Presa israeliană: Netanyahu ar fi decis ocuparea totală a Fâșiei Gaza

Liber TV, 5 august 2025 16:00

Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi luat decizia de a ordona ocuparea completă a Fâșiei Gaza, potrivit unor relatări din presa israeliană de luni, citate de i24NEWS, The Jerusalem Post, Channel 12 și Ynet.„Decizia a fost luată”, a declarat un oficial din biroul premierului pentru Channel 12, citat de analistul politic Amit Sega. „Hamas nu va elibera mai mulți ostatici fără o capitulare totală, iar noi nu vom ceda. Dacă nu acționăm acum, ostaticii vor muri de foame, iar Gaza va rămâne sub controlul Hamas.”Ministerul de Externe al Palestinei a condamnat planurile raportate, îndemnând comunitatea internațională să intervină urgent pentru a opri implementarea acestora, indiferent dacă sunt intenții reale sau doar teste de reacție.Decizia ar urma să fie discutată marți, în cadrul ședinței cabinetului de război israelian, în timp ce conflictul din Gaza se apropie de doi ani de la izbucnire. Netanyahu se confruntă cu presiuni internaționale pentru a permite mai mult ajutor umanitar în enclava devastată, unde mii de civili mor din cauza atacurilor israeliene și a malnutriției.Cel puțin 74 de palestinieni, inclusiv 36 de persoane aflate la cozi pentru ajutoare, au fost uciși luni în atacuri israeliene, potrivit surselor medicale din Gaza. Bilanțul total al victimelor palestiniene depășește 60.930 de morți, dintre care cel puțin 18.430 sunt copii, conform autorităților sanitare locale.Netanyahu este supus și unei presiuni interne crescânde pentru a asigura eliberarea celor 49 de ostatici rămași în Gaza, dintre care 27 sunt presupus morți. Înregistrări recente i-au arătat pe Rom Braslavski și Evyatar David, doi dintre captivi, într-o stare de malnutriție severă.Premierul israelian a reiterat luni obiectivele războiului: eliminarea Hamas, eliberarea ostaticilor și transformarea Gazei într-o zonă care să nu mai reprezinte o amenințare pentru Israel.Pe de altă parte, Hamas acuză guvernul Netanyahu și susținătorii săi occidentali de „atrocități și genocid” împotriva poporului palestinian și de blocarea negocierilor pentru un acord de încetare a focului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 30 minute
10:30
Primăria Municipiului Chișinău a anunțat finalizarea etapelor pregătitoare pentru lansarea unui proiect strategic dedicat reabilitării râului Bâc și reducerii riscului de inundații în capitală. Detaliile au fost prezentate luni, 4 august 2025, de Primarul General Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a municipalității.Proiectul intitulat „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor” face parte din Programul pentru Orașe Verzi (Green City Action Plan) și are drept scop combaterea efectelor schimbărilor climatice, îmbunătățirea calității apei și creșterea rezilienței urbane în Chișinău.Licitațiile urmează să fie lansate la începutul anului 2026, în timp ce proiectul de execuție este aproape finalizat. Studiile pregătitoare au fost inițiate încă din anul 2023.Componentele-cheie ale proiectului: Reabilitarea rețelei de canalizare pluvială; Modernizarea infrastructurii pentru scurgerea apelor; Implementarea de soluții-pilot și durabile de drenaj urban; Instalarea de supape de reținere a apei; Reprofilarea unor sectoare ale râului Bâc pentru a reduce riscul de inundații și a crește capacitatea de transport a apei; Îmbunătățirea controlului asupra scurgerii apei în sistemul hidrografic.„Proiectul vine să răspundă nevoilor urgente ale Chișinăului în contextul schimbărilor climatice tot mai severe. Scopul nostru este nu doar să protejăm orașul de inundații, ci și să revitalizăm râul Bâc și să oferim un mediu urban mai curat și mai sănătos pentru locuitori”, a declarat Ion Ceban.Proiectul este implementat de Primăria Chișinău cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Fondului Verde pentru Climă (Green Climate Fund).
Acum o oră
10:20
Sudul Franței este cuprins de cel mai grav incendiu de vegetație din ultimele decenii, un dezastru natural pe care premierul francez l-a catalogat drept „fără precedent”, cu o posibilă legătură directă cu efectele încălzirii globale. Potrivit autorităților, o persoană a murit, trei sunt date dispărute și cel puțin 13 au fost rănite, în timp ce peste 11.000 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în departamentul Aude. La fața locului au fost mobilizați peste 2.000 de pompieri, susținuți de avioane, elicoptere și tehnică specializată. Ploile, care ar putea ajuta la stingerea focarelor, sunt așteptate abia în cursul săptămânii viitoare. Incendiul a dus la închiderea circulației pe una dintre cele mai importante axe rutiere dintre Franța și Spania – autostrada A9, între localitățile Narbonne și Perpignan. De asemenea, mai multe drumuri secundare și regionale au fost închise complet, iar accesul în zona afectată este strict interzis. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău a emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați sau care intenționează să tranziteze sudul Franței. Instituția le recomandă maximă prudență și consultarea periodică a surselor oficiale de informare, precum portalul: https://www.inforoute11.fr. Consulatul General al Republicii Moldova la Nisa informează că prefectura Aude a deschis un Centru Operațional și o celulă de criză, care poate fi contactată la numărul local: 09 70 80 90 40. Pentru situații de urgență, cetățenii moldoveni pot apela și Consulatul la numărul: +33 4 93 92 70 44. Autoritățile franceze continuă lupta contra flăcărilor, iar populația este sfătuită să evite deplasările neesențiale în zona calamitată.
10:10
Președintele american Donald Trump a cerut echipei sale să accelereze organizarea unor întâlniri cu liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Informația a fost dezvăluită de CNN, care citează surse din interiorul Casei Albe. Decizia a fost luată imediat după revenirea emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, din Moscova, unde a purtat discuții cu reprezentanți ai Kremlinului. Potrivit surselor, Trump i-a informat deja pe câțiva lideri europeni despre intenția sa de a avea, în zilele următoare, o întrevedere bilaterală cu Putin, urmată de o posibilă întâlnire trilaterală cu Zelenski. „Consilierii lui Trump au început imediat pregătirile. Deși astfel de întrevederi la nivel înalt necesită, de regulă, timp pentru planificare, fostul președinte le-a cerut colaboratorilor săi să se miște rapid”, notează CNN. Încă nu a fost stabilit locul unde ar putea avea loc aceste discuții, dar se discută mai multe variante, inclusiv posibilitatea ca întâlnirile să se desfășoare chiar săptămâna viitoare sau în decursul următoarelor două săptămâni, menționează New York Times. Postul Fox News adaugă că inițiativa ar fi fost încurajată și de Putin, care i-ar fi transmis lui Witkoff că își dorește o întâlnire directă cu Trump „la un moment dat”. Donald Trump a confirmat public că există „șanse foarte bune” ca aceste întrevederi să aibă loc. Secretarul de stat Marco Rubio a subliniat însă că succesul unui astfel de summit depinde de apropierea pozițiilor dintre Kiev, Moscova și partenerii europeni.
10:00
Peste 40 de misiuni au fost întreprinse de salvatorii și pompierii din Republica Moldova în urma intensificării vântului și ploilor din ziua de 6 august 2025. Cele mai dese solicitări au fost înregistrate în municipiul Chișinău, Soroca și Bălți . Conform informațiilor din subdiviziunile teritoriale, angajații IGSU au intervenit pentru realizarea lucrărilor de defrișare a arborilor căzuți, dar și eliberarea părților carosabile de copaci doborâți. La Bălți pe strada Visarion Puiu, în urma intensificărilor de vânt, un arbore s-a prăbușit peste o conductă de gaz. La fața locului au intervenit angajații Direcției regionale căutare salvare nr.2 care au defrișat copacul căzut, dar și l-au înlăturat. Tot în municipiul Bălți salvatorii au avut misiunea de a demonta un balcon de pe strada Decebal nr.35 întrucât acesta risca să se prăbușească în orice moment. De intervenția angajaților IGSU a fost nevoie și în localitatea Dușmani din raionul Glodeni, unde vântul puternic a smuls mai multe foi de ardezii de pe acoperișul gimnaziului din localitate. În urma intemperiilor victime nu au fost raportate. Comisiile pentru situații excepționale locale estimează suma prejudiciilor înregistrate.
