Hakimi a vorbit despre scandalul în care este implicat de aproape 2 ani
Moldova1,
15 ianuarie 2025 16:40
Starul clubului de fotbal Paris Saint-Germain și al naționalei Marocului, Achraf Hakimi, a vorbit pentru prima dată despre acuzația de viol cu care se confruntă de aproape 2 ani. Fotbalistul a ales să sublinieze consecințele faimei care i se creează.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 10 minute
19:30
Expert: Dacă gazul rusesc este ajutor umanitar, de ce este contabilizat ca datorie a Republicii Moldova? # Moldova1
Gazul rusesc oferit drept „ajutor umanitar” pentru regiunea transnistreană va fi contabilizat drept datoria Republicii Moldova, anticipează expertul în energetică Eugen Muravschi. El a mai declarat, pentru Moldova 1, că „autoritățile de la Chișinău nu trebuiau să permită Moscovei să-și facă jocurile la Tiraspol, după scenariul de manipulare politică scris la Kremlin”.
Acum 30 minute
19:20
Conservatorii din Bulgaria și-au găsit parteneri de coaliție, după mai multe luni de negocieri # Moldova1
Patru partide și-au depășit divergențele politice grave, ca și pe cele ideologice și au făcut compromisul necesar pentru a ajunge la un acord, a declarat premierul conservator desemnat, Rosen Jeliazkov, din partea celui mai mare grup parlamentar GERB-SDS, relatează AFP.
19:10
Aproximativ șase mii de absolvenți de gimnaziu din întreaga țară vor beneficia de lecții gratuite la matematică. Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, anunță implementarea unui program de lecții suplimentare gratuite destinate elevilor de clasa a IX-a care se confruntă cu dificultăți în studierea matematicii.
Acum o oră
18:40
Guvernul a decis: Examene obligatorii pentru șoferii din regiunea transnistreană care vor să-și echivaleze permisul # Moldova1
Șoferii din regiunea transnistreană vor putea echivala permisul de conducere în Republica Moldova doar după susținerea examenelor teoretice și practice. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvernul de la Chișinău cu scopul de a asigura siguranța traficului rutier pe drumurile publice din țară și la nivel internațional.
Acum 2 ore
18:20
Dragalin: Lupta împotriva corupției, afectată de lipsa unui sediu. Guvernul promite soluții în 2025 # Moldova1
Anul 2025 începe cu aceleași provocări pentru Procuratura Anticorupție (PA), care își desfășoară activitatea într-un sediu impropriu, care limitează extinderea personalului și randamentul instituției. Deși în 2024 au fost propuse soluții, precum utilizarea clădirilor Autorității Naționale de Integritate sau Academiei de Științe, acestea nu s-au implementat. Reforma justiției, esențială pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, depinde de consolidarea instituțiilor anticorupție. În context, autoritățile promit că în 2025 Procuratura va beneficia de un sediu adecvat.
17:50
Vizita pretinsului liderul de la Tiraspol la Moscova și întoarcerea sa cu promisiunea reluării furnizării gazelor naturale s-au desfășurat conform unui scenariu bine regizat la Kremlin, susține expertul în energetică Eugen Muravschi. Acesta a criticat, la postul public de televiziune, pasivitatea autorităților de la Chișinău, acuzându-le că nu ar fi intervenit pentru a contracara planurile Moscovei. În același timp, avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, a menționat că un eventual ajutor „umanitar” promis de Moscova va pune presiune pe cetățenii de pe malul drept al Nistrului, deja afectați de războiul hibrid dus de Rusia împotriva Republicii Moldova.
