Iurie Gorea vrea banii ridicați la percheziții

Noi.md, 16 iulie 2025 12:30

Iurie Gorea, fostul șef al Biroului Vamal Centru și cumătrul ex-ministrului Infrastructurii Andrei Spînu, aflat în vizorul procurorilor într-un dosar de corupere pasivă, a acționat în judecată Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI), solicitînd restituirea unei părți din suma de circa 1,1 milioane de lei ridicată de anchetatori în timpul perchezițiilor.Mai exact, Gorea cere î

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Noi.md

Acum 10 minute
18:30
Clubul de fotbal „Milsami” din Orhei și-a aflat adversarul din turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor.Este vorba de un club din Muntenegru - „Buducnost”, care a pierdut în primul tur de calificare al Ligii Campionilor în fața armeanului „Noa” cu scorul total de 2:3.Primul meci se va juca în deplasare (24 iulie), iar al doilea - la Orhei (31 iulie).{{825854}}Potrivit Media Sport, Bud
18:30
La 13 ani, Alin Gorea, din Mărăndeni, Fălești, a reușit să combine agricultura tradițională cu promovarea modernă. Familia Gorea cultivă pepeni pe 3,5 hectare de teren și-i vinde pe marginea traseului M5. {{826048}}Prețurile sînt pe potriva muncii depuse – 15 lei/kilogramul costă pepenii verzi și 25 de lei, cei galbeni transmite Noi.md cu referire la Nordnews.„Am venit să cumpărăm harb
18:30
Începînd cu ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului, Marele Premiu decernat anual va reflecta o viziune mai amplă asupra performanței în sectorul vitivinicol, criteriile de selecție au fost revizuite, astfel încît să pună în valoare nu doar volumul vînzărilor sau infrastructura, ci și investițiile, sustenabilitatea, implicarea în turismul vitivinicol și participarea la concursuri internați
18:30
Utilizatorii profesioniști de produse fitosanitare vor completa evidențele tratamentelor aplicate în format electronic, conform unui nou Regulament, aprobat astăzi de Guvern.Informațiile vor include denumirea produsului, data și ora aplicării, doza utilizată, suprafața tratată, cultura vizată și stadiul de dezvoltare al plantei.„Noul format va asigura trasabilitatea completă, reducerea ero
18:30
Cele 16 state federale ale Germaniei sînt angajate într-o dispută aprigă în legătură cu perioada în care pot să dea vacanţa şcolară de vară.Cele două landuri din sudul țării sînt acuzate că monopolizează permanent cele mai bune perioade, pe motiv că elevii lor sînt necesari pentru a ajuta la recoltă.{{825310}}Bavaria şi Baden-Württemberg se opun cererilor celorlalte 14 state federale de a
18:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 17 iulie vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.17.07.2025 Chişinău, sectorul Buiucani: str. Durleşti 999, în intervalul de timp între 09:30-12:00 pentru manevre operati
Acum 30 minute
18:00
Unul dintre apartamentele unei clădiri cu nouă etaje din sectorul Botanica a atras o atenție specială trecătorilor - proprietarul său a instalat panouri solare la etajul șase chiar lîngă fereastră.Această decizie neobișnuită, dar rațională, a provocat o discuție aprinsă în rețea. Videoclipul cu construcția neobișnuită s-a răspîndit rapid pe rețelele sociale.