Acum 2 ore
09:50
Este zi de doliu naţional în România pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, ce va înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea III. Steagul naţional este arborat în bernă la toate instituţiile şi autorităţile publice, în aeroporturi, gări şi autogări, la sediile partidelor şi ale sindicatelor.La Palatul Cotroceni, funeraliile de stat ale fostului preşedinte Ion Iliescu vor începe la ora 10:00, cu un scurt moment religios. Va urma ceremonia Gărzii la catafalc în sala Unirii, unde se află depus sicriul, apoi acesta va fi dus la biserica din curtea palatului, unde se va oficia slujba religioasă de înmormântare.După această slujbă, cortegiul funerar va pleca de la biserică şi se va îndrepta spre Poarta Marinescu, acolo unde Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" va prezenta ultimul onor prin înclinarea drapelului şi intonarea imnului naţional al României, după care sicriul va trece prin faţa Gărzii. Apoi, cortegiul funerar va porni pe Bulevardul Gheorghe Marinescu, va trece pe Şoseaua Panduri, Bulevardul Ghencea, Prelungirea Ghencea, şi va ajunge la Cimitirul Militar Ghencea III.La sosirea la cimitir, sicriul va fi amplasat pe un afet de tun, iar ceremoniile se vor încheia cu 21 de salve de artilerie. În prima parte a zilei, funeraliile de stat vor continua tot la Palatul Cotroceni, cu o succesiune de ceremonii menite să-i aducă un ultim omagiu primului preşedinte al României postdecembriste. Câteva sute de oameni au venit pe parcursul zilei de miercuri la Palatul Cotroceni pentru a-și lua rămas bun de la fostul președinte Ion Iliescu. Au fost prezenți nu doar politicieni și oficiali de rang înalt, ci și oameni simpli veniți din mai multe zone ale țării.Mulți dintre cei prezenți au așteptat în liniște zeci de minute pentru a trece prin fața sicriului depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. Unii au depus flori, alții s-au oprit câteva secunde în fața catafalcului, în timp ce alții au privit în tăcere, fără să se apropie.Vizitatorii au fost lăsați să intre în grupuri mici, într-un flux constant, iar politicenii nu au făcut declaraţii.Ion Iliescu a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani (n. 3 martie 1930). Era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost primul președinte al României postcomuniste, îndeplinind funcția de șef de stat în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004. Ulterior a fost senator, apoi s-a retras din viața politică.
09:50
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că mai sunt 7 zile în care cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care, în perioada votării, se vor afla pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda, Islandei, Japoniei, Republicii Coreea, Uniunii Australiei, Noii Zeelandei, se pot înregistra pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Până astăzi, 7 august 2025, peste 1 300 de cetățeni s-au înregistrat, cei mai mulți fiind din SUA (circa 700 de persoane) și Canada (370 de persoane). Înregistrarea pentru votul prin corespondență este o procedură obligatorie prin care alegătorul îşi exprimă intenția de a vota în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale/de curierat. Scopul procedurii este de a stabili numărul de alegători care optează pentru această metodă alternativă de vot și de a întocmi listele electorale pentru votul prin corespondență. Procesul de înregistrare se realizează online, prin intermediul paginii web oficiale https://vpc.cec.md. Alegătorul care dorește să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze: adresa poştală completă la care solicită să fie trimis prin poștă plicul cu materiale pentru votare; datele de contact  – adresa de e-mail şi numărul de telefon; fotografia cu faţa sa efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot: paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova (inclusiv cu termen de valabilitate expirat), buletinul sau cartea de identitate a cetăţeanului Republicii Moldova. Perioada de înregistrare se va încheia la data de 14 august 2025, ora locală a țării gazdă.
09:40
La moment, ofițerii INI și polițiştii din BPDS “Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale și procurorilor PCCOCS, desfășoară 78 de percheziții, în mai multe localități ale țării, într-o cauzǎ penală legată de finanțare ilegală și corupere electorală.  Acțiunile au loc la membrii și simpatizanții unei organizații criminale.Revenim cu detalii.
Acum 24 ore
16:50
Faptul că Plahotniuc deține mult material compromițător despre persoane importante din Republica Moldova nu este un mit, ci realitate, iar faptul că, până acum, nu a prea apărut nimic spectaculos în spațiul public înseamnă că el e totuși „un gentleman”. Constatarea aparține fostului premier Ion Sturza, făcut într-un interviu pentru RFI România.„Plahotniuc, cât n-ar fi de straniu, totuși, a fost un gentleman. El foarte rar a scos videoteca: un fost prim-ministru, fost președinte, dar în genere nu cred că o să avem un XXX. Plahotniuc a creat o întreagă infrastructură. El a corupt și a ancorat la dânsul 90 de procente din ce vedem noi astăzi”, a declarat Ion Sturza. Întrebat cum ar putea reveni Plahotniuc în politica moldovenească, în condițiile în care acesta ar fi detestat de majoritatea cetățenilor, Sturza a spus că n-ar fi atât de categoric, din acest punct de vedere. „Detestat pentru cine? Eu n-aș fi atât de categoric, lucrurile astea se uită. Nu-i asta atât de important, pentru că el nu va candida, personal, dar oamenii lui. Eu am o listă întreagă: foști președinți, prim-miniștri, președinți ai Curții Constituționale, deputați din toate partidele, care au fost agenții lui, care au primit bani de la dânsul”, a adăugat fostul premier.În context, el a ținut să sublinieze că Plahotniuc e mult mai periculos pentru actuala guvernare decât Șor.„Deci acestea nu sunt mituri. Plicurile nu sunt mituri. Videoteca nu e mit. În sensul ăsta el e un instrument mult mai periculos decât Șor. (...) Eu văd mulți astăzi care încearcă așa să devină și ei experți în probleme de etică, democrație și alte lucruri, dar în realitate, știu că  au avut  relații intime în sensul politic sau de bani cu Plahotniuc. Și mă amuz”, a mai spus Ion Sturza.
16:10
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, în cadrul ședinței de astăzi, 53 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. În context, a fost înregistrat simbolul electoral al partidului pentru participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, a fost confirmat reprezentantul partidului în Comisia Electorală Centrală pentru perioada electorală și confirmată persoana responsabilă de finanțe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale la acest scrutin.Candidații înregistrați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidența prevederilor art. 16 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, își vor suspenda activitatea din funcția pe care o dețin pe durata campaniei electorale. Nesuspendarea din funcție va duce la anularea înregistrării și excluderea candidatului respectiv din lista concurentului electoral. De asemenea, CEC a înregistrat și un candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Andrei Năstase. În context, a fost confirmată și persoana responsabilă de finanțe (trezorierul). Campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe pe 29 august 2025.
14:50
Rusia a lansat un atac masiv cu drone asupra unei stații de comprimare a Operatorului Sistemului de Transport al Gazelor din Ucraina, situată în regiunea Odesa, în apropiere de granița cu România. Potrivit Ministerului Energiei al Ucrainei, obiectivul lovit este important pentru importurile de gaze naturale în țară, făcând parte din traseul de transport al gazului lichefiat (LNG) din Grecia către depozitele ucrainene prin conducta transbalcanică.Oficialii nu au precizat numele stației vizate, dar surse neoficiale indică faptul că ar putea fi vorba despre stația de comprimare „Orlovka”, utilizată inclusiv pentru livrările de gaz către Republica Moldova și regiunea transnistreană. Atacul a fost efectuat cu zeci de drone, iar la fața locului echipele de intervenție evaluează amploarea pagubelor.„Dacă pagubele sunt majore, ar putea fi nevoie de aproximativ o lună pentru a readuce instalația la capacitate normală”, a explicat expertul în energie Ghenadi Rîabțev pentru agenția UNIAN. Acesta a subliniat că volumele de gaze transportate prin această rută erau relativ reduse, însă impactul atacului ar putea complica temporar aprovizionarea Ucrainei și a Transnistriei.Ucraina, confruntată cu rezerve de gaz la un nivel istoric minim, a fost nevoită să majoreze importurile, inclusiv din Azerbaidjan, prin conducta transbalcanică. Recent, Naftogaz a anunțat testarea livrărilor de gaze azere, iar autoritățile ucrainene sperau să asigure cel puțin 13,5 miliarde de metri cubi de gaz în depozite pentru a trece iarna în condiții de siguranță.Autoritățile ucrainene nu au oferit detalii privind amploarea avariilor și termenul exact de reluare a funcționării stației atacate.
14:20
Președintele PAS, Igor Grosu, a încălcat în mod repetat legislația electorală, ceea ce obligă CEC-ul să elimine acest partid din cursa electorală. Această solicitare a fost exprimată în timpul unui protest organizat la sediul Partidului Acțiune și Solidaritate de către reprezentanții Partidului Republican „Inima Moldovei”, scrie Telegraph.md.Participanții la acțiune și-au exprimat convingerea că, după 28 septembrie, Grosu va primi pedeapsa meritată și i-au înmânat un pachet cu pesmeți, ceai, țigări și papuci – obiecte care, în curând, se vor dovedi a fi foarte necesare pentru el.Potrivit liderului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, PAS a adoptat Codul Electoral pe care tot ei îl încalcă. „Grosu călătorește în Europa pe banii bugetului pentru a îndemna diaspora să voteze pentru PAS. El implică lideri europeni în campanie și le cere să susțină deschis PAS. Galbenii îi intimidează pe ambasadorii noștri, forțându-i, sub amenințarea concedierii, să facă agitație pentru PAS. Toate acestea sunt încălcări grave ale legislației electorale, pe care CEC-ul le ignoră complet”, a declarat Irina Vlah, solicitând Comisiei Electorale să anuleze înregistrarea PAS ca participant la alegeri.„Igor Grosu a recunoscut public că îi șantajează și le pune o condiție: dacă PAS nu rămâne la putere, atunci în satele și orașele lor nu vor fi apă, canalizare și drumuri. O astfel de atitudine este inadmisibilă. Aceasta nu este doar o încălcare a autonomiei autorităților locale. Este o încălcare a drepturilor oamenilor la propria opinie, la propriile viziuni”, a declarat liderul „Inima Molodovei” din Cantemir, Sergiu Butuc.„Această încălcare nu se întâmplă pentru prima dată! La alegerile prezidențiale, Maia Sandu a amenințat și ea: fondurile europene le vor primi doar acele orașe și sate care vor vota pentru referendum și pentru ea personal! Și ce vedem acum? Ea nu a fost pedepsită! Iar acum PAS face același lucru la alegerile parlamentare!”, a declarat Galina Corencenco, reprezentanta „Inima Moldovei” din Dondușeni.„Poliția și Procuratura dispun de toate instrumentele necesare pentru a iniția un dosar și a-l trage la răspundere pe Igor Grosu și pe alți reprezentanți ai partidului de guvernământ pentru ilegalitățile comise”, a declarat membrul Consiliului Politic Național al „Inima moldovei”, Victor Topal.În încheierea protestului, reprezentanții „Inima Moldovei” au făcut apel la observatorii naționali și internaționali să înregistreze abuzurile PAS și și-au exprimat încrederea că, după o viitoare schimbare de putere, alegerile din Moldova vor redeveni o competiție democratică, nu o luptă fără reguli, așa cum se întâmplă astăzi.