17:50
O companie din dreapta Nistrului ar fi semnat cu Tiraspoltransgaz un contract de livrare a gazelor naturale de pe bursele europene # Moldova1
Companiile Natural Gaz DC și Tiraspoltransgaz - companie afiliată concernului rus „Gazprom”, au încheiat marți, 14 ianuarie, un contract-cadru de livrare a gazelor naturale către regiunea transnistreană. Gazele naturale ar urma să fie procurate de pe bursele europene, ceea ce înseamnă că Tiraspolul va trebui să achite în premieră prețul deplin pentru gaze. Despre aceasta a declarat șeful companiei Natural gaz DC, Arcadie Vicol, într-un interviu pentru Ziarul Național.
Acum 4 ore
17:30
Ucraina a reușit să aducă înapoi 25 de ucraineni din captivitatea rusă, inclusiv apărători ai Azovstal, a anunțat președintele Volodimir Zelenski la 15 ianuarie, potrivit The Kyiv Independent.
17:20
Oleg Serebrian: O ședință în formatul „1+1” ar urma să aibă loc vineri. Chișinăul a fost cel care a venit cu această inițiativă # Moldova1
O ședință în formatul 1+1 între Chișinău și Tiraspol ar urma să aibă loc vineri, 17 ianuarie, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Principalul subiect ar fi măsurile de sprijin pentru a depăși criza umanitară din stânga Nistrului. Serebrian a menționat că agenda propusă Tiraspolului de către Chișinău este concretă și include crearea unui grup ad-hoc care să gestioneze această problemă.
17:10
„Marele Eminescu ne-a unit, ne unește și ne va uni”. 175 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești au fost marcați la Chișinău # Moldova1
O suita de evenimente memorabile au marcat astăzi Ziua Națională a Culturii și lansarea Anului Eminescu cu prilejul celor 175 de ani de la nașterea poetului. Tradițional, evenimentul a debutat cu depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Aleea Clasicilor Literaturii Române și a continuat la Academia de Științe, la biblioteci, muzee și teatre din capitală, precum și în instituțiile culturale din raioanele țării.
16:50
Guvernul este în proces de identificare a unei liste de avocați care să asiste Republica Moldova într-un litigiu pe care ar urma să-l inițieze împotriva Gazprom, dar și în procesul de recuperare a activelor energetice luate de către Federația Rusă. Un anunț în acest sens a fost făcut de către premierul Dorin Recean, presei după ședința Guvernului din 15 ianuarie.
16:40
Aproximativ șase mii de absolvenți de gimnaziu din întreaga țară vor beneficia de lecții gratuite la matematică. Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, anunță implementarea unui program de lecții suplimentare gratuite destinate elevilor de clasa a IX-a care se confruntă cu dificultăți în studierea matematicii.
16:40
Incendiile continuă să devasteze sudul Californiei: Zeci de morți și mii de case distruse # Moldova1
Sudul Californiei rămâne în stare de alertă. Vânturile puternice intensifică pericolul incendiilor care au devastat deja regiunea. Două incendii masive, Eaton Fire, în apropiere de Pasadena, și Palisades Fire, în Pacific Palisades, au provocat moartea a cel puțin 25 de persoane și au distrus mii de locuințe. Aproape 90.000 de oameni rămân sub ordine de evacuare, iar autoritățile avertizează că bilanțul ar putea crește, scrie AP.
16:40
Starul clubului de fotbal Paris Saint-Germain și al naționalei Marocului, Achraf Hakimi, a vorbit pentru prima dată despre acuzația de viol cu care se confruntă de aproape 2 ani. Fotbalistul a ales să sublinieze consecințele faimei care i se creează.
16:30
Republica Moldova va beneficia de un grant de 1,3 miliarde de lei din partea SUA pentru proiecte de dezvoltare # Moldova1
SUA vor acorda un sprijin adițional sub formă de grant în valoare de 1,3 miliarde de lei în cadrul Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare, semnat de guvernele de la Chișinău și Washington.
16:00
Raport: Conflictele armate, riscurile de mediu și dezinformare - principalele amenințări la nivel mondial, în 2025 # Moldova1
Conflictele între state, riscurile de mediu și dezinformarea sunt principalele amenințări pe termen scurt la nivel mondial, conform celei de-a 20-a ediții a Global Risks Report, publicația World Economic Forum.
