A declarat, dar nu tot: vameșii au deconspirat un șofer de camion la punctul de trecere Leușeni
Noi.md,
20 august 2025 14:30
Un conațional în vîrstă de 37 de ani a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal pentru transportare ilicită a mărfurilor, în cantități comerciale, transmite Noi.md.Acesta se afla la volanul unui mijloc de transport, deplasîndu-se în apropierea localității Leușeni, cînd a fost stopat pentru verificări, în linia a doua de control vamal.În cadrul măsurilor de control
• • •
Alte ştiri de Noi.md
Acum 15 minute
17:30
CEC a respins cererea Uniunii Centriste din Moldova de înregistrare în cursa electorală, după ce a constatat că unii candidați sunt membri ai altor partide și că, după excluderea acestora, nu mai este respectată proporționalitatea de gen.Cei vizați au declarat că au demisionat, însă partidele din care au plecat nu au perfectat documentele la ASP.{{832270}}Membrii UCM au amintit și cazul lu
17:30
În dimineața zilei de miercuri, 20 august, la sediul NATO a avut loc o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori ai celor 32 de state membre NATO, în cadrul căreia s-au discutat rezultatele negocierilor de la Washington și procesele de pregătire a garanțiilor de securitate pentru Ucraina, înaintea reuniunii conducerii militare a NATO, programată pentru a doua jumătate a zilei.
Acum o oră
17:00
La poligonul militar al Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți se vor desfășura trageri de instruire.Acestea se vor desfășura pe 21 august, între orele 07.30 și 17.00. Antremanetele au loc în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2025, scrie Noi.md cu referire la NordInfo.MD..Autoritățile îndeamnă locuitorii orașului să nu intre în panică, dacă
17:00
Ne așteaptă un weekend răcoros și ploios, anunță meteorologii. Schimbarea vremii este cauzată de traversarea unui front atmosferic, care aduce mase de aer nordic.Solicitați de IPN, specialiști de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat au anunțat că de sîmbătă se răcește, mai ales pe timp de noapte, iar de vineri încep ploile, însoțite de descărcări electrice și vînt puternic. Furtuna se va men
17:00
Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi Hotărîrea privind constituirea întreprinderii administratoare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”, un proiect de importanță strategică pentru economia națională, menit să accelereze tranziția Republicii Moldova către o economie bazată pe cunoaștere, digitalizare și inovare, transmite Noi.md. {{820531}}Noua întreprindere va av
Acum 2 ore
16:30
A fost aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2025–2026, document ce conține 48 de acțiuni menite să asigure livrări stabile de energie pentru întreaga țară în sezonul rece și să consolideze securitatea energetică.Planul prevede: achiziționarea gazelor naturale din surse diversificate și utilizarea unor rute alternative de transport; suplinirea stocu
16:30
În curînd acasă? Vladimir Plahotniuc a spus „da” extrădării pentru cele două cereri, trimise de MJ și PG # Noi.md
Magistrații din Grecia au admis toate declarațiile de extrădare a lui Vlad Plahotniuc, conform cererilor transmise de către autoritățile de la Chișinău.Decizia a fost luată miercuri, 20 august, în cadrul unei noi ședințe, după ce Procuratura Generală și Ministerul Justiției din Republica Moldova au transmis, cu o zi înainte, ultimele documente de extrădare pe numele lui Plahotniuc. Urmează eta
16:30
Angajații din sistemul bugetar nu vor beneficia de o minivacanță la sfîrșit de august. Purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că miercuri, 27 august, cînd marcăm Ziua Independenței, va fi zi liberă, iar pe 28 și 29 august se va lucra în regim obișnuit.Astfel, ziua de 27 august, care este marcată cu roșu în calendar, va fi nelucrătoare pentru toți angajații - atît din secto
16:00
Transportatorii intenționează să revină la proteste, dacă Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) nu va răspunde pozitiv revendicărilor înaintate. Deocamdată, potrivit Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), MIDR refuză să-și expună poziția clară în raport cu aceștia.Astfel, printr-un nou demers înaintat ministerului, APOTA solicită o nouă ședință cu t
16:00
