Maia Sandu respinge acuzațiile privind influențarea procesului de vetting: „Niciodată nu a fost vorba despre rezultate”

Liber TV, 11 aprilie 2025 13:30

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a negat că ar fi cerut fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, o listă cu procurori considerați integri, în contextul procesului de vetting. Declarațiile au fost făcute vineri, 11 aprilie, în fața presei, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor. Șefa statului a confirmat că a avut o discuție cu Dragalin, dar a subliniat că aceasta a avut loc strict pentru a identifica soluții care să prevină blocarea activității instituției. „Atunci când am vorbit despre vetting, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție și-a exprimat îngrijorarea că prin vetting va fi blocată activitatea PA, inclusiv a procurorilor care se ocupă de dosare de importanță națională”, a declarat Sandu. În acest context, recomandarea venită din partea Președinției ar fi fost ca Dragalin să discute direct cu comisia responsabilă de evaluare, pentru ca acei procurori implicați în dosare sensibile să fie evaluați cu prioritate și să își poată continua activitatea. „Niciodată nu a avut loc vreo discuție despre rezultatele acelor evaluări”, a adăugat președinta. Maia Sandu a menționat că o situație similară s-a înregistrat și în cazul evaluării magistraților Curții Supreme de Justiție (CSJ), unde, pentru a evita blocajele instituționale, s-a optat pentru prioritizarea candidaților. „Exact același lucru s-a propus pentru PA”, a explicat aceasta. Procesul de vetting, una dintre reformele-cheie asumate de autorități în domeniul justiției, continuă să provoace dezbateri intense în societate, mai ales în condițiile în care mai mulți actori din domeniu au exprimat îngrijorări privind impactul acestuia asupra funcționării sistemului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 4 ore
20:30
Studenții de la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul vor beneficia, în curând, de condiții îmbunătățite de trai. Căminul nr. 3 al universității va trece printr-o reconstrucție capitală datorită investițiilor făcute de Guvernul României și cel al Republicii Moldova. Proiectul de finanțare, în valoare totală de 62 de milioane de lei, se înscrie în programul de asistență tehnică și financiară a României, în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova.Din această sumă, 47 milioane de lei reprezintă grantul nerambursabil oferit de Guvernul României, peste 12,4 milioane de lei reprezintă contribuția suplimentară din bugetul de stat al Republicii Moldova, iar alte 2,4 milioane de lei constituie contribuția obligatorie de cofinanțare din bugetul de stat.Prezent la evenimentul de lansare a lucrărilor de reconstrucție, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de modernizare a țării și integrare în Uniunea Europeană.„Renovarea acestui cămin este posibilă datorită Guvernului României care ne oferă 100 milioane de euro pentru diverse programe de dezvoltare inclusiv în sectorul educației, unde am beneficiat de acest suport pentru procurarea autobuzelor școlare, renovarea căminului numărul 3 de la Cahul, dar și multe alte inițiative frumoase. Prin acestea vom continua să promovăm excelența academică și studiile superioare aici la Cahul și să investim în universitățile noastre regionale pentru a consolida aceste comunități și a le aduce mai aproape de viitorul nostru european”, a menționat Dan Perciun.De asemenea, Emil Morar, ministru consilier în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova a transmis un mesaj din partea Ambasadorului Cristian-Leon Țurcanu:„Contribuția Guvernului României la proiectul căminului numărul 3 este de aproape 2,4 milioane de euro, și este o investiție solidă care aduce condiții moderne de studiu și viață pentru studenții Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Dincolo de cifrele generoase care sunt alocate acestui proiect, aceasta este o investiție pe care o facem împreună, în oamenii și în viitorul european al Republicii Moldova. Este un proiect care aduce speranță și încredere într-un viitor mai bun pentru tinerii din regiunea de sud a Republicii Moldova”.Edificiul căminului, cu o capacitate de 158 de locuri, va fi reconstruit integral și transformat într-o unitate locativă modernă, eficientă energetic și conformă cerințelor actuale. Spațiile de cazare vor fi reconfigurate în apartamente și studiouri cu facilități proprii, vor fi modernizate spațiile comune și auxiliare, precum și renovate complet rețelele inginerești interioare și exterioare. Clădirea va fi termoizolată, va avea un acoperiș nou cu posibilitate de instalare a panourilor fotovoltaice și va beneficia de amenajări exterioare moderne, inclusiv mobilier urban, iluminat și supraveghere video. O atenție deosebită se va acorda asigurării accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.De menționat că, Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul trece în ultimii ani printr-un amplu proces de modernizare atât a infrastructurii universitare, cât și a întregului proces educațional. Prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” finanțat de Banca Mondială, universitatea a beneficiat de un grant în valoare de 453 120 de euro, resurse utilizate pentru dotarea laboratoarelor și a spațiilor de învățare cu echipamente și utilaje necesare, dar și elaborarea a noi programe de studii și ajustare a celor existente la cerințele actuale ale pieței muncii.Totodată, la etapa actuală, un alt cămin cu 112 locuri al Universității din Cahul este în proces de reparație, pentru care, din bugetul de stat, au fost alocați în 2024 – 425 mii lei, iar în 2025 – 2,74 milioane de lei.De asemenea, actualmente, la universitate este în reconstrucție un nou centru de inovații - Inotek, în regiunea de sud a Moldovei, înființat cu sprijinul Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia prin proiectul EU4Moldova.
20:30
Halterofilul Marin Robu a scris o nouă pagină de succes pentru sportul moldovenesc, devenind vicecampion european la categoria 89 kg, în cadrul Campionatului European de Haltere desfășurat la Chișinău.Sportivul din Republica Moldova a avut o prestație remarcabilă, reușind să urce de trei ori pe podium. Robu a cucerit aurul la stilul smuls, iar la proba aruncat și la total a obținut medalii de argint. În clasamentul final, el a fost devansat la limită de germanul Raphael Friedrich, care a ridicat cu doar un kilogram mai mult la total.Această performanță vine după o perioadă dificilă pentru Marin Robu, care a fost nedreptățit la Jocurile Olimpice, acolo unde ar fi meritat medalia de bronz. De data aceasta, însă, nimic nu l-a putut opri din drumul său spre podium.
Acum 6 ore
19:00
Teritoriile cimitirelor din subordinea municipalității sunt pregătite pentru sărbătoarea Paștele Blajinilor.În prezent, informează Primarul General, Ion Ceban au loc pregătiri ale teritoriilor și căilor de acces spre cimitire, cu stabilirea locurilor pentru platformele de deșeuri, instalarea panourilor informative despre necesitatea sortării gunoiului, amplasarea WC-urilor modulare, are loc evacuarea animalelor fără stăpân.„La intrarea în cimitir sunt amenajate locuri pentru comerț cu mărfuri tradiționale, băuturi răcoritoare și flori”, a mai spus edilul.Totodată, cetățenii trebuie să știe că serviciile de resort ale municipalității au perfectat și orarele transportului public, inclusiv pentru transportarea oamenilor la Cimitirul „Sf. Lazăr”, de Paștele Blajinilor (27 și 28 aprilie), după cum urmează: În acest an vor fi disponibile 80 de unități de transport public, care vor circula inclusiv spre Cimitirul „Sfântul Lazăr”; Vor fi deschise rutele suplimentare: C, D și nr. 27, care vor fi gratuite în cele două zile, cheltuielile fiind suportate de municipalitate; Pe 27 și 28 aprilie 2025, va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul Sf. Lazăr”; Pe teritoriul cimitirelor nu vor fi admise automobilele personale, iar autoritățile și poliția vor gestiona situația, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți. „Oamenii care merg să-și pomenească răposații sunt rugați să păstreze curățenia în locurile pe care le vizitează, să aibă grijă de copiii minori, să evite focul deschis lângă coroanele din plastic, în spațiul public, să nu ardă deșeurile, iar angajații serviciilor municipale vor fi la muncă în această perioadă, pentru a asigura ordinea și curățenia”, a mai subliniat Ion Ceban.Menționăm că, Primăria Chișinău a solicitat ca în preajma cimitirelor să fie disponibile câteva echipaje de ambulanță.
18:10
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile prezidențiale din România, George Simion, a transmis un mesaj cu referire la Basarabia, în care subliniază legătura profundă a regiunii cu identitatea românească, prin limbă, credință și tradiție. Într-un discurs cu accente confesive pe blogul său, liderul AUR a respins ideea că Basarabia ar fi o „problemă geopolitică” sau un „dilema diplomatică”, afirmând că aceasta este, pentru el, „un altar” care trebuie cinstit.„Basarabia este românească prin limbă, prin sânge și prin credință. Oricât ar fi fost sfâșiată de imperii, trădată de tratate sau ocolită de la masa istoriei, Basarabia a rămas creștină și ortodoxă”, a declarat George Simion, evocând numeroasele sale vizite în localități de pe ambele maluri ale Prutului.Liderul AUR a adus în prim-plan rolul Bisericii Ortodoxe și al satului tradițional în păstrarea identității românești dincolo de granițele actuale ale României. Potrivit acestuia, în ciuda ocupației sovietice, a deportărilor și a prigoanei religioase, credința a rămas un element de rezistență și continuitate pentru românii din Basarabia.„Ortodoxia nu este doar o religie – este fibra identității naționale românești”, a subliniat Simion, invocând și date recente conform cărora peste 95% dintre locuitorii Republicii Moldova s-au declarat creștini ortodocși.Criticând abordările „tehnocratice” ale unora dintre decidenții de la București, care ar vedea Basarabia drept o zonă „gri geopolitic”, Simion și-a reafirmat viziunea emoțională și simbolică asupra regiunii: „Pentru unii, Basarabia e o problemă diplomatică… Pentru mine, Basarabia e un altar! Și un altar nu se negociază! Se cinstește!”Declarațiile vin într-un moment-cheie al campaniei electorale din România, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai.
17:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu va susține niciun candidat la alegerile prezidențiale din România, contrar deciziei anunțate de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care l-a sprijinit oficial pe Crin Antonescu. Șefa statului a subliniat că își dorește, mai presus de orice, un partener de încredere la București, pro-european și implicat în susținerea parcursului european al Moldovei.„Eu nu o să vin cu nicio susținere, cel puțin în această rundă. Eu îmi doresc să avem la București un partener de încredere, un președinte pro-european care să țină România în UE și care să ajute și Moldova să ajungă acolo cât mai repede. PAS poate să vă răspundă la această întrebare. Din ce cunosc eu, e politica familiei sau e decizia familiei politice din care face parte și PAS”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni, citată de newsmaker.md.Declarația vine în contextul în care PAS a anunțat public că îl va susține pe Crin Antonescu, candidatul “România, înainte”, în cursa pentru Cotroceni.Alegerile prezidențiale din România sunt programate pentru 4 mai.
