și două călăuze române implicate în tentativa de trecere ilegală a frontierei moldo-român
13:00
Ucraina a schițat următorii pași pentru rezolvarea războiului cu Rusia. Este vorba despre un mare schimb de prizonieri și despre stabilirea locului următoarei întîlniri cu rușii.Despre aceasta informează RBC-Ucraina cu referire la șeful Biroului președintelui Andrei Yermak în Telegram.Yermak a purtat o conversație online cu reprezentanții diplomatici ai liderilor țărilor din Europa de Nord
13:00
Deputatul BCS Petru Burduja a criticat optimismul afișat de Guvern și de deputații PAS cu privire la „ajutorul fără precedent” și „șansa istorică” reprezentată de ratificarea Acordului privind sprijinul financiar din partea UE, în valoare de 1,9 miliarde de euro (dintre care 1,5 miliarde – credite), semnat pe 9 mai 2025, în contextul susținerii reformelor și dezvoltării.Burduja a menționat că
13:00
Cazul a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, după ce au stopat pentru verificare un autocar de model „Setra”, în apropierea localității Lăpușna, r-nul Hîncești.Autocarul se deplasa din Italia, fiind condus de un bărbat în vîrstă de 46 de ani, cetățean al Republicii Moldova.În urma controlului vamal efectuat, în remorca acestuia, cît și în compartimentul marfa
12:30
Parlamentul a ratificat Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova.Decizia a fost criticată de opoziția parlamentară.{{814894}}Obiectele generice ale acestuia sunt sprijinirea procesului de extindere,
12:30
Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Octavian Iachimovschi, spune că a aflat din presă despre reținerea șefului Biroului vamal Centru, Iurie Gorea, prins cu mită de 40 de mii de dolari.„Potrivit Codului de procedură penală, un asemenea caz este de competența exclusivă a PA. Nu știu din ce motive Procurorul General a considerat că acest dosar trebuie să-l invetigheze Procuratura mun
12:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău desfășoară astăzi percheziții în cadrul unei cauze penale, în care este vizat un fost conducător al „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi”.Acesta este bănuit că, în perioada exercitării funcției de conducere, abuzînd de situația de serviciu, ar fi cauzat bugetului întreprinderii municipale daune în proporții considerab
12:30
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță o captură de droguri de aproximativ 500.000 lei la Cahul și Cantemir, precum și reținerea a trei bărbați.Drogurile urmau să fie vîndute în raioanele din care aceștia provin – Cahul și Cantemir. Comercializarea marijuanei și pastilelor ecstasy, însă, a fost prevenită după ridicarea lor în cadrul perchezițiilor efectuate sub conducerea procuror
12:30
În contextul perchezițiilor CNA de ieri, cand mai mulți funcționari din cadrul Serviciului Vamal au fost reținuți pentru acte de corupere, directorul instituției, Alexandru Iacub, a venit cu o declarație publică, în care subliniază poziția fermă a conducerii față de faptele de corupție.„Informațiile apărute în spațiul public privind acțiunile de urmărire penală în care sînt vizați angajați a
Acum 6 ore
12:00
Termoelectrica S.A. informează că, astăzi, 22 mai curent, în contextul procesului tehnologic obligatoriu de optimizare a consumului resurselor energetice, va avea loc deconectarea CET Sursa I și punerea în funcțiune a CET Sursa II.Aceste acțiuni sînt necesare pentru a asigura funcționarea eficientă și continuă a sistemului de alimentare cu energie termică pe durata perioadei de vară 2025.C
12:00
Curtea Constituțională a României a respins joi dimineață contestația lui George Simion privind anularea alegerilor prezidențiale.De asemenea, în aceeași ședință CCR a validat în unanimitate rezultatul scrutinului cîștigat de Nicușor Dan cu 53,6%. De la ora 12:00, are loc ședința solemnă de validare a mandatului președintelui ales Nicușor Dan, scrie antena3.ro.{{815057}}„În ședința din d
12:00
Starea barajelor din Republica Moldova va putea fi monitorizată cu ajutorul unui sistem georadar performant, care va ajuta la prevenirea riscului de inundații.Echipamentul va permite realizarea verificărilor subterane, prin transmiterea și recepționarea undelor electromagnetice. Noul sistem oferă imagini detaliate ale straturilor subterane, contribuind la intervenții rapide și precise, precum
