(VIDEO) Noii miniștri din Guvernul Recean au depus jurământul

Liber TV, 19 noiembrie 2024 12:10

Noii miniștri au depus astăzi jurământul de învestire în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne va fi condus de Daniella Misail-Nichitin, la șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a venit Ludmila Catlabuga, iar în fruntea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost numit Vladimir Bolea.La ceremonia de învestire, președinta Sandu a cerut noii ministre a Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, să activeze astfel încât cetățenii „să fie și să se simtă în siguranță”.Misail are studii medicale și juridice, are experiență în domeniul drepturilor omului, prevenirii și combaterii violenței în bază de gen, violenței în familie și contracarării abuzului și exploatării sexuale comerciale a copiilor.La șefia ministerului Agriculturii, în locul lui Vladimir Bolea, a fost învestită Ludmila Catlabuga, o antreprenoare care deține o fermă de vaci de rasă în localitatea Visoca, în raionul Soroca.Maia Sandu a declarat că rolul Ludmilei Catlabuga este să „continue schimbările importante începute” de predecesorul său, Bolea. Totodată, Sandu a subliniat că noua ministră va trebui să conducă „un domeniu cu multe probleme”, care ar fi fost ignorate de guvernările anterioare.De la Agricultură, Vladimir Bolea a trecut la șefia Ministerului Infrastructurii, în locul lui Andrei Spînu. Maia Sandu i-a mulțumit lui Bolea pentru „schimbările începute în agricultură” și a spus că are încredere că Bolea va reuși să implementeze proiectele existente la ministerul Infrastructurii cu „viteză și calitate”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 15 minute
19:10
Fostul premier, Vasile Tarlev, ar fi plagiat simbolul electoral al fostului procuror anticorupție, Victoria Furtună, care reprezintă un porumbel al păcii. Acest lucru a fost semnalat de internauți.”Vasile Tarlev a "furat" simbolul electoral de la  Victoria Furtună?! Din toate simbolurile posibile, el a ales anume acesta, ce coincidență. Eu nu înțeleg asemenea oameni, care nu au imaginație, creativitate și inovație și doar se uită la vecin peste gard și își asumă identitatea altora. Asta nu e opoziție - e cacao!”, a scris activistul politic, Vlad Bilețchi.
Acum o oră
18:50
Aeroportul Internațional Chișinău are nevoie urgentă de investiții în extindere și modernizare, nu de noi chiriași pentru spațiile comerciale sau de bucătari în restaurante, așa cum sugerează Radu Marian, deputat PAS și președintele Comisiei economie, buget și finanțe, scrie știrionline.mdDe câțiva ani, necesitatea extinderii aeroportului este un subiect recurent în spațiul public, fiind organizate chiar și forumuri dedicate acestei teme. Cu toate acestea, până în prezent, preocuparea principală a autorităților în ceea ce privește dezvoltarea AIC s-a rezumat la organizarea unei licitații pentru spații comerciale și restaurante. O abordare care contrastează flagrant cu nevoile reale ale acestui obiectiv strategic.În contextul în care Agenția Proprietății Publice (APP), instituția responsabilă de administrarea proprietăților de stat, nu a reușit să livreze rezultatele așteptate, competențele privind atragerea chiriașilor de la AIC au fost transferate către Agenția de Investiții. Totuși, această mutare ridică semne serioase de întrebare. Agenția de Investiții este percepută de mulți drept un instrument politic al guvernării PAS, având în trecut un rol controversat în măsuri care au vizat închiderea unor televiziuni de opoziție. Implicarea sa în licitația de la AIC generează îndoieli justificate privind transparența și imparțialitatea acestui proces.În loc să funcționeze ca o entitate menită să atragă investiții strategice, Agenția de Investiții pare să fie subordonată unor interese politice. Deciziile luate de această instituție sunt văzute adesea ca simple execuții ale directivelor venite de la conducerea partidului, ceea ce afectează grav credibilitatea și eficiența sa. Această situație riscă să descurajeze investitorii străini, care se confruntă deja cu o percepție de instabilitate și lipsă de profesionalism în gestionarea afacerilor din Republica Moldova.Investitorii străini în alertăUn alt aspect îngrijorător este impactul asupra mediului de afaceri. Agenția de Investiții a demonstrat prin deciziile sale anterioare că poate acționa rapid și netransparent, generând incertitudini și panică în rândul antreprenorilor. În acest context, implicarea sa în licitația de la AIC nu doar că subminează încrederea în proces, dar afectează și imaginea generală a Republicii Moldova ca destinație pentru capital străin.Oportunități regionale pierduteÎn timp ce la frontiera Republicii Moldova, în România, zonă Schengen pe cale aeriană, curând și terestră, autoritățile investesc semnificativ în extinderea și modernizarea infrastructurii aeroportuare, Chișinăul rămâne blocat în lupte administrative pentru chioșcuri și restaurante. De ce, în acest context, Aeroportul Internațional Chișinău încă nu dispune de un sistem de aterizare sigur în condiții de ceață? Unde sunt investițiile promise de Andrei Spînu, care susținea că vor fi atrase cu sprijinul IFC și al Băncii Mondiale?Fără o strategie clară și investiții în extinderea capacităților aeroportului, există riscul ca acesta să devină irelevant în regiune. Pasagerii ar putea prefera aeroporturi din România, mai ales dacă procedurile de trecere a frontierei sunt simplificate, iar infrastructura de transport între țări este îmbunătățită.Licitația pentru spațiile comerciale: o problemă mai mare decât pareLicitația pentru spațiile comerciale de la AIC este, de asemenea, o problemă majoră. Caietele de sarcini nu prevăd obligații clare pentru viitorii chiriași în ceea ce privește investițiile în infrastructura aeroportuară. Practic, singurul scop al acestei inițiative pare să fie exploatarea economică pe termen scurt, fără a oferi beneficii reale pe termen lung. După expirarea contractelor, statul riscă să primească înapoi spații uzate, care vor necesita reparații costisitoare din bugetul public.ConcluzieLipsa unei viziuni strategice asupra extinderii și modernizării Aeroportului Internațional Chișinău subliniază incapacitatea guvernării de a prioritiza dezvoltarea durabilă. În loc să se concentreze pe atragerea de capital pentru proiecte majore de infrastructură, autoritățile sunt preocupate de chestiuni marginale, precum alocarea de spații comerciale. Este timpul ca guvernul să-și schimbe abordarea și să pună pe primul plan interesele pe termen lung ale cetățenilor și ale economiei Republicii Moldova.
Acum 4 ore
17:00
Conducerea Societății pe Acțiuni (SA) Moldovagaz a anunțat că 80% din volumul necesar de gaze pentru sezonul de iarnă sunt asigurate. În prezent, instituția se află la etapa de achiziție a volumelor de gaze pentru lunile februarie și martie 2025. La Parlament s-au desfășurat marți audieri publice privind majorarea tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor.“Până în prezent au fost achiziționate 563 milioane metri cubi de gaze, circa 80%, iar alte 163,4 milioane de metri cubi de gaze, necesare pentru lunile februarie și martie, sunt în proces de achiziție. Începând cu luna mai curent, licitațiile pentru procurarea gazelor naturale sunt desfășurate pe platforma „BRM East Energy”. În prezent, piața este foarte volatilă, inclusiv din cauza că în Europa a crescut consumul acestora”, a spus Vadim Ceban.Republica Moldova a negociat un preț preferențial cu România, spune ministrul Parlicov.„În iunie ne-am adresat după sprijin inclusiv către partenerii din România ca să obținem un contract cu preț preferențial. Această discuție s-a transferat la nivel de prim-miniștri. Acum, mai bine, mai corect, va spune domnul prim-ministru când au finalizat aceste discuții. Din ce cunosc eu, discuțiile cu privire la obținerea unui preț preferențial, pentru că aceasta era de fapt miza, să reușim să obținem volume la prețuri bune printr-un contract în care suntem avantajați sau avem sprijinul politic, s-au finalizat după alegeri”.Consumatorii casnici vor achita, din 1 decembrie, cu 3,3 lei mai mult un metru cub de gaze naturale consumate. Majorarea a fost aprobată în cadrul ședinței ANRE din 29 noiembrie, curent. Autoritățile au dat asigurări că vor interveni cu compensații majorate la energie. Mecanismul nu a fost anunțat, deocamdată.
Acum 8 ore
13:00
Aseară,  în jurul orei  21:15, poliția din Taraclia a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul M-3, în apropierea satului Aluatu.Conform informațiilor preliminare, un camion condus de un bărbat de 52 de ani a tamponat un  pieton care traversa strada neregulamentar, în loc neiluminat. În urma impactului, bărbatul de 60 de ani a decedat pe loc.Șoferul  a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. 
