Irina Vlah către corpul diplomatic acreditat în R. Moldova: Solicit să monitorizaţi campania murdară a PAS împotriva partidului „Inima Moldovei”
Punctul,
31 iulie 2025 14:20
Irina Vlah, Preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei” a adresat o scrisoare deschisă către corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova, în care vorbește despre denigrarea formațiunii pe care o conduce. „De câteva zile, Partidul Republican „Inima Moldovei”, pe care am onoarea să-l conduc, a devenit ţinta unei campanii murdare de discreditare pusă la cale de … Articolul Irina Vlah către corpul diplomatic acreditat în R. Moldova: Solicit să monitorizaţi campania murdară a PAS împotriva partidului „Inima Moldovei” apare prima dată în Punctul pe i.
• • •
Alte ştiri de Punctul
Acum 10 minute
13:20
Vlad Plahotniuc, mesaj către Chișinău: PAS se teme să vin acasă până la alegerile parlamentare # Punctul
Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, lansează acuzații dure împotriva guvernării PAS și anunță că puterea de la Chișinău nu ar vrea ca acesta să ajungă în Republica Moldova până la alegerile parlamentare. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare în această dimineață, Plahotniuc susține că autoritățile de la Chișinău ar fi rugat partea elenă să … Articolul Vlad Plahotniuc, mesaj către Chișinău: PAS se teme să vin acasă până la alegerile parlamentare apare prima dată în Punctul pe i.
Acum o oră
12:40
Fostul deputat Alexandru Slusari critică declarațiile președintelui Parlamentului și liderului PAS, Igor Grosu, referitoare la relația partidului de guvernare cu autoritățile publice locale. Într-o reacție publică, Slusari acuză PAS de derapaje de la principiile descentralizării și de utilizare politică a fondurilor europene. Fostul parlamentar consideră că explicațiile ulterioare ale PAS privind riscul pierderii fondurilor europene … Articolul Slusari, după declarațiile lui Grosu: Scuipă pe Carta Autonomiei Locale apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
Partidul Nostru demască decizii politizate ale Comisiei Electorale Centrale în favoarea PAS, acțiuni care pun la îndoială corectitudinea alegerilor parlamentare # Punctul
Derapaje grave în organizarea alegerilor parlamentare de către Comisia Electorală Centrală (CEC). La formarea Consiliilor Electorale de Circumscripție au fost numite persoane apropiate PAS. Mai multe probe în acest sens au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către Elena Grițco, membru al Biroului Executiv Național al Partidului Nostru, dar și de fostul … Articolul Partidul Nostru demască decizii politizate ale Comisiei Electorale Centrale în favoarea PAS, acțiuni care pun la îndoială corectitudinea alegerilor parlamentare apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 2 ore
12:30
Germania a anunţat vineri că va livra două sisteme Patriot Ucrainei, după ce a ajuns la un acord cu SUA în virtutea căruia Berlinul va fi primul care va primi cele mai noi sisteme în schimb, relatează Reuters. Bundeswehr va livra iniţial lansatoare Patriot suplimentare Ucrainei în zilele următoare, urmate de componente suplimentare ale sistemului, … Articolul Germania anunţă că va livra două sisteme Patriot Ucrainei, în cadrul unui acord cu SUA apare prima dată în Punctul pe i.
