Condițiile în care moldovenii pot avea cetățenia Germaniei și a R. Moldova concomitent

Moldova1, 28 iunie 2024 12:40

Germania a aprobat noi reguli care permit cetățenilor străini să obțină pașaportul german, să dețină cetățenie dublă și să o păstreze pe cea a țării de origine. Acum, moldovenii pot să solicite cetățenie după ce au locuit în această țară timp de cinci ani, față de opt cât era necesar anterior. Care sunt condițiile și cine poate beneficia de aceste prevederi, a spus Sergiu Russu, consilier al ambasadei R. Moldova în Republica Federală Germană, la emisiunea „Bună dimineața”, de la postul public de televiziune, Moldova1.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Moldova1

Acum 15 minute
21:40
Meci dramatic în optimile de finală la EURO 2024. Reprezentativa Angliei s-a calificat în sferturi după ce a învins cu 2:1 echipa Slovaciei, iar câștigătoarea a fost decisă în cele două reprize de timp suplimentar.
Acum o oră
21:00
Cinci persoane au murit, iar alte 57 au fost rănite într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un restaurant din vestul Turciei, relatează presa locală. Ministrul de Interne turc, Ali Yerlikaya, a declarat că explozia ar fi fost provocată de o butelie de gaz.
Acum 2 ore
20:00
Accesul limitat la educație, sănătate și justiție, discriminarea la angajare și gradul redus de toleranță sunt doar câteva obstacole cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale din Republica Moldova. Situația lor nu s-a schimbat prea mult, după ani de reforme și îmbunătățiri ale legislației, constată un recent Raport realizat de Avocatul Poporului. Deși întâmpină provocări și nu beneficiază încă de aceleași drepturi și posibilități ca și toți ceilalți, unele persoane cu nevoi speciale sparg stereotipurile și arată prin propriul exemplu că poți reuși și te poți integra într-o societate încă neinclusivă.
Acum 4 ore
18:50
În sudul țării este în toi recoltarea cerealelor din prima grupă. În acest sezon, întreprinderile agricole din autonomia găgăuză au de adunat recolta de pe o suprafață totală de 36 de mii de hectare. Este vorba de mazăre, orz de iarnă, grâu de iarnă și orz de primăvară. Din cauza căldurii anormale și a precipitațiilor reduse, aproape toți fermierii nu vor obține recolta așteptată. Este prognozată o recoltă la nivelul anului trecut, doar acolo unde au fost suficiente ploi.
18:40
Oriunde te-ai afla, acasă e mai bine. De acest lucru sunt convinși și locuitorii comunei Manta, raionul Cahul. Mulți dintre ei fiind stabiliți în străinătate, cu gândul ei sunt tot la satul natal. Dorul de casă și de cei dragi îi inspiră la lucruri frumoase. În ultimii ani, cu eforturi comune cei din diaspora au realizat câteva proiecte aducându-și astfel contribuția la bunăstarea localității. De la amenajarea unui parc, crearea unui centru pentru agricultori până la instalarea panourilor fotovoltaice la grădiniță - sunt doar câteva dintre proiectele care au fost implementate cu ajutorul diasporei și locuitorilor din comună.
Acum 6 ore
17:40
Un bărbat de 53 de ani a murit după ce a căzut sub roata remorcii unui tractor. Potrivit ofițerului de presă al IP Rezina, tragedia a avut loc în după amiaza zilei de 29 iunie, în localitatea Echimăuți.
17:10
Republica Moldova și Ucraina au reușit să înceapă, oficial, negocierile de aderare înainte ca Belgia să predea ștafeta, la 1 iulie, Ungariei. Acesta a fost unul dintre obiectivele președinției belgiene a Uniunii Europene, care își încheie astăzi mandatul. De mâine, șefia Consiliului o preia Ungaria, stat care a pus sub semnul întrebării în nenumărate rânduri oportunitatea extinderii.
