Guvernul va aloca 15 milioane de lei presei din Republica Moldova, în cadrul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei
Ministerul Culturii anunță lansarea primului concurs de proiecte destinat instituțiilor mass-media din Republica Moldova, în cadrul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei. Acest fond are ca obiectiv sprijinirea financiară a inițiativelor care contribuie la diversificarea și dezvoltarea peisajului media local și regional. Fondul are menirea de a susține proiectele media care reflectă prioritățile de dezvoltare ale societății moldovenești. Printre acestea se numără: promovarea imaginii Republicii Moldova, consolidarea valorilor naționale, susținerea statului de drept, a democrației și integrării europene, sprijinirea culturii autohtone, a protecției mediului și a sportului, încurajarea producțiilor media relevante pentru comunități. promovarea incluziunii și coeziunii sociale prin produse media în limbile minorităților naționale, susținerea jurnalismului de investigație și a alfabetizării media, consolidarea independenței editoriale și economice a instituțiilor mass-media, prin programe de formare profesională continuă și mentorat. Participanții la concursul de subvenții vor putea depune proiectele la una din categorii: audiovizual național (volumul subvențiilor alocate per categorie – 10 000 000 lei); audiovizual regional/local, presă scrisă și online (volumul subvențiilor alocate per categorie – 5 000 000 lei). Plafonul per proiect al mijloacelor financiare acordate pentru subvenționarea proiectelor instituțiilor mass-media îl constituie: 500 000 lei pentru furnizorii privați naționali de servicii media; 250 000 lei pentru alte categorii de instituții mass-media (furnizorii privați regionali de servicii media, furnizorii privați locali de servicii media, presa scrisă și online). Concursul este lansat pe 14.04.2025, iar încheierea procesului de recepționare a dosarelor de participare la concurs va avea loc pe 14.05.2025. Dosarele de participare la concurs sunt examinate de Consiliul de experți în termen de cel mult o lună de la data expirării termenului de depunere a dosarelor. Bugetul total alocat pentru anul 2025 este de 15 milioane de lei, oferind instituțiilor media oportunitatea de a implementa proiecte inovatoare, cu impact real asupra comunităților și care contribuie la dezvoltarea unui mediu media pluralist, profesionist și sustenabil.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.