Cine este „fiul de suflet” al lui Ion Iliescu? El ar fi moștenitorul neoficial al averii

Realitatea.md, 6 august 2025 17:10

În cei peste 70 de ani de căsnicie, Ion Iliescu și Nina Iliescu au fost un cuplu fericit, chiar dacă nu au fost binecuvântați cu un copil biologic. Au avut însă grijă de un „fiu adoptiv”, impropriu spus, pentru că Mihai Bujor Sion, copilul pe care l-au crescut, nu a fost înfiat cu acte, scrie […] Articolul Cine este „fiul de suflet” al lui Ion Iliescu? El ar fi moștenitorul neoficial al averii apare prima dată în Realitatea.md.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Realitatea.md

Acum 10 minute
20:30
Peste 11.000 de elevi au fost deja înmatriculați după încheierea primei etape de admitere în învățământul liceal. Această cifră reprezintă 46,00% din totalul celor 24 380 de absolvenți certificați ai treptei gimnaziale. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, comparativ cu anul precedent, rata de înmatriculare în liceu a crescut cu 2,73 puncte procentuale, […] Articolul Peste 11.000 de elevi, admiși la liceu în prima etapă a admiterii apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 30 minute
20:10
NASA lansează cea mai ambițioasă misiune de până acum către Psyche 16, asteroidul care valorează mai mult decât întreaga economie a Pământului. NASA a lansat o sondă care se îndreaptă către un corp ceresc care, dacă toate presupunerile sunt adevărate, ar putea schimba economia planetei. Se numește Psyche 16 și nu este un asteroid oarecare. Se […] Articolul NASA lansează exploatarea asteroidului care valorează mai mult decât întreaga economie a Pământului apare prima dată în Realitatea.md.
Acum o oră
19:40
Un papagal vorbitor a ajutat poliția britanică să destructureze o rețea de traficanți de droguri, după ce a fost învățat de un membru al bandei să repete expresii folosite de dealerii de pe stradă, precum „two for 25” (două pentru 25 de lire). Papagalul, numit Mango, a fost descoperit în timpul unor percheziții în orașul […] Articolul Un papagalul vorbitor și-a trădat stăpânii – traficanți de droguri apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 2 ore
19:20
Celebrul umorist rus Evgheni Petrosian a fost zărit recent într-o stațiune de lux din Belek, Turcia, potrivit informațiilor publicate de canalul Mash. Artistul, în vârstă de 79 de ani, se află în vacanță împreună cu soția și cei doi copii, unde s-au cazat într-un hotel de cinci stele de pe litoralul mediteranean. Prezența sa în […] Articolul VIDEO În timp ce era căutat de o clinică din Moldova, umoristul Evgheni Petrosian a fost surprins în vacanță în Turcia apare prima dată în Realitatea.md.
19:00
Influencera și moderatoarea de evenimente Doina Danielean trece printr-o perioadă incertă, după ce mai multe cupluri care aveau programate nunți în august și septembrie 2025 au renunțat brusc la eveniment sau nu mai dau niciun semn. Într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, a povestit că două nunți i s-au anulat deja: una pe 9 august, […] Articolul Ce se întâmplă cu avansul, când mirii nu mai joacă nunta și în ce cazuri se returnează? apare prima dată în Realitatea.md.
18:40
Sistemul bancar național al Moldovei împiedică dezvoltarea economică, iar rețetele liberale de piață din ultimele decenii nu au dat rezultatele așteptate – la aceste concluzii au ajuns participanții la cea de-a patra Masă rotundă națională, organizată de Alianța „MOLDOVENII” la Chișinău. În centrul discuțiilor s-au aflat problemele legate de accesul la credite, exodul capitalului, costul […] Articolul Oameni de afaceri și economiști au cerut reformarea sistemului bancar: „Acum băncile câștigă, iar țara sărăcește” apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 4 ore
18:30
La doar câteva luni după ce a anunțat că este în remisie, Prințesa Kate Middleton stârnește îngrijorări profunde cu privire la starea sa de sănătate. Potrivit apropiaților, soția prințului William a ajuns să cântărească în jur de 40 de kilograme. Viitoarea regină a Marii Britanii este acum vizibil slăbită după tratamentul dur împotriva cancerului, potrivit […] Articolul Îngrijorări privind starea de sănătate a Prințesei Kate: ar cântări nici 40 de kilograme. Se bănuiește o recidivă apare prima dată în Realitatea.md.
