Documentarea celor 140 de mii de oameni care s-au lăsat corupți electoral abia începe
IPN,
25 decembrie 2024 09:50
Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat într-un interviu pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosar
• • •
Alte ştiri de IPN
Acum 6 ore
20:10
Un număr de 80 de profesori și manageri școlari din Chișinău și din raioanele Anenii Noi, Orhei și Soroca participă la un training specializat pentru a face față provocărilor emoționale și educaționale ale elevilor. Instruirea face parte din „Programul pentru o educație mai bună 2” și se desfășoară în perioada 26-28 decembrie, transmite IPN.„Acest program are ca scop
20:10
Activiștii civici cer revizuirea legii cu privire la protecția și drepturile animalelor, care să răspundă nevoilor tuturor animalelor, nu doar ale celor de companie. Într-o acțiune de protest desfășurată în fața Parlamentului de organizația „Societatea Umană”, activiștii au cerut revizuirea legii votate de legislativ în primăvara anului 2023, transmite IPN.Protestatarii su
Acum 8 ore
17:50
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7621 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5677 Coroana islandeza 352 ISK
17:50
Furnizorul termiei de la Tiraspol anunță că imediat ce regiunea transnistreană nu va mai primi gaze, populația nu va avea nici apă caldă, nici agent termic, chiar de la 1 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut de șeful „Tirasteploenergo”, Oleg Ișcenko, scrie Novosti PMR, citat de IPN.Odată cu declanșarea crizei energetice din prima zi a anului viitor, de la ora 7 dimineața, nu
17:50
Aeroportul Internațional Chișinău a fost, noaptea trecută, ținta unei alerte false cu bombă. Șefa interimară a Secției comunicare strategică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ilona Railean, a precizat pentru IPN că apelul a fost recepționat la 23:08.„Echipele de intervenție ale Poliției de Frontieră, de comun cu forțele de securitate specializate, au fost mobil
17:50
Începând de astăzi, la Guvern va activa o celulă de criză. Toate instituțiile sunt mobilizate pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și pentru gestionarea eventualelor întreruperi în furnizarea energiei electrice, transmite IPN.În cazul unor eventuale deconectări de energie, spitalele și unitățile medicale vor continua să funcționeze f
17:50
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare comunității evreiești, care în următoarele opt zile serbează Hanukkah. În mesajul său, șefa statului a subliniat importanța acestei sărbători, care reprezintă nu doar o celebrare a luminii, ci și un simbol al credinței, speranței și solidarității.„Felicit comunitatea evreiască din Republica Moldova și din
17:50
Bloomberg: Fostul ministru al justiției și fostul șef SIS – autorul schemei de ocolire a notificărilor roșii Interpol # IPN
Fostul ministru al justiției și șef al Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova, Vitalie Pîrlog, este autorul și figura centrală în schemă internațională de corupție privind eliminarea Notificărilor Roșii Interpol, scrie IPN cu referire la Bloomberg.Potrivit autorilor articolului, Pîrlog a exploatat o lacună creată chiar de el în 2017 în structura Interpol, iar în toamna a
17:50
Un bărbat de 40 de ani, recunoscut vinovat de violarea fiicei sale vitrege, a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Pe parcursul a câteva luni, inculpatul a abuzat sexual copila, în vârstă de 11 ani, în timp ce mama acesteia era plecată la muncă, transmite IPN.Cazul s-a produs în nordul Moldovei. Potrivit procurorilor, faptele au avut loc în perioada februarie-mai 2024. Bărbatul îi
Acum 12 ore
17:20
Medicii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au salvat viața unui bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu anevrism toraco-abdominal gigant rupt. Specialiștii au efectuat operația prin toracofrenolombotomie, intervenție chirurgicală care nu a mai fost realizat până acum în Republica Moldova. Operația a durat mai bine de șapte ore, transmite IPN cu referire la un co
16:50
Procedura de insolvabilitate poate fi inițiată dacă se întrunește pragul minim de 10 salarii medii pe economie. Prevederea în cauză a fost introdusă în Legea insolvabilității, transmite IPN.Prin modificările promovate în lectură finală, a fost redus termenul maxim de adoptare a hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate de către instanța de judecată – de la 20
16:30
În regiunea transnistreană, buteliile de gaz vor fi scoase din blocurile cu apartamente. Dacă vor fi găsite, vor fi confiscate ca instrument de comitere a unei infracțiuni, transmite IPN.Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe convocate de administrația regiunii cu serviciile specializate pentru a analiza măsurile de prevenire sau minimizare a consecințelor unei posibile crize
