Alegeri la Boldurești fără Nicanor Ciochină
Anticoruptie.md,
18 iulie 2025 18:40
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Nicanor Ciochină, candidat independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de vineri. În ședința din 7 iulie, membrii CEC au analizat hotărârea Curții
• • •
Alte ştiri de Anticoruptie.md
Acum o oră
12:20
Dodon, Voronin, Vlah și Tarlev unesc forțele: un nou bloc politic promite să „salveze Moldova” # Anticoruptie.md
Patru formațiuni politice – Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Viitorul Moldovei și Inima Moldovei – au anunțat că vor crea un bloc electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Decizia a fost făcută publică marți, 22 iulie, în cadrul unei declarații comune.Igor Dodon, liderul
Acum 2 ore
11:30
Inspectoratul General al Poliției a anunțat în dimineața zilei de marți, că fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost reținut de autoritățile elene în Grecia. „Cu puțin timp în urmǎ, canalele de comunicare oficialǎ Interpol din Atena, Grecia ne-au informat cǎ au fost reținuți doi cetǎțeni
Acum 4 ore
10:50
Concertul unui renumit dirijor rus a fost anulat în Italia // Ministrul italian al Culturii: „Concertul ar putea fi perceput ca un gest politic” # Anticoruptie.md
Conducerea Festivalului de muzică Un’Estate da RE din Italia a anulat un concert care urma să fie susținut de dirijorul rus Valery Gergiev, la 27 iulie curent. Anunțul nu a oferit motive specifice pentru anulare, dar ministrul italian al Culturii, Alessandro Giulio, a declarat că
10:50
Dronele morții făcute de adolescenți: elevi de 14 ani, recrutați într-o fabrică din Rusia # Anticoruptie.md
Rusia recrutează adolescenți de 14–15 ani pentru a lucra în fabrica de drone kamikaze Alabuga, considerată unul dintre cele mai mari centre de producție de armament aerian din lume, potrivit unui reportaj difuzat duminică de televiziunea militară rusă Zvezda, citat de Reuters și Digi24.Documentarul relevă
Acum 24 ore
18:30
PAS, prima formațiune care a depus actele la CEC. Nicu Popescu: Candidez la parlamentare pentru că vreau ca Moldova să rămână o țară liberă, sigură și respectată # Anticoruptie.md
În R.Moldova a început perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R.Moldova. Prima cerere pentru înregistrarea listei de 102 candidați a fost depusă la Comisia Electorală Centrală de Partidul Acțiune și Solidaritate. Printre candidații PAS este și fostul
16:40
Fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, extradat din Dubai și pus sub acuzare în Paris # Anticoruptie.md
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat din Dubai, la sfârșitul săptămânii trecute, şi pus sub acuzare în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie. Pîrlog
16:30
Fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, extradat din Dubai și pus sub acuzare în Franța # Anticoruptie.md
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie. Pîrlog ar fi profitat de poziția
15:40
Blocul electoral Împreună, format din Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist, a anunțat luni 21 iulie, că va participa la alegerile parlamentare ordinare din 28 septembrie 2025. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la Chișinău.Potrivit liderilor celor două partide, decizia
14:40
Fosta magistrată Victoria Sanduța intră în cursa electorală ca independentă: „E momentul să scriem istorie” # Anticoruptie.md
Fosta judecătoare Victoria Sanduța și-a depus azi cererea oficială de înregistrare în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Anunțul a fost făcut luni, 21 iulie, după depunerea actelor la Comisia Electorală Centrală (CEC). Sanduța devine astfel al cincilea candidat independent care
13:20
Roman Roșca, propus pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare. Oleg Serebrian pleacă în diplomație # Anticoruptie.md
