Petruți: Guvernarea ne face periodic „independenți”. Anterior prețul curentului cu vreo 300%, iar acum cu 75 la sută. La parlamentare PAS ne va anunța că tarifele nu vor mai crește

UNIMEDIA, 3 ianuarie 2025 19:40

„Periodic, actuala guvernare de la Chișinău ne face „independenți”. La „independența” anterioară, prețul gazului a crescut cu 630%, iar energia electrică cu vreo 300%. Acum, din nou devenim „independenți”, după o scumpire a gazului și încă o majorare a tarifului la electricitate cu 75%. Toate astea vor duce la o inflație cumulată pe parcursul acestei guvernări de circa + 80%”. Reacția aparține directorului IMAS Moldova, sociologul Doru Petruți, după majorarea tarifului la curentul electric.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de UNIMEDIA

Acum 12 ore
20:30
Situație complicată pentru cetățenii din stânga Nistrului. După deconectările de gaz, aceștia se plâng că stau și fără lumină. „Dacă fără gaz mai era cum era, dar cum să accepți întunericul?”, a povestit o locuitoare.
20:20
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 6 ianuarie 2025, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice.
20:10
Dacă vreți să renuțați la locul de muncă și să trăiți bine și ieftin peste hotare? Forbes a făcut lista locurilor atât de accesibile încât s-ar putea să nu aveți nevoie de o avere strânsă pentru a părăsi țara natală. Digi24.ro scrie regiunile din Grecia sau chiar Indonezia și Panama care își așteaptă noii localnici.
19:50
Gabriel Nebunu și mama sa au început noul an în Laponia. Artistul a pregătit vacanța în mare secret, iar mama acestuia nici nu bănuia unde pleacă, scrie shok.md.
19:40
SA Enercogom informează că luni, 6 ianuarie, se anticipează un consum mai mare de energie electrică, dar care va fi acoperit din importuri.
19:40
Spectacol Folcloric cu colinde și cântece de Crăciun, mâine, 6 ianuarie, începând cu ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale. Primăria capitalei invită cetățenii să sărbătorească ajunul Crăciunului alături de invitați speciali.
Acum 24 ore
19:20
SA Enercogom informează că luni, 6 ianuarie, se anticipează un consum mai mare de energie electrică, dar care va fi acoperit din importuri.
19:10
Cristina Ich a spus adevărul despre sarcină direct din America. Frumoasa influenceriță a lămurit lucrurile după ce s-a speculat că ar aștepta un copil cu bărbatul alături de care trăiește, în prezent, o frumoasă poveste de dragoste, scrie spynews.ro.
18:50
Spitalele din întreaga Europă se confruntă cu o perioadă dificilă, deoarece cazurile de gripă continuă să crească brusc după sezonul sărbătorilor. Aceasta afectează persoanele de toate vârstele, însă copiii sub 15 ani și persoanele de peste 60 de ani suferă cel mai mult, scrie presa română.
18:40
Conform Bibliei, Adam și Eva au fost primul bărbat și prima femeie de pe Pământ. Se spune că au fost făcuți din țărână și că au trăit în Grădina Edenului, cele două personaje fiind în centrul credinței, scrie adevărul.ro.
18:10
CRBL și Elena Vîșcu au divorțat după 16 ani de căsnicie. Acum artistul are o altă relație, pe care o trăiește intens. Olga Guțanu, tânăra de 23 de ani de care este îndrăgostit CRBL, este din Republica Moldova și are o carieră în modelling. CRBL are convingerea că iubirea nu întreabă de vârstă și recunoaște că are momente când se lasă dominat de gelozie, sentiment de care nu se credea capabil, scrie viva.ro.
17:50
Prima duminică din an este considerată un moment cu o energie specială, încărcată de simboluri și posibilități. Ziua este văzută de mulți ca o oportunitate perfectă de a lăsa în urmă energiile vechi și de a atrage prosperitatea, iubirea și sănătatea în noul an. De-a lungul timpului, s-au conturat diverse tradiții și ritualuri care promit să transforme dorințele în realitate. Cancan.ro a scris ce trebuie să faci în prima duminică din an pentru ca toate dorințele tale să devină realitate.
17:40
Expertul în economie, Veaceslav Ioniță, a explicat consecințele în urma majorării tarifelor la energia electrică, efectul asupra inflației, dar și cine va suferi cel mai mult în aceste condiții. „Factura medie lunară la energia electrică va crește cu 240 lei, iar impactul este semnificativ pentru fiecare familie”, a menționat analistul.
17:10
Modela Olga Fedosenco a avut parte de o surpriză frumoasă livrată la ușa apartamentului său, chiar la miez de noapte. Potrivit imaginilor video, aceasta a primit în dar multe buchete de flori. „Dimineața mea printre 1001 de trandafiri”, a scris prezentatoarea.