15:50
Ministrul român al Energiei îi răspunde lui Șor: „Gazul rusesc costă exact suveranitatea pe care cozile de topor ale Moscovei pretind că o vor apărată” # Moldova1
Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, i-a răspuns oligarhului fugar Ilan Șor, după ce acesta a afirmat că R. Moldova cumpără gaz românesc la prețuri mari, în loc să aleagă gazul rusesc. În mesajul său, Burduja l-a acuzat pe Șor că promovează interesele Kremlinului, atacând eforturile României și ale Uniunii Europene de a pune capăt șantajului energetic impus de Rusia.
Acum 6 ore
15:20
Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și în Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc. Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra unui memorandum în acest sens.
14:10
Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și în Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc. Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra unui memorandum în acest sens.
13:50
Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din Republica Moldova este pilonul de bază al intervenției rapide în situații critice. Cu peste 7 ani de experiență, operatorii acestui serviciu, demonstrează zilnic profesionalism, oferind sprijin vital populației.
Acum 8 ore
13:30
Peste 1 600 de blocuri de locuințe din Chișinău vor trece la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic # Moldova1
Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova circa 143 de milioane de euro pentru eficientizarea energetică a peste 1 600 de blocuri de locuințe din Chișinău. Potrivit autorităților, odată cu instalarea echipamentului modern, locuitorii capitalei ar urma să primească facturi mai mici cu 30 la sută decât în prezent. Astfel, consumatorii din aceste blocuri vor avea posibilitatea de a conecta și deconecta încălzirea în apartamente și vor putea regla în mod independent consumul de energie. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și BERD, semnat în noiembrie 2024, a fost aprobat la ședința de miercuri, 15 ianuarie, a Cabinetului de miniștri.
12:50
Peste 1 600 de blocuri locative din Chișinău vor trece la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic # Moldova1
Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova circa 143 de milioane de euro pentru eficientizarea energetică a peste 1 600 de blocuri locative din Chișinău. Potrivit autorităților, odată cu instalarea echipamentului modern, locuitorii capitalei ar urma să primească facturi mai mici cu 30 la sută decât în prezent. Astfel, consumatorii din aceste blocuri vor avea posibilitatea de a conecta și deconectat încălzirea în apartamente și vor putea regla în mod independent consumul de energie. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și BERD, semnat în noiembrie 2024, a aprobat la ședința de miercuri, 15 ianuarie, a Cabinetului de Miniștri.
12:30
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind mai multe tipuri de rachete. Conform Forțelor Aeriene Ucrainene, rachetele de croazieră au fost lansate din bombardiere strategice, iar rachetele balistice au vizat regiunea Harkov. Totodată, din sud au fost trase rachete „Kalibr”, iar avioane MiG-31, purtătoare de rachete „Kinjal”, au fost ridicate în aer, notează BBC.
12:30
Cristina Bucșă, tenismenă născută la Chișinău, dar care evoluează pentru Spania, s-a oprit în turul 2 a turneului de Grand Șlem de la Australian Open. Deși a câștigat cu 6:3 primul set al partidei cu canadianca Leylah Fernandez, sportiva de 27 de ani le-a pierdut pe celelalte două cu același scor, 4:6, și a fost eliminată din competiție.
12:20
Moldovagaz nu a fost notificată despre reluarea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană # Moldova1
Moldovagaz, singurul furnizor de gaze naturale în regiunea transnistreană, nu a fost notificată oficial despre reluarea livrărilor de gaze din Federația Rusă. Declarația a fost făcută de șeful interimar al companiei, Vadim Ceban, în contextul anunțului făcut de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, privind reluarea aprovizionării cu gaze.