12:50
Un nou scandal cu implicarea președintelui Autorității Naționale de Integritate, Lilian Chișca, aprobat în funcție de președinta Maia Sandu. Potrivit unei înregistrări audio, publicată de canalul de Telegram ANI Necapturat, Chișca i-ar fi dat indicație cu text deschis inspectorului de integritate Ana Croitor să pornească controlul averii judecătorului Violeta Chisilița, "să vadă și ea cum e". „Eu nu am știut- pe Chisilița asta și nu vreau să o cunosc, și eu nu sunt persoana care să urmăresc careva...Pur și simplu, ea a făcut o situație vizavi de instituție, nu vizavi de mine, că eu personal nu am cu nimeni nimic. (...) Pur și simplu, eu de ce am insistat atunci, „dă să inițiem să vadă și ea oleacă cum e”. Ei sunt prieteni cu ăștia cu care noi ne batem în „săghii”, a declarat Lilian Chișca în cadrul discuției avută cu inspectorul de integritate Ana Croitor. Potrivit canalului de Telegram, această înregistrare este parte a dosarului administrativ, inițiat la plângerea inspectorului Ana Croitor și, Consiliul de Integritate urmează să se pronunțe. https://www.youtube.com/shorts/Qq8BZlDhDX4?feature=shareLiber TV a scris anterior că inspectorul ANI, Ana Croitor, ar fi fost impusă de către președintele instituție, Lilian Chișca, și de inspectorul principal Ion Nicolaev să inițieze, contrar legii, verificări în privința judecătoarei, Violeta Chisilița, care ar fi anulat un proces-verbal abuziv al ANI. Acuzațiile au fost aduse în cadrul ședinței Consiliului de Integritate al ANI, desfășurată pe 8 octombrie. „S-a insistat să fie inițiat controlul, este vorba de judecătorul Violeta Chisilița care a anulat procese verbale în inițierea controlului în privința domnului Tăbârța. A insistat inclusiv domnul președinte și domnul Nicolae a insistat pe faptul că noi trebuie să acționăm că acolo sunt temei. Dumnealor insistau despre anii 2016-2017, precum că lipsește declarația pentru 2016 prin urmare urmează să fie elucidat momentul, eu am invocat că circumstanțe noi pentru perioada ceea nu s-au stabilit deoarece apartamentul doamnei îl avea și în momentul când a fost emis procesul verbal de refuz, și respectiv atât în perioada ceea, am ajuns la concluzia că nu este diferență, cât și în perioada ulterioară a procesului verbal”, a declarat Ana Croitor.Inspectorul a mai menționat că a refuzat să îndeplinească cerințele președintelui ANI, însă, acesta a insistat în continuare.Anterior, și activistul politic, Vlad Bilețchi, a semnalat încălcări comise de șeful ANI. Activistul a adăugat că, recent, s-a confirmat ceea ce declarase el mai înainte și anume că, Lilian Chișca este sub influența PAS, iar acțiunile sale servesc în mod clar interesele acestei formațiuni.„Vreau doar să vă reamintesc că Lilian Chișca este emanația și opera Maiei Sandu care l-a numit în funcție prin decret prezidențial personal. Acum se sparge gheața, iese la suprafață ceea ce v-am spus în ultimul an și jumătate, ceea ce v-am spus înainte ca să aibă loc acest concurs de ANI, înainte să câștige Chișca acest concurs fraudat, încă înainte ca Maia Sandu să-l numească în funcție. Reamintesc că am făcut și un flashmob în fața președinției și am trimis și demersuri oficiale către Aparatul prezidențial prin care i-am atenționat asupra faptului nu trebuie să-l numească pe acest personaj în funcția de președinte al ANI”, a declarat Bilețchi.Lilian Chișca, președintele ANI, nu a comentat deocamdată înregistrarea audio.
12:20
Fostul ministru ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că Ucraina nu are mijloacele necesare pentru a „întoarce foaia” în război și va pierde dacă va continua așa cum o face acum, relatează Sky News. Kuleba a recunoscut într-un interviu acordat Financial Times că lucrurile „arată rău” pe câmpul de luptă.„Dispunem noi astăzi de mijloacele și instrumentele necesare pentru a întoarce situația și a schimba traiectoria lucrurilor? Nu, nu avem. Și dacă va continua așa, vom pierde războiul”, a spus el.Dar fostul ministru, care a demisionat în septembrie, pe fondul unei ample remanieri a cabinetului ucrainean, a remarcat că lucrurile „arătau mai rău” pe câmpul de luptă în primele câteva luni ale conflictului.„Toată lumea întreabă ce este pregătită Ucraina să facă, ce este pregătită Ucraina să accepte. Iar eu spun, băieți, mai întâi găsiți răspunsul la întrebarea [despre] ce este Putin gata să accepte. Pentru că acesta este locul de unde vine războiul”.Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu exclusiv pentru Sky News că o ofertă de aderare la NATO pentru teritoriul aflat sub controlul Kievului ar putea pune capăt „etapei fierbinți a războiului” din Ucraina.Însă Kuleba a declarat că, în opinia sa, NATO nu mai oferă garanțiile de securitate de odinioară și a adăugat că, în esență, se bazează pe dorința SUA de a acționa pentru apărarea sa.El a făcut referire la articolul 5, care prevede că membrii sunt de acord ca un atac armat împotriva uneia sau mai multor națiuni să fie considerat un atac împotriva tuturor.„În realitate, se bazează pe o singură propoziție – «Statele Unite vor apăra fiecare centimetru din teritoriul aliaților noștri». Iar această propoziție îi aparține lui Biden. Ce se întâmplă dacă ai un președinte care spune că nu va apăra fiecare centimetru din teritoriul tău? Dacă Trump spune așa ceva, scutul NATO dispare și Putin se va simți liber să facă ce vrea”, a spus el.
12:10
Comisia Europeană a anunțat o nouă achiziție semnificativă în lupta împotriva COVID-19, având ca obiectiv furnizarea a 2,25 milioane de fiole de Veklury (Remdesivir), medicament utilizat pentru tratamentele împotriva virusului. Achiziția, realizată prin Autoritatea Europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), va fi distribuită către 13 state membre ale Uniunii Europene care au ales să participe la acest program comun. Aceasta reprezintă al treilea contract de acest tip semnat de Bruxelles.Medicamentul este fabricat de compania americană Gilead și va fi distribuit prin intermediul Autorității Europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). Această achiziție este destinată să ajute 13 state membre ale Uniunii Europene, care au ales să participe la achiziția comună. Deși nu au fost făcute publice informații despre prețul negociat sau lista țărilor cumpărătoare, Comisia Europeană a subliniat importanța acestui tratament antiviral.Veklury este recomandat pentru pacienții adulți și adolescenți internați cu pneumonie severă cauzată de COVID-19 sau pentru cei cu risc mare de evoluție a bolii.
11:40
Sistemul de pensionare din Republica Moldova trebuie reformat după modelul din Singapore sau Elveția. O spune fosta candidată la prezidențiale, Victoria Furtună, potrivit căreia astfel se face o dreptate istorică - pensia se rambursează integral și se moștenește. Fostul procuror spune că statul trebuie scos din formula în care el hotărăște ce face el cu împrumuturile oamenilor la fondul de pensionare.Ulterior, se înființează o bancă, conturile căreia sunt asigurate și reasigurate, respectiv riscul de pierdere a banilor este 0%, la fel ca în Banca Națională a Moldovei, unde acum sunt acumulate peste 5 miliarde de dolari.  „Omul primește salariul pe 1 cont, iar contribuțiile la pensie pe alt cont. Fiecare om, zilnic va vedea câți bani are acumulați și la vârsta de pensionare el are acces la toți banii. Pentru că banii sunt depozitați pe acel cont se plătește dobândă.  Repet, noi trebuie să învățăm de la specialiștii din Singapore și Elveția, care deja lucrează în așa sistem și să aplicăm aceleași regulamente și vom evita greșelile organizatorice. Această bancă investește acești bani în afaceri cu grad redus de risc, de exemplu, producerea de energie electrică, distribuția apei pentru irigare, construcția unui port sau aeroport, rețele de distribuție alimentară, producerea carburanților locali alternativi bio, clădiri comerciale pe care le dau în chirie etc”, a declarat Victoria Furtună. Potrivit Victoriei Furtună, companiile de asigurare compensează pierderile în caz de situații de criză și verifică suplimentar toate procesele, dar profitul acestei bănci este distribuit spre deținătorii de conturi, care sunt viitorii pensionari. „Pentru faptul că banii sunt depozitați pe cont se plătește dobândă din profitul acestei Bănci, exact ca în Singapore”, a conchis politicianul.
11:40
Primăria Municipiului Chișinău informează că, astăzi, au început lucrările de amenajare a unei parcări publice pe str. Arheolog Ion Casian Suruceanu, în cartierul Telecentru. „În etapa inițială, echipele de muncitori excavează stratul de sol pentru a pregăti suprafața în vederea intervențiilor ulterioare”, subliniază Primarul General, Ion Ceban.Totodată, adaugă edilul, pe lângă amenajarea parcării, vor fi reabilitate și căile de acces către Grădinița nr. 175, aflată în apropiere.Această inițiativă face parte dintr-o serie de măsuri întreprinse de Primăria Capitalei menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din Chișinău și să contribuie la un urbanism mai modern și funcțional.
11:30
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat, luni, că va fi prezent, sâmbătă, la Paris pentru a participa la ceremoniile organizate pentru redeschiderea catedralei Notre-Dame, devastată de un incendiu în urmă cu cinci ani şi jumătate, relatează Reuters.Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a lui Donald Trump de la câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA.„Preşedintele Emmanuel Macron a făcut o treabă extraordinară pentru a readuce Notre-Dame la gloria sa de odinioară, şi nu numai. Aceasta va fi o zi foarte specială pentru toată lumea!”, a scris Donald Trump în social media.Catedrala Notre-Dame din Paris a fost devastată în aprilie 2019 de un incendiu.Numeroase personalităţi franceze şi străine - dar nu şi Papa Francisc, care urmează să sosească la Ajaccio, în Corsica, pe 15 decembrie - au fost invitate la ceremoniile de redeschidere a catedralei pentru cult, programate pentru weekendul 7 şi 8 decembrie.Reales în funcţie la alegerile din noiembrie, Trump va fi învestit oficial la 20 ianuarie 2025.
