Podul peste Bîc, mai scump: proiectul de construcție, ajustat în urma unor lucrări suplimentare
Moldova1,
14 mai 2025 17:40
Lucrările de construcție a podului peste Bâc și a pasajului peste calea ferată de pe șoseaua Balcani vor costa mai mult cu 10 milioane de lei. Astfel, bugetul total al proiectului ajunge la 184 de milioane de lei. Ajustarea a fost necesară din cauza unor lucrări suplimentare, cum ar fi amenajarea albiei râului și extinderea rețelei rutiere. Responsabilii de șantier afirmă că lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar șoferii așteaptă să scape de ambuteiajele din zonă.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 30 minute
20:10
Ministerul olandez al Apărării a anunțat că armata și-a ridicat miercuri nivelul de alertă din cauza unei „amenințări sporite” și a posibilității de sabotaj în apropierea granițelor țării. Aceasta înseamnă că personalul militar trebuie să intensifice supravegherea persoanelor și vehiculelor suspecte, precum și a dronelor, a precizat ministerul într-un comunicat citat de AFP și news.ro.
20:00
Autoritatea Aeronautică Civilă a demarat o anchetă la MoldATSA, în cazul decesului unui angajat # Moldova1
Autoritatea Aeronautică Civilă a demarat o anchetă internă în cadrul Întreprinderii de Stat MoldATSA, după ce un controlor de trafic aerian, în vârstă de 26 de ani, și-a pus capăt zilelor pe 13 mai. Ancheta va include verificarea procedurilor interne „legate de climatul organizațional”.
Acum o oră
19:40
Belgia avertizează cetățenii moldoveni că cererile de azil nu vor fi acceptate. Ce spun autoritățile de la Chișinău # Moldova1
Belgia se confruntă cu un număr tot mai mare de cereri de azil venite din Republica Moldova, în special din partea comunității rome, a declarat ministra belgiană pentru Azil și Migrație, Anneleen Van Bossuyt, într-un interviu pentru Moldova 1. Potrivit oficialei, aproximativ o mie de persoane din țara noastră au solicitat azil în Belgia în ultimii ani, însă niciuna nu a primit protecție internațională, întrucât Moldova este considerată „o țară de origine sigură”.
Acum 2 ore
19:10
Deschiderea, în viitorul apropiat, a primului cluster din cadrul negocierilor reprezintă un pas important făcut de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit expertului în relații internaționale, Grigore Guzun, există unele progrese în reforma justiției și în consolidarea instituțiilor statului, însă provocările rămân semnificative. El a explicat, pentru Moldova 1, că sprijinul european este consistent, însă modul în care vor avansa în celelalte capitole de negociere depinde de voința autorităților de la Chișinău.
19:00
Juventus Torino a ratat toate trofeele posibile în actualul sezon și deja a început pregătirile pentru următorul. Clubul bianco-nero a prezentat noul echipament în care echipa va juca în sezonul competițional 2025-2026.
18:30
Conducerea Penitenciarului din Rezina, suspendată în urma anchetei privind eliberarea unor deținuți pe viață # Moldova1
Conducerea Penitenciarului nr. 17 – Rezina a fost suspendată temporar din funcție în contextul anchetei de serviciu demarate la începutul lunii aprilie de Ministerul Justiției. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională a Penitenciarelor, care precizează că măsura vizează atât directorul instituției, cât și adjunctul acestuia.
Acum 4 ore
18:00
Sporuri salariale, majorate pentru cadrele universitare. Expert în politici publice: Sper să nu fie doar o măsură electorală # Moldova1
Sporurile salariale pentru cadrele didactice și cercetătorii din universități vor fi majorate. O decizie în acest sens a fost aprobată recent de Guvern. Măsura, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, va viza peste 3 900 de persoane și are ca scop creșterea atractivității carierei academice și susținerea sistemului de învățământ superior. Decizia Guvernului a fost salutată de cadrele universitare și cercetătorii universitare, care spun că „este un pic întârziată, dar binevenită”. „Sperăm că această decizie să nu fie luată doar fiindcă vin alegerile parlamentare, dar pentru că este o problemă mare în Moldova”, a declarat directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroșie.
18:00
Audit cu semne de întrebare la compensații. Ministrul Muncii: „Este cel mai transparent program” # Moldova1
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a constatat în urma auditului la Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), insuficiență „de probe adecvate privind corectitudinea de calcul a compensațiilor în sumă de 1,2 miliarde de lei”. În reacție, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, susține că programul de compensații este „cel mai transparent” și că reprezentanții MMPS au fost în contact permanent cu cei de la CCRM.