Acum 8 ore
16:20
Patriarhia Moscovei a condamnat incidentul petrecut în Joia Mare pe Aeroportul Internațional Chișinău, când arhiepiscopul Marchel de Bălți și Fălești nu a reușit să ajungă la avionul care urma să-l ducă la Ierusalim, pentru a participa la ceremonia aducerii Focului Haric. Reprezentanții Patriarhiei au calificat situația drept „o încălcare gravă a libertății de confesiune” și au cerut o anchetă oficială.„Considerăm acest incident drept o încălcare grosolană a libertății religioase, un exemplu de politică discriminatorie, care vizează restrângerea ilegală a drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova”, se menționează în declarația oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta solicită „identificarea și pedepsirea celor responsabili de încălcarea drepturilor arhiepiscopului Marchel”.La rândul său, arhiepiscopul Theodosius (Teodosie) de Sebastia, un ierarh influent al Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, a condamnat ceea ce el a numit „un abuz care merită o reacție fermă”. „Este o veste dureroasă și șocantă. Nu există explicații clare pentru un asemenea comportament împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova”, a declarat acesta pentru RIA Novosti.Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a fost primul care a anunțat public incidentul, acuzând autoritățile de „teroare spirituală” și de un act „deliberat de obstrucționare a unei misiuni sfinte”. Potrivit acestora, arhiepiscopul Marchel ar fi fost „umilit, controlat abuziv și în final împiedicat să urce în avion”, iar pașaportul i-ar fi fost returnat abia după decolarea cursei.În replică, Poliția de Frontieră a negat acuzațiile, precizând că nu a avut loc nicio reținere. Potrivit instituției, Marchel s-a prezentat târziu la control, ceea ce a dus la pierderea cursei aeriene. „Procedurile standard au fost aplicate, iar finalizarea lor a coincis cu încheierea îmbarcării”, se arată în comunicatul transmis presei.Focul Haric va ajunge totuși în MoldovaChiar dacă arhiepiscopul Marchel nu a mai reușit să participe personal la misiunea din Ierusalim, Mitropolia Moldovei a anunțat că Focul Haric va fi totuși adus în țară de către Episcopul-vicar Filaret de Căpriana și Preasfințitul Patrocl de Dondușeni.Incidentul a stârnit un val de reacții în spațiul public, iar polarizarea discursului religios și politic riscă să escaladeze, pe fondul unor tensiuni persistente între autoritățile moldovene și o parte a ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Moldova, afiliate canonic Patriarhiei Moscovei.
Acum 12 ore
14:00
Ofițerii Direcției Antidrog a INI au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane specializat în comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicației Telegram în raza orașului Bǎlți.Oamenii legii au documentat  activitatea infracțională a doi bărbați de 31 și 33 de ani din Bălți, iar în cadrul investigațiilor s-a stabilit că ar fi aderat la un grup infracțional specializat în contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice,  fiindu-le atribuite roluri de curieri și ambalatori.Aceștia preluau din ascunzișuri droguri în cantități mari, după care le divizau în doze a câte un gram și le plasau în ascunzișuri pe teritoriul mun. Bălți.La începutul lunii aprilie, cu suportul mascaților din BPDS „ Fulger”, bărbații au fost reținuți pe un câmp din Strășeni, în timp ce preluau un colet cu droguri.În urma perchezițiilor corporale și în mijlocul de transport cu care se deplasau aceștia, polițiștii  au  depistat și ridicat  1 kilogram de PVP (sare) și telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii.Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma de 500 mii de lei.În baza demersurilor înaintate de procuror pe numele unui suspect  a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar celălalt este cercetat penal în stare de libertate.Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.https://www.youtube.com/watch?v=UbE-NFqHMdc
13:50
Victoria Furtună, lidera Partidului Moldova Mare, a anunțat că formațiunea sa a reușit blocarea unei decizii controversate a autorităților locale, care ar fi dus la închiderea gimnaziului „Mihai Eminescu” din satul Dolna, raionul Strășeni. Potrivit acesteia, în ciuda faptului că localitatea este populată cu tineri și copii, guvernarea a încercat să închidă instituția de învățământ, punând în pericol viitorul educațional al comunității. „Venim cu soluții, nu cu promisiuni goale din satul Dolna, acolo unde cei de la guvernare au încercat să închidă gimnaziul Eminescu. Am reușit anularea executării deciziei consiliului și gimnaziul nu va fi închis”, a declarat Furtună. Ea a subliniat că închiderea școlilor, mai ales în mediul rural sau în zonele vulnerabile, poate avea efecte devastatoare pentru întreaga societate. Printre consecințele enumerate se numără depopularea satelor, creșterea inegalității sociale, scăderea nivelului de alfabetizare și accesul limitat la formare profesională. „Trebuie să înțelegem, mai puțini copii vor ajunge la liceu, iar mai apoi la universitate. Vom avea o generație mai slab pregătită, dependentă de ajutoare sociale și forță de muncă ieftină peste hotare. Distrugerea comunității rurale înseamnă distrugerea Republicii Moldova, pierderea limbii și culturii naționale, iar tinerii vor cădea pradă rețelelor sociale și propagandei”, a avertizat lidera Partidului Moldova Mare. Victoria Furtună a făcut un apel ferm către guvernare: „Opriți-vă, cei de la guvernare! Nu distrugeți viitorul copiilor noștri! Nu distrugeți viitorul Republicii Moldova!” Declarația vine în contextul în care, în ultimii ani, mai multe școli din mediul rural au fost închise sau comasate, ceea ce a stârnit reacții critice din partea societății civile și a opoziției.
12:40
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța”, în subordinea Ministerului Transporturilor, a scos la licitație un contract de 2 milioane lei pentru achiziții de servicii de consultanță în vederea achiziției societății ICS Danube Logistic, proprietarul majoritar și operatorul Portului Giurgiulești din Republica Moldova, scrie Economedia.ro.Acesta este situat la gurile Dunării, la doar câțiva kilometri de granița cu România și nu departe de granița cu Ucraina, poate primi atât nave fluviale cât și maritime și este singura ieșire a moldovenilor la mările lumii, deține și terminal petrolier, fiind astfel strategic.ICS Danube Logistic  este o firmă olandeză deținută de BERD. Din 2004, controlează și operează Portul Giurgiulești.„Având în vedere complexitatea tranzacției și importanța sa strategică, este necesară achiziția serviciilor de consultanță de specialitate care să asigure următoarele servicii: – Analiza documentelor și informațiilor relevante ce vor fi solicitate/primite de la vânzător și realizarea de către consultant a unui raport de Due Diligence financiar, fiscal, comercial, operațional și juridic, asupra ICS Danube Logistic SRL; – Evaluarea companiei și a activelor deținute; – Asistență în vederea întocmirii unei oferte neangajante (NBOs) – dacă este cazul, în funcție de Raportul Due Diligence – Asistență în vederea întocmirii unei oferte ANGAJANTE (BOs) – dacă este cazul, în funcție de Raportul Due Diligence – Asistență în vederea semnării contractului și încheierea tranzacției – dacă este cazul”, se arată în caietul de sarcini al licitației.În septembrie 2023, autoritățile de la Chișinău anunțau că-și propun modernizarea acestui port, fiind în căutarea unui partener străin. Pentru extinderea și modernizarea portului sunt necesare lucrări de dragaj care să crească adâncimea șenalului navigabil de la 7 la 12 metri, reconsolidarea cheului, construirea de noi silozuri pentru cereale, drumuri noi de acces și o stație feroviară de încărcare-descărcare vagoane.Discuțiile cu privire la preluarea acestui port de către statul român sunt mai vechi, premierul Marcel Ciolacu exprimând această intenție încă din septembrie 2023:„Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întâmpla cu Odessa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja prin ministrul Transporturilor România și-a arătat interesul către BERD, pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD, de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, spunea Ciolacu.Administrația Porturilor Maritime Constanța are în administrare porturile românești la Marea Neagră.
11:10
Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio, scrie News.ro. Marco Rubio, vorbind la Paris după întâlnirea cu liderii europeni şi ucraineni, a declarat că preşedintele Donald Trump este încă interesat de un acord, dar are multe alte priorităţi în lume şi este dispus să treacă mai departe, dacă nu există semne de progres.La o zi după reuniunile de la Paris între americani, europeni şi ucraineni, secretarul de stat american a spus că este necesar „să se determine în zilele următoare” dacă pacea este „fezabilă” în Ucraina, subliniind că „Statele Unite au şi alte priorităţi”.„Trebuie să determinăm în zilele următoare dacă (pacea) este fezabilă sau nu, iar dacă nu este posibilă, trebuie să mergem mai departe", deoarece „Statele Unite au şi alte priorităţi”, a declarat el pe aeroportul Le Bourget din Paris înainte de a se urca în avion.„Nu vom continua cu acest efort săptămâni şi luni la rând. Prin urmare, trebuie să determinăm foarte rapid acum, şi mă refer la o chestiune de zile, dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă da, suntem implicaţi. Dacă nu, atunci trebuie să ne concentrăm şi pe alte priorităţi”, a declarat Rubio, precizând că Trump este încă interesat de un acord, dar este gata să treacă mai departe dacă nu există semne imediate de progres.Şeful diplomaţiei americane s-a aflat joi la Paris pentru primele discuţii pe tema Ucrainei la care au participat americani, europeni şi ucraineni, într-un moment în care negocierile de încetare a focului iniţiate de Washington stagnează, iar europenii vor să îşi impună vocea.Preşedintele Emmanuel Macron a salutat pe X „o discuţie pozitivă şi constructivă” privind Ucraina, afirmând că „aceeaşi dorinţă de pace” este împărtăşită de toţi participanţii la discuţii, la mai bine de trei ani de la invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022.„Discuţiile vor continua săptămâna viitoare la Londra”, a anunţat el. „Coordonarea între aliaţi este crucială”, a punctat Macron, într-un moment în care europenii se tem de câteva săptămâni că vor fi marginalizaţi în negocieri.„Ceea ce este nou (...) este că astăzi, la Paris, Statele Unite, Ucraina şi europenii s-au reunit în jurul aceleiaşi mese” pentru a discuta despre modalităţile de a obţine „o pace justă şi durabilă”, a subliniat şi şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noël Barrot, într-un scurt discurs.Trump a promis în timpul campaniei sale electorale să pună capăt războiului în primele sale 24 de ore la Casa Albă. El şi-a moderat această afirmaţie la preluarea mandatului, sugerând un acord până în aprilie sau mai, pe măsură ce obstacolele au crescut.