16:10
Judecătorii și procurorii vor avea parte de garanții sociale suplimentare. Parlamentul a adoptat în a doua lectură un proiect de lege ce prevede acoperirea cheltuielilor de transport și închiriere a locuințelor pentru magistrații care își desfășoară activitatea într-o localitate diferită de cea de domiciliu și sunt nevoiți să facă naveta. Noile facilități se vor aplica și membrilor Consi
15:20
Parlamentul a votat în a treia lectură, definitivă, Legea Bugetului de Stat pentru 2025, care prevede creșterea salariilor pentru anumite categorii de angajați din sectorul bugetar, acordarea de compensații pentru energia consumată și majorarea prestațiilor sociale, transmite IPN.De asemenea, se preconizează majorarea, de la 1 mai 2025, a pensiei minime pentru limita de vârstă
15:00
Un felcer din Chișinău a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru malpraxis. Din cauza abaterilor de la regulamentul de acordare a asistenței medicale și stabilire incorectă a diagnosticului, pacientul ar fi decedat, transmite IPN.Potrivit procurorilor, în ianuarie 2020, medicul a examinat necorespunzător și superficial un pacient, a omis investigațiile necesare și efectuarea el
14:50
Șeful statului, Maia Sandu, a semnat un decret cu noua componență a cabinetului prezidențial. Decretul prevede ajustări în componența echipei sale, transmite IPN, cu referite la un comunicat emis de instituția prezidențială.Astfel, unii dintre consilieri își vor continua activitatea în domeniile deja gestionate, alții vor prelua atribuții noi, iar unii au fost eliberați.Igor Zaharov,
14:50
Moldovenii își vor primi compensațiile la energie pentru luna decembrie începând cu 10 ianuarie, au declarat pentru IPN responsabili de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.Persoanele care au depus cereri în luna noiembrie nu trebuie să le repete, indiferent dacă au avut statutul de consumator vulnerabil sau non-vulnerabil.Toți cei înscriși în sistem sunt reverificați în fiecar
14:10
Alături de „Termoelectricaˮ și „CET-Nord”, și întreprinderea municipală „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea tarifului la termoficare. Pentru locuitorii din sudul țării căldura se poate scumpi cu 630 de lei, transmite IPN.În demersul depus la ANRE, furnizorul solicită majorarea tarif
14:00
Un număr de 80 de profesori și manageri școlari din Chișinău și din raioanele Anenii Noi, Orhei și Soroca participă la un training specializat pentru a face față provocărilor emoționale și educaționale ale elevilor. Instruirea face parte din „Programul pentru o educație mai bună 2” și se desfășoară în perioada 26-28 decembrie, transmite IPN.„Acest program are ca scop
14:00
Activiștii civici cer revizuirea legii cu privire la protecția și drepturile animalelor, care să răspundă nevoilor tuturor animalelor, nu doar ale celor de companie. Într-o acțiune de protest desfășurată în fața Parlamentului de organizația „Societatea Umană”, activiștii au cerut revizuirea legii votate de legislativ în primăvara anului 2023, transmite IPN.Protestatarii su
12:50
Restricțiile la achitarea în numerar a valorii apartamentelor și automobilelor s-ar putea amâna cu trei luni, transmite IPN. Șeful Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian, a anunțat că un amendament în acest sens a fost aprobat azi, la ședința comisiei, și urmează să fie adoptat de Parlament.Președintele Comisiei, deputatul PAS, Radu Marian a menționat că în acest
Acum 24 ore
12:10
Furnizorii solicită creșterea tarifelor la energia termică livrată locuitorilor municipiilor Chișinău și Bălți. Societățile „Termoelectricaˮ și „CET-Nord” au depus cereri de ajustare a tarifelor la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.„Termoelectricaˮ propune majorarea tarifului de la 1824 la 2564 de lei (fără TVA) pentru o gigacalo
11:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7621 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5677 Coroana islandeza 352 ISK
11:10
Un bărbat de 40 de ani, recunoscut vinovat de violarea fiicei sale vitrege, a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Pe parcursul a câteva luni, inculpatul a abuzat sexual copila, în vârstă de 11 ani, în timp ce mama acesteia era plecată la muncă, transmite IPN.Cazul s-a produs în nordul Moldovei. Potrivit procurorilor, faptele au avut loc în perioada februarie-mai 2024. Bărbatul îi
11:00
Bloomberg: Fostul ministru al justiției și fostul șef SIS – autorul schemei de ocolire a notificărilor roșii Interpol # IPN