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Roman Roșca, a fost înaintat pentru funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean, care a transmis propunerea către Președinta Maia Sandu pentru numirea oficială în funcție.Roman Roșca este cunoscut pentru activitatea sa parlamentară în
13:00
Doi procurori cu funcții de conducere din cadrul Procuraturii Generale și al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi audiați public săptămâna aceasta, în cadrul procesului de evaluare a integrității desfășurat de Comisia de evaluare a procurorilor. Audierile vor avea
Ieri
11:10
Bilanțul săptămânal al CNA: Mită de jumătate de milion, condamnări și bunuri de lux sechestrate # Anticoruptie.md
Procurori, avocați, documente false și criptomonede – Centrul Național Anticorupție (CNA) a traversat o săptămână încărcată, marcată de rețineri, condamnări și aplicarea de sechestre pe bunuri cu valoare estimată de milioane de lei.Potrivit sintezei publicate de instituție, patru persoane au fost reținute într-un dosar
09:40
Tot mai mulți independenți intră în cursa pentru Parlament. Început de campanie cu promisiuni și critici dure # Anticoruptie.md
Mai mulți candidați independenți și-au anunțat intenția de a participa la alegerile parlamentare din această toamnă. Printre aceștia se numără fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, dar și ex-deputata PAS, Olesea Stamate, exclusă anterior din partid în urma controverselor legate de legea amnistiei.Andrei
08:30
La doi ani de la aprobarea Metodologiei de prevenire și combatere a bullyingului în instituțiile de învățământ, datele oficiale indică o creștere alarmantă a numărului de cazuri raportate. Totuși, specialiștii atrag atenția că cifrele nu oferă o imagine completă. Tendința ascendentă este explicată și
Mai mult de 2 zile în urmă
11:50
După două zile de suspans, Igor Grosu publică lista PAS la alegeri. Liderul Platforma DA, pe poziția 42 # Anticoruptie.md
Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a votat lista formațiunii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de către președintele PAS, Igor Grosu, pe pagina sa de socializare. Lista oficială a fost prezentată, după ce în spațiul public
10:30
CEC transmite Ministerului Justiției o listă neagră. Două partide ar putea fi dizolvare, alte cinci - sub riscul limitării activității # Anticoruptie.md
Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Ministerul Justiției privind neregulile în rapoartele financiare ale șapte formațiuni politice. CEC solicită limitarea Partidului Socialist din Moldova și a Partidului Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, iar în cazul Partidului Conservator și al Partidului Politic
10:30
Fără victorie la CEC pentru blocul Victorie. De ce le-a fost barată calea spre parlamentare # Anticoruptie.md
Comisia Electorală Centrală (CEC) a refuzat înregistrarea Blocului electoral Victorie/Pobedam afiliat lui Ilan Șor, pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Cererea privind constituirea blocului electoral a fost înaintată de patru partide politice: Renaștere, Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei,
19 iulie 2025
22:20
Exploatarea dezechilibrului de putere: de la bullying în școli la abuz de putere din politică # Anticoruptie.md
Am avut o revelație puternică reflectând la filmările îngrozitoare cu fetița hărțuită de colegii de clasă și analizând cele peste 70 de proiecte de legi votate de deputați în ultima ședință, care ilustrează abuzul de putere legislativă.În esență, bullying-ul în școli și abuzul de
18 iulie 2025
20:20
O nouă schemă de trimitere a mercenarilor ruși pe frontul din Ucraina // Investigație jurnalistică # Anticoruptie.md
În Rusia a fost lansată o nouă schemă de trimitere a mercenarilor pe front - „Dobrokor”. Conform acestui sistem, peste o mie și jumătate de oameni pot merge la război în Ucraina. Aceștia au făcut parte din unitățile „Corpului Voluntari” - o structură creată
18:40
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Nicanor Ciochină, candidat independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de vineri. În ședința din 7 iulie, membrii CEC au analizat hotărârea Curții