12:30
Război în Ucraina: Donald Trump califică ultimul val de lovituri ruseşti drept „dezgustător” şi îşi reiterează ameninţarea cu sancţiuni # Punctul
Preşedintele american Donald Trump a calificat drept „dezgustător” ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după ce bombardamentele asupra Kievului au ucis cel puţin 26 de persoane, relatează AFP. Trump a confirmat că va impune într-adevăr sancţiuni împotriva Rusiei, declarând: „Nu ştiu dacă vor avea un impact, dar o vom face”. El a anunţat, de … Articolul Război în Ucraina: Donald Trump califică ultimul val de lovituri ruseşti drept „dezgustător” şi îşi reiterează ameninţarea cu sancţiuni apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Pompierii IGSU au stins o mașină cuprinsă de foc pe strada Colonița din municipiul Chișinău # Punctul
În seara zilei de 31 iulie 2025 pompierii au stins focul, care a cuprins un automobil. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:10, iar potrivit datelor o mașină a fost afectată de foc pe strada Colonița din capitală. Pentru stingerea automobilului a intervenit o echipă de salvatori, care au reușit lichidarea … Articolul Pompierii IGSU au stins o mașină cuprinsă de foc pe strada Colonița din municipiul Chișinău apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Bărbat reținut, fiind bănuit că și-ar fi agresat fizic tatăl, cauzându-i leziuni grave care, ulterior, au dus la decesul acestuia # Punctul
Ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Ștefan Vodă, au reținut un bărbat de 28 de ani, bănuit că și-ar fi agresat fizic tatăl de 53 de ani, cauzându-i leziuni grave care, ulterior, au dus la decesul acestuia. Cazul s-a produs într-o locuință din localitatea Cioburciu, iar poliția a … Articolul Bărbat reținut, fiind bănuit că și-ar fi agresat fizic tatăl, cauzându-i leziuni grave care, ulterior, au dus la decesul acestuia apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au contracarat o tentativă de introducere ilicită a mijloacelor financiare în țară, sub formă de valută stăină. Cazul a fost înregistrat urmare a efectuării controlului de specialiate asupra bagajelor pasagerilor ce au sosit la Chișinău din Baku. În unul dintre bagaje, au fost depistate sumele de 10 000 Euro … Articolul Tentativă de introducere ilicită a valutei, depistată la vama Aeroport apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Atacul Rusiei de joi asupra Kievului s-a soldat cu 31 de morţi, între care cinci copii, cel mai sângeros din acest an # Punctul
Bilanţul atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi a crescut la 31 de morţi, dintre care 5 copii, în timp ce alte 159 de persoane au fost rănite, inclusiv 16 copii, acesta fiind cel mai grav atac din capitala ucraineană în acest an, relatează presa ucraineană. Atacul cu cei mai mulţi morţi … Articolul Atacul Rusiei de joi asupra Kievului s-a soldat cu 31 de morţi, între care cinci copii, cel mai sângeros din acest an apare prima dată în Punctul pe i.
12:10
Optsprezece persoane dintre care 5 copii au fost evacuate de pompieri în urma unui incendiu # Punctul
În dimineața zilei de 1 august 2025, pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un apartament dintr-un bloc de locuit situat pe șoseaua Hâncești 34/2 din municipiul Chișinău.Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:28. Potrivit informațiilor, flăcările au afectat un apartament. La fața locului au intervenit trei echipe de … Articolul Optsprezece persoane dintre care 5 copii au fost evacuate de pompieri în urma unui incendiu apare prima dată în Punctul pe i.
12:10
R.Moldova a participat la Conferința Helsinki+50 și la reuniunea directorilor politici OSCE # Punctul
În perioada 31 iulie – 1 august 2025, delegația Republicii Moldova, condusă de secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija, participă la Conferința Helsinki+50, desfășurată sub genericul „Respectarea moștenirii, pregătirea pentru viitor”. Evenimentul marchează 50 de ani de la semnarea Actului Final de la Helsinki și are drept obiectiv reafirmarea angajamentului comunității internaționale față de … Articolul R.Moldova a participat la Conferința Helsinki+50 și la reuniunea directorilor politici OSCE apare prima dată în Punctul pe i.
11:50
FOTO // Mișcare surpriză în nordul Moldovei: Petru Bodarev aderă la AUR din R.Moldova și promite să redea vocea oamenilor uitați de politicieni # Punctul
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova a anunțat astăzi aderarea lui Petru Bodarev, fost vicepreședinte al PLDM, cunoscut pentru implicarea sa în dezvoltarea comunităților din nordul țării. Bodarev, care va coordona extinderea organizațiilor AUR în raioanele Briceni, Edineț, Ocnița și Dondușeni, declară că s-a alăturat partidului din convingere: „Vin alături de AUR … Articolul FOTO // Mișcare surpriză în nordul Moldovei: Petru Bodarev aderă la AUR din R.Moldova și promite să redea vocea oamenilor uitați de politicieni apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 4 ore
10:30
66 de companii din Republica Moldova au beneficiat de granturi în valoare totală de 24,7 milioane de lei, sprijin care va stimula investiții de aproape 44 de milioane de lei în economia națională. Fondurile sunt accesate prin intermediul mai multor programe de granturi, gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice … Articolul UE și Banca Mondială investesc în viitorul antreprenoriatului din Moldova apare prima dată în Punctul pe i.