11:50
Nicio rachetă nu a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Precizările Ministerului Apărării # Moldova1
După ce în spațiul public au apărut informații că o rachetă rusească ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, responsabilii de la Ministerul Apărării au declarat pentru Compania „Teleradio-Moldova” că sistemele de supraveghere aeriană din dotarea Armatei Naționale nu au înregistrat survolarea neautorizată a spațiului aerian al țării noastre.
11:50
Veronica Arpinte a fost demisionat din funcția de secretară de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrului Dumitru Alaiba la ședința Guvernului din 15 ianuarie.
Acum 12 ore
10:40
Deficitul energetic după sezonul de încălzire: Ce spun experții și ce soluții propune Energocom # Moldova1
Republica Moldova ar putea înfrunta noi provocări în sectorul energetic, în special după încheierea sezonului de încălzire, avertizează experții. Aceștia atrag atenția asupra faptului că atunci ar putea crește deficitul de energie. Energocom confirmă că deficitul de energie electrică ar putea fi resimțit la vară, când consumul crește, însă dă asigurări că situație este gestionabilă, iar soluțiile urmează a fi identificate.
10:00
Patru persoane au fost transportate la spital în urma unor grave accidente care au avut în ultimele 24 de ore. Primul accident a avut loc pe strada Florilor din orașul Ștefan-Vodă. În urma tamponării între două automobile, o femeie în vârstă de 76 de ani a rămas blocată într-un automobil.
09:50
Ministrul român al Energiei îi răspunde lui Șor: „Gazul rusesc costă exact suveranitatea pe care cozile de topor ale Moscovei pretind că o vor apărată” # Moldova1
Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, i-a răspuns oligarhului fugar Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldovenească în Rusia, după ce acesta a afirmat că R. Moldova cumpără gaz românesc la prețuri mari, în loc să aleagă varianta rusească. În mesajul său Burduja l-a acuzat pe Șor că promovează interesele Kremlinului, atacând eforturile României și ale Uniunii Europene de a pune capăt șantajului energetic impus de Rusia.
09:50
Patru persoane au fost transportate la spital în urma unor grave accidente care au avut în ultimele 24 de ore. Primul accident a avut loc pe strada Florilor din orașul Ștefan-Vodă. În urma tamponării între două automobile, o femeie în vârstă de 76 de ani a rămas blocată într-un automobil.
09:10
15 ianuarie - Ziua Națională a Culturii și 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu # Moldova1
Astăzi marcăm Ziua Națională a Culturii, un prilej de a onora patrimoniul nostru cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. În acest an, Ministerul Culturii organizează o serie de evenimente în întreaga țară, ce includ expoziții, spectacole de teatru și dans, recitaluri de poezie și muzică, proiecții de film, precum și dezbateri și ateliere dedicate promovării literaturii și artei. Toate se vor întâmpla și în contextul campaniei naționale „2025 - Anul Mihai Eminescu”, menționează ministerul, într-un comunicat.
09:10
Oleg Tofilat: Gestionarea neprofesionistă a situației economice ar putea afecta vectorul de dezvoltare al țării # Moldova1
Din punct de vedere economic vom traversa o perioadă dificilă, care necesită o gestionare profesionistă și o comunicare eficientă din partea Guvernului, avertizează expertul economic Oleg Tofilat. „Este o situație dificilă, care trebuie gestionată profesionist și nu trebuie să devină fatală pentru economia țării și pentru soarta vectorului de dezvoltare”, a declarat acesta în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
08:20
Autoritățile sud-coreene l-au arestat miercuri pe președintele Yoon Suk Yeol, recent demis, sub acuzații de insurecție. Acesta a declarat că a acceptat să colaboreze cu ancheta pentru a evita „vărsarea de sânge”, în ciuda faptului că consideră investigația „ilegală”, scrie Reuters. Acest arest este o premieră pentru un președinte în funcție al Coreei de Sud.