Acum 24 ore
09:00
Vinerea Mare, cunoscută și sub denumirea de Vinerea Patimilor, este una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin, marcând momentul răstignirii și morții lui Iisus Hristos. Această zi este dedicată reculegerii, postului și rugăciunii, fiind însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri care reflectă durerea și compasiunea față de suferințele Mântuitorului.​ Ce s-a întâmplat în Vinerea Mare. Semnificația zileiVinerea Mare este ziua în care creștinii rememorează patimile și moartea lui Iisus Hristos pe cruce. După ce a fost trădat de Iuda, Iisus a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin crucificare. A fost batjocorit, biciuit și obligat să-și poarte crucea până la locul execuției, Golgota. Acolo, a fost răstignit între doi tâlhari și a murit după ce a rostit cuvintele: "S-a sfârșit". Moartea sa este văzută ca un act de sacrificiu suprem pentru mântuirea omenirii.​ De ce se ține post negru în Vinerea MarePostul negru din Vinerea Mare este o practică ascetică prin care credincioșii își exprimă durerea și compasiunea față de suferințele lui Iisus. Această formă de post presupune abținerea totală de la mâncare și băutură până la apusul soarelui. Prin această renunțare, credincioșii își purifică trupul și sufletul, participând spiritual la patimile Mântuitorului.​ Credincioșii merg la biserică pentru a trece pe sub masăUn obicei specific Vinerii Mari este trecerea pe sub masa Sfântului Altar, care simbolizează mormântul lui Iisus. Credincioșii se apleacă și trec pe sub masă de trei ori, în semn de smerenie și pocăință. Acest gest reprezintă dorința de a fi alături de Hristos în suferința sa și de a primi binecuvântarea divină.​ În Vinerea Mare se spală sau nu?Tradițiile legate de spălat în Vinerea Mare variază în funcție de regiune. În unele zone, se consideră că nu este bine să se spele rufe sau să se facă baie în această zi, deoarece apa este "îndoliată" de moartea lui Iisus. În alte regiuni, se practică spălarea rituală a trupului, ca simbol al curățării sufletești. Este important ca fiecare credincios să urmeze tradițiile locale și să se consulte cu duhovnicul său.​ Alte tradiții în Vinerea Mare a PașteluiPe lângă post și rugăciune, Vinerea Mare este însoțită de diverse tradiții și obiceiuri:​ Aprinderea lumânărilor: Credincioșii aprind lumânări în memoria celor adormiți și pentru a simboliza lumina lui Hristos.​ Participarea la Prohod: Seara, în biserici se oficiază slujba Prohodului Domnului, în care se cântă cântări de jale și se rememorează patimile lui Iisus.​ Evitarea muncii: Se evită activitățile gospodărești, în semn de respect pentru suferințele Mântuitorului.​ Rugăciuni care se rostesc în Vinerea MareÎn această zi, credincioșii rostesc rugăciuni speciale, precum:​"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai pătimit pentru mântuirea noastră, dă-ne nouă harul să înțelegem adâncimea iubirii Tale și să ne pocăim cu sinceritate pentru păcatele noastre. Amin."​Aceste rugăciuni exprimă recunoștința și dorința de mântuire a credincioșilor.​
Ieri
20:10
Activistul civic și liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a oferit detalii despre crima petrecută cu două zile în urmă în sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit acestuia, victima ar fi soția unui om de afaceri, iar omorul ar fi fost comis într-o locuință bine protejată, cu pază, camere video și sistem de securitate activ.Costiuc susține că presupusul atacator ar fi intrat nestingherit în locuință și ar fi acționat cu un pistol cu amortizor, lăsând în urmă o scenă violentă, dar fără urme evidente de efracție. Acesta afirmă că ar exista imagini video cu suspectul, care purta o cagulă și o vestă cu două dungi albe vizibile pe spate.Mai mult, liderul „Democrația Acasă” spune că din locuință ar fi fost sustrasă o sumă semnificativă de bani – aproximativ 20.000 de euro – iar autoritățile ar încerca să ascundă aceste detalii de ochii publicului.„Am vorbit cu mai mulți oameni de afaceri care sunt îngrijorați, unii chiar se gândesc să plece din țară. Când asemenea crime au loc în zone considerate sigure, iar poliția ezită să spună adevărul, e clar că ceva e putred”, a declarat Costiuc într-un video postat pe rețelele sociale, filmat chiar din fața Parlamentului.Totodată, acesta a cerut demisia șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, acuzând conducerea Ministerului Afacerilor Interne de inacțiune și lipsă de transparență.Reacția oficială a autorităților nu a întârziat. Reprezentanții IGP au calificat afirmațiile lui Costiuc drept „propagandă politică” și „dezinformare”. Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP, a declarat:„Această crimă a fost confirmată oficial și este investigată sub mai multe ipoteze. Nu există informații că din casă ar fi dispărut bani. Recomandăm domnului Costiuc să lase ofițerii de urmărire penală să-și facă meseria.”Fetco a reamintit că nu este pentru prima dată când activistul difuzează informații neverificate, amintind un caz similar din Soroca, infirmat ulterior de rudele presupusei victime.Deși presa a speculat că soțul femeii ar fi fost în casă la momentul comiterii crimei, acest detaliu nu a fost confirmat oficial. Ancheta este în desfășurare, iar poliția face apel către cetățeni să nu difuzeze informații neverificate și să colaboreze în cazul în care dețin date relevante.
19:50
Liderul Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a lansat critici dure la adresa președintei Maia Sandu, în urma discursului susținut de aceasta astăzi în fața Parlamentului. Șefa statului a vorbit despre starea națiunii, cu referiri la viitoarele alegeri prezidențiale, războiul din Ucraina și perspectivele europene ale Republicii Moldova.În replică, Ulianovschi a declarat că mesajul Maiei Sandu a fost, de fapt, un „Discurs către Fracțiune”, acuzând-o că trăiește într-o „dimensiune paralelă” alături de reprezentanții PAS, partidul aflat la guvernare.„Maia Sandu a ținut un Discurs către Fracțiune în care a povestit cât de bine se trăiește în țara lor din dimensiunea paralelă, fapt care a stârnit aplauze furtunoase din partea deputaților care votează legi fără să le citească”, a declarat liderul PSDE.Ironizând tonul triumfalist al șefei statului, Ulianovschi a spus că se alătură „cuvintelor frumoase” rostite în „adunarea de la club”, felicitând PAS „pentru tot ce au realizat pentru ei” în cei patru ani de guvernare.Liderul PSDE a exprimat dezamăgirea că discursul prezidențial nu a abordat problemele reale ale cetățenilor.„Am fi vrut să auzim și câte ceva despre realitatea dură din țara noastră, nu doar despre râurile din lapte cu miere din țara lor, și despre viața grea a celorlalți oameni, mulți și săraci”, a spus Ulianovschi.În încheiere, acesta a calificat intervenția Maiei Sandu drept un „discurs electoral”, concluzionând că adevărata soluție pentru Republica Moldova este schimbarea guvernării:„Răspunsul este simplu: să facem cumva să scăpăm de această guvernare incompetentă și obraznică. După aceea, le-om pune pe toate la punct.”
17:00
Discursul președintelui țării în plenul Parlamentului a fost plin de constatări, geopolitică, iar pe alocuri chiar și șantaj. Maia Sandu nu a prezentat însă nicio soluție pentru a combate sărăcia și nevoile moldovenilor. Astfel a comentat președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, mesajul transmis de șefa statului de la tribuna Legislativului. „Război, Ucraina, corupție, oligarhi, șantaj, relații internaționale… Totul sună corect. Dar cetățenii Republicii Moldova nu mai au nevoie doar de constatări și teorii. Oamenii așteaptă soluții clare pentru problemele din fiecare zi. Economia scade, locurile de muncă dispar, pensiile și salariile sunt tot mai mici în raport cu prețurile tot mai mari, exporturile scad dramatic și investițiile fug din țară. Ce a spus Maia Sandu despre toate acestea? Nimic concret. Aceeași poezie de ani de zile, fără nicio măsură reală pentru oameni”, a scris Renato Usatîi într-un comentariu, pe rețelele de socializare.Potrivit președintelui Partidului Nostru, Maia Sandu vorbește ca și cum ar fi într-un studio TV, nu în fruntea unei țări aflate în criză profundă. „Noi avem nevoie de un plan pentru relansarea economiei, nu doar promisiuni; investiții în sate și orașe, nu doar lozinci la microfon; unificarea societății, nu divizare și etichetare; o justiție independentă, care apără legea, nu guvernarea! Moldova nu mai are timp de pierdut. Avem nevoie de o conducere profesionistă și responsabilă, care să lucreze DOAR PENTRU MOLDOVA!”, a conchis Renato Usatîi.
16:10
Consiliul Audiovizualului (CA) a emis un aviz negativ asupra proiectului de lege ce vizează înființarea unui nou post public de televiziune – Moldova 3, care ar urma să emită preponderent în limba rusă. Inițiativa legislativă a venit din partea unui grup de deputați PAS și a stârnit reacții împărțite în spațiul public.Grigore Chițanu, șeful Direcției management instituțional din cadrul CA, a prezentat raportul oficial în ședința Consiliului, menționând că diversitatea lingvistică în spațiul audiovizual moldovenesc este deja asigurată.„Prin propunerea de a modifica articolul 4, autorii proiectului exclud orice cotă minimă obligatorie de limbă română pentru furnizorul public național de servicii media. În nota informativă nu sunt prezentate argumente clare de ce cota minimă de 25% în limba română nu ar fi aplicată în acest caz”, a declarat Chițanu.Totodată, Consiliul a subliniat că proiectul conține o serie de intervenții în Codul serviciilor media audiovizuale, care ar permite derogări de la obligațiile impuse altor posturi media, în special în ceea ce privește limba de emisie și respectarea echidistanței editoriale.Deputații PAS, care au propus proiectul, și-au motivat inițiativa prin necesitatea de a informa populația rusofonă din Republica Moldova printr-o sursă oficială și credibilă, având în vedere că multe dintre canalele în limba rusă existente promovează narațiuni propagandistice ale unui stat agresor.Proiectul a fost supus consultărilor publice, iar opiniile au fost divergente. Unii participanți au avertizat că inițiativa poate genera discriminare față de alți furnizori media și creează un precedent periculos de implicare directă a statului în piața audiovizuală.Alții au susținut că statul are responsabilitatea de a oferi alternative informaționale pentru toate comunitățile lingvistice, dar nu prin mijloace care privilegiază un singur actor media public.
15:00
Deputata Olesea Stamate respinge categoric acuzațiile recente privind presupusa promovare a unui amendament care ar fi permis eliberarea unor persoane condamnate la detențiune pe viață. Reacția vine după ce mai mulți politicieni, inclusiv premierul Dorin Recean, au lansat acuzații directe în acest sens.„Nu am promovat în secret niciun amendament care să ducă la eliberarea dubioasă a deținuților condamnați la detenție pe viață. Sunt și rămân cea mai interesată de stabilirea adevărului în acest caz”, a declarat Stamate într-o conferință de presă, calificând declarațiile drept „acuzații false și insinuări grave”.Pentru a lămuri public situația, Stamate a propus formarea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze cazul într-un mod „transparent și profesionist”.„Astăzi am înregistrat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă. Îi îndemn pe toți deputații – în special pe foștii mei colegi din PAS – să susțină această inițiativă. Dacă avem toți interesul sincer ca cetățenii să afle adevărul, trebuie să lăsăm actele și faptele să vorbească”, a precizat deputata.Stamate susține că doar o investigație oficială și clară poate combate manipulările din spațiul public și poate pune capăt atacurilor politice fără temei.„Această comisie va permite să lămurim public toate detaliile, să demontăm orice manipulare și să punem capăt speculațiilor. Adevărul trebuie spus, nu ascuns. Justiția trebuie făcută, nu jucată pe scena politică”, a conchis ea.
13:40
Victoria Furtună, președinta Partidului Moldova Mare și fostă procuroare anticorupție, a declarat în cadrul emisiunii Gonța Media, că diaspora nu mai sprijină masiv Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), contrar percepției generale. „Nu votează diaspora un partid care-i obligă să achite polița de asigurare cu 12 mii de lei imediat cum intră pe teritoriul Moldovei. Nu poate vota diaspora formațiunea Maiei Sandu, după ce aceasta le-a promis că-i întoarce pe toți acasă, dar nu a făcut nimic”, a declarat Furtună. Ea a criticat dur actuala guvernare, afirmând că procesul electoral din diaspora ar fi fost fraudat masiv, implicând structuri ale statului. „Vreau să îi întreb pe cei de la SIS – cei care au primit pașapoarte diplomatice și legitimații – cum au schimbat ei sacii cu voturi în ambasade? Să spună cum au pierdut pașaportul diplomatic și legitimațiile, care duc la dosar penal. Cum se simt cei care au îndeplinit această misiune în funcțiile în care au fost promovați?” Potrivit liderei Partidului Moldova Mare, observatorii opoziției nu au fost lăsați să monitorizeze votul în străinătate. „Nu oamenii au votat, acolo este o platformă amplă prin care nu poți controla procesul. Nu au permis observatorilor din opoziție să asiste la vot. Și nu în zadar au deschis doar o secție de vot în Federația Rusă – pentru că știau că acolo nu vor putea frauda.” Victoria Furtună a lansat și un apel la unitatea forțelor de opoziție: „Acum, ori niciodată, opoziția trebuie să se concentreze, să se unească într-o forță unică. Uniunea Europeană susține, și atunci rezultatele vor fi altele. Moldovenii noștri de peste hotare nu sunt orbi și înțeleg realitatea care este acasă.”
