Atac israelian asupra unui spital din Gaza. Mai multe persoane au fost ucise, inclusiv patru jurnaliști

Radio Chisinau, 25 august 2025 16:45

Un cameraman Reuters și un jurnalist Associated Press se aflau printre cei uciși în atacul de la spitalul Nasser. Un alt jurnalist lucra pentru Al Jazeera, transmit AFP și BBC.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Chisinau

Acum 10 minute
13:30
Astăzi, 27 august, când Republica Moldova marchează 34 de ani de la proclamarea Independenței, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, ÎPS Părinte Petru, a venit cu un cuvânt de felicitare, în care subliniază legătura indisolubilă dintre libertate, credință și identitate națională. „Aducem recunoștință lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să trăim vremuri de libertate și să ne putem manifesta credința, limba și identitatea pe care strămoșii noștri le-au apărat cu jertfă și cu prețul vieții”, a transmis ÎPS Părinte Petru.
Acum o oră
13:00
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a adresat un mesaj cetățenilor cu prilejul celei de-a 34-a aniversări a Independenței țării. În mesajul său, șeful cabinetului de miniștri a subliniat respectul față de sacrificiile făcute pentru libertatea țării.
Acum 2 ore
12:40
Poliția Republicii Moldova anunță că mai mulți cetățeni, inclusiv funcționari publici și jurnaliști, au primit mesaje în care sunt amenințați cu moartea. Instituția califică aceste acțiuni drept o „tentativă de a compromite evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței și de a intimida cetățenii”.
12:25
Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, oficialii de stat au depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, aducând un omagiu eroilor care au apărat independența țării. În cadrul ceremoniei, Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj pentru cetățeni, subliniind importanța recunoștinței față de cei care au sacrificat totul pentru libertatea Rep. Moldova, transmite Radio Chișinău.
12:05
La 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, Ludmila Scalinîi, deputată în Primul Parlament și semnatară a Declarației de Independență, a rememorat momentele tensionate, dar pline de curaj, din vara anului 1991. Mărturia sa scoate la lumină nu doar presiunile uriașe la care au fost supuși aleșii poporului, ci și curajul personal în fața amenințărilor directe.
11:50
Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj adresat cetățenilor moldoveni și președintei Maia Sandu, în care a apreciat, curajul și atașamentul față de libertate al poporului moldovean.
Acum 4 ore
11:35
În premieră, cel mai înalt turn de cărămidă din lume – Qutub Minar din New Delhi – a fost iluminat în culorile drapelului Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Independenței. Despre aceasta a anunțat ambasadoarea Republicii Moldova în India, Ana Taban, transmite IPN.
11:20
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, a transmis miercuri un mesaj de felicitare pentru Republica Moldova, marcând 34 de ani de la proclamarea independenței.
10:55
Cu prilejul marcării a 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a transmis un mesaj de felicitare poporului moldovean în care subliniază sprijinul ferm al UE pentru parcursul european al țării.
10:40
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a transmis un mesaj de felicitare adresat poporului Republicii Moldova la 34 de ani de Independență. În mesajul său, oficialul american reafirmă angajamentul ferm al SUA față de suveranitatea, democrația și viitorul european al R. Moldova.
10:25
Cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova, ambasadorul SUA la Chișinău, Nick Pietrowicz, a transmis un mesaj de felicitare în limba română către cetățeni. Diplomatul american și-a exprimat respectul și admirația pentru curajul, spiritul și tradițiile care definesc poporul R. Moldova.
10:05
Depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.
10:00
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că este pregătit să impună sancțiuni economice împotriva Rusiei dacă președintele acesteia, Vladimir Putin, nu va ajunge la un acord de pace cu Ucraina, relatează Reuters.
09:50
Presa scrie despre miza alegerilor parlamentare din septembrie și susținerea țărilor europene pentru R. Moldova.
Acum 6 ore
09:30
Astăzi, Republica Moldova marchează 34 de ani de i, un moment definitoriu în istoria țării. Cu această ocazie, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a evidențiat importanța acestui moment istoric „nu doar ca o schimbare juridică, ci ca un angajament ferm față de libertate, suveranitate și dreptul poporului de a-și decide propriul destin”.
09:05
Depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate” cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.
08:55
În cadrul vizitei oficiale la București, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan.
08:40
Cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova, președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare adresat cetățenilor. Șefa statului a vorbit despre identitatea națională, rolul oamenilor în construcția statului și responsabilitatea fiecăruia pentru viitorul țării.
