Probleme tehnice în aplicarea programului Visa Waiver România
TVR Moldova,
20 martie 2025 20:30
Aplicarea programului Visa Waiver pentru România este în întârziere, anunță surse guvernamentale. Acesta ar fi trebuit să între în vigoare pe 31 martie, dată de la care românii ar fi putut călători în Statele Unite fără viză.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 30 minute
13:00
TVR Moldova a intrat în posesia unor imagini video care arată că Uzina Metalurgică din Râbnița, colectorul de valută al regimului secesionist din stânga Nistrului, funcționează în condițiile în care Chișinăul susține că pe malul stâng al Nistrului sunt tranzitate doar gaze pentru necesități sociale. Imaginile au fost făcute pe 16 martie.
12:50
Diplomații SUA se întâlnesc cu reprezentanții Rusiei la Riad. Ucraina trimite o delegație # TVR Moldova
Kievul va avea o delegație la Riad, în Arabia Saudită, luni, în aceeași zi în care Statele Unite vor purta acolo discuții cu o echipă de negociatori ruși, privind încetarea limitată a focului în Ucraina.
Acum o oră
12:20
Președinte teritorial al Partidului Șor, în judecată pentru că a acceptat 8 mln lei drept finanțare # TVR Moldova
Cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Drochia al fostului Partid Politic Șor, declarat neconstituțional, a fost trimis în judecată pentru examinare. Acesta este învinuit că ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8,1 milioane de lei.
Acum 2 ore
12:10
Liderii UE, solidari cu Ucraina, dar fără un răspuns clar la cererea lui Zelenski pentru fonduri # TVR Moldova
Europa are acum o strategie pentru a se reînarma în următorii cinci ani. Liderii europeni au discutat, la Bruxelles, propunerile pentru întărirea apărării, despre proiecte militare comune şi arme produse pe continent.
12:00
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, vine diseară la „Punctul pe Azi” # TVR Moldova
Şefa de la Interne este invitata jurnalistului Mădălin Necşuţu şi se va referi la combaterea tentativelor de fraudă electorală, pusă la cale de Rusia, prin intermediul rețelei Şor în perspectiva alegerilor parlamentare.
12:00
VIDEO. Atacuri masive în Ucraina, la Odesa şi Zaporojie. O staţie de gaze în flăcări la Sudja # TVR Moldova
Orașul-port Odesa din sudul Ucrainei a fost vizat începând de joi seara de un atac masiv cu drone care a lăsat o parte a orașului în flăcări și care a avut loc exact când președintele ceh Petr Pavel se afla într-o vizită în acest oraș.
11:40
Aeroportul Heathrow, închis întreaga zi din cauza penelor de curent. Incendiu puternic în apropiere # TVR Moldova
Cel mai aglomerat aeroport european, Heathrow, din Marea Britanie, este închis pe tot parcursul zilei, după ce un incendiu uriaș a izbucnit aseară la o stație electrică din apropiere. Pana masivă de curent dă peste cap programul zborurilor nu doar în Regat, ci în întreaga lume.
11:30
SURSE TVR Moldova: Deputata Irina Lozovan, care urmează să-și afle sentința pe 31 martie, a fugit # TVR Moldova
Deputata Irina Lozovan, învinuită de acceptarea finanțării partidului politic din partea grupului criminal condus de Ilan Șor și complicitate la infracțiune, este de negăsit potrivit surselor TVR Moldova. Pe 31 martie, Judecăria Chișinău, urmează pronunțe sentința în cazul deputatei.
11:20
Trei angajați ai unui centru de plasament pentru persoane cu dizabilități, plasați în arest # TVR Moldova
Trei angajați ai unui centru de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din Soroca, învinuiți de trafic de ființe umane și de terminarea părților vătămate la depunerea de declarații mincinoase, au fost plasați în arest.
Acum 4 ore
10:50
Maia Sandu, de Ziua Internațională a Pădurilor: Împădurirea R. Moldova este o prioritate națională # TVR Moldova
De Ziua Internațională a Pădurilor, Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să protejeze mediul înconjurător. „Ziua Internațională a Pădurilor ne amintește, în fiecare an, cât de important este să protejăm mediul înconjurător. Resimțim, din ce în ce mai des, efectele schimbărilor climatice, secetele și fenomenele meteorologice extreme, care pun în pericol mediul în care trăim, agricultura care ne hrănește, izvoarele din care bem apă”, subliniază șefa statului.
10:50
Ziua internațională a pădurilor este marcată în fiecare an la 21 martie, conform unei rezoluții adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 21 martie 2012.
10:30
La 21 martie în întreaga lume este marcată Ziua mondială a Sindromului Down, o oportunitate de a promova incluziunea și drepturile oamenilor care trăiesc cu acest sindrom.