13:30
Andrei Năstase, potențial candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, a lansat o nouă propunere de reformă a justiției, inspirată din modelul elvețian. În cadrul emisiunii „7 zile cu Rodica Cravcenco” de la Cinema 1, acesta a declarat că procurorul general ar trebui ales direct de cetățeni și, la fel, demis tot prin voința populară. „Așa cum am propus să fie ales președintele de către întregul popor, propun acum să fie ales procurorul de cetățeni. În legea pe care o propun eu se va institui nu doar alegerea, dar și demiterea acestuia, exact cum am propus în 2015 alegerea președintelui de către întregul popor și demiterea acestuia tot de către popor, prin referendum”, a declarat Năstase. Politicianul a criticat clasa politică actuală pentru blocajele în aplicarea unor astfel de mecanisme democratice, subliniind diferența față de statele europene: „În Elveția oamenii fac referendumuri cam 8-9-10 pe an, dar în Republica Moldova nu se poate… Ce ne spun nouă de obicei politicienii – noi trebuie să ajungem ca în Elveția. Păi haideți să începem! Haideți să începem prin a institui în Republica Moldova dreptate, justiție, hai să combatem corupția, hai să combatem protecționismul.” Prin această propunere, Andrei Năstase spune că își dorește să ofere cetățenilor un rol real în numirea și controlul asupra celor mai importanți factori ai justiției, asigurând astfel independența procurorului general și reducerea influențelor politice asupra sistemului judiciar.
13:20
Pasagerii Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău vor avea, din 26 octombrie 2025, posibilitatea de a călători direct către capitala Bulgariei, Sofia, grație noii rute operate de compania aeriană Wizz Air. Este primul și singurul zbor direct din Republica Moldova spre Bulgaria, potrivit anunțului oficial al aeroportului. Zborurile vor fi disponibile de patru ori pe săptămână – marți, joi, sâmbătă și duminică – și vor oferi moldovenilor acces rapid atât la atracțiile culturale și istorice ale Sofiei, cât și la destinațiile populare de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, precum Sunny Beach, Nessebar, Albena sau Nisipurile de Aur. „Ne dorim ca tot mai mulți călători din Moldova să aibă acces la opțiuni de zbor inteligente și eficiente, iar această nouă rută este un exemplu clar al direcției în care mergem”, a declarat Anastasia Novak, Manager Comunicare Corporativă Wizz Air, menționând că inițiativa face parte din programul Customer First Compass, dedicat îmbunătățirii experienței pasagerilor. La rândul său, Natalia Cojocaru, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău, a subliniat că noua legătură aeriană va contribui la dezvoltarea turismului, la stimularea schimburilor economice și la consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Bulgaria. Rezervările pentru noua rută Chișinău – Sofia pot fi făcute deja pe site-ul oficial wizzair.com.
13:10
Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de abuzuri, presiuni asupra primarilor, agenților economici și membrilor MAN, folosind metode care, potrivit lui, nu au nimic în comun cu valorile europene. Mesajul a fost transmis într-un video publicat pe rețelele sociale. „Celor din PAS le spun să nu se ocupe de ‘răket’. Ați văzut cum diferiți exponenți, în special conducerea PAS, ‘încordează’ primarii și îi forțează să treacă la ei sau să voteze cu ei. Același lucru se întâmplă și cu reprezentanții MAN în teritoriu, care sunt constrânși să renunțe la activitate sau să migreze către alte partide”, a declarat Ceban. Potrivit liderului MAN, presiunile nu se limitează doar la nivel politic, ci vizează și mediul de afaceri: „Agenții economici sunt somați, li se spune că va veni FISC, ANSA, pompierii să-i controleze și să le blocheze activitatea dacă vor continua să colaboreze cu MAN.” Ion Ceban susține că actuala guvernare își pierde legitimitatea și mandatul, cerând cetățenilor să nu se lase intimidați: „Această putere nu este veșnică, este pe final de mandat. Fac apel către toată lumea – nu vă mai temeți de acești ipocriți. Datoria noastră este să scăpăm de acești incompetenți și iresponsabili care, sub lozinca pro-europeană, fac acțiuni anti-europene.” În încheiere, liderul MAN a adresat un mesaj direct celor aflați la putere: „Vă chem să vă luați labele murdare și să fiți, în primul rând, oameni. Nu distrugeți oameni, familii, businessuri, democrația, libera alegere, gândirea și nu distrugeți țara, în general. La televizor vorbiți despre valori europene, dar în realitate procedați total antieuropean și mișelește.”
12:30
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au desfășurat astăzi 53 de percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în cadrul unor cauze penale inițiate pe fapte de delapidare a averii străine și spălare de bani, comise de două sau mai multe persoane, cu utilizarea situației de serviciu. Potrivit materialelor cauzei, în vizorul CNA și PCCOCS se află factori de decizie din cadrul întreprinderilor de stat S.A. „Drumuri-Criuleni”, S.A. „Drumuri-Cimișlia” și S.A. „Drumuri-Căușeni”, care, în calitate de persoane publice și membri ai grupurilor de lucru responsabile de supravegherea și recepția finală a lucrărilor de reabilitare a drumurilor, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de fraudare a bugetului public. În conformitate cu probatoriul acumulat, aceștia ar fi pretins, acceptat și primit în mod sistematic mijloace financiare necuvenite de la diverși agenți economici, în schimbul favorizării acestora în procesul de execuție a lucrărilor publice. Printre acțiunile investigate se numără: subcontractări fictive, utilizarea de materiale de construcție de calitate inferioară, achiziționate la prețuri supraevaluate, raportarea unor lucrări nerealizate, falsificarea rapoartelor de laborator, înregistrarea unor facturi pentru lucrări neexecutate și introducerea nejustificată a unor lucrări suplimentare în proiectele contractate. De asemenea, investigațiile au scos la iveală o schemă adițională, pusă în aplicare de conducerea S.A. „Drumuri-Criuleni”, vizând trucarea procedurilor de achiziții publice. Prin impunerea unor criterii restrictive și nejustificate, erau favorizați anumiți agenți economici, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului public. Totodată, sumele de bani obținute prin activități ilegale au fost supuse unor operațiuni de spălare a banilor. Acestea au fost utilizate pentru procurarea de bunuri de lux, precum automobile, imobile și alte active cu valoare considerabilă, atât în Republica Moldova, cât și în afara țării. Ca rezultat al acțiunilor procesuale din 6 august curent, au fost reținute 5 persoane. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, contracte și mijloace financiare susceptibile a fi provenite din activități ilegale, relevante pentru cauza penală în examinare.
12:30
Partidul Republican „Inima Moldovei” organizează în aceste momente un protest la sediul PAS.
