Friedrich Merz efectuează primele sale vizite externe în calitate de cancelar german

Moldova1, 7 mai 2025 14:20

Noul cancelar german Friedrich Merz a plecat deja miercuri în primele sale vizite în străinătate, în Franța și Polonia, în încercarea de a reînnoi relațiile cu principalii aliați ai țării și de a arăta că Germania a revenit pe scena mondială, în ciuda începutului dificil al guvernului său pe care l-a avut în ajun, în Bundestag, când în mod cu totul neașteptat nu a trecut de votul de învestitură, fiind nevoie de organizarea unui al doilea vot, relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 5 minute
07:40
Două comemorări diferite — două lumi față în față, în loc de o reconciliere. Joi, 8 mai, este sărbătorită în Occident – la Paris, Londra, dar și la Kiev – ziua capitulării Germaniei naziste din mai 1945, în fața ofensivei comune a Aliaților occidentali și a URSS. Cea de-a doua comemorare va avea loc însă vineri, 9 mai, la Moscova, printr-o uriașă paradă militară cu accente anti-occidentale, în prezența principalilor lideri ai grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), dar și a numeroși șefi de stat africani – o prezență ce cumulează mai bine de jumătate din populația planetei.
Acum 12 ore
22:30
Un fum negru a ieșit miercuri seara pe coșul de deasupra Capelei Sixtine, la Vatican, un semn care arată că cei 133 de cardinali electori nu au ales un succesor al lui Francisc I.
22:20
Meci dramatic în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americană de baschet masculin. O ultimă aruncare fenomenală a lui Tyrese Haliburton a permis echipei Indiana Pacers să învingă cu scorul de 120:119 pe Cleveland Cavaliers. Spre surpriza generală, Pacers au câștigat primele două meciuri disputate în deplasare în fața celei mai bune echipe a sezonului regular din Conferința de Est.
21:50
Noua lege a securității naționale, prin care deciziile Consiliului Suprem de Securitate ar putea deveni obligatorii, are drept scop principal să mărească ritmul de reacție la situații excepționale și să evite blocajele în raport cu alte instituții, a menționat expertul în securitate, Pavel Horea, în emisiunea „În Context” de la Moldova 1. Potrivit acestuia, noile modificări ar oferi practic atribuții suplimentare președintelui Republicii Moldova, sub autoritatea căruia, se organizează și convoacă acest consiliu.
21:10
Tinerii din Republica Moldova vor avea ocazia să exploreze câteva zile instituțiile Uniunii Europene, după ce și-au testat cunoștințele în cadrul competiției EuroQuiz și au câștigat. Finala concursului, care provoacă participanții să-și demonstreze cunoștințele despre istoria, instituțiile și valorile blocului comunitar, a reunit peste 200 de elevi din întreaga țară.
21:00
Noul cancelar german Friedrich Merz a efectuat prima sa vizită, așa cum este tradiția, în Franța unde a fost primit de președintele Emmanuel Macron. Ei și-au exprimat, miercuri, dorința de a răspunde împreună provocărilor europene –din domeniul economic, de apărare și de imigrație - dar și să dea un nou elan relației franco-germane, după patru ani uneori complicați cu social-democratul Olaf Scholz, scrie RFI.
20:50
Calea Ferată va primi, în premieră, de la stat, două miliarde de lei, pe o perioadă de cinci ani, pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern. Sprijinul vine în contextul în care CFM a ajuns în incapacitatea de a acoperi cheltuielile necesare, iar volumul de mărfuri și numărul de pasageri s-a redus drastic. Contactat de Moldova 1, șeful „Căii Ferate", Sergiu Cotelnic, susține că decizia Guvernului este singura soluție viabilă pentru CFM. La rândul său, întreprinderea are de îndeplinit și câteva obligații.
20:30
Conclavul însărcinat să aleagă în cel mai mare secret viitorul Papă a început miercuri după-amiaza la Vatican, unde cardinalii s-au închis în Capela Sixtină, în urma unei ceremonii foarte solemne, relatează AFP.
