Eurodeputat: În pofida amenințărilor Rusiei, Uniunea Europeană rămâne fermă în sprijinul Republicii Moldova

Moldova1, 20 februarie 2025 15:30

Legislativul și Consiliul Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord privind Planul de reformă și creștere pentru Republica Moldova. Sum a fost majorată la 1,9 miliarde de euro și reprezintă cel mai mare pachet de ajutor economic propus de UE. Banii, oferiți în doi ani, sunt destinați accelerării reformelor social-economice și consolidării rezilienței statului. „Pașii necesari au fost realizați prin acordul instituțiilor europene cheie, iar ieri s-au încheiat negocierile pe documentul final. Votul Parlamentului European va avea loc la începutul lunii martie, la Strasbourg”, a declarat, pentru Moldova 1, europarlamentarul Eugen Tomac.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 5 minute
20:10
Autoritățile de la Chișinău nu vor admite încercările de fraudare a alegerilor parlamentare și cumpărarea masivă de voturi prin „rețeaua Șor”, a dat asigurări ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat BBC. Instituțiile statului au însușit lecțiile scrutinului prezidențial din toamna anului trecut și acționează mai ferm pentru a combate corupția electorală, a spus vicepremierul.
Acum 15 minute
20:00
Întâlnire multașteptată cu muzica marelui compozitor Eugen Doga și versurile inspirate din universul sonor al maestrului, la Biblioteca Națională. În cadrul salonului muzical a avut loc lansarea cărții „Eugen Doga. Magii sonore”, de poeta Ala Mândâcanu.
20:00
Zimbru Chișinău este pregătită la toate capitolele de partea a doua a sezonului competițional. Echipa a avut un cantonament de 35 de zile în Turcia și și-a întărit lotul cu 11 fotbaliști. Totodată, clubul se poate lăuda și cu un autocar nou cu însemnele clubului.
Acum 2 ore
19:00
De la începutul anului, 26 de persoane și-au pierdut viața în incendii. Utilizarea greșită a sobelor și a altor surse de încălzit, precum și imprudența în timpul fumatului sunt cele mai frecvente cauze care au produs aceste tragedii. În raionul Soroca, de la începutul anului, a crescut de trei ori numărul incendiilor comparativ cu anul trecut. Pentru a preveni aceste tragedii, pompierii de comun cu voluntari de la mai multe organizații au mers prin gospodării să le explice locuitorilor cum să evite tragediile.
Acum 4 ore
17:20
Echipa națională de fotbal feminin a Republicii Moldova a debutat în forță în noua ediției a Ligii Națiunilor. „Tricolorele” au învins reprezentativa Gibraltarului cu 1-0 într-un meci disputat la Nisporeni. Singurul gol a fost marcat de Carolina Țabur în minutul 90+3.
17:10
Campioana României și-a aflat adversarul din optimile de finală. Bucureștenii vor juca cu Olympique Lyon din Franța, iar prima manșă se va disputa pe Arena Națională.
16:50
Ucraina intenționează să importe până la 800 de milioane de metri cubi de gaze din Europa în lunile februarie și martie ale acestui an, a relatat vineri, 21 februarie, Reuters, citând o sursă de rang înalt din sectorul industrial. Kievul este nevoit să achiziționeze gaze din străinătate pentru a compensa scăderea cu 40% a producției de gaze a Ucrainei din cauza atacurilor cu rachete rusești asupra instalațiilor de producție.
Acum 6 ore
15:30
Imediat după ce sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova de 1,9 miliarde de euro intră în vigoare, autoritățile moldovenești vor putea prezenta Comisiei Europene un plan privind utilizarea acestor fonduri. Odată cu aprobarea acestuia de către Comisie, va fi virată prefinanțarea în valoare de 18 la sută din suma totală, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan. Autoritățile de la Chișinău susțin să fondurile vor fi direcționate pentru proiecte de infrastructură și dezvoltare socială.
Acum 8 ore
14:10
Paris-Saint Germain - FC Liverpool este capul de afiș al meciurilor din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Cele două echipe s-au mai confruntat în faza grupelor în ediția 2019/2020. Totodată, Real Madrid o va înfrunta pe concitadina Atletico.
13:40
Reglementarea conflictului transnistrean rămâne o prioritate pentru autoritățile de la Chișinău, iar soluția trebuie să vină din interior, a declarat ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat pentru BBC pe 14 februarie 2025. Șeful diplomației moldovenești a specificat că, deși Ucraina și alți parteneri internaționali sprijină Republica Moldova, rezolvarea conflictului nu poate fi așteptată de la alții.