18:00
Artistul român Ștefan Bănică Jr va susține și anul acesta concertul lui tradițional de Crăciun. În decembrie, pe 6 și pe 7 2025, el va urca pe scena de la Sala Palatului din România și pentru două seri la rând cu spectacole inedite și invitați speciali. Pentru al 22-lea an la rând, interpretul susține concertul […] Articolul Ștefan Bănică Jr deja a pus în vânzare biletele la concertul de Crăciun apare prima dată în Realitatea.md.
17:40
Cunoscutul cântăreț rus Leonid Agutin a fost protagonistul unui moment tensionat, după ce a reacționat critic la o întrebare adresată de un tânăr jurnalist. Incidentul a fost surprins pe video și a fost difuzat de mai multe canale media din Rusia. Jurnalistul i-a adresat lui Agutin o întrebare simplă legată de prestația unui cor, la […] Articolul Leonid Agutin, care a cântat recent la Chișinău, a ajuns în gura unui scandal, pentru că s-a descărcat pe un copil apare prima dată în Realitatea.md.
17:30
Băiatul dat dispărut în localitatea Andrușul de Sus, raionul Cahul, a fost găsit fără suflare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Cahul, corpul neînsuflețit al minorului a fost descoperit într-un râu din apropierea satului. La fața locului au intervenit polițiștii și echipe specializate pentru a documenta cazul. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs […] Articolul Tragedie în Cahul. Minorul dispărut din Andrușul de Sus a fost găsit decedat apare prima dată în Realitatea.md.
17:10
Controlul judiciar aplicat fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, acuzat că a lovit mortal un adolescent, a fost prelungit cu încă două luni. Procurorul de caz a solicitat extinderea măsurii preventive, invocând riscul ca învinuitul să evite cercetările în dosarul penal în care este implicat, transmite IPN. „La demersul procurorului de caz, prin încheierea judecătorului […] Articolul Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, rămâne sub control judiciar încă două luni apare prima dată în Realitatea.md.
17:10
Ședința de judecată la care se va examina extrădarea lui Vladimir Plahontiuc de către instanța din Grecia va avea loc pe 13 august, anunță Procuratura Generală. Autoritățile de la Chișinău discută cu oficialii eleni chestiunile aferente. Autoritățile din Grecia au fost informate despre „complexitatea dosarelor penale în care acesta are calitatea de învinuit, importanța esențială […] Articolul Procuratura Generală? Instanța din Atena decide pe 13 august extrădarea lui Plahotniuc apare prima dată în Realitatea.md.
17:00
Manualele școlare din Rusia descriu Moldova ca pe un teritoriu istoric rusesc și le predau elevilor că „Moldova face parte din lumea rusă”, arată o analiză realizată de expertul WatchDog, doctor în istorie, Artur Leșcu. Manualele sugerează că Moldova nu ar avea dreptul la existență ca stat suveran, transmite IPN. Potrivit lui Artur Leșcu, cărțile […] Articolul Manualele școlare din Rusia descriu Moldova ca pe un teritoriu istoric rusesc. Ce spune un expert apare prima dată în Realitatea.md.
17:00
Meghan Markle a fost respinsă fără milă de foștii ei prieteni celebri și de membrii familiei regale, după ce a fost acuzată că și-a scris un mesaj entuziast cu ocazia împlinirii vârstei de 44 de ani. Ea a primit în anii din urmă felicitări publice de la personalități precum Beyoncé și Tyler Perry de ziua ei, […] Articolul Meghan Markle, ignorată de prietenii celebri la cea de-a 44-a aniversare. Este poreclită „ducesa dificilă” apare prima dată în Realitatea.md.
16:50
Republica Moldova va participa în premieră la Jocurile Mondiale, fiind reprezentată de cinci sportivi din cadrul Federației de Kickboxing WAKO, Federației de Dans Sportiv și Federației de Muay Thai. Competiția va avea loc în perioada 9–15 august, la Chengdu, China. În cadrul ceremonii de astăzi, 7 august, care s-a desfășurat la Ministerul Educației și Cercetării […] Articolul FOTO Kickboxing, Dans Sportiv și Muay Thai: Moldova participă în premieră la Jocurile Mondiale apare prima dată în Realitatea.md.
