Zelenski îl provoacă pe Putin la o întâlnire directă pentru a discuta încheierea războiului: „Avem nevoie de un dialog la nivel de lideri”

Liber TV, 1 august 2025 17:30

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat o provocare directă către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cerând o întâlnire față în față pentru a discuta încheierea războiului și obținerea unui „adevărat și durabil” acord de pace.Într-o postare pe Telegram, Zelenski a subliniat că Ucraina sprijină eforturile președintelui american Donald Trump de a opri agresiunea Rusiei și de a salva vieți omenești. „Dacă declarațiile Rusiei indică o disponibilitate reală de a pune capăt războiului cu demnitate și de a construi o pace de lungă durată, și nu doar o încercare de a câștiga timp pentru a continua luptele și a evita sancțiunile, atunci Ucraina își confirmă disponibilitatea de a se întâlni la nivel de lideri, oricând”, a transmis șeful statului.Zelenski a mai spus că „întreaga lume știe cine ia deciziile în Rusia și cine trebuie să pună capăt acestui război”, pledând pentru un dialog direct între lideri, nu doar negocieri tehnice prin intermediari.Președintele ucrainean a anunțat, de asemenea, că a discutat cu premierul britanic Keir Starmer despre coordonarea cu SUA și despre posibile formate de negocieri la nivel înalt.Această propunere vine după ce Donald Trump a redus termenul acordat Rusiei pentru a demonstra pași concreți spre pace de la 50 la 10 zile, avertizând că în caz contrar SUA vor impune sancțiuni drastice și tarife secundare împotriva statelor care cumpără energie rusească.În prima sa reacție la ultimatumul american, Vladimir Putin a repetat că Moscova va opri focul doar dacă Ucraina se retrage din cele patru regiuni ocupate, renunță la aderarea la NATO și declară neutralitate. Referitor la dezamăgirea exprimată de Trump, Putin a spus că „dezamăgirile vin din așteptări prea mari”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum o oră
20:50
Pentru prima dată după mulți ani, locuitorii din Queensland, un oraș situat în statul australian New South Wales, s-au trezit sâmbătă, 2 august, sub un strat gros de zăpadă, în urma unui front rece puternic, relatează The Guardian. În mod normal, această regiune este cunoscută pentru vremea caldă și uscată, însă fenomenul a adus ninsoare timp de peste două ore, acoperind pământul și casele cu un strat de până la 15 centimetri.În zona deluroasă, peste 100 de mașini au rămas blocate din cauza zăpezii neobișnuit de abundente, potrivit serviciilor locale de urgență. Acestea au precizat că este cea mai mare cantitate de zăpadă înregistrată vreodată în acest punct al Australiei.Deși situația a provocat dificultăți în trafic, mulți localnici s-au bucurat de spectacolul rar. Pe rețelele de socializare au apărut numeroase imagini cu curți acoperite de zăpadă, copii jucându-se cu bulgări sau construind oameni de zăpadă și chiar un cangur alergând pe o stradă albă de nea.Un bărbat a povestit jurnaliștilor că, adult fiind, nu a mai văzut niciodată zăpadă și că se simte „ca un om eliberat, care descoperă lumea din nou”. Altul a profitat de prognoza neașteptată și i-a cerut iubitei mâna în căsătorie chiar în timpul ninsorii, iar ea a acceptat, arătând fericită inelul reporterilor.În alte regiuni din New South Wales, vremea extremă a adus ploi abundente, autoritățile emițând 28 de avertizări privind posibile inundații și acumulări de apă de până la 130 mm în unele zone.Potrivit meteorologilor, luna iulie a fost una dintre cele mai ploioase din ultimii ani în Australia, cu precipitații peste media obișnuită în majoritatea regiunilor.
Acum 6 ore
17:20
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a venit cu o reacție după ce în spațiul public a apărut un video, în care liderul PAS Igor Grosu recunoaște că face presiuni asupra primarilor din Moldova. ”Toată țara a văzut că avem un nou ”blatnoi” la putere - Igor Grosu, alias ”santehnic”, a declarat Renato Usatîi într-un live pe rețelele de socializare. Președintele Partidului Nostru a calificat gestul lui Igor Grosu drept o ”teroare politică”. ”Realitatea politică din Republica Moldova a devenit „mai urâtă decât orice deepfake”. Să țineți minte, PAS, că pe 28 septembrie poporul va deschide robinetul democrației, iar voi veți fi spălați și aruncați în canalizare”, a mai spus Renato Usatîi. Pe rețelele de socializare a fost publicat un video, filmat la Ambasada Republicii Moldova din Geneva, în care Igor Grosu recunoaște că ”ține primarii încordați” și îi amenință că vor rămâne fără finanțare, dacă nu vor susține PAS.
17:00
Potențialul candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Andrei Năstase, acuză actuala guvernare de incompetență și de compromiterea șanselor de extrădare a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc.„După compromiterea de către guvernare a reformei justiției, a luptei cu corupția și chiar a vectorului european de dezvoltare a țării, incompetenții ajunși în vârful instituțiilor de drept prin filtrele defecte ale președintei sunt pe punctul de a compromite extrădarea lui Plahotniuc”, a declarat Năstase.El a criticat dur Ministerul Justiției pentru lipsa unui dosar solid de extrădare: „Să nu aibă Ministerul Justiției o cerere perfectă de extrădare din momentul punerii lui Plahotniuc pe radarele Interpol și până azi, nu e doar o scăpare, e o crimă.”În opinia sa, situația reprezintă „o nouă ofensă la adresa cetățenilor, în marea lor parte susținători ai integrării europene, la adresa celor care au muncit și luptat cu regimul criminal riscându-și sănătatea, viața și chiar libertatea”.Amintim, reprezentanții Ministerului Justiției au declarat pentru postul TV8 că instituția încă nu a trimis cererea de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc, precizând că dosarul este în curs de pregătire.Potrivit sursei, cererea de extrădare a fost expediată de Procuratura Generală (PG) la doar două zile după reținerea lui Plahotniuc.Anterior, Vladimir Plahotniuc a declarat că intenționează să se întoarcă în Republica Moldova pentru a-și demonstra nevinovăția în fața autorităților. Într-o postare pe rețelele sociale, fostul lider al democraților a calificat dosarele penale intentate pe numele său drept „falsuri ordinare”, fără probe concrete și bazate pe „speculații, denigrare, ură și calomnii”.
Acum 8 ore
15:10
Reținerea lui Vlad Plahotniuc în Grecia pare a fi un cadou pentru PAS, în condițiile în care, timp de patru ani, realizările guvernării de la Chișinău sunt foarte mici. Declarația aparține expertului politic român, Armând Goșu, care a adăugat că nici cei din PAS nu sunt convinși că nu e un cadou otrăvit și că odată întors, Plahotniuc ar putea să le creeze probleme mult mai mari, scrie UNIMEDIA.„Principalul mesaj cu care a câștigat alegerile PAS acum patru ani a fost lupta împotriva corupției și reformarea justiției, iar tocmai în acest domeniu realizările sunt foarte mici, sunt minore. Aproape că este un cadou prinderea lui Plahotniuc în Grecia. Dar iarăși, nici cei din PAS nu sunt convinși că nu e un cadou otrăvit. Și că odată întors Plahotniuc la Chișinău s-ar putea să le creeze probleme mult mai mari.Ar fi un cadou extraordinar pentru PAS la început de campanie electorală să-l arate și să-l pună în vitrină pe Plahotniuc, pentru că într-un fel mai acoperi din criticile publice la adresa PAS, care zic: „domnule, patru ani de zile ce-ați făcut? Ați spus că prindeți oligarhi”. Ai prins marele oligarh, îl arăți la televizor și în felul ăsta confirmi lupta ta de a combate corupția. E o miză foarte mare. E o miză uriașă”, a declarat Armand Goșu, în cadrul unei emisiuni la Euronews România.
14:10
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că pe șoseaua Hîncești au demarat, în noaptea trecută, lucrările de așternere a stratului de egalizare pe tronsonul cuprins între străzile Miorița și Sihastrului. Intervenția vine după finalizarea etapelor pregătitoare, care au inclus schimbarea bordurilor, frezarea asfaltului deteriorat, reparația canalizării pluviale și alte lucrări la structura rutieră.Anterior, tronsonul Lech Kaczynski – Miorița a fost reabilitat până la același nivel, iar următoarea etapă pe ambele sectoare va fi aplicarea stratului de uzură.În paralel, pe tronsonul cu structură din beton, între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni, se desfășoară lucrări complexe ce includ betonarea plăcilor noi, tăierea rosturilor de dilatație, frezarea fină a suprafeței, curățarea și colmatarea rosturilor existente, urmând ca ulterior să fie realizată etanșarea acestora cu mastic bituminos.„Toate aceste intervenții au ca scop reabilitarea integrală a șoselei Hîncești, una dintre cele mai importante artere de acces în oraș”, a subliniat edilul.
14:00
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat lansarea unei campanii de colectare de donații în sprijinul persoanelor afectate de inundațiile devastatoare care au lovit județele Neamț și Suceava, la sfârșitul lunii iulie 2025. Viiturile rapide au ucis cel puțin trei persoane, au forțat evacuarea a peste 1.000 de oameni și au distrus locuințe, drumuri și infrastructură vitală, lăsând comunități întregi fără apă potabilă, electricitate și adăpost.În comunicatul formațiunii se amintește de vara anului 2010, când inundațiile catastrofale de pe Lunca Prutului au afectat grav raioanele Hîncești și Cantemir, iar România a fost printre primele țări care au venit cu ajutor. „Atunci, frații noștri români au trimis echipe de salvatori, materiale de construcție și au contribuit la ridicarea a sute de case noi pentru familiile rămase fără adăpost. Astăzi, rolurile s-au inversat și avem datoria morală să fim alături de ei, așa cum au fost ei alături de noi”, se arată în apelul PLDM.Campania lansată de liberal-democrați își propune să adune alimente neperisabile, haine, încălțăminte, pături, apă potabilă, produse de igienă și contribuții financiare. Punctul de colectare al donațiilor este sediul PLDM, pe strada Eminescu 19/1, Chișinău.„Împreună putem aduce alinare celor loviți de această tragedie și putem demonstra că solidaritatea nu are granițe atunci când vorbim despre frații noștri de peste Prut”, transmite formațiunea.