08:10
Miercuri, 27 august, cerul va fi variabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar precipitații nu se prevăd. Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi ușor, transmite MOLDPRES.
07:55
Astăzi se împlinesc 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, prilej pentru care, la Chișinău, vor avea loc mai multe evenimente cultural-artistice. La celebrarea aniversării Maia Sandu i-a invitat la Chișinău pe Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.
Acum 24 ore
21:15
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că, în perioada 13-25 august, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 3 focare de Pesta porcină africană (PPA) și 2 focare de Rabie.
20:55
Peste 50 de grădinițe din Chișinău vor fi reabilitate termic și modernizate la standarde europene, în cadrul unui proiect de peste 600 de milioane de lei. Finanțarea este asigurată printr-un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cofinanțare ulterioară din partea Băncii Europene de Investiții și granturi nerambursabile de circa 7 milioane de euro, transmite IPN.
20:40
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat lista Partidului Politic „Partidul Nostru” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Formațiunea va concura cu un număr de 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, CEC a înregistrat simbolul electoral al partidului, a confirmat reprezentantul formațiunii în cadrul Comisiei și a desemnat persoana responsabilă de gestionarea fondurilor electorale (trezorierul).
20:20
Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat, marți, Moscova de o strategie care întârzie obținerea unui acord de pace cu Ucraina.
20:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat astăzi facultățile de științe agricole din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), unde a remarcat progresele înregistrate după fuziunea cu fosta Universitate Agrară.
19:30
Un magistrat a fost atacat în timpul examinării unei cereri privind emiterea unei ordonanțe de protecție. A fost rănit și un participant la proces, care a fost spitalizat ulterior, a precizat Consiliul Superior al Magistraturii. CSM a anunțat că au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor imediate și prevenirea unor situații similare pe viitor, transmite IPN.
19:10
Societatea și instituțiile din Republica Moldova sunt astăzi mult mai reziliente în fața atacurilor hibride și tentativelor Kremlinului de a submina stabilitatea țării, iar propaganda și ingerințele externe, care continuă, nu vor putea devia parcursul european al Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute, marți, la București, de către vicepremierul, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, transmite MOLDPRES.
18:50
Noua rachetă de croazieră FP-5 „Flamingo” a Ucrainei, dezvoltată de compania de apărare Fire Point din Kiev, a trecut rapid de la concept la utilizare în luptă în mai puțin de nouă luni, transmite United24 Media.
18:25
Comisia Electorală Centrală (CEC) va fi obligată să reexamineze cererea Partidului „Moldova Mare” de înregistrare în cursa pentru alegerile parlamentare.
17:45
Agenția Servicii Publice (ASP) a retras temporar Partidul Politic Democrat Modern din Moldova din lista actualizată a partidelor politice, prezentată Comisiei Electorale Centrale. În documentul, semnat de directorul ASP, Mircea Eșanu, și publicat astăzi în mediul online, se invocă existența unor informații privind „potențiale acțiuni subversive”, transmite IPN.
17:30
România continuă să sprijine parcursul european al Rep. Moldova prin implementarea unor proiecte bilaterale în mai multe domenii-cheie și prin contribuția sa la asigurarea păcii în regiune, a declarat astăzi ministra de externe a României, Oana Țoiu, într-o conferință de presă comună cu omologul său de la Chișinău, Mihai Popșoi, aflat în vizită la București cu ocazia participării la Reuniunea anuală a diplomației române, transmite Radio Chișinău.
17:25
Societatea cu răspundere limitată „Agrotek Park”, care are ca unic fondator Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a primit oficial titlul de parc industrial specializat pentru o perioadă de 30 de ani. Decizia a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova și are drept scop dezvoltarea unui ecosistem inovator destinat digitalizării și modernizării agriculturii.
17:00
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a fost depistat cu averi nejustificate de peste jumătate de milion de lei, care urmează fi confiscată. Constatările au fost făcute de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI), comunică MOLDPRES.
16:45
Asociația Promo-LEX solicită din nou intervenția de urgență a prim-ministrului Dorin Recean în cazul lui Vadim Pogorlețchi, aflat în detenție ilegală în regiunea transnistreană de trei ani. În pofida angajamentelor asumate public de autoritățile moldovenești, în contextul condiționalităților impuse Tiraspolului privind tranzitul gazelor naturale, Pogorlețchi nu a fost eliberat. Mai mult, recent a fost plasat din nou în celula de pedeapsă și i s-a interzis accesul la apă.