Acum 12 ore
10:40
Virusul COVID-19 a apărut, cel mai probabil, într-un laborator din Wuhan, China, și s-a răspândit printr-o scurgere accidentală. Acest lucru se precizează în raportul Congresului SUA pregătit în urma unei investigații de doi ani.O comisie a Camerei, condusă de republicani, care investighează aspectele largi ale pandemiei de Covid-19 și efectele acesteia în SUA a publicat luni un raport final care rezumă efortul său de doi ani, spunând că speră că lucrarea va „servi ca o foaie de parcurs pentru Congres, Executiv și sectorul privat să se pregătească și să răspundă la viitoarele pandemii.”Parlamentarii au oferit cinci argumente pentru a susține concluzia lor. Ei susțin că COVID-19 are caracteristici biologice unice care nu se găsesc în natură. În plus, toate cazurile de infecție au apărut ca urmare a unei singure intrări a virusului în corpul uman, în timp ce pandemiile anterioare aveau mai multe căi de transmitere.Oamenii de știință nu au găsit un animal infectat cu virusul ancestral care a declanșat pandemia, dar astfel de căutări nu sunt o sarcină ușoară. A fost nevoie de mai mult de un deceniu pentru a identifica originea primului focar de SARS, de exemplu, iar originile Ebola sunt încă neclare, scrie CNN.Raportul menționează și prezența unui laborator de cercetare în Wuhan care studiază virușii atipici. Potrivit congresmenilor, acest laborator a funcționat cu un nivel insuficient de siguranță biologică.„Cercetătorii de la Institutul de Virusologie din Wuhan s-au îmbolnăvit de un virus asemănător COVID în toamna lui 2019, cu luni înainte ca COVID-19 să fie descoperit într-o piață de animale sălbatice. După toate standardele științifice, dacă ar exista dovezi de origine naturală, acestea ar fi apărut deja”, conchide raportul.
10:20
Două persoane au fost salvate de pompieri dintr-un incendiu care a izbucnit într-o clădire părăsită de pe bulevardul Dacia intersecție cu bulevardul Decebal din municipiul Chișinău. Cazul a fost înregistrat în noaptea de 03 decembrie 2024 la ora 01:01. Potrivit informațiilor, incendiul s-a produs într-o clădire nelocuibilă. Pentru lichidarea focului, la fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au evacuat din interiorul construcției, doi bărbați, în vârstă de 33 de ani și 52 de ani. Ulterior, persoanele în stare conștientă au fost preluate de echipajul de medici, pentru investigații necesare. Incendiul a afectat o suprafață de circa 5 m2 de gunoi din interiorul clădirii părăsite de 20 m2. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. Un alt caz, unde a fost nevoie intervenția pompierilor a fost înregistrat în după amiaza zilei de 02 decembrie 2024, către ora 12:38 în orașul Edineț, strada Trifan Baltă nr. 1. Aici, conform informațiilor, un automobil de model „Nisan Sunny”, care era parcat în stradă, a fost cuprins de flăcări. Pentru lichidarea incendiului, la fața locului a ajuns o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat parțial secțiunea motorului a autovehiculului. Angajații IGSU au reușit lichidarea rapidă a flăcărilor în timp de 10 minute. În urma incendiului, proprietarul automobilului, un bărbat în vârstă de 53 de ani a suferit arsuri de gradul II la membrele superioare și în regiunea feței. Ulterior, victima a fost preluată de către Serviciul asistență medicală urgentă și transportată la spitalul raional, pentru îngrijiri medicale de rigoare. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2024 pompierii au salvat din incendii 418 persoane. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 26 situații de risc.
09:40
Autoritățile dau asigurări că fac tot posibilul ca cetățenii să aibă o claritate în privința valorii compensației la energie, până la finele acestei săptămâni. Plățile monetare vor varia între 300 și 800 de lei și vor fi calculate individualizat. Gospodăriile cu venituri mici vor avea compensații mai mari, celelalte vor primi plăți mai mici sau în general s-ar putea să nu se califice pentru compensații, bunăoară, în cazul celor ale căror venituri depășesc 30 de mii de lei pe lună, a precizat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Cei care se vor califica pentru compensații nu vor primi mai puțin de 300 de lei, a subliniat ea, relatează Radio Moldova. „Nimeni nu va fi exclus doar fiindcă nu există buget, dacă are necesitatea și corespunde criteriilor care urmează să fie aprobate în detalii săptămâna aceasta în ședință de Guvern. Nu se pune problema că oamenii nu vor primi compensații fiindcă nu există buget. El a fost gândit, a fost planificat. Noi am făcut simulări, inclusiv pe numărul de cazuri de anul trecut, care este unul similar. Nu există surprize, noi știm la ce să ne așteptăm și tot ce se întâmplă e în limita așteptărilor pe care le-am avut”, a notat Corina Ajder.În decembrie, când intră în vigoare tariful majorat la gazele naturale, valoarea compensațiilor va fi ajustată, a precizat Corina Ajder. Ajustări se vor face și dacă, eventual, se va majora tariful la energia termică.„Vom face modificările necesare în cadrul legal pentru a asigura că oamenii nu achită mai multe pentru aceste facturi, doar pentru că s-a majorat tariful. Vom compensa mai mult pentru a ne asigura că nici o gospodărie nu achită un tarif mai mare decât cel achitat în sezonul precedent”, a adăugat secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.Amintim că peste 700 de mii de gospodării s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. În acest an, plățile nu vor fi direct în factură, ci vor fi transferate pe card sau la poștă. Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi achitate la mijlocul lunii decembrie. 
Acum 24 ore
20:30
Decizia ca Marcel Ciolacu să rămână președintele PSD, după își dăduse demisia în urmă cu o săptămână, pentru că nu a intrat în turul II al prezidențialelor, a fost luată în unanimitate într-o ședință a Consiliului Politic Național, conform surselor HotNews.ro. Marcel Ciolacu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PSD în noaptea alegerilor, când a fost clar că a ratat intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, fiind depășit la numărul de voturi de Elena Lasconi și Călin Georgescu.„Vorbim despre o acceptare a demisiei pentru că e un act unilateral. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri”, a spus, în urmă cu o săptămână, Marcel Ciolacu.În ședința Consiliului Politic Național organizată luni seara, după alegerile parlamentare, unde PSD a obținut primul loc după numărarea tuturor voturilor, liderii partidului au votat în unanimitate ca Marcel Ciolacu să rămână liderul partidului, conform surselor HotNews.ro.Eurodeputatul Victor Negrescu, cel care a preluat comunicarea politică a PSD, a declarat luni la RFI că se așteaptă ca Marcel Ciolacu să rămână în fruntea PSD, ca să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice pentru formarea unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare.
Ieri
19:20
Curtea Constituțională din România a validat, luni seara, primul tur al alegerilor prezidențiale. Al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie și la acesta vor participa Călin Georgescu și Elena Lasconi.“În cadrul examenului de constituţionalitate, judecătorii CCR au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată constetaţia lui Terheş. Curtea a validat în unaminitate rezultatul primului tur. Organizarea turului 2 se va desfăşura pe 8 decembrie. La acest tur vor participa domnul Călin Georgescu şi doamna Elena Lasconi. Voturile din diaspora nu au fost contestate, am apreciat ca acestea nu mai trebuie renumarate. În măsură în care aceste diferențe nu rezulta ca fiind din natura de frauda, ele sunt considerate doar posibile erori materiale.", a declarat preşedintele CCR.
19:00
Ziua Națională a României a fost marcată în mod inedit la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău. În mod tradițional, elevii instituției au adus un omagiu împlinirii a 106 de ani de la Marea Unire din 1918, printr-o acțiune patriotică, însoțită de coloritul drapelelor și al cântecului Marii Uniri.  Eleva clasei a XI-a, Otilia Iurcu, a reușit performanța și creativitatea unui brevet de timbru poștal în colaborare cu Poșta Moldovei, ceea ce reprezintă un proiect unic și inedit în țară. Timbrul poștal include personalitățile istorice ale Unirii atât din România, cât și din Basarabia.  Natalia Bulat, directoarea Liceului „Gheorghe Asachi”, instituție de învățământ considerată o fortăreață a românismului și un bastion al francofoniei, a declarat că Ziua Marii Uniri, îi adună an de an pe membrii familiei asachiene întru glorificarea și promovarea identității naționale, a culturii și a valorilor românești. “Marea Unire de la 1 decembrie 1918 consemnează aspirația seculară de unitate a poporului român. A devenit deja o tradiție ca Liceul „Gheorghe Asachi” să promoveze patriotismul și dragostea de Țară prin evenimente de suflet, menite să cultive spiritul civic în sufletul tinerei generații”, a declarat Natalia Bulat.
14:10
S-a stins din viață o legendă a fotbalului românesc: Helmut Duckadam. Portarul cu care Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni în 1986, cea mai mare performanță a unei echipe de club din România, a murit, luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Duckadam avea probleme de sănătate și era internat la Spitalul Militar.Fostul președinte de imagine al FCSB s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în septembrie 2024 a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, peste care a reușit să treacă. Astăzi, Helmut Duckadam a pierdut lupta cu moartea.Anunțul a fost făcut de către fostul internațional Marcel Pușcaș. Acesta a postat un video pe Facebook în care anunța că eroul de la Sevilla, portarul care a intrat în Cartea Recordurilor cu cele 4 penaltiuri apărate în finala CCE cu Barcelona, s-a stins din viață.„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptămână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, pe Facebook.