13:40
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu, diagnosticat cu cancer pulmonar, s-a agravat, „la acest moment fiind critică”, anunță sâmbătă Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, unde este internat fostul președinte, scrie Hotnews.ro. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele: Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”, anunță reprezentanții spitalului, într-un comunicat.Spitalul spune că Iliescu „beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”.Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat din 9 iunie la spitalul Agrippa Ionescu. În 16 iunie, medicii au anunțat că Ion Iliescu suferă de cancer la plămâni.Luni, 28 iulie, spitalul anunța că fostul preşedinte este „stabil cardiovascular” însă „se remarcă o tendință de somnolență și slăbiciune marcată”.
Acum 12 ore
09:10
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că a ordonat desfășurarea a două submarine nucleare americane în „zone corespunzătoare” ca măsură preventivă, în urma declarațiilor considerate provocatoare ale fostului președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev.„În prezent, el este vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Cuvintele sunt foarte importante și adesea pot duce la consecințe neprevăzute. Sper că acesta nu va fi un astfel de caz. Mulțumesc pentru atenția acordată acestui subiect!”, a scris Trump pe platforma Truth Social.Recent, Medvedev a amenințat SUA cu utilizarea sistemului nuclear automatizat „Mâna Moartă” („Perimetr”), creat în perioada sovietică pentru a lansa rachete nucleare asupra SUA și țărilor NATO în cazul distrugerii conducerii militare ruse sau a întreruperii totale a comunicațiilor.Tensiunile dintre Washington și Moscova au escaladat în ultimele săptămâni, în contextul războiului din Ucraina. Trump a criticat în repetate rânduri atacurile „odioase” ale Rusiei asupra orașelor ucrainene și a afirmat că armata rusă a pierdut peste 100.000 de militari de la începutul anului 2025, în timp ce pierderile Ucrainei ar fi de aproximativ 8.000 de soldați.Președintele american a mai precizat că răspunsul său este și o reacție la „tăcerea” lui Vladimir Putin privind eforturile diplomatice de a pune capăt conflictului.
Ieri
21:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat astăzi orașul Mărculești, unde a vorbit despre planurile de modernizare a aeroportului din localitate. Potrivit șefei statului, Parlamentul a adoptat recent o lege prin care Aeroportul Internațional Chișinău va investi în transformarea aerodromului construit în perioada sovietică, inițial destinat avioanelor militare, într-un aeroport civil.„Am ales această locație pentru că pista de aici este mult mai puternică și mai trainică decât în alte părți, fiind proiectată la început pentru avioane militare. Cu câteva zeci de milioane de euro putem moderniza aeroportul și crește numărul de pasageri, ceea ce va contribui la dezvoltarea întregii regiuni”, a declarat Maia Sandu într-un clip video.Președinta a subliniat că modernizarea aeroportului va crea noi oportunități pentru locuitorii din nordul țării, inclusiv noi locuri de muncă: „M-am bucurat să văd susținerea oamenilor din oraș și din satele din apropiere pentru această inițiativă. Este un pas important pentru dezvoltarea economică a regiunii.”
20:40
Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o cerere oficială către Comisia Europeană, solicitând anularea imediată a sancțiunilor care i-au fost impuse. Politiciana consideră că aceste măsuri sunt abuzive și motivate politic.„Această decizie este o reglare de conturi de natură politică, construită pe zvonuri, manipulări și materiale apărute în presa părtinitoare. Niciun fapt concret. Nicio probă. Doar dorința de a reduce la tăcere pe cei care au curajul să spună adevărul”, a scris Furtună într-o postare pe rețelele sociale.Potrivit acesteia, nu există nicio procedură penală sau acuzație oficială pe numele său, iar sancțiunile aplicate în lipsa unei investigații sau hotărâri definitive reprezintă un exemplu de „standarde duble” în Uniunea Europeană.„Corupții adevărați, aflați sub urmărire penală, circulă liber prin Europa. Nimeni nu-i atinge. Pentru că sunt utili sistemului”, a adăugat lidera „Moldova Mare”, afirmând că măsurile luate împotriva sa ar fi un „mijloc de intimidare politică”.Victoria Furtună a mai declarat că va continua să lupte împotriva corupției și pentru dreptate, în pofida tentativelor de a-i „închide gura”: „Nu dau înapoi. Nu mi-e frică. Legea trebuie să fie egală pentru toți, inclusiv pentru cei care cred că sunt mai presus de ea.”
17:30
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat o provocare directă către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cerând o întâlnire față în față pentru a discuta încheierea războiului și obținerea unui „adevărat și durabil” acord de pace.Într-o postare pe Telegram, Zelenski a subliniat că Ucraina sprijină eforturile președintelui american Donald Trump de a opri agresiunea Rusiei și de a salva vieți omenești. „Dacă declarațiile Rusiei indică o disponibilitate reală de a pune capăt războiului cu demnitate și de a construi o pace de lungă durată, și nu doar o încercare de a câștiga timp pentru a continua luptele și a evita sancțiunile, atunci Ucraina își confirmă disponibilitatea de a se întâlni la nivel de lideri, oricând”, a transmis șeful statului.Zelenski a mai spus că „întreaga lume știe cine ia deciziile în Rusia și cine trebuie să pună capăt acestui război”, pledând pentru un dialog direct între lideri, nu doar negocieri tehnice prin intermediari.Președintele ucrainean a anunțat, de asemenea, că a discutat cu premierul britanic Keir Starmer despre coordonarea cu SUA și despre posibile formate de negocieri la nivel înalt.Această propunere vine după ce Donald Trump a redus termenul acordat Rusiei pentru a demonstra pași concreți spre pace de la 50 la 10 zile, avertizând că în caz contrar SUA vor impune sancțiuni drastice și tarife secundare împotriva statelor care cumpără energie rusească.În prima sa reacție la ultimatumul american, Vladimir Putin a repetat că Moscova va opri focul doar dacă Ucraina se retrage din cele patru regiuni ocupate, renunță la aderarea la NATO și declară neutralitate. Referitor la dezamăgirea exprimată de Trump, Putin a spus că „dezamăgirile vin din așteptări prea mari”.
16:10
Ca urmare a expirării termenului acordat SA „Moldovagaz” pentru realizarea cerințelor privind separarea funcțională, decizională și juridică față de alte activități din sector, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că operatorul nu a notificat Agenția privind îndeplinirea condițiilor sus-menționate.Astfel, începând cu data de azi, 01.08.2025, ANRE este în drept să retragă licența eliberată SA „Moldovagaz”, pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale.ANRE urmează să constate întrunirea circumstanțelor privind intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 248/2025 privind impunerea obligațiilor de serviciu public. Prin această hotărâre, SA „Energocom” a fost desemnat în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public pentru anumite categorii de consumatori finali, asigurând furnizarea gazelor naturale la parametri de calitate stabiliți, la prețuri reglementate, transparente, nediscriminatorii și ușor de comparat, precum și furnizarea de ultimă opțiune, în locul SA „Moldovagaz”.În acest context, ANRE anunță că va convoca luni, 04.08.2025, o ședință a Consiliului de Administrație, în cadrul căreia vor fi supuse aprobării următoarele măsuri: Retragerea licenței Seria AC nr. 001402 din 06.11.2018 eliberată SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale; Revocarea obligațiilor de serviciu public impuse SA „Moldovagaz” prin Hotărârea ANRE nr. 487/2019 din 20.12.2019 și nr. 578 din 08.10.2024; Constatarea întrunirii condițiilor de intrare în vigoare a Hotărârii ANRE nr. 248/2025 privind impunerea obligațiilor de serviciu public stabilite la art. 89 alin. (31) lit. c), art. 90 alin. (131) lit. c) din Legea nr. 108/2016, furnizorului SA „Energocom”; Stabilirea unui termen rezonabil, până la 01.09.2025, pentru realizarea în mod conform și fără afectarea consumatorilor, a procesului operațional de transfer a atribuțiilor către noul furnizor care va îndeplini obligațiile de serviciu public; Alte prevederi de dispoziție aferente procesului menționat.
14:10
Un tânăr de 28 de ani din localitatea Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, a fost reținut de poliție, fiind bănuit că și-ar fi agresat fizic tatăl de 53 de ani, provocându-i leziuni grave care au dus la decesul acestuia. Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, cazul a fost sesizat de membrii familiei, care au declarat inițial că bărbatul ar fi căzut în curte, fiind în stare avansată de ebrietate, și s-ar fi lovit grav. Victima a fost internată la spital, dar a decedat la scurt timp. În urma investigațiilor și a expertizelor medico-legale, polițiștii au descoperit că, cu trei zile înainte de alertarea autorităților, în cadrul unui conflict familial, fiul ar fi aplicat tatălui multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i răni grave. Ofițerii și procurorii au reușit să deconspire încercarea de camuflare a infracțiunii, acumulând probe care au dus la reținerea suspectului pentru 72 de ore. Ulterior, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și colaborează cu ancheta. Tânărul este cercetat penal pentru violență în familie soldată cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății victimei, infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 la 12 ani.