13:30
Temperaturile scăzute din sezonul rece aduc riscuri serioase pentru sănătate. Hipotermia poate afecta pe oricine, fie că e vorba de copii, care petrec mult timp afară, până la vârstnici și persoane fără adăpost. Medicul de familie, Rodica Ceavdari, atenționează: simptomele și măsurile esențiale de prevenire a hipotermiei trebuie cunoscute de toți.
12:50
După încheierea războiului, țările europene ar putea trimite trupe în Ucraina sub mandatul unei misiuni ONU de menținere a păcii. Despre aceasta a menționat președintele Franței, Emmanuel Macron. De asemenea, liderii comunității europene insistă pe faptul că la masa de negocieri Kievul trebuie să fie pe poziții egale, iar garanțiile de securitate și interesele poporului ucrainean să fi puse pe primul loc.
12:20
Adrian Dupu și-a încheiat mandatul de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare.
Acum 12 ore
11:50
O femeie de 38 de ani și un bărbat de 39 de ani au fost condamnați la nouă și, respectiv, zece ani de închisoare pentru trafic de ființe umane.
11:30
Aproape 6500 de operații au fost efectuate anul trecut în cadrul programului „Protezarea aparatului locomotor”, cu 1400 mai multe comparativ cu 2023. Este vorba de operații de protezare a genunchiului sau a șoldului. Intervențiile sunt finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, iar suma anul trecut a fost de aproape 440 de milioane de lei. Cele mai multe operații de protezare au fost efectuate la genunchi, în jur de 4500.
10:40
Chișinău has called on Tiraspol to eliminate what it considers excessive and discriminatory transport fees applied to vehicles exceeding 18 tons.
10:10
FCSB s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale Ligii Europei la fotbal. În partida-retur din play-off, campioana României a învins la București cu 2:0 formația PAOK Salonic din Grecia și s-a calificat cu scorul general de 4:1.
10:00
Procesul de vetting în Republica Moldova va continua să fie finanțat de țări europene, iar Comisia de evaluare a procurorilor își va relua curând activitatea. Despre aceasta a comunicat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la emisiunea „În Profunzime” de la Pro TV.
09:50
Chișinăul a solicitat Tiraspolului eliminarea tarifelor considerate abuzive, aplicate unităților de transport cu masa totală de peste 18 tone. Autoritățile de pe malul drept al Nistrului consideră aceste taxe discriminatorii și dăunătoare relațiilor economice dintre cele două maluri ale Nistrului. Propunerea a fost făcută în cadrul primei reuniuni din acest an a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, care a avut loc pe 20 februarie 2025, anunță Biroul politici de reintegrare.
08:40
Uniunea Europeană intenționează să crească importurile de gaze din țări precum Statele Unite pentru a înlocui livrările din Rusia și să accelereze tranziția către surse regenerabile de energie, a anunțat comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen. Blocul comunitar s-a angajat să renunțe la combustibilii fosili proveniți din Rusia până în 2027, ca reacție la invazia Ucrainei din 2022. Deși livrările prin gazoducte rusești s-au diminuat considerabil, importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia au crescut anul trecut, scrie Reuters.
07:50
Congresul Statelor Unite nu va aproba noi ajutoare pentru Ucraina, a anunțat joi, 20 februarie, postul american de televiziune Newsmax, citând declarațiile președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson. Oficialul a precizat că interesul pentru sprijinul financiar s-a diminuat considerabil, iar alocarea de fonduri suplimentare ar trebui să înceteze. „Nu există niciun apetit pentru asta, totul durează prea mult”, a spus Johnson, precizând că războiul din Ucraina ar trebui încheiat cât mai curând. Potrivit acestuia, și aliații europeni ai SUA conștientizează această necesitate, notează DW.
Acum 24 ore
22:10
Scopul Planului de sprijin de 1,9 miliarde de euro este ca, în 10 ani, PIB-ul Republicii Moldova să se dubleze, iar veniturile cetățenilor să crească de trei ori, susține președintele Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian. Deputatul a mai declarat, la emisiunea ÎN CONTEXT, că există o șansă istorică de accelerare a parcursului european, pe care trebuie să o valorificăm. „Dacă după alegeri viitorul Parlament nu va merge pe agenda europeană a reformelor, acest ajutor nu va veni. Trebuie să fie foarte clar pentru cetățeni că avem o ocazie unică.”
21:30
Scopul Planului de sprijin de 1,9 miliarde de euro este ca, în 10 ani, PIB-ul Republicii Moldova să se dubleze, iar veniturile cetățenilor să crească de trei ori, susține președintele Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian. Deputatul a mai declarat, la emisiunea ÎN CONTEXT, că există o șansă istorică de accelerare a parcursului european, pe care trebuie să o valorificăm. „Dacă după alegeri viitorul Parlament nu va merge pe agenda europeană a reformelor, acest ajutor nu va veni. Trebuie să fie foarte clar pentru cetățeni că avem o ocazie unică.”
