Moldova și Franța au semnat un Memorandum de cooperare în domeniul integrării europene
Noi.md,
22 noiembrie 2024 19:30
Republica Moldova va putea prelua cele mai bune practici din Franța în domeniul integrării europene.Un Memorandum în acest sens a fost semnat vineri, la Chișinău de către șefii Biroului pentru reintegrare europeană și Secretariatul general pentru afaceri europene al Franței.„Acest Memorandum este un important pas care ne va ajuta să ne consolidăm instituțional capacitățile noastre, acum cî
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 30 minute
00:00
Cercetătorii au reușit să identifice substanța chimică ce s-a aflat timp de zeci de ani în apa potabilă de la robinet, consumată de peste o sută de milioane de americani.Substanța a fost descoperită în rețelele de apă acum aproximativ 40 de ani, însă identificarea ei a fost posibilă abia acum, datorită îmbunătățirii metodelor de analiză, transmite Noi.md cu referire la oxu.az.Această subst
00:00
Suprataxarea produselor chinezești de către o anumită țară nu a rezolvat problema deficitului comercial, ci a dus la creșterea prețurilor la produsele importate din China și din alte țări, a declarat Wang Shouwen, ministru-ajunct în cadrul Ministerului chinez al Comerțului, scrie romanian.cri.cnPotrivit acestuia, taxa vamală suplimentară va fi plătită de consumatorii și utilizatorii finali, fa
Acum o oră
23:30
„Va fi complicat, va fi scump, dar nu va fi catastrofă”, a menționat premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „По фактам”, de la postul Exclusiv TV, în timp ce a fost întrebat despre o eventuală criză a gazelor și scumpirea curentului.„Haideți să folosim termenii corect, catastrofă e atunci cînd totul se dărîmă, iar ieșire din situație nu este.Repet, guvernarea are soluții pentru orice s
23:30
Arabia Saudită a fost lovită de ploi abundente cu multă grindină, precum și de ninsoare, din care cauză în țară au avut loc scene cu adevărat apocaliptice, cu rîuri învolburate în deșert, care făceau ravagii.Omătul, amestecat cu grindină și ploaie a acoperit o întindere vastă de nisip. O astfel de vreme este absolut neobișnuită pentru această țară, ceea ce i-a uimit pe localnici.
Acum 2 ore
23:00
Despre acest lucru au relatat microbiologii..Se pare că probele în care au găsit viruși gigantici au fost prelevate din permafrostul de pe insulele din Oceanul Arctic. Măsurătorile au demonstrat că virușii arctici ating o dimensiune de 1.500 de nanometri în lungime. În același timp, cunoscutul coronavirus SARS-CoV-2 are o lungime cuprinsă între 50 și 200 de nanometri.Diferența dintre viruș
22:30
Pinguinul imperial Gus, care a ajuns singur în Australia venind din Antarctica, a fost întors în ocean.Pinguinul a fost găsit lîngă orașul Denmark, Australia la începutul lunii noiembrie. Pasărea a parcurs un drum de 3.400 de kilometri. Cînd pinguinul a ajuns în mîinile specialiștilor unui centru de protecție a animalelor, i s-a diagnosticat o stare extremă de epuizare, transmite Noi.md cu ref
Acum 4 ore
22:00
Pentru a facilita schimbul de persoane, China a decis să extindă aplicarea sistemului de scutire de viză, pentru deținătorii de pașapoarte obișnuite din Bulgaria, România, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord, Malta, Estonia, Letonia și Japonia și sistemul va fi aplicat în perioada 30 noiembrie 2024 - 31 decembrie 2025, a anunțat Lin Jian, purtător de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, s
21:00
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, România, Japonia şi alte ţări, începînd cu 30 noiembrie 2024 şi pînă la 31 decembrie 2025.„Pentru a înlesni şi mai mult schimburile dintre China şi alte ţări, țara noastră a decis să extindă lista ţărilor eligibile pentru regimul scutirii de vize”, a declarat vineri purtătorul de cuvînt al Ministerului de Ex
21:00
Musk a făcut o clarificare importantă cu privire la epurarea pe care a orchestrat-o atunci cînd a cumpărat Twitter # Noi.md
Miliardarul Elon Musk a făcut o clarificare importantă cu privire la epurarea pe care a orchestrat-o atunci cînd a cumpărat Twitter, care de atunci a devenit X, scrie BFM TV.Și, cu această ocazie, și-a arătat și intențiile referitoare la viitorul său rol în Administrația Trump. Practic, nu mai sînt mulți angajați la X. Atunci cînd Elon Musk a cumpărat rețeaua de socializare care încă se mai nu