11:30
Spania şi Portugalia au cerut Comisiei Europene să intervină pentru a accelera realizarea unor noi interconexiuni energetice cu Franţa, în urma unei pene masive de curent care a afectat luna trecută Peninsula Iberică. Cele două ţări iberice, care dispun de conexiuni energetice limitate cu restul Europei, susţin că Franţa blochează proiecte esenţiale de interconectare, care ar putea preveni per
11:30
Cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost respinsă, joi, de către Curtea Constituțională.De la ora 12:00, va avea loc ședința de validare a rezultatului scrutinului cîștigat de Nicușor Dan cu 53,6%.„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntem
11:30
Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Bălți anunță despre reținerea pentru 72 de ore a șefului Postului Vamal Intern Căușeni în dosarul în care au fost reținuți, pe data de 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal.În prezent toate cele 3 persoane se află în custodia CNA și sînt cercetate pentru corupere pasivă comisă în circumstanțe agravante.Menționăm că, în cadru
11:30
Locuitorii satului Bocani din raionul Fălești vor avea acces mai ușor la medicamente, după ce luna trecută a fost inaugurată o farmacie, datorită inițiativei „Farmacia în satul tău”.Primara localității, Doina Negura ne-a comunicat că proiectul a fost demarat pentru a răspunde nevoilor celor peste 1200 de săteni, care anterior trebuiau să se deplaseze 20 de kilometri pînă la cea mai apropiată f
11:30
În ședința plenară a Parlamentului, deputatul BCS Alla Darovannaia a solicitat audierea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, pentru a oferi explicații privind modul de acordare a compensațiilor pentru perioada rece a anului, precum și a celor oferite în continuare pentru consumul de energie electrică.„Există numeroase întrebări legate de criteriile de eligibilitate, modul de
11:30
Deputatul BCS Grigore Novac a declarat că, în urma audierii agentului guvernamental în Parlament, a fost identificat un caz recent de condamnare a Republicii Moldova la CEDO, care vizează un agent economic. Potrivit deputatului, statul riscă să achite aproape un miliard de euro din bugetul public.„Este o lovitură dură pentru bugetul Republicii Moldova. Trebuie să știm dacă s-au inițiat procedu
11:00
Leul moldovenesc a mai slăbit puțin față de euro, dar a crescut față de dolar.Astfel, pe parcursul unei zile el a cedat monedei unice europene mai mult de 3 bani, dar a cîștigat de la dolarul american aproape 12 bani, transmite Noi.md.Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 22 mai un curs oficial de schimb valutar egal cu 19,5900 lei pentru un euro (+3,06 bani) și 17,2751 lei
11:00
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, critică dur politica Guvernului privind stabilirea tarifelor la gazele naturale, acuzînd lipsa de transparență și manipularea opiniei publice. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Filat publică o analiză în care afirmă că tariful real, justificat economic, ar trebui să fie cu peste 4 lei mai mic decît cel actual.„Nu mai ghiciți în
11:00
În perioada 22 mai, ora 23:30 – 23 mai, ora 05:00 și 23 mai, ora 22:30, pînă pe 24 mai 2025, ora 06:00, va fi stopat traficul rutier pe str. Constantin Stere, tronsonul cuprins între străzile Eugen Coca și Alexei Șciusev.Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de restabilire a învelișului asfaltic (așternerea stratului de egalizare) pe str. Constantin Stere, noteaz
10:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, dar și procurorii din Bălți, cunoșteau mai de mai bine de jumătate de ani despre schemele de corupție din cadrul Birului Vamal Centru, după numirea în funcție de conducere a lui Iurie Gore, cel care a fost reținut ieri în flagrant în timp ce primea o șpagă de peste 40 000 de dolari.Cel puțin asta reiese dintr-o orodonanță de percheziționare a altui vam
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.