Fostul ministru al justiției și șef al Serviciului de Informații și Securitate al R. Moldova, Vitalie Pîrlog, este autorul și figura centrală în schemă internațională de corupție privind eliminarea Notificărilor Roșii Interpol, scrie IPN cu referire la Bloomberg.Potrivit autorilor articolului, Pîrlog a exploatat o lacună creată chiar de el în 2017 în structura Interpol, iar în toamna a
10:10
Furnizorul termiei de la Tiraspol anunță că imediat ce regiunea transnistreană nu va mai primi gaze, populația nu va avea nici apă caldă, nici agent termic, chiar de la 1 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut de șeful „Tirasteploenergo”, Oleg Ișcenko, scrie Novosti PMR, citat de IPN.Odată cu declanșarea crizei energetice din prima zi a anului viitor, de la ora 7 dimineața, nu
10:10
Aeroportul Internațional Chișinău a fost, noaptea trecută, ținta unei alerte false cu bombă. Șefa interimară a Secției comunicare strategică a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ilona Railean, a precizat pentru IPN că apelul a fost recepționat la 23:08.„Echipele de intervenție ale Poliției de Frontieră, de comun cu forțele de securitate specializate, au fost mobil
10:10
Începând de astăzi, la Guvern va activa o celulă de criză. Toate instituțiile sunt mobilizate pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și pentru gestionarea eventualelor întreruperi în furnizarea energiei electrice, transmite IPN.În cazul unor eventuale deconectări de energie, spitalele și unitățile medicale vor continua să funcționeze f
Ieri
22:30
Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7621 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5699 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.3209 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.6261 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.6701 D.S.T. 960 XDR 1 24.0387 Denar macedonian 807 MKD 10 3.1118
22:30
Creștinii ortodocși marchează astăzi, 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou. Solicitat de IPN, părintele Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, a menționat că Nașterea Domnului reprezintă momentul în care Dumnezeu și-a manifestat dragostea deplină pentru omenire, trimițând pe fiul său să se nască printre oameni pentru mântuirea noastră.„Creștinii ortodo
22:30
Începând cu anul 2025, unele școli din țară vor înființa unități de educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități severe și accentuate. Deși vor face parte din instituțiile de învățământ general, aceste unități vor asigura un cadru educațional adaptat, cu planuri educaționale personalizate.Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Educației și Cercetării precizează că se va face o
22:30
Mersul cu colindul, împărțirea cadourilor, pregătirea mesei festive sunt printre cele mai răspândite și cunoscute tradiții de Crăciun.Colindatul este una dintre cele mai vechi tradiţii, care se mai respectă şi astăzi. Copii, tineri sau chiar adulți merg din casă în casă pentru a colinda. Colindele sunt cântece tradiționale care vestesc Nașterea Domnului.Din cele mai vechi ti
22:30
Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat într-un interviu pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite do
22:30
Recultivarea și închiderea gunoiștii temporare din sectorul Ciocana al capitalei este unul dintre obiectivele prioritare în cadrul celei de-a doua faze a proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău”. Despre aceasta a comunicat directorul interimar al Regiei „Autosalubritate”, Igor Gîrlea, transmite IPN.„Vorbim de proiectarea recultivării gunoiștii de
22:30
Conducerea țării a adresat mesaje de felicitare celor care sărbătoresc astăzi Crăciunul. Președinta Maia Sandu a menționat că această sărbătoare ne aduce mai aproape unii de ceilalți.„Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranță, c
22:30
Puterea de cumpărare a euro în Moldova scade. Ce cumpărai cu 100 de euro în 2020 azi cumperi cu 170 de euro # IPN
În doar patru ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Ceea ce cumpărai cu 100 de euro în 2020 azi cumperi cu 170 de euro, menționează economistul Veaceslav Ioniță.Potrivit lui Ioniță, un salariu de 1000 de euro primit astăzi este echivalentul a 590 de euro în 2020.În 2000, când moldovenii plecați peste hotare trimiteau 100 de euro, acești bani aveau o pu
22:30
Un avion Embraer, care zbura din Azerbaidjan spre Rusia, s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan. Acesta avea la bord cu 67 de persoane, inclusiv 5 membri ai echipajului, au anunțat autoritățile kazahe, transmite IPN.Potrivit informațiilor preliminare, cauza prăbușirii ar fi putut fi o defecțiune a sistemului de control al aeronavei. Deocamdată se cunoaște că echipaj