20:30
Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Costești, după ce au supus controlului de specialitate un mijloc de transport, ce se deplasa din Polonia.În rezultatul controlului fizic detaliat al bagajelor și transmisiunilor neînsoțite au fost depistate mărfuri de larg consum în cantități comerciale, nedeclarate autorității vamale.Documentat pe caz este șoferul, un conațional în vî
20:30
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează despre finanțarea mai multor categorii de indemnizații, notează Noi.md.Astfel, că astăzi a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, a celor pentru creșterea/îngrijirea copilului, a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni, celor paternale, de maternitate și a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă în va
Acum 6 ore
20:00
România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters."Cele două țări au făcut pași importanți pentru a obține statutul de membru cu drepturi depline", a declara
20:00
Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut la Casablanca (Maroc), o întrevedere cu prințul moștenitor Moulay Hassan, scrie romanian.cri.cn Xi a afirmat că rezultatele cooperării pragmatice dintre China și Maroc sumt fructuoase. China sprijină țara africană în menținerea securității și stabilității naționale, fiind dispusă să se sprijine reciproc în chestiunile legate de interesele fundamentale, s
19:30
Un tîrg va avea loc acest weekend în capitală: cetățenii vor putea alege produse de calitate de la producătorii autohtoni # Noi.md
Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 23-24 noiembrie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și tîrguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.În sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor”, pe 23-24.11.2024 – Tîrgul micilor comercianți, organizat în c
19:30
Republica Moldova va putea prelua cele mai bune practici din Franța în domeniul integrării europene.Un Memorandum în acest sens a fost semnat vineri, la Chișinău de către șefii Biroului pentru reintegrare europeană și Secretariatul general pentru afaceri europene al Franței.„Acest Memorandum este un important pas care ne va ajuta să ne consolidăm instituțional capacitățile noastre, acum cî
19:00
Autorităţile de resort au depistat zeci de specialiști în domeniul construcțiilor cu diplome şi acte falsificateMinisterul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) a supus analizei actele confirmatoare de competenţă pentru toate categoriile de specialiști atestați în domeniul construcțiilor. În urma acesteia, mai multe diplome au fost găsite ca potenţial falsificate, transmite Noi.md cu
18:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 23 noiembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.23.11.2024 Cahul: or. Cahul: str. Alexandru Lipcan, Dimitriu, Dorobanţilor, George Coşbuc, Independenţei, Ivan Spiri
18:30
Companie din Sudul țării, cu stații PECO – cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani # Noi.md
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI și angajații SFS și ai ISSPNPC, anunță rezultatele perchezițiilor în privința unei companii care gestionează stații PECO în Sudul țării, într-o cauză de evaziune fiscală și spălare de bani.Astfel, în cadrul urmăririi penale pornite în iulie 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut mandatul jud
Acum 8 ore
18:00
Compania rusă Gazprom este gata să furnizeze gaze naturale pentru ambele maluri ale Nistrului, cu livrare pînă la frontiera cu Ucraina, începînd cu 1 ianuarie 2025.Acest lucru se menționează într-o scrisoare, apărută în spațiul public, pe care președintele interimar al Consiliului de Administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, a transmis-o anterior Ministerului Energiei.Se spune că acordu
18:00
În primele 10 luni ale lui 2024, valoarea exporturilor de struguri către țările UE a ajuns la 627 milioane de lei - o creștere de 1,9 ori față de aceeași perioadă a anului trecut."Acest progres reflectă nu doar calitatea strugurilor moldovenești, ci și munca extraordinară a agricultorilor noștri, combinat cu eforturile Guvernului de a oferi acces la noi piețe de desfacere.În plus, exportur