20:10
Peste 400 de cereri de participare au fost depuse până acum în cadrul programului „Curtea Europeană”, dedicat reabilitării spațiilor dintre blocuri din municipiul Chișinău și din suburbiile acestuia. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este vineri, 9 mai, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
20:10
Suedia sprijină ferm parcursul european al Chișinăului, iar apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană este benefică pentru ambele părți, în special în lupta comună cu dezinformarea, interferențele rusești și alte amenințări hibride, a declarat ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessika Rosenkrantz, într-un interviu pentru Moldova 1. Oficiala a subliniat că cetățenii moldoveni trebuie să simtă avantajele apartenenței la UE, așa cum le-au simțit și suedezii în ultimele trei decenii. Suedia susține, totodată, deschiderea rapidă a primelor clustere de negociere, combaterea finanțărilor ilegale ale partidelor și consolidarea rezilienței democratice în fața ingerințelor rusești.
19:40
Trecerea Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării (CCSCD) în subordonarea președintelui țării nu anulează statutul de instituție autonomă a acestei structuri. Este unul dintre accentele puse în cadrul consultărilor publice organizate miercuri de către Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică. Proiectul de lege nu conține modificări privind atribuțiile, misiunea, drepturile și obligațiile Centrului.
19:30
Trecerea Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării (CCSCD) în subordonarea președintelui țării nu anulează statutul de instituție autonomă a acestei structuri. Este unul dintre accentele puse în cadrul consultărilor publice organizate miercuri de către Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică. Proiectul de lege nu conține modificări privind atribuțiile, misiunea, drepturile și obligațiile Centrului.
19:20
Planului de creștere pentru Republica Moldova, agenda de reforme și măsurile pentru a spori securitatea regională au fost discutate miercuri în cadrul unei întâlniri a primelor persoane în stat cu partenerii strategici ai țării. Întrevederea la care au participat președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu și ambasadorii statelor Uniunii Europene s-a desfășurat la Guvern. Oficialii au pus în discuție și etapele importante pe care le-a parcurs Republica Moldova pentru a se apropia de aderarea la UE.
Acum 24 ore
18:30
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova între 8 și 12 mai 2025, însoțită de o delegație din care fac parte europarlamentarii Siegfried Mureșan și Daniel Barna, alături de oficiali din cadrul Comisiei Europene. Vizita are loc într-un moment simbolic, cu ocazia Zilei Europei, și reconfirmă angajamentul Uniunii Europene pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.
18:00
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia face tot ce este necesar pentru a asigura securitatea evenimentelor care urmează să marcheze victoria Uniunii Sovietice și a aliaților săi în cel de-al Doilea Război Mondial, după o serie de tentative de atacuri cu drone ucrainene asupra Moscovei, transmite Reuters.
17:40
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat importanța accelerării parcursului de integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană. Vorbind în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, despre sprijinul Uniunii Europene pentru o pace justă, durabilă și cuprinzătoare în Ucraina, von der Leyen a subliniat că „aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar reprezenta cea mai mare garanție a unei păci juste și durabile”.
17:40
Consiliul Suprem de Securitate (CSS), prezidat de șefa statului Maia Sandu, ar putea căpăta atribuții extinse, devenind organ central de coordonare și decizie în domeniul securității naționale, cu competențe executive și de control. Prevederile apar într-un proiect de lege elaborat de deputatul PAS Lilian Carp, care urmează să fie supus consultărilor publice.
17:30
Peste 400 de cereri de participare au fost depuse până acum în cadrul programului „Curtea Europeană”, dedicat reabilitării spațiilor dintre blocuri din municipiul Chișinău și din suburbiile acestuia. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este vineri, 9 mai, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
16:30
Administrația Trump a cerut la începutul acestui an guvernului ucrainean să accepte un număr nespecificat de persoane aflate ilegal în Statele Unite, care sunt cetățeni ai altor țări, transmite The Washington Post. Potrivit documentelor la care face referire publicația, modul în care oficialii de la Kiev au reacționat la propunerea din ianuarie nu este indicat.
