Un festival al celor care poartă capitala în suflet se va desfășura la Chișinău

Noi.md, 24 august 2025 12:30

Chișinău găzduiește, pe 24 august 2025, cea de-a doua ediție a festivalului „Dor de Chișinău”, un eveniment dedicat diasporei și tuturor celor care păstrează o legătură vie cu orașul natal, indiferent de locul în care trăiesc.Festivalul va avea loc pe strada pietonală „Eugen Doga” și este organizat de Primăria Municipiului Chișinău. După succesul ediției inaugurale din 2023, evenimentul din a

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 30 minute
17:00
Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a adresat o scrisoare Primei Doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în care o îndeamnă să manifeste aceeași compasiune pentru copiii palestinieni „ucişi brutal” în Gaza, așa cum a făcut-o în cazul copiilor ucraineni victime ale invaziei ruse, relatează EFE.Într-o scrisoare datată vineri şi publicată sîmbătă de presa turcă, Emine Erdogan a lăudat sensib
17:00
Valul prelungit de căldură din nordul Europei, înregistrat în luna iulie, a fost amplificat de criza climatică și demonstrează că „nicio țară nu este în siguranță în fața schimbărilor climatice”, avertizează oamenii de știință.Norvegia, Suedia și Finlanda, țări recunoscute pentru clima lor răcoroasă, au fost lovite de temperaturi extreme: Finlanda a înregistrat 22 de zile consecutive cu peste
Acum o oră
16:30
Literatura contemporană din Republica Moldova a reușit să se conecteze la curentele internaționale. De această părere sînt scriitorii Paula Erizanu și Alexandru Cosmescu, invitați la emisiunea „Consens Național”, de la RLIVE TV.Potrivit lor, faptul că multe lucrări ale scriitorilor moldoveni sînt traduse în alte limbi și se bucură de interes din partea cititorilor din afară demonstrează că poe
Acum 2 ore
16:00
Un incident grav a avut loc vineri seara la bordul unui avion EasyJet, care efectua cursa Lyon–Porto. La scurt timp după decolare, un pasager aflat în stare de delir a încercat să pătrundă prin efracție în cabina de pilotaj, forțînd aeronava să revină pe aeroportul din Lyon.Potrivit poliției franceze, bărbatul a fost imobilizat rapid de ceilalți pasageri, care au reușit să îl țină sub control
16:00
Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a comentat într-o postare pe rețelele sociale recentele parteneriate politice transfrontaliere dintre Moldova și România, pe care le consideră un fenomen cu implicații complexe.„În ultima perioadă, asistăm la apariția unor parteneriate între forțele politice progresiste din Moldova și România, parte a unui trend transnațional și pan-european. Ac
15:30
Pilotul spaniol Pedro Acosta (Red Bull KTM), în vârstă de 21 de ani, a fost implicat într-un accident grav în timpul antrenamentelor de vineri pe circuitul Balaton Park.Tânărul a pierdut controlul motocicletei la viteză mare și a fost aruncat de pe pistă. Motocicleta s-a făcut țăndări și, după ce s-a rostogolit în afara circuitului, a prins înălțime, lovind gardul de protecție și platforma TV
Acum 4 ore
15:00
În contextul fluxurilor sporite de călători din această perioadă, autoritățile de control la frontieră – Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal – desfășoară acțiuni menite să asigure atît fluidizarea traficului, cît și condiții mai bune pentru cei care vin sau pleacă din țară.Pe lîngă măsurile operaționale – deschiderea pistelor reversibile, suplinirea numărului de angajați, utilizarea te
15:00
Satul Gaidar din raionul Ceadîr-Lunga a găzduit o nouă ediție a Festivalului Covorului, eveniment care a transformat localitatea într-o adevărată galerie de patrimoniu cultural. Meșteri populari din 20 de localități au expus peste o sută de covoare, unele vechi de mai bine de un secol, impresionînd vizitatorii prin diversitatea și simbolistica lor.Țesătoarele din Gaidar au rememorat tradiț
14:30
Municipiul Comrat a marcat 236 de ani de la prima atestare, transformînd orașul într-o adevărată scenă de sărbătoare. Evenimentul a fost celebrat printr-un concert grandios, expoziții, activități pentru copii și un tîrg al meșteșugarilor locali.Sărbătoarea a reunit oaspeți din țară și de peste hotare. „Suntem onorați și ne face o plăcere deosebită să participăm la Zilele orașului Comrat”, a de
14:30
