„Președintele eșuat” Medvedev, mesaj amenințător pentru Trump: Rusia deține capabilități de atac nuclear pe care le-ar putea folosi
Moldova1,
31 iulie 2025 17:20
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi, 31 iulie, președintelui american Donald Trump să-și amintească faptul că Rusia deține capabilități de atac nuclear din epoca sovietică pe care le-ar putea folosi ca ultimă soluție, după ce Trump i-a spus lui Medvedev să-și „măsoare cuvintele”. Schimbul de replici are loc în timp ce se scurge ultimatumul de zece zile pe care președintele american i l-a dat pe 29 iulie omologului său rus Vladimir Putin pentru a opri războiul în Ucraina, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de Moldova1
Acum 2 ore
21:50
Circulația rutieră pe strada Mircești din Chișinău va fi suspendată, în perioada 2-17 august, pe segmentul cuprins între străzile Domniței și Lupașcu. Potrivit Primăriei, măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de construcție a apeductului magistral „Chișinău–Strășeni–Călărași”, proiect ce face parte din programul național „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”.
21:40
Criză profundă de apă în localitățile ocupate de ruși din regiunea ucraineană Donețk. Oamenii au apă la robinet o dată la trei zile. Dar și atunci din țevi curge apă murdară, care nu poate fi folosită nici măcar pentru gătit. Presa independentă din Rusia scrie că de vină sunt autoritățile ruse, care au distrus conductele și infrastructura civilă în timpul atacurilor asupra Ucrainei. Banii promiși de forțele de ocupație pentru restabilirea rețelelor ar fi fost împărțiți între politicieni și oameni de afaceri corupți.
Acum 4 ore
21:30
„Campanie bine dirijată” pentru a influența votul diasporei la parlamentare, remarcă experții # Moldova1
„O campanie foarte bine dirijată”, care țintește diaspora și are drept scop influențarea comportamentului electoral al moldovenilor din străinătate, este în plină desfășurare pe rețelele de socializare, avertizează experții. Analistul politic Mihai Isac a declarat, la emisiunea „Paralela 47” de la Radio Moldova, că în spatele acestei campanii ar sta actori pro-Est.
21:30
Un drum important din municipiul Hâncești urmează să fie reparat în cadrul celui de-al doilea apel al programului „Europa este aproape”. Drumul trece prin centrul orașului, pe lângă Spitalul Raional Hîncești, sediul poliției locale și parcul din oraș. Investițiile ajung la 9,6 milioane de lei și sunt acoperite de Guvern și de Primăria Hîncești.
21:30
Majoritatea restanțierilor din sesiunile anterioare nu au susținut nici în acest an bacalaureatul: cauzele, explicate de specialiști # Moldova1
Examenul de bacalaureat rămâne o piatră de încercare pentru mulți elevi, în special pentru cei care nu au promovat testele în sesiunile anterioare. În acest an, dintre cei 2.059 de candidați restanțieri înscriși, doar 475 au reușit să promoveze, ceea ce reprezintă puțin peste 23 la sută. Majoritatea candidaților sunt absolvenți de colegii, acolo unde curricula nu este adaptată pentru disciplinele de bacalaureat. Problema însă, potrivit experților în educație, este atitudinea elevilor față de procesul de învățare în sine.
21:20
Trump ordonă poziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea Rusiei. Reacția Bursei de la Moscova # Moldova1
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că a ordonat armatei SUA să poziționeze două submarine nucleare în apropierea Rusiei, ca răspuns al Washingtonului față de amenințările fostului președinte rus Dmitri Medvedev, cu care Trump a avut joi un schimb violent de replici pe rețelele de socializare, relatează Agerpres, citând Reuters.
20:30
Chișinăul a găzduit vineri un forum al studenților din țară și din diaspora. Tinerii au avut ocazia să exploreze oportunități de dezvoltare personală, profesională și civică. Evenimentul a adus în atenție rolul tinerilor în modernizarea Republicii Moldova și în consolidarea relațiilor cu diaspora.
