BNM menține la 6,5% rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt

Radio Chisinau, 12 mai 2025 16:35

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), a adoptat prin vot unanim, în cadrul ședinței de astăzi, 12 mai, hotărârea de a se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,50 la sută anual.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 2 ore
21:05
În contextul semnficiației duale a zilei de 9 mai, care este declarată prin lege atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei, în Republica Moldova este important să se promoveze un mesaj de reconciliere și pace, a declarat istoricul Ion Negrei în cadrul mesei rotunde cu genericul „Semnificația zilelor de 8 și 9 mai 1945 în istoria românilor și a popoarelor europene”, organizată recent de asociația „Parlamentul 90”.
20:45
Miniștrii de externe ai mai multor țări europene au exercitat luni presiuni asupra Rusiei pentru a face progrese „fără întârziere” care să permită negocieri asupra unei păci „juste și durabile” în Ucraina, evocând noi sancțiuni contra Rusiei, la finalul unei reuniuni desfășurate la Londra, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Acum 4 ore
20:25
Trei cazuri de boală Lyme, asociate mușcăturilor de căpușe, au fost înregistrate în ultima săptămână în capitală. Datele au fost prezentate astăzi de șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, la ședința săptămânală a serviciilor primăriei capitalei, transmite MOLDPRES.
20:25
Românul Istvan Kovacs va arbitra finala Champions League din acest an. Anunțul a fost făcut de Federația Română de Fotbal, care menționează că din echipa de arbitrii mai fac parte încă trei români dintre care unul va fi în camera VAR, unde se verifică fazele incerte. Meciul se joacă pe 31 mai, între PSG și Inter Milano.
20:10
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a stabilit la doi funcționari publici și la un membru al familiei lor averi cu caracter nejustificat în mărime totală de peste 1 milion 863 mii lei.
19:45
Un număr de 36 de salvatori și pompieri din Republica Moldova participă la exercițiul internațional de teren „EU MODEX Bulgaria 2025”, desfășurat în perioada 12 – 16 mai în regiunea Montana din Bulgaria.
19:25
Trei cazuri de boală Lyme, asociate mușcăturilor de căpușe, au fost înregistrate în ultima săptămână în capitală. Datele au fost prezentate astăzi de șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, la ședința săptămânală a serviciilor primăriei capitalei, transmite MOLDPRES.
19:05
În perioada 15–18 mai 2025, muzeele din Republica Moldova se alătură instituțiilor culturale din întreaga lume în celebrarea Zilei Internaționale a Muzeelor și a Nopții Europene a Muzeelor, sub egida Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). Potrivit Ministerului Culturii, evenimentele din acest an se desfășoară sub genericul „Muzeele modelează viitorul”, reflectând deschiderea muzeelor către inovație, digitalizare și dialog cu publicul.
18:45
Pentru Republica Moldova, stat candidat la UE, integrarea europeană nu înseamnă renunțarea la suveranitate, ci, dimpotrivă, înseamnă consolidarea statului, a democrației și a păcii. Afirmația a fost făcută de speakerul Igor Grosu, care participă la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, la Budapesta.
Acum 6 ore
18:25
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunță că evoluția lucrărilor la obiectivul „Lucrări de reabilitare a drumului M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – Frontiera cu Ucraina, km 93,650 – 94,450”, inclusiv reabilitarea podului peste râului Bâc și a pasajului peste calea ferată, înregistrează un progres fizic al lucrărilor de execuție pe sectorul de drum de circa 82%, iar în ceea ce privește podul și pasajul – circa 77%, transmite MOLDPRES.
18:10
Republica Moldova poate conta pe Danemarca în procesul de integrare în marea familie a Uniunii Europene. Declarația îi aparține ministrului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, și aceasta a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul Mihai Popșoi, aflat în vizită oficială la Copenhaga.
17:55
Guvernul de la Londra anunță un nou pachet de sacțiuni împotriva Rusiei. Informația a fost comunicată de șeful diplomației britanice, David Lammy, transmite IPN.
17:35
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a încasat la bugetul public național, pe parcursul săptămânii trecute, circa 1,2 miliarde de lei.
17:10
Astăzi, 12 mai, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu ambasadorii țărilor din formatul Nordic-Baltic 8 (NB8): Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia, aflați într-o vizita de documentare în Republica Moldova.
16:55
Rusia a negat implicarea în incendiul din Varșovia și a anunțat luni că va oferi în curând un „răspuns adecvat” la decizia guvernului polonez, scrie Reuters, citat de HotNews.ro.
