Igor Grosu, după lansarea negocierilor de aderare la UE: „Acum este datoria noastră, ca cetățeni, să arătăm aceeași convingere la referendumul din 20 octombrie”

Radio Chisinau, 25 iunie 2024 21:15

Președintele Parlamentului a salutat deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în care a îndemnat cetățenii să își exprime convingerea pre-europeană la referendumul din 20 octombrie.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 2 ore
21:10
Michael Jackson acumulase datorii de peste o jumătate de miliard de dolari la momentul morții sale, în 2009, relevă noi documente judiciare.
20:45
O decizie în acest sens fiind adoptată de comisia de licitație, condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov. Aceasta a aprobat documentația de licitație, care urmează a fi tradusă în limba engleză și publicată în atenția potențialilor investitori, transmite Ministerul Energiei.
Acum 4 ore
20:15
Un studiu important a constatat că administrarea zilnică de multivitamine nu îi ajută pe oameni să trăiască mai mult și poate chiar crește riscul unei morți premature.
19:50
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina își presează aliații să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfășurate în Polonia și în România, pentru a crea astfel un scut aerian care să protejeze industria, infrastructura energetică și populația civilă, relatează vineri AFP, notează Agerpres.
19:25
Majoritatea alegătorilor înregistrați în SUA pentru a vota la următoarele alegeri prezidențiale consideră că fostul președinte Donald Trump l-a depășit pe actualul președinte, Joe Biden, în dezbaterea desfășurată joi pe canalul CNN, potrivit unui sondaj realizat chiar de rețea în rândul telespectatorii care au vizionat programul, informează EFE, scrie Agerpres.
19:00
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că lucrează la un nou plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în timp ce țara continuă în același timp să se întărească pe plan militar pentru a putea forța Rusia să accepte o "pace justă", informează AFP, transmite Agerpres.
18:45
Trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). Avioanele F-16 vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană.
18:25
Până la finele zilei de 27 iunie 2024, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 1 milion 636 mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate) și circa 2 milioane 397 mii de persoane. Datele preliminare au fost prezentate astăzi de către Biroul Național de Statistică (BNS), transmite MOLDPRES.
Acum 6 ore
18:05
Salariile nete în anumite țări sunt cu adevărat atractive, stabilite în funcție de diverși factori precum creșterea economică, impozitele, costul vieții și politicile guvernamentale. Aceste venituri reflectă nivelurile de trai ale cetățenilor și sunt influențate de politicile economice și tendințele de ocupare a forței de muncă.
17:50
Călătorii ruși sunt cel mai interesați de obținerea unei vize Schengen, o țară de la Marea Mediterană fiind destinația lor favorită, potrivit căutărilor făcute pe Yandex, cel mai popular motor de căutare din Rusia, relatează Lenta, transmite hotnews.ro.
17:30
Ieri, în toată țara, polițiștii de patrulare au organizat masiv acțiuni de monitorizare a traficului rutier, transmite Poliția.
17:15
Serviciul Fiscal de Stat a încheiat un acord de colaborare cu Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, al cărui scop este intensificarea eforturilor comune în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul fiscal, dezvoltarea instrumentelor de comunicare, schimb de informații și experiență relevantă, se arată într-un comunicat emis de Serviciul Fiscal de Stat.
16:55
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, i-a îndemnat, vineri, pe românii afectați de zborurile anulate să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor, subliniind că Executivul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile românești, transmite Agerpres, scrie G4Media.
16:35
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) s-a autosesizat în contextul situației semnalate în urma avariei care s-a produs la stația de pompare din orașul Bender și a întreprins măsuri de sănătate publică în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătatea populației.
Acum 8 ore
16:15
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Platon v. Republica Moldova. Cauza se referă la pretinsa încălcare a drepturilor reclamantului în baza Articolului 5 § 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16:05
Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, semnat acum 10 ani, a întărit economia Republicii Moldova și a adus beneficii concrete oamenilor din Moldova, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook.