21:30
Tenismena româncă Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai, din Emiratele Arabe Unite. Ea a cedat în fața cehoaicei Karolina Muchova, scor 2-6, 5-7.
21:20
Lucrările de construcție a liniei de tensiune înaltă Vulcănești-Chișinău sunt executate în proporție de 22 la sută și se extind în mai multe regiuni. Săptămâna aceasta a fost dat startul lucrărilor în raionul Cimișlia. Totodată, a fost oferit acces pentru efectuarea lucrărilor în raioanele Hîncești și Vulcănești. În cadrul unei inspecții pe șantierul de lucru, premierul Dorin Recean a solicitat respectarea strictă a termenelor, pentru ca până la sfârșitul acestui an, linia să fie funcțională.
21:10
Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” revine în cele mai prestigioase săli de concerte din capitală, în localitățile Republicii Moldova și peste hotare. Valoroși artiști și colective din Republica Moldova, dar și din România, Polonia, Israel, Ucraina, Lituania, Austria și Italia vor evolua la cea de-a 59-a ediție a celui mai longeviv eveniment cultural, care în acest an are genericul „Primăvară, hai acasă”.
21:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere cu reprezentantul special al președintelui SUA pentru Ucraina și Rusia, Keith Kellogg, în cadrul căreia a discutat despre situația de pe câmpul de luptă, repatrierea prizonierilor de război și garanțiile de securitate.
20:30
Forțele ruse au recuperat mai mult de 800 km pătrați de teritoriu de la Ucraina în regiunea Kursk din vestul Rusiei, sau aproximativ 64% din totalul ocupat de Ucraina de la începutul incursiunii de anul trecut, a declarat un general rus de rang înalt, citat de Reuters.
Ieri
20:00
Zi neagră pentru israelieni, Hamas a predat Israelului cadavrele a patru ostatici. Aceștia sunt doi copii, care au devenit simbolul tragediei din 7 octombrie, mama lor și un bărbat de 83 de ani. Cadavrele urmează a fi identificate, un proces care ar putea dura până la 48 de ore, și abia după aceasta familiile victimelor vor fi anunțate oficial.
19:40
Peste o mie de consumatori din raioanele Ungheni și Nisporeni riscă să rămână fără gaze naturale, după ce un gazoduct de presiune înaltă a fost avariat în apropierea satului Alexeevca. Incidentul s-a produs pe 20 februarie 2025, în jurul orei 14:00, în timpul unor lucrări de montare a unui parc fotovoltaic.
19:20
Salvatorii au desfășurat o acțiune de prevenire a incidentelor în preajma bazinelor acvatice în perioada rece a anului. Aceștia au simulat un caz de salvare a unor pescari și au demonstrat cum să reacționăm, atunci când suntem martori la astfel de incidente. Angații IGSU au venit și cu recomandări pentru cetățeni, avertizând că gheața fragilă de pe suprafața lacurilor prezintă un pericol.
19:10
Chișinăul va continua să exercite presiuni asupra așa-zisei administrații de la Tiraspol pentru ca aceasta să se conformeze legislației Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în timpul unei vizite în sudul țării.
19:00
Cercetătorii din Republica Moldova, în special tinerii, pot aplica până pe 4 aprilie, la 5 concursuri de proiecte științifice, cu un buget total de peste 60 de milioane de lei. Acestea au fost lansate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare. Evaluarea proiectelor va avea loc în lunile aprilie-mai, iar rezultatele vor fi validate în iunie.
18:40
Venus Williams a primit un wild-card pentru participarea la turneul WTA de la Indian Wells. Americanca, septuplă campioană la turneele de Mare Șlem, va disputa cu această ocazie primul ei turneu după un an marcat de probleme medicale. Cea mai mare dintre surorile Williams nu a mai obținut nicio victorie în circuitul profesionist din august 2023.
18:10
Pasagerii curselor aeriene vor beneficia de despăgubiri mai mari în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor și de întârziere a zborurilor. Un proiect de lege ce prevede majorarea asigurării de răspundere civilă față de pasageri, bagaje, trimiteri poștale și mărfuri a fost aprobat în a doua lectură de 61 de deputați.
17:30
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor deplasa luni la Kiev, în ziua în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Într-o postare pe rețeaua X, Antonio Costa a scris că vizita „va reafirma sprijinul Uniunii Europene pentru poporul ucrainean”.
17:20
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor deplasa luni la Kiev, în ziua în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Într-o postare pe rețeaua X, Antonio Costa a scris că vizita „va reafirma sprijinul Uniunii Europene pentru poporul ucrainean”
17:10
Chișinăul va continua să exercite presiuni asupra așa-zisei administrații de la Tiraspol pentru ca aceasta să se conformeze legislației Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în timpul unei vizite în sudul țării, în contextul livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană.