16:10
Poliția sârbă a efectuat primele arestări după atacul de sâmbătă de la Ambasada Israelului din Belgrad. Autoritățile suspectează existența în țară a unei rețele care ar avea legături cu grupurile teroriste străine, anunță Euronews.
16:00
Oriunde te-ai afla, acasă e mai bine. De acest lucru sunt convinși și locuitorii comunei Manta, raionul Cahul. Mulți dintre ei fiind stabiliți în străinătate, cu gândul ei sunt tot la satul natal. Dorul de casă și de cei dragi îi inspiră la lucruri frumoase. În ultimii ani, cu eforturi comune cei din diaspora au realizat câteva proiecte aducându-și astfel contribuția la bunăstarea localității. De la amenajarea unui parc, crearea unui centru pentru agricultori până la instalarea panourilor fotovoltaice la grădiniță - sunt doar câteva dintre proiectele care au fost implementate cu ajutorul diasporei și locuitorilor din comună.
Acum 8 ore
14:50
În grădinițele din 15 localități din Republica Moldova vor fi deschise grupe de creșă pentru copii de până la doi ani. Acestea vor fi deschise în baza unui proiect implementat de Banca Mondială, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, iar lucrările de renovare a sălilor vor începe anul viitor. Serviciile vor fi disponibile pentru cel puțin 15 copii în fiecare localitate.
14:00
Două localități din raionul Ștefan Vodă: Volintiri și Copceac, ar putea fi primele localități care se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare.
Acum 12 ore
12:50
Două cazuri de incendiere a resturilor vegetale și a deșeurilor menajere au fost depistate de inspectorii de mediu în localitățile Leca și Acui din raionul Cantemir. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, din cauza temperaturilor ridicate incendiul s-a extins și pe terenurile adiacente, unde a ars o suprafață de aproximativ 0,09 hectare de vegetație uscată.
12:00
Partidul Reformei din Estonia, aflat la putere, a ales, sâmbătă, un înlocuitor pentru prim-ministrul Kaja Kallas, care se pregătește să preia funcția de nou șef al politicii externe a Uniunii Europene, relatează DW.com. Comitetul executiv al partidului de centru-dreapta l-a desemnat pe Kristen Michal, actualul ministru al Climei, pentru a prelua funcția de premier.
10:40
În contextul conflictului din Ucraina, este importantă consolidarea sprijinului internațional pentru Republica Moldova. Afirmația a fost făcută de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, găzduită de Parlamentul României.
10:30
Ziua Națională a Portului Popular este sărbătorită în ultima duminică a lunii iunie. În această zi, este adus un tribut portului popular, hainelor și accesoriilor moștenite, care ne reprezintă ca neam și ne diferențiază de alți locuitori ai lumii. Astfel, astăzi la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va fi inaugurată Expoziția „Perpetuarea portului tradițional în creațiile meșterilor populari”, cuprinzând piese din patrimoniul muzeului.
10:10
300 de participanți, inclusiv tineri din străinătate, s-au reunit la Balți la Moldova Youth Forum (MYF) 2024. Tema ediției este „Împuternicirea tinerilor pentru o bună guvernare”. În deschiderea evenimentului, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj participanților, subliniind importanța curajului, recunoștinței și muncii asidue în drumul lor spre succes.
10:00
Crește numărul victimelor în urma atacului rusesc de sâmbătă din orașul Vilniansk, regiunea Zaporojie. Șapte persoane au decedat, inclusiv trei copii, iar cel puțin 31 de civili au fost răniți, a declarat guvernatorul Ivan Fedorov, scrie Kyiv Independent.
09:10
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemați la urne pentru a stabili noua componență a Adunării Naționale, adică numirea a 577 de deputați, în două tururi, duminică și 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, relatează AFP, preluată de News.ro. Francezii sunt așteptați la urne începând cu 09:00 până la ora 19:00 sau 21.00 în marile orașe, moment în care vor fi cunoscute primele rezultate ale acestui scrutin, care riscă să zguduie peisajul politic.