08:10
15 ianuarie - Ziua Națională a Culturii și marcarea a 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. # Moldova1
Astăzi marcăm Ziua Națională a Culturii, un prilej de a onora patrimoniul nostru cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. În acest an, Ministerul Culturii organizează o serie de evenimente în întreaga țară, ce includ expoziții, spectacole de teatru și dans, recitaluri de poezie și muzică, proiecții de film, precum și dezbateri și ateliere dedicate promovării literaturii și artei. Toate se vor întâmpla și în contextul campaniei naționale „2025 - Anul Mihai Eminescu”, menționează ministerul, într-un comunicat.
07:40
„Renașterea”, partidul extremist bulgar plasat pe locul trei la alegerile parlamentare din octombrie 2024, a anunțat revendicări teritoriale inspirate din programul lui Donald Trump: „vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”. „Îl susținem pe Trump pentru Canada și Canalul Panama și vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”, a scris, joia trecută, partidul Vazrajdane („Renașterea”) pe contul de Facebook al formațiunii.
07:30
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind mai multe tipuri de rachete. Conform Forțelor Aeriene Ucrainene, rachetele de croazieră au fost lansate din bombardiere strategice, iar rachetele balistice au vizat regiunea Harkov. Totodată, din sud au fost trase rachete „Kalibr”, iar avioane MiG-31, purtătoare de rachete „Kinjal”, au fost ridicate în aer, notează BBC.
Acum 24 ore
21:30
Incendii în Los Angeles: Riscul de răspândire a flăcărilor crește, odată cu intensificarea vântului # Moldova1
În Los Angeles, situația rămâne extrem de gravă în fața incendiilor de vegetație care continuă să devasteze regiunea. Autoritățile și echipele de pompieri se pregătesc pentru revenirea vânturilor puternice, care au alimentat deja focul în ultimele zile. Numărul persoanelor dispărute a crescut la 23, iar bilanțul deceselor a ajuns la 24 de victime. Serviciul meteorologic național a emis un avertisment privind o „situație periculoasă”. Astfel, se prognozează că viteza vântului ar putea ajunge până la 112 km pe oră în zonele muntoase, ceea ce ar putea agrava considerabil incendiile și ar pune mai multe vieți în pericol. Liderul de la Casa Albă, Joe Biden a dat asigurări că victimele incendiilor vor primi ajutor.
21:00
Impactul scumpirilor la energie asupra pieței alimentare: ce spun vânzătorii și antreprenorii # Moldova1
Scumpirea de aproape două ori a curentului electric pune presiune pe producători. Așteptarea e că prețurile la alimente vor crește. Vânzătorii și cumpărătorii resimt deja efectele scumpirilor sezoniere. Deocamdată noile tarife nu și-au făcut văzut efectul. În acest context, statul promite măsuri de compensare, dar mecanismele rămân încă neclare.
20:30
Antony Blinken: Pentru aprobarea încetării focului în Gaza este necesar doar acceptul Hamas # Moldova1
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marți că pentru punerea în practică a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza mai trebuie doar acceptul din partea grupării islamiste palestiniene Hamas, relatează EFE, citată de Agerpres.
20:00
Președintele clubului de fotbal Barcelona, Joan Laporta, a făcut show la o conferință de presă. El a denunțat așa-zisele „încercări de destabilizare din exterior și interior” a situației clubului, după un proces dificil de înregistrare a jucătorilor Dani Olmo și Pau Victor.
19:40
Topul celor mai scumpe orașe din lume: Traiul în Chișinău, mai costisitor decât în Baku sau Rio de Janeiro # Moldova1
Chișinăul pare a fi mai scump decât alte orașe, cum ar fi Moscova, Baku sau Rio de Janeiro, conform unui clasament global al costului de trai. Cu un indice de 32 de puncte, capitala Republicii Moldova ocupă locul 242, depășind astfel orașele mari din Estul Europei. În schimb, Bucureștiul, capitala României, este și mai costisitor și se situează pe locul 199.