16:40
Operația de mărire a sânilor, cunoscută ca mamoplastie sau augmentarea sânilor, este una dintre cele mai populare intervenții chirurgicale estetice la nivel mondial. În Republica Moldova, această metodă de remodelare chirurgicală a pieptului a devenit foarte populară, în special printre femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, scrie Suntparinte.md. Dacă planificați o […] Articolul Micșorarea sau mărirea sânilor – intervenție populară în Moldova: cum afectează alăptarea? apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 6 ore
16:20
În zona CC „Soiuz” și McDonald’s din sectorul Rîșcani au fost instalate semafoare pietonale noi, pentru a spori siguranța celor care traversează bulevardul Moscova. Au fost montate două semafoare pietonale LED, dotate cu timer și semnal sonor, precum și patru semafoare pentru transport, care vor ajuta la fluidizarea traficului într-o intersecție extrem de aglomerată, unde […] Articolul Noi semafoare la o intersecție aglomerată din sectorul Rîșcani al capitalei apare prima dată în Realitatea.md.
16:20
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Braniște, raionul Rîșcani. În acest context, astăzi, 7 august, a fost convocată de urgență ședința extraordinară a Comisiei raionale pentru Situații Excepționale. La ședință au participat 22 dintre cei 29 de membri ai comisiei, inclusiv reprezentanți ai Ocolului Silvic și Agenției Naționale pentru Siguranța […] Articolul Un nou focar de pestă porcină a fost înregistrat în Moldova. În ce localitate? apare prima dată în Realitatea.md.
16:10
În satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, s-a născut un program de reabilitare dedicat copiilor cu nevoi speciale, care schimbă zi de zi, viețile familiilor din comunitate. A fost creat de Cristina Frolov, după ce a vizitat mai multe centre din străinătate, unde a discutat cu terapeuți profesioniști în reabilitare și a descoperit modele de sprijin […] Articolul Fericire pentru părinţi. Copiii cu necesități speciale spun primele cuvinte, după şedinţele de reabilitare din Bulboaca apare prima dată în Realitatea.md.
16:00
Un accident rutier s-a produs joi, 7 august, la ieșirea de pe strada Nistreană, în intersecția cu traseul M2. Potrivit Poliției din Orhei, în coliziune au fost implicate două autovehicule, dintre care unul a ajuns într-un șanț. La fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat că nicio persoană nu a fost rănită. Oamenii legii […] Articolul VIDEO cu un accident rutier la Orhei. O mașină s-a răsturnat într-un șanț apare prima dată în Realitatea.md.
16:00
Fostul lider separatist Igor Smirnov vrea să creeze în stânga Nistrului un muzeu al „istoriei contemporane”. Propunerea a fost înaintată pretinsului soviet suprem. Nu este clar deocamdată ce anume vor cuprinde expozițiile. Jurnaliștii din regiune scriu că noua instituție ar urma să aibă un fond dedicat evenimentelor din anii 1990. Pentru cele mai importante știri, abonează-te […] Articolul Smirnov vrea să ceară bani transnistrenilor pentru muzeul separatismului. Propunerea adresată pretinsului soviet suprem apare prima dată în Realitatea.md.
15:40
Republica Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului bilateral și de tranzit până la finalul anului 2027. Acordul elimină obligativitatea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional de mărfuri între cele două țări și în tranzit, reducând astfel barierele administrative, transmite IPN. Decizia a fost luată în cadrul unei întrevederi desfășurate la Chișinău, între […] Articolul Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului până la finalul anului 2027 apare prima dată în Realitatea.md.
15:30
Totul a început din necesitate și din dorința de a rămâne acasă. În 2015, Cristina și Igor Staver au pus bazele unei afaceri de familie, convinși că pot crea ceva frumos în propria țară, nu peste hotare. Cristina, cu studii în design, și Igor, fost polițist de sector, au pornit cu ideea după ce au […] Articolul VIDEO Un fost polițist și o designeră creează artă din lemn și lut. Povestea soților Staver apare prima dată în Realitatea.md.
15:30
În contextul Codului galben privind pericolul excepțional de incendii, pompierii îndeamnă cetățenii să fie prudenți. Potrivit lor, în condiții de vânt și temperaturi ridicate, orice sursă de aprindere poate declanșa flăcări masive. Populația este rugată să nu aprindă vegetația uscată sau resturile menajere în spații deschise. De asemenea, cetățenii sunt rugați să fie prudenți când […] Articolul Nu lăsați ruguri aprinse și nu aruncați mucuri de țigară în păduri. Pompierii ne învață cum să prevenim incendiile apare prima dată în Realitatea.md.