16:30
Drumul de acces spre satul Surchiceni, raionul Căușeni, a devenit un adevărat test de răbdare pentru locuitori. Acesta este practic inaccesibil din cauza gropilor, iar pentru a-și cruța mașinile, șoferii aleg rute alternative sau merg prin câmpuri. Reprezentanții Administrației de stat a Drumurilor (ASD) spun că vor interveni atunci când vor fi alocați bani pentru lucrările de reparație.
16:00
Premierul Dorin Recean a declarat că nu vor fi deschise secții de votare în stânga Nistrului până când Republica Moldova nu va fi pe deplin reintegrată, iar elementele separatiste nu vor fi eliminate. Declarația a fost făcută în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, unde șeful executivului a menționat că nu admite nicio altă opțiune în lipsa acestor condiții.
15:50
Avionul președintelui sârb Aleksandr Vucic a efectuat o aterizare de urgență în Azerbaidjan. Acest lucru a fost raportat de portalul sârb Informer. Liderul sârb se afla în drum spre Moscova pentru a participa la Parada Victoriei.
14:30
Aproximativ 25% din proiectele lansate în cadrul programului „Satului European” rămân blocate din cauza numărului mare de contestații depuse de agenții economici la procedurile de achiziții publice. Informația a fost confirmată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, într-o declarație făcută presei. Potrivit lui Bolea, agenții economici care participă la licitațiile organizate de autoritățile locale nu sunt de acord cu rezultatele acestora.
14:30
În peste jumătate din sistemele publice de alimentare cu apă din satele Republicii Moldova au fost depistate, în 2024, probe neconforme, potrivit datelor prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Analizele arată depășiri semnificative ale parametrilor chimici și microbiologici, iar specialiștii atrag atenția că, în unele cazuri, consumul acestei ape poate pune în pericol sănătatea oamenilor.
14:20
Noul cancelar german Friedrich Merz a plecat deja miercuri în primele sale vizite în străinătate, în Franța și Polonia, în încercarea de a reînnoi relațiile cu principalii aliați ai țării și de a arăta că Germania a revenit pe scena mondială, în ciuda începutului dificil al guvernului său pe care l-a avut în ajun, în Bundestag, când în mod cu totul neașteptat nu a trecut de votul de învestitură, fiind nevoie de organizarea unui al doilea vot, relatează Reuters.
14:10
Grupuri de cadre didactice din diverse regiuni ale Republicii Moldova ar fi luat parte, în ultima perioadă, la instruiri desfășurate în Federația Rusă de organizația „Evrazia”, entitate sancționată de Uniunea Europeană pentru implicarea în activități de destabilizare, susține ministrul Educației Dan Perciun, într-o postare pe rețele de socializare. Potrivit ministrului aceste sesiuni de formare sunt, în realitate, acțiuni de îndoctrinare care promovează propaganda Kremlinului, inclusiv narative despre războiul din Ucraina și revizionismul istoric. Oficialul avertizează că participarea la astfel de programe poate atrage sancțiuni, inclusiv retragerea gradelor didactice.
14:10
Meci dramatic în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americană de baschet masculin. O ultimă aruncare fenomenală a lui Tyrese Haliburton a permis echipei Indiana Pacers să învingă cu scorul de 120:119 pe Cleveland Cavaliers. Spre surpriza generală, Pacers au câștigat primele două meciuri disputate în deplasare în fața celei mai bune echipe a sezonului regular din Conferința de Est.
14:10
La Teatrul „Veniamin Apostol” din Soroca a avut loc un eveniment multașteptat - premiera spectacolului „Confuzia”. Este o comedie pusă în scenă de regizorul Emil Gaju, cu participarea actorilor de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.
