Oamenii legii vor verifica vehiculele destinate transportului de persoane și mărfuri – Start operațiunea „Truck & Bus”.
Observatorul de Nord,
6 mai 2025 06:30
Poliția Națională a lansat astăzi operațiunea „Truck & Bus”, menită să sporească siguranța rutieră prin verificarea riguroasă a vehiculelor destinate transportului de persoane și mărfuri, comunică moldpres.md Potrivit sursie citate, pe parcursul acestei săptămâni, echipaje ale poliției vor controla dacă vehiculele prezintă defecțiuni tehnice, sunt modificate neautorizat sau echipate cu dispozitive neomologate, cum ar fi […] Post-ul Oamenii legii vor verifica vehiculele destinate transportului de persoane și mărfuri – Start operațiunea „Truck & Bus”. apare prima dată în Observatorul de Nord.
• • •
Alte ştiri de Observatorul de Nord
Acum 5 minute
07:30
Examenele de absolvire încă nu au început, iar cineva deja ar fi încercat să vândă testele # Observatorul de Nord
Ministerul Educației și Cercetăii a transmis Inspectoratului General al poliției un demers prin care examinarea presupuselor servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire, chiar dacă acestea sunt păstrate în condiții de maximă securitate. Or, o astfel de informație a apărut în spațiul online. Vă informăm că, în acest an de studii […] Post-ul Examenele de absolvire încă nu au început, iar cineva deja ar fi încercat să vândă testele apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 30 minute
07:10
Horoscopul zilei de 7 mai 2025. Leii se bucură de momentul prezent. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Horoscopul zilei de 7 mai 2025 spune că cei mai mulți nativi din zodiac au parte de surprize plăcute. Zodiile sunt pregătite pentru schimbările care urmează să apară în viața lor. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, își va arăta puterea asupra celor mai mulți nativi din zodiac. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție […] Post-ul Horoscopul zilei de 7 mai 2025. Leii se bucură de momentul prezent. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 2 ore
06:10
Meteo, 7 mai 2025: vom avea ploi și valori termice de până la +15 grade Celsius # Observatorul de Nord
În raioanele de nord ale Republicii Moldova astăzi, 7 mai, vom avea, conform prognozelor meteorologilor, ploi fără descărcări electrice și valori termice ale aerului cuprinse între +8 și +15 grade Celsius. Astfel, probabilitatea unor ploi este de 25 la sută, umiditatea aerului va fi de 70 la sută, iar vântul va sufla cu viteza de […] Post-ul Meteo, 7 mai 2025: vom avea ploi și valori termice de până la +15 grade Celsius apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 8 ore
00:10
Mai multe redacții din R. Moldova au primit un mesaj de la un e-mail anonim, însoțit de o înregistrare audio în care se anunța că „cetățenii care nu au depus o cerere de indexare a pensiilor (…) trebuie să se prezinte personal la casa de pensii (…) pentru a depune o cerere”. Informația este FALSĂ, a […] Post-ul FALS: Cetățenii trebuie să depună personal cereri pentru indexarea pensiilor apare prima dată în Observatorul de Nord.
00:10
Salina Praid din România a fost închisă, marți, din cauza infiltrațiilor de apă produse în urma ploilor abundente. Anunțul a fost făcut de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, transmite ipn.md Intrarea în subteran, la Salina Praid, este închisă pe perioadă nedeterminată, au notat salvatorii, precizând că au intervenit cu o motopompă de mare […] Post-ul Salina Praid este închisă pe o perioadă nedeterminată apare prima dată în Observatorul de Nord.