19:50
Noile reguli ale UE pentru inteligența artificială intră în vigoare cu limitări pentru modelele avansate # Moldova1
Sâmbătă, 2 august intră în vigoare reglementările Uniunii Europene pentru inteligența artificială (AI), reamintește vineri agenția ANSA, citată de Agerpres. Prima legislație la nivel mondial pentru dezvoltarea, marketingul și utilizarea AI se referă la modelele de inteligențe artificiale cu scop general, (GPAI), în special cele care prezintă riscuri sistemice, cum ar fi GPT-4 de la OpenAI, Gemini de la Google sau Grok de la xAI.
19:40
Moldovenii aleg tot mai des mașini ecologice: peste 13.000 de vehicule electrice și hibride înregistrate în 2025 # Moldova1
Tot mai mulți moldoveni aleg mijloace de transport ecologice. În primele șase luni ale anului 2025, în Republica Moldova au fost înmatriculate peste 13.000 de vehicule electrice și hibride, în creștere cu peste 270% față de perioada similară din 2024. Datele au fost publicate de Centrul Național pentru Energie Durabilă, în baza informațiilor oferite de Agenția Servicii Publice.
Acum 6 ore
19:30
Modernizarea Aeroportului din Mărculești va aduce oportunități de dezvoltare și va crea noi locuri de muncă pentru întreaga regiune de nord a țării. Asta a declarat președinta Maia Sandu, care a efectuat o vizită în orașul Mărculești.
19:00
Peste 40 de locuințe au fost complet distruse de inundațiile devastatoare produse la finalul săptămânii trecute în județele Suceava și Neamț din România. Alte câteva sute de case au fost avariate. Autoritățile de la București au comunicat azi bilanțul intemperiilor, în timp ce Guvernul a aprobat un prim pachet de ajutoare financiare pentru sinistrați.
18:10
Exporturile R. Moldova pe piața Cehiei au înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii șapte ani. Dacă în anul 2017, R. Moldova vindea în Cehia produse în valoare de 28,3 milioane dolari, în anul trecut am exportat cu 67% mai mult, adică mărfuri în valoare de 217,9 milioane de dolari, potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
18:10
Moldovenii aleg tot mai des mașini ecologice: peste 13.000 de electrice și hibride înregistrate în 2025 # Moldova1
Tot mai mulți moldoveni aleg mijloace de transport ecologice. În primele șase luni ale anului 2025, în Republica Moldova au fost înmatriculate peste 13.000 de vehicule electrice și hibride, în creștere cu peste 270% față de perioada similară din 2024. Datele au fost publicate de Centrul Național pentru Energie Durabilă, în baza informațiilor oferite de Agenția Servicii Publice.
17:50
Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua # Moldova1
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace între Rusia și Ucraina vor continua și că grupurile de lucru (rus și ucrainean) ar putea discuta posibile compromisuri, relatează Agerpres cu referire la Reuters.
Acum 8 ore
17:20
Taxa de 25% impusă de SUA produselor moldovenești va avea un impact economic redus pentru R. Moldova, estimează experții # Moldova1
Impunerea unui tarif de 25% pentru produsele moldovenești exportate în Statele Unite ale Americii (SUA) va avea un impact economic direct limitat pentru Republica Moldova, deoarece reprezintă aproximativ 2% din totalul livrărilor externe, susține experta în economie Mihaela Sirițanu. Într-un interviu pentru Moldova 1, aceasta a recomandat autorităților de la Chișinău să-și regândească parteneriatele strategice, iar una dintre soluții ar fi noi colaborări cu țări din Uniunea Europeană (UE).