16:40
Rusia a susţinut duminică că a doborât zeci de drone ucrainene în cursul nopţii, fără a raporta victime, informează AFP. Videoclipuri postate pe reţelele de socializare au arătat ceea ce păreau a fi explozii în sudul regiunii Rostov, pe fundalul sirenelor de alarmă antiaeriană, scrie digi24.ro.
16:10
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova și-a felicitat public tatăl său care astăzi este omagiat. „Ce fel de bărbat este tata? Un bărbat cât un munte. La mulți ani”, a scris Vlad Filat.
15:40
Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, și în PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția ieșire din Republica Moldova, menționează responsabilii de la Frontieră.
15:10
Accidentul teribil de la Poșta Vechea care a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie a fost filmat de o cameră de supraveghere din preajmă.
14:40
Măgarul care a inspirat personajul Donkey din filmul ”Shrek” a murit la vârsta de 30 de ani, scrie protv.ro.
14:10
Ghinion pentru șoferul unui bolid. Acesta a dat nas în nas cu poliția în timp ce mergea cu mașina pe contrasens.
13:40
Un document de călătorie care ne definește naționalitatea, pașaportul promite libertate de mișcare pentru cei care l-au obținut din țara potrivită. Digi24.ro a scris povestea din spatele creării acestui document cu aproximativ un secol în urmă.
13:10
Emilian Crețu este astăzi omagiat. Actorul a împlinit frumoasa vârstă de 38 de ani. Cu această ocazie, acesta a organizat o petrecere fastuoasă cu sute de invitați, dress code și invitați speciali. „Bine a venit la ai mei 38, că până la 69 e mult”, a scris Emilian Crețu.
12:40
Celula de criză de la Guvern informează că, pentru perioada 4-5 ianuarie, consumul de energie electrică este asigurat integral pentru malul drept, fără a fi nevoie de activat contractele de avarie. În același timp, pe malul stâng, volumul de energie produs de MGRES/ Centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari nu este suficient, fiind efectuate deconectări pe ore.
12:10
Primăria Municipiului Chișinău informează că în ajunul Crăciunului pe stil vechi, 6 ianuarie, ora 16:00 – 7 ianuarie , ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. A. Pușkin – str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente.
11:40
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că forțele ruse și nord-coreene au suferit pierderi grele. „În luptele din apropierea unui sat, Makhnovka, în regiunea Kursk, armata rusă a pierdut până la un batalion de soldați de infanterie nord-coreeni și parașutiști ruși”, a anunțat acesta, scrie adevărul.ro.
11:10
Locuitorii din stânga Nistrului au rămas și astăzi fără curent electric pentru o perioadă mai lungă de timp. Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat sâmbătă, 4 ianuarie, că duminică, întreruperile vor dura câte patru ore și vor începe la ora 08:00.
10:40
Arestare neașteptată în cazul morții lui Liam Payn! Un fost angajat al hotelului Casa Sur Palermo din Argentina, unde artistul a căzut de la balustradă și a decedat, a fost reținut de oamenii legii sub acuzația că i-ar fi vândut droguri cântărețului, consumul substanțelor ducând, în cele din urmă, la moartea sa din 16 octombrie 2024, scrie presa română.
10:10
09:50
Anul 2025 abia a început, așa că este momentul pentru a vedea ce a prezis celebrul Nostradamus pentru acest an. Celebrele sale catrene, considerate de mulți adevărate profeții, au fost de-a lungul timpului interpretate ca anticipând evenimente importante la nivel global. Și pentru acest an, „profetul Apocalipsei” a lăsat în urma sa numeroase predicții, care însă nu creionează un an prea grozav, scrie cancan.ro.
09:30
Conjuncția planetară de astăzi ne invită la introspecție și acțiune decisivă. Fiecare semn zodiacal va resimți influența astrelor într-un mod unic, provocându-ne să ne reevaluăm forțele interioare și relațiile cu cei din jur. Arhetipurile astrologice ne îndeamnă să căutăm echilibrul între a da și a primi. Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2025 ar putea dezvălui perspective noi și oportunități neașteptate pentru fiecare dintre noi.
09:30
Șapte mașini avariate și o persoană rănită, după un accident grav la Poșta Veche. Potrivit poliției, impactul a avut între 2 automobile, una dintre care a fost proiectată în mașinile parcate în preajmă.
09:10
Pe 5 ianuarie, istoria a fost marcată de tratatul de pace al lui Mircea cel Bătrân și de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Ieri
08:30
Conjuncția planetară de astăzi ne invită la introspecție și acțiune decisivă. Fiecare semn zodiacal va resimți influența astrelor într-un mod unic, provocându-ne să ne reevaluăm forțele interioare și relațiile cu cei din jur. Arhetipurile astrologice ne îndeamnă să căutăm echilibrul între a da și a primi. Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2025 ar putea dezvălui perspective noi și oportunități neașteptate pentru fiecare dintre noi.
07:20
Conform informațiilor furnizate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, vremea în Moldova astăzi va fi caracterizată prin condiții predominante fără precipitații, cu temperaturi variabile și cer parțial noros.