12:00
Pachetul financiar de 1,9 miliarde de euro oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană ne va ajuta să creștem economia țării cu minim 5% anual, susține premierul Dorin Recean. Potrivit acestuia, banii vor fi investiți în modernizarea instituțiilor, dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea sectoarelor strategice, iar impactul va fi resimțit direct în calitatea vieții cetățenilor.
11:50
AS Monaco și Panathinaikos Atena sunt ultimele două echipe calificate în "Final Four-ul" Euroligii de baschet masculin. Ambele formații au câștigat meciurile decisive cu FC Barcelona și, respectiv, Anadolu Efes Istanbul.
11:50
După înfrângerea cu 0-1 în prima manșă a semifinalelor, „tunarii" vor să triumfe în capitala Franței. Englezii știu ce le-a lipsit în meciul-tur.
11:30
Republica Moldova va cumpăra gaze naturale din România. Compania de stat Energocom a semnat primul său contract de achiziție pe termen lung cu OMV Petrom, unul dintre cei mai importanți actori ai pieței energetice din regiune. Acordul are o durată de trei ani și prevede achiziția de gaze naturale extrase din proiectul Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, situat în sectorul offshore românesc.
11:00
Dronele ucrainene au atacat mai multe regiuni rusești în noaptea de 7 mai, inclusiv Mordovia, precum și regiunile Tula și Iaroslavl. În plus, dronele au fost doborâte în apropiere de Moscova, transmite Meduza.
10:10
133 de cardinali încep miercuri ritualul secret și vechi de secole pentru a alege succesorul Papei Francisc, deschizând cel mai divers conclav din punct de vedere geografic din istoria de 2.000 de ani a credinței. Cardinalii, provenind din 70 de țări, vor fi izolați complet de lumea exterioară: li se vor confisca telefoanele mobile, iar undele radio din jurul Vaticanului vor fi blocate pentru a preveni orice comunicare, până la alegerea unui nou lider pentru Biserica cu 1,4 miliarde de membri, scrie AP News.
10:00
133 de cardinali încep miercuri ritualul secret și vechi de secole pentru a alege succesorul Papei Francisc, deschizând cel mai divers conclav din punct de vedere geografic din istoria de 2.000 de ani a credinței. Cardinalii, provenind din 70 de țări, vor fi izolați complet de lumea exterioară: li se vor confisca telefoanele mobile, iar undele radio din jurul Vaticanului vor fi blocate pentru a preveni orice comunicare, până la alegerea unui nou lider pentru Biserica cu 1,4 miliarde de membri, scrie AP News.
09:50
India și Pakistanul se confruntă cu cele mai intense lupte din ultimii 20 de ani, după ce armata indiană a lansat, miercuri, un atac aerian asupra a nouă locații din Pakistan și regiunea pakistaneză a Kashmirului, în cadrul operațiunii denumite „Sindoor”, transmite Reuters.
09:40
Armata Națională va desfășura trei exerciții de instruire cu rezerva Forței Armate, fiecare cu o durată de cinci zile, în luna mai. Primul exercițiu din această serie va avea loc în perioada 12–16 mai, în centrele de instruire din nordul și sudul țării.
09:30
Armata Națională va desfășura trei exerciții de instruire cu rezerva Forței Armate, fiecare cu o durată de cinci zile, în luna mai. Primul exercițiu din această serie va avea loc în perioada 12–16 mai, în centrele de instruire din nordul și sudul țării.
08:50
Două persoane au murit și alte opt au fost rănite, inclusiv patru copii, în urma unui atac cu rachete și drone lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 7 mai. Potrivit autorităților ucrainene, fragmente de drone rusești au lovit mai multe clădiri rezidențiale din cartierele Dnipro, Șevcenkivski și Sviatoșîn ale capitalei, scrie The Kyiv Independent.