Pe rețelele de socializare a apărut un video care stîrnește critici și ironii la adresa autorităților. Un internaut a filmat porțiuni din drumul Sîngerei–Rădoaia, arătînd denivelările și calitatea slabă a lucrărilor de reparație, efectuate recent.Imaginile au fost publicate la scurt timp după ce vicepreședinta PAS, Doina Gherman, a distribuit un alt video, în care se laudă cu finalizarea acest
14:00
Primele imagini surprinse astăzi la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați arată cum noul sistem de control coordonat a intrat în funcțiune.Șoferii și pasagerii au trecut mai rapid granița, beneficiind de verificări efectuate exclusiv pe partea românească, în PTF Galați.De menționat că de astăzi, ora 08:00, la punctul de trecere a frontierei rutier Giurgiulești (Republica Mo
14:00
Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat astăzi mai multe hotărîri privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 28 septembrie 2025.Potrivit deciziilor, vor fi organizate 301 secții de votare în afara țării. Printre acestea, 4 secții vor permite votarea prin corespondență pentru moldovenii aflați în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japoni
14:00
Localnicii din satul Ciutulești beneficiază acum de un centru de sănătate modern, construit cu sprijin financiar extern. Noua instituție oferă condiții optime atît pentru personalul medical, cît și pentru pacienți, fiind dotată cu echipamente moderne și spații adaptate nevoilor comunității.În cadrul centrului a fost amenajat și un punct de urgență medicală, care permite intervenții rapide în c
13:30
Ultimul roman al scriitorului Dumitru Crudu, intitulat „Tu și alte femei”, a fost lansat la o librărie din capitală, atrăgînd numeroși cititori dornici să descopere noua apariție editorială și să dialogheze cu autorul.Potrivit lui Dumitru Crudu, volumul este „un roman de dragoste ce reconstituie epocile istorice prin care am trecut”, dar și „un imn adus femeilor din epoca de azi, care, după pă
Acum 6 ore
13:00
Circa 10 mii de persoane au participat astăzi la un marș organizat în capitală de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a anunțat liderul formațiunii, Igor Dodon.Evenimentul a fost dedicat comemorării a 81 de ani de la încheierea operațiunii Iași–Chișinău, moment istoric marcat de eliberarea orașului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Participanții au defilat pe str
13:00
Republica Moldova a înregistrat astăzi un moment istoric în domeniul aeronautic, odată cu lansarea oficială a primei aeronave asamblate integral în țară – modelul Vans RV-7A.Evenimentul, organizat de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), a reunit pasionați de aviație, profesioniști din domeniu și reprezentanți ai autorităților. Printre participanți s-au numărat Președinta Maia Sandu și directo
12:30
Chișinău găzduiește, pe 24 august 2025, cea de-a doua ediție a festivalului „Dor de Chișinău”, un eveniment dedicat diasporei și tuturor celor care păstrează o legătură vie cu orașul natal, indiferent de locul în care trăiesc.Festivalul va avea loc pe strada pietonală „Eugen Doga” și este organizat de Primăria Municipiului Chișinău. După succesul ediției inaugurale din 2023, evenimentul din a
12:00
Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM) a transmis o adresare ambasadelor și misiunilor internaționale acreditate la Chișinău, în care denunță drept „arbitrară” decizia Serviciului de Informații și Securitate de a-l include pe liderul formațiunii, Vladimir Cebotari, în lista persoanelor asociate cu Vlad Plahotniuc.Scrisoarea a fost expediată, între altele, Ambasadei Statelor Unite, Delegaț
12:00
Reprezentantele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rita Lefter-Simașco și Tatiana Barburoș, au participat la un workshop dedicat îmbunătățirii comunicării cu moldovenii stabiliți în Italia.Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Institutului Republican Internațional (IRI Moldova) și a reunit lideri ai comunității, asociații diasporale și experți în comunicare.Pe agenda discuțiilor s-au
11:30
Astăzi, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adus un omagiu curajului poporului ucrainean, care își apără zilnic dreptul la libertate și suveranitate.„Ucrainenii nu lasă războiul să se extindă, protejînd astfel și pacea și suveranitatea noastră”, a subliniat șefa statului.Republica Moldova rămîne alături de Ucraina și de cetățenii săi, care l