18:00
De la 1 ianuarie 2025, denumirile numerice ale rutelor de autobuz vor fi schimbate.Despre acest lucru au informat reprezentanții Primariei Municipiului Bălți, transmite tvn.md.№ 102A: Centru – str. Ștefan cel Mare – str. Kiev – Gara de Nord.№ 107A: Centru – str. 31 August – str. Sportivă – Bălțiul Nou.№ 109A: SA „Basarabia-Nord” – str. Decebal – str. Bulgară – str. Locomotivelor –
17:30
Șefa statului, Maia Sandu, a discutat cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, aflat într-o vizită oficială în țara noastră.Discuțiile au vizat intensificarea cooperării cu Franța și susținerea constantă a Franței pentru procesul de integrarea europeană al Republicii Moldova.În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu i-a mulțumit ministrului Benjamin Had
17:30
Ministerul Finanțelor încă nu a finalizat elaborarea proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2025, înregistrând o întârziere cu mai mult de o lună.Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale prevede că Guvernul aprobă și prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare pe anul următor – până la 15 octombrie, ceea ce presupune că documentul ar fi urmat să fie gata în
17:30
Pasagerii unuia dintre terminalele aeroportului Gatwick din Londra au fost evacuați din cauza unui „incident de securitate”.După cum relatează Oxu.Az, acest lucru se menționează într-un mesaj al serviciului de presă pe rețeaua de socializare X.„Ca măsură de precauție a fost evacuată cea mai mare parte a terminalului de sud. Continuăm să investigăm incidentul în privința securității. Pasage
17:00
Condițiile meteorologice nefavorabile au creat dificultăți pe mai multe trasee din nordul Republicii Moldova, unde zăpada și poleiul au afectat traficul rutier.Pe traseul G-23, în raionul Rîșcani, două autoturisme au derapat de pe carosabil, însă, datorită intervenției rapide a agenților de patrulare, șoferii au fost ajutați să-și continue deplasarea, transmite Noi.md.{{782288}} În satul B
16:30
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de schimbare bruscă a vremii pentru perioada 21-23 noiembrie 2024. sînt prognozate intensificări ale vîntului, cu rafale de pînă la 15-18 m/s, transmite Noi.md.Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a făcut apel la cetățeni să respecte măsurile de siguranță pentru a reduce riscurile de accidentare și daune materiale.
16:30
3 distribuitori de servicii media au fost sancționați cu amenzi în mărime totală de 30 000 de lei și avertizări publice, pentru admiterea mai multor încălcări ale legislației audiovizuale. Decizia a fost luată la ultima ședință a membrilor Consiliul Audiovizualului (CA), în cadrul căreia s-a luat act de rezultatele controlului dispus în februarie curent în privința activității distrib
16:30
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) informează că, din cauza temperaturilor scăzute și a ninsorii din nordul țării, drumarii au intervenit pe drumurile naționale pentru combaterea lunecușului, transmite Noi.md.{{782288}} În ultimele 24 de ore, 27 de utilaje speciale și 16 muncitori au desfășurat lucrări de patrulare și întreținere, utilizînd 146 de tone de sare tehnică și 2 tone aplicate
16:30
Acum o oră, Poliția Republicii Moldova anunță că în satul Fetești din raionul Edineț oamenii legii au depistat un șofer în stare de ebrietate avansată.Bărbatul de 42 de ani conducea o mașină și a fost testat cu etilotestul, rezultatul arătînd o concentrație de 0,78 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.Mașina a fost ridicată și evacuată la parcarea specială, iar șoferul este cercetat pena
Acum 12 ore
16:00
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a catalogat drept cinic mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Benjamin Netanyahu. El a declarat că îl va invita în Ungaria, garantîndu-i în același timp siguranța.Prim-ministrul Viktor Orban a criticat dur decizia Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga de a emite un mandat de arestare pe numele premierului Israelul