15:10
O tânără de 29 de ani din Strășeni a adus pe lume un băiețel sănătos în ambulanță, în drum spre spital, miercuri, 6 august. „La ora 11:51, o gravidă de 29 ani a sunat la Serviciul 112 și a solicitat ambulanța pentru că era la a VII-a naștere și avea contracții frecvente. În 6 minute, […] Articolul Minune pe drum! O tânără din Strășeni a născut al șaptelea copil în ambulanță apare prima dată în Realitatea.md.
15:00
Vladimir Putin ar putea accepta să negocieze cu Donald Trump pacea în Ucraina, dacă se va vorbi despre problema teritoriilor, scrie presa rusă, cu referire la Bloomberg. Jurnaliștii notează, cu referire la surse, că astfel de declarații ar fi făcut liderul american în discuții cu oficiali din alte state. În iunie 2024, Putin a menționat […] Articolul Bloomberg: Putin va accepta să negocieze cu Trump pacea în Ucraina, dacă se va discuta problema teritoriilor apare prima dată în Realitatea.md.
14:40
Germania va prelungi din nou controalele temporare la frontiere, a anunțat ministrul de interne, Alexander Dobrindt, făcând referire la o măsură menită să combată migrația ilegală. Inițial, controalele au fost reintroduse, pe o perioadă de șase luni, în data de 16 septembrie 2024. În principiu, astfel de controale la frontierele interne sunt interzise în Spaţiul […] Articolul Germania va prelungi din nou controalele la frontiere apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 8 ore
14:30
Un necunoscut a deschis focul și s-a baricadat joi în McDonald’s, în orașul Cerkasî din Ucraina. Serviciile specializate au intervenit la fața locului și l-au reținut. Către ora 13.00, individul care a comis atacul a fost reținut. Conform Suspilne, el a avut nevoie de ajutor medical, după ce a suportat o rană. Informații despre starea […] Articolul FOTO, VIDEO Atac armat într-un McDonald’s din Ucraina. Un bărbat a deschis focul și s-a baricadat în interior apare prima dată în Realitatea.md.
14:30
Peste 9.500 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în municipiul Chișinău, informează autoritățile locale. Din numărul total, 150 de copii ucraineni refugiați au fost înmatriculați în școlile publice, iar 13 copii în instituțiile private. Procesul de înscriere la școală este obligatoriu pentru toți copiii care împlinesc vârsta de 7 […] Articolul Chișinău: Peste 9.500 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I apare prima dată în Realitatea.md.
14:30
În perioada 8 august – 10 septembrie 2025, consumatorii din sectorul Centru al Capitalei vor rămâne fără apă caldă menajeră. „„Termoelectrica” S.A. informează consumatorii din sectorul Centru despre executarea lucrărilor de reparație capitală a rețelelor termice, cu diametrele nominale DN 150 mm și DN 125 mm care alimentează cu energie termică și apă caldă menajeră […] Articolul Vești rele pentru consumatorii din sectorul Centru! Termoelectrica anunță sistări de apă caldă menajeră apare prima dată în Realitatea.md.
14:20
Ion Iliescu, primul președinte liber ales după căderea regimului comunist din România, a fost condus astăzi, 7 august, pe ultimul drum. Sicriul a fost coborât în criptă în timp ce s-a intonat Imnul de stat și s-au tras 21 de salve de tun, potrivit ceremonialului prevăzut pentru funeralii de stat. La ceremonia organizată la Palatul […] Articolul Ion Iliescu a fost condus pe ultimul drum. Nicușor Dan a lipsit de la funeralii apare prima dată în Realitatea.md.
14:20
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare de cod galben de incendiu. Fenomenul va fi valabil în perioada 08–14 august 2025, în mai multe regiuni ale țării. Potrivit instituției, în intervalul menționat se prognozează un pericol excepțional de incendiu cu caracter natural, determinat de temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor. Zonele vizate sunt indicate […] Articolul Pericol de incendiu în țară: Meteorologii au emis cod galben apare prima dată în Realitatea.md.
14:00
Femeile care dau naștere mai multor copii au un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, potrivit unui nou studiu de amploare realizat de Universitatea Arctică din Norvegia (UiT), citat de agenția Xinhua. Cercetarea arată că, pentru fiecare naștere, riscul de cancer mamar, ovarian și uterin scade cu aproximativ 10%. Astfel, […] Articolul Studiu Femeile cu mai mulți copii prezintă un risc mai scăzut de cancer mamar, ovarian și uterin apare prima dată în Realitatea.md.