17:50
Sporuri salariale mai mari pentru cadrele universitare. Expert în politici publice: Sper să nu fie doar o măsură electorală # Moldova1
Sporurile salariale pentru cadrele didactice și cercetătorii din universități vor fi majorate. O decizie în acest sens a fost aprobată recent de Guvern. Măsura, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, va viza peste 3 900 de persoane și are ca scop creșterea atractivității carierei academice și susținerea sistemului de învățământ superior. Decizia Guvernului a fost salutată de cadrele universitare și cercetătorii universitare, care spun că „este un pic întârziată, dar binevenită”. „Sperăm că această decizie să nu fie luată doar fiindcă vin alegerile parlamentare, dar pentru că este o problemă mare în Moldova”, a declarat directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroșie.
17:40
Podul peste Bîc, mai scump: proiectul de construcție, ajustat în urma unor lucrări suplimentare # Moldova1
Lucrările de construcție a podului peste Bâc și a pasajului peste calea ferată de pe șoseaua Balcani vor costa mai mult cu 10 milioane de lei. Astfel, bugetul total al proiectului ajunge la 184 de milioane de lei. Ajustarea a fost necesară din cauza unor lucrări suplimentare, cum ar fi amenajarea albiei râului și extinderea rețelei rutiere. Responsabilii de șantier afirmă că lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar șoferii așteaptă să scape de ambuteiajele din zonă.
17:40
FC Barcelona poate deveni campioana Spaniei chiar pe terenul rivalei din oraș, Espanyol Barcelona. Formația „blau-grana” are nevoie de o victorie joi seara pentru a-și asigura titlul. Acum 2 ani, Barça, antrenată atunci de Xavi Hernandez, a fost într-o situație similară.
17:20
Forțele ruse au atacat orașul Sumî din nord-estul țării la 14 mai cu o rachetă, omorând cel puțin două persoane și rănind alte nouă, a raportat Administrația militară a regiunii Sumî.
17:10
Atacuri aeriene israeliene în Gaza: zeci de morți, inclusiv copii. Bombardamentele coincid cu vizita lui Trump # Moldova1
Cel puțin 70 de palestinieni au fost uciși miercuri în Fâșia Gaza, în urma intensificării atacurilor israeliene, au anunțat autoritățile locale. Potrivit echipelor medicale, majoritatea victimelor — inclusiv femei și copii — au murit în urma unui val de lovituri aeriene israeliene asupra locuințelor din zona Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, scrie Reuters.
16:40
Autoritatea Aeronautică Civilă a demarat o anchetă la MoldATSA, pe cazul decesului unui angajat # Moldova1
Autoritatea Aeronautică Civilă a demarat o anchetă internă în cadrul Întreprinderii de Stat MoldATSA, după ce un controlor de trafic aerian, în vârstă de 26 de ani, și-a pus capăt zilelor pe 13 mai. Ancheta va include verificarea procedurilor interne „legate de climatul organizațional”.
Acum 6 ore
16:20
Record pe piața aurului. În Republica Moldova, bijuteriile rămân cea mai sigură investiție # Moldova1
Prețul aurului se menține la nivel ridicat, trend care a început la mijlocul lunii aprilie. Acesta costă peste 3200 de dolari pentru o uncie, adică aproape 30 de grame. Cererea este stimulată de mai mulți factori, printre care politicile monetare ale băncilor centrale, deciziile Rezervei Federale americane sau tensiunile geopolitice. În Republica Moldova, unde infrastructura investițională pentru aur rămâne slab dezvoltată, tot mai mulți aleg să investească indirect în bijuteriile de aur, în lipsa fondurilor specializate sau a unei burse funcționale.
16:00
Peste 760 de incendii la poligoanele de deșeuri au fost înregistrate în Republica Moldova pe parcursul anului 2024, iar suprafața afectată depășește 220 de hectare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în raioanele Ștefan Vodă, Telenești și în UTA Găgăuzia. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă: aceste incendii nu doar afectează grav mediul, ci pun în pericol și sănătatea populației din zonele vizate.
15:30
Ancheta privind eliberarea din detenție a unor condamnați pe viață continuă. Precizările Ministrei Justiției # Moldova1
Ancheta internă dispusă la Ministerul Justiției, privind eliberarea din detenție a mai multor persoane condamnate pe viață în baza Legii amnistiei și a modificărilor la Codul penal, a fost prelungită. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a precizat că decizia vine în contextul volumului mare de muncă și al numărului sporit de persoane audiate în cadrul investigației.