16:50
„Trebuie mai mult respect”: reacțiile primarilor la declarațiile lui Igor Grosu privind pierderea proiectelor de infrastructură, în cazul unui eșec electoral al PAS la toamnă # Moldova1
Mai mulți reprezentanți ai administrației publice locale critică declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, privind „mobilizarea” aleșilor locali pentru alegerile parlamentare și avertismentul potrivit căruia, în cazul unui rezultat electoral „prost” pentru partidul aflat la guvernare, nu vor mai fi realizate proiecte de infrastructură cu finanțare europeană. Reacțiile vin după ce spicherul Grosu a declarat, la o întâlnire cu diaspora din Elveția, că „s-a terminat cu canalizarea, cu apa, cu multe lucruri bune”, dacă partida proeuropeană nu va obține un scor favorabil la alegerile din 28 septembrie.
16:40
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile ce au loc zi de zi asupra Ucrainei. Într-o postare pe platforma X, șefa statului a notat că atacurile sunt „un terorism sistematic”.
16:20
Admitere-2025: Peste 19.800 de candidați și-au depus dosarele la universitățile din R. Moldova. Cel mai în vârstă are 75 de ani # Moldova1
Peste 19.800 de persoane și-au manifestat interesul de a învăța în universitățile din R. Moldova, dintre care peste 15 mii au aplicat dosarele pentru studii de licență și circa 4.790 - la masterat. Datele au fost prezentate vineri, 1 august, de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul tradiționalului live săptămânal.
15:50
Un marcaj rutier nou a fost aplicat la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Alexandr Pușkin din centrul Chișinăului. Potrivit Poliției, marcajul rutier delimitează clar zona intersecției și are scopul de a preveni blocarea acesteia de către autovehicule.
Acum 12 ore
15:20
SA „Moldovagaz” ar putea rămâne fără licența pentru furnizarea gazelor naturale. Vadim Ceban: Vom emite facturi # Moldova1
SA „Moldovagaz”, compania-fiică a concernului rus „Gazprom”, ar putea rămâne fără licența pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susține că „Moldovagaz” nu a îndeplinit, până la 31 iulie, condițiile impuse în aprilie curent privind separarea activităților de producție, transport și distribuție a gazelor naturale. Directorul general al companiei, Vadim Ceban, susține că SA „Moldovagaz” rămâne, deocamdată, proprietar al rețelei de transport al gazelor.
15:10
O expoziție care aduce în prim-plan unul dintre cele mai întunecate capitole ale secolului XX a fost inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Intitulată „Împărțirea Europei. Consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov”, aceasta evocă înțelegerile secrete dintre Germania nazistă și URSS, care au schimbat hărți și destine. Concepută de Muzeul Berlin-Karlshorst și Universitatea din Düsseldorf, expoziția a fost lansată anul trecut, la 85 de ani de la semnarea pactului.
14:20
ELECTORALA 2025 // Oficial: 3 298 443 de cetățeni cu drept de vot, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor # Moldova1
Numărul cetățenilor R. Moldova cu drept de vot, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, este de 3 298 443, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).
14:20
Victor Osimhen a devenit oficial jucătorul clubului Galatasaray Istanbul, iar suma plătită pentru el se ridică la 75 de milioane de euro, bani care ajung la Napoli Calcio. Este cel mai scump transfer realizat vreodată de un club turcesc.
14:10
Tehnică agricolă de ultimă generație, drone pentru irigare, dar și utilaje ale unor mărci de renume mondial sunt prezentate, în aceste zile, la TehAgroFest. Amenajată în câmp deschis, în comuna Tohatin, suburbie a capitalei, expoziția le oferă vizitatorilor ocazia să testeze direct echipamentele și tehnologiile agricole, chiar pe teren, în condiții reale. Totuși, deși sunt impresionați de inovații, prețurile ridicate îi fac pe unii să rămână simpli spectatori.
13:30
Vicepreședintele raionului Orhei, documentat pentru coruperea participanților la protestul opoziției din 26 iulie # Moldova1
Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei se numără printre persoanele documentate de polițiști pentru coruperea participanților la mitingul opoziției, care a avut loc pe 26 iulie, la Chișinău. Potrivit oamenilor legii, acesta a remunerat financiar mai mute persoane, chiar în sediul unui partid politic din Orhei.