13:40
Droguri în valoare de 400.000 de lei au fost ridicate de oamenii legii, iar trei bărbați și o minoră au fost reținuți. Potrivit Poliției, suspecții foloseau sistemul de plăți cash-in și criptomonede pentru a ascunde originea banilor obținuți ilegal, iar livrarea substanțelor narcotice era organizată prin aplicația Telegram, în sectorul Ciocana al Capitalei. „În cadrul […] Articolul VIDEO Droguri de 400.000 de lei și o minoră implicată: Rețea ilegală, destructurată de ofițerii INI apare prima dată în Realitatea.md.
13:30
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrul de Informare al Uniunii Europene „Europe Café” lansează campania națională de informare „Moldova e a mea” – o inițiativă civică menită să promoveze un mesaj de interes public care consolidează sentimentul de unitate între cetățeni, apartenență față de Republica Moldova și sprijin pentru parcursul său european. […] Articolul Moldova e a mea – o campanie de unitate și apartenență națională pe drumul european al Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
13:20
Cândva, a intrat în istoria Republicii Moldova ca unul dintre arhitecții „furtului miliardului”. Astăzi, el jonglează din nou cu miliarde, dar de această dată, sub controlul și cu sprijinul direct al unui alt stat – Federația Rusă. Kârgâzstan, Uzbekistan, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Mongolia – sunt doar câteva dintre punctele de pe harta unui imperiu […] Articolul Exclusiv: Portofelul cripto al Kremlinului pe nume Ilan Șor apare prima dată în Realitatea.md.
13:00
Ionel Istrati a emoționat internetul după ce a publicat câteva fragmente din viața sa personală – o raritate pentru artist. De această dată, a făcut o excepție cu un motiv special: ziua tatălui său, transmite cancan.md. După o perioadă dificilă, în care tatăl lui a trecut printr-o intervenție medicală, Ionel a decis să-i organizeze o […] Articolul Ionel Istrati, cu ochii în lacrimi de ziua tatălui! Îi pregătise o petrecere-surpriză pe iaht apare prima dată în Realitatea.md.
13:00
Banca Națională a Moldovei (BNM) a redus astăzi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,5% la 6,25% anual și marchează sfârșitul unei perioade de politici monetare restrictive. Măsura vine după o jumătate de an în care dobânda-cheie a rămas neschimbată, în contextul în care BNM a aplicat anterior o serie de […] Articolul Se vor ieftini creditele? BNM a redus rata de bază până la 6,25% apare prima dată în Realitatea.md.
13:00
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, riscă să rămână sub control judiciar încă 60 de zile. Procurorul de caz, Alexandru Butnaru, a cerut prelungirea măsurii preventive, invocând riscul ca fostul edil să se eschiveze de la examinarea cauzei penale și să nu se prezinte la ședințele de judecată. Acuzatorul de stat, pentru moldova1, a mai […] Articolul Nicanor Ciochină ar putea rămâne sub control judiciar încă 60 de zile apare prima dată în Realitatea.md.
12:40
Un incendiu de vegetație a izbucnit miercuri seara, 6 august, în localitatea Șipca, situată în stânga Nistrului, afectând o suprafață de aproximativ 73 de hectare și distrugând în totalitate șapte case abandonate. Flăcările s-au extins rapid din cauza vântului puternic, îngreunând intervenția echipelor de salvare. Potrivit presei din regiune, la fața locului au intervenit mai […] Articolul Incendiu puternic în stânga Nistrului: 73 de hectare și șapte case abandonate, mistuite de flăcări apare prima dată în Realitatea.md.
12:40
Un Volkswagen a fost distrus de flăcări miercuri, 6 august, în regiunea transnistreană. Șoferul a observat fumul și a ieșit imediat din mașină, reușind să își ia actele înainte ca autoturismul să fie cuprins de foc. Pompierii au intervenit rapid la fața locului și au stins incendiul, însă vehiculul a fost distrus în totalitate. Cauza […] Articolul FOTO Ghinion pentru un șofer! Mașina i-a fost mistuită de flăcări apare prima dată în Realitatea.md.
12:40
Deputații Adunării Populare a Găgăuziei s-au reunit miercuri în ședință pentru a discuta sentința de condamnare a Evgheniei Guțul. Aceștia au denunțat „represiuni politice” și „persecuții împotriva opiniilor diferite”. De asemenea, au numit-o pe Guțul „prizonieră de conștiință” pentru poziția sa pro-rusă și au chemat la „nesupunere civică”, transmite IPN. Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, […] Articolul În Găgăuzia tot mai des răsună apeluri la nesupunere civică, după condamnarea Evgheniei Guțul apare prima dată în Realitatea.md.