15:20
Iurie Radulov, condamnat la detenție pe viață și eliberat condiționat din penitenciar, a fost localizat # Moldova1
Iurie Radulov, cunoscut cu aliasul „Babior” și condamnat la detenție pe viață pentru zece crime la comandă și 11 tentative de omor, a fost localizat după ce a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției.
15:10
Podul peste Bâc, mai scump: Proiectul de construcție, ajustat în urma unor lucrări suplimentare # Moldova1
Lucrările de construcție a podului peste Bâc și a pasajului peste cale ferată de pe șoseaua Balcani vor costa mai mult cu 10 milioane de lei. Astfel, bugetul total al proiectului ajunge la 184 de milioane de lei. Ajustarea a fost necesară din cauza unor lucrări suplimentare cum ar fi amenajarea albiei râului și extinderea rețelei rutiere. Responsabilii de șantier afirmă că lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar șoferii așteaptă să scape de ambuteiajele din zonă.
Acum 8 ore
14:10
Ministerul Educației: 33 de profesori din R. Moldova, documentați pentru participarea la instruiri organizate de „Evrazia” # Moldova1
28 de cadre didactice din Republica Moldova au fost documentate de Serviciul de Informații și Securitate în 2024, pentru că ar fi participat la instruiri organizate în Federația Rusă de organizația „Evrazia”, entitate sancționată de Uniunea Europeană. Alte cinci persoane au luat parte la astfel de activități la începutul anului 2025, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, informațiile au fost transmise Consiliului Național de Etică și Integritate, care urmează să le examineze în ședința programată pentru săptămâna viitoare și să decidă asupra eventualelor sancțiuni.
13:20
Incident la testarea elevilor din clasa a IV-a: un director a deschis plicul cu subiecte pentru altă probă. Ce riscă # Moldova1
Directorul unei școli din raionul Rezina riscă să fie sancționat după ce a deschis plicul cu testele pentru disciplina Limba și literatura română în ziua susținerii testării la matematică pentru elevii clasei a IV-a, compromițând astfel confidențialitatea subiectelor. Incidentul a avut loc înaintea probei programate care urmează să aibă loc pe 15 mai. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a precizat, într-o conferință de presă că instituția s-a autosesizat pe acest caz, iar autoritățile urmează să ia măsuri pentru remedierea situației și aplicarea unor sancțiuni.
13:10
UE convine asupra celui de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei care vizează „flota fantomă” # Moldova1
La 14 mai, ambasadorii UE au convenit asupra celui de-al 17-lea pachet de sancțiuni ale blocului comunitar împotriva Rusiei, care vizează în principal flota sa fantomă de petroliere, transmite The Kyiv Independent.
12:40
Guvernul a aprobat trei Foi de parcurs pentru aderare: Ce reforme conține fiecare document și cum deschid drumul spre negocierile cu UE # Moldova1
Guvernul Republicii Moldova a aprobat trei documente strategice necesare pentru deschiderea clusterului 1 – Valori fundamentale din cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Este vorba despre foile de parcurs privind reforma administrației publice, statul de drept și funcționarea instituțiilor democratice.
12:40
Ministerul Educației: 33 de profesori din R. Moldova, documentați pentru participarea instruiri organizate de „Evrazia” # Moldova1
28 de cadre didactice din Republica Moldova au fost documentate de Serviciul de Informații și Securitate în 2024 că au participat la instruiri organizate în Federația Rusă de organizația „Evrazia”, entitate sancționată de Uniunea Europeană. Alte cinci persoane au luat parte la astfel de activități la începutul anului 2025, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, informațiile au fost transmise Consiliului Național de Etică și Integritate, care urmează să le examineze în ședința programată pentru săptămâna viitoare și să decidă asupra eventualelor sancțiuni.
Acum 12 ore
11:50
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Roma. Sinner l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo cu 7-6, 6-3.
11:40
Aeroportul Mărculești va fuziona cu Aeroportul Chișinău și va deveni hub cargo în următorii doi ani, anunță ministrul Vladimir Bolea # Moldova1
Aeroportul din Mărculești urmează să fuzioneze cu Aeroportul Internațional Chișinău și să devină, în următorii 1-2 ani, un centru regional pentru transportul de marfă. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care a declarat că fuziunea celor două aeroporturi va fi realizată printr-un proiect de lege ce va fi votat de Parlament.
11:30
Un incendiu a izbucnit în această dimineață pe teritoriul unei întreprinderi de pe strada Petricani din municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU), la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri.