4 ianuarie 2025
20:10
Cleopatra Stratan are probleme cu vederea și, de mai bine de 18 ani, poartă ochelari. Este dependentă de ei și va rămâne toată viața, după cum ea însăși ne-a povestit. Ce diagnostic i-au pus medicii artistei, dezvăluie unica.ro.
20:00
Conjuncția planetară de astăzi promite o zi de transformări și revelații. Fiecare semn zodiacal va resimți influența astrelor într-un mod unic, iar arhetipurile astrologice vor juca un rol important în deciziile de viață.
19:50
Europarlamentara Diana Iovanovici Șoșoacă, lidera partidul S.O.S. România, a reacționat după ce Comisia Europeană a anunțat că Ursula von der Leyen a contractat o formă gravă de pneumonie, afirmând, într-un mesaj publicat pe Facebook, că „blestemul românilor uciși și aruncați în saci negri de plastic a ajuns-o” șefa Executivului comunitar, scrie hotnews.ro.
19:40
Locuitorii din stânga Nistrului vor rămâne duminică fără curent electric pentru o perioadă mai lungă de timp. Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat sâmbătă, 4 ianuarie, că duminică, întreruperile vor dura câte patru ore și vor începe la ora 08:00.
19:10
Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, consideră că ochelarii inteligenți vor deveni în curând platforma dominantă. Această previziune îndrăzneață a stârnit dezbateri intense în rândul experților din industrie și al consumatorilor, scrie adevarul.ro.
18:40
China se confruntă din nou cu o problemă de sănătate publică, la cinci ani după pandemia Covid-19, iar de data aceasta este vorba despre un focar de metapneumovirus uman (HMPV), transmit stirileprotv.ro.
18:20
IGSU avertizează cetățenii că gheața fragilă pe suprafața bazinelor acvatice prezintă un pericol pentru viață și sănătate, în special când temperaturile aerului oscilează între minus și plus. Îndemnul vine în contextul scăderii temperaturii aerului în perioada 4-7 ianuarie.
18:00
Lionel Messi, învârstă de 37 de ani, a primit Presidential Medal of Freedom (n.r. - Medalia Prezidențială a Libertății) din partea președintelui Joe Biden, cea mai înaltă distincție civilă din SUA. Alături de starul argentinian, a fost premiat cu aceeași medalie și fostul baschetbalist „Magic” Johnson de 65 de ani, transmite presa română.
17:40
Uzina metalurgică de la Rîbnița din stânga Nistrului nu mai activează și va fi imposibil de redeschis în perioada următoare, declară directorul Serghei Kornev, conform presei locale.
17:00
În plină iarnă, mulţi sunt cu gandul la vară şi caută piscine şi zone unde pot avea parte de o experienţă ca într-o staţiune de la malul mării. Aşa se face că bucureștenii dar și o mulțime de turiști din străinătate au ales să-și înceapă anul cu momente de relaxare la unul dintre cel mai mari centre de wellness și distracție termală din Europa de Est, de lângă capitala României. Complexul dispune de o capacitate de peste 4.000 de locuri şi în aceste zile libere a fost arhiplin, motiv pentru care administratorii au decis să prelungească programul, scrie observatornews.ro.
16:40
Necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral duminică, 5 ianuarie, anunță Energocom, care a menționat că, pentru ziua de mâine, se anticipează un consum total de energie electrică pe malul drept al râului Nistru cu 7-8% mai mic față de ziua precedentă, sâmbătă, 4 ianuarie. Respectiv va fi necesară mai puțină electricitate de import, se arată într-un comunicat.
16:10
În primele zile ale anului, actorul Mihai Bendeac a povestit experiența pe care trăit-o când a fost în vizită la rudele sale, transmite hotnews.ro.
15:50
Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia oraşului Ashiya (sudul Japoniei) unde locuia, informează AFP, citat de observatornews.ro.
15:30
Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, și în PTF Cahul se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția ieșire din R. Moldova, menționează responsabilii de la Frontieră.
15:10
Consumul de energie electrică pentru malul drept a fost asigurat la nivelul necesar pentru 3 ianuarie, potrivit informațiilor Celulei de criză de la Guvern. Pentru ziua de 4 ianuarie, la hotarul cu România a fost rezervată capacitatea comercială suficientă pentru a acoperi necesarul de consum.
14:40
Mii de oameni se află de la primele ore ale zilei de sâmbătă în fața reședinței președintelui suspendat din Coreea de Sud, Yoon Suk Yeol. Acesta urmează să fie arestat, iar termenul limită este luni. Sunt deopotrivă susținători ai fostului lider, dar și contestatari. Vineri, poliția nu a reușit să-l aresteze pe președinte, chiar dacă are mandat în acest sens. 100 de agenți au mers la locuința acestuia, dar s-au trezit în fața a 200 de soldați și membri ai serviciului de securitate, care îl apără pe șeful statului. Au urmat îmbrânceli și chiar bătăi între cele două tabere, iar polițiștii au fost nevoiți să se retargă scrie BBC, citat de digi24.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.