13:30
Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, consideră că rămânerea la guvernare a PAS  va însemna falimentul pentru Republica Moldova, care, pur și simplu, va dispărea ca stat. Despre aceasta politiciana a vorbit într-un interviu acordat pentru telegraph.md„Pentru e exclude orice posibilitate, măcar şi teoretică, că PAS poate rămânea la guvernare, vom propune din nou partidelor şi blocurilor cu şanse de a trece în Parlament semnarea unui Pact prin care să îşi asume angajamentul că nu vor face coaliţii cu PAS după alegeri. Este foarte important ca oamenii să ştie că adevărata opoziţie merge în aceste alegeri de angajamentul ferm de a debarca PAS de la putere. De acest lucru au nevoie oamenii, ţara, pentru că Moldova poate avea un viitor demn, prosper doar dacă scapă de PAS. Debarcarea PAS de la putere este primul lucru care trebuie să îl facem pentru revenirea la normalitate. Stabilizarea situaţiei din  toate domeniile importante de activitate este al doilea pas. Iar cel de-al treilea PAS va fi să purcedem la implementarea unei strategii de dezvoltare autentică a R. Moldova. Deci, strategia noastră se va axa pe trei paşi concreţi: Debarcarea PAS de la guvernare; Stabilizarea ţării; Asigurarea dezvoltării R. Moldova. Şi eu sunt sigură că vom reuşi în realizarea acestei misiuni cu adevărat istorice pentru R. Moldova!”, spune ea.În același interviu, Irina Vlah a explicat de ce a fost necesar crearea unui bloc de stânga. „Sigur, noi am fi putut merge de sine stătător şi cu siguranţă am fi făcut parte din viitorul Parlament. Dar scopul nostru este nu doar să ajungem în Parlament, ci şi să salvăm ţara, care se află pe marginea prăpastiei. Este foarte important să înţeleagă toţi contextul în care apare blocul nostru electoral. Ţara este în criză profundă, după ce a fost condusă în ultimii patru ani de cea mai incompetentă guvernare din istoria RM. Economia a fost distrusă, justiţia nu mai este funcţională, drepturile omului se încalcă flagrant, iar Moldova lunecă tot mai mult spre dictatură, sărăcia se aprofundează, datoria de stat s-a dublat etc. În aceste condiţii, opoziţia responsabilă este pur şi simplu obligată să facă front comun pentru a salva ţara. Cea mai mare problemă a Republicii Moldova este acum PAS şi, doar unindu-ne eforturile, putem scăpa Moldova de această mare belea care s-a abătut asupra ţării, asupra cetăţenilor. Decizia de a participa la constituirea acestui bloc electoral nu a fost una uşoară. Dar, după lungi discuţii şi analize, am decis, împreună cu colegii, că aceasta e o şansă reală de a scăpa Moldova de PAS, de a salva prezentul şi viitorul ţării. Şi noi am considerat că nu avem dreptul să ratăm această şansă cu adevărat istorică”, mai spune politiciana.Ea a vorbit și despre modul în care se dezvoltă formațiunea pe care o conduce. „La moment, noi avem 27 de organizaţii raionale puternice, bine consolidate şi peste 200 de organizaţii primare (în sate şi comune). Şi conducerea partidului, şi reprezentanţii noştri în teritoriu suntem mereu alături de oameni, iar cetăţenii sunt sursa noastră de inspiraţie. Majoritatea ideilor pe care le lansăm, propunerile cu care venim, acţiunile pe care le facem – sunt inspirate de oameni.Şi vreau să vă spun că oamenii simt necesitatea unei forţe politice noi, iar mulţi ne spun că această forţă nouă ei o văd în Partidul Republican „Inima Moldovei”, a mai spus politiciana.
13:00
Derapaje grave în organizarea alegerilor parlamentare de către Comisia Electorală Centrală (CEC). La formarea Consiliilor Electorale de Circumscripție au fost numite persoane apropiate PAS. Mai multe probe în acest sens au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către Elena Grițco, membru al Biroului Executiv Național al Partidului Nostru, dar și de fostul secretar CEC și membru al echipei Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii. ”Suntem martorii unor semnale tot mai îngrijorătoare care pun sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Nu vorbim despre simple suspiciuni, ci despre fapte concrete care indică o tentativă periculoasă de a controla procesul electoral din interior. Ceea ce ar trebui să fie un mecanism echidistant, în slujba democrației, este tot mai evident folosit ca instrument politic de către partidul de guvernare – PAS”, a declarat Elena Grițco. Ea a precizat că desemnarea în Consiliile Electorale de Circumscripție a unor persoane cu afiliere clară la PAS, dintr-un registru care trebuia să rămână apolitic, reprezintă o abatere gravă de la normele unui proces electoral corect și transparent. Fostul secretar CEC, Alexandr Berlinschii, a prezentat mai multe exemple elocvente. Astfel, la Consiliul de Circumscripție din Căușeni în calitate de membru a fost numit Vadim Velichii, care activ distribuie postările PAS pe rețelele de socializare. „Un alt exemplu - Aurelia Tincu, numită membru la Consiliul de Circumscripție Dondușeni. La 6 iulie ea postează o poză în care participă la conferința anuală PAS, în fotografie ea este lângă deputatul PAS, Igor Chiriac, candidat PAS la alegerile din 28 septembrie. Stimați reprezentanți CEC, ați fost desemnați pentru a asigura un proces electoral transparent, nu pentru a asigura undă verde PAS, iar pentru ceilalți să mutați culoarea roșie a semaforului”, a spus Alexandr Berlinschii. Alexandr Berlinschii a atenționat că Partidul Nostru va urmări cu atenție toate modificările din Consiliile Electorale, dar mai ales modul în care vor fi formate birourile electorale ale secțiilor de votare: „Apel către funcționarii din Consiliile de Circumscripție: Noi vom fi cu ochii pe crearea Birourilor Electorale, avem toată capacitatea și experiența necesară. Dacă vor fi încurcate registrul funcționarilor electorali cu registrul membrilor PAS, o să sesizăm toate instituțiile. Sper că într-un final Codul electoral și legislația vor fi respectate. Alegerile trebuie să fie corecte, nu manipulate”. 
12:00
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat dur guvernarea PAS, acuzând-o de lipsă de acțiuni reale în ceea ce privește reabilitarea unor instituții culturale și educaționale importante din capitală, în timp ce își atribuie merite pentru lucrări desfășurate la nivel local. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Unimedia. „Guvernarea s-a lăudat, ca și în multe alte cazuri, că va repara curți de blocuri în Chișinău. Eu i-am văzut cum s-au apucat ei de asta, cu mare fast, tăiat de panglici, mai că nu cântau lăutarii. În realitate, nu au pus nicăieri nici măcar un coș de gunoi”, a declarat edilul. Ceban a subliniat că autoritățile centrale ar trebui să se concentreze, în primul rând, pe instituțiile aflate în proprietatea statului, menționând că numeroase obiective importante rămân în paragină: „În 5 ani, nu au fost capabili să reconstruiască Filarmonica Națională Serghei Lunchevici, nu au adus în ordine Palatul de Cultură al Feroviarilor, Circul, Grădina Botanică. În loc să repare Manejul Atletic, au construit o parcare și au dat-o pe mâini private. Sunt niște mizerabili care umblă cu minciuni. Ce cauți tu în curți de bloc dacă tu ai proprietatea ta pe teritoriul mun. Chișinău și nu ai grijă de ea.” Edilul a mai amintit de situația deplorabilă în care se află clădirea Liceului Republican cu Profil Real, pe care o consideră o responsabilitate a guvernelor pro-europene din ultimii 13 ani: „Acea clădire este o paragină și a fost adusă în această situație când era Maia Sandu ministru al Educației, iar domnul Recean era ministru de Interne. De atunci au trecut 13 ani de guvernări așa-numite europene.” Ceban mai susține că după ce ani la rând a criticat proiectele administrației municipale, acum, în plină campanie electorală, PAS își asumă meritele pentru realizările din Chișinău.
11:20
În dimineața zilei de 1 august 2025, pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un apartament dintr-un bloc de locuit situat pe șoseaua Hâncești 34/2 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:28. Potrivit informațiilor, flăcările au afectat un apartament. La fața locului au intervenit trei echipe de salvatori, care au stabilit că focul a cuprins apartamentul de la etajul 1 și se răspândea spre balconul unui alt apartament de la etajul 2. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din scara blocului 18 persoane, dintre care 5 copii, pentru a evita intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Incendiul a fost lichidat la ora 06:41. În urma incendiului, au ars în totalitate bunurile materiale din interiorul apartamentului cu suprafața de 55 m², fiind afectat parțial balconul apartamentului de la etajul 2. Nu au fost raportate victime. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.
10:50
Vlad Plahotniuc a venit cu primul mesaj din Grecia, acolo unde se află în prezent reținut, în care anunță că vine acasă, în Republica Moldova, pentru a-și demonstra nevinovăția. Mesajul a fost trimis astăzi, într-o declarație de presă. Așa cum au anunțat și avocații acestuia, Plahotniuc a spus că a semnat încă vineri, 25 iulie, actele pentru extrădare, scrie Telegraph.md. „Am de gând să revin în țară, pentru ca, mai întâi de toate, să îmi dovedesc nevinovăția în fața organelor de drept din Republica Moldova (sau ce a mai rămas din ele după așa-zisa „reformare” din ultimii ani). Am să dovedesc tuturor că acele dosare, intentate împotriva mea, sunt falsuri ordinare, care nu au la bază probe și se limitează doar la speculații lipsite de fundament real, în locul probelor făcându-se exces de multă denigrare, ură și calomnii. Am să dovedesc că acele dosare reprezintă un produs propagandistic al guvernării și o modalitate abuzivă de luptă cu oponenții politici pe care nu-i puteau învinge sau combate pe căi politice și democratice”, a transmis Plahotniuc.Acesta a mai spus că guvernarea PAS ar fi rugat autoritățile din Grecia să nu se grăbească cu extrădarea sa, ca să nu apară în țară până la alegerile parlamentare.„Cât ține de însuși procesul de extrădare: conform practicilor elene, în condițiile acceptului benevol, extrădarea durează între 12 și maxim 30 de zile, în funcție de cooperarea părții solicitante, în cazul nostru a Republicii Moldova. Așa că, dacă autoritățile de la Chișinău sunt sincere și vor ca eu să ajung în Republica Moldova, eu voi fi curând în țară, în caz contrar se va confirma informația spusă neoficial de către autoritățile elene avocaților mei, precum că puterea de la Chișinău a rugat partea elenă să nu se grăbească cu procesul meu de extrădare, căci ei nu vor ca eu să apar în țară până la alegerile parlamentare. Probabil că autoritățile de la Chișinău au motive să se teamă și nu vor ca adevărul privind dosarele (precum și alte adevăruri) să iasă la iveală, considerând că aceasta le va afecta imaginea lor, pe care doar ei o consideră „neprihănită”. De asemenea, le este poate teamă că prezența mea le va aminti cetățenilor că, înainte de așa-numitele „vremuri bune” și galbene din prezent, au existat totuși vremuri normale, cu ordine, bunăstare și demnitate de țară, de care multor oameni le este dor acum. Dar la acest subiect vom reveni puțin mai încolo. Deocamdată, atât. O să vă țin la curent cu alte informații și acțiuni. Păstrăm legătura”, a mai transmis Plahotniuc.
10:20
Un bărbat de 60 de ani a fost condamnat, după ce la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni, a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550.000 euro. Potrivit PCCOCS, inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 noiembrie 2024, bărbatul a fost achitat.  Nefiind de acord cu sentința, acuzatorii de stat din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au contestat sentința cu apel, solicitând condamnarea bărbatului, inclusiv cu executarea reală a pedepsei închisorii.Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Centru din 31 iulie 2025, a fost admis apelul procurorilor, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea tentativei de contrabandă, cu stabilirea unei pedepse de 5 ani de închisoare, dintre care 2 ani și 6 luni urmează a fi executați în penitenciar, iar executarea celei de a doua jumătate a pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani. Instanța a mai decis și confiscarea sumei de 540 000 de euro în folosul statului.Chiar dacă a fost obținută o sentință de condamnare, procurorii PCCOCS vor contesta din nou decizia la Curtea Supremă de Justiție solicitând și confiscarea contravalorii automobilului folosit la comiterea infracțiunii, precum și a sumei de 10 000 de euro diferență dintre suma transportată ilegal și cea confiscată în folosul statului de Curtea de Apel. Reamintim că potrivit speței, inculpatul, fiind la volanul unui automobil de lux a comunicat în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, funcționarii vamali au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste o jumătate de milion de euro. Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar inculpatul fusese reținut.Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni. 