13:40
Moldovenii care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti tarife de roaming mai mici, iar, în cinci ani, autoritățile planifică eliminarea totală a acestor tarife. Proiectul legii privind reglementarea tarifelor de roaming cu statele UE a fost votat în a doua lectură de 75 de deputați.Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are drept scop armonizarea costurilor de comunicații mobile internaționale între Republica Moldova și statele UE, astfel asigurând o reducere substanțială a acestora. În așa fel, sunt create premise pentru includerea țării noastre în zona de „roaming la tarife naționale” a UE („Roam like at home”).Autorii au propus introducerea unei plafonări a tarifelor pentru apeluri, SMS-uri și utilizarea datelor mobile în regim de roaming pentru utilizatorii din Republica Moldova care călătoresc în statele membre UE. Mai exact, tariful va fi egal cu cel național. În rezultat, potrivit estimărilor, consumatorii vor economisi între 30 % și 70 % din costurile actuale de roaming, în funcție de tipul serviciilor utilizate. Potrivit documentului, această plafonare va fi realizată progresiv, urmărindu-se atingerea unui nivel comparabil cu cel din cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu legislația europeană privind roamingul. Pe termen lung, tarifele de roaming vor fi eliminate complet.Totodată, autorii pun accent pe transparența și informarea consumatorilor. Respectiv, furnizorii sunt obligați să trimită utilizatorilor notificări automate în momentul când aceștia intră într-o zonă de roaming, precum și să informeze clar și detaliat despre costurile fiecărui serviciu prestat și limitele de consum aplicabile. În context, unele prevederi ale proiectului se referă la crearea unui mecanism de monitorizare a tarifelor de roaming, iar furnizorii care vor încălca legea vor fi sancționați contravențional.Inițiativa legislativă conține și unele măsuri pentru stimularea investițiilor în infrastructura de comunicații electronice, inclusiv în rețelele 4G și 5G.Amintim că, la 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene au fost reduse, după ce a fost ratificat un Acord semnat între țara noastră și UE. Datorită acestui lucru, s-a înregistrat o creștere semnificativă a utilizării serviciilor de roaming oferite utilizatorilor de către furnizorii de comunicații electronice care se află atât în țara noastră, cât și în țările din spațiul UE. De exemplu, anul trecut, traficul apelurilor efectuate de către utilizatorii aflați în țările europene care au apelat utilizatorii din Republica Moldova a depășit 10,8 milioane de minute. La fel, pe parcursul anului 2024, moldovenii care au călătorit au utilizat peste un miliard de GB, de trei ori mai mult decât în 2023.
13:20
Alegerile parlamentare se vor desfășura pe data de 28 septembrie 2025. Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre care stabilește acest lucru.Proiectul de hotărâre, elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, asigură respectarea termenelor legale în vederea desfășurării alegerilor într-un cadru democratic, transparent și eficient.Potrivit legislației, alegerile parlamentare se desfășoară în cel mult trei luni de la expirarea sau dizolvarea Parlamentului precedent, iar data alegerilor se stabilește cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua alegerilor, prin hotărâre de Parlament.De menționat că alegerile parlamentare anticipate au avut loc pe data de 11 iulie 2021, iar Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerii Parlamentului de legislatura a XI-a și a validat mandatele deputaților aleși prin Hotărârea din 23 iulie 2021.
13:10
În acest an, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită tuturor credincioșilor din Mitropolia Basarabiei, în noaptea de Înviere, ca semn al biruinței lui Hristos asupra morții și al comuniunii vii în lumina Învierii.În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române din Țara Sfântă, va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, care va fi preluată la Aeroportul Internațional Otopeni de reprezentanții tuturor eparhiilor Patriarhiei Române.Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei vor aduce Sfânta Lumină în aceeași seară, în jurul orei 21:00, la Aeroportul Internațional Chișinău, unde va fi întâmpinată solemn de către: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și o delegație de clerici din cele trei eparhii.După acest moment, Sfânta Lumină va fi distribuită în protopopiatele din întreaga Mitropolie, pentru a fi oferită tuturor parohiilor, iar mai apoi credincioșilor, în noaptea de Înviere.Toți credincioșii din Chișinău și împrejurimi sunt așteptați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” al Reședinței Mitropolitane, unde Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru va aduce și va oferi personal Sfânta Lumină, imediat după revenirea sa de la aeroport.
11:50
Un bărbat de 30 de ani, care activeazǎ ca medic într-o instituție medicalǎ din Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comercializarea drogurilor.În cadrul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Strășeni, în comun cu procurorii Procuraturii Strășeni, au stabilit că bărbatul a pus la cale o „afacere” infracțională cu droguri, distribuite unui cerc restrâns de persoane.Suspectul a fost reținut cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, în Cimișlia, în timp ce se deplasa cu mașina personală.În urma desfășurării perchezițiilor corporale, în automobil, dar și la domiciliul acestuia, oamenii legii au depistat și ridicat droguri de tip cocaină, marijuana, aparate de fărâmițare și întrebuințare a drogurilor, carduri bancare și un telefon mobil utilizat la săvârșirea infracțiunii. Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 10 ani.
11:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi un amplu discurs în plenul Parlamentului privind starea națiunii, în contextul unui climat regional tensionat și al unor provocări interne majore. Deputații opoziției au boicotat evenimentul, părăsind sala plenară înainte de începerea discursului. ”Jos Maia Sandu”, a scandat deputata PCRM, Diana Caraman.  În alocuțiunea sa, șefa statului a abordat multiple subiecte-cheie, accentuând necesitatea păstrării păcii, securității și unității naționale. Principalele idei din discurs au fost:  • Context global periculos: Lumea trece printr-o perioadă de instabilitate profundă, iar Republica Moldova trebuie să se protejeze într-un mod care să asigure pacea și bunăstarea cetățenilor.  • Războiul din Ucraina: Moldova condamnă agresiunea rusă și își reafirmă angajamentul pentru pace. Armata rusă staționată ilegal în Transnistria este un risc major pentru securitate.  • UE – calea spre stabilitate: Integrarea în Uniunea Europeană este esențială pentru pace, securitate și dezvoltare economică. Obiectivul este aderarea în următorii patru ani.  • Parteneriate strategice: România este principalul partener strategic și comercial al Moldovei. Relațiile cu Ucraina și sprijinul internațional au fost consolidate semnificativ în ultimii ani.  • Unitate internă, condiție pentru securitate: Sandu a făcut apel la solidaritate și responsabilitate din partea tuturor forțelor politice, condamnând discursul de ură și manipularea opiniei publice.  • Amenințări interne și externe: Moldova este ținta unor acțiuni de destabilizare finanțate extern. Președinta a acuzat existența unor pioni ai acestor scheme inclusiv în Parlament.  • Regiunea găgăuză – sub risc: A avertizat că grupări criminale încearcă să preia controlul asupra autonomiei găgăuze și a cerut ca aceasta să fie guvernată în interesul oamenilor, nu al hoților.  • Conflictul transnistrean: Republica Moldova a gestionat cu responsabilitate tensiunile din regiune. Criza energetică de iarnă a fost cauzată de decizii ale Gazprom menite să destabilizeze țara.  • Cumpărarea voturilor – o amenințare gravă: Sandu a calificat cumpărarea voturilor drept o formă de subminare a suveranității și a cerut condamnarea publică a acestui fenomen de către toate forțele politice.  • Apel la alegeri corecte: În contextul alegerilor parlamentare care urmează, a subliniat necesitatea asigurării unui proces electoral liber și echitabil, fără influențe externe sau fraude.  • Provocări economice majore: Moldova este una dintre cele mai afectate țări din regiune din cauza războiului din Ucraina, a pierderii accesului la porturi și a creșterii costurilor comerciale și energetice.  • Încredere în cetățeni: Președinta a exprimat convingerea că moldovenii vor face alegeri responsabile pentru viitorul lor și al țării, mizând pe solidaritate și patriotism. Discursul s-a încheiat cu un apel la responsabilitate, unitate și efort colectiv pentru apărarea democrației, a păcii și a drumului european al Moldovei.
11:20
Cu puțin timp în urmǎ, pe traseul G-55, între localitățile Cenușa și Vărvăreuca din raionul Florești, s-a produs un accident rutier grav soldat cu victime. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui Mercedes, un bărbat de 61 de ani, circulând pe un drum secundar, nu a acordat prioritate unui Citroen, care se deplasa regulamentar pe drumul principal, cele două vehicule intrând în coliziune. În urma impactului, pasagerul din Mercedes, un bărbat de 59 de ani, a decedat pe loc. Alte patru persoane — șoferul din Citroen de 58 ani, pasagerul de 38 ani și fiul acestuia de 8 ani, dar și conducătorul Mercedesului — au suferit traumatisme grave și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii se află la fața locului și desfășoară acțiuni pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.
10:40
Aseară, aproape de miezul nopții, polițiștii din Comrat au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 26 de ani, conducând o Toyota pe una dintre străzile orașului Comrat, a tamponat un bărbat de 71 de ani, care intenționat s-ar fi aruncat în fața mașinii. În urma impactului, pietonul a decedat pe loc. Șoferul, aflat în stare de șoc, nu a putut fi testat cu alcooltestul, fiindu-i prelevate probele biologice. Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
10:30
Judecătorul Curții Supreme de Justiție (CSJ), Vladislav Gribincea, își scoate la vânzare cele două automobile electrice marca Tesla, motivând decizia cu un misterios „din motive evidente”. Mașinile, în valoare totală de peste 87.000 de euro, au fost achiziționate în 2022, când acesta nu deținea încă o funcție publică, scrie Agora.md. Anunțurile au fost făcute direct pe pagina de Facebook a magistratului. Pe 5 aprilie, Gribincea a informat că vinde o Tesla S 100D, fabricată în 2018, evaluată în declarația de avere la 42.500 de euro. Doar o săptămână mai târziu, pe 12 aprilie, a apărut un nou anunț: și Tesla Y din 2020, estimată la 45.000 de euro, este scoasă la vânzare. Judecătorul a subliniat că ambele vehicule sunt în stare tehnică perfectă și a ținut să menționeze că prețurile nu depășesc media pieței. Însă a refuzat să ofere detalii despre motivul exact al acestei duble tranzacții auto, rezumându-se la celebra formulă „din motive evidente”. Potrivit declarației de avere pentru anul 2024, Vladislav Gribincea a avut venituri totale de aproape 1,5 milioane de lei, provenind din activitatea sa la CSJ, biroul de avocatură și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Nu este prima Tesla vândută de magistrat – în 2023, acesta a înstrăinat o Tesla S din 2017 pentru suma de 380.000 de lei. Vladislav Gribincea a fost numit oficial judecător al Curții Supreme de Justiție în iunie 2024, după ce a promovat cu unul dintre cele mai mari punctaje concursul organizat de CSM. În aprilie 2024, a trecut și prin filtrul Comisiei Vetting, iar o lună mai târziu a primit undă verde din partea membrilor CSM. Până la o eventuală explicație completă, rămâne doar de ghicit ce se ascunde în spatele acestor „motive evidente” – grijă față de percepția publică, un upgrade viitor sau, cine știe, un semn că în justiția moldovenească luxul discret e noul trend.