16:25
Majoritatea alergiilor de vară din Republica Moldova sunt cauzate de înflorirea ambroziei, care trebuie eliminată pentru a preveni îmbolnăvirile. Eliminarea acestei plante este mai eficientă decât tratamentele imunoterapeutice costisitoare, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco înaintea ședinței Guvernului, comunică MOLDPRES.
16:05
Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi și ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu sus'in o conferință de presă comună.
15:55
Uniunea Europeană are „dreptul suveran” de a reglementa serviciile tehnologiei digitale, a afirmat marți Comisia Europeană, ca răspuns la amenințările lui Donald Trump de a impune taxe vamale țărilor care, potrivit lui, vizează companiile tehnologice americane, relatează POLITICO.
15:40
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță o creștere cu 52% a cazurilor de COVID-19 în perioada 18–24 august 2025, fiind raportate 993 de îmbolnăviri. Din total, 35% dintre cazuri (346) au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârste între 0 și 14 ani.
15:25
Tarifele pentru consumul de gaze naturale vor fi ajustate după ce se vor încheia achizițiile pentru anul gazier 2025-2026. Moldova a cumpărat deja 620 de milioane de metri cubi de gaze, suficient pentru a acoperi consumul estimat până în septembrie 2026. Despre aceasta a anunțat ministrul Dorin Junghietu, la postul public de televiziune, transmite IPN.
15:05
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat arestarea a încă trei persoane suspectate că ar fi participat la instruirile desfășurate în august 2024, în Bosnia și Herțegovina. Acestea ar fi avut ca scop pregătirea unor acțiuni violente și organizarea de dezordini în masă în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din toamna aceluiași an.
14:40
Alegătorii, care au domiciliul sau reședința temporară înregistrată în regiunea transnistreană, vor putea vota la alegerile parlamentare în una dintre cele 12 secții de votare, deschise de către autoritățile constituționale. Câte o secție va fi deschisă în Chișinău, Gura Bâcului, Hagimus, Copanca, Cocieri, Doroțcaia, Sănătăuca și Răscăieți. La Varnița și Rezina vor fi deschise câte două secții de votare, transmite IPN.
14:25
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi crearea Registrului de stat VioData, o platformă digitală care va centraliza datele privind cazurile de violență împotriva femeilor și violența în familie. Noul sistem va conecta poliția, instanțele, spitalele și serviciile sociale, permițând schimbul rapid de informații și intervenții mai eficiente pentru victime
14:05
Doi candidați pentru funcția de administrator al Căii Ferate din Moldova au fost admiși la etapa interviului, care va avea loc pe 3 septembrie. Candidații acceptați la următoarea etapă sunt Serghei Cotelinic, actual șef interimar la întreprindere, și Emil Fiodorov, șef de secție la CFM, în sfera consumurilor de energie electrică, termică și alte resurse naturale, transmite IPN.
13:45
Cetățenii Republicii Moldova vor primi un ghid al protestatarului elaborat de Ministerul de Interne pentru a-și cunoaște drepturile și responsabilitățile în timpul manifestațiilor, a anunțat astăzi, 26 august, ministra Daniella Misail-Nichitin, după ședința guvernului.
Ieri
13:25
Guvernul a aprobat astăzi, 26 august, numirea lui Nicolae Strulea în funcția de director adjunct al Agenției de Mediu.
13:05
Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate, a transmis, marți, președintele Nicușor Dan, care s-a declarat optimist că cetățenii acestei țări vor continua să susțină direcția europeană la alegerile parlamentare care urmează să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, informează MOLDPRES, cu referire la AGERPRES.
12:50
ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru perioada 27 - 28 august.
12:30
Un fost candidat la funcția de primar într-o comună din raionul Dondușeni a fost condamnat penal cu o amendă de 50 de mii de lei, după ce a oferit bani alegătorilor în schimbul votului. Potrivit procurorilor, acesta a vizitat trei persoane la domiciliu și le-a dat câte 500 de lei, cerându-le să îl voteze în turul doi al alegerilor locale din iunie 2024.
12:10
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că transportatorii din Republica Moldova vor beneficia de o cotă suplimentară de autorizații de transport din partea Spaniei.
11:55
Prim-ministrul Dorin Recean a participat astăzi, 26 august, împreună cu foștii și actualii angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, la o ceremonie de comemorare a „celor care au luptat și au căzut pentru independența și suveranitatea țării noastre”.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.