10:00
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a condamnat atacul lansat de Federația Rusă asupra capitalei Ucrainei, în noaptea de 31 iulie, soldat cu cel puțin 28 de morți. Liderul american a descris acțiunile Rusiei drept „dezgustătoare”, subliniind că războiul din Ucraina nu ar fi trebuit să izbucnească niciodată. „Rusia… Cred că ceea ce fac este dezgustător. Este războiul lui Biden, nu al meu. Este foarte trist ceea ce se întâmplă. Mor mulți ruși, mor mulți ucraineni”, a declarat Trump, potrivit fragmentele publicate de Clash Report. Președintele SUA a anunțat, de asemenea, că Washingtonul ia în calcul impunerea unor noi sancțiuni împotriva Moscovei, după expirarea termenului de 10 zile acordat Rusiei. „Vom introduce sancțiuni. Nu știu dacă îl afectează pe Putin. Știu mai multe decât oricine despre sancțiuni și tarife. Nu pot spune dacă vor avea efect, dar le vom aplica. Europa este foarte nemulțumită, însă acest război nu trebuia să existe”, a spus Trump. Potrivit șefului diplomației americane, Marco Rubio, președintele SUA este frustrat de atitudinea Moscovei, care în convorbirile telefonice se declară deschisă la pace, însă în realitate continuă atacurile asupra orașelor ucrainene. Rubio a menționat că Trump are mai multe pârghii de presiune asupra Kremlinului. În același timp, Casa Albă a anunțat că trimisul special Steve Witkoff va efectua o vizită în Rusia după o deplasare în Israel. Anterior, diplomatul american John Kell a declarat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU că un acord de încetare a ostilităților dintre Kiev și Moscova ar trebui să fie încheiat până la 8 august.
09:40
Numărul persoanelor decedate în urma atacului cu rachete lansat de Federația Rusă asupra capitalei Ucrainei a crescut la 28, însă sub dărâmăturile clădirii rezidențiale distruse în cartierul Sviatoșîn ar putea fi încă oameni. Informația a fost confirmată de reprezentantul Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență (GȘCȘ), Oleksandr Horunji, în cadrul unui telemaraton. „În urma actului terorist au murit deja 28 de persoane. Tocmai am primit informația că încă un om a fost scos de salvatori de sub ruinele blocului de nouă etaje din cartierul Sviatoșîn”, a declarat acesta, menționând că echipele de intervenție continuă operațiunile de căutare, utilizând tehnică specială, cu sprijinul psihologilor și voluntarilor care oferă hrană supraviețuitorilor. Horunji a explicat că nu există o cifră exactă a persoanelor dispărute, deoarece pot exista diferite situații – unii locatari s-ar fi putut afla în concediu, iar alții ar fi putut fi în vizită la momentul atacului. Potrivit estimărilor anterioare, ieri se căutau 22 de persoane dispărute. El a reamintit că pe 31 iulie au existat două locații lovite de rachete: în cartierul Solomensk, unde trei persoane și-au pierdut viața, iar în Sviatoșîn, unde pagubele au fost mult mai mari. În timpul nopții și în această dimineață, salvatorii au recuperat 10 trupuri neînsuflețite din dărâmături, printre victime aflându-se și trei copii. Operațiunile de căutare și salvare continuă.
09:30
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat oficial procedura de licitație pentru construcția liniei electrice aeriene Bălți-Suceava de 400 kV. Această linie va permite Republicii Moldova să beneficieze de un sistem energetic mai stabil, mai eficient și mai puțin dependent de surse nesigure, sprijinind totodată dezvoltarea surselor de energie regenerabilă. Construcția liniei Bălți–Suceava face parte din strategia națională de interconectare cu sistemul energetic continental european ENTSO-E.Licitația este deschisă tuturor companiilor eligibile și se desfășoară pe platforma de achiziții ECEPP. Data limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie 2025.Proiectul, cu o valoare totală estimată de 77 milioane de euro, este finanțat din câteva surse: un grant nerambursabil de 15,4 milioane de euro acordat de Uniunea Europeană prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), un împrumut BERD de 30,8 milioane de euro, precum și 30,8 milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții.Construcția acestei linii, împreună cu modernizarea stației electrice Bălți 330 kV și ridicarea unei noi stații de 400 kV, recent a fost declarată proiect de utilitate publică de interes național.Linia Bălți–Suceava va avea o lungime estimativă de circa 48 km și va traversa 12 localități din raioanele Glodeni, Fălești, Rîșcani și municipiul Bălți, ce se va întinde de la Stația Electrică Bălți până la punctul de interconectare cu rețeaua de transport a energiei electrice a României. Conform cerințelor tehnice, pe traseul liniei vor fi instalați în total 145 de stâlpi metalici, dintre care 21 de piloni de întindere și 124 de piloni intermediari.Finalizarea liniei este preconizată pentru anul 2027 și va completa sistemul de interconectare transfrontalieră, alături de liniile Isaccea–Vulcănești–Chișinău și Strășeni–Gutinaș. Linia Bălți–Suceava va crește capacitatea de import și export a energiei electrice, posibilitatea de a integra mai multă energie regenerabilă în rețea, precum și va facilita integrarea în piața unică europeană.Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Energiei și implementat de Î.S. „Moldelectrica”. 
Mai mult de 2 zile în urmă
21:10
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a venit cu o reacție după scandalul iscat de declarațiile sale controversate făcute la Geneva, unde a spus că îi „ține încordați” pe primarii din localitățile conduse de alte partide și că investițiile în apă și canalizare depind de rezultatul alegerilor din 28 septembrie.Într-o postare pe rețelele sociale, Grosu afirmă că declarațiile sale au fost „scoase din context”, însă nu a oferit nicio explicație despre acuzațiile de presiuni asupra primarilor, ridicate de opoziție și criticate pe scară largă în spațiul public. Liderul PAS a ales să insiste pe ideea că doar calea europeană asigură accesul la fonduri externe pentru proiecte locale:„Dacă pierdem calea europeană, pierdem accesul la fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și singura șansă și posibilitate de a dezvolta Republica Moldova. Singuri nu avem resurse suficiente de a face aceste investiții. Nu vom mai putea face canalizare, apeducte, drumuri în sate și orașe, proiecte realizate în ritm accelerat în ultimii 4 ani, tocmai datorită ajutorului european.”Grosu a mai adăugat că „Rusia și grupările criminale vin ca să ia, nu să dea”, subliniind că doar sprijinul partenerilor occidentali poate garanta continuarea proiectelor de infrastructură.Totuși, în această reacție, președintele PAS nu a spus nimic despre afirmațiile sale de la Geneva, unde a recunoscut că îi ține „încordați” pe primarii neafiliați PAS și că, în lipsa unui rezultat bun la alegeri, „se termină cu apa și canalizarea”.Aceste declarații au fost interpretate de partidele de opoziție drept șantaj politic și folosire a fondurilor publice în scop electoral, iar solicitările pentru o anchetă oficială privind presiunile asupra primarilor se intensifică.
19:30
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a reacționat dur la declarațiile controversate ale liderului PAS, Igor Grosu, făcute recent în fața diasporei din Elveția, unde a spus că primarii care nu susțin partidul de guvernare trebuie „ținuți încordați”, iar investițiile în apă și canalizare depind de rezultatul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, Ulianovschi a acuzat partidul de guvernare de șantaj politic pe față și dispreț față de cetățeni:„Președintele PAS a reușit performanța să spună ceea ce nimeni nu a avut curajul să spună până acum: dacă nu votezi PAS, ești… prost. Și, chipurile, nu vei avea apă și canalizare. Adică finanțarea localităților nu mai depinde de necesitățile oamenilor, de proiectele primarilor, de banii contribuabililor. Depinde doar dacă aplaudăm sau nu partidul de guvernare. Aceasta nu este guvernare, este șantaj politic pe față.”Liderul PSDE a subliniat că serviciile publice nu pot fi folosite ca instrument electoral, fiind un drept plătit din taxele cetățenilor:„Apa și canalizarea nu sunt cadou de la PAS, sunt dreptul oamenilor, plătit din impozitele și munca cetățenilor. Cineva ar trebui să-i explice conducerii PAS că în democrație nu-i faci proști pe cetățeni pentru că au altă opinie, iar fondurile publice nu se împart ca la moștenire de familie. PSDE nu va accepta niciodată ca oamenii să fie șantajați cu utilități sau drumuri.”Declarațiile lui Igor Grosu de la Geneva au provocat un val de critici, după ce acesta a spus în fața diasporei că:„Dacă rezultatul nostru comun va fi prost la toamnă, s-a terminat cu canalizarea dată, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune necesare nouă. (…) Abordarea asta gen «eu sunt cu voi, dar eu sunt apolitic»… Nu există. Apolitici sunt la Doina, Dumnezeu să-i ierte.”
19:10
Curtea de Apel din Paris a decis menținerea în arest preventiv a fostului ministru al Justiției și ex-director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vitalie Pîrlog, implicat într-o amplă anchetă privind ștergerea ilegală a unor notificări roșii ale Interpol.Potrivit AFP, citată de G4Media, Pîrlog, care a condus în trecut Comisia Interpol responsabilă de verificarea alertelor internaționale, a fost reținut pe 15 iunie în Emiratele Arabe Unite, în baza unui mandat emis de autoritățile franceze la sfârșitul lunii ianuarie 2025. Ulterior, acesta a fost extrădat la Paris și plasat în detenție la 23 iulie.Procurorii francezi îl acuză pe fostul demnitar moldovean de escrocherie în grup organizat, folosirea de documente administrative false pentru a asigura impunitatea unor infractori, trafic de influență pasiv și corupție activă a unor agenți publici străini, precum și de sustragerea unor persoane căutate de la arestare și căutări internaționale. Avocații lui Pîrlog au refuzat să comenteze decizia instanței.Ancheta a fost declanșată la 25 august 2023, pe baza informațiilor oferite chiar de Interpol, care a semnalat o tentativă de „deturnare” a operațiunilor sale pentru a bloca sau șterge unele notificări roșii. Organizația internațională a transmis că a luat imediat măsuri interne și a sesizat autoritățile franceze, ceea ce a dus la deschiderea unui dosar penal în ianuarie 2025.Paralel, Procuratura Anticorupție din Republica Moldova investighează, din vara anului 2024, o schemă de corupție prin care persoane publice și funcționari din mai multe țări, inclusiv Moldova, ar fi facilitat ștergerea alertelor Interpol contra unor sume de ordinul milioanelor de dolari. Conform anchetatorilor moldoveni, beneficiarii acestor servicii obțineau azil sau statut de refugiat în anumite state, ceea ce le permitea să evite urmărirea penală internațională.