16:00
Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, semnat acum 10 ani, a întărit economia Republicii Moldova și a adus beneficii concrete oamenilor din Moldova, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook.
15:40
Persoanele fizice pot introduce în țară parfumuri și ape de toaletă indiferent de valoare și cantitate, cu condiția declarării Serviciului Vamal și achitării drepturilor de import aferente.
15:25
În contextul informației Serviciului Hidrometeorologic de Stat despre instalarea vremii caniculare în perioada 28.06.2024-04.07.2024, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească avertizează, că în astfel de condiții, oamenii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de precauție.
15:05
Poliția de Frontieră de comun cu Aeroportul Internațional Chișinău și Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova informează că măsurile privind accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite cu încă 30 de zile calendaristice, până la data de 31 iulie 2024, anunță Poliția de Frontieră.
14:35
Procesul aderării Georgiei la Uniunea Europeană (UE) a fost oprit ”de facto” prin adoptarea de către Tbilisi a unei legi controversate de inspirație rusă cu privire la ”influența străină”, considerată contrară valorilor europene, au anunțat liderii Celor 27 reuniți într-un summit la Bruxelles, transmite News.ro.
Acum 12 ore
14:15
Vladislav Gribincea, numit în funcție la Curtea Supremă de Justiție, a depus astăzi jurământul în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta este primul magistrat CSJ desemnat în funcție din rândul non-judecătorilor, transmite IPN.
14:05
Luptătorii Gărzii Naționale a Ucrainei au distrus un avion de atac rusesc de tip Su-25, în regiunea Donețk, transmite agenția ucraineană RBC. Aeronava inamică a fost doborâtă cu ajutorul unui sistem portabil de rachete antiaeriene.
14:00
Luptătorii Gărzii Naționale a Ucrainei au distrus un avion de atac rusesc de tip Su-25, în regiunea Donețk, transmite agenția ucraineană RBC. Aeronava inamică a fost doborâtă cu ajutorul unui sistem portabil de rachete antiaeriene.
13:45
Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să nu călătorească în Liban și Israel. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a emis o alertă de călătorie în urma escaladării situației de Securitate în aceste regiuni.
13:30
Interviu cu un om de afaceri din Chișinău, care s-a lansat cu succes în scenă fiind trecut deja de 50 de ani.
13:20
În contextul sezonului estival, Serviciul Vamal reamintește prevederile legale de traversare frontierei cu mărfuri și bunuri.
13:05
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru perioada de 29.06.2024 - 01.07.2024.
12:45
La data de 26 iunie curent, pe o stradă din adiacentul unui local din Bălți, iar ulterior pe teritoriul localului, au avut loc mai multe altercații dintre două grupuri, fiind implicată și o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți.
12:25
Luptătorul de stil liber, Radu Lefter, campion european U-23 din acest an, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
12:10
Suportul Uniunii Europene pentru Rep. Moldova, menționat în concluziile adoptate ieri de Consiliul European, va depinde de procesele politice care se vor produce la Chișinău. Acest suport va avea loc doar în condițiile unor guvernări pro-europene, constată unii analiști, în timp ce alții cred că acest sprijin arată că Rep. Moldova nu este singură și nu va fi abandonată în calea provocărilor Federației Ruse,
11:50
Cei doi candidați la alegerile prezidențiale din toamnă din SUA s-au atacat reciproc în prima dezbatere televizată de joi seara pe teme precum inflația, imigrația, războiul din Ucraina, Donald Trump lansând cu aplomb afirmații false, în timp ce Joe Biden a fost ofensiv în fond, dar confuz în exprimare, potrivit France Presse, transmite Agerpres.
11:35
Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din Republica Moldova în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii”, implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu Asociația OvidiuRO din România. O parte din donație a ajuns deja la copiii de la grădinița numărul 1 din satul Sireți, raionul Strășeni. În instituție a fost amenajat un colț de bibliotecă, dotat cu cărți atractive ce îi ajută pe copii să înțeleagă textul și să prindă pasiune pentru carte. Activitatea face parte dintr-un memorandum semnat de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun și Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRO, transmite IPN.