16:00
Potențialul turistic al Orașului Chișinău, prezentat la Expoziția Internațională de Turism, care se desfășoară la Varșovia în perioada 21-23 noiembrie, curent.În cadrul expoziției, echipa din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău, condusă de Roman Vitiuc, șeful Direcției generale economie, comerț și turism, promovează obiectivele importante, care leagă istoric două ţări şi sunt incluse în tra
16:00
Meteorologii avertizează asupra apariției formațiunilor de gheață pe rîurile mici din țară, în perioada 23-27 noiembrie 2024.Temperaturile scăzute din timpul nopții vor favoriza formarea gheții la maluri și a năboiului, iar pe unele rîuri cu debit redus se va forma podul de gheață, transmite Noi.md.{{781972}} „Gheața va fi subțire, mersul pe ea prezintă pericol, or, în acest context salvat
16:00
Începînd cu data de 23 noiembrie 2024, restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet.Această decizie a fost luată de Grupul managerial de risc.Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunteți pasageri, fie că doriți să întîmpinați sau să petreceți pe cineva drag."Vă mulțumim pen
16:00
Telefoanele mobile vor fi interzise la ore, prin lege, din luna decembrie.{{725247}}Însă, în unele școli, problema și-a găsit soluția de mai mulți ani. De exemplu, elevii își lasă telefoanele dimineața în cancelarie și le primesc abia cînd pleacă acasă. Ei spun că nu e o idee rea. În absența telefoanelor se întărește nu doar atenția, dar și legătura între colegi, transmite Radiomoldova.La
15:30
Ministrul Educației, Dan Perciun, alături de reprezentanți ai mai multor universități din Republica Moldova, va efectua o vizită oficială în India pentru a prezenta oferta educațională a țării noastre și a atrage studenți indieni. Transmite Noi.md.„Mergem acolo împreună cu UTM-ul, cu Universitatea Creangă, cu ASEM-ul, cu Universitatea de Stat, pentru a exemplifica oferta educațională și condiț
15:30
Și acest weekend vine la pachet cu o serie de evenimente culturale, pe care ar fi păcat să le ratezi.Echipa portalului de știri Noi.md a făcut o listă și îți recomandă să o răsfoiești.Diverse: Wine Jam Session - 23 Noiembrie 2024, 18:30 Casting - 6 Septembrie - 24 Noiembrie 2024 EVENT FORUM MOLDOVA 2024 - 23 Noiembrie 2024, 09:00 - 18:00, Tekwill Profesia Director. Curs de
15:30
Autoritățile centale și municipiul Chișinău au găsit soluția pentru salarizarea profesorilor # Noi.md
Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în colaborare cu Ministerul Finanțelor și Primăria municipiului Chișinău, a identificat soluții concrete pentru achitarea salariilor cadrelor didactice din capitală pînă la sfîrșitul anului 2024.Problema a fost discutată în cadrul a două runde de negocieri. Transmite Noi.md.{{781861}} În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a acceptat alocarea
15:00
Sîmbătă, 23 noiembrie, dimineața, fermierii polonezi intenționează să intre în grevă în fața punctului de control „Medyka - Shehyni”: se vor aplica restricții de circulație pentru camioane.Acest lucru a fost comunicat de serviciul de presă al vămii din Lvov, informează "Adevărul european".{{773045}}Preliminar, funcționarii vamali polonezi au informat că fermierii intenționează să înceapă o
15:00
Ninsoarea a adus cu sine și accidentele: ce transmit serviciile de urgență cu privire la apelurile cetățenilor # Noi.md
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pe parcursul zilei de ieri, 21.11.2024, în contextul condițiilor meteo nefavorabile, informează despre intervenția echipelor de asistență medicală urgentă la 12 accidente rutiere, produse pe traseele țării în urma cărora au avut de suferit 17 persoane, dintre care 13 maturi și 4 copii. {{782010}}După acordarea asistenței
14:30
Podurile din municipiul Bălți vor intra în cel mai apropiat timp în reparații. Despre acest lucru a anunțat Primăria orașului.Primăria municipiului Bălți a primit o scrisoare de la Administrația de Stat a Drumurilor, în care a fost constatată starea avariată a două poduri situate pe Autostrada Națională Chișinău – Orhei – Bălți, transmite Noi.md.„În adresa Direcției gospodăriei comunale a
14:30