14:00
Valeriu Munteanu, fostul ministru al Mediului în Republica Moldova a fost ales în funcția de deputat în Parlamentul de la București, pe lista AUR. Munteanu este președintele interimar al organizaţiei teritoriale Dâmbovița al AUR și vicepreședinte al AUR România. El a fost cap de listă al formațiunii în listele pentru Camera Deputaţilor.„Voi fi parlamentar AUR în Parlamentul Țării (alături de alți, aproape, 100 de colegi senatori și deputați din AUR) și îmi voi dedica toată energia și dăruirea spre a făuri o Românie mare, puternică și bogată. Voi munci cu abnegație pentru a aduce acasă milioanele de români goniți (de guvernările iresponsabile din ultimii 35 de ani) la munci grele în străinătate. Voi munci pentru apărarea familiei tradiționale (formate dintre un bărbat și o femeie – unde se nasc prunci; spre dăinuire) de hoardele sexo-marxiștilor deliranți. Voi munci pentru păstrarea și promovarea identității noastre românești.Dar cel mai mult voi trudi pentru aducerea acasă (la sânul mănos al țării noastre România) a Basarabiei (ce hăulește în neștire printre bălăriile moldovenismului statalist și deznădejdea depopulării masive). Basarabia este pământ românesc, basarabenii sunt buni români și trebuie să-și rânduiască traiul laolaltă cu toți românii, altfel, vom rămâne în continuare o pradă ușoară (și mereu jinduită) în fața imperialismului (sângeros și criminal) velico-rus. Povestea cu „Simion și rușii” este o manevră politică (ce nu are nici o legătură faptică cu realitatea, iar românii din țară au înțeles acest lucru) inventată de PSD și PNL, care se agață disperați de frâiele puterii, dar cel mai durut (și inexplicabil) este că autoritățile oficiale de la Chișinău au decis să participe la acest joc periculos, alimentând (timp de trei ani) cu declarații mincinoase și acțiuni ce depășesc liniile roșii (diplomatice și de bună-vecinătate) ale luptei politice de la București. Sunt onorat că am fost ales parlamentar anume la Dâmbovița, unde acum un pătrar de veac am studiat la Facultatea de Drept, la Universitatea Valahia din Târgoviște. Le mulțumesc dâmbovițenilor pentru că m-au votat și le mulțumesc bunilor mei colegi din AUR care mi-au fost și-mi sunt alături. Tot ce-i românesc nu piere”, a scris Munteanu pe facebook, după ce a obținut mandatul.Valeriu Munteanu are o vastă experiență politică, fiind ministru al Mediului în Republica Moldova între 2015-2017 și deputat în Parlamentul de la Chișinău în perioada 2009-2015. 
14:00
Agenția de Investiții a anunțat demararea consultărilor publice pentru elaborarea Caietelor de Sarcini destinate licitației publice cu strigare, care va selecta operatorii spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău. Procesul vizează două loturi: spațiile comerciale de tip Travel Retail și cele destinate alimentației publice. Consultările se vor concentra pe criteriile de calificare și termenul de depunere a cererilor de participare.Potrivit Agenției, acest demers are drept scop promovarea transparenței, atragerea unui număr cât mai mare de participanți și selectarea unor operatori cu resurse economice solide și standarde de calitate înalte. De asemenea, se dorește asigurarea unui proces echitabil, care să respecte normele legale și să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.Toți cei interesați sunt invitați să își exprime opiniile și sugestiile până pe 15 decembrie 2024, la adresa de e-mail office@invest.gov.md.
14:00
Ofițerii CNA și procurorii anunță reținerea unui manager de vânzări din cadrul unei companii de construcții din mun. Chișinău, într-un dosar de confecționare, deținere și folosire a actelor oficiale false în scopul înregistrării ilegale a unui imobil din capitală.Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolator, în urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață la domiciliul acestuia.În procesul documentării, s-a stabilit că reprezentanți și factorii de decizie din cadrul companiei de construcții, în comun cu angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), ar fi confecționat și falsificat Actul de inspectare și Actul de recepție finală ale unui imobil, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, fără a fi efectuată procedura legală de verificare la fața locului.De asemenea, în continuarea intenției infracționale, documentele menționate au fost depuse în adresa Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău (OCT) cu solicitarea înregistrării acestuia în Registrul bunurilor imobile a blocului locativ în vederea dării ulterioare în exploatare – cerere respinsă de OCT pe motivul neautenticității actelor atașate.La data de 19.11.2024, au fost efectuate percheziții la sediul companiei de construcții și la domiciliile unor persoane implicate, drept urmare fiind reținut un angajat al agentului economic. Astăzi, acțiunile de urmărire penală au continuat în biroul de serviciul al directorului companiei și în automobilul acestuia, iar mașina de model ”AUDI Q8” a fost ridicată de ofițerii CNA, pentru asigurarea prejudiciului în cadrul unei cauze pornite anterior pentru contrabandă.Acțiunile de urmărire penală în acest dosar au loc sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Bălți, fiind analizate datele și informațiile obținute în urma perchezițiilor.
13:00
Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare că nu va face acest lucru, transmit agenţiile internaţionale de presă.Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzații fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de deținerea de arme şi consumul de droguri. Sentinţele urmau să fie anunţate mai târziu în decembrie.Preşedintele american a declarat că, deşi a promis că nu va interveni în deciziile Departamentului de Justiţie, "este clar că Hunter a fost tratat diferit"."Astăzi, am semnat o graţiere pentru fiul meu Hunter. Încă de la preluarea mandatului, am spus că nu voi interveni în luarea deciziilor de către Departamentul de Justiţie şi m-am ţinut de cuvânt, chiar şi atunci când l-am văzut pe fiul meu fiind urmărit selectiv şi pe nedrept. În lipsa unor factori agravanţi /.../ oamenii nu sunt aproape niciodată aduşi în faţa justiţiei doar pentru că au completat un formular de armă. /.../ Este clar că Hunter a fost tratat diferit", spune preşedintele Biden, într-o declaraţie publicată duminică pe site-ul Casei Albe."Nicio persoană rezonabilă care analizează faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât aceea că Hunter a fost ales pur şi simplu pentru că este fiul meu - şi asta este greşit", afirmă preşedintele."De-a lungul carierei mele, am urmat un principiu simplu: spuneţi adevărul poporului american. Ei vor fi corecţi. Iată adevărul: cred în sistemul de justiţie, dar, pe măsură ce m-am gândit, mi-am dat seama că politica brută a contaminat acest proces şi a condus la o eroare judiciară - şi odată ce am luat această decizie în weekend, nu mai avea niciun rost să o amân. Sper că poporul american va înţelege de ce un tată şi un preşedinte au luat această decizie", îşi încheie Biden declaraţia.
13:00
Președintele organizației PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, care a candidat din partea PSD la alegerile parlamentare pentru diaspora, a venit cu un mesaj după scrutinul de duminică. El a mulțumit alegătorilor pentru susținere, spunând că respectă votul fiecăruia, indiferent de rezultatul final.  Potrivit lui Iurie Ciocan, acesta este doar începutul unui drum pe care sunt hotărât să merg până la capăt. „Din postura de președinte al organizației PSD România în Republica Moldova voi face tot ce-mi stă în putință să duc la bun sfârșit toate promisiunile făcute în această campanie. Și promit să nu vă dezamăgesc. Din păcate, campania electorală desfășurată în Republica Moldova a fost una nedreaptă, cu atacuri nefondate, cu lovituri sub centură, cu pseudoinvestigații scoase în ultimele ore de campanie. Scopul acestor atacuri a fost clar, autorii sunt și ei cunoscuți. Intoxicarea spațiului public cu știri false și „adevăruri” trunchiate, făcute tocmai de cei care luptă cu dezinformarea, arată cât mici sunt autorii acestor atacuri perfide”, a scris Iurie Ciocan. Fostul președinte CEC spune însă că nu mor caii când vor câinii, iar „lupta abia începe”. Potrivit lui, Partidul Social Democrat a demonstrat că este o forță politică imensă, iar faptul că a câștigat alegerile în 25 din cele 41 de județe vine doar să confirme acest lucru. „PSD a câștigat alegerile și asta contează. Contează pentru România și pentru viitorul românilor. Această victorie înseamnă că dezvoltarea va continua, iar cei care au încercat să pună bețe-n roate au eșuat. Cu valorile naționale, credința și respectul față de români puse în capul mesei vom reuși să ducem în continuare România pe o cale sigură și prosperă. Doamne ajută”, a conchis Iurie Ciocan.
12:50
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă cu Premiul Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann o dată la doi ani, pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației. Premiul are și o componentă financiară, în valoare de 100.000 de euro, bani pe care Maia Sandu a decis să îi doneze.Cea mai mare parte a banilor va fi donată pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în satul natal al Președintei, Risipeni, raionul Fălești.„Acest premiu este o recunoaștere a curajului cetățenilor Republicii Moldova, care au demonstrat că își doresc o democrație autentică și au luptat pentru ea. Este o validare a eforturilor noastre comune pentru libertate, echitate și o societate construită pe valori europene. Moldova a demonstrat că democrația poate rezista chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a declarat Maia Sandu.Premiul Reinhard Mohn, instituit de Fundația Bertelsmann, este acordat odată la doi ani în memoria fondatorului său, Reinhard Mohn (1921–2009), pentru a recunoaște persoanele care aduc contribuții deosebite la soluționarea provocărilor sociale și politice contemporane.Laureații anteriori includ: fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-Secretarul General al ONU Kofi Annan.