12:00
Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, își anunță oficial revenirea în politică. Într-un mesaj postat astăzi pe paginile sale publice acesta a lansat un apel către foștii săi colegi din PDM, pe care îi cheamă „să strângă rândurile” și să se mobilizeze pentru a da jos actuala guvernare, pe care o acuză că a vândut țara străinilor și a instituit teroare și haos, scrie Telegraph.md. „În economie e un adevărat prăpăd, e dezastru! Prețurile și tarifele la gaz, la electricitate și la produsele petroliere au devenit de câteva ori mai mari decât era normal să fie. Agricultorii au fost tratați în bătaie de joc și abandonați în plină secetă și criză. Biserica este umilită și dezbinată. Societatea este învrăjbită pe criterii etnice și ideologice. Oamenii de afaceri vând totul și pleacă din țară. Bugetarii sunt ținuți în frică. Se închid școli și universități. Oamenii părăsesc Moldova cu sutele și miile, în fiecare săptămână. Este marele exod al „vremurilor bune”. Justiția a fost transformată în servitoare a puterii PAS”, își începe mesajul Plahotniuc.De asemenea, el afirmă că profesioniștii din instituții sunt „umiliți și terorizați de niște incompetenți urcați la butoane pe listele PAS, pe relații sorosiste și de rudenie”.„Republica Moldova a fost transformată într-o colonie a intereselor geopolitice străine, unde deciziile politice importante sunt luate doar la sugestia ambasadelor străine ori după aprobarea cancelariilor din străinătate. În toată țara se aplică cenzura, represaliile și dictatura. Au fost închise televiziuni, au fost târâți pe jos protestatarii, au fost supuși presiunilor politicieni din opoziție, le-au fost deschise dosare penale, funcționează poliția politică. Conducerea statului își vânează cetățenii prin sancțiunile impuse prin intermediul altor țări, ceea ce reprezintă o anomalie, când puterea își distruge metodic oamenii, cu ajutorul unor puteri străine”, adaugă Plahotniuc.În acest context, acesta cheamă lumea să riposteze împotriva „guvernării galbene”, care, potrivit lui, încearcă acum, prin toate mijloacele, să păstreze puterea cu orice preț.„Majoritatea absolută a moldovenilor s-au săturat până în gât de vremurile lor „bune” și vor ca Moldova se revină la vremuri normale, așa cum a fost înainte, când se construia, când prețurile erau ținute sub control, iar guvernarea lucra pentru oameni, nu pentru o mână de ONG-iști obraznici și total incompetenți. Am primit multe semnale și mesaje care confirmă că lumea nu mai suportă această bătaie de joc și își pune speranța într-o salvare, inclusiv își pune speranța în mine, ca să scoatem țara din ghearele guvernării uzurpatoare PAS”, subliniază fostul lider PDM, adăugând că este hotărât să revină ca să le strice planurile celor de la putere.„Și nu doar pentru că am motive personale să o fac, dar, în primul rând, pentru că văd și înțeleg, ca și majoritatea oamenilor din țara noastră, că, dacă îi mai lăsăm patru ani la putere, din Republica Moldova nu va mai rămâne nici economie, nici populație, nici viitor, nici piatră pe piatră. Fac un apel către toți foștii mei colegi din guvern și parlament, către toți foștii și actualii noștri primari, consilieri, funcționari publici, către numeroșii susținători de cândva, către oamenii din mediul public și privat, care nu sunt de acord cu abuzurile și nedreptățile care se întâmplă.Haideți să strângem rândurile și să formăm un pol puternic, hotărât, profesionist, care să dea jos această guvernare incapabilă și să o trimită la groapa de gunoi a istoriei. Haideți să refacem echipa noastră, care a știut, înainte de venirea „vremurilor bune” și gălbejite, să asigure vremuri normale și sigure pentru țară și cetățeni”, a mai menționat Vlad Plahotniuc.Potrivit lui, PAS și viața normală sunt lucruri „care se exclud reciproc”.„Nu vă temeți, pentru că această guvernare nerușinată și abuzivă se hrănește din dezbinare și din fricile oamenilor. Dacă oamenii vor înceta să se teamă, atunci cei din PAS vor fugi ca șobolanii! Ridicați capetele, ridicați vocea, uniți-vă, puneți-vă ca scop să dăm jos gruparea agresivă și distrugătoare care parazitează pe spatele statului și al poporului. Vă îndemn să trecem de la așteptări și de la intenții la coeziune și la fapte, așa cum am mai făcut! Iar partea mea de implicare și de contribuție politică se va simți tot mai mult”, își încheie mesajul Vlad Plahotniuc.
11:20
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 6 august, semnarea Aranjamentului Administrativ pentru aplicarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze în domeniul securității sociale, semnat la Paris la 10 martie 2025. Pentru prima dată, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaș și pensii de invaliditate. Ce prevede acordul: Recunoașterea stagiului de cotizare și a contribuțiilor achitate în ambele țări; Plata directă a pensiei, indiferent unde locuiește beneficiarul; Fără drumuri inutile — cererile vor putea fi depuse din țara de reședință; Colaborare directă între autoritățile din Moldova și Franța; Evitarea dublei contribuții pentru cei care lucrează temporar în celălalt stat.Acordul va intra în vigoare la scurt timp după finalizarea procedurilor interne de aprobare a Aranjamentului tehnic de către partea franceză.
11:10
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „1 la 1” că formațiunea sa și-a stabilit ca prioritate aderarea Republicii Moldova la spațiul Schengen, obiectiv pe care îl consideră mai realist și mai rapid de atins decât integrarea în Uniunea Europeană. „Nici eu, niciun alt politician nu are dreptul să meargă împotriva voinței cetățenilor Republicii Moldova. Dacă aproximativ 60% dintre moldoveni susțin integrarea europeană, nimeni nu trebuie să decidă în locul lor. Pentru mine contează ca oamenii din țara noastră să trăiască la fel ca în Europa”, a subliniat Usatîi. Potrivit acestuia, aderarea la Schengen ar aduce beneficii imediate cetățenilor, în special libertatea de a călători fără restricții în spațiul european. „Pentru asta avem nevoie de o justiție funcțională, securitate națională consolidată și dezvoltare economică”, a explicat liderul Partidului Nostru. Renato Usatîi a adăugat că Republica Moldova ar trebui să urmeze modelul Elveției, țară care, deși nu este membră a Uniunii Europene, se bucură de acces în spațiul Schengen datorită standardelor ridicate în domeniile-cheie. „Sunt realist și privesc lucrurile pragmatic. Aderarea la Schengen este un obiectiv realizabil și trebuie să fie o prioritate națională”, a concluzionat politicianul.
11:00
Premierul Dorin Recean a anunțat, într-un mesaj video, că Guvernul Republicii Moldova va direcționa aproape 3 milioane de lei din fondul de intervenție pentru a sprijini mai multe localități afectate de vijelii și ploi torențiale în lunile mai și iunie. „Am finalizat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Anumite regiuni au fost grav afectate de calamități, iar Guvernul vine în ajutorul oamenilor. Fondurile alocate vor fi utilizate pentru reparația drumurilor deteriorate de intemperii”, a declarat premierul. Astfel, în raionul Orhei, satele Brăviceni, Zahoreni și comuna Seliște vor primi în total 1 milion 449 de mii de lei. Satul Dolna din Strășeni va beneficia de 220 de mii de lei, satul Buțeni din Hîncești – de 728 de mii de lei, iar Singureni din Rîșcani – de 529 de mii de lei. Dorin Recean a dat asigurări că Guvernul va continua să intervină ori de câte ori este necesar pentru a sprijini comunitățile afectate de fenomenele meteorologice extreme.
Ieri
10:50
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova are, începând cu 6 august 2025, un nou director. Vasile Șaramet a demisionat din funcție, iar Guvernul l-a desemnat pe Andrei Ceban drept succesor la șefia instituției. Decizia vine la aproape un an după ce Șaramet a fost numit director al AAC, în august 2024. Acesta a activat în cadrul autorității din 2016, ocupând diverse funcții până la preluarea conducerii. Noul director, Andrei Ceban, are o experiență vastă în sectorul aviației civile, unde a ocupat funcții tehnice și administrative, fiind apreciat ca un profesionist în domeniu.
10:30
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) condamnă ferm acțiunile concertate de intimidare la adresa judecătorilor și a membrilor Consiliului, acțiuni menite să submineze independența justiției și să influențeze pronunțarea unor hotărâri în cauze de interes public major. Potrivit comunicatului oficial, judecătorul care a examinat recent dosarul Evgheniei Guțul a fost ținta unor presiuni grave, constând în mesaje directe cu amenințări cu moartea, fotografii macabre cu victime asasinate și apeluri telefonice repetate, inclusiv pe timpul nopții. Un membru al CSM a fost, la rândul său, vizat de amenințări similare, cu scopul de a-l constrânge să acționeze împotriva legii și propriei conștiințe. Consiliul atrage atenția că aceste atacuri nu reprezintă incidente izolate, ci elemente ale unei campanii coordonate împotriva independenței justiției, alimentată și de discursuri inflamatoare ale unor politicieni, inclusiv persoane cercetate penal, care lansează campanii de denigrare împotriva sistemului judiciar. „Justiția nu se va lăsa intimidată. Vom interveni instituțional în sprijinul fiecărui magistrat amenințat și vom utiliza toate pârghiile legale pentru a asigura protecția acestora”, a transmis CSM, subliniind că independența judecătorilor este fundamentul statului de drept. Consiliul a lansat mai multe apeluri:  • Către organele de anchetă – Procuratura și Ministerul Afacerilor Interne sunt îndemnate să investigheze cu prioritate aceste atacuri și să identifice autorii, prevenind escaladarea violenței.  • Către magistrați – să raporteze orice formă de presiune sau influență nelegitimă și să își exercite funcția cu fermitate, bazându-se doar pe lege și conștiință.  • Către asociațiile profesionale – să se solidarizeze public cu mesajul CSM în apărarea actului de justiție. „Apărăm nu doar persoane, ci ideea de justiție independentă. Este o linie roșie care nu trebuie și nu va fi niciodată tolerată”, se arată în comunicat.
10:00
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României, Ion Iliescu, a părăsit în această dimineață Spitalul „Agrippa Ionescu” și a fost depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde are loc ceremonia oficială de prezentare a condoleanțelor. Sicriul a fost așezat pe catafalc, iar înalți oficiali ai statului român, printre care premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu și ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, au sosit deja pentru a aduce un ultim omagiu. Cetățenii care doresc să-și prezinte respectul față de fostul șef al statului vor putea face acest lucru astăzi, între orele 13:00 și 18:00, la Palatul Cotroceni. Ziua de joi, 7 august, a fost declarată zi de doliu național, iar în aceeași zi va avea loc înmormântarea la Cimitirul Militar Ghencea III. Este pentru prima dată în perioada post-comunistă când România organizează funeralii de stat pentru un fost președinte. Ion Iliescu a fost primul președinte al României după căderea regimului comunist, ales în mai 1990 cu un scor istoric de peste 85%. A mai deținut funcția de șef al statului în două mandate ulterioare, între 1992-1996 și 2000-2004, conducând țara timp de aproape 11 ani. Reguli stricte de acces la ceremonie Organizatorii au anunțat reguli clare pentru accesul publicului la eveniment. Participanții trebuie să poarte ținută sobră, în culori închise, și să prezinte un document de identitate. Accesul se va face doar după un control individual de securitate, inclusiv al bagajelor. Este interzis accesul copiilor sub 14 ani, precum și utilizarea telefoanelor mobile, aparatelor foto sau a altor dispozitive electronice în interiorul Palatului Cotroceni. Vizitatorii nu pot intra cu obiecte periculoase, bagaje voluminoase sau alte articole care pot afecta siguranța publicului. Flori și lumânări pot fi depuse exclusiv în spațiul amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului. În interior, se solicită păstrarea liniștii și respectarea indicațiilor personalului Administrației Prezidențiale și al Serviciului de Protecție și Pază.