Potrivit Barometrului Electoral realizat de iData în august 2025, peste jumătate dintre respondenți cred că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcție greșită. 53,2% au declarat că țara se îndreaptă pe o cale greșită. 38,9% consideră că direcția este corectă. 8% nu au știut sau nu au dorit să răspundă. Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ
16:00
Guvernul a aprobat programul de susținere a inițiativelor diasporei pentru perioada 2026–2028 # Noi.md
Cabinetul de miniștri a aprobat Programul de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub – DEH), destinat cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare, precum și asociațiilor, grupurilor de inițiativă și centrelor educaționale din diaspora.Premierul Dorin Recean a menționat că guvernul își propune să păstreze legătura cu cetățenii plec
Acum 4 ore
15:30
Guvernul va sprijini financiar inițiativele educaționale, culturale și civice ale cetățenilor stabiliți peste hotarele Republicii Moldova. Programul de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub - DEH), a fost aprobat, pentru perioada 2026–2028.Acesta este destinat cetățenilor originari din Republica Moldova, aflați în afara țării, reprezentan
15:30
Guvernul a extins lista proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în localitățile din Zona de Securitate # Noi.md
Mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii vor fi implementate în localitățile din Zona de Securitate. În acest sens, Guvernul a aprobat modificarea Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025. Documentul a fost completat cu șase proiecte noi ce au ca scop modernizarea instituțiilor din domeniul educației, sănătății și protecției sociale. Astfel, datorită ext
15:00
În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat modificarea Hotărîrii nr.351/2023, prin care Programul de stimulare a investițiilor „373” este prelungit pînă la sfîrșitul anului 2028.Decizia vine în contextul rezultatelor obținute pînă în prezent, care confirmă impactul semnificativ al Programului asupra economiei naționale: peste 840 de antreprenori au beneficiat de 1 170 de credite, în valo
15:00
Oraşul Viena a fost desemnat miercuri gazda ediţiei din 2026 a concursului muzical Eurovision, a anunţat radioteleviziunea publică austriacă ORF, organizatoarea evenimentului preconizat să se desfăşoare în luna mai anul viitor.Capitala austriacă, care a mai găzduit concursul Eurovision în 1967 şi 2015, a fost preferată oraşului Innsbruck, situat în landul Tirol, singurul oraş care a mai concur
15:00
Două tentative de introducere ilicită a unor cantități comerciale de marfă, în Republica Moldova, au fost date peste cap de către vameși.Prezentîndu-se pentru control, doi conducători auto - un bărbat de 59 de ani și o femeie de 35 de ani - ambii cetățeni ai Republicii Moldova, au declarat că transportă doar bunuri de uz personal. Cu toate acestea, verificările minuțioase ale echipei comune au
14:30
A declarat, dar nu tot: vameșii au deconspirat un șofer de camion la punctul de trecere Leușeni # Noi.md
Un conațional în vîrstă de 37 de ani a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal pentru transportare ilicită a mărfurilor, în cantități comerciale, transmite Noi.md.Acesta se afla la volanul unui mijloc de transport, deplasîndu-se în apropierea localității Leușeni, cînd a fost stopat pentru verificări, în linia a doua de control vamal.În cadrul măsurilor de control
14:30
"No Signal” după gratii: Guvernul pregătește blocarea telefoniei mobile și internetului în pușcării # Noi.md
Guvernul a dat aviz pozitiv, în cadrul ședinței de astăzi, unui proiect de lege ce vizează crearea și aplicarea unui sistem special destinat blocării sau întreruperii controlate a radiocomunicațiilor în perimetrul instituțiilor penitenciare.{{832210}}Inițiativa are drept obiectiv sporirea controlului asupra mediului carceral, limitînd posibilitatea deținuților de a utiliza ilegal mijloace de c
14:30
La 19 august, a fost inaugurat Complexul de terenuri artificiale al Școlii Sportive Specializate de Fotbal nr. 1 din municipiul Chișinău, un proiect în valoare totală de aproximativ 7,64 milioane lei, realizat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al Federației Moldovenești de Fotbal. MEC a investit 4,79 milioane lei pentru amenajarea terenurilor și a infrastructurii adiacente.L