10:30
A prejudiciat victimele cu peste 1 milion de lei. Condamnare pentru escrocherii organizate în baza schemei infracționale ,,ruda implicată în accident” # Punctul
Procuratura informează că datorită acțiunilor procesuale ale acuzatorilor de stat, a fost obținută o sentință de condamnare în privința unui tânăr de 19 ani, acuzat de comiterea unor escrocherii prin intermediul schemei infracționale ,,ruda implicată în accident”. Astfel, conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 … Articolul A prejudiciat victimele cu peste 1 milion de lei. Condamnare pentru escrocherii organizate în baza schemei infracționale ,,ruda implicată în accident” apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
Bărbatul prins cu jumătate de milion de euro într-o valiză – condamnat la închisoare. Apelul procurorilor a fost admis # Punctul
Datorită eforturilor depuse de procurorii PCCOCS, în instanța de apel a fost posibilă condamnarea unui bărbat de 60 de ani care la intrarea în țară prin postul vamal Sculeni, a refuzat să declare că ar transporta o valiză cu suma de 550.000 euro. Așadar, inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 noiembrie 2024, bărbatul a … Articolul Bărbatul prins cu jumătate de milion de euro într-o valiză – condamnat la închisoare. Apelul procurorilor a fost admis apare prima dată în Punctul pe i.
Acum 24 ore
14:40
VIDEO // Angela Colațchi, sociolog: ”Trebuie să recunoaștem că Plahotniuc știe cum să creeze agenda publică” # Punctul
Subiectul reținerii și posibilei extrădări a lui Vladimir Plahotniuc este în centrul agendei publice, iar cel mai grav este că societatea nu are încredere în justiția din Republica Moldova, pentru că toți se întreabă dacă acesta va fi sau nu judecat. Opinia aparține sociologului Angela Colațchi, care a adăugat că PAS, deși a votat declarația … Articolul VIDEO // Angela Colațchi, sociolog: ”Trebuie să recunoaștem că Plahotniuc știe cum să creeze agenda publică” apare prima dată în Punctul pe i.
14:20
Irina Vlah către corpul diplomatic acreditat în R. Moldova: Solicit să monitorizaţi campania murdară a PAS împotriva partidului „Inima Moldovei” # Punctul
Irina Vlah, Preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei” a adresat o scrisoare deschisă către corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova, în care vorbește despre denigrarea formațiunii pe care o conduce. „De câteva zile, Partidul Republican „Inima Moldovei”, pe care am onoarea să-l conduc, a devenit ţinta unei campanii murdare de discreditare pusă la cale de … Articolul Irina Vlah către corpul diplomatic acreditat în R. Moldova: Solicit să monitorizaţi campania murdară a PAS împotriva partidului „Inima Moldovei” apare prima dată în Punctul pe i.
Ieri
13:00
Bărbat reținut de ofițerii INI suspectat de evaziune fiscală și spălarea banilor în proporții deosebit de mari # Punctul
Ofițerii Direcției investigare infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului a INI cu suportul mascaților BPDS ”Fulger”, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat zeci de percheziții la sediile, unitățile de transport și domiciliile unui bărbat suspectat de implicarea în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit datelor … Articolul Bărbat reținut de ofițerii INI suspectat de evaziune fiscală și spălarea banilor în proporții deosebit de mari apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
Procuratura municipiului Chișinău anunță că, printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru tentativă de omor, în temeiul art. 27 și art. 145 alin. (2) lit.j) din Codul penal al Republicii Moldova, cu executarea pedepsei în … Articolul Tentativă de omor: Agresor cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare apare prima dată în Punctul pe i.
12:30
Trei tentative de subevaluare a mărfurilor și peste 465 000 de lei încasați suplimentar la postul vamal Poșta # Punctul
Funcționarii postului vamal Chișinău 4 (PVI Poșta) au identificat recent trei tentative de subevaluare semnificativă a mărfurilor importate, în cadrul procesului de control vamal. În baza analizei de risc, verificărilor au fost supuse trei declarații vamale privind importul mai multor piese destinate aeronavelor civile, cu o valoare facturată totală de 10 250 EUR. În urma examinării tranzacțiilor și … Articolul Trei tentative de subevaluare a mărfurilor și peste 465 000 de lei încasați suplimentar la postul vamal Poșta apare prima dată în Punctul pe i.