10:10
Rusia şi Ucraina sunt tot mai departe de un acord de pace. Armata lui Putin a lovit aseară oraşul Dnipro, în mijlocul Săptămânii Mari. Două persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, printre ele, şi un bebeluş de numai nouă luni. Moscova cere Kievului să renunţe la armată, la aderarea la NATO şi la teritoriile aflate sub ocupaţie rusească pentru a pune capăt conflictului. Administraţia Trump dă de înţeles că l-ar putea convinge pe Putin să cadă la pace prin încheierea unor contracte comerciale bilaterale. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, oraşul Dnipro a devenit ţinta ruşilor. Dronele lansate de armata lui Vladimir Putin au lăsat în urmă haos, lacrimi şi două vieţi curmate. Alte 30 de persoane au fost rănite. Printre ele şi un bebeluş de doar 9 luni. Imaginile cutremurătoare apărute pe reţelele sociale la scurt timp după atac arată dezastrul provocat de ruşi. Zeci de maşini, şcoli şi apartamente au izbucnit în flăcări, iar mai multe clădiri au fost şterse de pe faţa pământului.Pe 10 aprilie, în timpul unui atac rusesc anterior, o rachetă balistică a ucis o persoană şi a rănit alte opt în acest oraş traversat de râul Nipru. Duminică, un atac cu rachete ruseşti asupra oraşului Sumî, lângă graniţă, a ucis 35 de persoane, provocând reacţii puternice din partea ţărilor occidentale.Oraşele ucrainene sunt ţinta loviturilor ruseşti aproape zilnic, în ciuda încercărilor recente ale Statelor Unite de a aduce părţile beligerante la discuţii menite să pună capăt a peste trei ani de lupte.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:40
Instanța Supremă a Marii Britanii a decis că definiția femeii din Legea Egalității se referă la „sexul biologic”. Adică femeie este cea care se naște femeie, nu și femeile transgender care fac operație de schimbare de sex sau care se identifică femei, deși biologic sunt bărbați.Este o victorie pentru organizația „For Women Scotland”, care susține că anumite drepturi și protecții legale se cuvin doar femeilor născute femeie, nu și femeilor trans. Astfel, femeile transgender ar putea pierde o parte din drepturile pe care le au, de pildă dreptul de a folosi servicii sau spații destinate exclusiv femeilor.Cei cinci judecători trebuiau să se pronunțe dacă implicațiile acestei legi se extind sau nu asupra femeilor transgen care dețin un certificat de recunoaștere a genului (GRC – Gender Recognition Certificate) și ce înseamnă termenul „sex” în cadrul legii: este vorba despre sexul biologic sau despre sexul legal și „certificat”, așa cum este definit în Legea privind recunoașterea genului din 2004.„Decizia unanimă a acestei instanțe este că termenii femeie și sex din Legea Egalității din 2010 se referă la o femeie biologică și la sexul biologic”, a declarat miercuri Lord Patrick Hodge, vicepreședintele Curții Supreme, la pronunțarea verdictului. El a adăugat: „Însă descurajăm interpretarea acestei hotărâri ca pe un triumf al unuia sau mai multor grupuri din societatea noastră în detrimentul altora – nu este cazul.”Pentru guvernul scoțian, legislația din 2004 preciza clar că obținerea unui GRC echivalează cu o schimbare de sex „în toate scopurile practice”. Aidan O’Neill KC, avocatul organizației For Women Scotland, citat de BBC, a pledat pentru o interpretare de „bun simț” a cuvintelor bărbat și femeie, declarând în fața instanței că sexul este o „caracteristică biologică imuabilă”.Potrivit judecătorilor, care avertizează că această hotărâre istorică nu ar trebui privită ca o victorie a uneia dintre părți asupra celeilalte, „conceptul de sex este binar”.Curtea Supremă afirmă că interpretarea sa nu ar trebui să înlăture protecția acordată persoanelor transgender, indiferent dacă acestea dețin sau nu un Certificat de Recunoaștere a Genului (GRC – Gender Recognition Certificate) și adaugă că „Persoanele trans sunt protejate împotriva discriminării pe baza schimbării de gen.”Hotărârea mai precizează că femeile trans pot invoca discriminarea pe criterii de sex, întrucât sunt percepute ca fiind femei. Nu este necesar un GRC pentru ca această protecție legală să fie aplicabilă.
16:50
Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat astăzi că formațiunea pe care o conduce a înregistrat un proiect de hotărâre privind desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate pe data de 28 septembrie.„Astăzi, împreună cu deputații PAS am înregistrat proiectul de hotărâre prin care se propune desfășurarea alegerilor parlamentare pe 28 septembrie”, a declarat Grosu.Oficialul a subliniat importanța crucială a scrutinului din această toamnă, pe care îl consideră un moment de cotitură pentru viitorul Republicii Moldova.„Dragi cetățeni, în această toamnă avem niște alegeri definitorii pentru istoria țării. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii”, a declarat liderul PAS.Grosu a subliniat că miza principală a PAS este menținerea cursului proeuropean și protejarea suveranității Republicii Moldova.„Obiectivul nostru pentru aceste alegeri este să ne asigurăm că nu suntem întorși din drumul spre pace și dezvoltare, că țara nu revine sub controlul unor indicații de la Kremlin, că ne păstrăm suveranitatea și libertatea”, a conchis el.Proiectul urmează să fie examinat în Parlament mâine.
13:50
Ieri, IMAS a publicat rezultatele unui nou sondaj de opinie. O întrebare, în mod particular, m-a frapat: „În care dintre următoarele persoane considerați că se poate avea încredere și în care nu?” Răspunsul? 51% dintre moldoveni afirmă că au încredere în Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko. Această realitate frapează nu doar prin paradoxul său, ci și prin gravitatea istorică și morală pe care o implică. Vladimir Putin este dat în urmărire internațională pentru crime de război și genocid. Lukașenko a transformat țara pe care o ține în captivitate și mizerie de trei decenii într-o vastă secție de poliție și a închinat Belarusul ambițiilor imperiale ale Kremlinului, servind drept platformă pentru agresiunea militară împotriva Ucrainei.Această atitudine a unei părți semnificative a populației moldovene îmi amintește de absurdul emblematic al unei replici din piesa Cântăreața cheală de Eugène Ionesco. Domnul Martin afirmă: „Fetița mea are nouă ani. Are un an și jumătate. Se numește Alice și e băiat.”Această frază, contradictorie și lipsită de logică, reflectă perfect stilul teatrului absurd: o lume în care cuvintele își pierd sensul, iar realitatea este răsturnată.Republica Moldova pare, în mod dureros, o transpunere colectivă a acestei logici absurde. O țară care și-a rupt lanțurile după mai bine de două secole de dominație rusă, proclamându-și independența față de Rusia, a ajuns astăzi să declare încredere în exact acei lideri care vor... să o readucă înapoi sub jug.Am fost singura țară care, în 2001, prin vot liber, a readus la putere un partid comunist retrograd, de sorginte brejnevistă. Astăzi, când Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova sprijin vital pentru a evita colapsul economic, un segment important al populației alege să-și pună încrederea în doi tirani care vizează, de fapt, anexarea țării — cu tot cortegiul de orori care ne amintește de anul 1944: asasinate în masă, gropi comune, deportări, foamete și rusificare forțată.Să fie foarte clar: dacă planurile celor doi – Putin și Lukașenko – vor reuși, Moldova va retrăi acel coșmar pe care istoria părea că îl lăsase în urmă.Am fugit de sub umbra Kremlinului, iar acum o parte importantă a societății visează să se adăpostească din nou sub ea. Este un paradox crunt: după decenii de independență, moldovenii admit că libertatea înseamnă să fii condus de cei care o disprețuiesc. Aceasta nu este doar o ilustrare a absurdului politic. Este o dramă istorică în desfășurare. Ce trebuie să se mai întâmple ca să înțelegem, odată, că libertatea nu se apără cu nostalgii, iar democrația nu supraviețuiește acolo unde confortul iluziilor înlocuiește luciditatea?Autor: Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale 
13:50
În dimineața zilei de 16 aprilie 2025, echipele de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitate pentru a salva o persoană în etate, care a căzut într-o fântână. Incidentul a avut loc într-o gospodărie din localitatea Gordinești, raionul Edineț, unde un bărbat în vârstă de 84 de ani a căzut într-o fântână. Potrivit primelor cercetări, persoana s-a simțit rău în momentul în care scotea apă, astfel s-a debusolat și a căzut în fântână, fiind tras la adâncime de mecanismul defect. La fața locului, în scurt timp, au intervenit trei echipe de salvatori. Aceștia au constatat că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 14 metri, într-o fântână cu diametrul de 1 metru. Datorită intervenției prompte ale salvatorilor, persoana a fost extrasă la suprafață. Bărbatul se afla în stare conștientă și a fost preluat imediat de echipajul medical de urgență SAMU, fiind transportat la Spitalul Raional Edineț pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, două persoane au fost salvate din fântâni.
12:50
Liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, a lansat un comentariu acid la adresa deputatului PAS, Eugeniu Sinchevici, după ce acesta a declarat public că și-a cumpărat prima mașină cu bani împrumutați de la bunica sa. Plîngău a ironizat situația, spunând că este „fascinat” de capacitatea financiară a bunicilor din Republica Moldova, care reușesc, în ciuda unei pensii modeste, să sprijine achiziții costisitoare. „Sunt fascinat de puterea incredibilă a bunicilor din Republica Moldova, care cu o pensie de 3.000 de lei reușesc să cumpere mașini nepoților care-s deputați”, a scris Dinu Plîngău pe pagina sa de Facebook. Ironia liderului Platformei DA vine după ce Eugeniu Sinchevici a povestit, într-un interviu că și-a cumpărat prima mașină – un Ford Focus din 2018 – cu bani împrumutați de la bunica sa. Deputatul PAS a menționat că este prima sa achiziție de acest fel și a insistat asupra caracterului personal al efortului financiar. Plîngău a continuat mesajul cu o notă sarcastică, transformată într-o promisiune politică: „Vom munci ca într-o bună zi toate bunicile din Republica Moldova să poată cumpăra mașini nepoților”. Reprezentanții PAS nu au comentat deocamdată reacția liderului Platformei DA.
11:50
„Rusia ni-l va da pe farfurie pe Ilan Șor imediat cum vom restabili relația cu Moscova. Dar până atunci să ne amintim cum Maia Sandu se plimba cu avioanele fugarului, să ne mai amintim cum actuala șefă a statului a votat în Guvern pentru garanțiile cauzate de frauda bancară, să ne mai amintim cum actuala putere în frunte cu Sandu a permis unor deputați de-ai lui Șor să evadeze din Moldova”.  Declarațiile au fost făcute de către Victoria Furtună, președinte al Partidului Moldova Mare, în cadrul emisiunii Gonța Media.„Nu protejez niciun criminal, niciun grup criminal, în spatele meu nu stă nimeni și cu siguranță eu știu cum să-l aduc pe Ilan Șor acasă, nu așa ca prezenta guvernare cu vorbe goale. Restabilind relațiile noastre economice cu Federația Rusă, rușii o să ni-l dea în farfurie. Și le-aș aduce aminte celor de la guvernare că nu eu m-am plimbat cu avioanele lui Ilan Șor, apropo, doamna Maia Sandu. Nu eu am votat garanțiile pentru frauda bancară în care este complice Ilan Șor, apropo, doamna Maia Sandu. Nu eu am făcut tot posibilul ca cei din partidul Ilan Șor, blocul Victorie, (n.r. deputații Alexandr Nestrerovschi și Irina Lozovan) să fugă peste hotare, apropo, doamna Maia Sandu și cei care sunt la guvernare”, a declarat Victoria Furtună.
11:50
Cabinetul de miniștri a aprobat alocarea, din Fondul de intervenție al Guvernului, a peste 26 de milioane de lei pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale din raionul Cantemir și alunecărilor de teren din municipiul Bălți, care au avut loc în septembrie 2024. Hotărârea prevede că aproape 4 milioane de lei vor fi oferiți Consiliului municipal Bălți pentru înlăturarea urmărilor alunecărilor de teren de pe strada Sfântului Nicolae din oraș care a distrus un drum și a pus în pericol 2 gospodării.Totodată, suma de 22 de milioane de lei va fi alocată consiliilor din localitățile Capaclia, Cania, Cîrpești, Cociulia, Plopi, Stoianovca și Tartaul, din raionul Cantemir, pentru reparația drumurilor publice și a podețelor deteriorate de ploile torențiale.
11:40
Deputata Olesea Stamate a anunțat, printr-o declarație publică, retragerea sa din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce conducerea formațiunii a decis excluderea sa. Decizia vine în contextul scandalului provocat de Legea Amnistiei, care a dus la eliberarea mai multor infractori periculoși din Penitenciarul din Rezina. „Am traversat una dintre cele mai dificile perioade din viața mea”, a spus Stamate, făcând referire la presiunea publică și atacurile la adresa sa și a familiei sale. Aceasta a subliniat că toate acțiunile sale legate de proiectul de lege privind amnistia, inclusiv amendamentele propuse, au fost „conforme cu legea și făcute în deplină transparență”, în coordonare cu Ministerul Justiției. Stamate regretă impactul emoțional asupra familiei sale, dar și reacțiile colegilor din PAS. „Am avut încredere în echipa din care am făcut parte și îmi pare rău că am ajuns într-o astfel de situație”, a precizat deputata. Fosta președintă a Comisiei juridice susține că a devenit o țintă într-un context politic tensionat și că este dispusă să ofere explicații și documente relevante pentru a lămuri situația. „Îmi voi continua activitatea în calitate de deputat neafiliat, cu respect față de mandatul încredințat de cetățeni și în deplină conformitate cu principiile statului de drept”, a anunțat Olesea Stamate la finalul mesajului său. Scandalul privind Legea Amnistiei a provocat un val de critici din partea societății civile și a opoziției, după ce în spațiul public au apărut informații despre eliberarea unor persoane condamnate pentru fapte grave, inclusiv violență și corupție. PAS nu a comentat deocamdată declarația Olesei Stamate.