11:00
UE intenționează să majoreze semnificativ tarifele la mărfurile ucrainene după expirarea actualului acord de scutire de taxe vamale la 6 iunie, transmite The Kyiv Independent cu referire la Financial Times.
10:50
„Încetarea focului și schimbul tuturor prizonierilor” – Zelenski, despre așteptările de la o eventuală întâlnire cu Putin, la Istanbul # Moldova1
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se declară pregătit pentru întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru discuții de pace, dar avertizează că o astfel de întâlnire nu poate fi doar simbolică. „Dacă mă întâlnesc cu el, trebuie să ieșim de acolo cu o victorie politică – o încetare a focului, un schimb total de prizonieri, sau ceva de acest gen”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat presei franceze.
10:40
Cincisprezece țări au concurat marți seara în prima semifinală a Eurovision Song Contest 2025. Norvegia, Albania, Suedia, Islanda, Țările de Jos, Polonia, San Marino, Estonia, Portugalia și Ucraina s-au calificat în Marea Finală, care va avea loc sâmbătă, 17 mai, la Basel, în Elveția.
10:40
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Centru din capitală. Persoanele au fost evacuate, serviciile specializate - la fața locului # Moldova1
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Chișinău din capitală. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de către ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă.
09:50
Traficul rutier va fi suspendat parțial pe strada Eugen Coca, pe tronsonul cuprins între străzile Ion Neculce și Milano, miercuri, 14 mai, între orele 08:00 și 16:00, anunță Primăria municipiului Chișinău.
08:30
Cel puțin 16 persoane au fost rănite, marți, în urma unor atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod, situată în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina. Informația a fost confirmată miercuri dimineață de guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov.
08:20
Cei nouă judecători de la CSJ, din 20 prevăzuți în schema instituțională, nu fac față numărului mare de dosare # Moldova1
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) traversează o perioadă dificilă în contextul în care numărul de judecători este insuficient în raport cu volumul mare de dosare pendinte. În prezent, în cadrul CSJ activează doar nouă magistrați din cei 20 prevăzuți în schema instituțională. Judecătorii vorbesc despre un număr mare de dosare în primă instanță, inclusiv în materii sensibile precum este vetting-ul.
08:10
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geostiințe (GFZ). Potrivit sursei, seismul a avut loc la o adâncime de 83 km, scrie Reuters.
07:50
Corespondență Dan Alexe // NATO, sancțiuni UE impuse Rusiei, Putin la Istanbul — nimic nu e sigur # Moldova1
Miercuri, 14 mai, miniștrii apărării din cele 32 de state membre ale NATO se vor întâlni la Bruxelles pentru ultima oară înainte de summitul alianței militare care va avea loc luna viitoare, la Haga. Întâlnirea are loc pe un fundal de incertitudine geopolitică și strategică majoră, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina, negocierile propuse la Istanbul între Zelenski și Putin, precum și viitorul posibil pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei.
Acum 24 ore
07:20
Cincisprezece țări au concurat marți seara în prima semifinală a Eurovision Song Contest 2025. Norvegia, Albania, Suedia, Islanda, Țările de Jos, Polonia, San Marino, Estonia, Portugalia și Ucraina s-au calificat în Marea Finală, care va avea loc sâmbătă, 17 mai, la Basel, în Elveția.
07:20
Un nou turneu european al Teatrului „Mihai Eminescu”: Ce spectacol va fi jucat pe scenele din Italia, Belgia și Germania # Moldova1
Verona, Padova, Roma, Parma, Torino, Bruxelles și Berlin. Este itinerarul impresionant al celui de-al treilea Turneu European al Teatrului Național „Mihai Eminescu” (TNME). După ce anii precedenți au jucat „Dosarele Siberiei” și „Steaua fără nume” în mai multe capitale europene, moldovenii din diaspora vor putea urmări spectacolul „Grădina de sticlă” după romanul Tatianei Țîbuleac, apreciat cu Premiul European pentru Literatură.
13 mai 2025
22:20
Război de imagine și calcule strategice: analiza experților privind posibile negocieri ruso-ucrainene # Moldova1
Refuzul lui Vladimir Putin de a veni la Istanbul va demonstra că adevărata intenție a fost să utilizeze un eventual armistițiu ca acoperire pentru noi acțiuni militare, și nu pentru participarea la negocieri care ar putea duce la o pace durabilă. Această etapă diplomatică îl avantajează pe Volodimir Zelenski în fața aliaților săi, afirmă expertul în securitate Andrei Curăraru. Totodată, politologul Marin Gherman consideră că Rusia preferă un dialog în absența Ucrainei. În timp ce Moscova încearcă să își consolideze poziția, sprijinul Statelor Unite și al Uniunii Europene este esențial pentru Ucraina, în vederea menținerii echilibrului geopolitic. Constatările au fost făcute în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
22:00
Înainte de începerea sezonului estival, scafandrierii au început curățarea lacurilor din capitală. Echipați corespunzător, aceștia au extras deșeurile aruncate în ape și au rărit vegetația. De asemenea, au fost luate probe de nisip de pe plaje pentru a vedea nivelul de infestare a acestora.