12:50
„Acest Fond de Pensionare este la moment cea mai mare piramidă financiară organizată de stat”. Declarația aparține fostei candidate la alegerile prezidențiale, Victoria Furtună, care a propus un sistem de pensionare mai eficient, care să ofere garanția unei pensii decente pentru toți bătrânii.  „Știți de ce se majorează în ultimii ani vârsta de pensionare? Elementar - pentru ca să nu vă întoarcă banii! Deoarece după decesul persoanei, toate acumulările la fondul de pensionare ale omului sunt pierdute de familia sa. Respectiv acum statul majorează vârsta de pensionare cu 6 luni în fiecare an. Doar pentru ca să se reducă perioada în care omul își scoate banii pe care i-a împrumutat statului timp de 40 de ani”, a scris Victoria Furtună. Potrivit fostului procuror anticorupție, acest Fond de Pensionare este la moment cea mai mare piramidă financiară organizată de stat - „tu investești în el timp de 40 de ani pentru a-ți asigura propriile venituri, dar statul face tot posibil pentru ca tu să nu ai acces la acești bani”. „Să presupunem sunt în viață ambii bunici și ambii beneficiază de pensii - cu această sumă de bani se plăteau și serviciile comunale și o parte din alimente sau medicamente. Dar după decesul unuia dintre ei, brusc nu mai ajung bani, deoarece serviciile comunale au același cost, dar veniturile sunt de 2 ori mai mici. Atunci de ce bunica nu ar avea acces la acumulările timp de o viață a bunelului, similar ca la banii din bancă”, a conchis Victoria Furtună.Expertul economic Veaceslav Ioniță, a declarat anterior că sistemul de protecție socială, implementat de mai puțin de 80 de ani, este tot mai greu de susținut în condițiile în care raportul dintre angajați și pensionari a scăzut dramatic. Dacă în 1990 trei angajați contribuiau la pensia unui vârstnic, acum raportul este aproape de 1:1.Conform standardelor internaționale, pensia ar trebui să reprezinte cel puțin 40% din salariul mediu, însă Moldova se află departe de acest prag. După anii '90, pensiile au scăzut semnificativ, atingând un minim istoric de 25% în 2000. De atunci, cu excepția unor perioade de creștere, raportul pensiei față de salariu a stagnat. În prezent, acesta este de 32%, departe de a asigura nevoile minime ale pensionarilor.
12:10
Partidul Mișcarea Alternativa Națională a organizat Conferința Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, eveniment la care au participat peste 800 de membri din organizațiile primare din cele cinci sectoare ale Capitalei, suburbii, dar și circa 200 de invitați, printre care personalități remarcabile din diverse domenii ale Republicii Moldova, neafiliați politic.În cadrul conferinței, s-a desfășurat procesul de realegere a conducerii organizației teritoriale. Irina Gutnic a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, obținând unanimitate de voturi. Secretar al Organizației a fost aleasă Olga Grigorițchi. Sinilga Școlnic, Diana Guba, Vasile Moroi, Vlad Hîncu, Mihail Furculiță și Mihai Onofrei au fost aleși în funcțiile de vicepreședinți ai organizației. La fel, au fost aleși și membrii consiliului Organizației Teritoriale Chișinău.În discursul său, Ion Ceban, președintele Mișcării Alternativa Națională, a subliniat importanța muncii în echipă și a viziunii pe termen lung:„Este o zi foarte importantă pentru noi toți. Suntem tot mai mulți și ceea ce ne unește este că, împreună, am reușit să arătăm rezultate pe care le așteptau, de ani de zile, locuitorii din Chișinău și suburbii. Pentru Chișinău există politici și proiecte care necesită o abordare profesională la nivel central, spre exemplu:– Centura Chișinău, proiect care poate fi implementat dacă va exista susținere în Parlament și Guvern.– Poliția locală, despre necesitatea acestei structuri în Chișinău, așa cum este în toate capitalele lumii, pentru siguranța locuitorilor.– Proiectul parcărilor, care ține nemijlocit de autoritatea centrală, pentru a fi deplin funcțional la Chișinău și în toată țara.– Impozitele pe venit ale persoanelor juridice, de care este lipsit Chișinăul, și, dacă ar rămâne anumite procente în Chișinău, ar da posibilitatea să accelerăm realizarea proiectelor.– Fondul rutier, la care ar trebui să se acorde mai multă atenție, deoarece toți șoferii – și noi, în Chișinău, avem circa 500.000 de mașini care zilnic traversează orașul – se confruntă cu dificultăți. Toate impozitele se duc în bugetul de stat, iar șoferii așteaptă drumuri de la primărie. Din fondul rutier, dacă s-ar acorda o sumă mai mare, am reuși împreună să realizăm mult mai multe drumuri.– Reguli clare, debirocratizarea și luarea presiunii de pe mediul de afaceri, care, în mare parte, activează în capitală. Și multe alte proiecte de legi sau decizii care ar veni să soluționeze problemele cronice ale Chișinăului, care nu țin doar de APL”, a declarat Ion Ceban.Irina Gutnic, președintele Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, a declarat: „Sunt mândră de echipa noastră, de modul în care am reușit să creștem și să consolidăm structurile MAN în Chișinău. Rezultatul muncii noastre în Chișinău se datorează faptului că am ascultat oamenii și împreună am reușit să aducem schimbarea. Ne angajăm să lucrăm continuu pentru dezvoltarea capitalei și a întregii țări”.Partidul MAN a creat Organizații în toate sectoarele capitalei, dar și Organizații Teritoriale la Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTAG, Dubăsari, Călărași, Bălți, iar duminică la Nisporeni. De asemenea, au fost create organizațiile: Femeile MAN, Profesională a Juriștilor MAN și Tinerilor MAN.
11:50
Aproape 9,5 milioane de români au ieșit duminică la urne, în zi de sărbătoare, pentru a-și alege reprezentanții în Parlament. Este o prezență mult mai bună față de scrutinul din 2020, când abia s-a depășit 30 la sută.  Potrivit primelor date furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a peste 99% dintre secții, PSD a obținut circa 22,42% dintre voturi, AUR - 18,24%, PNL - 14,33%, USR - 12,21%, SOS - 7,70%, UDMR - 6,41%, POT - 6,34%. Partidul Social Democrat Unit, SENS și Forța Dreptei nu au atins pragul electoral.La fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale, Autoritatea Electorală Permanentă a început din seara terminării votului publicarea rezultatelor parţiale la alegerile parlamentare.După centralizarea a 99,83%, clasamentul partidelor este:Senat: PSD - 22,42 % AUR - 18,24 % PNL - 14,33 % USR - 12,21 % SOS - 7,70 % UDMR - 6,41 % POT - 6,34 %Camera Deputaților: PSD - 22,07 % AUR - 17,94 % PNL - 13,27 % USR - 12,34 % SOS - 7,30 % UDMR - 6,41 % POT - 6,36 %
11:20
Cancelarul german Olaf Scholz a sosit luni dimineaţă la Kiev într-o vizită surpriză, potrivit unei postări pe X, însoţite de o fotografie, a şefului guvernului de la Berlin.Cancelarul german a călătorit cu trenul până în capitala ucraineană.„Ucraina se poate baza pe noi. Spunem ceea ce facem şi facem ceea ce spunem. Pentru a clarifica încă o dată acest lucru, am călătorit la Kiev în această noapte: cu trenul, printr-o ţară care se apără de războiul de agresiune rusesc de peste 1 000 de zile”, a scris Olaf Scholz pe X.Cancelarul german urmează să poarte discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski şi să anunţe livrarea în această lună a altor echipamente militare în valoare de 650 milioane de euro. „Germania va rămâne cel mai puternic susţinător al Ucrainei în Europa”, dă el asigurări într-o nouă postare pe X. Este prima sa vizită în Ucraina în mai bine de doi ani şi jumătate. În iunie 2022, cancelarul german vena la Kiev împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu premierul italian de atunci, Mario Draghi, într-un gest puternic de susţinere a Ucrainei, la patru luni după ce fusese invadată de forţele ruse.Vizia de acum a lui Scholz vine după ce cancelarul german a stârnit indignare luna trecută când a vorbit la telefon cu Vladimir Putin timp de o oră, o convorbire despre care Zelenski a spus că a deschis o „cutie a Pandorei” şi a subminat eforturile de izolare a lui Vladimir Putin. De asemenea, cancelarul german se pregăteşte de alegeri anticipate, după ruperea coaliţiei sale guvernamentale, iar între timp, în ianuarie, se va instala la Casa Albă Donald Trump, care este de aşteptat să diminueze ajutorul pentru Ucraina.
Mai mult de 2 zile în urmă
13:50
Natalia Morari, fost candidat la alegerile prezidențiale, anunță că a pregătit un denunț pe numele procurorului general, Ion Munteanu, solicitând verificarea acțiunilor conducerii de vârf a țării pentru trădare de patrie, complot împotriva statului, finanțarea separatismului și corupere pasivă. Jurnalista spune că ne aflăm într-o perioadă istorică scurtă, dar absolut unică, în care putem rezolva problema divizării țării noastre în două părți. “În cazul încetării finanțării regiunii transnistrene de către Federația Rusă sub formă de livrări gratuite de gaze, autoritățile anticonstituționale ale regiunii separatiste vor fi nevoite să inițieze negocierile privind reunirea cu Republica Moldova. Ei pot cumpăra gazul de pe piață, problema este că rezervele lor valutare nu le ajung nici măcar pentru trei luni de importuri critice. Și acum Maia Sandu, Recean și Parlicov sunt îngrijorați că transnistrenii își vor epuiza toate rezervele valutare în trei luni și, până în aprilie, vor rămâne fără bani. Și noi încă suntem gata să-i subvenționăm! Este pur și simplu o diversiune de stat la cel mai înalt nivel”, a declarat Natalia Morari.Potrivit Nataliei Morari, în loc să profităm de această situație pentru reunificare, Maia Sandu și Guvernul vor să subvenționeze regimul separatist din regiunea transnistreană, blocând reunificarea.”Ce altceva este asta, dacă nu trădare de patrie?”, a conchis Morari.