10:20
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a amenințat o femeie că va publica imagini intime # TVR Moldova
Un bărbat din Călărași a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de trafic de ființe umane și amenințarea cu divulgarea informațiilor confidențiale.
10:20
Procuratura Anticorupție a anunțat, vineri dimineață, că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău și a unui avocat.
10:00
Igor Grosu, la Strasbourg: Democrația R. Moldova, pusă la grele încercări de regimul de la Kremlin # TVR Moldova
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă în perioada 20-21 martie la Conferința Europeană a Președinților de Parlament, unde a susținut un discurs despre situația din Republica Moldova și eforturile depuse de autorități pentru a consolida democrația și instituțiile statului, a menține pacea în țară.
09:40
Ambasadorul UE în Republica Moldova, a întreprins o vizită de lucru în regiunea transnistreană, unde a avut o întrevedere inclusiv cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Discuțiile au vizat criza energetică și economică, procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și situația drepturilor omului în regiune.
09:30
Membrul CSM, Ion Guzun: „Unii judecători probabil nu au înțeles că instituțiile statului lucrează” # TVR Moldova
Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ion Guzun, a spus, joi seară, în contextul celor patru judecători cercetați pentru corupție, că instituția pe care o reprezintă, CSM, nu tolerează actele de corupție în sistemul judecătoresc. În același timp, în cazul judecătoarei de la Curtea de Apel Centru, Angela Braga, care a trecut recent vettingul, dar este vizată de cercetările procurorilor, membrul Consiliului a afirmat că dacă magistrații sunt supuși evaluării, nu înseamnă că nu sunt verificați de alte instituții.
Acum 6 ore
09:00
În continuare, fără mandat. Curtea de Apel a respins acțiunea fostului primar de Boldurești # TVR Moldova
Curtea de Apel Centru a respins acțiunea civilă înaintată de fostul primar de Boldurești împotriva Comisiei Electorale Centrale, care i-a anulat mandatul. Astfel, Nicanor Ciochină rămâne în afara Primăriei Boldurești.
08:40
Rusia a lansat noaptea trecută un raid aerian masiv, cu drone Shahed, asupra regiunilor Odessa, Zaporojie și Sumî. Atacurile au cauzat incendii masive, dar și victime.
08:20
Aplicarea programului Visa Waiver pentru România este în întârziere, anunță surse guvernamentale. Acesta ar fi trebuit să între în vigoare pe 31 martie, dată de la care românii ar fi putut călători în Statele Unite fără viză, scrie TVR Info.
08:10
Studenții și angajații Universității de Stat din Moldova care au copii mici vor putea să își continue activitatea profesională și academică mulţumită unui nou spațiu de joacă și odihnă pentru copii, inaugurat recent la instituția de învăţământ superior. Centrul Prietenos Familiei, aşa cum e denumit, a fost amenajat cu sprijinul financiar și tehnic al UNFPA și al Agenției Austriece pentru Dezvoltare şi este un sprijin pentru familiile care îmbină viața profesională cu responsabilitățile de părinți.
Acum 8 ore
06:50
TVR Bref // Nesterovschi a intrat în pământ, un nou focar de pestă porcină în Republica Moldova # TVR Moldova
TVR Moldova îți amintește pe scurt cele mai importante evenimente care au avut loc joi, pe 20 martie.
Acum 24 ore
21:10
Ministerul Muncii a lansat platforma online "Lucrez Legal". Programul se adresează persoanelor care lucrează ilegal, iar prin intermediul platformei pot raporta abuzurile legate de lipsa contractelor de muncă. Potrivit statisticilor, anual, bugetul asigurărilor sociale pierde miliarde de lei din cauza muncii la negru.
20:40
Cetăţenii Republicii Moldova sunt tot mai nefericiţi, arată evoluţia clasamentului mondial al fericirii, întocmit anual. În 2024, ţara a fost pe locul 80 din 147 de state prezente în acest raport lansat în contextul Zilei Internaţionale a Fericirii, sărbătorită pe 20 martie. Cea mai fericită ţară din lume continuă să fie Finlanda, iar la polul opus este Afghanistanul.
20:30
Aplicarea programului Visa Waiver pentru România este în întârziere, anunță surse guvernamentale. Acesta ar fi trebuit să între în vigoare pe 31 martie, dată de la care românii ar fi putut călători în Statele Unite fără viză.
20:10
O cantitate impresionată de arme și muniții a fost distrusă astăzi de politia din Republica Moldova. Cele peste 2000 de arme, de diferite dimensiuni, au fost adunate pe parcursul a trei luni a anului trecut. Operatiunea specială a avut loc la o uzină din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.