13:00
Tenismena româncă Jaqueline Cristian s-a oprit în turul 3 al turneului WTA de la Montreal. Sportiva de 27 de ani a cedat în două seturi în fața jucătoarei din Kazahstan, Elena Rîbakina, scor 0-6, 6-7.
13:00
În sesiunea de bacalaureat din 2025, 130 de licee teoretice din Republica Moldova au avut rata de promovare 100%. Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, absolvenții a 23 de licee din Republica Moldova au obținut nota medie mai mare de 8 la Bac. În anul precedent, 132 licee au avut rata de promovare 100%, dintre care 22 cu media mai mare de nota 8.
12:30
„Am de gând să revin în țară”: un nou mesaj, din detenție, al lui Vladimir Plahotniuc. Experții vorbesc despre „un joc dublu” al oligarhului # Moldova1
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție în Grecia, anunță că „va fi curând în țară”, dacă autoritățile din R. Moldova „sunt sincere” și își doresc cu adevărat extrădarea sa la Chișinău. Într-un nou mesaj publicat pe rețelele de socializare prin intermediul avocaților săi, oligarhul lansează amenințări și pretinde că acuzațiile care îi sunt aduse de procurorii moldoveni ar fi „o modalitate abuzivă de luptă cu oponenții politici”. Experții, însă, atestă „un joc dublu” făcut de Plahotniuc, tocmai pentru a nu fi extrădat în R. Moldova, invocând pretinse „persecuții politice”.
12:30
Invazia de lăcuste poate avea un efect major asupra securității alimentare, avertizează specialiștii # Moldova1
Invazia de lăcuste poate avea un efect major asupra securității alimentare din Republica Moldova. Aceste insecte distrug, în mod semnificativ, culturile agricole, ceea ce provoacă probleme de aprovizionare, a menționat doctorul în științe biologice Leonid Volosciuc, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
12:30
Cel puțin 110 palestinieni uciși în ultimele 24 de ore, majoritatea în timp ce așteptau mâncare # Moldova1
Cel puțin 110 palestinieni au fost uciși în ultimele 24 de ore. Majoritatea au încetat din viață în timp ce așteptau să primească alimente lângă o trecere la frontiera din nordul Fâșiei Gaza. Alți peste 800 de oameni au fost răniți. Situația umanitară din enclavă a atins un nivel fără precedent, conform noilor avertismente emise de Programul Alimentar Mondial, care menționează că o treime din populație duce lipsă de hrană zile întregi. Israelul se confruntă cu o presiune internațională crescândă din cauza crizei umanitare din Gaza. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
12:10
Cetățenii R. Moldova plătesc mai puțin pentru energia electrică. Noile tarife au intrat în vigoare # Moldova1
Consumatorii din R. Moldova vor plăti, începând cu 1 august, mai puțin pentru energia electrică. Noile prețuri au intrat în vigoare odată cu publicarea deciziilor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în „Monitorul Oficial”.
12:10
Exporturile R. Moldova pe piața Cehiei au înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii șapte ani. Dacă în anul 2017, R. Moldova vindea în Cehia produse în valoare de 28,3 milioane dolari, în anul trecut am exportat cu 670% mai mult, adică mărfuri în valoare de 217,9 milioane de dolari, potrivit datelor Ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
11:40
Sheriff Tiraspol și-a încheiat evoluția în Liga Europei, dar rămâne în cupele europene inter-cluburi. „Viespile" au pierdut și meciul-retur cu FC Utrecht, scor 1:4, și vor continua în Liga Conferințelor.