09:20
Forțele ruse au lansat în noaptea de 5 spre 6 august un atac masiv cu drone asupra infrastructurii civile din zona Ismail, Ucraina, în apropierea graniței cu România, potrivit unui comunicat MApN.Astfel, pentru a doua noapte consecutiv, Forțele Armate ale Federației Ruse au lovit Odesa și regiunea Odesa. Surse ucrainene vorbesc despre prezența în zonă a unui număr mare de drone rusești.UAV-urile Geran au vizat, în primul rând, stația de distribuție a gazelor Orlovka din apropierea satului cu același nume din districtul Izmail. Stația este situată în apropierea graniței cu România, iar prin ea au fost furnizat gaze Ucrainei din Europa, îndeosebi din Grecia, Turcia și România.De asemenea, seara și noaptea, rușii au efectuat lovituri asupra Kievului și a regiunii Kievului, precum și asupra localităților Harkov și Sumy. Aici însă Forțele Aerocosmice ruse au întrebuințat mai mult bombe de aviație cu module universale de corecție și planare.Potrivit unor surse ucrainene, apărarea antiaeriană a lucrat și în localitatea Slaviansk din regiunea Donețk, pentru a respinge atacurile dronelor Geran. Anterior, experții ucraineni au emis o serie de concluzii conform cărora noile drone rusești, în special cele cu reacție, sunt foarte greu de interceptat.Deocamdată, reprezentanții Forțelor Aeriene ale Ucrainei nu au oferit o imagine mai exactă a loviturilor rusești din timpul nopții, dar probabil că o vor face mai târziu în curasul zilei.Cu toate acestea, se poate aprecia că atacul rusesc nu a fost unul de amploarea ultimelor, fiind folosite numai câteva zeci de drone de atac, în comparație cu alte nopți în care au fost lansate aproximativ 500 de UAV-uri.
5 august 2025
20:50
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în centrul discuțiilor aflându-se necesitatea urgentă a opririi războiului și consolidarea sprijinului militar pentru apărarea Ucrainei.„Am avut o conversație productivă cu președintele Trump. Esențialul este, desigur, oprirea războiului. Suntem recunoscători președintelui SUA pentru toate eforturile depuse în numele unei păci corecte și de durată. De luni de zile războiul ar fi putut fi deja oprit, dacă Rusia nu l-ar fi prelungit”, a transmis Zelenski pe Telegram.Liderul ucrainean a precizat că discuțiile au vizat și coordonarea acțiunilor defensive dintre cele două țări, inclusiv un proiect de acord privind livrarea de drone americane către Ucraina. „Proiectul este pregătit de partea ucraineană, suntem gata să-l discutăm în detaliu și să-l semnăm. Ar putea fi unul dintre cele mai puternice acorduri”, a spus președintele Ucrainei, mulțumind poporului american pentru sprijinul acordat.De asemenea, Zelenski a subliniat că l-a informat pe Trump despre intensificarea atacurilor rusești asupra Kievului și altor orașe ucrainene, precum și despre efectul sancțiunilor internaționale asupra economiei Rusiei. „Economia lor continuă să scadă, iar hotărârea președintelui Trump în privința sancțiunilor poate schimba multe lucruri”, a afirmat liderul de la Kiev.Convorbirea a inclus și discuții despre inițiativele europene privind sprijinul militar pentru Ucraina. În ultimele zile, Olanda, Suedia, Norvegia și Danemarca au alocat împreună peste un miliard de dolari pentru achiziția de armament american, inclusiv rachete pentru sistemele Patriot, livrări coordonate prin intermediul NATO.„Acești pași reprezintă o nouă bază reală pentru securitatea pe termen lung a Europei. Rusia nu va transforma niciodată Europa într-un continent al războiului”, a subliniat Zelenski.
18:20
Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani. Acesta s-a stins după aproape două luni petrecute în spital, informează presa de peste Prut.„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați! Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare”, transmite Guvernul de la București.Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 9 iunie, cu probleme respiratorii, medicii stabilind ulterior că suferea de cancer pulmonar, a transmis Digi24.ro.Născut la data de 3 martie 1930, în perioada Regatului României, Ion Iliescu a fost o figură centrală a scenei politice românești în perioada de tranziție de după 1989, ocupând funcția de președinte al României în trei mandate: provizoriu în 1990 ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale între 22 decembrie 1989 și 20 mai 1990, apoi ales prin vot popular în 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, amintește Calea Europeană.Aceeași sursă amintește că Ion Iliescu a fost format ca inginer cu studii la Moscova în perioada comunistă, a fost membru al aparatului Partidului Comunist Român și a avut o carieră în structurile statului înainte de a fi marginalizat politic în anii ’80 de Nicolae Ceaușescu. Revenirea sa în prim-plan s-a produs în contextul Revoluției din decembrie 1989, când a preluat conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale, organismul care a asigurat tranziția de la regimul comunist.
17:20
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii, care și-a început misiunea în țara noastră.  Oficialii au accentuat importanța menținerii dialogului strategic moldo-american pentru promovarea valorilor comune și dezvoltarea țării noastre. La final, premierul Dorin Recean i-a urat însărcinatului cu afaceri al SUA succes în activitate, reafirmând angajamentul Republicii Moldova pentru consolidarea relației bilaterale și valorificarea oportunităților în domeniile de interes reciproc, în special în plan economic.
16:00
Liderii Blocului ALTERNATIVA au susținut astăzi, 5 august, o conferință de presă în cadrul căreia au prezentat patru piloni fundamentali pe care îi consideră esențiali pentru consolidarea Republicii Moldova. Mesajul lor a fost adresat viitorilor competitori electorali, partide și blocuri politice, în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.Potrivit lui Ion Ceban, președintele MAN, ideile expuse sunt rezultatul a peste 300 de întâlniri cu cetățenii din întreaga țară. El a respins narativul promovat de actuala guvernare, potrivit căruia scrutinul ar avea doar două opțiuni – „victoria PAS” sau „triunful prorusesc” – ambele scenarii fiind, în opinia sa, nocive pentru țară.Primul pilon al Blocului ALTERNATIVA este „Moldova Europeană”, proiect național bazat pe accelerarea integrării în UE prin respectarea foii de parcurs și îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare. „Integrarea europeană trebuie să unească societatea, nu să fie transformată într-un steag de partid sau un instrument de frică”, a declarat Ceban.Al doilea pilon, prezentat de Ion Chicu, președintele PDCM, vizează o „economie liberalizată, susținută prin stimulente eficiente”, cu reducerea poverii fiscale, investiții masive în infrastructură și educație, precum și sprijin real pentru producătorii autohtoni.Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a expus al treilea pilon – „neutralitatea și garanțiile democratice” –, subliniind necesitatea negocierilor reale privind retragerea trupelor ruse și consolidarea drepturilor și libertăților fundamentale, ca măsură de protecție împotriva destabilizării externe.Cel de-al patrulea pilon, prezentat de Mark Tkaciuk, este „Moldova reîntregită”, printr-o abordare constructivă a problemei transnistrene, considerată cheia unei piețe interne solide și a unui comerț extern stabil.Liderii Blocului ALTERNATIVA au menționat că orice alianțe viitoare vor fi construite doar cu formațiuni politice care împărtășesc obiectivul consolidării și unității naționale.
16:00
Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi luat decizia de a ordona ocuparea completă a Fâșiei Gaza, potrivit unor relatări din presa israeliană de luni, citate de i24NEWS, The Jerusalem Post, Channel 12 și Ynet.„Decizia a fost luată”, a declarat un oficial din biroul premierului pentru Channel 12, citat de analistul politic Amit Sega. „Hamas nu va elibera mai mulți ostatici fără o capitulare totală, iar noi nu vom ceda. Dacă nu acționăm acum, ostaticii vor muri de foame, iar Gaza va rămâne sub controlul Hamas.”Ministerul de Externe al Palestinei a condamnat planurile raportate, îndemnând comunitatea internațională să intervină urgent pentru a opri implementarea acestora, indiferent dacă sunt intenții reale sau doar teste de reacție.Decizia ar urma să fie discutată marți, în cadrul ședinței cabinetului de război israelian, în timp ce conflictul din Gaza se apropie de doi ani de la izbucnire. Netanyahu se confruntă cu presiuni internaționale pentru a permite mai mult ajutor umanitar în enclava devastată, unde mii de civili mor din cauza atacurilor israeliene și a malnutriției.Cel puțin 74 de palestinieni, inclusiv 36 de persoane aflate la cozi pentru ajutoare, au fost uciși luni în atacuri israeliene, potrivit surselor medicale din Gaza. Bilanțul total al victimelor palestiniene depășește 60.930 de morți, dintre care cel puțin 18.430 sunt copii, conform autorităților sanitare locale.Netanyahu este supus și unei presiuni interne crescânde pentru a asigura eliberarea celor 49 de ostatici rămași în Gaza, dintre care 27 sunt presupus morți. Înregistrări recente i-au arătat pe Rom Braslavski și Evyatar David, doi dintre captivi, într-o stare de malnutriție severă.Premierul israelian a reiterat luni obiectivele războiului: eliminarea Hamas, eliberarea ostaticilor și transformarea Gazei într-o zonă care să nu mai reprezinte o amenințare pentru Israel.Pe de altă parte, Hamas acuză guvernul Netanyahu și susținătorii săi occidentali de „atrocități și genocid” împotriva poporului palestinian și de blocarea negocierilor pentru un acord de încetare a focului.