22:30
Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție după ce o rachetă rusească a survolat spațiul aerian al Republici Moldova. Într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, șefa statului a spus că acțiunile Rusiei încalcă în mod clar dreptul internațional.„În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea, vizând infrastructura energetică a Ucrainei și încălcând
21:40
O deflagrație s-a produs, în seara zilei de 25 decembrie, într-un apartament din Chișinău, de pe strada Nicolae Zelinski nr. 3. Un bărbat de 34 de ani, proprietarul locuinței, a suferit arsuri, transmite IPN.Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că explozia s-a produs într-o locuință de la etajul trei al unui bloc locativ cu patru niveluri. Trei geamuri au f
18:00
O rachetă rusească a survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Poliția de Frontieră, transmite IPN.Potrivit informațiilor, una din rachetele lansate de Rusia a fost observată de o patrulă pe direcția Iampol-Cosăuți. Ulterior, una din rachete ar fi traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în zona Otaci-Moghilev Podilsk și a
12:20
Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție după ce o rachetă rusească a survolat spațiul aerian al Republici Moldova. Într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, șefa statului a spus că acțiunile Rusiei încalcă în mod clar dreptul internațional.„În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea, vizând infrastructura energetică a Ucrainei și încălcând sp
11:50
O rachetă rusească a survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Poliția de Frontieră, transmite IPN.Potrivit informațiilor, una din rachetele lansate de Rusia a fost observată de o patrulă pe direcția Iampol-Cosăuți. Ulterior, una din rachete ar fi traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în zona Otaci-Moghilev Podilsk și a
11:40
Un avion Embraer, care zbura din Azerbaidjan spre Rusia, s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau din Kazahstan. Acesta avea la bord cu 67 de persoane, inclusiv 5 membri ai echipajului, au anunțat autoritățile kazahe, transmite IPN.Potrivit informațiilor preliminare, cauza prăbușirii ar fi putut fi o defecțiune a sistemului de control al aeronavei. Deocamdată se cunoaște că echipajul
11:10
ValutaCodABRRataCursulCoroana ceha 203 CZK 1 0.7621 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5699 Coroana islandeza 352 ISK
11:10
Puterea de cumpărare a euro în Moldova scade. Ce cumpărai cu 100 de euro în 2020 azi cumperi cu 170 de euro # IPN
În doar patru ani, puterea de cumpărare a euro în Moldova a scăzut cu peste 70%. Ceea ce cumpărai cu 100 de euro în 2020 azi cumperi cu 170 de euro, menționează economistul Veaceslav Ioniță.Potrivit lui Ioniță, un salariu de 1000 de euro primit astăzi este echivalentul a 590 de euro în 2020.În 2000, când moldovenii plecați peste hotare trimiteau 100 de euro, acești bani aveau o puter
11:00
Recultivarea și închiderea gunoiștii temporare din sectorul Ciocana al capitalei este unul dintre obiectivele prioritare în cadrul celei de-a doua faze a proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău”. Despre aceasta a comunicat directorul interimar al Regiei „Autosalubritate”, Igor Gîrlea, transmite IPN.„Vorbim de proiectarea recultivării gunoiști
11:00
Conducerea țării a adresat mesaje de felicitare celor care sărbătoresc astăzi Crăciunul. Președinta Maia Sandu a menționat că această sărbătoare ne aduce mai aproape unii de ceilalți.„Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranț
09:50
Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat într-un interviu pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosar
07:40
Creștinii ortodocși marchează astăzi, 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou. Solicitat de IPN, părintele Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, a menționat că Nașterea Domnului reprezintă momentul în care Dumnezeu și-a manifestat dragostea deplină pentru omenire, trimițând pe fiul său să se nască printre oameni pentru mântuirea noastră.„Creștinii ortodocși
Mai mult de 2 zile în urmă
23:50
2024 a fost un an istoric pentru Moldova în contextul în care Uniunea Europeană și-a deschis larg porțile, iar Băncii Naționale i-a revenit un rol activ în procesul de aderare. O spune guvernatoarea BNM, Anca Dragu, într-un mesaj de sfârșit de an, transmite IPN.„Printr-un dialog constant și reforme strategice, am întărit relațiile cu partenerii externi, consolidând poziția Moldov
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.