12:20
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au documentat un grup infracțional specializat în punerea în circulație a drogurilor pe teritoriul capitalei. În cadrul cercetărilor, oamenii legii au identificat și reținut în flagrant un membru al grupului, un … Articolul Tânăr de 18 ani reținut pentru trafic de droguri apare prima dată în Punctul pe i.
12:00
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a semnat investiția de peste 15 milioane lei în infrastructura orașului # Punctul
La Bălți va fi construită o nouă piață agroalimentară modernă, pe un teren de aproape 2 hectare, lângă Piața de pe strada Caraciobanu. Contractul de finanțare a fost semnat la Primărie de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov (Partidul Nostru), și directoarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Maria Prisacari. Proiectul, în valoare totală de peste 15 … Articolul Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a semnat investiția de peste 15 milioane lei în infrastructura orașului apare prima dată în Punctul pe i.
11:50
25 de persoane au fost spitalizate după ce un avion a trecut prin turbulenţe „semnificative” # Punctul
Douăzeci şi cinci de persoane aflate la bordul unui zbor Delta Air Lines, care decolase de la Salt Lake City cu destinaţia Amsterdam, au fost spitalizate după ce avionul a întâmpinat turbulenţe „semnificative” miercuri, a anunţat compania aeriană, scrie ABC News. Zborul Delta Air Lines 56, cu 275 de pasageri şi 13 membri ai echipajului … Articolul 25 de persoane au fost spitalizate după ce un avion a trecut prin turbulenţe „semnificative” apare prima dată în Punctul pe i.
11:40
Şase persoane, printre care un copil mic, au fost ucise într-un atac rusesc combinat, cu drone şi rachete, asupra capitalei ucrainene, Kiev, în noaptea de miercuri spre joi, relatează Ukrainskaia Pravda. „În prezent, serviciile de urgenţă au confirmat 6 decese. Patru dintre acestea sunt în cartierul Sviatoşînski, două în Solomianski. Printre morţi se află un … Articolul Bilanţul atacului asupra Kievului a urcat la şase morţi şi aproape 50 de răniţi apare prima dată în Punctul pe i.
11:30
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au pus în aplicare 18 mandate de percheziție în municipiul Chișinău și în afara acestuia, desfășurate pe parcursul lunii iulie, curent. Acțiunile procesual-penale vizează documentarea unei scheme de introducere în țară, prin contrabandă, a telefoanelor mobile și a tehnicii de uz casnic, … Articolul Schemă de contrabandă cu mărfuri de peste 400 000 lei – deconspirată apare prima dată în Punctul pe i.
09:30
Construcțiile încetinesc. Mai puține autorizații eliberate, lucru ce va duce la creșterea prețurilor # Punctul
În perioada ianuarie-iunie 2025, au fost eliberate 1.383 de autorizații de construire, cu 12,2% mai puține decât în aceeași perioadă din 2024. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, din total, 1.004 autorizații au fost pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 7,7%, iar 379 pentru clădiri nerezidențiale, în descreștere cu 22,3%. Scăderi se observă … Articolul Construcțiile încetinesc. Mai puține autorizații eliberate, lucru ce va duce la creșterea prețurilor apare prima dată în Punctul pe i.
09:20
La data de 30 iulie 2025, în cadrul controlului de specialitate la Aeroportul Internațional Chișinău, funcționarii vamali în conlucrare cu angajații IGPF au depistat un lot comercial de țigarete, ascuns în bagajul de cală al unui pasager de pe cursa Chișinău–Dublin. Mărfurile au fost descoperite în valiza unui cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de … Articolul Țigarete nedeclarate, depistate în bagajul unui pasager la cursa Chișinău–Dublin apare prima dată în Punctul pe i.
09:20
Număr record de arestări săptămână precedentă la Orhei: cauze grave vizând accidente rutiere și infracțiuni de rezonanță # Punctul
Procuratura Orhei informează că, în perioada 21 – 27 iulie 2025, au fost întreprinse măsuri procesuale importante în mai multe cauze penale de rezonanță aflate în examinare. La demersul procurorilor, la 24 iulie 2025, Judecătoria Orhei (sediul Central) a aplicat măsura preventivă – arest preventiv pe un termen de 30 de zile în privința unui … Articolul Număr record de arestări săptămână precedentă la Orhei: cauze grave vizând accidente rutiere și infracțiuni de rezonanță apare prima dată în Punctul pe i.