11:20
Armata Națională desfășoară în perioada 1-5 iulie un nou exercițiu cu rezerviștii Forțelor Armate, anunță Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
11:05
În ultimele zile ale lunii iunie, euro se scumpește, iar dolarul se ieftinește, transmite MOLDPRES.
10:45
Guvernul Republicii Moldova a făcut publice 2 documente importante, adoptate în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova - Uniunea Europeană din 25 iunie 2024.
10:30
„Pe cine va miza Moscova, pe Dodon sau pe Chicu?” se întreabă în editorialul de astăzi din Ziarul Național, analistul Nicolae Negru.
10:10
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord, adoptat cu majoritate, privind următoarea garnitură de lideri ai instituțiilor Uniunii Europene, nominalizând-o pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președintă a Comisiei Europene, alegându-l pe fostul premier social-democrat portughez Antonio Costa în funcția de președinte al Consiliului European și numind-o pe Kaja Kallas, premierul Estoniei, în funcția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
09:50
Astăzi începe cea de-a 4-a ediție a Transilvania International Film Festival - TIFF Chișinău, care se va desfășura în perioada 28-30 iunie 2024.
09:35
Uniunea Europeană va continua să colaboreze îndeaproape cu Republica Moldova și să sprijine eforturile de reformă ale țării noastre pe calea europeană, se arată în raportul ce conține concluziile de la Reuniunea Consiliului European, privitoare la Republica Moldova, transmite Radio Chișinău.
09:20
Pentru prima dată în cei 22 de ani de când se organizează Gala Societății Civile la București, a fost oferit „Premiul Special Comunități pentru binele comun”.
Acum 24 ore
09:15
Astăzi începe cea de-a 4-a ediție a Transilvania International Film Festival - TIFF Chișinău, care se va desfășura în perioada 28-30 iunie 2024.
09:00
Sute de tineri și adulți s-au adunat ieri, 27 iunie, în fața Centrului de Cultură și Tineret din Bălți pentru a participa la cea mai inedită acțiune de promovare a identității și tradițiilor românești, menționează cei de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
08:40
În urmă cu 84 de ani, la 28 iunie 1940, România se supunea ultimatumului URSS-ului și ceda teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța în fața tancurilor sovietice. În urma invaziei militare ruse România a pierdut o suprafață de peste 50 de mii de km. p., cu aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români, care după această dată s-au pomenit sub ocupație sovietică. Evenimentele tragice au fost o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov, iar efectele acestui act au provocat răni ale căror dureri fantomă se resimt și astăzi.
08:25
Acum 84 de ani, în data de 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Teritoriile românești au fost anexate de trupele sovietice în urma unui ultimatum dat de Moscova Bucureștiului două zile mai devreme. Sub presiunea armelor, Regatul României a fost nevoit să cedeze provinciile cu o suprafață totală de peste 50 de mii de kilometri pătrați și cu o populație de patru milioane de oameni, majoritatea etnici români.
08:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod Galben de caniculă, valabil pentru perioada 28.06-04.07.2024.
Ieri
20:55
Obezitatea nu este doar o problemă de alimentație și exerciții fizice, ci ar putea fi o problemă de cod genetic, conform unor noi cercetări.
20:40
Un satelit rusesc s-a spart în mai mult de 100 de bucăți, împrăștiind resturi pe orbită și forțându-i pe astronauții de pe Stația Spațială Internațională (ISS) să se pună la adăpost, au declarat agențiile spațiale americane, relatează Reuters, scrie News.ro.
20:20
Militarii participanți la exercițiul multinațional „Scutul Păcii 2024” au desfășurat, astăzi, acțiuni practice în cadrul Zilei Vizitatorilor Distinși, comunică Ministerul Apărării.
20:05
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi, la Bruxelles, un pact de securitate cu Uniunea Europeană, la un summit al liderilor din statele membre, informează dpa, scrie Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.