19:00
Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, susține că guvernarea actuală încearcă să distragă atenția cetățenilor de la eșecurile economice și sociale prin crearea unor „amenințări externe” și prin manipulare prin frică. Într-o postare pe rețelele sociale, Furtună afirmă că Moldova este „pe marginea prăpastiei”, cu spitale și școli care se închid, economie în declin și sute de mii de cetățeni plecați peste hotare în ultimii ani.„Din 2020, 210 mii dintre conaționalii noștri au fost nevoiți să părăsească țara. Sunt orașe și sate întregi care nu mai există… Și ce auzim de la putere? În loc să primim rapoarte clare despre rezultate, doar vorbe despre niște ‘inamici externi’ și ‘intervenții în alegeri’”, a scris Victoria Furtună.Lidera Moldova Mare compară discursul PAS cu strategii folosite, potrivit ei, și de lideri politici din alte state: Hillary Clinton în SUA, Emmanuel Macron în Franța, Olaf Scholz în Germania, Ursula von der Leyen la Bruxelles, Pedro Sánchez în Spania și Liz Truss în Marea Britanie. „Același mecanism: ai eșuat cu reformele, ai prăbușit economia, ai pierdut încrederea oamenilor – atunci trebuie să inventezi un inamic și să sperii oamenii cu război, atacuri hibride sau servicii secrete străine”, afirmă Furtună.Potrivit acesteia, „amenințarea reală nu vine din exterior, ci din interior și se numește regimul Maia Sandu”.„Nu vreau să trăim în Moldova într-o atmosferă continuă de intimidare. Cred că noi, poporul Moldovei, suntem mai puternici decât această frică. Dorim să trăim, să construim și să iubim țara noastră. De aceea trebuie să oprim acest joc cu ‘amenințări externe’ și să începem să punem ordine acasă. Moldova este casa noastră. Și o vom apăra”, a conchis lidera formațiunii Moldova Mare.
18:20
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a provocat un nou scandal politic după ce, la o întâlnire cu diaspora din Elveția, a recunoscut deschis că îi „ține încordați” pe primarii din localitățile unde nu conduc reprezentanții partidului său, condiționând investițiile publice de rezultatul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.În fața cetățenilor prezenți la evenimentul organizat la Geneva, Grosu a afirmat:„Trebuie să ne ținem într-o expectativă și mobilizare, dacă doriți, și încordați undeva. Și asta fac și cu primarii. Personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu-s de la noi, pe ai noștri deja îi ținem în tonus. Dacă rezultatul nostru comun va fi prost la toamnă, s-a terminat cu canalizarea dată, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune, necesare nouă. Pentru asta trebuie de pus osul la bătaie.Omul când are o problemă în sat, ce face? Vine la primar, că ține asta de primar sau nu. Așa că abordarea asta gen «eu sunt cu voi, dar eu sunt apolitic»… Nu există. Apolitici sunt la Doina, Dumnezeu să-i ierte. În rest, pe toți îi vizează politicul, pe toți.”Declarațiile, făcute într-un cadru oficial găzduit de Ambasada Republicii Moldova în Elveția, au stârnit reacții puternice în spațiul public. Fostul premier Ion Chicu a publicat înregistrarea video pe rețelele sociale, acuzând folosirea resursei administrative în campania electorală:„Încordați în expectativă, iar care nu votează – la Doina… Asta le spune Grosu oamenilor, la întâlnirea cu diaspora din Geneva. Întâlnirea a fost organizată în totalitate de reprezentanța diplomatică, folosindu-se la greu resursa administrativă”, a scris Chicu.Și liderul MAN, Ion Ceban, a cerut intervenția Congresului Autorităților Publice Locale (CALM) și a instituțiilor statului, acuzând presiuni directe asupra autorităților locale:„Igor Grosu a declarat public, fără ezitare, că șantajează primarii care nu sunt de la PAS, spunându-le oamenilor că, fără voturi, nu vor mai avea canalizare sau apă. Dacă asta o spune într-o ambasadă, în public, imaginați-vă ce discuții au în partid.”Până la această oră, Igor Grosu nu a comentat acuzațiile privind folosirea resurselor administrative și presiunile politice asupra primarilor din alte formațiuni.
15:10
Înotătorul român David Popovici a câștigat joi medalia de aur la proba de 100 de metri liber, la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore.Popovici a încheiat finala cu timpul de 46,51 secunde (la 11 sutimi de recordul mondial - 46,40) .Pe locul doi s-a clasat americanul Jack Alexy, cu 46.,92 secunde, urmat de australianul Kyle Chalmers, pe locul al treilea, cu 47,17 secunde.Marți a obținut medalia de aur și la proba de 200 de metri liber.David Popovici este primul înotător din istorie care face de două ori dubla 100 m liber - 200 m liber la Campionatele Mondiale, după cea din 2022, de la Budapesta.
15:00
Analistul politic Igor Boțan a declarat, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la postul N4, că rolul fostului ministru de interne Andrei Năstase a fost decisiv în declanșarea mișcărilor de protest împotriva lui Vladimir Plahotniuc.„Am tot respectul pentru Andrei Năstase și am convingerea că dacă domnul Andrei Năstase nu avea caracterul lui așa vulcanic cum este, noi nu am fi avut schimbare. Cred că domnul Plahotniuc domina Republica Moldova”, a afirmat Igor Boțan.Comentând ideea potrivit căreia „adevăratele proteste sunt proteste spontane”, analistul a întrebat retoric de ce, în perioada dintre anunțarea furtului miliardului și aprilie – când a fost organizat primul mare protest –, nu a existat nicio reacție spontană.„A fost nevoie să fie o persoană ca Andrei Năstase, care era montat împotriva domnului Plahotniuc, și domnul Plahotniuc i-a răspuns pe potrivă. El a avut curajul și a suferit foarte mult până am ajuns să vedem schimbarea lucrurilor în Republica Moldova”, a mai spus Igor Boțan.
13:20
Cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare pot vota la alegerile din 28 septembrie în orice secție de votare din străinătate, cu un act de identitate moldovenesc, inclusiv expirat. În anumite țări, aceștia pot opta și pentru votul prin corespondență, dacă se înregistrează până cel târziu 14 august.Pentru a vota în străinătate, cetățenii moldoveni pot prezenta pașaportul, buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie, chiar dacă documentul este expirat, cu condiția să nu fie declarat nevalabil din alte motive legale, transmite ipn.md.Toate secțiile de votare din străinătate vor fi constituite cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua alegerilor, iar lista completă va fi publicată pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale.Pentru a estima corect numărul de secții de votare și buletine necesare peste hotare, Comisia Electorală Centrală încurajează cetățenii din diasporă să se înregistreze prealabil. Deși opțională, această procedură contribuie la o mai bună planificare a alegerilor. Înscrierile sunt deschise până la 14 august, ora 23:59 (ora Chișinăului), și pot fi făcute online, pe platformele alegator.md, inregistrare.cec.md sau ip.cec.md, ori printr-o cerere scrisă transmisă CEC sau misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova.Înregistrarea prealabilă le permite cetățenilor Republicii Moldova să declare în ce localitate din străinătate intenționează să voteze, ceea ce face ca aceștia să fie excluși din lista electorală de bază din țară, evitând astfel dubla înscriere.Pentru organizarea procesului electoral peste hotare, CEC instituie un consiliu electoral distinct cu sediul la Chișinău, în cooperare cu misiunile diplomatice și oficiile consulare. Secțiile de votare vor primi buletinele de vot cu cel puțin cinci zile înainte de scrutin, în limita a 5000 de buletine per secție pentru fiecare zi de vot.Pentru scrutinul din 28 septembrie, autoritățile propun să deschidă peste hotare 294 de secții de votare. Cele mai multe secții urmează să fie organizate în Italia – 73 la număr. În state, precum Ucraina, Israel și Federația Rusă ar putea fi deschise câte două secții de votare.Totodată, alegătorii din SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă au posibilitatea să voteze prin corespondență. Pentru această opțiune, este necesară completarea unui formular de înregistrare pe platforma vpc.cec.md, tot până pe 14 august.Pentru a solicita votul prin corespondență, alegătorul trebuie să completeze cererea cu adresa poștală exactă unde dorește să primească plicul cu materialele de vot, să ofere date de contact valide – un e-mail și un număr de telefon. De asemenea, trebuie să încarce o fotografie realizată împreună cu actul de identitate moldovenesc care atestă dreptul de vot.
13:20
Premier Energy Distribution a semnalat un incident grav produs în dimineața zilei de 31 iulie în orașul Durlești, municipiul Chișinău, care ar fi putut avea consecințe tragice. Potrivit companiei, o persoană neidentificată a pătruns ilegal într-un post de transformare electric de tip prefabricat, forțând accesul într-un spațiu securizat cu chei speciale. În interior, individul ar fi tăiat părți din cablurile de conexiune ale transformatorului, provocând un scurtcircuit și avarierea instalației. În urma acestui act de vandalism, 140 de consumatori au rămas fără energie electrică. Premier Energy avertizează că ușa instalației a fost lăsată descuiată, ceea ce a creat un pericol major de electrocutare pentru oricine s-ar fi apropiat ulterior de echipament. Cazul este investigat de poliție, iar reparațiile și restabilirea alimentării vor fi efectuate după finalizarea acțiunilor procesuale. Compania a menționat că acesta este al cincilea incident de acest tip înregistrat în Durlești în ultimii doi ani, subliniind că intervențiile neautorizate în echipamentele electrice reprezintă un risc enorm pentru viață și sănătate, dar și o infracțiune gravă. Premier Energy Distribution face apel către cetățeni să respecte regulile de securitate electrică:  • Nu pătrundeți niciodată în spații marcate cu semne de pericol electric.  • Instruiți copiii să evite zonele cu instalații electrice.  • Anunțați imediat lipsa de tensiune sau incidente la numărul 022 43 11 11 ori la cel indicat pe factură.  • Sesizați poliția dacă observați persoane suspecte lângă echipamente electrice. Compania reamintește că orice intervenție ilegală asupra instalațiilor electrice poate provoca accidente fatale, dar și pene de curent majore care afectează sute de consumatori.