10:50
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, confirmă că UE pregătește un ajutor militar pentru Moldova, care cuprinde sisteme de apărare antiaeriană.”Apărarea antiaeriană rămâne o prioritate pentru noi și în acest context, suplimentar la sistemele de monitorizare a spațiului aerian, am identificat posibilitatea de a discuta și a trece la următoarea etapă referitor la sistemele de apărare în spațiul aerian. Ajutorul UE de 20 de milioane de euro este în discuții încă, nu este aprobat, în următoarele zile se așteaptă decizia finală, sper că va fi una în interesul Republicii Moldova. Discutăm de sisteme de apărare antiaeriene. Obiectivul nostru este să asigurăm pacea, securitatea, ca cetățenii să fie în siguranță, să nu avem cazuri de survolare a spațiului aerian, să nu avem drone care explodează lângă școli, spitale”, a declarat Anatolie Nosatîi.Totodată, ministrul a oferit detalii despre ce fel de obiecte militare vor putea fi interceptate și distruse cu ajutorul noilor sisteme de la UE. Oficialul însă nu a putut spune câte sisteme de apărare antiaeriană sunt incluse în pachetul de ajutor.„Este vorba despre obiecte ce intră în spațiul aerian, inclusiv avioane, elicoptere sau unele modele de rachete. Acestea sunt ajutoare nerambursabile”, a mai subliniat ministrul Apărării. Ajutorul, care, potrivit Europa Liberă, include opt sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune, 24 de rachete și opt lansatoare, va fi implementat prin Centrul Estonian pentru Investiții în Apărare. Acesta a mai colaborat anterior cu Chișinăul, livrând echipamente militare în 2023.Până anul trecut, sprijinul oferit de UE a fost considerat exclusiv „neletal” — precum vehicule militare, echipamente de supraveghere aeriană și sisteme de securitate cibernetică. În 2023, Bruxelles a schimbat abordarea, oferind pentru prima dată 9 milioane de euro pentru interceptoare destinate apărării aeriene.
10:30
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) continuă să respingă realitățile din sondaje și să atace pe toți cei care le contestă dominația politică, catalogându-i drept „oameni ai Kremlinului”. Ultima reacție în acest sens vine din partea Doinei Gherman, deputat PAS și vicepreședinte al Parlamentului, care a pus la îndoială credibilitatea sondajului IMAS, prezentat marți, 15 aprilie, nefavorabil guvernării. „Autorul acestui sondaj a fost văzut într-un videocall cu fugarul la Kremlin, cu Șor. E clar că acest sondaj a fost desenat sub pereții Kremlinului”, a declarat Gherman, adăugând că cetățenii nu ar trebui să-l ia în serios. În același timp, ea a încercat să relativizeze rezultatele, spunând că „în general, în lume există această percepție a majorității cetățenilor că direcția nu este una neapărat corectă”. Totuși, declarațiile deputatei par să urmeze un tipar tot mai des întâlnit în discursul PAS: orice critică este etichetată drept influență rusească, iar orice nemulțumire socială este pusă pe seama manipulării externe. În încheiere, Gherman a transmis că partidul își dorește „forțe veritabil europene în Parlament” cu care să facă eventuale coaliții, semn că PAS se pregătește deja pentru un viitor în care ar putea să nu mai dețină singur puterea.
10:10
Una dintre cele mai importante tradiții de Paști este vopsitul ouălor. Consumatorii aleg diferite modalități de a transorma ouăle în opere de artă. Cu toate acestea, atenție la vopselele pe care le utilizați, unele pot fi toxice și periculoase pentru sănătate, avertizează ANSA. Vopseaua din comerț este cea mai simplă opțiune, oferind o varietate mare de culori. Totuși, este esențial să facem alegerea sigură și inofensivă pentru sănătate. De aceea, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vin cu un șir de recomandări  pentru consumatori: Să achiziționeze vopselele din unități înregistrate de ANSA sau să opteze pentru coloranți naturali; Să aleagă vopsea specială pentru ouă, care este sigură pentru consum.Vopselele decorative, cum ar fi cele acrilice, nu sunt comestibile; Să verifice informația de pe ambalajul vopselelor procurate. Aceasta trebuie să reflecte, în mod explicit, denumirea şi marca producătorului (sau denumirea importatorului), să indice adresa acestuia (numărul de telefon, după caz), masa/volumul, principalele caracteristici calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, contraindicaţiile, termenul de valabilitate şi data fabricării; Coloranții alimentari sunt cel mai adesea etichetați cu E pe ambalaj. Е1.. - agenți coloranți; E2... - conservanți (variantă periculoasă); E4... stabilizatori și emulgatori; Să nu procure vopseaua neambalată și neetichetată („vopsea la lingură”). Nefiind cunoscută proveniența și destinația acesteia, există riscul procurării vopselelor pentru tipografie sau industria textilă. Să aleagă pentru vopsire cele mai proaspete ouă. La procurarea ouălor examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, poroasă, fără pete și miros; Vânzarea ouălor în unitățile de comerț se realizează numai în locurile separate sau împreună cu produsele preambalate. Verificați informația despre data durabilității minimale, indicată pe produs, după cum urmează DDM:  xx.yy.zz (ziua, luna și anul). Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimente care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Să spele bine ouăle înainte de vopsire pentru a îndepărta orice urmă de grăsime, ceea ce va ajuta vopseaua să adere mai bine. Ouăle pot fi șterse și cu oțet pentru o curățare suplimentară; Să respecte cu exactitate modul de utilizare a vopselelor, ceea ce va asigura, în final, un produs sigur și inofensiv; ATENȚIE! Vopseaua nu trebuie să fie accesibilă copiilor. În cazul în care preferați varianta ecologică de vopsire a ouălor de Paști, puteți opta pentru coloranții naturali din coji de ceapă, turmeric/curcuma, varză roșie, spanac, sfeclă roșiesau altele care nu sunt periculoase; Ouăle vopsite sunt ținute la frigider și au termenul de păstrare de maxim 7 zile, dacă sunt fierte tari.
09:40
Un tribunal din Moscova a condamnat marți la cinci ani și jumătate de închisoare patru jurnaliști acuzați că au colaborat cu organizația desemnată drept extremistă a fostului opozant rus Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, un nou exemplu de represiune care afectează toți criticii Kremlinului, relatează AFP, scrie AGERPRES.Organizația lui Navalnîi, principalul inamic politic al președintelui rus Vladimir Putin, a fost eradicată metodic în ultimii ani. Aliații și susținătorii săi au fost nevoiți să plece în exil sau au fost încarcerați.Justiția rusă îi vizează acum pe colaboratorii săi mai puțin direcți, la mai bine de un an de la moartea lui Navalnîi în condiții încă neclare. Jurnaliștii Antonina Kravțova, Serghei Karelin, Konstantin Gabov și Artiom Krieger au fost găsiți vinovați de participare la o organizație extremistă, potrivit unui jurnalist AFP prezent în sala de judecată a tribunalului din Moscova.Ei sunt condamnați fiecare la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare, a declarat judecătoarea Natalia Borissenkova, mai puțin decât pedeapsa de cinci ani și 11 luni cerută de procuror. Toți au respins în instanță acuzațiile justiției ruse.După citirea verdictului, Artiom Krieger a strigat: 'Totul va fi bine, totul se va schimba! Cei care m-au condamnat vor sta aici în locul meu'.„Voi faceți Rusia mândră”, a răspuns susținător din sală. „Sunteți cei mai buni!”, au strigat alte persoane, aplaudând.La tribunal au sosit marți și diplomați europeni, a constatat jurnalistul AFP. Cei patru jurnaliști au fost arestați în primăvara și vara anului trecut, înainte de a fi judecați cu ușile închise, o procedură devenită standard în Rusia pentru acest tip de cazuri.Antonina Kravțova, care a lucrat sub numele Antonina Favorskaia, a acoperit procesele lui Aleksei Navalnîi pentru SOTAvision.Pe 15 februarie, ea a realizat o ultimă înregistrare video care îl arăta pe Navalnîi încă în viață - se întâmpla în timpul unei audieri, cu o zi înainte de moartea acestuia. Reporterii Serghei Karelin și Konstantin Gabov sunt acuzați că au participat la producția de videouri pentru echipa lui Navalnîi. Primul a colaborat anterior cu agenția de presă Reuters, iar al doilea cu Associated Press.Artiom Krieger, jurnalist la SOTAvision, este acuzat și de colaborare cu organizația anticorupție a liderului opoziției. Autoritățile ruse și-au intensificat în ultimele luni presiunile asupra instituțiilor mass-media independente și străine rămase în Rusia, pe fondul unei represiuni generalizate împotriva criticilor războiului din Ucraina, lansată în februarie 2022
15 aprilie 2025
20:10
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și Secretarul General al NATO, Mark Rutte, au efectuat astăzi o vizită comună la Odesa, în contextul intensificării cooperării bilaterale și a sprijinului internațional pentru Kiev. Anunțul a fost făcut de Rutte pe rețeaua X, subliniind că „sprijinul NATO pentru Ucraina este de neclintit”.„Poporul ucrainean a trecut prin enorm de multe, mai ales în contextul atacului recent asupra orașului Sumî, în Duminica Floriilor. Vom continua să ajutăm Ucraina să se apere și să prevină viitoarele agresiuni, pentru a asigura o pace justă și durabilă”, a declarat oficialul NATO.În cadrul vizitei, cei doi lideri au mers la un spital militar unde se recuperează soldați ucraineni răniți pe front. Zelenski a decorat mai mulți apărători cu distincții de stat și a adresat mulțumiri pentru curajul și devotamentul lor.„Am vorbit cu luptătorii noștri. Le-am mulțumit pentru forță, răbdare și pentru că ne apără poporul. Sunt recunoscător fiecăruia. De asemenea, am decorat și medici militari care nu doar că salvează vieți în spitale, ci au făcut-o sub focul inamicului în regiunile Herson, Harkov și Nikolaev”, a spus Zelenski pe Facebook.Tot astăzi, în Odesa, liderul ucrainean a oferit detalii despre negocierile în curs cu Statele Unite privind resursele minerale critice. „Discuțiile au fost pozitive. Au fost întâlniri ale echipelor tehnice, care vor continua toată săptămâna. Așteptăm concluziile finale în curând”, a precizat Zelenski.Pe plan regional, președintele ucrainean a anunțat că la Istanbul are loc o nouă reuniune de securitate în format multilateral, cu participarea Ucrainei, Franței, Regatului Unit și Turciei, privind securitatea în Marea Neagră. Zelenski a subliniat că Federația Rusă nu este parte a acestor discuții, în ciuda unor informații vehiculate anterior în presă.