19:40
Consiliul Superior al Procurorilor a dat startul concursului pentru alegerea unui nou şef la Procuratura Anticorupție după demisia Veronicăi Dragalin. Doritorii pot depune dosarele până în data de 5 mai. Totul se întâmplă în plin proces de reorganizare a celor două procuraturi specializate și crearea unei noi entităţi - Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.
18:40
Votat în prima lectură: APL-urile vor fi obligate să organizeze colectarea separată a deșeurilor # TVR Moldova
În Republica Moldova va fi înființat serviciul public de salubrizare a localităților. Proiectul de lege privind serviciul public de salubrizare a fost votat de Parlament în prima lectură.
18:10
S-au împlinit 90 ani de la nașterea poetului Liviu Damian, care a fost un prieten drag pentru colegii săi, mai ales, cei tineri. La Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost organizat un eveniment comemorativ, la care au participat oameni de cultură și cititori. Cum își amintesc de Liviu Damian cei care l-au cunoscut, aflăm dintr-un reportaj realizat de colegul nostru Anatol Fornea.
17:40
Colega noastră Svetlana Naforniță a participat la un masterclass culinar în satul Cocieri, Dubăsari, unde a învățat să pregătească niște plăcintele tradiționale în părțile locului.
17:40
Forumul "Femeile Moldovei", Ediția a II-a: Un pas important în dezvoltarea leadershipului feminin # TVR Moldova
Cea de-a doua ediție a Forumului "Femeile Moldovei" a reunit peste 170 de femei din 15 raioane dornice să-și dezvolte abilitățile de leadership, carieră și viață personală. Evenimentul a oferit o platformă inspirațională pentru schimb de experiență, mentorat și ghidare transformațională.
17:10
Începând de astăzi, 20 martie, lotul național de lupte greco-romane al Republicii Moldova va avea un stagiu de pregătire împreună cu sportivii din Norvegia, la Chișinău. Cât de util va fi acest schimb de experiență între luptători, ne spune colegul nostru Alexandru Leahu.
16:40
Cât de respectate sunt drepturile consumatorilor? Câteva recomandări de la Mihaela Pascal # TVR Moldova
Astăzi, nu ne mai putem plânge, ca altădată, că nu avem de unde cumpăra tot ce avem nevoie. Bani de ne-ar ajunge, că găsești ce vrei, unde vrei și unde nici nu te aștepți. Iar în asemenea situație, există instituții abilitate care să supravegheze să nu fie încălcate drepturile consumatorilor. Care e situația în acest domeniu la noi, discutăm în continuare cu Mihaela Pascal, director executiv al Centrului European al Consumatorului.
16:10
Se apropie data de 27 martie, când vom marca Ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, România, înfăptuită în anul reîntregirii neamului - 1918. De aceea, este important să ne cunoaștem trecutul și personalitățile care, prin dedicare și chiar sacrificii, au schimbat istoria. Astăzi, îl onorăm pe Teofil Ioncu.
15:50
Un soldat în termen din Armata Națională a decedat subit astăzi, în jurul orelor 13:00, anunță Ministerul Apărării. Militarul și-ar fi pierdut cunoștința în cazarmă în timpul pauzei.
15:40
Anual, la 20 martie, este marcată Ziua Internaţională a Fericirii, 2025 fiind al treisprezecelea an în care, la nivel mondial, se sărbătoreşte fericirea ca scop al existenţei noastre. Ar fi un prilej în plus de a ne bucura de lucrurile, oamenii și realizările care ne fac să ne simțim împliniți. Colega noastră Betty Turculeț a întrebat oamenii ce le provoacă un sentiment de fericire. Să vedem cât de fericiți au fost să-i răspundă.
15:20
Bărbat din regiunea transnistreană, reținut în Ucraina, pentru spionaj în favoarea Rusiei # TVR Moldova
Un locuitor al regiunii transnistrene a fost reținut de Serviciul de Securitate al Ucrainei, fiind suspectat că ar fi lucrat pentru serviciile secrete militare ruse. Acesta era însărcinat să obțină informații despre dronele pe care le dezvoltă Ucraina, iar acțiunile sale erau supervizate de așa-zisul viceministru al apărării din regiunea transnistreană.
15:10
Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret: Arta care fascinează generații # TVR Moldova
Astăzi, 20 martie marcăm Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, o ocazie în plus să vorbim despre importanța artei în dezvoltarea intelectuală și creativă a celor mici. Iar mâine, 21 martie, va fi Ziua Mondială a Teatrului pentru Păpuși. Despre această meserie și cum să-i atragi pe copii în minunate lume a spectacolelor, montate pentru ei, vorbim în cele ce urmează cu Ala Buhnă, actriță la Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”.