Acum 24 ore
17:30
Are doar 9 ani… și trăiește pentru a doua oară coșmarul numit CANCER. Să-l ajutăm să învingă boala… # Observatorul de Nord
Mă numesc Anna… și sunt mamă pentru patru copii. Dar astăzi, vă scriu cu genunchii zdrobiți și inima făcută bucăți, pentru unul singur: băiețelul meu, Maxim. Are doar 9 ani… și trăiește pentru a doua oară coșmarul numit CANCER. Când Maxim avea doar 3 ani, mi-a fost smulsă lumea de sub picioare. Un cuvânt pe […] Post-ul Are doar 9 ani… și trăiește pentru a doua oară coșmarul numit CANCER. Să-l ajutăm să învingă boala… apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:30
Lecție despre Foametea din 1946–1947 organizată la Muzeul de Istorie din Soroca # Observatorul de Nord
Astăzi în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca a fost organizată o lecție publică cu tema „Foametea organizată din 1946–1947”. Evenimentul s-a desfășurat în colaborare cu elevii de la grupele de turism ale Colegiului „Mihai Eminescu” și a avut drept scop aducerea în atenția tinerilor a uneia dintre cele mai dureroase […] Post-ul Lecție despre Foametea din 1946–1947 organizată la Muzeul de Istorie din Soroca apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:40
Ziua ușilor deschise la Școala Profesională din Florești. O călătorie în lumea meseriilor # Observatorul de Nord
A devenit deja o tradiție ca în fiecare primăvară, Școala Profesională din Florești să-și deschidă larg porțile pentru elevii curioși să descopere tainele meseriilor și oportunitățile pe care această instituție le oferă. În acest an, evenimentul mult așteptat a avut loc pe 2 mai și a reunit aproximativ 100 de elevi din clasele a IX-a […] Post-ul Ziua ușilor deschise la Școala Profesională din Florești. O călătorie în lumea meseriilor apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:10
Astăzi, municipiul Soroca a fost gazda unei vizite de lucru importante, efectuate de Svetlana Vecvert, directoarea generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale. Vizita s-a desfășurat în cadrul întâlnirilor în teritoriu organizate de membrii Guvernului cu reprezentanții serviciilor publice desconcentrate, primarii și secretarii primăriilor din raionul Soroca. Evenimentul a avut loc în sala mică […] Post-ul Pensii, alocații și bani – despre aceasta s-a vorbit la Soroca apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:10
„ABR Soroca-Baschet” – „Gloria” (Chișinău): elevii lui Serghei Crudu au surlasat adversarii cu 106-86 și 122-57! # Observatorul de Nord
În PlayOFF-ul campionatului Republicii Moldova la baschet, echipa antrenată de Serghei Crudu, „ABR Soroca-Baschet”, nu a dat nici o șansă echipei „Gloria” din capitală, surclasând-o cu scoruri mai mult decât categorice: 106-86 (32:15, 23:23, 34-19, 17:29) și 122-57 (32:19, 125:19, 31:11, 34:8)! În primul meci, la soroceni cei mai buni au fost Alexei Svetenco […] Post-ul „ABR Soroca-Baschet” – „Gloria” (Chișinău): elevii lui Serghei Crudu au surlasat adversarii cu 106-86 și 122-57! apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:00
Observatorul de Nord: Atenție, troli pe rețelele sociale – apel către cititorii noștri # Observatorul de Nord
Dragi cititori, Observatorul de Nord este, de ani buni, un spațiu în care v-am adus informații verificate, voci locale și povești relevante pentru comunitatea noastră. Dar în ultimele zile, pagina noastră de Facebook este ținta unui val organizat de atacuri din partea unor conturi false, troli și boți. Comentarii răuvoitoare, replici automate, mesaje menite să […] Post-ul Observatorul de Nord: Atenție, troli pe rețelele sociale – apel către cititorii noștri apare prima dată în Observatorul de Nord.
14:50
Sondaj: Poate energia verde să ajute Republica Moldova să reziste crizei energetice? # Observatorul de Nord
În contextul creșterii prețurilor la gaz și electricitate, dar și al instabilității surselor tradiționale, tot mai mulți moldoveni privesc spre energia regenerabilă ca spre o soluție durabilă. Însă opiniile rămân împărțite: unii cred că încă nu suntem pregătiți, alții sunt convinși că avem un potențial nevalorificat, iar o parte din respondenți invocă chiar înțelepciunea strămoșilor […] Post-ul Sondaj: Poate energia verde să ajute Republica Moldova să reziste crizei energetice? apare prima dată în Observatorul de Nord.
14:20
În atenția conducătorilor auto! Nu opriți dacă cineva a aruncat cu ouă pe parbriz, pe timp de noapte # Observatorul de Nord
Atenționarea zilei. (SURSA: Facebook) Post-ul În atenția conducătorilor auto! Nu opriți dacă cineva a aruncat cu ouă pe parbriz, pe timp de noapte apare prima dată în Observatorul de Nord.