Să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor de iarnă: cînd își deschide porțile Tîrgul de Crăciun # Noi.md
Pe 1 decembrie, Tîrgul de Crăciun își deschide porțile într-o atmosferă de basm, oferind vizitatorilor o experiență unică, plină de veselie și tradiții, dar și o serie de activități pentru întreaga familie.Începînd cu ora 17:00, capitala va simți magia sărbătorilor de iarnă, vor fi aprinse luminițele și va fi inaugurat Pomul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale.Seara va transpune oa
14:30
Ministrul Educației, Dan Perciun, alături de reprezentanți ai mai multor universități din Republica Moldova, va efectua o vizită oficială în India pentru a prezenta oferta educațională a țării noastre și a atrage studenți indieni. Transmite Noi.md.„Mergem acolo împreună cu UTM-ul, cu Universitatea Creangă, cu ASEM-ul, cu Universitatea de Stat, pentru a exemplifica oferta educațională și condiț
14:30
Un investitor american a cerut Guvernului american permisiunea de a cumpăra gazoductul abandonat Nord Stream 2, dacă va fi scos la licitaţie, a relatat joi Wall Street Journal, informează Agerpres.Omul de afaceri Stephen Lynch a solicitat guvernului SUA autorizarea de a participa la licitaţia pentru gazoduct, în cazul în care aceasta ar fi organizată în Elveţia în cadrul unei proceduri de inso
14:00
Elon Musk, antreprenor și inovator american, împreună cu reprezentanții Partidului Republican din SUA, au anunțat crearea unui nou subcomitet numit DOGE. Șef al acestui departament a fost numit congresmanul Marjorie Taylor Green.Potrivit Oxu.Az, despre aceasta scrie The New York Times.{{781753}}Subcomitetul DOGE va colabora îndeaproape cu președintele ales Donald Trump, cu Elon Musk și ant
13:30
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a sunat și a discutat despre Ucraina cu o serie de lideri europeni, punîndu-le întrebări despre omologul său rus, Vladimir Putin, și despre planul victoriei lui Vladimir Zelenski.După cum relatează Oxu.Az, acest lucru a fost relatat de ziarul Washington Post (WP), citînd un înalt oficial din Republica Federală Germania.Ziarul susține că, în timpul co
13:30
Pînă cînd cetățenii pot depune cereri în vederea obținerii compensațiilor pentru luna noiembrie # Noi.md
Cetățenii Republicii Moldova mai au la dispoziție doar 7 zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md, în vederea obținerii compensațiilor pentru luna noiembrie.Despre acest lucru a anunțat Ministerul Muncii și Protecției Sociale, menționînd că termenul limită pentru înregistrarea este 28 noiembrie.În timpul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă comp
13:30
Unul dintre cele mai mari site-uri de știri despre fotbal, Goal.com, a clasat cele 16 echipe naționale care au cele mai mari șanse să cîștige Cupa Mondială din 2026. În fruntea acestui top se află echipa națională a Spaniei.Clasamentul complet întocmit de acest site este următorul:1. Spania2. Argentina3. Germania4. Anglia5. Franța6. Portugalia7. Italia8. Olanda9. Columbia10
13:30
În după-amiaza zilei de 22 noiembrie, un obiect luminos a fost observat pe cer deasupra orașului Blagoveshchensk, Rusia, zburînd în jos cu viteză mare. Unii cetățeni au reușit să îl filmeze cu telefoanele lor mobile.După cum relatează Oxu.Az, înregistrarea video a bolidului, filmată de martori oculari, a fost publicată de canalul Telegram. Și, după cum s-a dovedit, acest fenomen nu se întîmplă
13:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat vineri, 22 noiembrie, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 23 noiembrie.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 22,80 lei/litru (+1 ban), iar al motorinei standard – 19,94 lei/litru (+5 bani), transmite Noi.md.Amintim că, începînd cu 1 septembr
13:00
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, face haz de necaz, după ce șefa Procuraturii Anticorupție a rămas fără paza de stat. Deși a notat că situația nu ține de el, totuși, acesta a ținut să menționeze că „cel mai probabil pază de corp i-a fost retrasă după o analiză a pericolelor”.Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Nu la mine cu paza, dar, probabil au analizat pericolele sau lipsa acest
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.