Acum 24 ore
00:50
Echipa națională a Germaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European. Gazda turneului final s-a impus în optimile de finală în fața reprezentativei Danemarcei cu scorul de 2-0.
00:20
Echipa națională a Germaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European. Gazda turneului final s-a impus în optimile de finală în fața reprezentativei Danemarcei cu scorul de 2-0.
29 iunie 2024
22:30
Echipa națională de fotbal a Italiei a pierdut meciul cu reprezentativa Elveției din optimile de finală, scor 0-2. În meciul de pe Olympiastadion din Berlin, campioana europeană din 2021 a încasat câte un gol în fiecare repriză.
22:10
În Iran va avea loc un al doilea tur al alegerilor prezidențiale anticipate. Asta după ce în primul tur, care a avut loc vineri, niciunul dintre candidați nu a obținut numărul necesar de voturi pentru o victorie convingătoare. Prezența la vot a fost de aproape 40%, puțin mai scăzută decât la scrutinele anterioare.
Ieri
21:30
Ucraina pregătește un nou plan de pace pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia, a anunțat Volodimir Zelenski. El a precizat că propunerea va fi definitivată în acest an, scrie euronews.
21:20
Momentul lansării oficiale a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a inspirat o cunoscută vinărie din țară să creeze un vin unic din soiuri europene și autohtone. Cupajul special de Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră este într-o ediție limitată, de 1604 sticle. Colecția va fi lansată în ziua în care Republica Moldova va adera oficial la Uniunea Europeană.
21:00
Echipa națională de fotbal a Italiei a pierdut meciul cu reprezentativa Elveției din optimile de finală, scor 0-2. În meciul de pe Olympiastadion din Berlin, campioana europeană din 2021 a încasat câte un gol în fiecare repriză.
20:40
15 tineri, băieți și fete, de diferite etnii din localitățile din sudul Republicii Moldova au vizitat unul dintre cele mai autentice locuri din regiune - obiectivul turistic al satului Congaz numit „Gagauz sofrasi”. Timp de trei zile, ei au participat la tabăra de vară cu tematica „Unitate prin diversitate", organizată de Centrul de Informare „Pro-Europa" din Comrat, în parteneriat cu USAID.
20:10
Ocolurile silvice din Republica Moldova au nevoie de tehnică agricolă modernă. Majoritatea mașinilor de câmp și tractoarelor sunt învechite și nu mai fac față, în special, în producerea și valorificarea materialului săditor. Acum, întreprinderea silvică Orhei a primit un tractor nou modern, dar administrația spune că mai are nevoie de echipament.
19:40
În Iran va avea loc un al doilea tur al alegerilor prezidențiale anticipate. Asta după ce în primul tur, care a avut loc vineri, niciunul dintre candidați nu a obținut numărul necesar de voturi pentru o victorie convingătoare. Prezența la vot a fost de aproape 40%, puțin mai scăzută decât la scrutinele anterioare.
19:10
Trafic blocat și nervi întinși la maxim în cartierul Telecentru și pe strada Grenoble din sectorul Botanica, din cauza unor lucrări de reparație capitală a unui colector de canalizare menajeră. Potrivit unui comunicat emis de Primăria capitalei, traficul rutier pe strada Grenoble, tronsonul cuprins între străzile Nicolae Testemițanu și Gheorghe Asachi, va fi suspendat timp de trei zile. Respectiva porțiune de drum a fost complet închisă, astfel că în zone mult mai extinse s-au format ambuteiaje. Șoferii au fost nevoiți să înconjoare cartiere întregi, iar călătorii, în plină zăpușeală - să meargă distanțe lungi pe jos.
18:40
Un atacator cu o arbaletă a rănit sâmbătă un ofițer de poliție sârb care păzea Ambasada Israelului la Belgrad, a anunțat Ministerul de Interne al Serbiei. Polițistul a răspuns împușcându-l mortal pe atacator, scrie AP.