14:20
Evaluare digitală pentru elevii de clasa a IV-a: un pas curajos spre viitorul educației în Moldova # Observatorul de Nord
Începând cu anul 2025, elevii de clasa a IV-a din Republica Moldova vor putea susține testarea națională în format digital – o premieră care reflectă dorința sistemului educațional de a ține pasul cu noile tehnologii și de a oferi elevilor o experiență de evaluare mai accesibilă, eficientă și adaptată vremurilor. Agenția Națională pentru Curriculum și […] Post-ul Evaluare digitală pentru elevii de clasa a IV-a: un pas curajos spre viitorul educației în Moldova apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:30
În timp ce municipiul Chișinău se confruntă cu o reapariție a rujeolei, cu 11 cazuri raportate în rândul copiilor nevaccinați sau vaccinați parțial, în raioanele din nordul țării situația este liniștită. Potrivit autorităților medicale, în raioanele Soroca, Drochia și Florești nu a fost înregistrat niciun caz de rujeolă până la această dată. „Din fericire, nu […] Post-ul Soroca, Drochia și Florești, fără cazuri de rujeolă apare prima dată în Observatorul de Nord.
12:20
Raionul Florești se regăsește în topul raioanelor, unde au fost depistate obiecte explozive # Observatorul de Nord
Circa 200 de obiecte explozive au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova în luna aprilie. Geniștii Armatei Naționale au executat, pe parcursul lunii aprilie, 17 misiuni de deminare în cadrul cărora au fost nimicite 211 obiecte explozive. Echipele de deminare din unitățile militare au fost solicitate de către autoritățile publice locale în mai multe localități […] Post-ul Raionul Florești se regăsește în topul raioanelor, unde au fost depistate obiecte explozive apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:50
Poliția, la datorie de 9 mai. Utilizarea simbolurilor interzise va fi sancționată # Observatorul de Nord
Polițiștii și carabinierii vor fi mobilizați în toată țara pentru a asigura ordinea publică în timpul evenimentelor de 9 mai. Ministra afacerilor interne, Daniela Misail Nichitin, a amintit cetățenilor că pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise simbolurile care promovează agresiunea militară. Despre aceasta scrie deschide.md „9 mai este o zi în care sărbătorim pacea. Structurile […] Post-ul Poliția, la datorie de 9 mai. Utilizarea simbolurilor interzise va fi sancționată apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:30
Amenințarea „Shahed”: suspiciuni de transport de arme chimice și impact asupra securității Ucrainei, Republicii Moldova și României # Observatorul de Nord
De la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, Rusia a efectuat peste 465 de atacuri chimice folosind substanțe interzise, inclusiv gaz CS. Aceste acțiuni nu numai că încalcă Convenția privind armele chimice, dar reprezintă și o amenințare gravă pentru militari și civili, scrie anticoruptie.md Utilizarea de către Rusia a armelor chimice în Ucraina: 2022-2025 […] Post-ul Amenințarea „Shahed”: suspiciuni de transport de arme chimice și impact asupra securității Ucrainei, Republicii Moldova și României apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:10
Organizația din Soroca a „Partidului Nostru” (PN) are un nou membru în componența sa. Este vorba despre consilierul Victor Spinei, care de acum înainte nu mai poartă titulatura de „independent”. Însăși liderul formațiunii, Renată Usatâi, le-a prezentat colegilor noul membru al PN, accentuând că nu doar în virtutea alegerilor care vin, formațiunea trebuie să fie […] Post-ul Consilierul Victor Spinei a aderat la formațiunea politică „Partidul Nostru” apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:50
Astăzi încep hramurile în raionul Soroca, în curând vor sărbători încă opt sate / INFOGRAFIC # Observatorul de Nord
Astăzi în raionul Soroca se sărbătorește primul hram din 2025, este sărbătoare în satul Țepilova, a cărei biserică poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Vineri, de 9 mai, va fi deja hram la Vanțina. La 22 mai, de sf. Nicolae, va fi rândul locuitorilor din Dărcăuți, Vădeni, Ocolina, Schineni, Schinenii Noi, Șolcani și Voloave să-și […] Post-ul Astăzi încep hramurile în raionul Soroca, în curând vor sărbători încă opt sate / INFOGRAFIC apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:30