13:00
Campania de presă, dirijată din cercurile puterii, prin care se încearcă prezentarea revenirii lui Plahotniuc ca fiind proiect rusesc, demonstrează că factorii de decizie de la Chișinău n-au ce să-i incrimineze și nu-l pot condamna în Republica Moldova. Cel puțin asta consideră liderul Partidului „Republica Unirii”, Sergiu Mocanu.În cadrul emisiunii sale săptămânale de pe YouTube, Mocanu s-a arătat convins că Plahotniuc a plecat din Republica Moldova, în 2019, nu de frica justiției moldovenești, ci ca să nu fie vânat de lumea criminală rusească.„Hogan (fostul ambasador al SUA la Chișinău – n.n.) i-a spus: „Dacă nu pleci din Republica Moldova, noi ne retragem protecția pentru tine și tu rămâi pe mâna lumii criminale ruse, care aici, în Moldova, te ajunge liber. Eu îți propun să pleci, în SUA, unde o să ai această protecție”. După care i-au spus: „Și în SUA contractul nostru s-a terminat, pleci, pentru că nu mai ai protecția noastră”. Ce vreau să vă spun? Că, în realitate, Plahotniuc nu a fugit de organe statale, ci a fugit de bandiții ruși”, a spus Mocanu.Motivul pe care Plahotniuc ar fi fost vânat de ruși ar fi că a blocat laundromatul rusesc, prin care lumea criminală din Rusia își spăla banii murdari prin băncile din Republica Moldova.„Iată de ce eu nu cred că el a ajuns la Moscova. Nu știu cine plătește, e o versiune. Poate au dreptate cei care consideră că a ajuns. Dar iată de ce eu consider că rușii nu vor mai lucra cu el. Și că el nu există într-o formulă rusească. Iar faptul că liota asta de nemernici de pe lângă Maia Sandu, acum vor să-l plaseze în jocul politic rusesc mie-mi spune că ei, probabil, nu au niciun dosar și nicio probă împotriva lui Plahotniuc. Asta-i cel mai grav”, a subliniat Sergiu Mocanu.
11:50
La Bălți va fi construită o nouă piață agroalimentară modernă, pe un teren de aproape 2 hectare, lângă Piața de pe strada Caraciobanu. Contractul de finanțare a fost semnat la Primărie de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov (Partidul Nostru), și directoarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Maria Prisacari.Proiectul, în valoare totală de peste 15 milioane de lei, este finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, contribuția Primăriei Bălți fiind de 1.518.199 lei (10%).„Această inițiativă are o valoare regională reală. Nu doar bălțenii vor beneficia, ci și micii producători din întreaga regiune de nord, care vor avea acces la o infrastructură modernă și condiții mai bune de vânzare. Acest fapt va aduce plus valoare proiectului care deschide o filă nouă în istoria întreprinderii municipale „Asociația Piețelor”, a declarat primarul Alexandr Petkov.El a subliniat că proiectul va contribui la dezvoltarea întreprinderii municipale „Asociația Piețelor” și a mulțumit ADR Nord și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru sprijin. Totodată, edilul a reafirmat deschiderea municipiului Bălți pentru atragerea de investiții și implementarea altor proiecte cu impact pentru comunitate.
11:30
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale că a fost finalizată etapa procedurală pentru „cel mai mare proiect de dezvoltare urbană din istoria Republicii Moldova”. Proiectul vizează modernizarea și extinderea a trei artere esențiale ale capitalei: prelungirea bulevardului Mircea cel Bătrân, modernizarea străzii Industriale și străzii Mesager. Potrivit edilului, investiția totală este estimată la 1,5 miliarde de lei, bani care vor proveni din mai multe surse, însă cea mai mare parte a finanțării va fi asigurată de Uniunea Europeană. „Bulevardul Mircea cel Bătrân va fi prelungit până la strada Bucovinei, asigurând conexiunea cu Port Mall și Arena Chișinău. Această arteră va deveni una dintre cele mai moderne alei din capitală, cu infrastructură completă pentru pietoni și bicicliști, zone de divertisment și odihnă, locuri de joacă pentru copii și spații verzi complexe”, a declarat Ceban. Edilul a subliniat că după finalizarea procedurilor administrative, în următoarele câteva luni va fi pregătit proiectul tehnic, pentru ca ulterior să înceapă lucrările propriu-zise. „Așa cum am promis în campania electorală, promisiunile se transformă în realizări, indiferent de blocajele cu care ne confruntăm. Chișinăul continuă să se dezvolte”, a precizat primarul. Ion Ceban susține că acest proiect va contribui la fluidizarea traficului, la dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ și la creșterea calității vieții în capitală, fiind una dintre cele mai ambițioase investiții realizate în municipiu în ultimele decenii.
11:00
Fostul deputat Alexandr Slusari a criticat modul în care autoritățile au gestionat reducerea tarifului la energie electrică, susținând că această decizie trebuia aplicată cu câteva luni mai devreme și că întârzierea are un substrat politic. Potrivit lui Slusari, în luna iulie, prețul mediu ponderat de achiziție a energiei electrice a fost de aproximativ 125 euro/MWh, valoare aproape identică cu cea utilizată în noul tarif redus. „Am spus de mai multe ori că tariful trebuia micșorat mai devreme. Încă o lună în urmă demnitarii afirmau că nu există premise pentru reducere, iar după 1 iulie au apărut «experți» cu scenarii apocaliptice privind scumpirile. Realitatea ne-a arătat contrariul”, a declarat fostul parlamentar. Slusari a subliniat rolul esențial al companiei Energocom, care, prin diversificarea surselor și contracte avantajoase cu furnizori din Ucraina, a asigurat livrări stabile de energie și a evitat posibile deconectări în perioada de vârf a consumului. În opinia sa, specialiștii companiei au compensat „iresponsabilitatea guvernului”, care nu a implementat la timp proiectul celor 10 mini-centrale promise printr-o decizie a CSE din ianuarie 2025. „Datorită eforturilor lor, am evitat scenariul deconectărilor masive și majorările bruște de prețuri. Dar, în loc să le mulțumească, unii politicieni îi folosesc pe oameni drept carne de tun la proteste electorale murdare”, a scris Slusari, solicitând celor care critică Energocom să se îndrepte către alte instituții responsabile, precum Moldova Gaz, ANRE sau CNA, pentru a cere explicații privind achizițiile scumpe de gaze și lipsa transparenței la stabilirea tarifelor. Fostul deputat a încheiat mesajul cu un apel la încetarea manipulărilor politice pe tema energiei electrice, subliniind că specialiștii din domeniu lucrează zi și noapte pentru a asigura cele mai bune prețuri și furnizarea neîntreruptă a electricității în Republica Moldova.
10:50
Un zvon apărut în mediul online a alimentat speculațiile potrivit cărora aplicațiile TikTok și Telegram ar urma să fie suspendate în Republica Moldova cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Informația a stârnit îngrijorare printre cetățeni, însă autoritățile au dezmințit scenariul. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că nu există nicio intenție de a bloca accesul la platformele menționate, subliniind că zvonurile distorsionează realitatea. „Mai mulți m-ați sesizat subiectul cu «închiderea» Telegram cu două săptămâni înainte de alegeri, prezentată pe unele surse ca «intenție a guvernării». Pe lângă faptul că e o temă intens speculată, haideți să clarificăm intențiile autorităților: vom continua activ dialogul și vom insista pe colaborarea platformelor pentru eliminarea conținutului periculos pentru securitatea națională, dar și pentru protecția oamenilor – cum sunt campanii de dezinformare din exterior, vânzarea de droguri sau materiale periculoase pentru copii”, a precizat Vodă. Și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ideea unor măsuri radicale în privința rețelelor sociale. Într-o declarație pentru Jurnal TV, șefa statului a menționat că se caută soluții echilibrate pentru a combate dezinformarea fără a restricționa accesul utilizatorilor la platforme: „Nu vrem să recurgem la măsuri extreme și încercăm alte soluții”, a spus Maia Sandu.
09:50
Dimineața zilei de 31 iulie a început cu un nou atac devastator asupra capitalei Ucrainei. După o noapte de atacuri cu drone, forțele ruse au lansat un puternic bombardament cu rachete asupra Kievului, provocând pagube majore în mai multe sectoare ale orașului. Potrivit autorităților ucrainene, cel puțin 6 persoane și-au pierdut viața, inclusiv un băiat în vârstă de 6 ani. Alte 52 de persoane au fost rănite, printre care 9 copii, iar aproape 30 dintre răniți au fost transportați la spital. Cele mai grave distrugeri au fost raportate în sectoarele Solomensk, Sviatoșin, Șevcenkivsk și Holosiivsk, unde mai multe blocuri de locuințe au fost avariate. În Sviatoșin au murit 4 persoane, iar în Solomensk alte 2 victime au fost confirmate. Ministrul de Interne al Ucrainei, Igor Klimenko, a declarat că echipele de salvatori continuă să intervină printre dărâmături. Într-unul dintre blocuri, un bărbat a rămas blocat într-un subsol de beton la parter. „Cu el se comunică, îi putem oferi apă. Se desfășoară o muncă de salvare minuțioasă pentru a-l scoate în viață”, a spus Klimenko. Oficialul ucrainean Timur Tkacenko a precizat că efectele atacului au fost înregistrate în peste 27 de locații din oraș, iar numărul victimelor ar putea crește. „Doi kievieni au murit în urma unui atac țintit al teroriștilor ruși. Din păcate, aceasta nu este cifra finală”, a transmis acesta. Președintele Volodimir Zelenski a publicat imagini cu blocul lovit direct de o rachetă rusă, subliniind brutalitatea atacului: „Kiev. Rachetă direct în bloc de locuințe. Oameni sub dărâmături. Toate serviciile sunt la fața locului. Teroriști ruși”, a scris liderul ucrainean.