30 iulie 2025
16:30
Astăzi, la sediul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Hubert Knirsch. Oficialii au discutat despre situația din țară și prioritățile echipei MAN. ,,La întrevedere am vorbit despre campania electorală, dar și despre interdicția care mi-a fost pusă fără motivație, în plină perioadă electorală.”, … Articolul Ion Ceban a discutat cu Ambasadorul Germaniei în R.Moldova apare prima dată în Punctul pe i.
15:20
Avocatul lui Plahotniuc acuză autoritățile de la Chișinău că blochează extrădarea: „Reiterez solicitarea către autoritățile responsabile să expedieze în termen cât mai restrâns actele necesare” # Punctul
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, susține că fostul lider PDM, reținut în Grecia pe data de 22.07.2025, a semnat cererea de extrădare fără nicio condiție, însă autoritățile Republicii Moldova nu au transmis încă documentele necesare către Grecia. Într-o declarație publică, apărătorul acuză Procuratura Generală de tergiversare intenționată. „Domnul Plahotniuc nu a refuzat niciodată să fie … Articolul Avocatul lui Plahotniuc acuză autoritățile de la Chișinău că blochează extrădarea: „Reiterez solicitarea către autoritățile responsabile să expedieze în termen cât mai restrâns actele necesare” apare prima dată în Punctul pe i.
14:00
Polițiștii și procurorii din Bălți au reținut un bărbat de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj în proporții considerabile # Punctul
Potrivit probatoriului administrat, bărbatul ar fi exercitat presiuni asupra unui tânăr de 18 de ani, solicitându-i suma de 7 000 de euro, sub pretextul unei datorii inventate. În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate, suspectul a fost reținut în flagrant, în momentul primirii unei tranșe parțiale de 1700 dolari și 100 de euro. În conformitate … Articolul Polițiștii și procurorii din Bălți au reținut un bărbat de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj în proporții considerabile apare prima dată în Punctul pe i.
Mai mult de 2 zile în urmă
13:30
Peste 227 000 lei achitați suplimentar pentru marfa a cărei valoare în vamă a fost declarată eronat # Punctul
Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Bălți (PVI), după verificarea unei declarații vamale privind importul unui lot de marfă, cu aplicarea unui tratament tarifar favorabil, expediat din Turcia. În baza riscului de diminuare a valorii în vamă, declarația vamală a fost direcționată pe un culoar mai aspru de vămuire. În rezultatul controlului fizic … Articolul Peste 227 000 lei achitați suplimentar pentru marfa a cărei valoare în vamă a fost declarată eronat apare prima dată în Punctul pe i.
13:30
Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Analizele instituțiilor arată 10 instrumente principale de interferență în procesele politice și electorale din Moldova” # Punctul
Astăzi, Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în continuarea eforturilor de consolidare a integrității și securității procesului electoral. În cadrul ședinței, instituțiile naționale au prezentat evaluări privind planurile Federației Ruse de a interveni în alegerile din acest an, cu scopul de a submina democrația și de a devia parcursul … Articolul Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Analizele instituțiilor arată 10 instrumente principale de interferență în procesele politice și electorale din Moldova” apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
CNA a desfășurat percheziții într-un dosar privind darea în exploatare a unui proiect de canalizare de 10 milioane de lei în satul Bilicenii Vechi # Punctul
Un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector din cadrul Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al INST sunt cercetați de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de corupere activă. Potrivit materialelor administrate în cadrul procesului penal, bănuiții i-ar fi promis primarului comunei Bilicenii Vechi bunuri și … Articolul CNA a desfășurat percheziții într-un dosar privind darea în exploatare a unui proiect de canalizare de 10 milioane de lei în satul Bilicenii Vechi apare prima dată în Punctul pe i.
11:40
Protest la sediul PAS împotriva acțiunilor de initimidare: Activiștii „Inima Moldovei” le-au transmis o „citație” la judecata populară, care va avea loc pe 28 septembrie # Punctul
Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au protestat astăzi la sediul PAS, împotriva acțiunilor de intimidare ale PAS împotriva membrilor partidului și a tuturor cetățenilor care se opun guvernării „galbene”. Participanții la protest au anunțat mai multe cazuri de intimidare, urmărire și amenințări venite din partea structurilor de forță controlate de PAS. Liderul formațiunii, Irina Vlah, … Articolul Protest la sediul PAS împotriva acțiunilor de initimidare: Activiștii „Inima Moldovei” le-au transmis o „citație” la judecata populară, care va avea loc pe 28 septembrie apare prima dată în Punctul pe i.