În dimineața zilei de 5 mai, Piața Independenței din inima orașului Drochia a fost epicentrul unui eveniment grandios, prin amploarea și semnificația sa – Maratonul 2025 „EU PENTRU DROCHIA”, care s-a desfășurat la cea de-a II-a ediție. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Raional Drochia, sub egida Președintelui raionului, Vasile Cemortan, în parteneriat cu […] Post-ul Evenimentul anului – Maraton 2025 „EU PENTRU DROCHIA” apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:10
Există scriitori care construiesc lumi fantastice, iar alții – care pătrund în adâncul sufletului omenesc, dar sunt și cei care știu să dea aripi copilăriei, să o păstreze vie în cuvinte și imagini de neuitat. Am avut prilejul să-l revăd la Gala Festivalului-Concurs al Creației Iuliene „Filipiada”, la cea de-a V-a ediție, care s-a desfășurat […] Post-ul Iulian Filip – magicianul Cuvintelor și prietenul Copilăriei apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:00
Primește 1.000 de dolari și pleacă acasă – administrația Trump le dă bani imigranților fără acte care pleacă din SUA de „bunăvoie” # Observatorul de Nord
În cadrul demersurilor de a crește numărul deportărilor, administrația Trump a lansat o inițiativă prin care oferă imigranților fără acte câte 1.000 de dolari și sprijin logistic pentru a se întoarce voluntar în țara de origine, relatează The New York Times, citat de libertatea.ro Conform declarațiilor unor oficiali americani făcute luni, această politică reprezintă cea […] Post-ul Primește 1.000 de dolari și pleacă acasă – administrația Trump le dă bani imigranților fără acte care pleacă din SUA de „bunăvoie” apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:30
Duminica Mironosițelor la Florești: omagiu emoționant adus curajului și credinței femeii creștine # Observatorul de Nord
În Duminica Mironosițelor, sărbătorită anul acesta pe 4 mai, comunitatea din Florești a trăit un moment de profundă emoție și recunoștință, marcând prin rugăciune, poezie și gesturi simbolice iubirea, curajul și credința femeilor purtătoare de mir — primele martore ale Învierii. Într-o atmosferă plină de lumină și har, elevii clasei I “E” de la Școala […] Post-ul Duminica Mironosițelor la Florești: omagiu emoționant adus curajului și credinței femeii creștine apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:20
Curs valutar, 6 mai 2025: leul moldovenesc se întărește în raport cu valutele de referință # Observatorul de Nord
Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei leul moldovenesc a câștugat pe parcursul unei zile de la moneda unică europeană aproape 4 bani, iar de la dolarul american – mai mult de 5 bani. Astfel, pentru ziua de 6 mai s-a stabilit un curs oficial de schimb valutar egal cu […] Post-ul Curs valutar, 6 mai 2025: leul moldovenesc se întărește în raport cu valutele de referință apare prima dată în Observatorul de Nord.
Ieri
07:10
Horoscopul zilei de 6 mai 2025. Berbecii sunt mai liniștiți. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Cel mai frumos dar pe care nativii pot să-l primească astăzi este timpul petrecut cu oamenii dragi. Întâmplările care au loc pe cer nu le modifică decât puțin cursul normal al vieții. Nu se lasă mai prejos, chiar și atunci când întâmpină dificultăți. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai […] Post-ul Horoscopul zilei de 6 mai 2025. Berbecii sunt mai liniștiți. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:30
Oamenii legii vor verifica vehiculele destinate transportului de persoane și mărfuri – Start operațiunea „Truck & Bus”. # Observatorul de Nord
Poliția Națională a lansat astăzi operațiunea „Truck & Bus”, menită să sporească siguranța rutieră prin verificarea riguroasă a vehiculelor destinate transportului de persoane și mărfuri, comunică moldpres.md Potrivit sursie citate, pe parcursul acestei săptămâni, echipaje ale poliției vor controla dacă vehiculele prezintă defecțiuni tehnice, sunt modificate neautorizat sau echipate cu dispozitive neomologate, cum ar fi […] Post-ul Oamenii legii vor verifica vehiculele destinate transportului de persoane și mărfuri – Start operațiunea „Truck & Bus”. apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
În raioanele de nord ale Republcii Moldova, conform prognozelor meteorologilor astăzi, 6 mai, vom avea ploi și valori termice cuprinse între +11 și +17 grade Celsius. Astfel, probabilitatea unor precipitații este de 40 la sută, umiditatea aerului va fi de 77 la sută, iar vântul va sufla cu viteza de 13 km/oră. Mâine vremea […] Post-ul Meteo, 6 mai 2025: ploi și valori termice de până la +17 grade Celsius apare prima dată în Observatorul de Nord.