18:10
O placă în memoria primarilor, preoților, intelectualilor și a gospodarilor din Basarabia, condamnați ilegal în gulagul sovietic, în 1941, a fost inaugurată astăzi. Această a fost amplasată pe piatră comemorativă din scuarul gării feroviare în preajma monumentului în memoria victimelor deportărilor staliniste. La eveniment au participat mai mulți deportați care au comemorat victimele represiunilor, la 84 de ani de la ocupația sovietică. Oamenii și-au amintit cu durere momentele grele prin care au trecut.
17:50
67 de absolvenți ai Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru Cel Bun" din capitală au primit diplomele de licență și gradul primar de „locotenent". Este a 30-a promoție a acestei instituții. După trei ani de studii, examene și multă muncă, proaspeții absolvenți spun că sunt pregătiți să parcurgă toate etapele carierei militare. Alături de ei la eveniment au fost prezenți părinți, rude sau prieteni. Cu un cuvânt de încurajare adresat noilor ofițeri au venit ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
17:20
A unique cultural event titled "Poetic Evenings at the Constantin Brâncuși Gallery" recently brought together visual art and literature.
16:30
Au îmbinat contemplarea lucrărilor de pictură și ceramică, realizate de două talentate surori Eudochia Robu și Tatiana Vătavu, cu recitalul de poezie și proză a scriitorilor contemporani. Vorbim despre participanții la un eveniment cultural inedit „Seri poetice la Galeria Constantin Brâncuși".
15:40
Bombardamentele nu contenesc în Ucraina. În ultimele ore trupele ruse au efectuat cel puțin 12 atacuri aeriene cu avioane de luptă, rachete, artilerie și 25 de lovituri cu drone kamikaze. Armata Kremlinului continuă să țintească cartierele rezidențiale și infrastructura critică. Cel puțin un om a fost ucis și alți 12 au fost răniți, inclusiv un copil de șapte luni, după ce, aseară, o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe din orașul Dnipro. Un incendiu a izbucnit în clădire în urma bombardamentului, care a avariat, de asemenea, mai multe mașini parcate în apropiere.
15:00
Piața regională „Cu drag de Colibași" din raionul Cahul a fost modernizată. Acum, peste 90 de comercianți își vor vinde produsele la tarabe, iar cel puțin 28 de vânzători vor comercializa produsele lactate și ouă, în spațiile special amenajate în hală. Și meșterii populari din zonă își vor expune produsele în cele șase case rustice. Proiectul de modernizare a pieței a avut drept scop stimularea dezvoltării economice locale și crearea unor condiții mai bune pentru producătorii locali.
14:10
În regiunea Iakutia din nord-estul îndepărtat al Rusiei, oamenii de știință locali efectuează autopsia unui lup înghețat în permafrost de aproximativ 44 000 de ani, o descoperire despre care spun că este prima de acest fel. Găsit întâmplător de localnici în districtul Abiiskii din Iakutia în 2021, corpul lupului este examinat abia acum în mod corespunzător de oamenii de știință, scrie Reuters.
13:30
Dinu Bubulici, un tânăr fotograf, se remarcă nu doar prin talentul său în arta fotografică, ci și prin pasiunea sa pentru inginerie și meșteșugărit. Dinu a transformat hobby-ul său într-o serie de invenții și utilaje ingenioase, menite să îmbunătățească viața de zi cu zi.
13:10
După o pauză de 2 zile, Campionatul European de fotbal din Germania revine cu meciurile din optimile de finală. Pentru astăzi sunt programate partidele Elveția - Italia și Germania - Danemarca.