Acum 8 ore
11:00
De astăzi, 24 august 2025, ora 08:00, a fost implementat controlul coordonat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești–Galați.Astfel, cele patru autorități de frontieră și vamale din Republica Moldova și România aplică în comun noua procedură, pe sensul de intrare în România.Ce se schimbă: Controalele nu vor mai fi efectuate la ieșirea din Republica Moldova; Oprirea și verifi
11:00
Premierul Dorin Recean și omologul său român, Ilie Bolojan, au participat la cea de-a V-a ediție a Festivalului „Tezaur Național”, organizat în satul Horești, raionul Ialoveni. Evenimentul se desfășoară timp de două zile, 23–24 august, și reunește tradițiile, meșterii populari și artiști din întreaga țară.Festivalul „Tezaur Național” oferă o diversitate de activități, printre care tîrguri cu p
10:30
Societatea modernă trece printr-o criză a relațiilor umane. Potrivit psihanalistului Marian Fusu, comunicarea virtuală înlocuiește din ce în ce mai des comunicarea reală, creînd doar iluzia apropierii.El a declarat acest lucru în cadrul emisiunii „Без галстуков” cu Alexandru Stahurschi. „Cred că, în general, aceasta este o problemă globală – lipsa relațiilor în lumea modernă. Pentru că îna
10:30
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis în această dimineață o avertizare meteorologică de cod galben privind intensificări ale vîntului, valabilă pentru ziua de astăzi, între orele 11:00 și 20:00.Potrivit specialiștilor, vîntul va sufla din sector nord-vestic și va atinge viteze de 15–20 m/s. Fenomenul va fi resimțit pe întreg teritoriul Republicii Moldova.Autoritățile recomandă popula
10:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:24 august — a 236-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 129 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Ier. Nifon al Constantinopolului. Sf. Mc. Arhidiacon EvpluCe se sărbătorește
10:00
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut sîmbătă, la Chișinău, o întrevedere cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită de lucru.Discuțiile s-au axat pe proiectele comune menite să îmbunătățească viața oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului, dar și pe aspecte ce țin de securitatea regională și integrarea europeană a Republicii Moldova. Șefa statului a subliniat
09:30
Pentru astăzi, meteorologii prognozează cer noros.În toată țara vor cădea ploi slabe.Vîntul va sufla din direcția nord-vest, slab pînă la moderat, izolat cu intensificări.Ziua, în sudul țării temperatura aerului va fi de +23...+25°C.În centru se așteaptă +21...+23°C, iar în nord termometrele vor indica +18...+20°C.
Acum 12 ore
08:00
La Chișinău a avut loc conferința științifico-practică „Eliberarea. Cannes-ul celui de-al Doilea Război Mondial”, dedicată celei de-a 81-a aniversări a operațiunii ofensive Iași-Chișinău.Istorici, oameni de știință, jurnaliști și personalități publice au analizat semnificația evenimentelor din primăvara-vara anului 1944, pregătirea și desfășurarea uneia dintre cele mai fulgerătoare operațiuni
07:30
Politologul Alexandru Corinenco consideră că principala cauză a prezenței scăzute la vot a tinerilor la alegerile din Moldova este faptul că nu își văd viitorul în țară. El și-a exprimat această opinie într-un comentariu pentru site-ul Noi.md. În opinia sa, tînăra generație de astăzi este cea mai apolitică parte a societății.{{832606}}”Din păcate, ei nu își văd viitorul în Moldova, nu
07:00
„Le plătim sume enorme, iar ei nu apără interesele naționale”, a criticat juristul și avocatul Pavel Midrigan, poziția oamenilor de știință din Moldova.Pavel Midrigan a povestit despre un caz concret, cînd președintele Academiei de Științe din România a declarat la Academia de Științe a Moldovei că limba moldovenească nu există.„Academicienii noștri, cărora le plătim sume enorme, au tăcut
06:30
Politologul, doctor habilitat în științe politice, Nicolae Țveatcov, a pus în discuție la cea de-a 7-a masă rotundă națională de la Chișinău problema statutului juridic neclar al comunității române din Moldova ca minoritate etnică, relatează NOI.MDȚveatcov, care s-a prezentat drept reprezentant al minorității etnice, a pus în discuție o problemă de principiu privind statutul românilor în țară.