00:10
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat, pentru ziua de marți, noile prețuri la benzină și motorină, care sunt mai mici decât ieri. Astfel, benzina s-a ieftinit cu trei bani și v-a costa 22 lei și 31 de bani per litru, iar motorina se ieftinește cu șase bani și costă 18 lei și 37 […] Post-ul Astăzi, 6 mai, au scăzut prețurile la benzină și motorină apare prima dată în Observatorul de Nord.
00:10
Casa Națională de Asigurări Sociale a executat finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare # Observatorul de Nord
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că a fost executată finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare. Valoarea finanțării a constituit suma de 1990,2 milioane lei. Banii vor fi disponibili după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay). Reamintim persoanelor asigurate […] Post-ul Casa Națională de Asigurări Sociale a executat finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare apare prima dată în Observatorul de Nord.
5 mai 2025
16:20
Profesorii din Florești, celebrați „Sub semnul Luceafărului”: un festival-concurs dedicat artei, educației și identității naționale # Observatorul de Nord
Într-o atmosferă încărcată de emoție și respect pentru valorile culturale, profesorii din raionul Florești au fost omagiați pe 4 mai, în cadrul festivalului-concurs „Sub semnul Luceafărului” – un eveniment devenit tradiție, care îmbină educația cu arta, și care reamintește rolul fundamental al dascălilor în formarea generațiilor. Organizat de Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport […] Post-ul Profesorii din Florești, celebrați „Sub semnul Luceafărului”: un festival-concurs dedicat artei, educației și identității naționale apare prima dată în Observatorul de Nord.
16:10
Înghețurile au distrus peste 110 hectare de livezi de nuc în raionul Soroca. Agricultorii – în prag de colaps economic # Observatorul de Nord
Peste 110 hectare de livezi de nuc au fost complet compromise în raionul Soroca din cauza înghețurilor recente. Temperaturile scăzute înregistrate în această primăvară au avut un impact devastator asupra agriculturii locale, lăsând zeci de fermieri fără speranțe pentru recolta din acest an. Această nouă lovitură se adaugă unui lung șir de calamități naturale care, […] Post-ul Înghețurile au distrus peste 110 hectare de livezi de nuc în raionul Soroca. Agricultorii – în prag de colaps economic apare prima dată în Observatorul de Nord.
15:50
Cristina Lisnic: “Valorile europene încep cu noi”- Vocea unei tinere din Soroca despre deschidere, acceptare și implicare # Observatorul de Nord
Cristina Lisnic este o tânără originară din satul Șolcani, raionul Soroca și studiază Științe Politice în anul III la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Într-un interviu pentru Observatorul de Nord, Cristina vorbește despre cum valorile europene precum deschiderea, acceptarea și implicarea i-au modelat parcursul academic și personal, dar și despre importanța acestora pentru viitorul Republicii Moldova. Ce […] Post-ul Cristina Lisnic: “Valorile europene încep cu noi”- Vocea unei tinere din Soroca despre deschidere, acceptare și implicare apare prima dată în Observatorul de Nord.
13:20
Festivalul „Șezătoarea-i pe Hîrtop” a sărbătorit femeia creștină și a adunat comunități din toată țara pentru un scop caritabil # Observatorul de Nord
Cu suflet, credință și tradiție, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Șezătoarea-i pe Hîrtop” a transformat curtea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Hîrtop într-un adevărat altar al recunoștinței față de femeia creștină. Sute de participanți din mai multe raioane au celebrat Duminica Mironosițelor prin cântec, rugăciune și solidaritate, într-un eveniment cu rezonanță națională și […] Post-ul Festivalul „Șezătoarea-i pe Hîrtop” a sărbătorit femeia creștină și a adunat comunități din toată țara pentru un scop caritabil apare prima dată în Observatorul de Nord.
12:30
Miercuri, 7 mai 2025, Parcul Central „Grigore Vieru” din Soroca va deveni gazda unui eveniment cultural de excepție: concertul intitulat „O seară alături de muzica aerofonă în parc”, o invitație deschisă pentru toți iubitorii de muzică și relaxare în aer liber. Începând cu ora 16:00, atmosfera parcului va fi animată de Fanfara Colegiului de Arte […] Post-ul O seară cu muzică aerofonă în Parcul Central din Soroca apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:30
Soroceanul Maxim Raevschi este cel mai „tânăr” veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, din Republica Moldova. Are „doar” 97 de ani…. # Observatorul de Nord
Conform unor date furnizate de Ministerul Apărării de la Chișinău în prezent, în Republica Moldova locuiesc 20 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Șapte din ei sunt din Chișinău, patru din Bălți, câte trei din raioanele Briceni și Ocnița, doi din raionul Fălești și câte unul din raioanele Soroca, Edineț, Sângerei, Ștefan Vodă, […] Post-ul Soroceanul Maxim Raevschi este cel mai „tânăr” veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, din Republica Moldova. Are „doar” 97 de ani…. apare prima dată în Observatorul de Nord.