13:40
Ore numărate au rămas până la inaugurarea Târgului de Crăciun şi aprinderea luminiţelor pe Pomul de iarnă din Piața Marii Adunări Naționale.Primăria Municipiului Chișinău anunță deschiderea Târgului de Crăciun și a Sărbătorilor de Iarnă 2025,  pe 1 decembrie 2024, la ora 17:00.Evenimentul va include o serie de activități pentru întreaga familie, începând cu aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun, un moment special ce va aduce atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă.Evenimentul cultural va fi animat de mai multe formații artistice, printre care:- Orchestra Moș Crăciunilor- Capela Corală Academică „Doina”- Ansamblul de violoniști „Divertisment”- Corala „Vocile Primăverii”- Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol LapicusLa eveniment vor participa și ansambluri de copii și dansatori.Târgul de Crăciun va fi deschis între 1 decembrie 2024 și 15 ianuarie 2025, oferind vizitatorilor o gamă variată de produse tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.Programul diversificat va include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un spațiu special pentru întâlniri cu Moș Crăciun.Printre principalele atracții ale Târgului se numără patinoarul, caruselele, zonele de fotografii și multe altele.
13:00
A fost constituită Organizația Teritorială a Partidului MAN în municipiul Bălți, un centru regional de mare importanță pentru viitorul Republicii Moldova.Evenimentul, s-a desfășurat cu participarea președintelui MAN, Ion Ceban, membri ai echipei naționale și ai organizației locale din Bălți, alături de susținătorii formațiunii politice.În discursul său, Ion Ceban a evidențiat importanța acestei inițiative:„Republica Moldova are nevoie de o direcție clară și de oameni dedicați care să prioritizeze interesul național și a cetățenilor mai presus de orice. Partidul MAN își asumă responsabilitatea de a schimba situația din țară și de a reda cetățenilor încrederea într-un viitor mai bun.Trebuie să asigurăm fortificarea statutului special al municipiului Bălți ca și capitală de nord a țării. Acest statut trebuie să fie asigurat nu prin vorbe și declarații, ci prin norme legislative bine fundamentate. Sunt alte aspecte legate de redistribuirea veniturilor, care trebuie să fie corecte în raport cu Bălți.La fel, trebuie reconsiderate substanțial proiectele de infrastructură, proiectele și programele de suport economic, dar și cele sociale. Bălți, ca și alte municipii, trebuie să devină pol de atracție social-economică a țării”, a declarat Ion Ceban.În context, liderul MAN a subliniat că toți cetățenii care locuiesc în țară, indiferent de naționalitate, să nu cedeze în fața provocărilor și îndemnurilor la ură lansate de unii reprezentanți ai puterii.„Ceea ce este foarte important este ca, indiferent de încercările guvernării actuale de a dezbina poporul care locuiește pe teritoriul țării noastre, să rămânem uniți, să ne respectăm reciproc și să continuăm să muncim pentru a schimba viitorul Republicii Moldova cu adevărat în bine. Noi vrem ca copiii noștri să rămână acasă”.Organizația teritorială a Partidului Mișcarea Alternativa Națională din Bălți, condusă de Alexei Onoico, care a fost ales în unanimitate în funcția de președinte, a reconfirmat angajamentul de a contribui la succesul partidului în viitoarele alegeri parlamentare.În cadrul reuniunii, Alexei Onoico a evidențiat că acest efort colectiv va deschide drumul către implementarea obiectivelor ambițioase propuse de MAN, aducând schimbări concrete și beneficii reale în toate localitățile Republicii Moldova și în Bălți.„Împreună putem transforma viziunile noastre în realitate, având ca scop principal bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea orașului Bălți dar și a întregii țări”, a declarat a Alexei Onoico.Partidul Mișcarea Alternativa Națională își extinde prezența în raioanele țării, propunându-și să aducă schimbări concrete și să dezvolte fiecare sat și oraș prin proiecte eficiente.
11:20
Românii merg la al doilea rând de alegeri, pentru a-şi alege reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi în Senat, după ce acum o săptămână au mers la primul tur al alegerilor prezidenţiale.Peste două milioane de români au votat la alegerile parlamentare în primele patru ore. Comparativ cu 2020, numărul este mai mare cu peste 600.000 de alegători. Predomină mediul urban.În diaspora au votat peste 208 mii de alegători.Președintele României, Klaus Iohannis, a votat la Liceul Jean Monnet din Capitală.„Este un vot foarte important fiindcă în Parlament se votează legile din România, în Parlament se votează Guvernul. Este foarte important de ştiut cum să ne poziţionăm când venim la vot. Românii au ales calea euro-atlantică şi au ales-o bine şi suntem bine integraţi în Uniunea Europeană, suntem bine poziţionaţi şi foarte respectaţi în NATO. Dar ca să rămînă aşa trebuie să votăm aşa . În concluzie, poftiţi la vot. Eu am votat pentru o României europeană”, a declarat Iohannis, la ieşirea din secţia de votare.Marcel Ciolacu a votat în Buzău, acolo unde este și candidat pe listele PSD pentru europarlamentare.„Am votat ca România să fie în continuare şi în spaţiul Schengen şi-n Uniunea Europeană, şi în NATO. Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos, între dezvoltare, mai ales pe fonduri europene şi o lipsă a fondurilor pentru pensii şi salarii. Cred că astăzi este o zi foarte importantă pentru noi, românii, să ne continuăm drumul european şi nord-atlantic. Este cel mai important lucru pe care îl avem de ales astăzi”, a declarat Ciolacu.
11:00
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, ea spunând că moldovenii iubesc România ca pe o soră mai mare.„1 Decembrie este o zi plină de semnificaţie pentru toţi cei care iubesc România. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare: pentru că avem aceleaşi rădăcini, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă într-un viitor mai bun. Trăim vremuri care pun la încercare democraţia şi valorile noastre comune. România şi Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile.Dar fiecare încercare este şi un prilej de a ne sprijini reciproc şi de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova şi România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună. La mulţi ani, România!”, este mesajul transmis de Maia Sandu.De Ziua Naţională a României au loc ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor din ţară. În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti vor participa la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.
10:20
Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României. Această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria Țării, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.Pe 1 Decembrie românii de pretutindeni celebrează Ziua Națională a României, un moment încărcat de istorie și însemnătate. Data marchează Marea Unire de la 1918. Evenimentul a avut loc la Alba Iulia, unde Marea Adunare Națională a votat în unanimitate unirea necondiționată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.Decizia unirii Transilvaniei a venit într-un context istoric complex. În 1918, Basarabia a fost prima provincie care a decis unirea cu România, pe 27 martie, urmată de Bucovina, la 28 noiembrie. În aceeași linie, pe 1 decembrie, delegații românilor din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș au votat unirea, subliniind dorința de autonomie locală, egalitate între naționalități și respectarea drepturilor religioase. Hotărârea de la Alba Iulia a fost urmată de acțiuni rapide. Pe 11 decembrie 1918, Guvernul României a ratificat unirea, iar regele Ferdinand a promulgat decretul prin care actul unirii devenea oficial. Recunoașterea internațională a acestui proces a venit prin Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920, și alte acorduri internaționale.1 Decembrie a fost stabilită ca Zi Națională a României după Revoluția din 1989, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Legea prevede că această zi este sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații din țară. Alegerea acestei date subliniază importanța actului unirii și semnificația sa pentru unitatea națională.În trecut, România a avut alte Zile Naționale, fiecare legată de momente istorice semnificative.• 10 mai (1866–1947): Aceasta era ziua în care prințul Carol I a depus jurământul ca domnitor al României. Ulterior, tot pe 10 mai, România și-a proclamat independența în 1877, iar în 1881, Carol I a fost încoronat ca rege. Din 2015, această zi a redevenit sărbătoare națională.• 23 august (1948–1989): În perioada comunistă, 23 august, a fost Ziua Națională, marcând momentul din 1944 în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Această zi simboliza, în viziunea regimului, începutul „revoluției populare”.Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie, reprezintă un moment de mare importanță istorică pentru români. Aceasta marchează Marea Unire de la 1918, când toate provinciile istorice românești s-au unit într-un singur stat. Evenimentele organizate cu această ocazie reflectă atât respectul pentru trecut, cât și mândria națională.Ceremoniile includ parade militare impresionante, desfășurate în orașe precum București și Alba Iulia, unde participă forțe ale armatei și diverse instituții ale statului. În cadrul acestor manifestări sunt depuse coroane de flori la monumentele eroilor, iar slujbele religioase de tip „Te Deum” aduc omagiu celor care au luptat pentru unitatea națională.Pe lângă aspectele solemne, Ziua Națională este și o sărbătoare populară, adesea asociată cu spectacole de muzică tradițională și târguri cu bunătăți. Această zi este prilej de a savura preparate tradiționale, cum ar fi fasolea cu cârnați, sarmalele și cârnații, alături de vin fiert sau țuică. Atmosfera festivă unește comunitățile din toată țara.
30 noiembrie 2024
19:30
Mâine, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire (Te Deum), la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”din Chișinău, alături de un sobor de preoți și diaconi.Conform dispozițiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în această zi sfântă, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din țară și din diaspora, se săvârșește slujba de mulțumire pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc, precum și pentru cinstirea eroilor care au făurit Marea Unire din 1918.“Vă așteptăm să fiți alături de noi, pentru a înălța împreună rugăciuni de recunoștință și pentru a celebra această zi istorică, care unește românii de pretutindeni în credință, iubire de neam și nădejde pentru un viitor binecuvântat! La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, se arată în mesajul Mitropoliei Basarabiei.