08:00
Turbulențele recente de pe piața financiară din România ar putea avea consecințe directe asupra economiei Republicii Moldova, avertizează experții. Bursa de valori reacționează rapid la orice schimbare politică sau economică, iar dacă instabilitatea actuală se prelungește, efectele vor fi resimțite atât pe termen mediu, cât și lung.
07:50
Astăzi, 7 mai, în ziua în care conclavul de cardinali se închide în Capela Sixtină de la Roma pentru a alege un nou Papă, chestiunea adaptării creștinismului catolic la modernitate este tot mai actuală.
Ieri
07:30
India și Pakistanul se confruntă cu cele mai intense lupte din ultimii 20 de ani, după ce armata indiană a lansat, miercuri, un atac aerian asupra a nouă locații din Pakistan și regiunea pakistaneză a Kashmirului, în cadrul operațiunii denumite „Sindoor”. Islamabadul a calificat acțiunea drept „un act clar de război” și a anunțat că a doborât cinci avioane de luptă indiene – afirmație neconfirmată de New Delhi, transmite Reuters.
01:50
Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din ultimii ani în Liga Campionilor s-a jucat aseară pe stadionul Giuseppe Meazza din Milano. Formația locală Internazionale a învins-o pe FC Barcelona cu 4:3 după 120 de minute de joc în cea de-a doua manșă a semifinalelor și s-a calificat în finală. Scorul general al dublei manșe este unul și mai tare: 7:6 în favoarea echipei italiene.
6 mai 2025
22:10
Consumul de energie electrică va crește semnificativ în perioada verii, în special din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat, însă Republica Moldova nu se va confrunta cu un deficit de electricitate, susține ministrul Energiei, Dorin Junghietu. În ceea ce privește o eventuală creștere a tarifelor, ministrul a dat asigurări că, deocamdată, nu există premise pentru majorare.
21:50
Un atac cu rachete rusești la periferia orașului Sumî din nord-estul Ucrainei a ucis marți trei persoane, inclusiv un copil de șase ani, și a rănit alte opt, au declarat oficialii regionali, potrivit Reuters.
21:40
Republica Moldova se confruntă cu o criză pe piața muncii, unde rata șomajului se menține ridicată, iar deficitul de personal ar putea să crească în următorii trei ani până la 25 de procente. În timp ce angajatorii reclamă dificultăți în găsirea angajaților calificați, sindicatele de ramură spun că nivelul de salarizare este factorul care îi determină pe moldoveni să opteze pentru găsirea unui loc de muncă în afara țării.
21:30
Un atac cu rachete rusești la periferia orașului Sumî din nord-estul Ucrainei a ucis marți trei persoane, inclusiv un copil de șase ani, și a rănit alte opt, au declarat oficialii regionali, potrivit Reuters.
21:30
Odată cu preluarea mandatului de cancelar al Germaniei de către Friedrich Merz, scena politică europeană intră într-o nouă etapă, caracterizată de un angajament ferm față de securitatea europeană, relația transatlantică și sprijinul pentru Europa de Est, a menționat analistul politic, Tudor Ancuța, stabilit în Germania, în emisiunea „În context” de la Moldova 1.
21:20
Dacia-Buiucani Chișinău revine în Superliga moldovenească de fotbal. În derby-ul etapei a 9-a din cadrul Ligii 1, echipa condusă de Viorel Frunză a învins cu 3:0 acasă principala contracandidată Saxan Ceadîr-Lunga, asigurându-și promovarea din punct de vedere matematic cu o etapă până la final.
20:50
O expoziție de fotografii documentare, intitulată „Flori pe Prut: 35 de ani de la primul Pod de Flori”, a fost inaugurată astăzi la Parlament, pentru a marca un moment definitoriu în istoria relațiilor dintre cele două maluri ale Prutului. Evenimentul comemorează ziua de 6 mai 1990, când mii de români de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit simbolic la graniță, fără pașapoarte sau controale. Expoziția cuprinde 40 de fotografii documentare realizate de renumiți fotografi din Republica Moldova și România.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.