16:50
VIDEO// A fost dezlegat misterul sicrielor de la Președinție. Declarațiile persoanelor reținute # Anticoruptie.md
Cinci persoane, dintre care doi minori, au fost reținute de Poliție după ce au adus două sicrie în apropierea Președinției. Acestea au fost surprinse de oamenii legii chiar în momentul în care încercau să se facă nevăzuți, după ce au lăsat atributele funerare. „Odată cu apariția oamenilor
13:40
Republica Moldova va avea legislație actualizată în domeniul protecția femeilor și fetelor în fața tuturor formelor de violență. Un pachet legislativ complex, care introduce noțiunea de femicid, include violența comisă în spațiul digital și alte modificări importante, a fost adoptat de Parlamentul Republicii Moldova.Potrivit
12:00
Anatolie Blonschi, care a gestionat mai multe afaceri ale fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, ambii figuranți în dosarul Frauda bancară, nu va fi deocamdată scos din lista persoanelor asociate lui Vladimir Plahotniuc, dat în căutare și supus sancțiunilor internaționale. Instanța de fond i-a respins
10:50
Maia Sandu îi lasă fără cetățenia Republicii Moldova pe cinci „servitori” ai Rusiei. UE aplică noi sancțiuni # Anticoruptie.md
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova a cinci moldoveni care s-au înrolat în armata rusă. Este vorba despre persoane de gen masculin, născute pe teritoriul Republicii Moldova între anii 1974 -1986. Vineri, și Uniunea Europeană a aplicat un nou pachet de sancțiuni Federației
10:00
DOC// „Viața scurtă” a procurorilor generali. De ce ex-ul Eduard Harunjen nu și-a putut anula demisia # Anticoruptie.md
Judecătoarea Liudmila Holevițcaia, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a respins cererea fostului procuror general, Eduard Harunjen, în care acesta a cerut anularea decretului prezidențial, din 2019, privind demiterea sa. Dispozitivul hotărârii a fost pronunțat în data de 17 iulie, dar soluția poate fi
08:50
Decizie „în familie”. După ce au trecut de Vetting, Iachimovschi și Cernei așteaptă verdictul CSP # Anticoruptie.md
Comisia de evaluare a procurorilor a transmis Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) rapoartele favorabile privind evaluarea externă a procurorilor Octavian Iachimovschi, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, și Alexandru Cernei, procuror în cadrul PA. Potrivit Legii nr. 252/2023, CSP are un termen de 30
17 iulie 2025
18:50
Comparația eronată dintre Uniunea Avocaților și autoritățile publice autonome din justiție – CSM și CSP.La modificările legii cu privire la avocatură, fără consultarea reprezentanților profesiei și fără un dialog autentic cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova este esențial să clarificăm un aspect de fond,
15:30
Fosta ministră a Turismului din România, Elena Udrea, a fost eliberată din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată a acesteia.Elena Udrea a fost condamnătă, în aprilie 2022, la șase ani de închisoare
14:00
Veronica Dragalin, cu „drumul închis” la funcții publice. Cinci membri CSP au acceptat raportul Comisiei Vetting # Anticoruptie.md
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu mai poate ocupa funcții publice timp de 5 ani. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, cu cinci voturi, raportul privind nepromovarea evaluării externe. Decizia a fost emisă după ce Dragalin și-a dat demisia în timpul procedurii de
13:50
Moldovencele evacuate din Gaza solicită salvarea soților rămași în zona de război: „Fiecare apel poate fi ultimul. Îi vrem acasă, vii” # Anticoruptie.md
Cinci moldovence solicită intervenția urgentă a autorităților pentru evacuarea soților lor palestinieni, blocați de aproape doi ani în Fâșia Gaza — epicentrul uneia dintre cele mai violente crize umanitare globale. De luni de zile, femeile au adresat multiple cereri instituțiilor statului, însă fără a