11:00
Anatolie Pînzaru, primarul comunei Cremenciug din raionul Soroca, în funcție de 30 de ani își depune mandatul. Informația se regăsește în dispoziția cu privire la convocarea ședinței extraordinare a consiliului comunei Cremenciug, publicată în Registrul Actelor Locale. Proiectul de decizie cu numărul șapte, de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local care va avea […] Post-ul Cel mai experimentat primar din raionul Soroca își depune mandatul apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:20
Curs valutar, 5 mai 2025: la început de săptămână dolarul costă 19,49 lei, iar dolarul valorează 17,20 lei # Observatorul de Nord
Conform cursului oficial de schimb valutar, afișat de Banca Națională a Moldovei, pentru data de 5 mai 2025, dolarul american valorează 17 lei și 20 de bani, iar moneda unică europeană costă 19 lei și 49 de bani. Leul românesc este cotat la 3, 91 lei, rubla rusească costă 0,20 lei, iar hrivna ucraineană […] Post-ul Curs valutar, 5 mai 2025: la început de săptămână dolarul costă 19,49 lei, iar dolarul valorează 17,20 lei apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:20
În Republica Moldova, peste 47,6 mii de cetățeni români din cei peste 90.000 care s-au prezentat la urne și-au dat votul la alegerile prezidențiale pentru Nicușor Dan, ceea ce reprezintă 52,63%. Pe locul al doilea, după numărul de sufragii acordate, este candidatul Alianței Electorale România Înainte, Crin Antonescu. Mai cu seama, pentru acesta au votat […] Post-ul Cum au votat cetățenii români din R. Moldova la alegerile prezidențiale apare prima dată în Observatorul de Nord.
10:00
Ministrul Alexei Buzu: 133.845 de beneficiari au ridicat deja plățile în cadrul pachetului de suport „Ajutor pentru familii de Paști” # Observatorul de Nord
Un număr de 133.845 de beneficiari au ridicat deja plățile unice în valoare de 1.500 de lei și 5.000 de lei acordate în cadrul pachetului de suport „Ajutor pentru familii de Paști”. Precizarea a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit sursei citate, aceste plăți au fost posibile datorită sprijinului […] Post-ul Ministrul Alexei Buzu: 133.845 de beneficiari au ridicat deja plățile în cadrul pachetului de suport „Ajutor pentru familii de Paști” apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:50
Tinerii din Nordul Republicii Moldova au strălucit la Concursul „Profi Nord” – un pas spre un viitor profesional acasă # Observatorul de Nord
Instituția Publică Colegiul Agroindustrial din Rîșcani, a organizat cu succes Concursul Zonal de Orientare în Carieră „Profi Nord” – ediția 2025, desfășurat pe data de 30 aprilie 2025. Evenimentul a reunit peste 40 de elevi participanți din clasele a VIII-a și a IX-a însoțiți de susținători și profesori mentori, din diverse instituții de învățământ din 8 raioane ale zonei de […] Post-ul Tinerii din Nordul Republicii Moldova au strălucit la Concursul „Profi Nord” – un pas spre un viitor profesional acasă apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:10
Revista Odoraș vine pentru prima dată la Soroca cu un eveniment dedicat în întregime femeilor minunate care dau viață și cresc viitorul Ce vă așteaptă: Medici extraordinari: pediatri, neonatologi, oftalmologi și alți specialiști; Teme importante și răspunsuri clare la întrebările tale de mamă; Cadouri pentru fiecare participantă; O tombolă cu premii oferite de partenerii […] Post-ul Pentru prima dată la Soroca vine Festivalul Mamelor! apare prima dată în Observatorul de Nord.