18:00
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova s-a autosesizat în urma apariției pe rețelele de socializare a unui caz grav de agresiune între elevi.Potrivit unui mesaj public al instituției, în prezent, autoritățile colaborează îndeaproape cu organele de poliție pentru documentarea completă a incidentului, precum și lucrează asupra identificării elevilor implicați și a instituțiilor
18:00
Trei cetățeni străini de 35, 36 și 61 de ani au fost reținuți fiind bănuiți de comiterea a cel puțin două furturi din locuințe în sectorul Botanica al capitalei.Acțiunile au fost realizate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău și Procuratura municipiului Chișinău- Oficiul Botanica, cu suportul BPDS „Fulger”.Bărbații acționau pe timp de zi, cînd proprietarii
18:00
Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vînt care afectează circulația pe rîul Nistru. Anunțul a fost făcut de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.„În atenția călătorilor! Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vînt care afectează circulația pe rîul Nistru”, se arată în
18:00
Anastasia Zalevschi, o sportivă din municipiul Bălți, a obținut locul doi și premiul pentru cel mai bun knockout la prestigiosul turneu KWU Senshi World Cup, desfășurat în orașul Varna, Bulgaria.Competiția a avut loc în cadrul Summer Camp, care s-a desfășurat pe durata a opt zile, transmite Noi.md cu referire la telegraph.{{824603}}Anastasia este elevă la Școala Sportivă Specializată nr. 1
18:00
Comisia Electorală Centrală a luat act de decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3ra-411/25 din 14 iulie 2025.În lumina pct. 157 din decizia instanței, CEC a reexaminat contestația candidatului independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, Serghei Bulicanu, nr. CEC-10ALN/8 din 12 iunie 2025, prin care a solicitat Comisiei anularea hotărîrii Consiliul electoral al c
Acum o oră
17:30
13 cetățeni ai Republicii Moldova și 27 de cetățeni ai Georgiei au fost expulzați din Polonia.Aceștia au fost expulzați din țară ca persoane care reprezintă o amenințare la adresa securității Poloniei, precum și pentru diverse încălcări și ședere ilegală în Polonia.După cum a declarat purtătorul de cuvînt al guvernului polonez, Adam Szlapka, aceștia au fost expulzați în cadrul unei alte op
17:30
Primăria municipiului Chișinău a venit cu o reacție după incidentul în care o bucată de beton s-a desprins de pe podul de pe strada Ismail, căzînd chiar în fața unei mașini aflate în trafic.Autoritățile locale spun că proiectul de reparație a podului este în faza de expertizare, iar lucrările vor începe după finalizarea tuturor procedurilor tehnice necesare, transmite Noi.md.{{825972}}„Inf
17:30
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță pentru 19 iulie licitaţie „cu reducere” privind comercializarea a 82 locomotive, notează Noi.md. Potrivit CFM, locomotivele vor fi expuse în 82 de loturi, inclusiv:- 78 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М;- 3 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л;- 1 lot - locomotivă de model M62.{{823498}}În aceeași zi, va avea lo
17:30
Armenia va ieși mai degrabă din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) decît să-și dezghețe participarea.Acest lucru a fost declarat la conferința de presă de către premierul țării, Nikol Pashinyan, relatează News.am.„Voi spune că este mai probabil ca Armenia să se retragă din OTSC decît să-și dezghețe participarea”, a spus el.Armenia și-a înghețat participarea la OTSC a
Acum 2 ore
17:00
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că a fost informat de către Ambasada Republicii Moldova la Varșovia cu privire la organizarea de către autoritățile poloneze a unui zbor charter pentru repatrierea cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei.Procedura are loc în baza mecanismelor internaționale de readmisie, iar autoritățile Republicii Moldova au oferit sprijinul nece
17:00
Primăria municipiului Chișinău a venit cu o reacție după incidentul în care o bucată de beton s-a desprins de pe podul de pe strada Ismail, căzînd chiar în fața unei mașini aflate în trafic.Autoritățile locale spun că proiectul de reparație a podului este în faza de expertizare, iar lucrările vor începe după finalizarea tuturor procedurilor tehnice necesare, transmite Noi.md.{{825972}}„Inf