16:50
Suspendarea asistenței externe din partea Statelor Unite a pus pe pauză mai multe proiecte de dezvoltare din localitățile Republicii Moldova, lăsând comunitățile fără surse de finanțare. Decizia vine după ce administrația americană a oprit temporar, pentru 90 de zile, ajutorul extern, afectând programe finanțate prin Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În aceste condiții, autoritățile publice locale încearcă să identifice soluții alternative, însă perspectivele rămân incerte.
16:00
La doi ani de la modificarea Codului Penal, care prevede pedepse pentru separatism, organele de drept nu au deschis niciun dosar în baza acestei legi. Deși în 2023 a fost depusă o plângere, oamenii legii au refuzat să inițieze o anchetă, invocând lipsa elementelor de infracțiune, a precizat Ministerul Afacerilor Interne pentru Teleradio-Moldova. Experții consideră că aplicarea legii este blocată de absența unui context politic favorabil și a unui statut juridic clar al regiunii transnistrene, dar și de lipsa voinței politice și temerii de a nu amplifica tensiunile dintre cele două maluri ale Nistrului.
15:30
La o săptămână de la înregistrare, proiectul de lege cu privire la crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost aprobat în primă lectură cu votul a 61 de deputați din 84 de deputați prezenți.
15:30
Legislativul și Consiliul Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord privind Planul de reformă și creștere pentru Republica Moldova. Sum a fost majorată la 1,9 miliarde de euro și reprezintă cel mai mare pachet de ajutor economic propus de UE. Banii, oferiți în doi ani, sunt destinați accelerării reformelor social-economice și consolidării rezilienței statului. „Pașii necesari au fost realizați prin acordul instituțiilor europene cheie, iar ieri s-au încheiat negocierile pe documentul final. Votul Parlamentului European va avea loc la începutul lunii martie, la Strasbourg”, a declarat, pentru Moldova 1, europarlamentarul Eugen Tomac.
15:10
Proiectul privind crearea unei noi procuraturi specializate ar trebui supus expertizei Comisiei de la Veneția, iar fuzionarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) trebuie efectuată cu maximă diligență. Declarație în acest sens a fost făcută de deputata PAS, Olesea Stamate, membră a Comisiei juridice, la emisiunea „ÎN CONTEXT” de la Moldova 1. Expertul Andrei Curăraru consideră, pe de altă parte, că o structură mai largă, prin comasarea celor două procuraturi specializate, ar putea livra rezultatele așteptate, inclusiv în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. Pentru asta, însă, inițiativa legislativă trebuie să fie implementată în termen cât mai scurt.
14:10
Ninsori-record au loc de două săptămâni în nordul Japoniei, care au provocat mai multe morți, iar Agenția Meteorologică japoneză (JMA) lansează joi o alertă înaintea unui nou episod de ninsori, relatează AFP.
13:10
Rusia ar fi cerut, în cadrul negocierilor cu Statele Unite desfășurate la Riad, o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea SUA din estul Europei, inclusiv din România, potrivit șefului cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu. Acesta a declarat la Antena 3 CNN că „Statele Unite au refuzat, în acest moment” această solicitare.
12:50
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor primi pensii majorate, potrivit unui proiect de lege, aprobat astăzi de Parlament în două lecturi. Documentul prevede majorarea pensiei pentru limita de vârstă la 3300 de lei lunar.
12:20
Directoarea Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție au fost reținuți pentru 72 de ore de către Centrul Național Anticorupție (CNA). Cei patru sunt bănuiți într-un dosar de delapidare a fondurilor publice.
12:00
Directoarea Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție au fost reținuți pentru 72 de ore de către Centrul Național Anticorupție (CNA). Cei patru sunt bănuiți într-un dosar de delapidare a fondurilor publice.
11:50
Israelul se pregătește joi pentru returnarea corpurilor a patru ostatici, printre care se află și cei mai tineri captivi luați de Hamas în atacul din 7 octombrie 2023: un bebeluș în vârstă de nouă luni și fratele său de patru ani. Alături de aceștia, vor fi predate trupurile mamei lor și al unui alt ostatic, scrie Reuters. Transferul are loc în cadrul acordului de încetare a focului mediat de Qatar și Egipt, cu sprijinul Statelor Unite.
11:50
FC Liverpool, liderul clasamentului în Premier League, a remizat cu Aston Villa, într-o partidă în care s-au marcat 4 goluri. FC Liverpool a deschis scorul pe Villa Park prin Mohamed Salah, după aproape o jumătate de oră de joc. Egipteanul a marcat cu această ocazie al 24-lea său gol în actuala ediție a campionatului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.