05:00
Ceaiul de afine oferă o serie de beneficii excelente pentru sănătate, inclusiv capacitatea de a proteja împotriva cancerului, de a întări sănătatea inimii sau de a stimula sistemul imunitar.Află mai multe despre beneficiile sale.Ceaiul de afine mai are rolul de a preveni degenerarea maculară, de a îmbunătăți funcția cognitivă, de a reduce riscul de diabet și de a crește sănătatea renală.
04:30
Arheologii israelieni cred că au descoperit cea mai veche locuință pentru vîrstnici din lume, în timpul săpăturilor de la Parcul Național Hippos, situat lîngă Marea Galileii, a anunțat luni Universitatea din Haifa.Descoperirea făcută de cercetătorii universității s-a concentrat asupra unui medalion de mozaic ornamentat, datat la sfîrșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea, c
Acum 24 ore
04:00
Indigestia, cunoscută sub denumirea medicală de dispepsie, este o patologie des întîlnită la omul modern.Cauzele sînt diverse, dar, predominant, indigestiile sînt determinate de combinaţiile incorecte ale alimentelor, de activitatea insuficientă a enzimelor biliare, de tulburările florei microbiene, sau de alte afecţiuni care au ca şi consecinţă o prelucrare incompletă a alimentelor la nivelul
03:30
Republica Moldova rămîne în topul statelor europene cu cele mai periculoase drumuri, înregistrînd o rată a mortalității de 8,3 decese la 100.000 de locuitori, aproape dublu față de media europeană de 4,4, arată datele oficiale.Cauzele principale identificate de experți țin de infrastructura învechită, lipsa întreținerii, starea precară a podurilor și intersecțiile nesigure. În plus, multe sect
03:00
Pîinea este unul dintre alimentele consumate aproape zilnic. La nivel mondial, reprezintă 20% din aportul total de calorii. Dacă te gîndești să renunți la consumul de pîine, trebuie să știi că părerile nutriționiștilor sînt împărțite.Datorită conținutului de carbohidrați, pîinea este considerată a fi un aliment de bază în alimentație. În cazul în care vrei să renunți la ea, este indicat să îți
03:00
Un consum mai mare de ciuperci este asociat cu un risc mai scăzut de cancer, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Pennsylvania și publicat în jurnalul Advances in Nutrition.Substanțele naturale din ciuperci pot exercita efecte antioxidante, antiinflamatorii și anticancer, dar mecanismul exact este încă neclar, aceasta fiind o zonă de cercetare activă. Studiile efectuate pe animale sa
02:30
Filmările pentru cel de-al cincilea sezon al serialului de succes 'Emily in Paris', difuzat de Netflix, au fost suspendate după moartea unui asistent de regie la Veneția, cu doar cîteva zile înainte de finalizarea filmărilor, transmite sîmbătă dpa.Un bărbat italian în vîrstă de 47 de ani s-a prăbușit pe platourile de filmare la un hotel din Veneția, au confirmat vineri oficialii orașului. Nu a
02:00
Aroma sărbătorilor de iarnă nu se uită niciodată. Dacă vă gîndiţi în acest moment la mandarine, aveţi dreptate. Le mîncăm des în această perioadă, dar puţin cunoaştem despre ele.Mandarinele sînt fructe care provin din Asia şi erau considerate nobile, fiind accesibile doar pentru oamenii bogaţi din China. Fructul exotic este foarte bun pentru sistemul nervos, osos, îmbunătăţeşte vederea şi e bo
01:30
Cea mai recentă misiune a avionului spațial X-37B al Forțelor Spațiale ale SUA este în curs de desfășurare.Robotul X-37B a decolat pe 22 august, ora 03:50 GMT (21 august, la ora 23:50 EDT), de pe racheta SpaceX Falcon 9 de la Centrul Spațial Kennedy (KSC) al NASA din Florida.Prima treaptă a rachetei Falcon 9 s-a întors pe Pămînt conform planului, 8.5 minute mai tîrziu, aterizînd la Stația
01:00
Probabil una dintre cele mai abordate poziții de somn, dormitul pe burtă nu este recomandat pentru a avea parte de o odihnă de calitate.Totuși, medicii recunosc că cei mai mulți oameni gravitează involuntar spre poziția de somn cu care s-au obișnuit și care îi face să se simtă cel mai confortabil.Dormitul pe burtă face imposibilă menținerea coloanei într-o poziție sănătoasă și, mai mult, p
