Situație tensionată în Orientul Mijlociu: Israel a atacat Iran. IDF a lovit doar ținte militare, nu și petroliere sau nucleare
Israelul a atacat azi noapte Iranul, în valuri de lovituri aeriene. Armata israeliană a confirmat sâmbătă că a lansat lovituri "precise" asupra unor ţinte militare din Iran "ca răspuns la luni de atacuri continue" ale Republicii Islamice. Aceste lovituri sunt efectuate drept represalii la atacul iranian din 1 octombrie, când în jur de 200 de rachete au fost lansate înspre teritoriul israelian, majoritatea interceptate.După mai bine de trei săptămâni de la atacul masiv al Iranului la atacul masiv al Iranului, Israelul a răspuns. În timpul nopţii au fost auzite mai multe explozii în Teheran, dar şi în apropierea aeroportului. Atât Iranul cât şi Irakul şi-au închis spaţiul aerian în contextul loviturilor lansate de armata israeliană. Pe reţelele sociale apar o serie imagini cu zonele afectate, neverificate însă.Televiziunea publică israeliană a anunţat sâmbătă că Israelul a lansat trei valuri de atacuri aeriene asupra Iranului, iar operaţiunea s-a încheiat, obiectivele fiind atinse, transmite Reuters. Iranul a comunicat că sistemele de apărare antiaeriană au contracarat cu succes atacuri în provinciile Teheran, Khuzestan şi Ilam, iar daunele sunt "limitate".Presa iraniană a relatat despre mai multe explozii, timp de câteva ore, în capitală şi la baze militare din apropiere, începând de sâmbătă la ora locală 2 a.m. (vineri 22.30 GTMT). Agenţia de presă semi-oficială Tasnim din Iran, preluată de Reuters, a transmis că "fără îndoială Israelul se va confrunta cu o reacţie proporţională".Atacurile Israelului asupra unor ţinte militare din Iran par să fi fost un răspuns ţintit şi proporţional la atacurile anterioare ale Teheranului, cu risc scăzut de vătămare a civililor, a declarat un înalt oficial al administraţiei Biden, conform Reuters."În cazul în care Iranul alege să răspundă, suntem pe deplin pregătiţi să apărăm Israelul şi să sprijinim Israelul şi vor exista consecinţe dacă Iranul va lua această decizie nefericită. Dar în ceea ce ne priveşte, acest schimb direct, acesta ar trebui să fie finalul", a spus oficialul american.
Alte ştiri de Liber TV
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.