16:30
Conform datelor meteo, în perioada 16 - 17 iulie, în intervalul orelor 14.00 – 05.00, se prevăd ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelie. În acest context salvatorii vin cu recomandări.Salvatorii îndeamnă populația să respecte următoarele recomandări pentru a preveni situațiile de risc:• Evitați deplasările în aer liber în timpul furtunilor, în special, în zone deschise, sub arbor
16:30
Guvernul a aprobat proiectul de hotărîre pentru modificarea Hotărîrii cu privire la organizarea și funcționarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).Proiectul prevede includerea unei funcții suplimentare de director adjunct, responsabil de domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Această măsură va eficientiza gestionarea proceselor de reintegrare și va sepa
16:30
Harbuzul, zămozul și sfecla au fost excluse din lista produselor vegetale monitorizate de Autoritatea Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în ceea ce privește conținutul de nitrați, transmite Noi.md.Decizia vine în urma armonizării legislației Republicii Moldova cu regulamentul european, care nu stabilește limite maxime admise pentru aceste produse.{{825511}}Contactată de Ecopresa
Acum 4 ore
16:00
Pentru a face călătoriile mai comode și sigure în perioada verii, Poliția de Frontieră și Aeroportul Internațional Chișinău au semnat un acord de colaborare.În baza acestuia, vor fi luate măsuri speciale pentru a ușura trecerea prin aeroport, mai ales în orele aglomerate.După cum transmite Noi.md, acordul prevede reducerea timpului de așteptare pentru pasageri, organizarea mai eficientă a
16:00
Executivul a aprobat două decizii importante pentru sănătatea publică din Republica Moldova.Este vorba despre implementarea a două sisteme informatice dedicate urmăririi infecției HIV și tuberculozei (TB).Noile sisteme – SIME HIV și SIME TB – vor colecta și gestiona date despre evoluția acestor boli în timp real. Scopul este de a îmbunătăți tratamentele, supravegherea epidemiologică și rea
16:00
Fostul președinte Vladimir Voronin susține că Guvernarea își recompensează apropiații cu funcții bine plătite în instituții cheie ale statului, indiferent de competențe.În cadrul emisiunii Gonța, liderul PCRM a făcut o serie de declarații acuzatoare, afirmând că funcțiile publice au devenit instrumente ale unei rețele de tip mafiot.{{825681}}Drept exemplu, fostul ministru al Economiei Dumi
16:00
Guvernul Republicii Moldova a reacționat la decizia Uniunii Europene de a impune sancțiuni împotriva a șapte persoane și trei entități acuzate de implicare în acțiuni de destabilizare a țării.Într-o declarație oficială, purtătorul de cuvînt al Executivului, Daniel Vodă, a subliniat cooperarea strînsă dintre Chișinău și Bruxelles în apărarea proceselor democratice, transmite Noi.md.„Este un
15:30
Pentru a face călătoriile mai comode și sigure în perioada verii, Poliția de Frontieră și Aeroportul Internațional Chișinău au semnat un acord de colaborare. În baza acestuia, vor fi luate măsuri speciale pentru a ușura trecerea prin aeroport, mai ales în orele aglomerate.După cum transmite Noi.md, acordul prevede reducerea timpului de așteptare pentru pasageri, organizarea mai eficientă a ghi
15:30
Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor ce conțin alcool. Scopul acestor modificări este asigurarea unei calități și autenticități mai înalte a produselor, prin ajustarea la condițiile actuale de producere, prezentare și comercializare.După cum transmite Noi.md, una dintre principalele inovații constă în recunoașterea o
15:30
Petrocub Hîncești a anunțat oficial semnarea unui contract pe un an cu fostul fundaș central al naționalei Moldovei U-21 (14 meciuri, 1 assist) Cătălin Cucoș.Astfel, el a devenit al cincilea nou venit al „leilor” în perioada de transferuri din vară, informează Media Sport.{{825644}}Cătălin Cucoș este un fundaș central de picior drept (190 cm), în vîrstă de 21 de ani, client al agenției mol
15:00
Rusia îndeamnă toate părțile să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru ca noua rundă de negocieri directe cu Moscova să aibă loc, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al președintelui rus.Tema livrărilor de arme către Ucraina din partea Occidentului este o prioritate pe agenda de lucru și este urmărită cu atenție, a spus el.„Este o afacere. Livrările au existat și înainte. Nime