13:10
DOC// Cel mai „demis” pretor al municipiului Chișinău, Oleg Rațoi, rămâne fără 9 milioane de lei # Anticoruptie.md
Fostul pretor de Botanica, Oleg Rațoi, rămâne fără suma de peste 9 milioane de lei, solicitată drept compensație pentru întârziere. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a constatat ca fiind nemotivată cererea sa față de Primăria Chișinău. Oleg Rațoi a fost numit în funcția de pretor
11:10
„Adjutanții” prin moștenire ai lui Machedon. Cine sunt adjuncții procurorului general interimar, confirmați în funcție # Anticoruptie.md
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat candidatura a doi procurori în funcția de adjuncți ai procurorului general interimar, Alexandru Machedon. Aceștia au fost confirmați unanim de membrii CSP și urmează, de fapt, să-și continue activitatea, așa cum ocupau fotoliile și pe durata mandatului
10:10
13 membri ai organizației criminale Patron au fost condamnați la pedepse până la 10 ani închisoare, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Liderul, autodeclarat „hoț în lege” Nicu Patron, a fost condamnat la cel mai mare termen de ispășire a pedepsei
09:10
PAS vrea să îngroape securea războiului. Ce le-a propus reprezentanților Platformei DA # Anticoruptie.md
Speakerul Igor Grosu, tot el președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), poartă discuții cu reprezentanții Platforma DA, pe care i-a invitat pe lista PAS la alegerile parlamentare din luna septembrie. Grosu susține că propunerea a venit din partea alegătorilor, dar și din necesitatea de
16 iulie 2025
17:50
Tulburările din politica internă moldovenească prinde amploare. În timp ce guvernul concurează cu Blocul Electoral „Alternativa” pentru voturile segmentului pro-UE al populației, stânga discută despre un posibil mega-bloc de forțe de stânga. Așa cum s-a subliniat în scenariile prezentate anterior (Vezi aici), există forțe
17:10
De la 10 000 euro, declararea valorilor valutare în vamă este obligatorie! Serviciul Vamal informează persoanele fizice care intenționează să traverseze frontiera vamală cu valută că, la intrarea în sau ieșirea din Republica Moldova, acestea sunt obligate să respecte noile cerințe legale privind declararea
15:40
Organigrama Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) va fi modificată. Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre în acest sens. Documentul prevede că șeful va avea încă un adjunct, iar cele mai mari schimbări vor fi făcute în Departamentul Resurse umane. Reorganizarea are loc din contul resurselor
13:10
Avocații continuă greva, dar nu în detrimentul clienților. Ministerul Justiției salută decizia # Anticoruptie.md
Avocații nu renunță la greva generală, dar au decis să fie prezenți acolo unde e nevoie urgentă de ei. Apărătorii au hotărât să ofere asistență în cadrul acțiunilor procesuale de reținere, judecarea demersurilor privind aplicarea/prelungirea măsurilor preventive de arest, arestul la domiciliu și controlul judiciar, custodia
12:10
Introducere: Neglijența autorităților – în special a poliției din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – poate aduce prejudicii cetățenilor, prin omisiunea de a interveni ori de a-și îndeplini obligațiile legale. Legislativ, Republica Moldova oferă căi legale pentru ca persoanele vătămate să obțină repararea acestor prejudicii
12:00
În dreptul procesual civil din Republica Moldova, declaraţiile martorilor constituie probe subiective esenţiale: ele pot confirma sau infirma faptele invocate de părţi și adesea influenţează decisiv hotărârea cauzei. Conform Codului de procedură civilă (CPC), martorii sunt audiați în ședinţa de judecată (art. 216 CPC) și
11:50
În Republica Moldova, principiul fundamental al relațiilor familiale este sprijinul reciproc al membrilor familiei. Astfel, Codul Familiei al RM stabilește că părinții sunt obligați să întrețină copiii minori, iar soții – întreținerea reciprocă. Regimul juridic al pensiei alimentare pentru copiii minori și pentru soți (în