09:50
Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, ofițerii Serviciului Vamal au destructurat o schemă de contrabandă cu droguri, urmare a desfășurării unei operațiuni în afara municipiului Chișinău, în baza unui mandat de percheziție. Potrivit datelor anchetei, un grup de persoane, acționând de comun acord și având roluri clar stabilite, au pus la … Articolul Destructurarea unei scheme de contrabandă cu droguri prin intermediul coletelor poștale apare prima dată în Punctul pe i.
09:40
Eliberarea necondiționată a lui Vadim Pogorlețchi este permanent solicitată de Chișinău prin toate canalele de dialog existente # Punctul
Biroul politici de reintegrare reamintește despre faptul că dosarul cetățeanului Republicii Moldova Vadim Pogorlețchi, aflat în detenție ilegală de aproape 3 ani, într-o instituție privativă de libertate din or.Tiraspol, în tot acest interval de timp s-a aflat în vizorul constant al autorităților Republicii Moldova. Multiple sesizări au fost transmise în adresa reprezentantului politic în procesul … Articolul Eliberarea necondiționată a lui Vadim Pogorlețchi este permanent solicitată de Chișinău prin toate canalele de dialog existente apare prima dată în Punctul pe i.
09:40
Și-a abuzat sexual cele două fiice de la o vârstă fragedă și a comis și nenumărate acte de violență în familie. Condamnat la 25 de ani de închisoare # Punctul
Procuratura anunță despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 48 de ani, pentru săvârșirea a trei episoade de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința a două minore care nu a atins vârsta de 14 ani, precum și pentru comiterea a opt episoade de violență în familie. Instanța i-a stabilit o pedeapsa definitivă de … Articolul Și-a abuzat sexual cele două fiice de la o vârstă fragedă și a comis și nenumărate acte de violență în familie. Condamnat la 25 de ani de închisoare apare prima dată în Punctul pe i.
29 iulie 2025
18:50
Irina Vlah: Am depus actele la CEC în mod simbolic de Ziua Constituției, deoarece PAS, timp de 4 ani, a batjocorit Legea Supremă # Punctul
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că Blocul Electoral Patriotic al socialiștilor, inima și viitorul Moldovei a depus actele la Comisia Electorală Centrală „în mod simbolic, de Ziua Constituției”, deoarece „PAS, timp de 4 ani, a batjocorit Legea Supremă, încălcând prevederi fundamentale – de la principiul separării puterilor până la articolele care garantează … Articolul Irina Vlah: Am depus actele la CEC în mod simbolic de Ziua Constituției, deoarece PAS, timp de 4 ani, a batjocorit Legea Supremă apare prima dată în Punctul pe i.
16:00
Igor Cujba, reprezentant al Partidului Nostru, apel către diaspora: „Invităm oamenii să participe la dezvoltarea țării” # Punctul
Reprezentantul Partidului Nostru, Igor Cujba, a declarat în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21 că formațiunea intenționează să colaboreze activ cu diaspora și o invită să devină parte a schimbărilor în bine din Republica Moldova. „Vom spune cum vedem noi Moldova. Și îi invităm pe toți să participe la munca de schimbare spre bine a … Articolul Igor Cujba, reprezentant al Partidului Nostru, apel către diaspora: „Invităm oamenii să participe la dezvoltarea țării” apare prima dată în Punctul pe i.
15:50
Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale, ploile torențiale însoțite de grindină, înregistrate în seara zilei de 27 iulie 2025 au provocat prejudicii în sectorul agricol, fiind distruse lanuri cu grâu, livezi, dar și terenuri cultivate cu legume. Astfel, pagube au fost raportate în mai multe localități din raionul Soroca. În satul Cureșnița Nouă, grindina a … Articolul Prejudicii raportate în urma ploilor torențiale înregistrate pe teritoriul țării apare prima dată în Punctul pe i.
13:30
ANSA a realizat un experiment cu expunerea produselor alimentare perisabile la temperaturi caniculare # Punctul
Picnicurile în aer liber și călătoriile cu mașina la distanțe mari sunt printre cele mai preferate activități ale moldovenilor în perioada estivală. Prepararea bucatelor în aer liber sau păstrarea produselor alimentare la temperaturi ridicate poate avea consecințe negative asupra calității și siguranței alimentelor. Alimentele perisabile precum carnea, lactatele, ouăle sau salatele cu maioneză sunt cele … Articolul ANSA a realizat un experiment cu expunerea produselor alimentare perisabile la temperaturi caniculare apare prima dată în Punctul pe i.