11:30
„Am de gând să revin în țară”: un nou mesaj, din detenție, al lui Vlad Plahotniuc. Experții vorbesc despre „un joc dublu” al oligarhului # Moldova1
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție în Grecia, anunță că „va fi curând în țară”, dacă autoritățile din R. Moldova „sunt sincere” și își doresc cu adevărat extrădarea sa la Chișinău. Într-un nou mesaj publicat pe rețelele de socializare prin intermediul avocaților săi, oligarhul lansează amenințări și pretinde că acuzațiile care îi sunt aduse de procurorii moldoveni ar fi „o modalitate abuzivă de luptă cu oponenții politici”. Experții, însă, atestă „un joc dublu” făcut de Plahotniuc, tocmai pentru a nu fi extrădat în R. Moldova, invocând pretinse „persecuții politice”.
Acum 24 ore
10:20
Cetățenii R. Moldova achită mai puțin pentru energia electrică: Noile tarife au intrat în vigoare # Moldova1
Consumatorii din R. Moldova vor achita, începând cu 1 august, mai puțin pentru energia electrică. Noile prețuri au intrat în vigoare, odată cu publicarea deciziilor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în „Monitorul Oficial”.
10:10
Zimbru Chișinău fell to a 0-2 defeat against FC Astana in the second leg of the UEFA Europa Conference League second qualifying round and has been eliminated from the competition. In the two-legged tie, the "yellow and greens" were beaten with an aggregate score of 1-3.
10:00
Cinci ani de închisoare pentru bărbatul prins cu jumătate de milion de euro la vama Sculeni # Moldova1
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dintre care 2 ani și jumătate cu executare în penitenciar, pentru tentativă de contrabandă cu 550.000 de euro, sumă pe care a încercat să o introducă în Republica Moldova fără a o declara la vamă, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Decizia a fost pronunțată pe 31 iulie de către Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, după ce procurorii PCCOCS au contestat sentința de achitare emisă anterior de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
09:50
Fermierii din Căușeni și Ștefan Vodă nu sunt mulțumiți de soluțiile propuse de Guvern: „O picătură în marea noastră de probleme” # Moldova1
Guvernul pregătește o hotărâre prin care să instituie un mecanism de sprijin financiar pentru fermierii care au suferit pierderi în urma înghețurilor târzii din primăvara acestui an. Totodată, termenul de aplicare a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în luna iunie 2026, iar autoritățile accelerează modernizarea infrastructurii de irigare. Agricultorii din sudul R. Moldova cred că soluțiile propuse de autorități nu le soluționează problemele care îi afectează.
09:30
Ucraina, din nou sub foc: bilanțul tragediei din Kiev crește, iar Herson și Zaporojie sunt ținte ale noilor atacuri rusești # Moldova1
Numărul persoanelor decedate în urma atacului cu rachete și drone asupra Kievului din noaptea de 31 iulie continuă să crească. Autoritățile ucrainene au anunțat că salvatorii au recuperat încă un corp de sub dărâmăturile blocului de locuințe din cartierul Sviatoșinskii,, ridicând bilanțul la 28 de morți, dintre care trei copii. Lucrările de căutare continuă, iar peste 150 de persoane au fost rănite în atac.
09:10
Negureniul intră pe harta energiei verzi: noul parc solar ar putea alimenta 26.000 de gospodării # Moldova1
Energia regenerabilă cucerește tot mai mult teren. Parcul de fotovoltaice de la Negureni, unul dintre cele mai mari din țară, cu o putere instalată de 40 de megawați, la doar o lună de la lansare, produce zilnic aproximativ 300 de megawați. Energia ar fi suficientă pentru 26 de mii de locuințe pe an. Aceste evoluții vin în contextul în care Republica Moldova și-a propus să atingă, până în 2030, o cotă de 30% de energie regenerabilă în consumul de electricitate și 27% în consumul final de energie.
08:30
Rusia, atac la adresa R. Moldova de la tribuna OSCE. Experți: Moscova manipulează opinia publică înainte de alegeri # Moldova1
Federația Rusă reia, de la tribuna internațională a OSCE, narațiuni bine cunoscute în regiune: apără actori politici moldoveni care au probleme cu legea și promovează un discurs alarmist, menit să inducă frică în rândul populației. Sunt aceleași mesaje pe care Kremlinul le-a folosit și în perioada premergătoare invaziei în Ucraina, avertizează experții.