10:40
DOC// Iurie Gorea, ex-șeful Biroului Vamal Centru, își vrea banii înapoi. Acțiune în instanță # Anticoruptie.md
Ex-șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, cercetat penal pentru corupere pasivă, își adjudecă în instanță partea din suma de aproximativ 1,1 milioane de lei ridicată de oamenii legii în cadrul perchezițiilor. Gorea a acționat în judecată Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) pentru a-și restitui
09:50
VIDEO// Tras de păr și îmbrâncit pe scări. Preotul care s-a lepădat de Mitropolia Moldovei, scos cu forța din biserică # Anticoruptie.md
Scandalul în jurul bisericii din satul Grinăuți, raionul Râșcani, a degenerat într-o încăierare corp la corp la ușa lăcașului. Preotul Constantin Turtureanu, care a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, a fost scos cu forța din biserică. Soția sa a postat imagini din care
09:10
Tiraspolul, la unison cu Peskov. Avertismentele Maiei Sandu, confirmate de ultimele declarații # Anticoruptie.md
Declarațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, tirajate de presa de la Tiraspol, după ce acesta a spus că „situația din jurul Transnistriei este un subiect de îngrijorare deosebită pentru Rusia”. Declarațiile vin în contextul dezmințirilor făcute de președinta Maia Sandu la informațiile
15 iulie 2025
17:40
Premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, și-a anunțat demisia. Guvernul urmează să fie dizolvat # Anticoruptie.md
Premierul ucrainean Denys Shmyhal a depus oficial cererea de demisie, potrivit unui anunț publicat luni, 15 iulie, pe canalul său de Telegram. Gestul atrage după sine, conform legislației, demiterea întregului Cabinet de Miniștri.„Mulțumesc apărătorilor noștri care țin linia frontului și protejează Ucraina! Mulțumesc președintelui
17:00
Ion Tăbârță: Autoritățile moldovene trebuie să securizeze votul la parlamentare, să limiteze la maximum interferențele Rusiei # Anticoruptie.md
„Faptul că Federația Rusă a fost la un pas să deturneze procesul electoral sau rezultatul votului anul trecut trebuie să dea de gândit autorităților moldovenești, instituțiilor statului, ca să facă tot posibilul ca să securizeze acest vot, să se limiteze la maximum interferențele Federației
16:20
Judecătoarea Ruxanda Pulbere își păstrează fotoliul la Curtea de Apel Chișinău, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins raportul Comisiei Vetting care recomanda nepromovarea sa în cadrul evaluării externe de integritate. Decizia a fost luată luni, 15 iulie, și poate fi contestată
16:00
Alexandru Tănase: modificările la legea avocaturii - abuzive” și „făcute pe ușa din spate” # Anticoruptie.md
Modificările la Legea avocaturii efectuate în a doua lectură de majoritatea parlamentară, fără a fi consultate cu avocații, sunt netransparente și lipsite de legitimitate, consideră ex-președintele Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase.„Există un principiu care funcționează în raportul putere – profesiuni liberale. Și el sună
15:50
Avocații își închid dosarele: grevă generală după discuții cu autoritățile fără rezultat # Anticoruptie.md
Avocații din Republica Moldova au declanșat astăzi, 15 iulie, greva generală, în semn de protest față de modificările recente aduse Legii cu privire la avocatură. Decizia vine după eșecul dialogului cu autoritățile, iar apărătorii au anunțat că vor refuza participarea la ședințele de judecată, cu
15:30
Conducerea Procuraturii Anticorupție, audiată integral în cadrul evaluării externe. Urmează verdictul Comisiei # Anticoruptie.md
Procesul de evaluare externă extraordinară a procurorilor din Republica Moldova intră în faza decizională, după ce Comisia de evaluare a încheiat seria de audieri dedicate conducerii Procuraturii Anticorupție. Ultimul membru al echipei manageriale, adjunctul interimar al procurorului-șef, Victor Muntean, a fost audiat vineri, 11
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.