12:50
O femeie în vârstă de 53 de ani a suferit arsuri în urma unui incendiu care s-a produs în gospodăria sa din comuna Ciorescu, în seara zilei de vineri, 28 iunie. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU), persoana a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
12:40
300 de participanți, inclusivi tineri din străinătate, s-au reunit la Balți la Moldova Youth Forum (MYF) 2024. Tema ediției este „Împuternicirea tinerilor pentru o bună guvernare”. În deschiderea evenimentului, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj participanților, subliniind importanța curajului, recunoștinței și muncii asidue în drumul lor spre succes.
11:00
Aderarea României în Uniunea Europeană a fost un proces complex, de lungă durată, care continuă și acum, cu impact major asupra domeniului social. Aderarea a adus atât oportunități, cât și provocări, îmbănutățind semnificativ mecanismul serviciilor sociale și condițiile de muncă pentru angajații din acest sector. Despre cum s-a adaptat România la standardele europene, despre cum a beneficiat de fonduri pentru a dezvolta rețeaua de servicii sociale și despre lecțiile pe care le poate învăța Republica Moldova din acest parcurs am discutat cu Ana Rădulescu, directoarea Asociației Asistenților Sociali din România (ASproAS).
10:50
După o dezbatere prezidențială dezamăgitoare, liderii și analiștii din Partidul Democrat se confruntă cu un val de panică și confuzie, lăsând să planeze întrebarea dacă Joe Biden ar trebui să se retragă din cursa prezidențială pentru 2024. Dezbaterea de joi seară a stârnit preocupări serioase în privința vârstei avansate a președintelui și a capacității sale de a conduce țara pentru încă patru ani, transmite BBC.
10:40
Alți doi bărbați care au participat la altercațiile din Bălți au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce s-au predat benevol organelor de drept. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în total au fost reținute șase persoane.
09:00
Apărarea aeriană ucraineană a doborât toate cele 10 drone de atac de tip Shahed care au fost lansate de Rusia în noaptea de 29 iunie, au raportat Forțele Aeriene, scrie The Kyiv Independent.
28 iunie 2024
22:40
Prima producție independentă moldo-americană ajunge pe marile ecrane. Premiera comediei dramatice „Ștampila” a avut loc ieri, la Chișinău. Filmul povestește istoria unei femei care încearcă să pornească o afacere în țara noastră, dar se ciocnește de birocrație și corupție. Filmările au avut loc în decembrie 2018, în Republica Moldova, cu peste 100 de actori de la noi și din România, în peste 40 de locații.
22:10
Președintele Franței, Emmanuel Macron, se confruntă cu o criză politică fără precedent, pe măsură ce popularitatea sa continuă să scadă și opoziția politică se intensifică. Decizia sa de a dizolva Adunarea Națională și de a convoca alegeri anticipate a generat o reacție puternică din partea alegătorilor și a clasei politice.
22:00
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Partidului Șansă împotriva Guvernului și Serviciului de Informații și Securitate. Excluderea din alegeri este legală și justificată. Formațiunea a fost retrasă din cursa electorală la localele de anul trecut printr-o decizie a comisiei guvernului pentru situații excepționale, în baza unei notificări a serviciilor speciale că partidul Șansă acționează în favoarea Rusiei.
Mai mult de 2 zile în urmă
21:50
Consilierul socialist din Bălți, Maxim Moroșan, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru huliganism, după ce ar fi fost implicat într-o bătaie. În total, sunt patru persoane reținute în acest caz. Moroșan împreună cu un prieten ar fi snopit în bătaie un bărbat de 40 de ani, iar victima a fost transportată la spital. Totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de joi, într-un local din orașul Bălți. La scurt timp după atac, alți câțiva bărbați, care se presupune că ar fi prieteni cu victima, au venit în același local pentru a-și regla conturile cu presupușii bătăuși. Camerele de supraveghere din zonă au surprins întreaga scenă.
21:40
Actualizare 21:00: Numărul răniților în urma loviturii unei rachete rusești sau a unor fragmente de rachetă asupra unei clădiri rezidențiale din Dnipro a crescut la nouă, iar o persoană a decedat. Acest lucru este raportat de administrația regională.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.