Acum 12 ore
12:30
O femeie puternică, o judecătoare integră, o Hermione Granger din „Harry Potter” de Moldova, consideră candidatul PAS la parlamentare, fostul ministru Marcel Spatari. Acesta a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care vorbește despre situația în care s-a pomenit judecătoarea din dosarul Evgheniei Guțul, Ana Cucerescu. „Reforma justiției este necesară, ea se […] Articolul Judecătoarea din dosarul Guțul comparată, de un candidat PAS, cu Hermione din „Harry Potter” apare prima dată în Realitatea.md.
12:10
Cele mai mari 10 companii din Republica Moldova generează împreună o cifră de afaceri de peste 3,49 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 6,37% din totalul pieței, potrivit datelor actualizate în mai 2025 de platforma HitHorizons. Liderul absolut este Moldovagaz, cu vânzări de 860,7 milioane de euro, reprezentând 1,57% din întreaga piață (acționar majoritar al […] Articolul Cele mai mari 10 companii din Moldova au generat împreună afaceri de 3,49 miliarde €. Vezi cine conduce topul apare prima dată în Realitatea.md.
11:50
În cadrul parlamentarelor din acest an, a fost extinsă lista țărilor în care moldovenii își pot exprima opțiunea de vot prin poștă. Este vorba despre Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea, Australia și Noua Zeelandă. Persoanele care se vor afla în aceste state și vor să își exercite dreptul de […] Articolul BRIEFINGUL ZILEI: Cum pot vota moldovenii prin poștă la alegerile de pe 28 septembrie apare prima dată în Realitatea.md.
11:50
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a prezentat trei pași esențiali care, în viziunea sa, pot duce la încheierea războiului cu Rusia și la obținerea unei păci durabile. Anunțul a fost făcut în contextul unei zile pline de convorbiri și contacte diplomatice cu lideri internaționali. Potrivit declarațiilor făcute de Zelenski pe canalul său de Telegram, discuțiile recente […] Articolul Zelenski anunță trei pași concreți pentru încheierea războiului: „Rusia trebuie să accepte încetarea focului” apare prima dată în Realitatea.md.
11:40
Valoarea totală a compensațiilor acordate antreprenorilor din Republica Moldova pentru energia electrică a atins 81,1 milioane de lei în perioada ianuarie – iulie 2025, anunță Ministerul Economiei. Sprijinul financiar este oferit în cadrul Programului de compensare lansat de Guvern cu suportul Uniunii Europene, scrie bani.md. Potrivit autorităților, în aceste șapte luni, 721 de antreprenori unici […] Articolul Doar o firmă din 200 a beneficiat de compensații la curent apare prima dată în Realitatea.md.
11:40
A început perioada în care viitorii studenți, admiși la specialitățile dorite, sunt așteptați la universitățile din țară pentru a depune dosarele în original. Tinerii, care au format cozi la instituțiile de învățământ superior, spun că au emoții, dar sunt pregătiți pentru noua etapă din viața lor. Potrivit Ministerului Educației, în prima etapă au fost depuse […] Articolul Cozi la universitățile din țară. A început etapa de depunere a actelor în original apare prima dată în Realitatea.md.
11:30
Statul urmează să cheltuie 270.000 de lei pentru brandingul cafenelelor de la Aeroport. Gara aeriană a anunțat licitația pentru logo, denumiri, manuale de identitate și design grafic. Agentul economic care va presta serviciul va trebui să creeze branding pentru cantină, zona de comerț cu amănuntul și cafenele. Este vorba despre Welcome Cafe, Acasă și Airport […] Articolul Statul va cheltui 270.000 de lei pentru brandul noilor cafenele de la Aeroport. Mărcile – deja înregistrate la AGEPI apare prima dată în Realitatea.md.
11:30
Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a anunțat că a fost convenită organizarea unei întâlniri între președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și președintele american, Donald Trump, care ar urma să aibă loc în următoarele zile. Potrivit oficialului rus, părțile au început deja pregătirile pentru această întrevedere. Totodată, Ușakov a precizat că ideea unei întâlniri trilaterale între […] Articolul Kremlinul confirmă pregătirea unei întâlniri între Vladimir Putin și Donald Trump în următoarele zile apare prima dată în Realitatea.md.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.