09:00
Alegeri prezidențiale în România: La Soroca a câștigat Nicușor Dan, urmat de Crin Antonescu și George Simion # Observatorul de Nord
În cadrul alegerilor prezidențiale din România, la urnele de vot s-au prezentat 1270 de soroceni cu drept de a alege, iar 1264 de voturi au fost considerate valabile. Cele mai multe voturi au fost date pentru Nicușor-Daniel DAN – 537. După primarul general al Bucureștiului urmează: George-Crin-Laurențiu ANTONESCU – 320 de voturi; George-Nicolae SIMION – […] Post-ul Alegeri prezidențiale în România: La Soroca a câștigat Nicușor Dan, urmat de Crin Antonescu și George Simion apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:30
Liderul extremei drepte, George Simion, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, conform sondajelor la ieşirea de la urne, şi se va confrunta cu unul dintre cei doi centrişti pro-UE în al doilea tur de scrutin, pe 18 mai, anunţă Financial Times (FT), care prezintă rezultatele sondajelor la ieşirea de la urne efectuate […] Post-ul George Simion a explicat pentru FT cum îl va pune premier pe Georgescu apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:20
Alegeri prezidențiale în România. Rezultate provizorii: George Simion – 40,16%; Nicușor Dan îl depășește pe Crin Antonescu și trece pe locul 2 # Observatorul de Nord
Candidatul independent Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu (Alianța electorală „România, Înainte!”) și a trecut pe locul al doilea, la primul tur al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.616 procese verbale (97,66%), transmite moldpres.md cu trimitere la Agerpres. Potrivit AEP, pe primul […] Post-ul Alegeri prezidențiale în România. Rezultate provizorii: George Simion – 40,16%; Nicușor Dan îl depășește pe Crin Antonescu și trece pe locul 2 apare prima dată în Observatorul de Nord.
08:20
În fiecare an jurnaliștii de investigație trebuie să facă față, dincolo de lucrul la deconspirarea schemelor de corupție, și proceselor de judecată sau atacurilor on-line la care sunt supuși de către unii dintre protagoniștii anchetelor de presă pe care le-a făcut. Atacurile împotriva jurnaliștilor de investigație deseori sunt subtile, dar foarte periculoase. Atunci când strici scheme bănoase, […] Post-ul FRONTUL PARALEL: Cum jurnaliștii de investigație fac față atacurilor SLAPP apare prima dată în Observatorul de Nord.
Mai mult de 2 zile în urmă
07:10
Horoscopul zilei de 5 mai 2025. Taurii caută relații de viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta # Observatorul de Nord
Nativii se simt astăzi extrem de încrezători în forțele proprii. Reușesc să-și ducă la capăt tot ce își propun. Își protejează de asemenea pacea interioară. Intuiția lor este cea care îi ghidează către înălțime. Reușesc să jongleze cu mai multe momente grele, însă în cele din urmă nimic nu le poate distruge cheful de viață. […] Post-ul Horoscopul zilei de 5 mai 2025. Taurii caută relații de viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta apare prima dată în Observatorul de Nord.
06:10
În raioanele de nord ale Republicii Moldova astăzi, 5 mai, conform prognozelor meteorologilor, vom avea ploi, iar valorile termice se vor încadra între +11 și +24 de grade Celsius. Astfel probabilitatea unor ploi este de 35 la sută, umiditatea va fi de 65 la sută, iar vântul va sufla cu viteza de 10 km/oră. Mâine, […] Post-ul Meteo, 5 mai 2025: vom avea ploi și vreme caldă apare prima dată în Observatorul de Nord.
00:10
Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani, a suferit multiple traumatisme, după ce s-a prăbușit în gol, în zona Barajului Stânca, de la frontiera moldo-română. Acesta se număra printre pasagerii unui autocar care venea din Cehia și care se oprise în vamă, pentru controlul documentelor. Un cetățean al Republicii Moldova, în […] Post-ul Un moldovean, în stare gravă după ce a căzut de pe Barajul Stânca apare prima dată în Observatorul de Nord.
4 mai 2025
22:20
Horoscop săptămânal Berbec: 5-11 mai 2025 Săptămâna aceasta de primăvară îți aduce în prim plan viața profesională. Ai de făcut unele alegeri care nu mai suportă nicio amânare. Dacă te vei simți prea obosită, vei anula acele planuri cu prietenii pe care oricum nu îți doreai să le onorezi. Timpul cu sine este mult mai […] Post-ul Horoscop săptămânal. Previziuni pentru perioada 5-11 mai 2025 apare prima dată în Observatorul de Nord.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.