15:00
Casa de la țară a cîntăreței Sofia Rotaru, situată în Crimeea, a fost jefuită.După cum au relatat localnicii pentru site-ul Kp.ru, persoane necunoscute au pătruns pe teritoriul vilei și au furat lucruri de valoare. Potrivit vecinilor, incidentul a avut loc noaptea, cu cîteva luni în urmă, relatează ofall.ru. {{752944}}Artista a cumpărat această vilă în anii '90 și a folosit-o adesea pentru
15:00
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, Hotărîrea de Guvern pentru modificarea unor acte normative, în vederea ajustării acestora la modificările aprobate anterior în legislație, care reglementează aspecte legate de pensia de urmaș pentru copiii cu dizabilități și persoanele cu dizabilități severe din copilărie.Aceasta este o măsură socială necesară pentru această categorie de b
14:30
Piața Marii Adunări Naționale a devenit neîncăpătoare marți, când a avut loc cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului Absolvenților-2025, moderat de Renato Usatîi. Seara a fost plină de muzică de calitate și surprize pentru spectatori, dar și pentru artiști!Prima a evoluat tânăra Kamelia Melnic, invitată pe scenă chiar de tatăl ei, DJ-ul și prezentatorul Anatol Melnic, notează realit
14:30
Tot ce are legătură cu Transnistria este o chestiune de interes special pentru Rusia.Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov, la postul de radio Радио Маяк. El a menționat că există semnale din partea serviciilor speciale. "Din cîte știm, acest teritoriu și Transnistria figurează în diverse planuri și proiecte ale țărilor europene. Aceasta
14:30
Administrația Națională de Meteorologie din România (ANM) a emis miercuri, 16 iulie 2025, mai multe avertizări de vreme severă imediată, vizînd în special județele din zona Moldovei și Transilvaniei.ANM avertizează asupra unui turbion ciclonic care aduce fenomene meteo extreme: grindină de mari dimensiuni, averse torențiale, descărcări electrice frecvente și vînt puternic. Aceste fenomene pot
Acum 6 ore
14:00
Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, reacționează la imaginile tensionate din satul Grinăuți, raionul Rîșcani, unde un conflict izbucnit în jurul bisericii locale a degenerat într-o confruntare fizică între enoriași și preot.”Cînd Biseria devine cîmp de luptă... cine mai aduce parea?{{823928}}Urmărind imaginile șocante din satul Grinăuți, r. Rîșcani, nu pot să nu mă întreb: cum
14:00
Organizatorii Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina (Italia) au dezvăluit medaliile care vor fi atribuite anul viitor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți la Veneția.Concepute ca două jumătăți care simbolizează sportivul și pe cei care îl însoțesc, medaliile au fost prezentate de vedeta italiană a înotului, Federica Pellegrini, campioană olimpică l
14:00
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a venit cu nouă avertizare, notează Noi.md.Astfel, potrivit SHS, este anunțat un nou Cod Galben, fenomenul vizat fiind instabilitate atmosferică accentuată.Interval de acțiune: 16 iulie (ora 14:00) – 17 iulie (ora 05:00).Pe întreg teritoriul Republicii Moldova, se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15–45 l/m²), grindină și vi
14:00
Ultimele pregătiri pentru admiterea la universitățile din țară sînt în toi. Platforma eAdmitere a fost îmbunătățită, devenind mai simplă pentru depunerea dosarului de concurs prin preluarea automatizată a datelor despre candidat din alte registre de stat.De asemenea, în acest an, toți candidații se vor autentifica în sistem prin intermediul MPass - ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de semnăt
13:30
Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, reacționează la imaginile tensionate din satul Grinăuți, raionul Rîșcani, unde un conflict izbucnit în jurul bisericii locale a degenerat într-o confruntare fizică între enoriași și preot.”Cînd Biseria devine cîmp de luptă... cine mai aduce parea?Urmărind imaginile șocante din satul Grinăuți, r. Rîșcani, nu pot să nu mă întreb: cum am ajuns
13:30