21:40
Medicul Gheorghe Paladi, cel care și-a consacrat întreaga viață activității în cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 și sferei ocrotirii mamei și copilului, a încetat din viață marți, 13 mai, la vârsta de 96 de ani.
21:20
O groapă imensă, de aproximativ trei metri adâncime, formată sub stratul de beton al carosabilului de pe strada Sofia din Bălți, a generat îngrijorare în rândul locuitorilor. În acest context, a fost convocată Comisia Municipală pentru Situații Excepționale, care a decis umplerea gropii de aproape 40 de metri cubi cu beton. Cauza formări craterului, nu se cunoaște.
21:20
Agenda de reforme a Planului de creștere economică ar putea fi mai „ambițioasă”, susține societatea civilă # Moldova1
Agenda de Reforme care stă la baza Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 poate fi mai „ambițioasă”, consideră ai reprezentanți societății civile. În acest context, este recomandat autorităților să includă măsuri mai țintite pentru mediul de afaceri, atragerea investițiilor și accelerarea creșterii economice. O altă recomandare este alocarea fondurilor europene, exclusiv, în proiecte investiționale majore din domenii prioritare și strategice.
21:10
Președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, ar putea încasa peste un milion de lei de la stat, cu titlu de restanțe salariale pentru perioada anilor 2017-2019, când, potrivit deciziilor judiciare, ar fi fost demisă ilegal din funcția de judecător al Curții de Apel. Cererea a fost acceptată marți parțial de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
20:50
Lucrări tehnice la barajul Stânca-Costești. Călătorii, îndemnați să opteze pentru alte puncte de trecere # Moldova1
La barajul Stânca-Costești sunt planificate lucrări tehnice de partea română. Acestea vor avea loc miercuri, 14 mai, în intervalul orelor 08:00-16:00, potrivit Poliției de Frontieră.
20:40
Președinta Maia Sandu îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să voteze la prezidențialele din România # Moldova1
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să voteze la alegerile prezidențiale din România. Maia Sandu susține că „acum România are nevoie de sprijinul nostru”.
Ieri
20:00
Secretarul de stat american, Marco Rubio, va participa la negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul # Moldova1
Secretarul de Stat al Statelor Unite, Marco Rubio, va merge la negocierile ruso-ucrainene din Turcia, potrivit unui anunț al președintelui Donald Trump, citat de BBC.
19:00
Miza participării Republicii Moldova la Summitul CPE: consolidarea apărării și atragerea de investiții # Moldova1
Președinta Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), care va avea loc pe data de 16 mai, la Tirana. Securitatea Europei și reziliența democratică, competitivitatea și securitatea economică, precum și dinamica migrației, mobilității și emancipării tinerilor, sunt subiectele anunțate pentru agenda de discuții în cadrul celor trei sesiuni ale Summitului. „CPE oferă un cadru flexibil pentru dialog între statele europene, facilitând cooperarea în domenii esențiale fără a impune condiții de aderare, ceea ce este crucial în contextul tensiunilor geopolitice actuale”, a declarat pentru Teleradio-Moldova, expertul în relații internaționale și securitate, Grigore Guzun.
19:00
Antreprenori în devenire: Mai mulți tineri au primit granturi pentru realizarea unei idei de afaceri # Moldova1
15 tineri din Republica Moldova au câștigat granturi pentru a-și pune în practică ideile de afaceri cu impact social. Selectați în urma unui proces riguros, aceștia și-au propus să răspundă necesităților din comunitățile lor - de la educație alternativă și incluziune socială, până la sustenabilitate. Prin sprijinul financiar și mentoratul oferit, inițiativele vor avea șansa să devină soluții cu efecte pe termen lung.
18:40
Vizita președintelui american în Orientul Mijlociu // Au fost încheiate mai multe acorduri # Moldova1
Președintele american Donald Trump, care a început marți un turneu în Orientul Mijlociu, a încheiat mai multe acorduri noi cu Guvernul Arabiei Saudite, potrivit CNN.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.