15:40
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus confiscarea a peste 56,6 milioane de lei în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid Politic „Șor”, în care figurează guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, și o altă inculpată – secretară a Oficiului Central al formațiunii.Potrivit Procuraturii Anticorupție, din contul Evgheniei Guțul vor fi confiscate 40 905 637 lei, iar din cel al celei de-a doua inculpate – 9 748 425 lei. În plus, în folosul statului au fost confiscate și 5,8 milioane de lei ridicate în timpul perchezițiilor, precum și două telefoane mobile.Confiscarea banilor vine în urma sentinței pronunțate pe 5 august, când instanța le-a declarat vinovate pe cele două inculpate pentru acceptarea cu bună știință a finanțării ilegale a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită și în calitate de complici.Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, iar cealaltă inculpată – la 6 ani de detenție, ambele fiind private de dreptul de a ocupa funcții de conducere în cadrul partidelor politice pentru o perioadă de 5 ani. Sechestrul aplicat asupra bunurilor acestora a fost menținut.Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
15:40
Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat la condamnarea de astăzi a guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, la 7 ani de închisoare, acuzând guvernarea de „justiție televizată și motivată politic”.„Art. 89 Cod penal prevede amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi persoane cu copii în vârstă de până la 8 ani. A batjocori o mamă cu copii mici în brațe e o tiranie la limita discernământului”, a scris Furtună într-o postare pe rețelele sociale.Potrivit acesteia, numai o instanță independentă și imparțială poate decide definitiv vinovăția sau nevinovăția Evgheniei Guțul, însă actuala guvernare ar urmări alt scop: „PAS a transmis un mesaj societății că asta se poate întâmpla cu oricine. Reforma justiției marca PAS a eșuat!”Amintim că pe 5 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut-o vinovată pe Evghenia Guțul pentru acceptarea finanțării ilegale a fostului Partid Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat și a dispus confiscarea a peste 40 milioane de lei din contul acesteia. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
15:20
Partidul Republican „Inima Moldovei” afirmă că decizia în dosarul Evgheniei Guţul, Başcanul Autonomiei Găgăuze, este una motivată politic, iar întregul proces a fost o farsă, care a arătat încă o dată adevărata atitudine a guvernării faţă de justiţie, care a devenit o bâtă politică în mâinile PAS.Potrivit formațiunii, cazul Başcanului Găgăuziei arată şi atitudinea guvernării în general faţă de opoziţie, faţă de toţi acei care au alte viziuni şi opinii decât PAS.„Noi nu o dată am declarat şi am prezentat dovezi concrete că Republica Moldova nu mai este un stat de drept, ci un stat în care dictatura se instaurează tot mai mult.Cerem guvernării să înceteze persecutarea opoziţiei, distrugerea democraţiei şi sfidarea statului de drept. Dacă PAS nu-şi va revizui atitudinea faţă de cei care au alte opinii şi viziuni politice, va trebui să-şi asume consecinţele, care pot fi destul de dure”, se mai spune în declarația partidului.
14:30
Potențialul candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Andrei Năstase, vine cu un set de propuneri menite să schimbe din temelii administrația, justiția, echitatea socială și modul de implicare a diasporei în dezvoltarea țării. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, acesta a subliniat că misiunea sa este de a „apăra Moldova ca pe Familie”, având la bază trei valori fundamentale: curaj, demnitate și credință.- Reforma administrației și a finanțelor publiceNăstase propune reducerea numărului de deputați de la 101 la 61 și micșorarea ministerelor de la 14 la 9. Totodată, acesta se pronunță împotriva salariilor „nesimțite” pentru șefii din instituțiile publice și propune eliminarea consiliilor raionale, oferind mai multă putere și independență primăriilor. „Putem economisi 10 miliarde de lei în doar 4 ani”, afirmă politicianul.- Justiție independentă și pedepse mai durePrintre măsurile-cheie, Năstase anunță alegerea procurorului general de către popor, nu de către partide sau grupuri de interese. El propune închisoare pe viață pentru marea corupție, trădarea de patrie, pedofilie și traficul de droguri cu implicarea copiilor, precum și răspunderea magistraților pentru pierderile Moldovei la CEDO.- Echitate socială de tip europeanProgramul său prevede introducerea unui venit minim garantat prin Constituție, pensii europene de 40% din salariu, scăderea prețurilor la produsele de bază și medicamente, sprijin financiar pentru familiile cu copii (3000 lei/lună până la 3 ani și 1000 lei/lună până la majorat) și restituirea celor 15% reținuți din pensii.- Ordine politică și electorală corectăNăstase cere pedepse cu executare pentru fraudarea alegerilor și introducerea votului proporțional pe liste deschise. De asemenea, dorește ca mișcările civice și diaspora să poată participa în mod direct în alegeri, nu doar partidele politice.- Sprijin pentru DiasporaCandidatul promite zero taxe și impozite pentru banii trimiși acasă de moldovenii plecați peste hotare și crearea unui Fond Național de Dezvoltare în care diaspora să aibă un rol activ.„Țara noastră are nevoie de reguli clare, dreptate adevărată și echitate socială europeană. Putem construi Moldova demnă și curajoasă pe care o merităm cu toții”, a conchis Năstase.
14:00
Oleg Pruteanu, cunoscut în lumea criminală cu pseudonimul „Borman”, este vizat într-o serie de acuzații care ridică semne de întrebare serioase asupra implicării grupărilor interlope în destabilizarea situației politice din Republica Moldova. Potrivit unei investigații publicate de INDEPENDENT, Pruteanu ar acționa la comanda autorității criminale Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”, o figură cunoscută pentru legăturile sale cu serviciile speciale rusești, transmite Telegraph.md. Numele lui Oleg Pruteanu a apărut de-a lungul anilor în mai multe dosare penale. În 2017, Ministerul de Interne de la Moscova a efectuat percheziții ample în cadrul acestui dosar, în care Pruteanu este suspectat de implicare în rețele transfrontaliere de droguri.Surse din instituțiile de drept din Republica Moldova au declarat pentru INDEPENDENT că dosarul penal intentat în Federația Rusă este folosit ca mijloc de șantaj asupra lui Pruteanu de către serviciile secrete ruse. Acesta ar fi sub controlul FSB, iar activitatea grupării pe care o conduce s-ar încadra într-un plan mai amplu de destabilizare politică, în contextul alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025.Pe 30 iulie, după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, Maia Sandu a avertizat că grupările criminale din Republica Moldova, inclusiv cea condusă de „Borman”, acționează sub coordonarea directă a lui Caramalac, descris ca un „pion FSB”.„Grupările criminale, între care și așa-numitul ‘grup Borman’, sunt parte a unei rețele coordonate de Federația Rusă, care vizează destabilizarea țării în perioada electorală”, a declarat Sandu.La o zi după aceste declarații, Oleg Pruteanu și avocata sa, Ala Raețchi – care este și soacra sa – au apărut într-un interviu difuzat de jurnalista Julieta Savițchi. Potrivit INDEPENDENT, soțul acesteia, Anatol Mătăsaru, administrează canalul de TikTok „TheSovietCocaineUnion”, unde sunt publicate informații transmise direct de Pruteanu.Aceleași surse din instituțiile de aplicare a legii afirmă că, recent, Pruteanu ar fi cumpărat în jur de 80 de automobile de la două companii auto din Chișinău. Aceste vehicule ar urma să fie folosite în acțiuni de destabilizare, inclusiv în eventuale proteste coordonate sau intervenții stradale, în perioada preelectorală.Conform informațiilor publicate, interlopul circulă prin Chișinău escortat de un grup de 7–8 bodyguarzi cu antecedente penale, cunoscuți în mediile criminale pentru implicarea în trafic de droguri și șantaj.Cu toate că Maia Sandu a adus acuzații directe și a avertizat public asupra riscurilor de destabilizare, instituțiile de forță – SIS, CNA, MAI și Procuratura Generală – nu au reacționat vizibil până la acest moment. INDEPENDENT remarcă faptul că, la aproape o săptămână de la declarațiile președintelui, nu există informații despre vreo acțiune procedurală inițiată în baza acestor semnale.Între timp, rețelele folosite de grupările interlope rămân active, iar tăcerea autorităților alimentează suspiciuni privind capacitatea sau voința de a reacționa la amenințările cu potențial destabilizator venite din interior, dar coordonate din exterior.