30 iulie 2025
20:10
Magistrații Curții de Apel Bălți au decis astăzi eliberarea din penitenciar a fostului șef al Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, cercetat într-un dosar de corupție, acesta urmând să fie plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, scrie PulsMedia.MD.Mandatul de arest preventiv emis anterior pe numele lui Gorea a fost prelungit de trei ori, însă decizia a fost contestată de avocații acestuia la instanța superioară, care a dispus schimbarea măsurii preventive.Iurie Gorea a fost reținut pe 21 mai de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu un broker vamal, fiind suspectați de corupere pasivă în circumstanțe agravante. Potrivit anchetatorilor, cei doi, alături de alte persoane, ar fi primit peste 40.000 de dolari pentru a facilita trecerea unor mărfuri peste frontiera Republicii Moldova, inclusiv destinate regiunii transnistrene, și pentru a evita documentarea unor nereguli în procesul de import.În urma investigațiilor, mai multe persoane au fost reținute, printre care și șeful Postului Vamal Intern Căușeni. Perchezițiile desfășurate în dosar au dus la ridicarea unor telefoane mobile și a banilor în valoare totală de aproximativ 1,1 milioane de lei.Ulterior, Gorea a acționat în judecată Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI), solicitând restituirea sumei de 40.000 de dolari, despre care susține că reprezintă economiile sale și ale familiei.Numele lui Iurie Gorea a fost menționat și în context politic, după ce fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, a recunoscut într-o emisiune TV că are o relație apropiată cu acesta: „Mi-a botezat copilul mai mic acum 9 ani. Eu l-am recomandat pentru funcția de șef al Biroului Vamal Centru”, a declarat Spînu, menționând că speră ca ancheta să facă lumină în acest caz.
18:20
Președintele formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, susține că Maia Sandu transformă Republica Moldova într-un stat unde „frică și intimidarea au înlocuit dialogul și democrația”. Declarațiile au fost făcute într-un video publicat pe rețelele de socializare.„Ieri, Maia Sandu certa SIS-ul pentru concertele noastre. Azi rostește verdicte în direct. Fără judecată. Fără probe. Totul după manualul fricii. Amenință, acuză, intimidează. Dacă nu ești cu ea, ești dușman. Astăzi ești doar un opozant – mâine deja ești ‘dușman al statului’”, a declarat Usatîi.Liderul Partidul Nostru afirmă că actuala putere ar urmări să controleze țara prin presiune politică și represalii la adresa opoziției. „Ea interzice oamenilor să se considere moldoveni. Pentru ea, mesajul e clar: țara e ea. Toată puterea, doar pentru ea. Toată dreptatea, sub lacăt. Toată țara, sub presiune”, a spus acesta.Renato Usatîi a mai adăugat că președinta Maia Sandu „se teme să-și piardă scaunul și de oamenii care nu mai tac”, promițând că formațiunea sa va continua să fie aproape de cetățeni și să lupte împotriva „derapajelor antidemocratice”.„Noi nu ne temem. Nu ne ascundem. Suntem printre oameni. Ridicăm orașe. Unim țara. Iar pe 28 septembrie, poporul va răspunde. Cu voce tare. Fără frică. Pentru totdeauna”, a declarat liderul Partidul Nostru.Până în prezent, Președinția nu a comentat acuzațiile făcute de Renato Usatîi.
18:10
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a depus oficial, astăzi, 30 iulie, actele necesare pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la Comisia Electorală Centrală. Formațiunea afirmă că vine în alegerile parlamentare cu „o echipă de profesioniști integri” și un program bazat pe soluții concrete pentru dezvoltarea Republicii Moldova.Potrivit comunicatului CUB, lista candidaților include specialiști cu experiență în administrație publică, economie, justiție, educație, sănătate și domeniul social. Partidul subliniază că oferă o reprezentare importantă diasporei și tinerilor, promițând „ordine, eficiență și respect față de lege și cetățean”.Programul electoral al formațiunii este construit pe două valori fundamentale – Unitatea și Bunăstarea – și prevede măsuri pentru: modernizarea administrației publice și crearea unui stat funcțional și transparent; dezvoltarea economică durabilă, sprijinirea antreprenoriatului și atragerea investițiilor; independența reală a justiției și combaterea corupției; consolidarea sistemelor de educație și sănătate; protejarea familiei și promovarea coeziunii sociale; integrarea europeană ca proiect național ireversibil.„În fața zgomotului politic și a promisiunilor populiste, CUB oferă o alternativă responsabilă, credibilă și centrată pe interesul public. Ne propunem o campanie curată, bazată pe dialog cu cetățenii și pe soluții reale”, se arată în mesajul formațiunii.Comisia Electorală Centrală urmează să examineze dosarul depus și să decidă asupra înregistrării partidului în competiția electorală din această toamnă.
18:00
Vicepreședintele partidului MOLDOVA MARE, Igor Hlopețchi, a criticat dur activitatea Comisiei Electorale Centrale (CEC), acuzând instituția că ar acționa în interesul partidului de guvernare PAS și ar trata diferit concurenții electorali. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV.„Comisia Electorală Centrală acționează în favoarea partidului PAS aflat la guvernare, tolerând abaterile candidaților «convenabili» fără sancțiuni, în timp ce adevărații oponenți politici sunt supuși presiunilor și acțiunilor represive”, a declarat Hlopețchi.Potrivit acestuia, membrii CEC ar fi „persoane aservite politic” și ar manifesta „duble standarde” încă dinaintea perioadei de vârf a campaniei electorale.„Pe de o parte, unui concurent electoral din categoria ‘opoziției comode’ sau a ‘spoilerilor’ Maiei Sandu și a PAS li se permit abuzuri care altor partide nu li s-ar permite niciodată, fiind imediat penalizate. Pe de altă parte, adevărata opoziție este ținta acțiunilor represive”, a subliniat vicepreședintele formațiunii MOLDOVA MARE.Igor Hlopețchi a mai adăugat că în nicio țară cu democrație avansată nu există un nivel atât de ridicat de „aservire politică” al autorității electorale centrale, subliniind că acest comportament afectează grav șansele opoziției de a participa la alegeri în condiții egale.Deocamdată, Comisia Electorală Centrală nu a venit cu o reacție la aceste acuzații.
16:00
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, în cadrul ședinței de astăzi, 62 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Politic „Democrația Acasă” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. În context, a fost înregistrat simbolul electoral al partidului pentru participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, a fost confirmat reprezentantul partidului în Comisia Electorală Centrală pentru perioada electorală și confirmată persoana responsabilă de finanțe (trezorier) pentru perioada campaniei electorale la acest scrutin. Candidații înregistrați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidența prevederilor art. 16 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, își vor suspenda activitatea din funcția pe care o dețin pe durata campaniei electorale. Nesuspendarea din funcție va duce la anularea înregistrării și excluderea candidatului respectiv din lista concurentului electoral. Campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe pe 29 august 2025.
15:20
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, susține că fostul lider PDM, reținut în Grecia, a semnat cererea de extrădare fără nicio condiție, însă autoritățile Republicii Moldova nu au transmis încă documentele necesare către Grecia. Într-o declarație publică, apărătorul acuză Procuratura Generală de tergiversare intenționată, scrie Telegraph.md. „Domnul Plahotniuc nu a refuzat niciodată să fie extrădat în Republica Moldova, așa cum inițial a comunicat Procuratura Generală și s-a tirajat în presă. Din potrivă, el vineri a semnat toate actele necesare prezentate de către avocați, în vederea acceptării fără condiționalități a extrădării către Republica Moldova”, a declarat avocatul Lucian Rogac.Potrivit acestuia, documentele au fost semnate de Plahotniuc încă din săptămâna trecută, însă au ajuns la procurorii greci abia pe 29 iulie, din cauza procedurilor locale.„Faptul că actele au fost înregistrate mai târziu nu înseamnă nicidecum că domnul Plahotniuc a cerut să nu fie extrădat, pentru că nu a existat niciodată o astfel de cerere”, a precizat Rogac.Apărătorul a subliniat că procedura de extrădare, în cazul unui consimțământ voluntar, poate dura între 12 și 30 de zile, însă doar dacă statul solicitant cooperează activ.„Au fost și cazuri când extrădarea a durat și 5 zile. Asta atunci când statul solicitant a fost cooperant și a dorit ca extrădarea să fie efectuată operativ”, a menționat Lucian Rogac.Acesta a adăugat că, până în prezent, autoritățile moldovene nu au transmis actele necesare către partea elenă.„La data de 29 iulie, avocaților lui Vladimir Plahotniuc din Grecia le s-a comunicat de către procurorul de caz că actele relevante din partea autorităților Republicii Moldova încă nu au parvenit. Sperăm că acest lucru se va întâmpla în curând. În caz contrar vom deduce că autoritățile Republicii Moldova tergiversează deliberat procesul”, a spus Rogac.El a cerut public Procuraturii Generale de la Chișinău să expedieze urgent documentele necesare: „Solicit Procuraturii Generale a Republicii Moldova să expedieze dosarele și actele îngesare conform procedurilor legale. Astfel încât să putem încheia rapid acest proces, iar domnul Plahotniuc să ajungă acasă și să răspundă la toate acuzațiile care i se aduc.”Rogac a criticat și prioritățile autorităților moldovene: „Rapiditatea cu care Procuratura Generală a solicitat de la autoritățile elene informații referitoare la veridicitatea cererii de acceptare a extrădării mai bine era îndreptată spre urgentarea expedirii actelor necesare extrădării.”Lucian Rogac a precizat că pe numele lui Plahotniuc există două cereri de extrădare: una din partea Republicii Moldova și alta din partea Federației Ruse. Potrivit avocatului, Plahotniuc a acceptat extrădarea în Republica Moldova, dar a refuzat-o pe cea solicitată de Rusia.În privința cazului lui Constantin Țuțu, avocatul a declarat: „Extradarea acestuia este solicitată de către Federația Rusă, iar el a refuzat să fie extrădat. Aș vrea, însă, să mai subliniez că dosarul în care este vizat Țuțu nu afectează în niciun fel procedura de extrădare a domnului Plahotniuc. Deoarece sunt cazuri distincte.”Rogac a comentat și ședința de judecată din 29 iulie: „Aceasta s-a petrecut pe marginea cauzei penale și nu pe procedura de extrădare. Instanța de judecată a dispus amânarea ședinței pentru luna martie 2026, dat fiind faptul că nu a fost posibilă asigurarea prezenței interpretului. Țin să menționez că mersul examinării procedurii de extrădare nu va fi afectat în niciun fel, acestea fiind proceduri separate și nu depind una de alta.”În final, avocatul a făcut apel la autoritățile de la Chișinău să respecte termenii legali: „Reiterez solicitarea către autoritățile responsabile de la Chișinău să expedieze în termen cât mai restrâns actele necesare ca urmare a cererii depuse pentru extrădare și să fie cooperante, astfel încât drepturile fundamentale ale domnului Plahotniuc să nu fie încălcate.”