Acum 8 ore
16:35
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), a adoptat prin vot unanim, în cadrul ședinței de astăzi, 12 mai, hotărârea de a se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,50 la sută anual.
16:15
În Chișinău, pe 15 mai, va fi celebrată Ziua Familiei, prin evenimente organizate pentru toate vârstele în sectoarele orașului, după cum a anunțat șefa Direcției Cultură și Patrimoniu Cultural, Alina Tabacari, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei.
16:00
Republica Moldova ar putea rata obiectivul de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 dacă nu menține o guvernare pro-europeană cu voință politică reală și capacitate administrativă solidă, consideră analistul politic Ion Țăbârță. Acesta atrage atenția că, deși actuala guvernare a manifestat voință politică în procesul de integrare europeană, aceasta s-a confruntat cu deficiențe majore de personal și cu instabilitate în componența executivului.
15:40
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit noului papă Leon al XIV-lea pentru declarația sa în favoarea unei păci juste în Ucraina în cursul unei convorbiri telefonice purtate luni, ocazie cu care l-a informat pe Suveranul Pontif despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, relatează EFE, citată de Agerpres.
15:10
A fost prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu aplicat în privința bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Decizia a fost emisă astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.
14:50
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat și pentru mâine, 13 mai, Cod galben de înghețuri.
Acum 12 ore
14:30
Peste 500 de curți de bloc din Chișinău ar putea fi renovate prin programul guvernamental „Curtea Europeană”. În total, au fost depuse 502 dosare, a anunțat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, în cadrul unei conferințe de presă. Având în vedere numărul mare de cereri, bugetul programului se va majora de la 100 la 250 de milioane de lei. Proiectele depuse urmează a fi evaluate, iar câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii iunie. Un material semnat de Victoria Cernea.
14:15
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, va participa astăzi, începând cu ora 17:00, la emisiunea „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău.
13:55
Ziua de 8 mai, când a fost semnată capitularea Germaniei naziste, este o zi de doliu și de comemorare a milioanelor de victime de diferite naționalități, inclusiv români basarabeni, care și-au pierdut viața în cadrul celui de-al Doilea Războii Mondial. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost cauza declanșării acestei conflagrații modiale, contribuind la ocuparea unor teritorii de către regimuri dictatoriale, atât naziste cât și comuniste, au subliniat participanții la o masa rotundă, organizată de către asociația obștească “Parlamentul 90”, (“Semnificația zilelor de 8 și 9 mai 1945 în istoria românilor și a popoarelor europene”), cu prilejul celor 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Monidal.
13:40
Un bărbat de 36 de ani a fost amendat cu 35 de mii de lei pentru huliganism, după ce a înjurat și amenințat cu bătaia pasagerii și însoțitorii de bord în timp ce era la bordul aeronavei de la cursa „Londra-Chișinău”.
13:25
Parlamentul va găzdui cea de-a X-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone. Evenimentul se va desfășura marți, 13 mai, începând cu ora 10:00. Sesiunea va fi deschisă de copreședinții Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, Doina Gherman și Marek Tomasz Hok.
13:05
După ce au respins atacuri rusești în timpul unui armistițiu de trei zile declarat de Putin și înaintea unor posibile negocieri de pace directe între Ucraina și Rusia, soldații ucraineni de pe front îi transmit un mesaj clar lui Zelenski: orice discuție cu Moscova trebuie să înceapă doar după retragerea completă a trupelor ruse, scrie Reuters.
12:50
Primarul capitalei, Ion Ceban, anunță convocarea Consiliului municipal Chișinău pentru joi, 15 mai. Pe ordinea de zi a ședinței va fi inclusă examinarea proiectului bugetului municipal pentru anul 2025, transmite IPN.
12:30
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că țara noastră nu are interes ca armata rusă să avanseze înspre România, iar pentru acest lucru este nevoie ca apărarea ucraineană să stea în picioare.
12:10
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 13 mai.
11:55
Banca Mondială acordă Republicii Moldova 90 de milioane de dolari pentru a stimula perspectivele de creștere economică și pentru a consolida securitatea energetică a țării. Consiliul directorilor executivi a aprobat Operațiunea de politici de dezvoltare (OPD) Oportunități economice și politici privind tranziția climatică pentru Republica Moldova, transmite IPN.