Ieri
19:00
Chișinăul condamnă declarațiile Moscovei: „Este o ingerință inadmisibilă în treburile interne ale statului nostru” # Moldova1
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova „dezaprobă ferm” declarațiile consilierului președintelui rus și membru permanent al Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, care a afirmat într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda că Republica Moldova riscă să dispară dacă va adopta politici anti-rusești. MAE califică aceste afirmații drept o ingerință inadmisibilă în treburile interne ale Republicii Moldova, subliniind că astfel de declarații urmăresc destabilizarea regiunii.
18:30
Rusia recurge la tactici brutale pentru a-și extinde influența în războiul împotriva Ucrainei, folosind prizonierii de război ca monedă de schimb pentru a manipula familiile acestora. Dovezi obținute de BBC dezvăluie cum agenții ruși combină mita și amenințările pentru a forța rudele îngrijorate să efectueze acte de sabotaj și spionaj împotriva propriei țări.
18:30
Aprobat de ANRE: Mai multe localități din Zona de Securitate vor fi racordate la rețelele de energie de pe malul drept # Moldova1
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat solicitările Moldovagaz și Premier Energy privind efectuarea lucrărilor necesare pentru racordarea localităților din Zona de securitate la rețelele de energie electrică și gaze naturale.
18:20
Raliul Dakar a trecut de ecuator și se apropie de intrarea în ultima turnantă. Cea de-a noua etapă din cele 12 programate a fost câștigată de argentinianul Luciano Benavides, în clasa Moto, și de experimentatul pilot qatarez Nasser Al-Attiyah în Clasa Auto.
17:40
CRIZA ENERGETICĂ // Chișinăul menține stabilitatea în fața presiunilor externe, în timp ce Tiraspolul așteaptă livrări de gaze, consideră experții # Moldova1
Criza din stânga Nistrului este creată artificial și face parte dintr-o strategie mai amplă a Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova, înaintea alegerilor parlamentare din acest an. În ciuda acestor provocări, experții spun că autoritățile constituționale de la Chișinău continuă să respecte obligațiile contractuale față de concernul rus și să mențină stabilitatea în regiune, în timp ce Tiraspolul ar aștepta ca livrările de gaze rusești să fie reluate.
17:40
Facturi mai mici și săli mai calde: Liceul „Matei Basarab” din Chișinău beneficiază de un proiect de eficientizare energetică # Moldova1
În timp ce unele instituții de învățământ încearcă să economisească pentru a face față scumpirilor la energie electrică și gaz, altele se bucură de economii de aproximativ 30% în facturi. Este vorba și despre Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău care în această perioadă beneficiază de un proiect de eficientizare energetică care include lucrări de termoizolare a clădirii, înlocuirea geamurilor vechi și a becurilor tradiționale cu cele LED. Proiectul cuprinde și alte patru licee din Republica Moldova.
17:30
La 85 de ani de la nașterea scriitorului, Biblioteca „Onisifor Ghibu” lansează Anul literar Nicolae Esinencu # Moldova1
Supranumit de critica literară „copilul teribil al literaturii basarabene", regretatul dramaturg, eseist, poet și scenarist Nicolae Esinencu și opera sa continuă să se afle în atenția cititorilor și cercetătorilor. Cu prilejul aniversării a 85-ea de la nașterea scriitorului, Biblioteca „Onisifor Ghibu" a lansat Anul literar Nicolae Esinencu.
17:10
Elevii claselor gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită în școală din septembrie 2025 # Moldova1
Elevii claselor a V-IX-a vor beneficia de alimentație gratuită în școală, din septembrie 2025. Un anunț în sens a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă. Programul va fi finanțat integral din bugetul de stat. Potrivit ministrului, în perioada ianuarie-februarie va fi stabilit formatul de implementare a acestui angajament, în funcție de mărimea școlii și capacitatea cantinei, iar detaliile vor fi prezentate ulterior.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.