20:00
Sondajul IMAS la comanda Independent News, făcut în perioada 26 martie – 8 aprilie 2025 va provoca un val de reacții. Probabil, va naște nemulțumiri în ambele tabere politice. Ca de fiecare dată când cercetările arată rău pentru partidele politice, politicienii vor critica lucrurile prezentate în sondaj și vor dori să imprime o direcție care să îi avantajeze, scrie comentatorul politic român Cristian Hrițuc.Din păcate, sondajul de astăzi arată rău și pentru societatea moldovenească. Se vede multă frustrare, supărare, neînțelegerea unor procese democratice, o frică perpetuă. Dar, poporul nu este niciodată vinovat, pentru că rolul politicienilor este și cel de a arăta direcția, de a explica anumite procese și decizii și de a face o muncă de conștientizare continuă privind ce se poate și ce nu.În 2021 scriam într-o analiză că o putere monocoloră va reprezenta pentru Moldova o șansă pe care nu a avut-o pentru realizarea unor reforme atât de necesare. Dar, în final, precizam că: ”Președintele, Guvernul, majoritatea parlamentară, susținerea largă în societate, susținerea extrem de puternică din Vest reprezintă premisele unui nou început. Dacă Maia Sandu și PAS vor dovedi și că pot guverna bine, atunci vor domina scena politică timp de 8 ani. În cazul în care aceștia vor eșua, după ce au ”totul în mână”, atunci PSRM va putea reveni la putere și va câștiga ușor următoarele alegeri, iar Republica Moldova va rămâne în continuare un ”stat ținut pe perfuzii” de către Vest.”Sansa Republicii Moldova: o putere monocoloră pentru reforme profunde – Hrituc.roNe aflăm cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din acest an. Republica Moldova a trecut printr-o perioadă extrem de grea. Pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și acum schimbările geo-politice de la nivel global.Din păcate, sondajul de astăzi ne arată că la mulți indicatori PAS nu a performat. Se pot vedea cifrele din sondaj și la capitolul Justiție și la capitolul privind ”independența energetică”, dar și la cele privind perspectiva pe care o au oamenii asupra guvernării. Nu o să insist prea mult pe ele, pentru că până la urmă sunt chestii cunoscute. Nu vreau să fac nici un proces de intenție PAS-ului. Este cunoscută poziția mea, îmi doresc Republica Moldova în UE și nu aș susține niciodată un partid precum PSRM sau SHOR care își doresc exact contrariul.Însă, nu poți să mergi la nesfârșit ascunzând gunoiul sub preș și nici nu poți să îți furi căciula singur, așa cum face PAS în aceste momente. Ei încă cred că pot face majoritate de unii singuri, spun asta în întâlnirile pe care le au și merg pe aceeași strategie politică pe care au mers în ultimii ani.Din păcate sunt câteva cifre care arată că acest drum este greșit și că există o perspectivă mult mai sumbră.Mi-au atras atenția din sondaj următoarele cifre: 73% dintre alegători cred că PAS își vede propriile interese. 69% spun că guvernarea comunică prost, 64% o văd coruptă și 61% o văd incompetentă. Dar cel mai grav indicator este cel de 64%, corupția, care a crescut în ultima vreme și vine în contrast cu principalul lor atribut de imagine, cel care i-a și adus la guvernare: imaginea de oameni curați care lupta împotriva corupției.Sunt cifre dramatice pentru orice partid aflat la guvernare. Iar alt indicator din sondajul IMAS ne arată că oamenii sunt deja cuprinși de ură când aud de PAS, 56% spun că nu își doresc ca acest partid să facă parte din vreo coaliție de guvernare. Oamenii nu vor să mai audă de partidul condus de Igor Grosu sub nicio formă.S-a instalat această stare de spirit și e aproape imposibil de schimbat.Nici PSRM nu o duce prea bine. Deși sunt în opoziție, nu reușesc să crească pentru a-și fructifica poziția. Se vede că Blocul Alternativa a rupt îndeosebi din electoratul lor. Aducerea lui Stoinaglo a fost o mișcare bună pentru Ceban, cum la fel de bine se poate spune că lipirea de Tkaciuk a fost o mișcare proastă.Ce este îngrijorător este însă altceva. Conform acestui sondaj, poți vedea că fărâmițarea votului va duce la un Parlament extrem de divizat. Cu partide care se urăsc, care teoretic nu au puncte comune și cu ideologii total opuse. De asemenea, agenda externă a partidelor care vor intra în noul legislativ este diferită. Dacă PAS are acum în diverse raioane alianță cu PSRM, când vine vorba despre crearea unei majorități parlamentare, lucrurile se schimbă foarte mult. Dacă în local poți face acest tip de combinație politică, la nivel central, în condițiile de acum este aproape imposibil.Mai mult de atât, din cauza stării de spirit, populația nu agreează sub nicio formă o alianță în care PAS să continue guvernarea. Nici cu PSRM, nici cu Blocul Alternativa. Cifrele care prezintă acest lucru sunt foarte clare și pot fi regăsite în slide-ul aferent.Așadar, putem vedea că Moldova intră într-o zonă extrem de delicată. Situația politică arată că este greu să realizezi o majoritate care să poată face o guvernare stabilă. Se poate ajunge la un blocaj. Starea de spirit a populației arată că Moldova este neguvernabilă. Moldovenilor nu le convine nicio variantă teoretică posibilă. Problemele din trecut vin și presează pe viitor.Va fi greu de găsit o soluție politică acceptabilă. Intrarea PAS în opoziție nu e o soluție pentru parcursul european. O alianță a stângii create în jurul PSRM poate fi o soluție politică strict pentru o guvernare de tipul „administrăm treburile curente”, dar care nu va avea suportul UE. Moscova nu va avea capacitatea să compenseze sprijinul financiar dat de UE, iar odată ce politica externă a Moldovei se va schimba, nimeni nu va da bani să susțină un guvern anti-european.Vin vremuri extrem de grele pentru Republica Moldova. Diaspora nu poate aduce voturile necesare pentru crearea acelui avantaj necesar PAS. Mai mult de atât, mișcările de la nivel global pot aduce și alte provocări dure la Chișinău. Iar toate acestea vin pe o stare de spirit a populației extrem de îngrijorătoare. Pare că ne îndreptăm spre cea mai grea perioadă din istoria micului stat moldovean, mai grea chiar decât în perioada tulburărilor provocate de aflarea furtului miliardului. Instabilitate politică. Război la graniță. Schimbări majore pe scena geopoliticii, lipsa de încredere în politicienii pro europeni, climat social depresiv. Chiar și cu un București puternic, tot va fi aproape imposibil de gestionat perioada ce va urma.Sursa: Hrițuc.ro
19:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Mark Rutte, aflat în tranzit în țara noastră. Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe evoluțiile de securitate din regiune, eforturile de restabilire a păcii și cooperarea dintre Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică, în baza noului Program Individual al Parteneriatului, adoptat de Guvern în ianuarie 2025. Republica Moldova cooperează cu NATO în cadrul Parteneriatului pentru Pace de peste 30 de ani – o cooperare care respectă statutul constituțional de neutralitate al țării noastre și care contribuie la creșterea siguranței cetățenilor. Sprijinul Alianței a ajutat Moldova să-și întărească capacitatea de a preveni și răspunde la crize, să-și modernizeze instituțiile din sectorul de securitate și apărare, dar și să protejeze spațiul informațional și cibernetic.
16:50
După ce judecătorii au salutat o majorare salarială de circa 20%, procurorii din Republica Moldova ies și ei la rampă, semnalând un tratament inechitabil în ceea ce privește politica de salarizare aplicată în justiție. Consiliul Superior al Procurorilor și Procuratura Generală au emis o opinie comună în care cer ajustarea reală și echitabilă a salariilor procurorilor, în concordanță cu statutul lor constituțional și în raport cu evoluția inflației. Amendamentul propus de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, prevede o creștere a valorii de referință pentru salariile procurorilor de la 2.850 la 3.000 de lei (+5%), începând cu 1 iulie 2025. Totuși, reprezentanții procurorilor consideră această creștere insuficientă, fiind sub rata medie anuală a inflației din 2024, estimată la aproximativ 7%. Mai mult, aceștia atrag atenția că salariile procurorilor cresc într-un ritm mult mai lent decât cele ale judecătorilor. Spre exemplu, pentru aceeași experiență profesională (sub 6 ani), un judecător ar urma să aibă un salariu cu aproape 8.000 de lei mai mare decât un procuror. Dacă judecătorii vor beneficia de o majorare de aproximativ 5.000 de lei (de la ~24.780 lei la ~29.736 lei), procurorii cu vechime similară vor primi doar o creștere de circa 1.100 de lei (de la ~20.776 lei la ~21.870 lei). „Diferențele salariale semnificative nu au o justificare obiectivă, având în vedere că atât procurorii, cât și judecătorii dețin un statut constituțional, exercită responsabilități similare și se supun acelorași restricții de ordin legal și etic”, se arată în opinia comună emisă de Consiliul Superior al Procurorilor și Procuratura Generală. În timp ce Consiliul Superior al Magistraturii a salutat majorarea substanțială a salariilor judecătorilor, procurorii avertizează că lipsa unui tratament echitabil riscă să genereze discriminare în interiorul autorității judecătorești și să afecteze motivația profesională. Reprezentanții procurorilor cer o ajustare proporțională cu nivelul acordat altor demnitari din sistemul de justiție și cu cerințele constituționale privind autonomia și independența funcțională a acestei categorii profesionale.
16:20
Peste 6.000 de cetățeni moldoveni au fost deja sancționați contravențional pentru implicarea în acte de corupere electorală în timpul alegerilor prezidențiale și al referendumului din 2024, organizate în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, alți peste 140.000 de cetățeni riscă sancțiuni în perioada următoare, după ce s-a constatat că au acceptat bani pentru a-și vinde votul în interesul Kremlinului. „Până în acest moment au fost întocmite un număr de peste 6.000 de sancțiuni contravenționale. În perioada următoare la fel vor fi întreprinse acțiuni de documentare”, a declarat Cernăuțeanu, menționând că cei implicați riscă atât amenzi, cât și pedepse penale, în funcție de gravitatea faptelor. Oficialul a explicat că persoanele documentate se împart în trei categorii: cei care colaborează cu poliția și oferă informații utile, cei care își recunosc vina și acceptă sancțiunile, dar și cei care refuză orice colaborare – în special organizatorii locali ai schemei de corupere a votului. „Scopul instituțiilor de drept nu este de a sancționa cetățenii, ci de a opri acest fenomen pentru a nu se mai repeta în alegerile viitoare”, a subliniat șeful IGP. El a mai îndemnat cetățenii să colaboreze cu autoritățile pentru a putea beneficia de reducerea sau chiar anularea sancțiunilor, în conformitate cu legea.
15:50
Fostul șef al Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, a venit cu o reacție la acuzațiile Veronicăi Dragalin, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, precum că circa 40 de judecători ar fi fost șantajați de către Rusu, dar și de fostul ministru al Justiției înainte de procedura de Pre-Vetting. Deși nu a menționat faptul că se referă la Veronica Dragalin, mesajul lui Iulian Rusu vine a doua zi după declarațiile Veronicăi Dragalin. „Fazele de lună plină amplifică stările emoționale și psiho-emoționale negative”, a scris Iulian Rusu pe pagina sa de Facebook.Sergiu Litvinenco și Eugeniu Rurac, la fel vizați în declarațiile Veronicăi Dragalin, deocamdată nu au venit cu nicio reacție.Într-o intervenție la N4, Dragalin a lansat acuzații extrem de grave la adresa fostului ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, a fostului director CNA, Iulian Rusu, și a adjunctului Eugen Rurac, susținând că aceștia au folosit metode ilegale, netransparente și chiar instrumente de șantaj în procesul de reformare a justiției.„Chiar din septembrie 2022, eu am intrat în conflict cu Sergiu Litvinenco, Iulian Rusu și Eugen Rurac… pentru că eu nu eram de acord cum persoanele acestea făceau justiție în țară”, a declarat Dragalin.