14:00
În acest an, 297 de mii de elevi, din clasa I-a până în clasa a IX-a, vor primi ajutorul de școală în valoare de 1.000 de lei.Suma totală alocată de stat este de 300 de milioane de lei. Banii vor putea fi folosiți fără restricții, anunță ministrul Educației, Dan Perciun. Funcționarul a menționat, înainte de ședința Guvernului, că banii pot fi ridicați la poștă sau direct pe card, dacă respecta
14:00
Summitul din Alaska și întrevederile de la Casa Albă dintre liderii europeni și președintele SUA, Donald Trump, au demonstrat din nou rolul decisiv al Americii în arhitectura politică internațională. Este comentariul fostului ministru al Educației, Corneliu Popovici, făcut în contextul ultimelor evenimente politice de pe arena internațională.„Respectul arătat de liderii europeni față de Trump,
Acum 6 ore
13:30
Copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în mașină, mai ales în perioadă caniculară, cînd interiorul mașinii se încălzește foarte rapid, iar pentru minori acest lucru poate fi fatal.Liliana Pușcașu, șefa Direcției relații cu publicul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), a declarat la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1 că, în cazul în care autoturismul se blochează î
13:30
În perioada 21 – 22 august curent, în sectorul Rîșcani al capitalei vor avea loc întreruperi de apă caldă menajeră.„„Termoelectrica” S.A. informează consumatorii din sectorul Rîșcani despre executarea lucrărilor planificate de testare a rețelelor termice, reparații curente ale utilajului și echipamentelor aferente. Aceste intervenții sînt esențiale pentru buna funcționare și siguranța sistemul
13:00
Un militar de 19 ani a ajuns la spital cu erupții pe tot corpul, la o săptămînă de la înrolarea într-o unitate militară din Chișinău.Potrivit apropiaților acestuia, cauza ar fi mușcăturile de ploșnițe, care sînt prezente pretutindeni în dormitoarele din tabăra militară permanentă, transmite Ziarul de Gardă.{{805310}}„Tot corpul era plin cu bube din astea – fața, capul, cum ei sînt cheli, c
13:00
O cauză penală este în desfășurare, spune ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, cu referire la moldoveanul care a fost reținut la frontieră marți, 19 august, cu un obiect artizanal care conținea substanță explozibilă. {{832145}}O cauză penală este în desfășurare, spune ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, cu referire la moldoveanul care a fost reținut la
13:00
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a participat marți, 19 august curent, la Festivalul Pîinii de la Florești, desfășurat sub genericul „Pîinea este snop de soare adunat cu bob de grîu”. Evenimentul a reunit agricultori și comunitatea locală pentru a aduce omagii celor care muncesc pămîntul.Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a subl
12:30
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a vizitat trei sate din raionul Fălești unde se implementează proiecte de protecție a mediului.La Făleștii Noi, iazul local, cu o suprafață de 5,4 hectare, va fi curățat, după ce izvoarele s-au înfundat și nivelul apei a scăzut semnificativ. Ulterior, va fi plantată o fîșie de protecție de 3 hectare. De asemenea, primăria, împreună cu locuitorii, au planta
12:30
Miliardarul american Elon Musk a hotărît să amîne crearea propriului partid pentru a nu atrage electoratul republican și a păstra relațiile de prietenie cu vicepreședintele SUA, Jay D. Vance.Despre acest lucru a anunțat ziarul Wall Street Journal (WSJ), cu referire la surse, relatează gazeta.ru.{{824062}}Potrivit jurnaliștilor, Musk se gîndește să-l susțină financiar pe Vance la alegerile
12:00
Un incendiu puternic a izbucnit în centrul comercial „Laplandia” din orașul Kemerovo din Rusia. Despre acest lucru a anunțat canalul Telegram 112.Publicația menționează că focul a cuprins fațada clădirii. În prezent, la fața locului lucrează angajații serviciilor de urgență, transmite gazeta.ru.„Angajații și vizitatorii sînt evacuați. Incendiului i-a fost atribuit gradul de complexitate
12:00
După ce, zilele trecute, în spațiul online au apărut imagini video cu rîul Rîut sufocat de deșeuri, Administrația Națională „Apele Moldovei” vine cu precizări, menționînd că lucrările de curățare a rîului au început, scrie Noi.md.„Sîntem în proces de curățare a rîului Răut pe o distanță de 10 km, începînd cu localitatea Băhrinești. Pentru a putea curăța rîul a fost necesar să evacuăm apa din l