08:10
Din martie 2025, avioane F-16 poloneze și românești desfășoară misiunea NATO de poliție aeriană baltică de la baza aeriană Šiauliai din Lituania. Polonia conduce această rotație, a 13-a, în timp ce avioanele „Vipere Carpatine” ale României participă la a treia lor asemenea desfășurare.
08:00
Energia regenerabilă cucerește tot mai mult teren. Parcul de fotovoltaice de la Negureni, unul dintre cele mai mari din țară, cu o putere instalată de 40 de megawați, la doar o lună de la lansare, produce zilnic aproximativ 300 de megawați pe oră. Energia este suficientă pentru 26 de mii de locuințe pe an. Aceste evoluții vin în contextul în care Republica Moldova și-a propus să atingă, până în 2030, o cotă de 30% de energie regenerabilă în consumul de electricitate și 27% în consumul final de energie.
31 iulie 2025
23:40
Milsami Orhei s-a calificat în mod dramatic în Turul 3 preliminar al Ligii Conferințelor! # Moldova1
"Vulturii roșii" au eliminat din competiție formația muntenegreană Buducnost' Podgorița. După ce în prima manșă cele două formații au remizat în Muntenegru cu scorul alb de 0:0, Milsami s-a impus in extremis în meciul de pe teren propriu cu 2:1.
Ieri
22:40
Licitație internațională: BERD caută o companie pentru construcția liniei electrice Bălți – Suceava # Moldova1
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat procedura internațională de licitație pentru proiectarea și construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Bălți – Suceava, pe teritoriul Republicii Moldova. Procedura se va desfășura în perioada 31 iulie – 15 septembrie 2025, prin intermediul platformei electronice ECEPP și în conformitate cu regulile de achiziții ale BERD.
22:30
„Vrea să ne atragă în război”: Explicația experților pentru sumele uriașe cheltuite de Rusia ca să influențeze alegerile din R. Moldova # Moldova1
Scopul Rusiei este să exercite controlul asupra R. Moldova și să submineze suveranitatea țării prin falsuri, manipulări și cumpărare directă de voturi. Potrivit lui Adrian Băluțel, șeful de Cabinet al președintei Maia Sandu, R. Moldova parcurge în prezent un proces accelerat de integrare europeană, având „un sprijin destul de înalt”, ceea ce determină Rusia să acționeze pentru a submina parcursul european al statului nostru.
22:20
Zimbru Chișinău a cedat cu 0-2 în fața echipei FC Astana a doua manșă a turului 2 preliminar al Ligii Conferințelor și a fost eliminat din competiție. În dublă manșă, „galben-verzii” au fost învinși cu scorul general de 1-3.
22:00
LIVE TEXT. Fotbal. Zimbru Chișinău - FC Astana. Turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor UEFA. Zimbru a cedat cu 0-2 și a părăsit competiția # Moldova1
Zimbru Chișinău o găzduiește pe FC Astana în manșa a doua a turului doi preliminar al Ligii Conferințelor. Meciul a început la ora 20 și este transmis în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestei partide.
21:50
LIVE TEXT. Fotbal. Zimbru Chișinău - FC Astana. Turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor UEFA. După 80 de minute, formația din Kazahstan conduce cu 2-0 # Moldova1
Zimbru Chișinău o găzduiește pe FC Astana în manșa a doua a turului doi preliminar al Ligii Conferințelor. Meciul a început la ora 20 și este transmis în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestei partide.
21:30
LIVE TEXT. Fotbal. Zimbru Chișinău - FC Astana. Turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor UEFA. După 65 de minute, formația din Kazahstan conduce cu 2-0 # Moldova1
Zimbru Chișinău o găzduiește pe FC Astana în manșa a doua a turului doi preliminar al Ligii Conferințelor. Meciul a început la ora 20 și este transmis în direct și doar la Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestei partide.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.