15:30
Gospodarul bun se vede de la poartă, spune o veche vorbă din popor. Acum, pentru multă lume care vine acasă din străinătate, pentru a sărbători Paștele la baștină, poarta de intrare în țară este Aeroportul Internațional Chișinău și anume el reflectă cel mai obiectiv capacitățile manageriale ale celor care ne conduc, de patru ani de zile, scrie jurnalistul Corneliu Gandrabur pe Blogger.md. De dragul adevărului, ar trebui să recunoaștem că, până a fi „reîntors poporului”, aeroportul nostru arăta foarte drăguț și chiar era considerat unul dintre cele mai confortabile din fostul spațiu al CSI. Curat, amenajat cu gust, cu servicii de calitate, lăsa din prima o impresie destul de bună, nu doar față de aeroport propriu-zis, ci și despre Republica Moldova în general.Și ce avem astăzi, după trei ani de administrare de către „oamenii buni” din PAS?În primul rând, poporul, care cică a redevenit „stăpân” pe aeroport, nu a putut, în genere, călca acolo, vreo doi ani de zile, fiind ținut afară, în frig și ploaie, pe arșiță sau ger, dacă nu avea bilet. Un fel de „stăpân fără drepturi”.https://www.youtube.com/shorts/oMGW1BQGcr4?feature=shareÎn al doilea rând, administratorii noștri „de stat” au intrat în el exact ca nora-n blide. Nimic nou n-au făcut nimic, în schimb au reușit, în niciun an de zile, să strice tot ce era făcut înainte de ei. Canapelele pe care așteaptă pasagerii au devenit brusc jerpelite și murdare, toaletele sunt sub orice critică și, culmea, aeroportul s-a umplut de gândaci și paraziți, să mori de rușine, nu alta.Potrivit sursei citate, acum, mai nou, s-au apucat și au distrus și restaurantele, unde se putea bea și mânca, cât timp aștepți avionul. E plin internetul de glume și ocară. De la meniul cu ștampilă, a la cantinele sovietice din anii 70, cafeaua în pahare de carton, mesele într-un picior, la care poți sta doar dacă te sprijini cu coatele, deoarece scaune nu mai sunt, și, desigur, până la plăcintele înghețate și dezghețate în microundă, care mai sunt și iradiate pe deasupra, fiind scanate cu raze X, după ce sunt cărate cu dubița în cutii străvezii, printre oamenii care se înghesuie la intrare. De râs și de plâns!Prețurile, în schimb, sunt… EUROPENE!Despre transparență și respect față de lege și reguli niciun nu putem vorbi, nu e despre PAS asta. Licitațiile au devenit o adevărată bătaie de joc, achizițiile se fac evident pe criterii clientelare (chilipir pentru șarlatani), viziune ioc, „planuri de dezvoltare” scrise pe genunchi și toate astea cu bugete de milioane, luate din buzunarele aceluiași popor. Despre această caracatiță coruptă s-a scris în presă cu vârf și îndesat, de-ar vrea procurorii să se ocupe de ei nici n-ar trebui să depună efort.Un singur lucru au construit acolo, în acești trei ani – un fumuar, doar că și acela ilegal și încă deasupra stației de gaz și buteliilor cu kerosen, încât, dacă pică acolo vreun muc de țigară peste ele, riscă să sară pista în aer, așa cum avertiza Grosu la început.Nici măcar numărul mare de pasageri, cu care se laudă, n-are nicio legătură cu ei, deoarece reprezintă o consecință directă și exclusivă a războiului din Ucraina, fapt care a dus la suspendarea zborurilor în această țară, respectiv, toată lumea de acolo n-a avut de ales decât să zboare via Chișinău.Doar că acest lucru se va încheia în curând, cel mai probabil, și abia atunci se va putea calcula obiectiv câți am pasageri am avut și câți am pierdut. Iar calculele la rece arată că aeroportul nostru nu a câștigat, ci, dimpotrivă, a pierdut clienți, cam vreo 500 de mii estimativ, în ultimele luni, deoarece mulți moldoveni, sătui de această bătaie de joc și de prețurile exorbitante, preferă să zboare de la Iași, Bacău, Suceava sau București. Cu alte cuvinte, cam jumătate de milion de oameni/alegători s-au putut convinge cu propriii ochi de „vremurile bune” aduse de PAS la aeroport și au preferat să aleagă altceva. Un vot simbolic de blam în an electoral.Și când te gândești ce oportunități a oferit această criză generată de războiului din Ucraina! Toate au fost ratate.În concluzie, Aeroportul Internațional Chișinău reprezintă reflecția în miniatură a INCOMPETENȚEI, LĂCOMIEI și CORUPȚIEI endemice, care caracterizează această guvernare, iar situația de aici poate fi extrapolată pe orice domeniu strategic pe care s-a apucat să-l „reformeze”. Vrei să înțelegi cum arată realitatea sub guvernarea PAS, treci o dată prin aeroport, și devine totul clar.Tocmai potrivit pentru conaționalii noștri din Diasporă, care vin acum acasă de Paște, și care sincer încearcă să „salveze Moldova”, atunci când avem alegeri. Veniți, vedeți, comparați, analizați și, data viitoare, poate ne salvați pe bune. Nu de alta, dar încă patru ani așa ar fi prea mult! Blogger.md
15:10
Poliția stabilește circumstanțele unui accident rutier, produs acum o oră, în satul Cărpineni din raionul Hîncești, în care a decedat un copil de 9 ani.  La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un tractor, condus de un bărbat de 67 de ani, a tamponat un minor în timp ce traversa strada în afara trecerii de pietoni.     În urma impactului, băiatul  a decedat la fața locului. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul ieșind negativ. Acesta urmează sǎ fie reținut.  Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Aseară, politiștii din Bălți au intervenit...
13:40
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar intra trei partide politice și două blocuri electorale, potrivit unui sondaj realizat de compania IMAS la comanda Independent NEWS din România. Conform datelor sondajului, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se menține în fruntea preferințelor electoratului, cu 33,1% din voturi. Pe locul doi se află Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cu 17,7%, urmat de Partidul Nostru, care ar obține 8,8% și ar reuși astfel să treacă pragul electoral de 5% necesar pentru partide. Pe lângă aceste formațiuni, două blocuri electorale ar accede în Parlament: Blocul „Alternativa” – cu 12% și Blocul „Victorie” – cu 11,6%. Ambele depășesc pragul electoral de 7% stabilit pentru alianțele politice. Restul formațiunilor incluse în sondaj nu ar reuși să obțină un scor suficient pentru a intra în Legislativ. Sondajul a fost realizat în perioada 26 martie – 8 aprilie 2025, pe un eșantion de 1.113 respondenți din 86 de localități din Republica Moldova, iar marja de eroare este de ±3%.
12:40
Activistul politic, Vlad Bilețchi, critică dur atitudinea unor membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și susținătorilor președintei Maia Sandu, acuzându-i de ipocrizie și dublu standard în raport cu libertatea de exprimare și dreptul la critică. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Bilețchi a făcut trimitere directă la declarațiile deputatei PAS, Iulia Dascălu, spunând că discursul acesteia l-a făcut să înțeleagă „cât de cinici și ipocriți sunt unii”. „Acei oameni care astăzi cântă osanale Maiei Sandu și invocă funcția de președinte drept scut împotriva criticii – sunt aceiași care îl înjurau pe Dodon de mama focului și își permiteau să spună cuvinte murdare, acuzații grave și comparații umilitoare despre el și familia lui. Atunci, funcția de președinte nu a contat. Azi, brusc, contează”, a declarat Vlad Bilețchi. Activistul politic a continuat prin a sublinia că PAS și Maia Sandu au apărut ca proiecte politice alimentate de critică, proteste și opoziție constantă, iar acum, aceiași oameni nu mai acceptă niciun cuvânt împotriva lor. „Cei născuți din critică, nu vor să fie criticați”, a punctat el. Bilețchi a atras atenția și asupra tendinței de „idolatrizare” a președintei, pe care o consideră periculoasă și antidemocratică: „Când aud ‘Maia Sandu a adus lumina în țara noastră’, îmi dau seama că anumite trăsături ale regimului totalitar sunt încă prezente în reflexele noastre politice: idolul, tătuca sau mămuca națiunii, un singur partid, o singură ideologie.” În încheiere, liderul unionist a declarat că fiecare cetățean are dreptul să susțină pe cine dorește, dar a făcut apel la luciditate și echilibru: „Aveți tot dreptul să o susțineți pe Maia Sandu, să vă placă de ea în calitate de politician – dar încetați cu zeificarea, divinizarea și idolatrizarea – asta este total nedemocratic.” Până în prezent, nici deputata Iulia Dascălu, nici PAS nu au reacționat oficial la declarațiile lui Vlad Bilețchi.
12:30
Lidera Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, lansează acuzații grave la adresa guvernării PAS și a președintei Maia Sandu, în contextul intenției Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de a atrage investitori pentru Portul Internațional Liber Giurgiulești. Într-o declarație video publicată pe rețelele sociale, Furtună avertizează că, sub pretextul unui „tender internațional”, autoritățile ar pregăti, în realitate, vânzarea singurei ieșiri navale a Republicii Moldova. „Moldova nu este de vânzare! În timp ce cetățenii strâng cureaua, iar țara se scufundă în datorii, regimul Sandu și PAS, la indicația curatorilor externi, continuă să cedeze ultimele rămășițe ale suveranității naționale. Astăzi – Portul Internațional Liber Giurgiulești. Mâine – ce urmează?”, a întrebat retoric lidera Moldova Mare. Victoria Furtună afirmă că BERD, instituție ce deține în prezent controlul asupra portului, a lansat o licitație publică pentru atragerea de investitori, iar România s-ar fi arătat deja interesată. „România și-a declarat interesul. Sandu – tace. Oare deja a semnat ceva în culise?”, a declarat Furtună, sugerând o lipsă de transparență din partea autorităților de la Chișinău. Politiciana a solicitat:  • Audieri parlamentare de urgență;  • Constituirea unei comisii de anchetă;  • Impunerea unor condiții stricte pentru potențialii investitori;  • Analizarea opțiunii unui parteneriat public-privat (PPP) pentru a păstra controlul statului asupra portului. În finalul mesajului său, Victoria Furtună a lansat un apel direct către guvernanți: „Fraților de la guvernare, ați tăcut atunci când ați vândut Portul de la Giurgiulești cu copeici. Acum BERD-ul vinde portul nostru, și voi tăceți iar. Aveți un pachet de credite cât pentru 10 generații înainte. Voi măcar pe final faceți ceva pentru țară și popor – participați la licitație. Bani avem, noi chiar avem Buget Plus. Să întoarcem portul nostru țării – ne va prinde bine în viitor, pentru dezvoltarea economică.” Până la această oră, autoritățile nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la declarațiile făcute de lidera Partidului Moldova Mare.
12:30
Comisia Națională de Examene a aprobat lista celor 91 de Centre de bacalaureat pentru sesiunea 2025. Din numărul total de centre, 30 se află în municipiul Chişinău. Instituirea centrelor de bacalaureat și desemnarea președinților și secretarilor acestora  a fost decisă urmare a propunerilor transmise de Organele locale de specialitate în domeniul învăţământului din fiecare raion/municipiu, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la examenul naţional de bacalaureat.Reieșind din numărul total de candidați în fiecare raion/municipiu în 17 dintre raioane este instituit un singur centru de bacalaureat.În sesiunea de examen 2025 sunt peste 18500 de candidați, dintre care 2065 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare. În sesiunea 2024 au fost înscriși la examenul național de bacalaureat 18752 de candidați, în 2022 – 19064, în 2022 - 18603, în 2021 – 16773, iar în sesiunea 2019 – 17442.Testele rezolvate vor fi verificate în patru centre republicane de evaluare din mun. Chișinău începând cu data de 4 iunie. Pe data de 25 iunie, în centrele de bacalaureat, vor fi afișate rezultatele din sesiunea de bază.Pentru sesiunea de examene 2025 testele scrise ale candidaților la examenele naționale de absolvire a gimnaziului vor fi verificate centralizat. În acest sens, Comisia Națională de Examene a aprobat patru Centre Republicane de Evaluare în mun. Chișinău. Testele scrise vor fi verificate în centrele aprobate începând cu 3 iunie 2025. Pe data de 23 iunie, în instituțiile de învățământ unde și-au făcut studiile elevii, vor fi afișate rezultatele examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Pentru susținerea examenelor națională de absolvire a gimnaziului,  sesiunea de examene 2025, sunt înscriși peste 32 000 de candidați.Reamintim că examenul național de bacalaureat se va desfășura în perioada 03 – 20 iunie 2025, examenele naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în perioada 02 – 12 iunie.În context, Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă elevii claselor absolvente să se pregătească temeinic și conștiincios pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2025. 
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.