12:00
Cristina Ciubotaru: Dosarul lui Renato Usatîi are caracter electoral. PAS își pregătește pârghii pentru alianțe # Noi.md
Cristina Ciubotaru, fost vicedirector al CNA și expert anticorupție, susține că „reactivarea” dosarului penal pe numele liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, are o miză exclusiv electorală.În cadrul emisiunii cu „Gonța Show”, ea a declarat că astfel PAS pregătește pârghii de șantaj pentru a crea alianțe în viitorul Parlament, pe care le va putea controla, informează TRIBUNA.„Sunt d
12:00
Ministerul Educației a respins așa-numita „circulară” privind amenajarea panourilor informative în școli # Noi.md
Ministerul Educației și Cercetării anunță că nu a emis „circulară” care ar stabili reguli de amenajare a panourilor informative și ar prevedea sancțiuni disciplinare. Documentul e fals, nu are valoare juridică și a fost răspîndit cu scopul de a induce în eroare opinia publică și pentru a radicaliza societatea, explică MEC.Ministerul va sesiza autoritățile competente, pentru investigarea cazulu
Acum 8 ore
11:30
Vicepremierul pentru Reintegrare susține reducerea numărului secțiilor de votare din regiunea transnistreană # Noi.md
Vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca, a declarat înaintea ședinței Guvernului de astăzi că numărul secțiilor de votare destinate cetățenilor din regiunea transnistreană ar putea fi redus de cîteva ori, argumentînd că procesul electoral trebuie să fie organizat în baza corectitudinii și a liberei exprimări.„Misiunea noastră este să organizăm un proces electoral bazat pe corectitudine ș
11:00
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că Teheranul ar fi putut dezvolta arme nucleare în patru săptămîni, dacă nu ar fi fost bombardamentele americane asupra instalațiilor nucleare iraniene.Potrivit Oxu.Az, despre acest lucru a declarat președintele SUA într-un interviu acordat jurnalistului american Mark Levin.{{830290}}„Apropo, cred că ar fi obținut arme nucleare în patru săptămîni”,
11:00
Constantin Borosan a demisionat din funcția de secretar de stat al Ministerului Energiei, din 29 august. O decizie în acest sens a fost luată de Guvern în cadrul ședinței de astăzi în contextul numirii sale în funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), începînd cu luna septembrie.Borosan este licențiat în energie și mediu
11:00
Republica Moldova este pregătită să facă față sezonului rece, fiind deja asigurată cu 70% din resursele energetice necesare pentru iarna 2025–2026. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Guvern.Potrivit oficialului, planul de măsuri pentru acest an include 48 de acțiuni menite să garanteze securitatea energetică a țării și să evite riscurile de aprovizionare. Print
10:30
Un incendiu puternic a mistuit o locuință situată în satul Blijnii Hutor din stînga Nistrului, lăsînd în urmă doar ruine.Flăcările au izbucnit în absența proprietarului, care, potrivit informațiilor preliminare, nu se afla acasă încă din seara precedentă.Vecinii au fost primii care au observat focul și au intervenit imediat. Aceștia au apelat serviciile de urgență și, pînă la sosirea pompi
10:30
Uniunea Europeană finalizează pregătirile pentru introducerea unui euro digital. Acest proiect a fost lansat în iulie, 2021, atunci Banca Centrală Europeană a luat această decizie.Aproape întreaga presă în limba germană laudă virtuțile noii monede digitale. Băncile și Comisia Europeană au depus, prin intermediul mass-mediei controlate, o intensă activitate de lobby pentru a convinge cetățenii
10:00
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 86 254 traversări, în ultimele 24 de ore.Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămîn a fi:{{832032}} PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 25 304 traversări persoane;PTF Leușeni – 11 596 traversări persoane;PTF Sculeni – 8 969 traversări persoane;PTF Cahul – 6 604 traversări persoane;PTF Pala
10:00
Alexandru Machidon, ales ieri de CSP în funcția de Procuror General, a fost întrebat, imediat după anunțarea rezultatelor concursului pentru șefia Procuraturii Generale, dacă există presiune politică asupra PG.„Factorul politic, domnule Machidon, joacă un rol? Există presiune politică asupra PG?”, a fost întrebat Alexandru Machidon.{{832238}}„Cum am spus, presiunea politică asupra procurat