11:50
Banca Mondială acordă Republicii Moldova 90 de milioane de dolari pentru a stimula perspectivele de creștere economică și pentru a consolida securitatea energetică a țării. Consiliul directorilor executivi a aprobat Operațiunea de politici de dezvoltare (OPD) Oportunități economice și politici privind tranziția climatică pentru Republica Moldova, transmite IPN.
11:35
Statele Unite și China anunță luni, într-un comunicat comun, suspendarea - începând de miercuri, pe o perioadă de 90 de zile - a unei părți a taxelor vamale punitive impuse în ultimele săptămâni.
11:15
Ministerul Justiției și mai multe instituții din sectorul justiției vor primi echipamente moderne, vor aplica politici noi și instruiri în protecție cibernetică, printr-un proiect finanțat de Guvernul Japoniei și implementat de PNUD Moldova. Inițiativa are un buget de 600 000 de dolari și se va desfășura până în martie 2026, transmite IPN.
11:00
O delegație a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se află într-o vizită la Chișinău în perioada 12-15 mai.
10:50
10:45
În acest weekend, polițiștii au identificat peste 3400 de încălcări rutiere comise de către șoferi.
10:30
Serviciul Vamal Republicii Moldova anunță încasări de peste 665,8 milioane lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 103,7%. De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 13,3 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 102,9%.
10:05
Președintele american Donald Trump a îndemnat duminică Ucraina și Rusia să se întâlnească fără întârziere și a arătat că se îndoiește de faptul că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va încheia un acord Vladimir Putin, atacându-l pe președintele rus că “este prea ocupat să sărbătorească victoria celui de-al Doilea Război Mondial, care nu ar fi putut fi câștigat fără SUA”.
09:50
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, va întreprinde în următoarea perioadă mai multe vizite de lucru în Danemarca, Luxemburg, Estonia și Letonia. Oficialul de la Chișinău va avea întrevederi cu omologii săi și va participa la cea de-a 134-a Sesiune Ministerială a Consiliului Europei (SM a CoE).
Acum 24 ore
09:35
Presa de la Chișinău relatează pe larg despre vizita Comisarei europene pentru Extindere Marta Kos în R. Moldova.  Viitorul aderării Republicii Moldova la UE, discutat de Marta Kos: ce impact are conflictul transnistrean?, se întreabă  Ziarul Național. Uniunea Europeană a reușit să găsească soluții pentru multe probleme și sunt convinsă că, la momentul potrivit, vom descoperi o soluție și pentru aceasta. Așa susține comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu pentru TVR Moldova. În 2023, președintele Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană în doi pași, inițial fără includerea Transnistriei.  „Regiunea transnistreană aparține Republicii Moldova. Mă bucur, de asemenea, că, în timpul crizei energetice din iarnă, am putut ajuta și regiunea transnistreană. Acesta este, în opinia mea, un aspect crucial, iar respectul nostru pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova este deplin”, a declarat Marta Kos. 
09:15
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 67 656 traversări.
08:55
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru euro un curs valutar de 19 lei și 44 bani. Dolarul american este cotat la 17 lei și 22 bani.
08:40
Miniștrii de Externe ai mai multor țări europene importante se reunesc luni la Londra pentru discuții „cruciale” privind Ucraina, la două zile după ce aliații Kievului au dat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare a focului.
08:25
Vremea va fi deosebit de rece în acest început de săptămână. Astăzi, 12 mai, maximele termice vor înregistra valori între 12 și 17 grade Celsius.
08:05
Centrul Oenologic din incinta Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul a fost inaugurat în prezența Comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, transmite MOLDPRES.
Ieri
17:40
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau vor să se deplaseze în Suedia că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai – 11 noiembrie 2025.
17:15
Femeile care plănuiesc să călătorească singure anul acesta ar trebui să pună Spania, Austria și Italia în fruntea listei lor de dorințe, potrivit unui nou studiu, relatează New York Post.
16:50
Standul UN Women Moldova din cadrul Zilei Europei a devenit un spațiu interactiv dedicat egalității de gen, reunind toate generațiile în jurul activităților creative și educaționale desfășurate în cadrul proiectului #EVOLVE4GE, finanțat de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
16:30
Moldova trebuie să se folosească de fereastra de oportunitate pe care o oferă negocierile de pace pentru Ucraina pentru a rezolva dosarul transnistrean. Totodată, aderarea la UE oferă mult mai multe șanse de reintegrare a regiunii transnistrene, spune expertul în securitate și apărare Artur Leșcu, doctor în istorie, în cadrul emisiunii „Dosar transnistrean” de la Radio Chișinău.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.