13:00
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, premierul polonez, Donald Tusk, și președintele României, Nicușor Dan, ar putea veni la Chișinău pentru a sărbători Ziua Independenței Republicii Moldova. Informația a fost publicată de Euronews.ro, cu referire la surse ale redacției. Nici Ministerul Afacerilor Externe și nici Președinția de la Chișinău nu au confirmat, până la această oră, vizitele celor patru demnitari străini în R. Moldova, pe 27 august.Euronews scrie că înalții oaspeți vor participa la ceremoniile de Ziua Independenței, iar președintele României, Nicușor Dan – și la manifestațiile dedicate Zilei Limbii Române, sărbătorite pe 31 august.De asemenea, Nicușor Dan, Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk vor avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu alți oficiali de la Chișinău.Precizăm că Nicușor Dan, Emmanuel Macron și Donald Tusk au mai vizitat și anterior R. Moldova, în timp ce cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, ar veni pentru prima dată la Chișinău.
11:50
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și  viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan au semnat Memorandumul de Înțelegere privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice. Conform acestui acord, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Emiratele […] The post Cetățenii moldoveni vor putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite first appeared on Liber TV.
11:40
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, lansează un apel ferm către Ministerul Afacerilor Interne, cerând reacții mai prompte și eficiente ale poliției la sesizările locuitorilor privind adunările zgomotoase și consumul de alcool și droguri în curțile blocurilor din capitală. „Cetățenii se plâng tot mai des de adunările zgomotoase și consumul de alcool și substanțe interzise în curțile blocurilor, mai ales noaptea târziu, după ora 23, 00, 01. Sunt situații foarte frecvente în care se consumă droguri, iar lumea în aceste curți aiurește. La aceste plângeri, foarte des, poliția nu reacționează sau reacționează insuficient”, a declarat edilul în cadrul unei ședințe cu serviciile municipale. Ceban susține că intervențiile poliției sunt adesea întârziate sau lipsesc cu desăvârșire, lăsând locuitorii fără protecție în fața acestor derapaje. „Oamenii trebuie să se poată odihni normal, fără frica că cineva le strică geamul sau orice altceva, că nu sare nimeni la bătaie în cazul în care cineva se întoarce acasă târziu”, a subliniat primarul. Edilul solicită MAI să întărească patrulele și să ia măsuri ferme pentru a reda siguranța în spațiile dintre blocuri, transformate în ultimul timp în zone nesigure pentru locuitori.
11:20
Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți, efectuează urmărirea penală într-o cauză privind suspiciuni de comitere a infracțiunii de trafic de influență, inclusiv cu primirea de bunuri în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor cauzei, un avocat este bănuit că ar fi pretins și primit suma de 50 000 euro, în mai multe tranșe, de la o persoană, susținând că are influență asupra unor magistrați, în scopul influențării unei hotărâri într-un dosar civil. Banii ar fi fost oferiți pentru ca avocatul să determine judecătorii să caseze o decizie emisă de o instanță inferioară, prin care o companie urma să restituie o datorie de aproape 3 milioane de lei către o altă firmă. Tot acest avocat este vizat și într-un nou episod, începând cu 25 iulie 2025, în care ar fi pretins 7 000 euro de la aceeași persoană, invocând că poate influența persoane publice, astfel încât acestea să claseze un dosar penal în care beneficiarul plății este cercetat pentru infracțiuni grave. În urma măsurilor speciale de investigație desfășurate în municipiul Chișinău, sub controlul CNA, suma de 7 000 euro a fost transmisă avocatului, care a fost reținut în flagrant delict. În urma percheziției asupra automobilului de model „Land Rover Discovery”, a fost depistată suma de 7000 de euro.
Mai mult de 2 zile în urmă
10:20
Kremlinul amână în continuare discuțiile serioase privind un posibil armistițiu cu Ucraina, în pofida presiunilor internaționale tot mai mari. Potrivit Politico, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat luni că Vladimir Putin „nu exclude” o întâlnire cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, însă doar după ce va fi realizată o „anumită muncă pregătitoare” la nivel de experți – lucru care, susține Moscova, încă nu a fost făcut. Această nouă declarație vine în contextul ultimatumului dat de președintele american Donald Trump, care a cerut Rusiei să accepte un armistițiu până la 8 august, avertizând că în caz contrar vor fi impuse măsuri tarifare suplimentare. Inițial, Trump oferise un termen de 50 de zile, dar l-a redus recent, afirmând că este „dezamăgit” de lipsa de acțiune a lui Putin. De partea sa, președintele Ucrainei a reiterat necesitatea unor negocieri reale și directe. „Știm foarte bine cine ia deciziile în Rusia, de aceea propunem să trecem de la discuțiile tehnice la întâlnirea la nivel de lideri”, a declarat Zelenski, subliniind că la o eventuală întrevedere cu Putin ar trebui să participe și reprezentanți europeni. Politico notează că Moscova a lăsat de mai multe ori să se înțeleagă că ar fi dispusă să negocieze încetarea războiului, însă cu condiții vagi și dificil de acceptat, ceea ce a permis Kremlinului să prelungească conflictul, să continue atacurile și să ocupe noi teritorii. În acest context, Donald Trump urmează să trimită din nou, în zilele următoare, pe trimisul său special Steve Witkoff la Moscova pentru a discuta perspectivele unui acord de pace. Între timp, Zelenski a reamintit că există deja propuneri clare privind încetarea focului – atât ucrainene, cât și americane –, dar Rusia a preferat de fiecare dată să câștige „încă timp pentru război și teroare”.
4 august 2025
19:00
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, a murit în această dimineață după ce s-a înecat în mare, în apropierea unei plaje publice din Riccione, Italia, relatează presa locală.Potrivit autorităților italiene, victima se afla în vacanță pe litoralul Adriaticii împreună cu un grup de prieteni și era cazată la un hotel din zonă. Tragedia s-a produs la scurt timp după ce bărbatul a intrat în apă. Conform martorilor, acesta le-ar fi spus prietenilor că se simte rău, apoi s-a prăbușit în mare.Un salvamar a intervenit imediat și a încercat să-l resusciteze, însă eforturile de salvare s-au dovedit zadarnice.Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.
18:50
Poliția Capitalei a identificat și localizat șoferul care, pe 2 august, a ignorat regulile de circulație și a pus în pericol viața unui copil pe strada Alba-Iulia din sectorul Buiucani.Potrivit oamenilor legii, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui automobil marca Dacia, nu a acordat prioritate unei fetițe care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Incidentul a fost surprins de camera de bord a unui alt vehicul și transmis autorităților.Pentru încălcarea comisă, polițiștii au înaintat instanței propunerea de a-i suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de un an.„Poliția nu tolerează asemenea comportament în trafic și reamintește că o clipă de neatenție poate însemna o tragedie. Mulțumim persoanelor care nu rămân indiferente și ne sesizează despre asemenea cazuri”, se arată în comunicatul Inspectoratului General al Poliției.
18:20
Victoria Furtună, lidera partidului Moldova Mare, critică actuala clasă politică, acuzând deputații de corupție și lipsă de empatie față de cetățeni. Într-o postare publică, ea a anunțat una dintre principalele inițiative ale formațiunii: reducerea numărului de parlamentari de la 101 la 51. „Astăzi, deputații au devenit simbolul corupției și al nepăsării. 101 persoane alese și un buget exagerat, în timp ce oamenii supraviețuiesc. Din acest motiv, una dintre inițiativele esențiale ale partidului Moldova Mare este reducerea numărului de parlamentari la 51”, a declarat Furtună. Lidera partidului critică și salariile mari din sectorul public, pe care le consideră o nedreptate față de alte categorii profesionale. „Un salariu de 100.000 de lei pentru un funcționar public este o insultă pentru medici, cadre didactice și pensionari. Legile adevărate se nasc din realitate, nu din confortul birourilor luxoase”, a spus aceasta, adăugând că reformele ar trebui făcute „din teren”, în spitale și școli, nu doar pe hârtie. „Știm că sistemul va fi zguduit. Dar Moldova Mare este vocea moldovenilor de rând. Luptăm pentru drepturile lor și, împreună, vom construi o Moldovă echitabilă și puternică, unde autoritatea este în slujba poporului, nu a intereselor proprii”, a conchis Victoria Furtună.
18:10
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a decis să înainteze propunerea de aderare la „Blocul Electoral Patriotic”, format din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Inima Moldovei și Partidul Viitorul Moldovei. În cadrul plenului Comitetului Central al PCRM, membrii formațiunii au subliniat că partidul a fost inițiatorul ideii de creare a unui bloc al forțelor de stânga și patriotice și a participat activ la negocierile privind constituirea acestuia. Totuși, formațiunea nu a fost inclusă în componența blocului înregistrat recent de CEC, ceea ce, potrivit PCRM, „nu corespunde așteptărilor alegătorilor care doresc mobilizarea maximă a întregului potențial de stânga și centru-stânga”. Comuniștii au amintit că liderii celor trei partide au declarat public caracterul deschis al blocului și disponibilitatea de a accepta aderarea PCRM în viitorul apropiat. În acest context, plenul PCRM a decis să transmită o propunere oficială celor trei partide, solicitând:  • includerea Partidului Comuniștilor ca membru fondator al blocului;  • modificarea denumirii blocului, astfel încât să reflecte componența reală a acestuia;  • ajustarea simbolicii blocului pentru a evidenția noile schimbări. Decizia plenului PCRM a fost adoptată în unanimitate.