Acum 12 ore
09:30
Selecționerul Serghei Cleșcenco a anunțat lotul Moldovei pentru meciurile cu Israel și Norvegia # Noi.md
Selecționerul Republicii Moldova, Serghei Cleșcenco, a convocat 26 de jucători pentru partidele din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, pe 5 septembrie va avea loc meciul cu Israel la Chișinău și pe 9 septembrie cu Norvegia, la Oslo.Au fost convocați 26 de jucători.Portar: Cristian Avram (Araz-Naxçıvan PFK, Azerbaidjan, 13), Andrei Cojuhar
09:30
CEC: Termenul de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la parlamentare a expirat # Noi.md
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că ieri, 19 august 2025, ora 17.00, s-a încheiat termenul de depunere a documentelor necesare pentru înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.În perioada dintre 20 iulie și 19 august, timp prevăzut de legislația electorală pentru solicitarea înregistrării candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii
09:00
Posibilitățile de valorificare a potențialului turistic al Republicii Moldova, dificultățile din domeniu și perspectivele de dezvoltare au fost discutate astăzi de premierul Dorin Recean cu reprezentanții mai multor asociații de profil.Șeful Executivului a subliniat că turismul este un sector strategic pentru dezvoltarea economică a țării și a accentuat importanța unei gestionări eficiente, in
09:00
Casa Albă ia în considerare Budapesta ca posibilă locație pentru o întâlnire trilaterală Trump–Putin–Zelenski # Noi.md
Casa Albă analizează orașul Budapesta, Ungaria, ca opțiune pentru desfășurarea unei posibile întîlniri trilaterale între președinții SUA, Rusiei și Ucrainei, potrivit presei internaționale.Surse citate de POLITICO au menționat că Budapesta este una dintre locațiile luate în calcul, alături de alte propuneri avansate de diferite capitale europene. De exemplu, oficiali ruși ar prefera Moscova, i
08:30
Avocatul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, acuză repetat autoritățile de la Chișinău că tergiversează extrădarea clientului său în Republica Moldova.Ministerul Justiției de la Chișinău ar folosi diverse tertipuri juridice, afirmă avocatul Lucian Rogac.{{831928}}„De regulă, la nivel internațional, statul care cere extrădarea trimite o singură solicitare, cu toate dosarele adunate
08:30
Perciun a comentat o eventuală numire a deputatului Gavrouc la conducerea liceului „Serghei Rahmaninov” # Noi.md
Deputatul PAS, Vitali Gavrouc, care nu figurează pe lista formațiunii pentru alegerile parlamentare, ar putea deveni directorul Liceului Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”.Declarația a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.„Domnul Gavrouc este absolvent al liceului „Rahmaninov” și un pianist de renume. Are ș
08:00
Pentru ca alegerile să se desfășoare corect și eficient, atît în Republica Moldova, cît și peste hotare, sînt organizate secții de votare.Vezi unde se constituie secțiile, cum sînt organizate și care sînt regulile speciale pentru votul în străinătate și în regiuni sensibile, scrie ipn.Cum se constituie secțiile de votare?Secțiile sînt stabilite de consiliile electorale de circumscri
08:00
Vă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei:20 august — a 232-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 133 de zile.Sărbători religioase sau Ortodoxe: Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul. Sf. Cuv. Teodora de la SihlaCe se sărbătorește în l
07:30
Pe întreg teritoriul țării se va menține cer variabil.Vîntul va sufla slab, fără precipitații.Ziua, în sudul țării aerul se va încălzi pînă la +28…+30°C, în zona centrală temperaturile vor fi de +26…+28°C, iar în nord va fi puțin mai răcoare — aproximativ +23…+25°C.
07:00
Fostul premier Vlad Filat a declarat că dinamica PIB-ului arată în mod clar eșecul politicii economice a actualei puteri.Potrivit acestuia, în perioada 2010–2014 Republica Moldova a înregistrat o creștere cumulativă a PIB-ului de 30,2%, în timp ce în ultimii cinci ani (2020–2024) această creștere a fost de doar 0,4%.{{831484}}„Diferența nu este doar statistică, ci structurală: în primu
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.