15:00
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc este învinuit în Rusia, în dosarul „Spălătoria rusească”, că a retras din sistemul bancar rusesc echivalentul a 2,4 miliarde de euro. În Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc nu are niciun statut în dosarul Laundromat, iar cauza este la faza urmăririi penale.
14:50
Un nou focar de pestă porcină a fost identificat în Republica Moldova, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). De data aceasta este afectată o fermă comercială de porcine din satul Cimișeni, raionul Criuleni.
14:40
Fie că recunoaștem sau nu, dar fie și din când în când, pentru liniștea și confortul nostru tragem cu urechea la ce ne zice horoscopul, mai ales când ne zice de bine. Și pentru că astăzi marcăm Ziua Internațională a Astrologiei, am invitat-o în platou pe doamna Lucia Palii, să aflăm ce urmează pentru fiecare zodie în parte, în următoarea perioadă.
14:10
Plățile în valută străină, admise pentru tranzacțiile imobiliare între persoane fizice # TVR Moldova
Plățile și transferurile în valută străină, efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi admise la vânzarea – cumpărarea bunurilor imobile, în anumite condiții. Un proiect de modificare a unor acte normative a fost adoptat de Parlament, în cadrul ședinței plenare de joi.
14:00
Deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat ieri la 12 ani de închisoare, este în continuare de negăsit. Acesta este căutat atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în afara ţării. Informaţia a fost confirmată pentru TVR MOLDOVA de către şeful Inspectoratului General de Poliţie, Viorel Cernăuţeanu. Şi colegii parlamentarului, cunoscut ca un apropiat al fugarului Ilan Şor, spun că nu au informaţii despre locul aflării lui Nesterovschi. Cert este acesta nu a ieşit pe cale legală din Republica Moldova.
13:50
51 de obiecte explozive au fost depistate în satul Orac, raionul Leova, în urma efectuării unor lucrări pentru instalarea rețelelor de gaze. Geniștii de la Brigada infanterie motorizată „Dacia’’ au intervenit, la solicitarea autorităților locale.
13:30
Asociația „Monumentum” oferă detaliile evenimentului dedicat dezvelirii Statuii Reginei Maria # TVR Moldova
În zilele de 27 și 28 martie 2025, atunci când sărbătorim împlinirea a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, Asociația „Monumentum” invită presa, societatea civilă și toată lumea care simte românește la evenimentul de dezvelire a Statuii Reginei Maria, care va începe pe 27 martie, la ora 12.00, în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, în prezența autorităților locale și centrale, a misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, a înalților ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei.
13:20
Cazul Babuțchi: Procurorii cer prelungirea arestului preventiv pentru anestezista Ecaterina Maniuc # TVR Moldova
Procurorii cer prelungirea arestului preventiv pentru anestezista Ecaterina Maniuc, învinuită în cazul morții femeii de afaceri, Liubov Babuţchi, într-un salon de înfrumuseţare din Chișinău. Demersul este examinat chiar acum de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Ieri
12:30
Unsprezece candidaţi dintre cei 26 care şi-au depus candidaturile pentru funcția de președinte al României îşi vor disputa cea mai înaltă funcţie în stat la alegerile din luna mai.
12:20
„Obiectiv Comun”: Provocările globale și regionale în domeniul securității cibernetice # TVR Moldova
Peisajul securității cibernetice din regiunea Parteneriatului Estic, precum și la nivel global, evoluează rapid, aducând provocări și amenințări din ce în ce mai complexe și interconectate. Creșterea dependenței de tehnologiile informaționale și serviciile digitale, alături de numărul tot mai mare de incidente, vulnerabilități și amenințări, determină o expansiune rapidă a sectorului securității cibernetice, generând o cerere constantă de profesioniști calificați. Programul de Mentorat „Women in Cyber”, oportunităţile de dezvoltare profesională, importanța cooperării în dezvoltarea capacităților de securitate cibernetică sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
12:20
Fratele lui Batrîncea recrutează moldoveni pentru manifestații pro-Georgescu în România # TVR Moldova
Pe 26 martie, la București este planificată o acțiune de protest în susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, cunoscut pentru declarațiile sale controversate privind relația cu Occidentul și Rusia. Pentru „buna organizare” a acestui eveniment, Moscova, care îl susține deschis pe Georgescu, a mobilizat și mai mulți reprezentanți ai PSRM, potrivit Portalului Deschide.md.
12:10
Noi percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani # TVR Moldova
Oamenii legii au efectuat un șir de percheziții într-o suburbie din municipiul Chișinău, la un grup de persoane implicate în corupere electorală la scrutinul din toamna anului 2024, privind alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din Codul penal.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.