Statele Unite au reluat deportarea migranţilor în alte ţări decît cea de origine, după ce Curtea Supremă a ridicat limitele impuse administrației Trump în acest sens, la sfîrșitul lunii iunie, potrivit Reuters, citată de Reuters.„Un zbor sigur de deportare dintr-o ţară terţă către Eswatini, în Africa de Sud, a aterizat. Acest zbor a luat indivizi atît de barbarici încît ţările lor de origine a
13:30
Franța nu se va alătura inițiativei țărilor europene de a achiziționa arme fabricate în SUA pentru Ucraina, au declarat pentru Politico doi oficiali francezi familiarizați cu situația.Potrivit acestora, motivul este poziția Parisului, care constă în dorința de a crea în Europa o bază industrială de apărare proprie. În plus, notează publicația, Franța luptă pentru creșterea propriilor cheltuiel
13:00
Pe peninsula islandeză Reykjanes a început din nou erupția vulcanului. Despre acest lucru a anunțat compania de radiodifuziune RUV.Se menționează că în orașul Grindavik are loc evacuarea locuitorilor, relatează gazeta.ru. {{825437}}Expertul în dezastre al Administrației Meteorologice Islandeze, Minnie Sigurdardottir, consideră că erupția nu reprezintă o amenințare la adresa infrastructurii
13:00
Iurie Gorea, fostul șef al Biroului Vamal Centru și cumătrul ex-ministrului Infrastructurii Andrei Spînu, aflat în vizorul procurorilor într-un dosar de corupere pasivă, a acționat în judecată Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI), solicitînd restituirea unei părți din suma de circa 1,1 milioane de lei ridicată de anchetatori în timpul perchezițiilor.Mai exact, Gorea cere î
13:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat miercuri, 16 iulie, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 17 iulie.Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 23,23 lei/litru (+4 bani), iar al motorinei standard – 20,59 lei/litru (+6 bani), transmite Noi.md.Reamintim că, de la 1 septembrie 2021,
13:00
Din 12 iulie 2025, în Moldova au intrat în vigoare noi reglementări privind introducerea și scoaterea numerarului din țară. Fiecare persoană care traversează frontiera trebuie să le cunoască pentru a evita problemele la vamă.Ce s-a schimbat?Acum, persoanele fizice care intenționează să traverseze frontiera vamală cu valută sînt obligate să declare în scris sumele de 10 000 de euro (sau ech
13:00
Străinii care locuiesc legal în Republica Moldova vor beneficia de un nou model al actului de identitate, conceput pentru a corespunde standardelor internaționale de securitate și a aduce o eficiență sporită atît pentru titulari, cît și pentru autorități și angajatori.După cum transmite Noi.md, una dintre cele mai semnificative modificări aduse noului document este excluderea informațiilor pri
13:00
Oficiul poștal din satul Teleșeu, raionul Orhei, a fost redeschis după finalizarea lucrărilor de reparație, oferind acum un spațiu modernizat și funcțional.În urma renovării, spațiul a fost echipat cu mobilier nou, rețelele electrice interne și externe au fost schimbate complet, notează Noi.md.{{823764}}Acest oficiu deservește locuitorii din satele Teleșeu, Sămănanca și Pocșești, oferindu-
12:30
În Koblevo, regiunea Nikolaev, nu departe de mal a explodat o mină de mare. La început s-a raportat despre un rănit, dar această informație nu a fost confirmată.Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la canalul Telegram al șefului Administrației regionale Nikolaev, Vitalii Kim."Koblevo. Am primit informații de la serviciile de urgență că în această dimineață a avut loc detonarea
12:30
Un incident șocant a avut loc recent pe strada Albișoara, în apropierea podului Ismail din Chișinău, unde o bucată de beton s-a desprins din structura podului și a căzut pe carosabil.Momentul dramatic a fost surprins pe material video și a devenit rapid viral, transmite Noi.md.Imaginile, filmate de o cameră de bord, arată cum, dintr-o dată, un fragment de beton se desprinde din partea supe
12:30
Decizia finală privind modificările la Legea avocaturii se află acum pe masa președintei Maia Sandu.Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat miercuri că Președinției i-a fost transmis un rezumat al discuțiilor purtate cu Uniunea Avocaților, care se opune ferm unor prevederi legislative controversate.Avocații contestă proiectul de lege care prevede schimbări în alegerea condu
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.