19:10
Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, răspunde afirmaţiilor prim-vicepreşedintelui USR Dominic Fritz, susţinând că social-democraţii s-au abţinut deocamdată să comunice pe acest subiect. "Adevărul este următorul - în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat", afirmă Romaşcanu."Co-partidul dezastrului din anii pandemiei, USR pe numele de famiglie, continuă seria măgăriilor încercând să pună pe piaţa publică informaţii false despre rezultatele renumărării. Ne-am abţinut până acum să comunicăm pe temă pentru a nu fi iarăşi acuzaţi de diverse de către adversari. Adevărul este următorul: în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 voturi faţă de doamna candidat", a scris, sâmbătă după-amiază, pe Facebook, Lucian Romaşcanu.El a adăugat că renumărarea continuă. "Toţi cei care vor să păstrăm ceea ce am dobândit în anii ce au trecut să meargă mâine la vot", a transmis el.Liderul PSD Buzău a menţionat că acesta "nu este mesaj de campanie decât în măsura în care ceea ce a generat răspunsul, vezi declaraţiile din presă, este campanie". Dominic Fritz susține că diferența dintre Lasconi și Ciolacu se măreștePrim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, sâmbătă, că în urma renumărării voturilor a reieşit în mai multe localităţi că voturi exprimate pentru alţi candidaţi au ajuns "în teancul" lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru Preşedinţia României. "Până în acest moment s-au renumărat în jur de 80 la sută din secţii, iar distanța între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu a crescut în urma acestei renumărări cu peste 1.700 de voturi", a afirmat el.Fritz a precizat că USR va face plângere penală la Olt, unde în urma renumărării voturilor a reieşit că peste 800 de buletine de vot au fost atribuite candidatului PSD, deşi oamenii au votat altceva. Fritz a făcut apel la partidele politice să transparentizeze procesul de renumărare a voturilor.
14:50
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, a votat în orașul german Frankfurt pe Main. El candidează la funcția de senator pentru diaspora din partea Partidului Național Liberal (PNL).  ”Am ales să votez la Frankfurt pentru că aici am cunoscut și eu ce înseamnă viața în diasporă, aici am trăit, studiat și lucrat mulți ani, orașul de care mă leagă multe amintiri și care îmi va rămâne mereu în suflet. Am votat pentru că îmi doresc ca românii din afara țării, să aibă în Senatul României un reprezentant care știe ce înseamnă viața departe de casă și deopotrivă care cunoaște și înțelege nevoile românilor din diaspora și din Republica Moldova. Vă îndemn pe toți să ieșim la vot, România are nevoie de un Parlament cu oameni corecți, demni, care să păstreze România ancorată în valorile europene și care să apere în același timp tradițiile și cultura noastră strămoșească”, a scris Adrian Dupu.
14:50
Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie.Potrivit municipalității, aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți: Orchestra Moș Crăciunilor Capela Corală Academică „Doina” Ansamblul de violoniști „Divertisment” Corala „Vocile Primăverii” Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.
14:40
„Într-un spectacol în care incompetența joacă rolul principal, Ministerul Energiei, sub bagheta marelui „magician” Victor Parlicov, a transformat gestionarea gazelor naturale într-un circ politic”. O spune fostul prim-ministru Vlad Filat, care a comentat criza energetică a Republicii Moldova.  „Cum să distrugi strategia energetică a țării? După luni de lene și aroganță, Parlicov organizează o singură ședință, pe 6 august, ca să-și etaleze cunoștințele „aprofundate” despre piața gazelor. „Nu cumpărăm gaze acum, pentru că prețurile vor scădea miraculos.” De parcă piața gazelor e un joc de noroc, iar ministrul are mâna norocoasă.   Adevărul e că „analizele fundamentale” ale ministerului, de fapt, nu erau nici măcar analize. Erau simple speculații prezentate ca adevăr absolut. Drept urmare, SA Moldovagaz a fost împinsă să cumpere gaze mai scumpe decât ar fi fost necesar doar pentru ca deciziile aberante ale ministerului să fie urmate.  Dar cine trebuie să-și asume greșelile? Cine-i vinovat? Oricine, numai ministerul nu! Când ANRE majorează tarifele la gazele naturale pentru consumatori, magicianul Parlicov își scoate din joben o listă de vinovați: SA Energocom, SA Moldovagaz, piața globală, vremea rea, dar nicidecum propriile decizii. Ministerul, desigur, nu are nici o vină. Ei „fac politici”. Sau mai bine spus, politică de clan: înlăturarea conducătorilor incomozi și numirea vasalilor, fapt care a dus la crearea unui haos generalizat.   Din culise:  - În 2024, a fost organizată o singură ședință despre achiziția gazelor naturale.O singură ședință într-un an întreg! Bravo, domnule ministru pentru dedicația ta incredibilă.   - Reprezentanții ministerului sunt în consiliile de administrare ale SA Moldovagaz și SA Energocom, dar insistă că „nu știau” ce se întâmplă. Cum să știe, dacă aroganța le blochează vederea și auzul?   - Eficiența ședințelor este zero, pentru că „elita” ministerială refuză orice colaborare care nu îi aduce beneficii personale directe.   Poate vom avea noroc și magicianul Parlicov își va pierde bagheta. Sau cel puțin iluzia”, a scris Vlad Filat.
14:40
„Șobolanii încep să fugă de pe corabia care se scufundă. Tot mai multe scheme ale PAS ies la suprafață pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare – ziua în care PAS va fi detronat de oamenii Moldovei”. Declarația aparține fostului procuror anticorupție, Victoria Furtună, care a comentat împrumutul BERD de peste 143 de milioane de euro pentru „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. „Ministerul Energiei ia de la BERD un împrumut de 143,5 milioane de euro pentru „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. Suma totală necesară pentru acest proiect este de 326 de milioane de euro, bani care, în mare parte, încă nu se știe de unde vor fi obținuți. Ni se prezintă, însă, ca un „bonus”, un grant de 40 de milioane de euro.   Ceea ce nu ni se spune este că acești bani nici măcar nu vor ajunge la Chișinău. Vor reprezenta suma alocată pentru „experții de casă” selectați de BERD pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate. Cu alte cuvinte, BERD își va asigura un „otkat” de vreo 35% dintr-un împrumut pe care Republica Moldova va trebui să-l ramburseze, cu dobândă.   Frumos, nu? Dar cine va răspunde pentru toate acestea? Nimeni! După alegerile parlamentare va veni o altă guvernare, cu alți miniștri. Doar noi vom rămâne cu datoriile, pe care va trebui să le plătim din salarii și pensii”, a declarat Victoria Furtună.
13:30
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, vorbește prima dată despre faptul că ar fi dispus să renunțe temporar la teritoriile pierdute dacă Ucraina ar intra în NATO, potrivit unui interviu acordat în exclusivitate pentru Sky News. Astfel s-ar încheia faza dură, ”fierbinte”, a războiului, transmite publicația britanică.În interviul acordat corespondentului Sky News, președintele ucrainean a fost rugat să comenteze informațiile apărute în presă potrivit cărora unul dintre planurile avute în vedere de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, pentru a pune capăt războiului ar putea fi cedarea de către Kiev a teritoriului pe care Moscova l-a capturat în schimbul aderării Ucrainei la NATO, potrivit Sky News.Zelenski a a declarat că aderarea la NATO ar trebui să fie oferită părților neocupate ale țării pentru a se pune capăt „fazei fierbinți a războiului”, dar doar în măsura în care invitația NATO în sine recunoaște frontierele Ucrainei recunoscute la nivel internațional.El a părut să accepte că regiunile ocupate din estul țării nu vor face obiectul unui astfel de acord pentru moment, notează Sky News.„Dacă vrem să oprim faza fierbinte a războiului, trebuie să aducem teritoriul Ucrainei pe care îl controlăm sub umbrela NATO. Trebuie să facem acest lucru rapid. Și apoi, în ceea ce privește teritoriul ocupat al țării, Ucraina va putea să îl recupereze pe cale diplomatică”, a afirmat Zelenski în interviu.
13:30
Mâine, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire (Te Deum), la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”din Chișinău, alături de un sobor de preoți și diaconi.Conform dispozițiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în această zi sfântă, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din țară și din diaspora, se săvârșește slujba de mulțumire pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc, precum și pentru cinstirea eroilor care au făurit Marea Unire din 1918.“Vă așteptăm să fiți alături de noi, pentru a înălța împreună rugăciuni de recunoștință și pentru a celebra această zi istorică, care unește românii de pretutindeni în credință, iubire de neam și nădejde pentru un viitor binecuvântat! La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, se arată în mesajul Mitropoliei Basarabiei.
11:30
Candidatul PSD pe diaspora, Iurie Ciocan, a votat la alegerile parlamentare din România. Acesta a venit la o secție de vot din Chișinău alături de mai mulți membri ai echipei sale. Iurie Ciocan a declarat că pașaportul românesc nu este doar un titlu de călătorie, ci este o dovadă a apartenenței la națiunea română.”Pentru noi, echipa PSD din Republica Moldova este o primă campanie electorală, prin care am demonstrat tuturor, inclusiv întregii Românii, că în Republica Moldova trăiesc români și acest pașaport nu este doar un titlu de călătorie, ci este o apartenență la națiunea română, avem aceleași drepturi, avem aceleași obligații ca și toți românii din toată Țara. Astăzi am venit la vot cu o parte din echipa noastră. În așa mod, vrem să dăm un mesaj societății - să ne mobilizăm, să venim într-un număr cât mai mare la alegeri, pentru că este foarte important să avem o voce, să arătăm că noi contăm, să arătăm că noi ne interesăm de politica din România și această politică se răsfrânge direct și asupra noastră”, a declarat Iurie Ciocan.Iurie Ciocan a îndemnat alegătorii din Republica Moldova să participe în număr cât mai mare la alegerile parlamentare din România.„Suntem cetățeni ai Uniunii Europene, suntem principalii promotori ai vectorului de integrare europeană a Republicii Moldova și nimeni nu ne poate opri pe această cale. Trebuie să ne apropiem cât mai strâns de România”, a conchis Iurie Ciocan.