17:20
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a lansat noi acuzații la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susținând că guvernarea duce o campanie de denigrare împotriva sa și a echipei Primăriei, pentru a acoperi problemele reale din țară.„Toate tunurile PAS sunt astăzi îndreptate către mine personal și către colegii din Primărie, pentru a-mi denigra imaginea și a distrage atenția de la problemele reale din țară. Mai nou, guvernarea se laudă cu proiectele realizate în Capitală, chiar dacă nu au pus un deget la realizarea acestora. În afară de datoriile și găurile financiare create în bugetul municipal, nu au făcut nimic”, a declarat edilul în cadrul ședinței serviciilor municipale.Ceban a subliniat că Chișinăul este „cel mai mare șantier de construcții din țară” și că echipa Primăriei muncește zilnic, în toate sectoarele capitalei. „Se asfaltează și modernizează după tehnologii noi șos. Hîncești, se lucrează la străzile Costin, Deleanu, Dacia și multe altele, dar nu am văzut nicio cameră să facă reportaje de pe aceste șantiere”, a adăugat acesta.Primarul a dat exemplu și proiectul finalizat în Scuarul Catedralei, unde a fost construit un spațiu utilitar modern, dotat cu toaletă modulară accesibilă tuturor, vestiar și spațiu de depozitare, complet racordat la rețelele publice.În același timp, Ceban a criticat PAS pentru lipsa de transparență în alte proiecte publice: „Cei din PAS participă liniștiți la achiziții de gaz, electricitate și proiecte fără licitații. Dacă tot se dau mari constructori, să participe la licitațiile publice lansate de Primărie. Dacă pot construi mai bine și mai ieftin, îi așteptăm. Le facem abonamente gratuite la toaletele publice pe care le tot critică”.
15:50
Pe fondul ultimatumului lansat de Donald Trump privind încetarea focului în Ucraina, Kremlinul a vorbit despre o posibilă întâlnire între liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.„Putin este pregătit pentru o întâlnire cu Zelenski după efectuarea unei pregătiri la nivel de experți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru presa rusă.Totuși, acesta a subliniat că, deocamdată, pregătirile necesare pentru o asemenea întâlnire nu au fost realizate. În același timp, în Kremlin nu este exclusă o întrevedere, în această săptămână, între Putin și trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, la Moscova.Anterior, Volodimir Zelenski declarase că există „anumite mișcări din partea Rusiei” în privința unei posibile întâlniri cu Vladimir Putin. Cu toate acestea, oficialii de la Kremlin au afirmat că o astfel de întrevedere este puțin probabilă înainte de sfârșitul lunii august.De asemenea, ambasadorul Ucrainei în Turcia, Nariman Dzhelyal, a menționat că Rusia și Ucraina au viziuni complet diferite asupra logicii pregătirii unei eventuale întâlniri între cei doi lideri.
15:30
Parteneriatul dintre municipiile Bălți și Reșița continuă să dea roade concrete. După ce anterior s-a decis ca orașului Bălți să îi fie donate 22 de autobuze și piese de schimb, Primăria din Reșița s-a arătat deschisă să ofere, pe lângă acestea, și mobilier școlar. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov (Partidul Nostru). „În cadrul discuțiilor purtate anterior vizitei la Reșița, legate de donarea autobuzelor pentru transportul public, împreună cu primarul Ioan Popa și doamna viceprimar Mădălina Miruna Chiosa, am identificat și posibilitatea donării unui lot de mobilier școlar pentru orașul nostru. În timpul vizitei de lucru, împreună cu doamna viceprimar Tatiana Dubițkaia și reprezentanții Direcției Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte din Reșița, am vizitat școlile care au pregătit mobilierul pentru donare și am selectat mobila care va putea fi transportată chiar în autobuzele donate”, a specificat primarul Alexandr Petkov. Atât autobuzele, cât şi mobilierul urmează să fie aduse la Bălți în baza acordului de înfrățire între cele două orașe. În zilele apropiate, o echipă de tehnicieni de la Bălți va ajunge la Reșița pentru a aduce primul lot de autobuze în oraş. „Aceste gesturi concrete arată ce înseamnă un parteneriat real și eficient între orașe înfrățite: prietenia se transformă în fapte care îmbunătățesc viața oamenilor – de la transportul public, la condițiile din școlileь bălțenilor. Primăria municipiului Bălți aduce sincere mulțumiri autorităților din Reșița pentru deschiderea și sprijinul acordat în beneficiul comunității bălțene”, a mai punctat edilul. Acordul de înfrățire dintre Bălți și Reșița a fost semnat în 2024 de către Alexandr Petkov și omologul său, Ioan Popa.
14:00
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău anunță sosirea lui Nick Pietrowicz în calitate de Chargé d’Affaires. Diplomat de carieră al Serviciului Diplomatic al SUA, Pietrowicz este agent special al Serviciului de Securitate Diplomatică și are o vastă experiență în misiuni internaționale. De-a lungul carierei sale, acesta a activat în Port-au-Prince, Kabul, N’Djamena, Luanda, Canberra și Sarajevo. Între 2008 și 2011, Nick Pietrowicz a făcut parte din echipa Ambasadei SUA la Chișinău, ocupând funcția de ofițer regional de securitate. Absolvent al Universității din Pittsburgh și al Facultății de Drept a Universității Temple, noul diplomat vorbește mai multe limbi străine, printre care franceza, portugheza, rusa, sârbo-croata și româna. Potrivit Ambasadei SUA, în timpul liber Pietrowicz este pasionat de alergare, lectură și explorarea Americii.
14:00
Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni în cadrul unei cauze penale ce vizează un grup de persoane suspectate de corupere și trafic de influență în legătură cu procedura unei licitații publice privind darea în arendă a unui teren de 27 ha care conține zăcăminte de substanțe minerale. Printre persoanele vizate se numără un primar, un agent economic, un ex-polițist și un avocat. Potrivit datelor preliminare, aceștia ar fi intervenit în procesul de achiziție publică, desemnând drept câștigătoare o societate comercială recent înființată. Ulterior, în schimbul unei sume de 12 milioane de lei, grupul era dispus să cedeze această companie, împreună cu drepturile asupra licitației câștigate, sau să semneze un contract de subantrepriză. În cadrul aceleiași cauze penale, s-a stabilit că bănuiții ar fi pretins și primit procente din vânzarea zăcămintelor de substanțe minerale, diminuând prețul de piață cu aproximativ 1 800 000 de lei, sub pretextul influențării unor factori de decizie din cadrul Primăriei Cosăuți pentru eliberarea actelor permisive în favoarea unui agent economic local. De asemenea, pentru anularea licitației inițiale și desemnarea unui alt câștigător, aceștia ar fi pretins o mită în valoare de 500 000 de lei. În prezent, ofițerii CNA efectuează percheziții la domiciliile și sediile persoanelor implicate, fiind ridicate documente relevante pentru cauza penală. Toate persoanele au fost recunoscute în calitate de bănuit și urmează a fi cercetate în stare de libertate. Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Chișinău continuă acțiunile procesuale în vederea documentării tuturor faptelor și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.
13:50
Andrei Năstase, potențial candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, susține că este nevoie urgentă de ordine în administrația publică și în finanțele țării, acuzând actuala guvernare de creșterea excesivă a cheltuielilor bugetare. În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4, Năstase a subliniat că, dacă în 2019 existau 43 de instituții publice centrale finanțate de la bugetul de stat cu 7 miliarde de lei anual, dintre care 4,9 miliarde reveneau celor 9 ministere, în 2025 numărul acestora a crescut la 49 de instituții, cu un buget total de 13,3 miliarde lei. Cele 14 ministere actuale „toacă” anual aproape 10 miliarde de lei, adică de peste 2,2 ori mai mult decât în 2019, afirmă politicianul. „A venit timpul să facem ordine în administrație și în finanțele țării”, a declarat Năstase, propunând un plan prin care peste 2 miliarde de lei ar putea fi economisiți anual, bani ce ar putea fi redirecționați către salarii, pensii, medicină, educație, agricultură și infrastructură. Printre măsurile propuse se numără:  • Reducerea numărului de deputați de la 101 la 61, conform referendumului din 2019;  • Reducerea numărului de ministere de la 14 la 9 și eliminarea posturilor inutile din aparatul administrativ;  • Desființarea consiliilor raionale, considerate structuri „perimate și costisitoare”;  • Eliminarea salariilor politice nesimțite, plafonând toate veniturile publice la maximum 2-3 salarii medii pe economie, condiționate de performanță. „Cel mai mare salariu de stat va fi al Președintelui Republicii. Restul funcțiilor publice vor fi remunerate proporțional și în baza rezultatelor”, a concluzionat Andrei Năstase.
13:30
Astăzi, 4 august 2025, Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a decis ca Energocom SA să devină furnizorul de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova, începând cu 1 septembrie 2025. Potrivit companiei, măsura vizează anumite categorii de consumatori finali și are scopul de a asigura continuitatea serviciului de furnizare a gazelor naturale pentru peste 830.000 de utilizatori, fără a fi necesară nicio acțiune din partea acestora. Tranziția va fi automată și nu va afecta accesul la serviciu. Energocom va colabora cu fostul furnizor, căruia i-a fost retrasă licența, pentru a garanta o trecere fluentă, inclusiv în ceea ce privește facturarea și deservirea clienților. Până acum, Energocom a activat pe piața angro a gazelor naturale, asigurând volumele necesare pentru consumatorii finali. Compania a inițiat deja achiziții de gaze pentru sezonul rece 2025–2026, în vederea livrărilor neîntrerupte. Reprezentanții Energocom dau asigurări că noul rol de furnizor de ultimă opțiune va fi exercitat cu transparență, siguranță și în conformitate cu reglementările ANRE, în beneficiul tuturor utilizatorilor casnici și non-casnici din țară.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.