00:30
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că tragerea la sorți pentru Cupa Mondială de Fotbal din 2026 va avea loc pe 5 decembrie la Kennedy Center din Washington, și nu a exclus posibilitatea ca el însuși să supravegheze evenimentul.„Este cel mai mare, probabil cel mai mare eveniment sportiv, cred eu”, a declarat Trump în cadrul unui eveniment la Biroul Oval, la care au participat p
00:00
Experții de la Universitatea din Queensland și Centrul german pentru boli neurodegenerative au descoperit că consumul de mere stimulează formarea de noi celule ale creierului, îmbunătățind memoria și funcțiile cognitive. Studiul a fost publicat pe site-ul Science Direct, transmite korrespondent.net.În testarea pe șoareci, cercetătorii au cultivat celule stem din creierul șoarecilor adulți și a
23 august 2025
23:30
După mai multe speculații în mass-media locală, TikTok nu a fost redeschis în India, a confirmat TechCrunch vineri.Accesul temporar al utilizatorilor către site-ul platformei a fost cauzat de o eroare tehnică la nivelul rețelei, și nu de o ridicare a interdicției impuse în urmă cu peste cinci ani.Potrivit unui comunicat remis TechCrunch de un purtător de cuvînt al TikTok, platforma deținut
23:00
Ştiaţi că prima ceaşcă de ceai a fost băută întîmplător? Conform tradiției chineze, în anul 2737 î.Hr. împăratul chinez Shen-Nung, ședea sub un copac cînd sluga i-a dat o cană cu apă fierbinte. Cîteva frunze dintr-un copac au căzut în apă şi împăratul a decis să încerce băutură. Copacul era o plantă sălbatică cunoscută sub numele de Camellia chinezească (Camellia sinensis).Astăzi, oamenii beau
22:30
Lucrătorii din întreaga lume au nevoie de o protecție mai bună împotriva căldurii extreme, întrucît schimbările climatice provoacă valuri de căldură mai frecvente, este concluzia unui nou raport al OMS și al Organizației Meteorologice Mondiale.Organizația Mondială a Sănătății a avertizat de multe ori asupra riscurilor pentru sănătate ale căldurii extreme, însă concluzia la care a ajuns acum re
22:00
Frunzele de muștar conțin fosfor, calciu, magneziu și vitaminele din complexul B. Iar uleiul de muștar este bogat în vitaminele A, B3, B4, B6, D, E, K, P, substanțe glicozide, fitosteroili, substanțe volatile, clorofilă, acizi grași polinesaturați, acid linoleic, acizi grași esențiali omega-3, fier, zinc, magneziu, calciu, proteine.Specialiștii spun că ceaiul din frunzele de muștar ajută foart
21:30
Negocierile diplomaților iranieni cu reprezentanții Marii Britanii, Germaniei și Franței privind programul nuclear sunt programate pentru 26 august.„S-a decis ca negocierile Iranului cu trei țări europene și cu Uniunea Europeană să continue marțea viitoare la nivelul adjuncților miniștrilor de externe (MAE)”, se arată într-un comunicat, transmite report.az.Postul de televiziune informe
21:00
Puţini sînt cei care nu mănîncă seminţe! Aproape că e imposibil să te uiţi la un meci sau la un film fără să spargi o pungă de “bomboane agricole”, îndeosebi de floarea-soarelui, bine prăjite şi cu multă sare. Însă, din cauza consumului excesiv de seminţe, e vai şi amar de sănătatea noastră, avertizează medicii, scrie www.healthnews.com.În primul rînd, medicii recomandă celor care vor să piard
20:30
Autoritățile egiptene au ridicat la suprafață statui și ruine ale unui oraș scufundat în golful Abu Qir, lîngă Alexandria. Situl, care datează de peste 2.000 de ani, include clădiri, rezervoare, docuri și artefacte care dezvăluie viața din orașele antice Canopus și Heracleion.Rămășițele unui oraș scufundat de 2.000 de ani, ridicate din mare, în apropiere de Alexandria Macarale au ridicat statu
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.