11:30
Cu ocazia Zilei Naționale a României, duminică, 1 decembrie, se va desfășura, în Piața Arcului de Triumf din București, parada militară 2024. Evenimentul va aduce în același loc peste 2.000 de militari și specialiști din diverse structuri ale statului roman precum Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau Serviciul Român de Informații. Ziua Națională comemorează Marea Unire din 1918, un moment fondator al identității naționale. În 2024, parada militară din București va avea loc, conform tradiției, în Piața Arcul de Triumf, începând cu ora 10:00.Evenimentul aduce la un loc aproximativ 2.500 de militari și specialiști din diverse structuri ale statului român, printre care Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Autoritatea Vamală Română.Acestora li se vor alătura aproximativ 240 de militari din 17 țări aliate și partenere ale României, inclusiv din state precum SUA, Franța, Germania, Polonia și Marea Britanie.În plus, parada din 2024 va include o expoziție impresionantă de tehnică militară, cu peste 190 de mijloace tehnice, 45 de aeronave românești și străine, și 21 de echipamente utilizate de trupele aliate NATO prezente pe teritoriul României. Programul evenimentelor de Ziua Națională a României – 1 Decembrie06:00-11:00: Ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut, Parcul Carol I.10:00: Parada militară în Piața Arcul de Triumf, cu participarea militarilor români și aliați, vehicule militare și demonstrații aeriene.11:30: Expoziție de tehnică militară în zona Arcului de Triumf, deschisă publicului pentru explorare și interacțiune cu specialiști.19:00-22:00: Retragere cu torțe pe un traseu impresionant, incluzând Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei și alte bulevarde centrale.
11:20
„Criza energetică la care suntem supuși în această iarnă, demonstrează încă odată cât este de important ca politicienii să fie trași la răspundere penală pentru promisiunile electorale neexecutate și cât de important este ca aceste promisiuni să fie reglementate în Codul Electoral și echivalate cu escrocherie”. O spune Victoria Furtună, fostă candidată la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și fost procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție.  „Ne aducem aminte când în campania electorală din anul curent, prim-ministrul Dorin Recean făcea spumă la gură și promitea că prețul la gaze pentru cetățeni nu se va schimba, împărțea reviste și dorea să o mențină pe Maia Sandu la putere. Dar dacă cineva îi spunea atunci - domnule prim-ministru, fiți atent ce promisiuni faceți, pentru că veți fi tras la răspundere. Cu siguranță avea să se gândească dacă să fie complice la infracțiunea de delapidare de fonduri, escrocherie sau va dori să facă măcar ceva pentru cetățenii din țara noastră. Acum, să admitem că în 2024 intră în vigoare legea care îi atrage la răspundere pe astfel de politicieni, unde promisiunea electorală este echivalată cu escrocheria. Credeți că domnul Recean sau alți deputați sau funcționari care urmau să se ocupe de achiziția și transportarea gazelor dădeau promisiuni goale nouă, poporului? Vă asigur că se gândeau de 10 ori înainte de a vorbi”, a declarat Victoria Furtună într-un clip video.Potrivit fostului procuror, promisiunile electorale făcute până acum de guvernare privind reforma justiției, readucerea diasporei acasă, crearea locurilor de muncă, salarii și pensii sunt doar niște cuvinte goale spuse din pod.„Câteva miliarde de lei ne costă aceste minciuni, câteva miliarde de euro datorii pe care trebuie să le întoarcem noi și generațiile viitoare pentru creditele oferite pentru gazul scump pe care l-am cumpărat datorită acestei guvernări. Promisiunea electorală neexecutată trebuie să fie echivalată cu escrocheria și astfel vom asigura pe viitor o guvernare integră, care se va gândi la acest popor”, a conchis Furtună.
10:40
Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați sâmbătă și duminică la alegerile parlamentare din România. Cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova și-au început activitatea la ora 07:00. Românii urmează să aleagă 332 de deputați și 137 de senatori.La alegerile parlamentare din Romania, cetatenii romani din R. Moldova pot vota la cele 59 de secții de votare conform următorului program:- Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00;- Duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00.Ambasada României în Republica Moldova precizează că cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul dintre următoarele documente de identitate românești aflat în termenul de valabilitate: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.Autoritățile române atenționează că nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nu pot fi folosite cărțile de alegător. Cetățenii sunt îndemnați să se asigure că au acte valabile în ziua alegerilor.În total, în afara României au fost deschise 950 de secții de votare.Alegerile parlamentare din 2024 vor stabili următoarea componență a Parlamentului României. Vor fi aleși 332 de deputați și 137 de senatori. Peste 6.330 de persoane candidează pentru o funcție de deputat sau senator, din partea a 31 de partide și a 19 organizații ale minorităților naționale.Optsprezece formaţiuni şi doi independenţi au intrat în cursa pentru noul Legislativ din partea diasporei.
10:30
Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși din România îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos și ocrotitorul spiritual al românilor.Ziua Sfântului Andrei, sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, este marcată de o serie de tradiții și obiceiuri străvechi, menite să aducă noroc, prosperitate și protecție în anul ce urmează.Sfântul Andrei a fost un pescar din Betsaida, Galileea, fratele lui Simon Petru, ambii devenind ucenici ai lui Iisus. Conform Evangheliei după Ioan, Andrei a fost inițial ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-a îndrumat spre Iisus, numindu-l "Mielul lui Dumnezeu". Andrei a fost printre primii chemați de Iisus să-l urmeze și a jucat un rol important în răspândirea creștinismului.După Înălțarea Domnului, tradiția spune că Sfântul Andrei a predicat Evanghelia în diferite regiuni, inclusiv în Sciția Minor (Dobrogea de astăzi). Aici, se spune că a întemeiat prima biserică creștină de pe teritoriul României și a convertit la creștinism numeroși localnici. De aceea, este considerat "Apostolul românilor" și ocrotitorul spiritual al țării.Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras, în Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută sub numele de "Crucea Sfântului Andrei", conform crestinortodox.ro.
29 noiembrie 2024
18:30
După ce au fost aprobate noile tarife la gazele naturale furnizate de Moldovagaz, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a confirmat că urmează să fie revizuite și tarifele la energia termică, notează Radio Moldova.„Da, tarifele la energia termică urmează pentru că combustibilul care e utilizat la producerea energiei termice sunt gazele naturale. Asta înseamnă că, efectiv pe lanț, vor fi afectate sau vor fi atrase și întreprinderile din sectorul termo-energetic în vederea efectuării calculelor. Totodată, în cadrul întreprinderilor termo-energetice pe parcursul anului 2024 au fost acumulate devieri pozitive. Astăzi noi am aprobat prețurile reglementate pentru gazele naturale, urmează să inițiem discuțiile cu operatorii din sectorul termo-energetic ca să vedem un grafic deja de depunere a cererilor. Cert este că da, prețul la gaz influențează în tarife. Cu cât o să influențeze și când nu putem declara la moment. Nu există prevederi de urgentare a deciziei regulatorului, procesul va dura o anumită perioadă, în funcție de cum vin calculele, cererile. Nu pot zice exact, dar cel puțin 3-4 săptămâni”, a spus Alexei Taran.
16:50
Compensația la facturile pentru energie în noiembrie va varia între 300 și 800 de lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a prezentat, astăzi, programul guvernamental „Ajutor la Contor” în sezonul rece 2024-2025.“Ieri a fost ultima zi în care cetățenii au putut să se înscrie în sistemul de compensații, pentru luna noiembrie. În continuare ei pot face acest lucru.La momentul actual este vorba despre aproximativ de 703.000 de solicitanți în sistemul de compensații. Asta înseamnă că în prima lună, în noiembrie, avem 1 milion 442 mii de cetățeni moldoveni care potențial vor beneficia de compensații. Avem aproximativ 346.000 de solicitări care s-au înregistrat online și aproximativ 356.000 - realizate cu suportul asistenților sociali. La nivel de sursă de energie principală, solicitanții au indicat: -Combustibil solid - 310.000 de solicitanți, aproximativ 44% din toți solicitanții;- Gaze naturale - 228.000, aproximativ 32%;- Încălzire centralizată - 135.000, aproximativ 19%;- Electricitate - aproape 28.000 solicitări, 4%”, a declarat Alexei Buzu.Compensațiile pentru luna noiembrie vor fi disponibile la mijlocul lunii decembrie.„Vom aproba săptămâna viitoare un proiect prin care vom reglementa cum va fi stabilită compensația pentru luna noiembrie. Aceasta va varia între 300-800 de lei. Niciun cetățean, indiferent de tipul de energie cu care se încălzește, nu va primi o compensație mai mică decât 300 de lei”, precizează ministrul Muncii.
16:50
Curtea Constituțională a amânat vineri decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor prezidențiale pentru luni, 2 decembrie, ora 17,00. Ieri, CCR a decis renumărarea tuturor buletinelor de vot din turul 1 al alegerilor prezidențiale.Tot ieri, CCR a stabilit pentru astăzi un nou termen în dosarul privind confirmarea /validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin.Totodată, în ceea ce privește Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin (în Dosarul nr.3670F/2024), un nou termen a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.De remarcat că cererea către CCR a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale. Terheș a fost ales europarlamentar în 2019 pe listele PSD, când partidul era condus de Liviu Dragnea.
16:40
Reprezentanții TikTok vor fi audiați marți în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor din Parlamentul European, a anunțat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influențare de către rețeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidențiale din România."Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări și ingerințe care să afecteze discursul civic și procesele democratice. În urma intervenției mele de ieri (miercuri - n.r.) în Parlamentul European, Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marți, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanții TikTok. Tema va fi 'Îndeplinirea obligațiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluții"', a transmis Dan Nica pe pagina sa de Facebook.România a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigație formală asupra TikTok, platformă de socializare cu acționariat chinez, în baza regulilor comunitare privind social media. Joi, reprezentanții TikTok au spus că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei "operațiuni de influență ascunsă" pe platformă, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidențiale din România și nici dovezi de influență străină.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.