13:30
În ultimile 24 de ore, ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au documentat două cazuri de transport ilicit de mărfuri, în urma misiunilor de control desfășurate pe traseele naționale. În primul caz, în apropierea localității Tudora, a fost stopat un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, condus de un conațional în vârstă de 39 de ani. … Articolul Tentative de trafic ilicit de mărfuri, documentate de ofițerii Echipele mobile ale Vămii apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
Începând cu luna august, facturile pentru gaze naturale vor fi emise de Energocom și nu de Moldovagaz, așa cum se întâmplă în prezent. Cetățenii nu trebuie să întreprindă vreo acțiune suplimentară – procesul va avea loc automat. Cu precizări în acest sens vine Guvernul în contextul în care, în următoare lună, Energocom va prelua controlul … Articolul Din august, facturile pentru gaze vor fi emise de Energocom apare prima dată în Punctul pe i.
12:40
Şaisprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 35 rănite în noaptea de luni spre marţi, când o serie de lovituri aeriene ruseşti au vizat o închisoare din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat şeful administraţiei militare regionale, relatează Reuters. Clădirile complexului penitenciar au fost distruse, iar casele din apropiere au fost avariate, a … Articolul Ruşii au bombardat o închisoare din regiunea Zaporojie: 16 morţi şi 35 de răniţi apare prima dată în Punctul pe i.
12:30
Doi bărbați de 29 și 34 de ani din Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de furtul unui microbuz. Aceștia ar fi forțat portiera unui microbuz parcat în sectorul Centru al capitalei și au pătruns în interior, unde au depistat și preluat actul de asigurare al mijlocului de transport. Ulterior, folosindu-se … Articolul Doi bărbați au fost reținuți, fiind bănuiți de furtul unui microbuz apare prima dată în Punctul pe i.
10:20
Bărbat – reținut, fiind bănuit de comiterea mai multor fapte de înșelăciune comise prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor # Punctul
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au reținut un bărbat de 35 de ani bănuit de comiterea mai multor fapte de înșelăciune comise prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor. Potrivit probatoriului administrat, suspectul, în perioada … Articolul Bărbat – reținut, fiind bănuit de comiterea mai multor fapte de înșelăciune comise prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor apare prima dată în Punctul pe i.
10:20
Primul caz de confiscare a automobilului într-un dosar de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate # Punctul
Procuratura Generală anunță că, la solicitarea acuzatorilor de stat din cadrul Procuraturii Hîncești, Oficiul Ialoveni, printr-o decizie definitivă, a fost confiscată în folosul statului, o unitate de transport, a unei persoane învinuite de comiterea infracțiunii de conducere în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, care nu deținea permis de conducere. Totodată, prin aceeași sentință, … Articolul Primul caz de confiscare a automobilului într-un dosar de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate apare prima dată în Punctul pe i.
10:10
Un șofer băut a luat viața unui bărbat, iar alte două persoane au fost transportate la spital # Punctul
Aseară, în orașul Leova s-a produs un grav accident rutier. Oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul unui Mercedes, un bărbat de 29 de ani, a ieșit pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un Volkswagen, care se deplasa regulamentar. Șoferul din Volkswagen, un bărbat de 52 de ani, a decedat pe loc. Acesta seafla în mașină … Articolul Un șofer băut a luat viața unui bărbat, iar alte două persoane au fost transportate la spital apare prima dată în Punctul pe i.
28 iulie 2025
17:10
SIS informează că a fost aplicată interdicția de intrare pe teritoriul R.Moldova pentru persoane cu potențial de destabilizare și interferență străină # Punctul
Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, în baza monitorizării permanente a activităților cu potențial de destabilizare și interferență străină, informează că a fost aplicată interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru mai multe persoane. Aceste persoane urmau să participe la un eveniment cu organizatori obscuri, fără transparență de finanțare și cu legături … Articolul SIS informează că a fost aplicată interdicția de intrare pe teritoriul R.Moldova pentru persoane cu potențial de destabilizare și interferență străină apare prima dată în Punctul pe i.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.