13:10
Un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector din cadrul Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al INST sunt cercetați de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupere activă. Potrivit materialelor administrate în cadrul procesului penal, bănuiții i-ar fi promis primarului comunei Bilicenii Vechi bunuri și mijloace bănești în schimbul soluționării favorabile a unor aspecte ce țin de implementarea proiectului „Rețele de canalizare în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei” în valoare de aproximativ 10 milioane de lei fără efectuarea verificărilor necesare privind volumul, calitatea și costul real al lucrărilor executate. În urma perchezițiilor desfășurate astăzi, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, în automobilele și la domiciliile persoanelor bănuite, au fost ridicate probe concludente pentru urmărirea penală. Se desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.
12:20
Statele Unite sunt pregătite să introducă tarife comerciale și alte măsuri restrictive împotriva Federației Ruse în termen de zece zile, dacă nu se înregistrează progrese în direcția încetării războiului din Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, citat de Reuters. Vorbind la bordul avionului prezidențial, Trump a declarat că, până în prezent, nu a primit nicio reacție din partea Kremlinului cu privire la avertismentul său privind noile sancțiuni. „Nu știu dacă acest lucru îl va afecta pe Putin, pentru că el pare hotărât să continue războiul. Dar vom introduce tarife și tot restul pachetului de măsuri”, a spus liderul de la Casa Albă. Trump a precizat că nu este îngrijorat de posibilele efecte ale acestor sancțiuni asupra pieței petroliere sau asupra prețurilor la energie, promițând că Statele Unite își vor crește producția internă de petrol pentru a compensa orice impact. Potrivit Reuters, această declarație marchează o schimbare de ton față de perioada anterioară, când Trump afirma că are „bune relații” cu Putin. Publicația notează că termenul-limită stabilit acum sugerează că președintele american este hotărât să-și pună în aplicare amenințările, după ce anterior ezitase să o facă. Luni, Trump avertizase deja că va aplica nu doar sancțiuni directe împotriva Rusiei, ci și măsuri punitive pentru cumpărătorii de produse exportate de Moscova („sancțiuni secundare”), dacă nu va fi înregistrat un progres în direcția încheierii conflictului din Ucraina. Președintele SUA a reiterat că își menține promisiunea electorală de a pune capăt războiului ruso-ucrainean „într-o singură zi”, însă a admis că presiunea asupra Kremlinului necesită măsuri economice ferme.
11:30
Partidul Republican „Inima Moldovei” susține că a devenit ţinta unei ample campanii de denigrare, pusă la cale de către Partidul Acţiune şi Solidaritate. Într-o declarație a formațiunii, se spune că, au  dovezi a implicării în această campanie a poliţiştilor, dar şi ai altor reprezentanţi ai structurilor de stat. Toată această armată încearcă cu disperare să asocieze Partidul Republican „Inima Moldovei” cu un fost politician, care se află în afara ţării, este de părere formațiunea.  „Nu este pentru prima dată când PAS şi slugile sale fac astfel de tentative, însă, la fel cum anterior au eşuat în promovarea acestor falsuri evidente, cu siguranţă, vor eşua şi de această dată. Înţelegem că aceste acţiuni ruşinoase ale PAS şi a celor ce-i slujesc pornesc de la contextul politic concret care este în Republica Moldova. Partidul Republican „Inima Moldovei” a devenit forţa care poate înclina decisiv balanţa în politica moldovenească, determinând plecarea ruşinoasă a PAS de la putere. Conştientizând acest lucru, PAS acum încearcă să compromită atât Partidul Republican „Inima Moldovei”, cât şi procesul de consolidare a opoziţiei, în care formaţiunea noastră este implicată plenar.  Suntem conştienţi de faptul că am devenit o ameninţare reală pentru PAS, de aceea, ştiind esenţa dictatorială a regimului galben, ne aşteptăm şi la alte provocări, la alte încercări de a compromite formaţiunea noastră şi eforturile pe care le depunem pentru a readuce Moldova la democraţie şi dezvoltare normală. Dar, transmitem şi pe această cale că, indiferent de atacurile disperate ale guvernării, nu vom renunţa la obiectivele pe care le avem. Vom combate falsurile PAS, vom continua să fim în contact direct cu oamenii pentru a-i informa corect şi vom folosi toate posibilităţile legale pe care le avem la dispoziţie pentru a combate abuzurile PAS”, spun autorii. Ei afirmă că au informații că se pregătesc scenarii extrem de murdare împotriva formaţiunii noastre şi care urmează să fie puse în aplicare în perioada imediat următoare, dar suntem pregătiţi să le combatem. Fiecare lovitură pusă la cale de PAS ne va face şi mai puternici, şi mai uniţi, şi mai decişi să realizăm obiectivele stabilite. „Şi suntem siguri că vom învinge, pentru că de partea noastră e adevărul, de partea noastră sunt cetăţenii Republicii Moldova, care ştiu esenţa mincinoasă şi criminală a guvernării galbene şi care sunt gata să depună toate eforturile pentru a scăpa ţara de cel mai odios regim care a fost vreodată la putere în ţara noastră – regimul PAS”, precizează cei de la „Inima Moldovei”.
11:30
Republica Moldova se confruntă cu o amenințare majoră la adresa securității naționale, venită direct din partea Federației Ruse, a avertizat președinta Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Potrivit acesteia, Moscova pregătește o campanie de interferență fără precedent în scrutinul parlamentar din septembrie, mizând pe finanțări ilegale și acțiuni hibride pentru a influența rezultatul votului. „Kremlinul investește masiv în mai multe formațiuni coordonate din același punct de comandă, alimentate în special prin schemele criminale ale lui Șor. Scopul lor este clar: să captureze Parlamentul și să întoarcă Moldova din drumul european”, a declarat Maia Sandu. Președinta a prezentat zece metode prin care se încearcă deturnarea alegerilor, inclusiv coruperea alegătorilor, manipularea informațională, folosirea liderilor religioși și a influencerilor online, atacuri cibernetice, proteste plătite, sabotaj în diasporă și în regiuni precum UTAG și stânga Nistrului, precum și mobilizarea online prin mesaje extremiste. „Interferența Rusiei poate afecta dramatic suveranitatea țării și viitorul nostru european. Instituțiile știu ce au de făcut – trebuie să colaboreze mai strâns ca niciodată pentru a proteja alegerile și interesele naționale”, a subliniat șefa statului. Maia Sandu le-a transmis cetățenilor că miza scrutinului din septembrie este uriașă: „Nu trebuie să cedăm în fața acestor încercări. Viitorul Moldovei depinde de mobilizarea fiecăruia dintre noi.”
11:20
Procuratura anunță despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 48 de ani, pentru săvârșirea a trei episoade de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința a două minore care nu a atins vârsta de 14 ani, precum și pentru comiterea a opt episoade de violență în familie. Instanța i-a stabilit o pedeapsa definitivă de 25 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul în perioada 2018-2022, aflându-se la domiciliul său, acționând în scopul satisfacerii poftei sexuale cu fiicele sale biologice prin constrângere fizică și psihică, a comis în privința acestora mai multe acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Abuzul a început pe când victimele aveau câte 7-8 ani.Același inculpat, din anul 2021, până în luna iunie 2024, în scopul impunerii voinței sale și a menținerii controlului personal asupra soției și a celor trei copii, a săvârșit în mod sistematic mai multe acte de violență în familie. Agresorul a inițiat conflicte și a manifestat un comportament violent față de membrii familiei sale, exprimat prin amenințări cu violență fizică, aplicarea de lovituri cu mâna și diverse obiecte asupra diferitelor părți ale corpului victimelor, precum și prin violență psihologică, manifestată prin injurii și insulte. Aceste acțiuni violente și abuzive au continuat și în perioada în care soția era plecată la muncă peste hotarele țării, determinând astfel copii să părăsească domiciliul familial, cauzându-le suferințe psihice și fizice severe, fiind nevoiți să se stabilească temporar la o vecină. Inculpatul a pledat nevinovat.
11:10
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat semnarea contractului pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al capitalei, document esențial pentru dezvoltarea orașului în următorii ani. Potrivit edilului, procesul de selectare a companiei câștigătoare a fost unul de durată, după ce în ultimii ani au fost organizate cinci licitații fără rezultat. Contractul a fost atribuit în final unui consorțiu format din instituții specializate din România și Republica Moldova. „Lucrările sunt complexe și vor dura aproximativ doi ani. În această perioadă se va lucra la elaborarea propriu-zisă a documentului, consultările publice, conceptul de dezvoltare urbană, iar ulterior va urma etapa de avizare și toate procedurile legale necesare. PUG este un document indispensabil pentru planificarea corectă a orașului”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale. În paralel, se desfășoară elaborarea Planului de referință istorico-arhitectural și a proiectului zonelor de protecție pentru nucleul istoric al Chișinăului. Acest document va avea rol de suport tehnic în procesul de actualizare a PUG, având ca obiectiv protejarea patrimoniului și integrarea zonelor istorice în reglementările urbanistice. Planul Urbanistic General al municipiului Chișinău a fost aprobat în 2007, cu o perspectivă de dezvoltare până în anul 2025. Noua versiune a documentului ar urma să stabilească direcțiile de modernizare și extindere a capitalei pentru următoarele decenii.
10:20
Andrei Năstase, fost ministru de interne și pretendent de candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie, a transmis o cerere prealabilă către Dinu Plîngău, fost lider al Platformei Demnitate și Adevăr, în prezent candidat pe lista PAS (locul 42), solicitând dezmințirea unor afirmații considerate false și calomnioase.Potrivit documentului, Plîngău ar fi publicat pe 23 iulie o postare pe Facebook, intitulată „La alegeri ca la zarabotkă”, în care a susținut că Năstase ar fi negociat cu Ilan Șor pentru a obține funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.„Această afirmație este falsă în totalitate. Nu am avut niciodată vreo întâlnire sau negociere, directă ori indirectă, cu Ilan Șor, cu atât mai puțin în vederea obținerii unei funcții guvernamentale. Este o insinuare tendențioasă, lansată fără nicio dovadă, cu scopul clar de a mă discredita în spațiul public”, precizează Năstase în cererea adresată lui Plîngău.Fostul lider al Platformei DA acuză că aceste declarații îi afectează grav imaginea publică și profesională, fiind o tentativă de defăimare în plină campanie electorală. El a solicitat:- Dezmințirea publică a afirmațiilor printr-o declarație clară că informațiile publicate nu corespund adevărului.- Plata unor despăgubiri morale în valoare de 100.000 de lei, sumă pe care Năstase spune că o va dona în scop caritabil.Dacă aceste cerințe nu vor fi îndeplinite, Năstase avertizează că va acționa în instanță împotriva lui Dinu Plîngău, care a demisionat recent din funcția de președinte al Platformei DA pentru a candida pe lista PAS, alături de Stela Macari (locul 47).
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.